2018-06-04

De Centenar, Chișinău a respins Eurasia. Bucureștiul prins în ofsaid

Dan Dungaciu, Petrișor Peiu*

f1

Primarul ales al Chișinăului, Andrei Năstase, alături de liderul PNL Ludovic Orban

Pe 27 noiembrie 2017, Larics publica un material intitulat „Regele” Dodon este mort. Soluția nucleară: alegeri anticipate în Chișinău. Punctul de plecare era eșecul socialiștilor lui Dodon la referendumul de la Chişinău din 19 noiembrie pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă, care nu au reșit să aducă la urne cele 30% necesare pentru a-l valida (au adus doar 110.512 de cetăţeni, respective 17,54%). Larics prevedea, pe baza acestui eșec, că „așa cum au pierdut referendumul socialiștii vor pierde și anticipatele”. Apelul și concluzia de atunci sunt relevante inclusiv pentru pentru ce va urma de azi înainte: „eşecul usturător al socialiştilor la referendum deschide posibilitatea, pentru prima dată, ca opoziţia anti-Binom să preia iniţiativa politică în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018. Asul din mâneca Opoziţiei este declanşarea alegerilor anticipate în Chişinău, victoria în alegeri şi scoaterea de la Primărie a omului lui Plahotniuc – pus cu votul consilierilor socialişti ai lui Dodon. Iar odată recâştigată Primăria Chişinăului, opoziţia anti-Binom va reseta complet scena politică din stânga Prutului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018”.

Demisia lui Dorin Chirtoacă, declanșarea anticipatelor și victoria lui Andrei Năstase de duminică (3 iunie) sunt cele care au explodat în spațiul politic din R. Moldova, reconfigurându-l complet.

Dincolo de resetările de la Chișinău asupra cărora vom reveni, ceea ce trebuie să ne intereseze și mai mult sunt resetările de aici, adică resetările din România.

Ceea ce se petrece cu politica externă românească e un scandal de multă vreme. Ungaria, dosarul mutării/nemutării ambasadei române la Ierusalim, atitudinea față de R. Moldova sunt exemplele cele mai frapante.

Cu ocazia dezbaterii (!) dosarului mutării ambasadei României la Ierusalim, a apărut o presiune publică despre cine face și cine este responsabil pentru politica externă a României. Fiecare s-a grăbit să spună, cu mâna pe Constituție, „ba eu, ba eu”.

În acest caz, cine e responsabil pentru politica externă a României față de Republica Moldova? E oligatoriu să clarificăm asta. Căci dacă trebuie să se schimbe urgent ceva la București, este tocmai această politică.

România și Republica Moldova. Dragoste în vremea holerei

Criza era veche, la fel ca și minciuna fondatoare pe care se reîntemeia relația bilaterală București – Chișinău. În paginile Larics am încercat de multă vreme să o dezghiocăm și să punem în fața cititorului realitatea din spatele a ceea ce am numit manipulări de partid și de stat. Alături de manipularea lingvistico-identitară (perpetuarea „europeană” a minciunii sovietice) sau de chestiunea transnistreană, ideea unei confruntări fără milă între guvernul „pro-european” (Vladimir Plahontiuc) și președinția pro-rusă (Igo Dodon) este cea mai mare trișerie care se petrece în stânga Prutului. O manipulare de partid și de stat.

În ciuda aceste evidențe, România și-a asumat fără rest guvernul de la Chișinău, pe care l-a susținut, sprijinit și finanțat indiferent de ce ce făcea acesta, indiferent de atitudinea partenerilor europeni și americani și indiferent de culoarea guvernărilor succedate la București.

Nu ne facem un titlu de glorie că aici, în paginile Larics, am semnalat de multă vreme riscurile pe care România și le asumă susținând singură, în pofida partenerilor euroatlantici, Binomul Plahontiuc-Dodon și nici nu vom mai repeta ceea ce am tot scris cu alte prilejuri.

Câteva lucruri trebuie astăzi spuse cu subiect și predicat.

