*Nicolae Țîbrigan

Ne așteptam ca această vară să fie una liniștită, dar n-a fost să fie. Dincolo de deciziile controversate ale mediului politic vizavi de pensii speciale, impozite, majorări salariale, etc. și mult „zgomot mediatic”, coordonatorii propagandei ruse vor și o bucată din plăcinta spațiului informațional din România. Acum strategii de la Kremlin „vor să ne bage mortul în casă” pentru a ne „otrăvi” mințile cu subiecte prefabricate despre istoria României, NATO, UE, Rusia, Putin, ș.a.m.d.

 Mai exact, pe ordinea de zi a ședinței de joi, 10 august, membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au avut de răspuns în fața unei solicitări din partea SC Telecontent Production SRL (companie înregistrată la Iași în 2017) pentru emisia în România a RTR (principalul canal de propagandă internă și regională a Rusiei). Despre desfășurarea ședinței și discuțiile care au apărut pe marginea subiectului ne relatează pe larg jurnalistul Mihai Pavelescu într-un material publicat pe Forbes.ro AICI. Este vorba despre apariția printre canalele difuzate în România, și a postului RTR care va transmite conținutul „nucleului dur” al dezinformării și propagandei pro-Kremlin în România – televiziunea Rossiya 1 din holdingul Companiei Ruse de Stat de Televiziune și Radio (Vserossiyskaya Gosudarstvennaya Televizionnaya i Radioveshchatelnaya Kompaniya sau VGTRK).

 Din diverse motive membrii CNA au amânat adoptarea unei hotărâri, dar asta nu cred că-i va opri pe coordonatorii rețelei RTR să găsească diverse metode de a-și promova proiectul. Am căutat prin arhivele CNA și am descoperit că firma din Iași (promotoare a proiectului RTR în România) nu se află la prima încercare de a obține avizul CNA. Vedeți AICI extrasul de pe ordinea de zi de marți, 18 iulie, unde reprezentanții firmei Telecontent Production SRL solicitase o amânare din motive necunoscute.

Propaganda Kremlinului vine la Iași via Chișinău

În spatele companiei din Iași se află o altă firmă înregistrată în R. Moldova: SRL TV-Content administrată de Evghenii Sergheev și Victor Stețco. Printre activitățile sale licențiate se numără și „construcţia şi (sau) întreţinerea, exploatarea, precum şi crearea posturilor de radio sau televiziune, a reţelelor prin cablu”. Firma din R. Moldova este titulara licenței de emisie a RTR prin canalul „RTR Moldova” și are trei fondatori: Societatea rusă pentru organizarea și managementul proiectelor în domeniul mass-media și comunicării publice (Rossiyskoe obshestvo po organizatzii i upravleniyu proektami v oblasti sredstv massovoy informatzii i massovyh komunikatzii sau Rosmediakom) – 50%, Valentina Stețco – 25% și SB Grup Media SRL – 25%.

  • Rosmediakom reprezintă un conglomerat necomercial cu sediul în Moscova (strada Yamskovo Polea 5-ya, 19/21) pentru managementul proiectelor mass-media în Federația Rusă.

Potrivit datelor oficiale din registrul comerțului, directorul Rosmediakom este Orgakov Arsenii și are la fel trei fondatori: Sberbak, cea mai mare bancă din Rusia, Vneshekonombank, a doua ca mărime bancă din Rusia și VGTRK (compania sus-menționată), evident toate controlate de guvernul rus. Surprinzător sau nu, dar pe aceeași adresă se află situată și clădirea postului de televiziune Rossiya-1 (Yamskovo Polea 5-ya, 19/21).

Yamskovo_Polea_5-ya (2)

Captură Google Maps. Sediul Rosmediakom și al televiziunii Rossiya-1 din Moscova

 

  • Valentina Steţco este o femeie de afaceri fondatoare a mai multor firme. Ea este şi director la Nova TV Group, cu activităţi în radio şi TV.

„Sergheii” iau cu asalt CNA-ul

La ședința din 10 august fusese prezent și coordonatorul celor două firme (TV Comunicații Grup din România și TV Content SRL din R. Moldova) – Sergheev Evghenii, care nu luaseră cuvântul, dar îi folosise pe interpușii Veaceslav Hristea (un proaspăt cetățean român conform ordinelor Autorității Naționale pentru Cetățenie) și Luminița Popa-Diacenco (producătoarea emisiunii „Dimineața la RTR”, în trecut realizatoarea matinalului de la Prime – „Prima Oră”) pentru a reprezenta interesele statului rus în România.

Luminita_Popa (2)

Luminița Popa-Diacenco – producătoarea matinalului de la RTR Moldova (prima din dreapta)

Sursa: Facebook

Astfel, chiar dacă „șeful” TV Content SRL fusese evacuat respectuos din sală, interpușii și-au prezentat argumentele în susținerea canalului de propagandă rusesc, dar fără a reuși să-i convingă din prima pe membrii CNA-ului.

