Foto: Maia Sandu, Președinta R. Moldova (stânga), și șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Dezbaterea de joi, 23 iunie, a fost organizată de ISPRI (Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române), LARICS (Laborator pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică), și German Marshall Fund România.

Au participat dl Prof. Dan Dungaciu, Director ISPRI – Academia Română și dl Conf. Univ. Igor Munteanu, fost ambasador al Republicii Moldova în SUA și reprezentant al IDIS Viitorul – Chișinău. Moderatorul dezbaterii a fost Claudiu Lucaci, expert în comunicare strategică. Dezbaterea poate fi urmărită AICI.

Foto: Claudiu Lucaci – expert comunicare strategică și Prof. Dan Dungaciu – Director ISPRI și Președinte LARICS.

Claudiu Lucaci: De acestă dată se va vorbi despre un subiect care multora ar părea și ar putea fi foarte îndepărtat în termeni de preocupări, dar este foarte apropiat geografic. Am dat titlul „Dragoste în vremea holerei” acestei dezbateri fără vreo altă legătură cu romanul lui Gabriel Garcia Marquez, în afară de faptul că ar fi vorba despre două lucruri care sunt în antiteză geopolitic – războiul care răvășește Ucraina și „dragostea” pentru Uniunea Europeană sau acordarea statutului de țări candidate la aderarea la aceasta pentru Ucraina, și Republica Moldova.

Deși a fost anunțată ca prezentă, dna Alina Achim-Inayeh, din motive personale, a trebuit să renunțe la participare în ultimul moment, dar vor participa dl Conf. Univ. Igor Munteanu, reprezentant al IDIS Viitorul, Chișinău, și dl Prof. Dan Dungaciu, director al ISPRI și LARICS. A venit anunțul oficial din partea Consiliului European, după ce Comisia Europeană și-a dat avizul pentru invitarea ca țări candidate a Ucrainei și Republicii Moldova. În condiții normale, această invitație la negocieri de aderare ar fi fost un lucru extraordinar, dar în acest context invitația este mai mult o urgență, o necesitate, care nu duce automat pe drumul ireversibil al integrării în Uniunea Europeană – sunt de exemplu state în Balcanii de Vest care așteaptă și de 17 ani această integrare.

Ce reprezintă această invitație, acest anunț oficial pe care l-ar face Consiliul European pentru Ucraina și, în special, pentru Republica Moldova?

Dacă Rusia nu e învinsă în Ucraina, dosarul integrării europene se mută la Kremlin

Dan Dungaciu: În primul rând, din perspectivă simbolică, imediată, este un eveniment care politic înseamnă foarte mult pe termen scurt pentru Republica Moldova și Ucraina. Și pe bună dreptate. Dar nu numai pentru Chișinău și Kiev, ci și pentru Europa.

Din perspectiva Bruxelles-ului, este și o marcare de teritoriu, gestul are o dimensiune strategică, geopolitică, asumată de acolo, care semnalizează că spațiul acesta anterior de „interes” comun (numit de ruși „străinătate apropiată”, de UE „parteneriatul estic”) nu poate fi pur și simplu preluat de Federația Rusă, fie și prin război. Uniunea Europeană este acolo și marchează simbolic acest spațiu prin conferirea celor două state a acestui statut de candidate la aderare. Iată că pentru prima oară Uniunea Europeană joacă și geopolitic din acest punct de vedere, este o confruntare pe care, dincolo de dimensiunea militară, Uniunea Europeană și-o asumă în mod explicit – nu mai sunt formule paleative, gen Parteneriatul Estic, ci asumări concrete, de tip „state candidate”. E un semn important, care sperăm să nu rămână conjunctural, doar generat de o presiune exterioară, războiul.

În al doilea rând, într-un mod paradoxal, aceste date, această adeziune, statutul pentru Ucraina și Republica Moldova, nu schimbă cu nimic și problema de securitate, pentru că Uniunea Europeană nu este o organizație de securitate. UE nu poate proteja nimic în termeni de securitate militară. Finlanda și Suedia își doresc intrarea în NATO ca urmare a invaziei Federației Ruse, deși sunt în Uniunea Europeană – cu alte cuvinte, este limpede că Uniunea Europeană nu este suficientă pentru aceste state pentru a avea o umbrelă de securitate. Pe partea cealaltă, Ucraina și Republica Moldova semnalizează dorința de integrare în spațiul european ca urmare a ceea ce Rusia a făcut și face în Ucraina, deși nu UE, ci NATO ar fi fost răspunsul pentru o agresiune militară. Singurul instrumet real în chestiuni de securitate al UE, dincolo de câteva formulări din tratate, care se referă mai degrabă la chestiuni legate de terorism și cyber, este… negocierea. Am văzut cum a funcționat.

În al treilea rând, dincolo de aceste momente festive sau de bucurie ca urmare a acestei decizii politice a Bruxelles-ului, lucrurile sunt foarte complicate, chiar foarte dure, pentru că totul depinde de ce se va întâmpla în Ucraina. Ca să fim tranșanți, atâta timp cât niciun oficial european nu a menționat cazul Ciprului sau precedentul Cipru, asta înseamnă că dosarul integrării europene, dacă Rusia nu va fi învinsă în Ucraina, va fi și pe biroul Kremlinului, nu doar pe biroul Bruxelles-ului.