După 2009, favorizată și de agresiunea rusă în Ucraina, Republica Moldova a reușit să puncteze prin liberalizarea regimului de vize și semnarea Acordului de asociere cu UE. Nu avea și nu are nicio perspectivă de integrare clară, dar au fost pași înainte. Nu a trecut însă multă vreme și au apărut la suprafață cangrenele guvernării așa zis europene ale lui Vlad Filat, sprijinit și el, fără rest, de București (medaliat cu cele mai înalte distincții ale statului român, vizitat și girat până în buza arestării sale intempestive de la Chișinău, în urma căreia niciun guvern european sau niciun om politic nu au îndrăznit să compare cazul cu cel politic al Iuliei Timoșenko din Ucraina). Filat s-a născut talent și a murit speranță. A ieșit brusc din viața politică și dus a fost.

Ce a rămas în urmă, printre multe altele, sunt vânzarea aeroportului Chișinău la ruși și, mai ales, furtul miliardului. O afacere mizerabilă, mușamalizată până astăzi și care până în prezent nu are niciun vinovat la nivelul statului Republica Moldova.

România însă nu vede toate aceste lucruri sau se face că nu le vede.

Pe 30 octombrie și 13 noiembrie (turul al II-lea), au avut loc alegeri prezidențiale directe la Chișinău. Victoria a revenit candidatului socialist Igor Dodon, cel care își afișase fotografia cu liderul rus Vladimir Putin pe panouri în campania electorală. La fel ca și în alegerile pentru Primăria Chișinăului, Vladimir Plahotniuc și PDM (partidul de guvernământ), au avut un candidat, pe Marian Lupu, care, în fața sondajelor care nu îi dădeau nicio șansă să ajungă în turul al doilea a fost retras.

f2

Maia Sandu, liderul PAS de la Chișinău

În turul al doilea au intrat Igor Dodon (Partidul Socialiștilor/Comuniștilor) și Maia Sandu (PAS – partid proeuropean neparlamentar). Câștigă primul, cu sprijinul vădit, sistematic și perfid al rețelelor de televiziune gestionate de Vladimir Plaotniuc.

Binomul Plahotniuc Dodon „se oficializează”.

Dansând cu lupii

Încă din 2009, Bucureștiul oficial a „adoptat” cu entuziasm Alianța pentru Integrare Europeană și l-a transformat pe arogantul și gregarul Vladimir Filat în icoana dezrobirii Estului fost sovietic. Politicienii de frunte ai României se întreceau cu ziariștii și analiștii de la Chișinău în a-i cânta imnuri de laudă lui Filat; Bucureștiul a decis și a realizat un mini-pod financiar peste Prut: au apărut programul de 100 milioane Euro asistență nerambursabilă, au apărut cele 5000 de burse anuale pentru studenții din Republica Moldova, a apărut programul de „redobândire a cetățeniei românești”, a apărut lobby-ul deschis și permanent al diplomaților români pe lângă instituțiile europene în favoarea „fraților de peste Prut”. Rezultatul a fost că România a devenit un avocat mai bun pentru Republica Moldova decât a fost pentru ea însăși în fața Bruxelles-ului: dacă Traian Băsescu mai critica pe la Berlin sau Bruxelles anumite aspecte din România, avea numai cuvinte de laudă despre impetuoasa democrație moldovenească. De la Angela Merkel la Joe Biden, liderii lumii au fost convinși de guvernanții de la București că la Chișinău s-a născut o stea, că în Republica Moldova este o democrație deplină, fără legătură cu mafia rusă și că premiantul Filat își merită sincer coronița de flori din creștetul capului.