Potrivit celor relatate în materialul de pe Forbes.ro, Luminiței Popa-Diacenco și-a propus să promoveze canalul rusesc prin „filme și seriale”, dar fără a le divulga denumirea acestora (probabil e secret de stat și nu neapărat comercial). Aparatul de propagandă rusesc utilizează destul de eficient aceste instrumente ale „melodramelor” (sic!), așa cum se exprimase jurnalista Popa-Diacenco, pentru a însera în conștiința publicului anumite atitudini și emoții negative vizavi de UE, valorile occidentale, SUA, etc.

 „Ne orientăm spre publicul feminin… Vom difuza melodrame (sic!), dar și filme cu caracter istoric și detective…”

Reieșind tot din afirmațiile jurnalistei de la Chișinău, cel mai grav mi s-a părut că printr-o investiție a statului rus se intenționează propagarea conceptului de „diasporă moldovenească din România” – o reluarea insidioasă a teoriei moldovenismului europenist a diferenței etno-civice dintre moldoveni și români. „Avocata” RTR uitase probabil că din cei peste 20 000 de cetățeni moldoveni aflați în România, majoritatea dintre aceștia s-au stabilit aici de zeci de ani, au cetățenia română și s-au integrat demult în societate.

De asemenea, s-a promis o pondere de 50% filme rusești și ucrainene (probabil subtitrate) și 50% europene și americane (așadar, filmele rusești și ucrainene intră la categoria de asiatice!). Nu se menționează nimic despre filmele realizate de Moldova Film, în schimb se promite că de la Chișinău va fi retransmisă doar o emisiune culinară. Brusc, „subiectele românești pentru diaspora moldovenească din România” nu mai contează.

Ce servește în realitate RTR publicului din R. Moldova?

M-am uitat peste programul RTR Moldova disponibil AICI și am descoperit că cetățenilor moldoveni, pe lângă acele 5 telenovele și o serie de detective (cu milițieni care întotdeauna dau dovadă de bravadă), li se furnizează 160 de ore de știri și emisiuni informațional-analitice.

Jurnaliștii de la Chișinău n-au stat cu mâinile în sân și au realizat o monitorizare a posturilor TV rusești retransmise în R. Moldova în perioada martie-aprilie 2017. Printre aceste posturi se numără și RTR Moldova care excelează la capitolul informații distorsionate și narative antiucrainene, antiamericane și antieuropene. Acest post a susținut-o și promovat-o masiv pe candidata ultranaționalistă din Franța, Marine Le Pen. De asemenea, postul promovează cultul personalității și măreția președintelui Vladimir Putin, calitatea Rusiei de garant al securității a popoarelor fostei Uniuni Sovietice, etc. Tehnicile sunt diverse și aplicate conform manualelor de propagandă sovietică ale KGB-ului: selectarea şi interpretarea/comentarea tendențioasă a faptelor, prezentarea informației dintr-o singură sursă şi fără oferirea dreptului la replică, prezentarea unor opinii (inclusiv ale reporterilor) drept fapte, etc.

Nu degeaba în aprilie 2015 autoritățile lituaniene s-au autosesizat și au suspendat pe o perioadă de trei luni licența de emisie a canalului RTR (pe atunci RTR Planeta). Motivul: „propagarea violenței și a instigării la război” prin narative de subminare a inegrității teritoriale a Ucrainei.

Cele mai toxice sunt așa-numitele emisiuni cu caracter informativ-analitic și talk-show-urile: Vesti nedeli, Preamoy efir și Voskresnyi vecher cu politologul de serviciu Vladimir Soloviov. Sunt sceptic în privința intenției lui Sergheev de a retransmite din Iași Vesti nedeli și aceste talk-show-uri cu moderatori și invitați învăluiți în diatribe sălbatice. De ce?

Anume pe televiziunea Rossiya-1 România era prezentată drept un „exemplu al degradării Europei”, iar românii catalogați nu demult drept un „popor laș” sau chiar „javre” de către Dmitri Rogozin. Dar astfel de emisiuni vor fi mușamalizate ca să nu le vadă românii deoarece „ne orientăm spre publicul feminin… vom difuza melodrame (sic!), dar și filme cu caracter istoric și detective…”.

Rossiya_1 (2)

Dezbateri pe Rossiya-1. Captură YouTube

Așteptăm ca membrii CNA să-l întrebe la următoarea ședință pe Evghenii Sergheev și acoliții săi despre conținutul propagandistic difuzat de Rossiya-1 nu numai în R. Moldova, dar și în Rusia. Anume de acolo putem extrage adevăratele narative și intenții ale propagandiștilor pro-Kremlin vizavi de România.

Toamna se numără bobocii, sperăm nu și noile canale de manipulare și dezinformări în spațiul mediatic românesc.

*Nicolae Țîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.