Cu alte cuvinte, dacă Rusia reușeșete să fie victorioasă în Ucraina, în sensul că nu va fi alungată din Ucraiana, asta înseamnă că Ucraina și Republica Moldova vor avea teritorii pe care nu le controlează. Scenariul cipriot, cazul Ciprului, unic și irepetabil, spune Bruxelles-ul, a însemnat integrarea în UE a Cuprului cu teritorii pe care nu le controlează – 60% teritoriu controlat și în Uniunea Europeană, 40% teritoriu necontrolat parte a Ciprului, dar oarecum nu și în UE. Acesta a fost un caz unic. Republica Moldova și Ucraina sunt în aceeași situație. Dacă Bruxelles-ul nu este dispus să repete cazul cipriot, atunci precondiția fundamentală ca aceste state să adere la UE este ca ele să își rezolve conflictul teritorial și să își controleze întregul teritoriu, iar asta ar însemna că dacă Ucraina nu învinge militar Federația Rusă, atunci Moscova ar avea controlul dosarului de integrare europeană a Ucrainei și Republicii Moldova, pentru că acestea două vor trebui să negocieze cu Federația Rusă ca să își poată controla teritoriile. Pe termen mediu și lung, aceasta este sabia lui Damocles care atârnă asupra Chișinăului și Kievului.

Claudiu Lucaci: Întrebare pentru dl Igor Munteanu de la Chișinău – noi în România vedem poate mai realist, pragmatic, ceea ce va fi probabil în zielele următoare ca știre importantă pentru Republica Moldova în cazul unui mesaj pozitiv de la Bruxelles, dar cum se va vedea aceasta de la Chișinău? Cel puțin din partea președintei Maia Sandu există acolo această efuziune, această dorință de a arăta că se îndreaptă spre un parcurs european ireversibil, dar cum se văd acolo aceste lucruri?

Foto: Igor Munteanu – fost ambasador al Republicii Moldova în SUA și reprezentant al IDIS Viitorul – Chișinău

Igor Munteanu: Sigur că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova se vor bucura de acesată invitație la negocierile de aderare, că vor lăsa în spate zona gri în care a fost Republica Moldova până acum, zonă gri unde se întâmplă tot felul de lucruri neplăcute în istorie.

Dar trebuie făcute câteva clarificări – în primul rând, dacă Republica Moldova va face față acestei provocări istorice de a intra pe platforma negocierilor de aderare, acesta va fi meritul tuturor, nu al unui singur partid, iar în al doilea rând contextul internațional sigur că s-a schimbat foarte mult – Uniunea Europeană când face acest gest, când întinde o mână Ucrainei, Republicii Moldova și un pic și Georgiei se gândește la provocările actuale de securitate și apărare la care trebuie să facă față și la cele viitoare, nu face un simplu gest de caritate. Toate aceste gesturi politice rulate prin Parlamentul European, prin Comisia Europeană, prin Consiliul European sunt impuse de sprijinul masiv al cetățenilor europeni pentru cauza Ucrainei – peste 66% dintre cetățenii europeni consideră acest război unul de agresiune, nedrept, iar acești cetățeni împing Uniunea Europeană să facă aceste gesturi.

Semințele acestui proces de schimbare a atitudinii față de autoritățile de la Chișinău au fost plantate la sfârșitul anului 2020, atunci când a venit un nou președinte în locul lui Dodon, care a reprezentat un alt fel de partener de dialog pentru Uniunea Europeană, și atunci când un partid a obținut o majoritate în Parlamentul Republicii Moldova, ceea ce a reprezentat pentru Bruxelles o posibilitate de angajare într-un dialog mult mai profund. În spatele acestor mișcări politice, odată și cu războiul din Ucraina, au apărut semnele unor schimbări radicale geopolitice mai mari, iar UE a trebuit să schimbe instrumentul de raportare la țările din est cu o politică de extindere.

Avem un oarecare noroc istoric, care ține de rolul de pivot al României pentru promovarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Pe de o parte, România a construit ani la rând o narațiune conform căreia Republica Moldova nu poate fi lăsată în afara Uniunii Europene, iar în al doilea rând, concret, prin conferința Moldova Support de la Berlin a creat un grup de „prieteni” eficienți – Franța a devenit vicepreședinte al acestui grup, la care s-a asociat și Germania. Republica Moldova s-a strecurat ca printre picurii de ploaie și a devenit una dintre favorite la dobândirea acestui statut de invitat la negocieri de aderare. Chiar și vizita lui Emmanuel Macron în Republica Moldova înainte de vizita la Kiev a reprezentat o schimbare a atitudinii față de Republica Moldova și mobilizarea sprijinului politic francez la nivelul Consiliului European.

Aceste lucruri au ajutat până în această clipă, dar odată cu primirea avizului Consiliului European va începe munca grea, unde nu vor mai fi suficiente efuziunile lirice legate de aderarea la UE sau loialitățile partinice, va fi nevoie de competență, de echipe profesioniste, de o restructurare a mesajului intern – pentru că în străinătate există o largă susținere pentru conducerea politică a Republicii Moldova, dar pe plan intern există multiple crize la care guvernul face cu greu față. Acestea vor influența relația cu Bruxelles-ul și sarcinile de guvernare eficientă la care va trebui să se răspundă în următoarele luni.

Claudiu Lucaci: Atunci când s-a menționat „norocul” sau să zicem „conjunctura” actuală, gândindu-ne și la Georgia, despre care nu prea vorbim, noi fiind concentrați pe Republica Moldova, Georgia despre care nu știm încă ce se va întâmpla, în cel mai fericit caz va fi invitată, dar cu condiționalități.

Vedem cum Georgia și Ucraina, care au fost și ele victime ale agresiunii militare a Rusiei, pretind că luptă cu Federația Rusă, în timp ce Republica Moldova pare că păstrează un oarecare „echilibru”, din motive de neutralitate sau de poziționare, „echilibru” care poate fi totuși dezechilibrat în orice moment dat. Vedem că în Georgia au fost proteste de stradă ca urmare a impresiei că Georgia nu este privită ca și celelalte două state, vedem în Bulgaria cum a căzut guvernul reformator Petkov în urma unei moțiuni de cenzură. Adică vorbim despre instabilitate, incertitudine, chiar și în Franța, poate, vedem deci în alte țări cum apar forțe concentrate la extreme pe stânga sau pe dreapta și acolo unde Rusia încă mai are oarecare capacități de influență ne putem trezi cu dezechilibrări politice sau guvernamentale.