Furtul miliardului, arestarea lui Vladimir Filat au aruncat R. Moldova la margine prăpastiei. Salvarea a venit de la București, care a găsit soluția de a salva din nou oligarhia chișinăuiană: un împrumut de 150 milioane Euro, cu dobândă foarte mică și mai ales fără condiții referitoare la progresul democratic intern.

f3

Premierul Victor Ponta și (pe atunci) deputatul PDM Vladimir Plahotniuc, 26 august 2016

Pe 22 septembrie 2015, premierul Victor Ponta anunța a anunțat împrumutul de 150 de milioane, într-o ședință comună de guvern desfășurată la Neptun (Constanța). Luna următoare, pe 29 octombrie, guvernul Streleț de la Chișinău cade prin moțiune de cenzură, iar pe 4 noiembrie 2015, prim-ministrul Victor Ponta și-a depus mandatul.

f4

Premierul Dacian Cioloș la Chișinău, alături de premierul Pavel Filip

 Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș preia chestiunea de unde o lăsasa guvernul anterior. Pe 26 august 2016, Dacian Cioloș anunța la Chișinău transferul primei tranșe de 60 de milioane de euro, din cele 150 de milioane, semnat şi negociat încă de către foștii premieri Ponta şi Streleţ. Creditul este acordat cu o dobândă extrem de avantajoasă de doar 1,5 la sută%. Deosebirea este însă că guvernarea tehnocrată pune o serie de condiții tehnico-politice, care, între timp, dispar din peisaj. Pe fond, nu s-a schimbat nimic.

Vin alegerile la București, guvernul tehnocrat pleacă, dar ajutorul pentru „integrare europeană” rămâne.

f5

Premierul Pavel Filip și premierul României Sorin Grindeanu

Pe 23-24 martie 2017, premierul României Sorin Grindeanu se întâlnește cu premierul R. Moldova Pavel Filip. Se dau asigurările de rigoare don partea României, ancorarea republicii la spațiul european: „Vom susține acțiunile de stabilizare și consolidare a cadrelor instituționale de la Chișinău și ancorarea Republicii Moldova în cadrul european”.

Aici trebuie să facem o paranteză. La nici patru luni după discuțiile flamboaiante, Chișinăul „se ancorează profund în spațiul European”, spre stupefacția europenilor și americanilor. În pofida avertismentelor dure ale acestora, Chișinăul se încrâncenează să schimbe legea electorală. Pe 20 iulie 2017 vine votul din Parlamentul Republicii Moldova: binomul Plahotniuc-Dodon a primit 74 de voturi în Parlament (democraţii lui Plahotniuc şi socialiştii lui Dodon au votat cot la cot). Europa reacționează furioasă. De aici înainte binomul trebuia să devină principala grilă de evaluare a situaţiei (geo)politice de la Chişinău. După votul istoric au venit şi reacţiile europene – dure, urgente, intransigente. Mai puţin ale oficialilor de la Bucureşti sau politicienilor români de la Bruxelles, care, de la premier la europarlamentari social-democraţi şi ALDE, şi-au manifestat susţinerea. O decizie surprinzătoare, inexplicabilă şi extrem de riscantă. Ultima reacţie, foarte dură, a venit de la Ambasada SUA de la Chişinău (23 iulie 2017): „Statele Unite sunt dezamăgite de decizia Parlamentului şi a guvernului R. Moldova de a ignora cele mai importante recomandări ale Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR privind revizuirea codului electoral. Adoptarea codului electoral revizuit pune sub semnul întrebării scopul declarat al guvernului pentru un viitor democratic şi european pentru cetăţenii R. Moldova”.

Reacțiile occidentale sunt dure și Chișinăul se izolează pe plan internațional. Dar nu pentru multă vreme!

La o zi (!) după votul din parlamentul R. Moldova care a oripilat Bruxelles-ul și Washington-ul, noul premier Mihai Tudose vine la Chișinău pentru a gira guvernarea. Se vorbește iarăși – cum altfel? – despre integrarea europeană a R. Moldova și sprijinul necondiționat al României.

f6

Premierul Mihai Tudose la Chișinău, alături de premierul Pavel Filip

Apa trece, dar pietrele rămân! Nu contează că pleacă din funcție premierul Tudose, că lucrurile nu se schimbă. „Alte glasuri, aceleași încăperi”, dacă ar fi să îl parafrazăm pe Capote. La fel precum miniștrii anteriori, după ce vizitează instituțiile europene, noul premier Viorica Dăncilă merge și ea în prima vizită bilaterală la… Chișinău! Pavel Filip mai învață un nume de premier, ia vechile discursuri și le modifică adresantul. În rest, același scenariu.

f7

Premierul Viorica Dăncilă și premieirul Pavel Filip la Chișinău

Pe 27 februarie 2018, șeful guvernului Viorica Dăncilă, dă, imperturbabil, aceleași mesaje: „Proiectele noastre comune sunt menite să contribuie la o conectare mai strânsă a Republicii Moldova la spaţiul european şi la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor”.