De aceea, dl Lucaci întreabă participanții la dezbatere dacă aceștia cred că Republica Moldova este agreată ca viitoare candidată pentru că este o conjunctură extraordinară sau pentru că statele europene au încredere că aceste state trebuie să devină membre ale UE și au capacitatea de a se adapta valorilor și obligațiilor cerute de această apartenență?

Meritul guvernului Maia Sandu este că a fost acolo! Principala amenințare rămâne sindromul Gorbaciov

Dan Dungaciu: Dl Macron a spus și la Chișinău că dacă nu ar fi fost acest război, nu ar fi fost vorba despre conferirea de statut de candidat nici pentru Ucraina, nici pentru Republica Moldova, cu atât mai puțin pentru Georgia. Deci din acest punct de vedere, sigur că este vorba despre o conjunctură sau, cum se mai spune popular, ca să continui discuția dumneavoastră, „pentru barza chioară, face Dumnezeu cuib”. În termeni mai academici, a fost un avantaj strategic care a fost fructificat de către cele două state. Sigur că la Chișinău nu este doar meritul acestui guvern. Dar este meritul guvernului că a fost acolo și că a putut să fructifice conjunctura. Dacă nu era acolo acest guvern sau dna Maia Sandu, această conjunctură nu se putea fructifica, pentru că Bruxelles-ul nu avea cu cine vorbi și cu cine coopera. Doamna Maia Sandu s-a dovedit un peronaj ideal din acest punct de vedere pentru Bruxelles, pe bună dreptate.

Asta este pe termen scurt. Ce se va întâmpla ulterior vom vedea.

După cum bine a adus vorba dl Lucaci și despre cazul Bulgariei, acest guvern Petkov, care a debutat în trombă împotriva corupției, împotriva Federației Ruse, a relațiilor economice cu Federația Rusă, guvern bazat pe o majoritate extrem de precară, a fost complet nerealist. A fost un avânt acolo, poate de justificat moralmente și de admirat, care era, din punctul meu de vedere, aproape prea frumos ca să fie adevărat. În final, un guvern este judecat pentru ce face, nu pentru intenții… lipsa de experiență politică contează, totuși.

Și în Republica Moldova lucrurile sunt extrem de complicate – există un sindrom Gorbaciov care este principalul pericol pentru doamna Maia Sandu – adică discrepanța între primirea externă, care este foarte bună, și întâmpinarea internă, complicată și posibil reticentă. Dl Gorbaciov era aplaudat penste tot, ovaționat, dat ca exemplu, dar în spate se auzeau fracturile și tensiunile provocate de nemulțumirile populației, lucruri care până la urmă au provocat implozie. Sindromul Gorbaciov este un pericol pentru că este o discrepanță între cele două agende: agenda externă canibalizează pe bună dreptate astăzi dezbaterile din Republica Moldova, dar este o disperare acută acolo la nivelul agricultorilor, de pildă, care au ieșit în stradă, nu mai vorbim despre comuniști sau partidul lui Șor. Acestea ultime sunt minore pe lângă ieșirea în stradă a agricultorilor din Republica Moldova, care arată o mare nemulțumire în societate și care pune sub semnul întrebării dacă este o capacitate pe termen lung acolo sau nu, după cum bine ați adus vorba. Dincolo de momentul acesta care va trece, cu toată frumusețea lui, va trebui să vorbim despre asta foarte aplicat.

Urmează transpirația, efortul, după acest moment de insiprație – integrarea europeană este 1% inspirație și 99% transpirație, pe care trebuie să o ai bazată pe o legitimitate politică. Populația Republicii Moldova, încă de pe vremea lui Voronin, a trecut prin tot felul de parteneriate cu UE, iar sondajele făcute constant de IDIS Viitorul împreună cu ISPRI arată cum populația nu mai reacționează așa de mult la acestea, pentru că este un pic obosită de toate „medaliile” și premierile, nu a simțit că îi schimbă viața în mod radical pozitiv după ele. Deci dacă nu ai suficientă forță politică să duci mai departe proiectul acesta, o să învățăm cum spune vorba „să punem dopul de șampanie la loc” peste ceva timp, pentru că testul cel mare, după norocul acesta strategic, este perioada de după acest eveniment major. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și-n traistă, cum se zice. Va fi deci adevărata perioadă de test și nu se știe dacă Ucraina sau Republica Moldova vor putea ține treaz, la nivele de reprezentare politică, acest proiect un deceniu măcar.

Igor Munteanu: De acord cu ce a spus dl Prof. Dungaciu. Confirmarea calității de stat candidat pentru aderare este un salt uriaș în raport cu angajamentele derivate din acordul de asociere. Acest salt este instituțional, unde nu vor mai prevala predilecțiile pentru anumite personalități politice, ci va prevala rigoarea evaluatorilor și monitorilor Uniunii Europene – dacă ai îndeplinit anumite sarcini sau nu. Accesul la fonduri, de asemenea, va fi foarte diferit de ceea ce este acum.Totul depinde de capacitatea guvernamentală de a rezolva probele de standardizare, de internalizare, de socializare a populației cu rigorile UE, dar și de războiul din Ucraina.

Sigur, Republica Moldova este norocoasă că a fost asociată Ucrainei, dar mai sunt și alte probleme la care va trebui să revină, ca de exemplu ralierea la sancțiunile impuse Rusiei. Narativa oficială este că deja s-au aliniat la aceste sancțiuni, dar sunt destule breșe. Dl Dungaciu a menționat și nemulțumirile agricultorilor, care sunt foarte nemulțumiți de felul în care evenimentele regionale îi afectează pe aceștia și economia națională – de exemplu Republica Moldova a pierdut aproape ¾ din toate exporturile de grâne pe piața europeană, pentru că toate drumurile sunt bătute acum de transportul grânelor din Ucraina, nu mai este spațiu pentru producătorii locali să își desfășoare și ei produsele, ceea ce va fi o lovitură foarte dură pentru producătorii locali din Republica Moldova, înseamnă mai puține venituri la buget, înseamnă angajați dați afară și reprezintă lipsa unei politici care să răspundă cerințelor afaceriștilor locali din Republica Moldova.