România dă bani gratis R. Moldova

Să recapitulăm. Guvernarea democrată 2009-2014 din R. Moldova s-a dovedit a fi un eșec. Astfel încât, sărmanii Merkel și Biden au fost nevoiți să îndure șocul arestării premiantului Filat chiar de pe băncile parlamentului în toamna anului 2015. Motiv pentru care, imediat, toate instituțiile internaționale, de la Uniunea Europeană la Banca Mondială au suspendat orice ajutor financiar pentru un regim corupt și oligarhic precum cel de la Chișinău. Deoarece Republica Moldova nu se poate susține singură și este dependentă de fluxurile financiare externe, apocalipsa financiară a lovit regimul noului țar, Vladimir Plahotniuc. Cum am văzut deja, a apărut creditul de 150 milioane Euro, cu dobândă foarte mică și mai ales fără condiții referitoare la progresul democratic intern. Ba chiar, tranșa a doua a acestui credit s-a acordat cu șase luni înainte de termen pentru a permite guvernului de la Chișinău să deruleze un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internațional (27 februarie 2017). Și asta în perioada în care Plahotniuc dispunea arestarea lui Dorin Chirtoacă (primarul Chișinăului, omul care a început detronarea regimului Voronin la alegerile locale din 2007) și înlocuirea acestuia cu pupila sa, Silvia Radu. Sfidător chiar, imediat după înscăunarea uzurpatoarei Silvia Radu în jilțul de primar numit (neales) al Chișinăului, aceasta începe să fie curtată și sprijinită de primarii în funcție de la Iași sau București ca și cum alegerea ei ca primar al Chișinăului era o certitudine.

Fără să mai menționăm aici că la Chișinău nimeni dintre oficiali nu a invocat nici măcar din greșeală că anul 2018 este Centenarul Marii Unirii a românilor, sprijinul Bucureștiului pentru guvernul R. Moldova continuă neabătut, inclusiv prin susținerea politică explicită sau implicită a candidatului lui Vladimir Plahontiuc la alegerile pentru primăria Chișinăului.

Totul a fost aruncat în aer de victoria lui Andrei Năstase sprijinit de forțele pro-europene!

„Vom lupta pentru pace până când nu mai rămâne piatră peste piatră” (proverb rusesc)

f8

 

Ceea ce șochează când privim retrospectiv relația bilaterală București-Chișinău după furtul miliardului, sunt următoarele aspecte:

  • Aceleași atitudini, inclusiv linii de mesaj au fost urmate strict, indiferent de cine conducea guvernul României. De la Victor Ponta sau Dacian Cioloș la Viorica Dăncilă nu există nicio diferență de fond (forma, adică formalele „condiții” erau cele care deosebeau demersul guvernului Cioloș de celelalte);
  • Indiferent de ceea ce se petrecea la Chișinău, atitudinea României era neștirbită. Chiar când partenerii europeni și americani ai Bucureștiului criticau și sancționau măsurile adoptate de Chișinău, Bucureștiul, cum am văzut, se încrâncena să se uite în altă parte;
  • Niciun oficial al României nu îi trecea prin minte să pună la îndoială narațiunea naivă după care în R. Moldova se derulează un război între forțele Binelui (guvernul Filip și Vladimir Plahotniuc) și forțele Răului (președintele Dodon și partidul Socialiștilor). În realitate, după cum lesne se putea sesiza, era vorba de un parteneriat, un Binom care își coordona acțiunile și, chiar dacă cu cuțitele la spate, coabita deliberat și cei implicai se războiau în maniera lui Tom și Jerry: nimeni nu pățea nimic pâna la urmă diin așa zisele confruntări.
  • Opoziția pro-europeană din afara Parlamentului era marginalizată, iar toți inamicii guvernului Plahotniuc erau necredibili pentru București. România a persistat în acest joc al susținerii și girării guvernului controlat de Vladimir Plahontiuc în pofida oricăror evidențe, inclusiv la nivelul sprijinului politic necondiționat acordat candidatului PDM la alegerile pentru Primăria Chișinăului, respectiv „independenta”.
  • Nici când jocul cu bila rusească era evident la Chișinău, nicio virgulă nu se schimba pe comunicatele oficiale ale Bucureștiului. Nici măcar jocul evident al lui Vladimir Plahotniuc de cedări în favoarea Rusiei (de unde și disponibilitatea acestia pentru regimul de la Chișinău) în chestiunea transnistreană, tot mai evidentă și în momentul în care vorbim, nu a făcut ca măcar o ridicare nedumerită de sprânceană să apară la Bucureștiul care, printre ruine, luptă pentru integrarea europeană până nu va mai rămâne piatră peste piatră. Nici măcar atunci când Dodon anunța ritos obținerea statutului de observator la Uniunea Eurasiatică pentru R. Moldova și tăcerea ostentativă a guvernării lui Plahotniuc (care nu a comentat NIMIC până când un politician din Opoziție, Valeriu Munteanu, nu s-a sesizat!) nu a frisonat pe nimeni la București.
  • Și încă ceva. Nici măcar când Moscova a decis, imprudent (în sensul că e prea vizibil!), să sprijine pe față guvernarea de la Chișinău, tot nu vedem niciun semn de lucidizare a Bucureștiului. Despre ce e vorba? La 1 februarie 2018, înainte de anunțarea alegerii Transgaz SA din România ca fiind compania câștigătoare a licitației de selecție a dezvoltatorului conductei de gaz Ungheni-Chișinău, apare o surpriză pe care Bucureștiul nu a digerat-o nici până astăzi: Moldovagaz, companie la care Gazprom controlează două treimi din decizie, cere ANRE ieftinirea gazului pentru populație cu 25%!, iar o lună și jumătate mai târziu, ANRE admite ieftinirea gazului cu numai 20%, oferind un cadou neașteptat alegătorilor moldoveni care urmau să participe peste numai 2 luni la crucialele alegeri anticipate de la Chișinău și Bălți. Mai mult, rușii își asigură astfel o pârghie importantă pentru pionii lor de la PSRM și la viitoarele alegri parlamentare din noiembrie. Această decizie trebuie privită și ca având scopul de a neutraliza efortul românesc de a oferi Republicii Moldova o alternativă la gazul rusesc. Liderii români par că nu înțeleg nici acum ce li/ni se întâmplă și continuă să sprijine regimul Plahotniuc, invocând chiar (guvernul PSD) o apropiere ideologică de PDM, partid declarat social-democrat.

Reduta Chișinău nu trebuia să cadă. Și nu a căzut!

La alegerile pentru primăria Chișinăului Binomul Plahotniuc-Dodon a avut doi candidați. Primul a fost Silvia Radu, al doilea Ion Ceban. Prima nu a intrat în turul al doilea – nici nu avea cum, deși a luat la Chișinău un scor rușinos de mare pentru un candidat pe care scria Vladimir Plahotniuc.

Așa cum Vladimir Plahotniuc l-a susținut în turul al doilea la prezidențiale pe Igor Dodon, de data aceasta „europeanul” Plahotniuc l-a susținut, tacit, prin reșeaua de televiziuni și infama rețea de dezinformare, pe candidatul socialist Ion Ceban.

Așa cum a câștigat prezidențialele, a vrut să câștige, prin interpuși, și primăria. Pentru Vladimir Plahontniuc era mult mai simplu să colaoreze cu socialistul Ceban, pentru că această colaborare era o parte mai largă a Binomului deja funcțional Plahotniuc – Dodon. Da, criza de imagine pe care a suferit-o în interior (incapacitatea de a impune un primar la Chșinău) e evidentă, dar nu acolo e problema de fond.