Este vorba și despre problemele unor monopoluri instituite și păstrate de pe vremea lui Plahotniuc în economia națională, referitoare la industria de grâne, de ulei de floarea soarelui, monopolul de la Portul Giurgiulești, cazuri de mare rezonanță publică, concesionarea aeroportului Chișinău, privatizarea Air Moldova, care au rămas neatinse de actuala guvernare și care vor fi privite de evaluatorii UE, atunci când vor fi pornite negocierile de aderare, ca lucruri care vor trebuie rezolvate indiferent de prețuirea manifestată de europeni pentru Maia Sandu.

Acestea sunt lucruri de făcut, de executat, de raportat, iar dl Munteanu se bucură că vor fi mai multe instrumente mai dure, sofisticate, de evaluare a atingerii unor obiective tehnice sau politice, pentru că asta va ajuta la întărirea impresiei cetățenilor încă rămași în Republica Moldova că vor ajunge din urmă pe alții. Republica Moldova a pierdut foarte multă populație în ultimele decenii. Dintr-o populație de 4,5 milioane de locuitori la destrămarea URSS, acum are maxim 2,6 milioane de locuitori fără Transnistria – este un vacuum demografic uriaș, s-au pierdut foarte mulți oameni bine calificați, care s-au integrat foarte ușor unde au plecat.

Vorbind și despre sărăcie, nu ne putem integra în UE cu problemele sociale actuale, cu carențe la implementarea reformelor în justiție, iar rezolvarea acestor lucruri se va accelera și progresele făcute aici vor conta și pentru cetățenii Republicii Moldova, dar și pentru raportorii Comisiei Europene și ai partenerilor europeni.

Dan Dungaciu: Ce spune dl Munteanu este perfect adevărat, lucru care din păcate s-a văzut și în sondajele efectuate împreună. Înainte de începerea acestui război, guvernarea pierduse multe puncte din pricina agendei interne, a recuperat un pic în timpul războiului, dar deja din mai blocul pro-estic începea să depășească blocul pro-vestic. Lucrurile sunt pe muchie de cuțit, iar criza care se anunță ne sugerează că trebuie depus un efort politic major, pentru că este un singur partid la guvernare. Tehnic vorbind, este un avantaj, pentru că ai o majoritate și lucrurile se mișcă mai repede, dar dacă lucrurile nu decurg bine, toată vina va fi aruncată pe un singur partid. Deci dacă lucrurile vor merge prost din punct de vedere economic, și nu avem nicio garanție că vor merge bine, în general, s-ar putea ca echilibrul instabil între blocul pro-estic și cel pro-vestic să se modifice. Este o mare problemă în Republica Moldova și trebuie urmărită cu atenție. Cine domină agenda internă a republicii? Cum va juca Rusia la nivel intern, în condițiile în care nu există „consens Snagov” la Chișinău?

Foto: Datele sondajului IDIS Viitorul/ISPRI Academia Română (mai 2022). Partida pro-Est (comuniștii, socialiștii și Partidul Shor) avea 49%, la un prag electoral de 5%. Partida Vest (PAS) avea 38%.

Rusia are două cărți de jucat: destabilizarea internă și teritoriile separatiste. Nu trebuie „dansat” cu Transnistria în niciun caz!

A doua problemă foarte importantă, dincolo de evoluțiile interne, rămâne problema de securitate – noi discutăm acest spațiu ca și când problema de securitate ar fi de la sine înțeleasă, dar nu este. Problema integrării în UE este și o problemă de securitate, chiar dacă nu vrem să spunem asta, mai ales în Republica Moldova unde se spune că ea este neutră. Republica Moldova nu este neutră, pentru că are trupe rusești pe teritoriul ei, fără acordul ei. Dar problema este că dacă Federația Rusă continuă efortul de război așa cum se vede în ultimele săptămâni, lucrurile în Ucraina s-ar putea să nu se sfârșească așa de optimist cum sperăm. Dar atunci toată discuția cu ce se întâmplă cu Republica Moldova va fi repusă pe agendă. Dacă lucrurile continuă așa, până unde se va opri Federația Rusă? Se oprește în Donbas? Momentan, o poate face, pentru că și-ar îndeplini obiectivul declarat: „eliberarea” și „protejarea” celor două „republici”. Dar cât va dura această pauză? Ce garanții avem ca, în cazul unei cirze post-război din Ucraina, Rusia nu va merge mai departe? Se duce spre Odesa, Bugeac și urcă spre Transnistria? Unde se va opri Federația Rusă?

Sursa: economica

A fost un episod foarte interesant zilele acestea, un interviu al pretinsului ministru de externe al regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev, care îi dădea practic un răspuns la un post rusesc de televiziune – Rossai 24 – dnei Maia Sandu – dna Maia Sandu care a plusat cînd a fost întrebată despre integrarea europeană, ce se va întâmpla cu Transnistria, iar dânsa a spus că Republica Moldova se va integra cu tot cu Transnistria în UE, pentru că acei cetățeni de acolo și-ar dori asta. Dar răspunsul de la transnistreni a venit foarte prompt și apăsat, transmițând că nimeni nu i-a consultat, că despre asta nu au niciun referendum, că de fapt ei ar avea un referendum despre unde vor să meargă, cel din 2006 – adică înspre independență și integrarea cu Federația Rusă.

Acesta nu a fost răspunsul Tiraspolului, a fost răspunsul Moscovei. Transnistrenii nu ar fi dat acest răspuns fără o coordonare cu Rusia. În contextul în care ei au dat acest răspuns că nu vor să meargă spre Uniunea Europeană și ei au acest drum cu Federația Rusă, iar Federația Rusă nu a fost încă oprită în Ucraina, nu azi-mâine, dar la un moment dat s-ar putea să ne așteptăm ca, Doamne ferește, Rusia să se apropie de Odesa, să ajungă în Transnistria și lucrurile să fie tranșate într-un cu totul alt mod decât ne-am aștepta sau ne-am dori. Deci atâta timp cât problematica de securitate nu este rezolvată, este ignorată, această problematică de securitate este de fapt elefantul din cameră, pentru că Federația Rusă ar putea controla sau bloca atunci când dorește procesul de integrare. De asta Federația Rusă acum nu este chiar atât de deranjată de ce se întâmplă cu această extindere, pentru că ea știe că această extindere durează și tot ea are pachetul de control – pachetul de control se numește teritoriul ocupat de ea (dacă nu va fi scoasă de acolo prin forța armelor) în Ucraina și cel din Republica Moldova.

Situația pe teren în Ucraina pe 22 iunie. Sursa: Institute for the Study of War

Deci noi nu trebuie să neglijăm problematica de securitate. Dacă noi am sărit cu toții în barca integrării europene de parcă această barcă ajunge indubitabil acolo și uităm de problematica de securitate și de Federația Rusă atunci asta este cea mai mare capcană în care putem cădea. Pentru că este un balon politic pe care îl tot umflăm și ne facem că nu vedem problemele reale. Și din păcate poate că și Bruxelles-ului îi convine asta pentru că în acest mod ei oferă un pic de satisfacție propriilor cetățeni, dar și statelor estice, dar până la urmă Uniunea Europeană nu va fi foarte angajată sau deranjată de acest statut, pentru că și ea știe că este un proces pe termen lung. Problemele sunt atât de mari în Ucraina și Republica Moldova încât nu va fi o chestiune de 2-3 ani.

Nu trebuie să ignorăm că Federația Rusă nu a fost scoasă din Ucraina, nici din Republica Moldova, nu mai vorbim despre Georgia, așa că Federația Rusă transmite prin canalele sale, inclusiv prin separatiștii transnistreni, că ea este atentă la ce se întâmplă acolo, dar încă își păstrează cărțile sale pe care le poate juca acolo și să nu ne bucurăm prea repede. Trebuie să ne așteptăm ca Transnistria să își crească importanța strategică, din perspectiva Rusiei, și orice iluzie de „îmblânzire” a Transnistriei ar trebui abandonată. În perspectiva „integrării europene”, regiunea separatistă este un instrument de blocaj al Rusiei.

Igor Munteanu: Se pune problema consecvenței și consecutivității. Există chiar și în acest moment o anumită grabă de a pune și Tiraspolul la curent în ceea ce privește planurile și deciziile în Republica Moldova. Vitali Ignatiev, responsabilul cu politica externă la Tiraspol, încearcă să găsească diferite formule de consultări ca să acrediteze ideea că trebuie să începem acum cu rezolvarea conflictului transnistrean și apoi lucrurile vor decurge foarte ușor, dar asta ar fi o foarte proastă decizie la Chișinău, o capcană – pentru că acum Transnistria controlează gazele naturale care vin prin partea Gazprom, controlează aproape 1 miliard de dolari care provin din comerțul cu UE, controlează aproximativ 70% din consumul de energie electrică al Republicii Moldova, ce provine din stânga Nistrului.

De ce se întâmplă asta? Din cauza unei politici în Republica Moldova de status quo pe domeniul energetic – miniștrii actuali spun că nu sunt pregătiți de o schimbare a status quo-ului pe piața energetică – care a conferit Transnistriei pârghii de influență asupra deciziilor asupra administrației de la Chișinău mult mai mari decât se văd de la București. Calea corectă ar fi că ar trebui slăbite gradual și sistemic aceste pârghii prin care Transnistria își exercită puterea asupra Chișinăului. Nu este bine să trecem acum la rezolvarea acestui conflict transnistrean, trebuie să fim consecvenți cu strategia 3D – demilitarizare, decriminalizare, democratizare a regiunii transnistrene, altfel diferite personaje vor avea diverse interese ca să păstreze regiunea în sfera de influență a Federației Ruse.

Un alt element este atrezia democratică – un fel de beție a puterii, se creează o falsă impresie că se poate rezolva totul prin numărul parlamentarilor actuali. Se creează impresia că putem rezolva orice, oricând, ceea ce este periculos inclusiv pentru construcția democratică și pluralistă a Republicii Moldova. Chiar dacă i s-a dat credit actualului partid de guvernământ, acesta nu este nelimitat – el trebuie să acționeze democratic, incluziv, în consultări publice, iar acest lucru trebuie înțeles și la Chișinău și la București și în alte capitale, unde direcția și eficiența politicii se măsoară în spijinul popular până la urmă. Vom avea multe provocări înainte, dar trebuie lucrurile luate gradual, cu toată populația alături, nu doar cu o parte din ea.

Claudiu Lucaci: Ca un exemplu, nu neapărat comparabil cu situația actuală, dar atunci când România și-a propus să adere la NATO și UE, acest lucru a fost în urma unui pact politic convenit între toate forțele politice. Procesul a fost dificil din perspectiva noastră, dar uitându-ne la ceea ce s-a întâmplat de atunci, vedem că este tot mai greu să te asociezi cu UE. Sigur că atunci UE arăta cu totul altfel, dar puțini oameni pot considera în mod realist că aderarea Ucrainei sau a celorlalte state la UE va surveni mai repede de 5 ani.

Referitor la partea securitară – în câteva zile va fi summitul NATO în Spania – acolo se discută despre 2 lucruri importante – aderarea Finlandei și Suediei, care cel mai probabil nu se va materializa în urma refuzului Turciei, iar a doua problemă este legată de creșterea numărului Forțelor de Răspundere Rapidă către flancul estic. Nu neapărat trupe trimise pe flancul estic, dar vor fi mai multe trupe disponibile pentru o reacție în fața Federației Ruse. NATO spune că ne vom întări foarte mult capacitatea militară, dar ne vom opri la granițele Poloniei, Statelor Baltice, României, nu vrem probleme mai departe, dar vom fi foarte atenți la Federația Rusă.