Ce trebuie să subliniem cu putere este că, în termeni comparativi, suntem practic în anul 2007, când victoria lui Dorin Chirtoacă de la Chișinău relansa lupta politică și avea să ducă la înfrângerea guvernării comuniste a lui Vladimir Voronin.

Urmează Binomul Plahontiouc-Dodon!

 

Ce e de făcut? Atenție la Constituție și la legea electorală

Cum spuneam, dincolo de aspectul administrativ, relativ minor, alegerea lui Andrei Năstase este în primul rând un enorm semnal politic și care trebuie valorificat. Opoziția de la Chișinău are în acest moment două sarcini urgente pe agendă.

Prima sarcină este să evite ca integrarea europeană – făcută praf în realitate – să fie introdusă de guvernarea actuală în Constituție.

f9

 

 

Votarea de căte actuala majoritate – plus alți proeuropeni din parlament – a includerii „integării europene” în Constituție este o capcană. Este de fapt o strategie reeșapată de Vladimir Plahotniuc și anunțată recent, într-o intervenție de pe site-ul neweurope.eu, unde, în liderul PDM scrie explicit că următorul pas este includerea în Constituție a „integrării europene” a republicii. Nici mai mult nici mai puțin. Ideea, repetăm, nu e nouă, dar acum este instrument strategic pentru a răspunde acuzelor de joc duplicitar al lui Vladimir Plahotniuc și de a se pune pe sine și guvernul său în prim plan.

Strategie inutilă după înfrângerea de la Chișinău. Plahotniuc e prea slab acum pentru așa ceva, și nu va reuși să păcălească o majoritate constituțională în Parlamentul de la Chișinău, dar asta nu înseamnă că nu va încerca.

În al doilea rând, trebuie urgent modificată legislația electorală și introdus votul pentru parlamentari în două tururi.

Dincolo de respingerile internaționale unanime, legea electorală votată de Binom este menită să pulverizeze, pur și simplu, șansele pro-europenilor/pro-românilor să trimită deputați în parlament. Chișinăul, de pildă, a fost împărți ca un tort, pe felii strategice în așa fe încât aglomerațiile mari cu români să fie secționate și risipite în diverse circumscripții electorale. Astfel după o simulare făcută la Chișinău, din cele 11 circumscripții uninominale, în actuala configurație, 9 ar fi câștigate de socialiști la alegerile parlamentare).

Presiunea politică de la București, Bruxelles sau Washington pe această direcție trebuie să fie concertată. Miza este decisivă. Trebuie împiedecată plahotnicizarea R. Moldova după modelui orbanizării Ungariei prin legea electorală iliberală.

 

Concluzii: majoritatea morală de la Chișinău trebuie să devină majoritate politică

Prin victoria la Primăria Chișinăului, opoziția pro-europeană a luat inițiativa politică și va trebui să aibă de aici înainte revendicări. Opoziţia anti-Binom are acum prima şansă să joace ofensiv, să dicteze ea ritmul şi mişcările politice. Până acum a fost defensivă, reactivă, nu a avut iniţiativa în niciunul din episoadele politice din stânga Prutului din ultimii ani (schimbarea sistemului electoral, delimitarea circumscripţiilor, referendum etc.). Acum este momentul să preia iniţiativa.

Cei care până acum, din afara R. Moldova, o priveau cu condescendență, trebui să ia act și să își asume faptul că la Chișinău s-a născut un nou actor politic și geopolitic, care va face jocurile în perspectiva alegerilor parlamentare din noiembrie 2018.

Opoziția anti-Binom, majoritatea morală din R. Moldova, trebuie să devină și majoritate politică.

Iar Bucureștiul va trebui să înțeleagă și să își asume, în ceasul al 12-lea, această realitate.

 

*Dan Dungaciu și Petrișor Peiu sunt membri ai Consiliului de Experți LARICS.