Din perspectiva unuia ca Putin, ce l-ar opri pe acesta să intervină în Transnistria ca să le arate cetățenilor Republicii Moldova cum ar sta lucrurile? Adică în ziua în care acolo ar începe ceva de natură militară ca în Ucraina, acolo s-ar termina totul și despre Uniunea Europeană, pentru că acolo nu va interveni nimeni?

Neutralitatea va fi „soluția” în regiune. Problema este dacă va funcționa sau nu

Dan Dungaciu: Tocmai din acest motiv nu este niciun stat din regiunea aceasta, inclusiv din Balcanii de Vest care să fi aderat la UE înainte de aderarea la NATO. În România s-au întâmplat acestea în urma Consensului de la Snagov, dar care deocamdată nu există în această formulă la Chișinău. S-a încercat un astfel de demers de pact în Republica Moldova, paradoxal, în timpul lui Vladimir Voronin, dar a fost mai mult o chestiune formală, fără consistență politică serioasă.

Dar noi rămânem în Republica Moldova în fața a două blocuri oarecum opuse, iar jumătate din public este cel puțin reticent, una dintre cauze fiind faptul că de foarte multe ori li s-a spus că vine Uniunea Europeană, dar ea nu a venit încă, lucrurile nu au funcționat, anumite guvernări pro-europene nu au dat satisfacție. Deci există o anumită saturație aici care ar trebuie foarte bine contrată politic de la Chișinău astfel încât lucrurile să nu ajungă conturate într-un vector politic în perspectiva alegerilor care vor urma acolo.

Foto: Barometru IDIS/ISPRI, mai 2022.

În ceea ce privește problema de securitate, aveți din păcate dreptate. Uniunea Europeană nu dă garanții de securitate, de aceea Suedia și Finlanda merg spre NATO. Și este mare păcat că se pare că acestea nu vor primi acceptul în acest summit NATO.

Dincolo de NATO nu sunt garanții de securitate, cine să dea garanții de securitate? Unul dintre mecanismele care se încearcă a fi inventate, „Europa celor 40”,  una dintre ideile dlui Macron, adică dincolo de UE să fie ceva care să îi cuprindă pe toți, și țările Balcanilor de Vest, Ucraina, Georgia, Republica Moldova etc. să se adune într-un alt fel de format european unde să ofere garanții de securitate nu așa ca NATO, dar să se creeze un Consiliu de Securitate pe modelul celui al ONU. Un Consiliu Europa 40 ar fi scheletul mesajului politic al lui Macron că Ucraina și Republica Moldova ar trebui să intre în acest format de comunitate europeană de alt tip, care să ofere și garanții de securitate pe care Uniunea Europenă nu le oferă. Este însă o iluzie. Ceea ce spune domnul Macron este reiterarea demersului lui De Gaulle, a unei Europe autonomizate față de America – Europa de la Atlantic la Urali. Este un proiect politic, până la urmă, unul european, nu unul euroatlantic.

Suntem în această logică în care în acest moment nimeni nu oferă garanții de securitate. Toate proiectele care se pun pe masă a propos de încheierea războiului au la bază neutralitatea Ucrainei garantată într-un fel, conomitent cu proiectul de extindere europeană, neutralitate la care Rusia să fie părtașă, să fie unul dintre garanți. Există ideea de neutralitate a Ucrainei în toate modelele actuale posibile de soluționare a conflictului din Ucraina. Deci nu ne putem imagina că există o soluție de securitate în afara acesteia.

Nu mă aștept ca summitul NATO să ne spună ceva coerent legat de extinderea în direcția aceasta înspre est. Atunci înseamnă că nu avem garanții de securitate acum. Cum vom obține aceste garanții de securitate? Ne place sau nu ne place, prin negociere. Toate aceste proiecte vor fi bazate pe negocieri prin care Ucraina să își asume un statut neutru. Cum și-l va asuma, când și-l va asuma, probabil cu prezență rusească pe teritoriul ei, dar este cert că UE nu-ți conferă garanții de securitate, securitate care va trebui negociată. O va negocia în primul rând Ucraina, apoi eventual se va extinde către Republica Moldova tot doar în urma unor negocieri. Nici summitul NATO nu ne va transmite alte tipuri de semnale, nici integrarea în UE.

Deci probelema de securitate, ne place sau nu ne place, este acolo. Iar Republica Moldova nu va trebui să uite de problematica de securitate. Și, după cum a spus dl Munteanu, nu trebuie să ne atingem acum de problematica transnistreană, ar fi o mare greeșală, iar din păcate guvernul Republicii Moldova a început să se apropie de problematica transnistreană într-un mod care ar fi fost periculos și înainte de război. Sperăm ca această politică să nu continue și sper ca iluziile să înceteze – valoare de întrebuințare a Transnistriei în condițiile obținerii unui statut de stat candidat este complet alta acum! Geopolitica nu a murit nicioadată în regiunea Mării Negre, cu atît mai puțin în R. Moldova! Problematica transnistreană trebuie rezolvată strict în cadrul legislativ al Republicii Moldova, iar din 2005 ni se spune aici că cei 3D sunt fundamentali, adică demilitarizare, decriminalizare, democratizare a regiunii. Deci dacă nu pleacă trupele ruse de acolo, orice încercare de rezolvare a acestei probleme este o carte oferită Federației Ruse.

În concluzie, nu avem soluții de securitate în regiune. Aceste soluții de securitate vor încerca să fie căutate printr-o negociere, care, ne place sau nu ne place, va implica Federația Rusă, iar soluțiile nu vor avea de a face cu NATO, ci cu alte formate, care ce garanții vor avea? Eu nu văd vreo garanție serioasă, nu văd cine ar putea să o ofere, și vom fi obigați să conviețuim cu o Federație Rusă despre care nimeni nu ne va da o garanție că se va potoli și în privința apetitului pentru teritorii în zona Mării Negre.

Claudiu Lucaci: Deci cu alte cuvinte noi ne îndreptăm cu toții atenția spre ce se va întâmpla cu Republica Moldova după ce ar obține anunțul de stat candidat la Uniunea Europeană, dar pe de altă parte problema cea mai serioasă este securitatea sa și problema transnistreană, care este vie, este acolo și rămâne. Deci credem cu toții că problema principală va fi ce se va întâmpla cu problema securității Republicii Moldova. Se interpretează la fel și în Republica Moldova în rândul publicului, că marea problemă este securitatea în loc de apropierea de Uniunea Europeană și eventualele avantaje ale acesteia?

Calitatea guvernării Republicii Moldova este principala problemă, nu Tiraspolul

Igor Munteanu: Dacă ar fi să privim lucrurile strict astfel, ar trebui să considerăm că Tiraspolul este jucătorul-cheie în ceea ce privește securitatea Republicii Moldova, ceea ce nu este adevărat. Este adevărat că are anumite avantaje strategice pentru că joacă în folosul Kremlinului. Dar în contextul acestui război, acest regim de la Tiraspol este mai fragil, influența sa este mai mică, iar noi dacă am avea o guvernare competentă la Chișinău, care ar înțelege cu cât slăbești mai repede acest lacăt al sistemelor controlate de Tiraspol, cu atât ai avea mai mult spațiu de manevră și ești mai puțin vulnerabil în fața Rusiei și avantajele Tiraspolului ar fi mult reduse.

Calitatea guvernării Republicii Moldova este principala problemă, nu Tiraspolul. Tiraspolul este menținut în actualul său status quo din cauza unor scheme din trecut și din cauza incapacității de a produce alternative, de care profită diferite personaje și oligarhi din Transnistria și personaje apropiate Kremlinului, ca de exemplu Victor Gușan, membru și colaborator activ al FSB-ului rusesc de 20 de ani, el fiind cel care l-a arestat pe Ilie Ilașcu. El a încercat de curând să se „albească” în presă printr-un proiect „Partidul Păcii”. De ce „Partidul Păcii”? Pentru că face comerț cu Europa. De ce face acest comerț cu Europa? Pentru că a monopolizat economia Transnistriei? De ce face asta? Pentru că i s-a permis și pentru că i i s-au dat pe mâini, fără îndoială de la Moscova, instrumentele importante de control al industriilor transnistrene. Deci slăbirea vigilenței față de oligarhia transnistreană reprezintă o carență a calității guvernării din Republica Moldova, nu o stare de fapt.

Ca să nu mai fim atât de vulnerabili în fața Tiraspolului trebuie să înțelegem foarte clar că integrarea europeană și păstrarea relației de status quo cu Tiraspolul sunt incompatibile. Trebuie să avem o diversificare accelerată a pieței energetice și a rețelelor de gaze naturale chiar dacă ne va costa mai scump. Dacă în 2024 vom avea linia electrică Isaccea-Chișinău vom putea scăpa de dependența de Tiraspol pentru energia electrică, dar este nevoie de voință politică dincolo de interesele electorale ale unora sau altora. Trebuie create spații integrate comune cu România, doar astfel Republica Moldova se va îndepărta de rețelele de influență ale Federației Ruse.

Foto: Parlamentari de pe ambele maluri ale Prutului, în horă la Chișinău. Sursa aici.

Claudiu Lucaci: Republica Moldova se uită spre România atunci când are nevoie de ajutor. Ar trebui să fie câteva centre integrate de susținere comună din partea României și a Republicii Moldova, dar Republica Moldova are frecvent această atiutdine de a fi între unul și altul, de a lua și de la unul și de la altul. Acum va trebui să se hotărască, să nu mai sară dintr-o barcă în alta. Iar acum și România va trebui să ajute Republica Moldova pentru integrare cu consilieri, cu politici publice. Vedeți România pilonul de stabilitate, de încredere pentru Republica Moldova ca să meargă pe acest drum european și credeți că va renunța Republica Moldova la acest stil, care poate i-a ajutat mai mulți ani, de a alege ce îi convine?

O victorie a independenței față de Rusia, dar și față de România!

Dan Dungaciu: O întrebare complicată, nimeni nu candidează la un premiu de popularitate când răspunde la astfel de întrebări. Nici eu! Într-un mod paradoxal, acest succes politic pe termen scurt pe care Republica Moldova îl repurtează nu va apropia foarte mult Republica Moldova de România decât la nivel retoric, eventual instituțional. Este o victorie a independenței față de Rusia, dar și față de România, pentru că va fi interpretată la Chișinău ca o victorie a taberei care nu e neapărat pro-românească și pro-europeană, ci pro-europeană și mai degrabă pro-moldovenească, bine camuflată când vine vorba de parteneri din România. Deci un succes al actualei guvernări, chiar al dnei Maia Sandu, în mod paradoxal, într-un mod riscant, va ridica statutul politicienilor de la Chișinău destul de mult, astfel încât parteneriatul cu România să fie privit drept doar unul printre altele.

Dacă ați urmărit discursurile de la Chișinău cu ocazia întâlnirii cu oficialii ormâni în ședința comună a celor două Parlamente, se vorbea pe două tonalități diferite –  oficialii din Republica Moldova vorbeau în termeni de „România este un partener care ne ajută și ne sprijină”, iar din partea României, cu toate auto-cenzurile inerente, erau raportări sentimentale, identitare, apeluri la Grigore Vieru, net diferite de ale oficialilor de la Chișinău care aveau un discurs mult mai rece și mai „tehnic”. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că în nicio comunicare publică externă – articole, interviuri – oficialii de la Chișinău nu au menționat faptul că în R. Moldova se vorbește o limbă europeană, adică limba română. Deci, în mod paradoxal, nu va fi o apropiere atât de indiscutabilă sau de profundă între Chișinău și București, Chișinăul jucând la mai multe capete, capitale, Bucureștiul ajungând doar unul dintre parteneri. Deci ideea de parteneriat strategic, unic, special, evocată cu multă dreptate de dl Igor Munteanu, nu cred că este în momentul acesta politica oficială a Chișinăului.

Deci, în tabăra pro-vestică sunt și acolo două tabere, unii care doresc integrare europeană prin intermediul României, alții care doresc integrare europeană, dar Bucureștiul să fie doar unul dintre parteneri, pe care să îi poată accesa ca pe un fel de bancomat, dar fără o apropiere mai profundă. Vezi de exemplu cele două privatizări eșuate în care România nu a fost prezentă, vezi lipsa de dorință a actualului Parlament de la Chișinău să voteze introducerea limbii române în Constituție, prezența minimă a consilierii românești la Chișinău. De ce, dacă tot suntem într-un parteneriat atât de strâns, nu se poate pune în concordanță decizia Curții Constituționale cu Constituția Republicii Moldova și de ce nu se votează în Parlament introducerea limbii române în Constituție? Deci această reticență, pe care o vedem, probabil va continua. Vor fi mereu aceste nuanțe, integrarea în UE sau integrarea în UE prin intermediul României. Relația R. Moldova cu România este ținută stric la nivel local, bilateral, rareori este ridicată la nivel european. Asta e realitate.

În al doilea rând, Blocul pro-estic nu a cedat, nu a făcut pași înapoi, este acolo aproape nealterat de războiul din Ucraina, trebuie luptat cu acesta mult mai eficient, pentru că dincolo de faldurile integrării europene acesta și-a asumat agenda internă a Republicii Moldova, mai ales în timp ce guvernarea de acolo și-a asumat agenda externă, iar acest bloc punctează foarte important acolo. Trebuie să fim foarte realiști, nu s-a văzut în sondaje o apropiere semnificativă de Uniunea Europeană – în mai eram la 51%, azi a crescut, cu siguranță, dar nu e nimic decisiv încă, nimic care nu poate fi întors.

În al treilea rând, în acest context, România face foarte multe, dar nu comunică politic. Dacă România ar fi fost să dea un semnal politic mai puternic, ar fi înființat un Minister al Integrării Europene pentru Republica Moldova, pentru care noi am pledat și aici în emisiuni, și dl Munteanu la Chișinău, minister care să își asume inclusiv la nivel tehnic problematica dosarului. Paradoxal, în sondajele realizate de noi acest minister ar avea adeziunea a 42% din cetățenii Republicii Moldova. Acesta ar fi fost un semnal politic transmis de către București, inclusiv Chișinăului, Bruxelles-ului, Washingtonului, Kievului, vecinilor României, iar asumarea României ar fi fost dincolo de versuri, ar fi fost un gest care ar fi arătat foarte pragmatic și realist ce și cum își asumă România și ar fi fost un lucru care ar fi durat mai mult decât euforia generată de statutul de candidat al Republicii Moldova.

Sursa: IDIS Viitorul

România are nevoie de condiționalități în relație cu Republica Moldova

Igor Munteanu: România are nevoie de condiționalități în relație cu Republica Moldova – aceste condiționalități sunt indispensabile pentru garanția și siguranța că lucrurile în Republica Moldova  merg în direcția corectă. Trebuie aplicate cu flexibilitate, delicatețe, dar cu consecvență, pentru că au fost multe experiențe nefericite în ultimii 30 de ani și lecțiile ar trebui să fie învățate.

Un astfel de minister la București pentru integrarea europeană a Republicii Moldova ar fi ajutat la un rol mai determinant al Bucureștiului la procesul de adaptare a Republicii Moldova la rigorile care vor veni în următorii ani, ar fi însemnat o instituire a obligației de a fi alături cu susținere tehnică și cu metodologie.

Dl Munteanu a fost oarecum surprins din declarația comună a celor două Parlamente a lipsit sintagma „celor două state românești”, au lipsit și alte lucruri, consultarea cu societatea civilă, cu antreprenoriatul etc. Este nevoie de o orientare spre performanță – doar performanța va aduce populația înapoi să creadă în acest parcurs european și în ideea „celor două state românești”.

Pe bună dreptate dl Dungaciua a menționat că încă sunt puternice forțele pro-estice, ele nu au dispărut, s-au camuflat, iar altele conviețuiesc foarte bine și cu actuala guvernare. Ca să luăm în serios marile provocări din următorii ani trebuie să adoptăm și politici de lustrație pe anumite segmente, dificile, trebuie să venim cu proiecte de substanță. România și Republica Moldova trebuie să aplice la Bruxelles pentru proiecte comune, sunt bani, dar trebuie să fie idei, bine scrise și susținute politic. Doar astfel populația va vedea o schimbare esențială de la politica mielului blând care mănâncă de la două oi la o politică responsabilă, consecventă bazată pe merite, pe principii, asta este politica de care este nevoie la Chișinău și pe care trebuie să se bizuie în relațiile cu România.

Claudiu Lucaci: Mulțumește invitaților, dlui ambasador Igor Munteanu, reprezentant al IDIS Viitorul – Chișinău, dlui Prof. Dan Dungaciu, director ISPRI, pentru ocazia de a lua pulsul lucrurilor din Republica Moldova, dar și pentru ocazia de a fi realiști în perspectiva pe care o vor avea în curând Republica Moldova și Ucraina de a fi candidate la integrare în Uniunea Europeană, lucru care este posibil să dureze chiar și peste 10 ani. Aceste dezbateri vor continua, sunt organizate de ISPRI, LARICS și GMF România.

Proiect LARICS în parteneriat cu GMF România.