Președintele Vladimir Putin la reuniunea Clubului de la Valdai, Sochi, 21.10.2021. Sursa foto Kommersant.
A făcut oarecare vâlvă intervenția președintelui Vladimir Putin la ultima reuniune a Clubului Valdai din stațiunea Sochi. Mai exact, o parte a acesteia, respectiv fragmentul referitor la „cancel culture”, „progresism” și LGDP. The Washington Post a publicat un material dedicat (strict) acestor chestiuni (vezi aici). În general, presa occidentală s-a focalizat aproape complet doar pe acest episod (vezi aici, aici, aici, aici și aici), deși prezentarea președintelui rus a fost mult mai amplă. Ar fi meritat, poate, cel puțin o discuție referitoare la prezența la Sochi a prospătului laureat al premiului Nobel pentru Pace, Dymitri Muratov, fondatorul și fostul redactor șef al Novaia Gazeta (despre acest episod, aici).
Dar, vorba clasicului, fiecare cu „castravetele” său. Așa că acuzațiile au venit exclusiv împotriva acestor fragmente ale mesajului de la Kremlin, iar lamentațiile despre modul în care Rusia instrumentalizează chestiunea „cancel culture”, problematica „de gen” sau a comunității LGDP abundă.
Lamentațiile sunt însă deplasate. Căci pentru orice observator atent devenise evident că problematica „conservatoare” – a minorităților sexuale, a căsătoriilor dintre persoane de același gen etc. – a devenit una dintre principalele mize ale campaniilor anti-occidentale din parte Federației Ruse cu mulți ani în urmă. Semnalul l-a dat tot președintele Vladimir Putin, și tot la Clubul Valdai, în 2013, cu ocazia arestării premierului italian Silvio Berlusconi implicat în celebrele petreceri „bunga-bunga”. Vladimir Putin spunea atunci, în fața audienței de la Sochi, că „Berlusconi este acum arestat și judecat pentru că a fost prins cu femei… Dacă ar fi homosexual și l-ar fi prins cu bărbați, nimeni nu ar fi ridica un deget împotriva lui (subl. N.)!”.
Hohote de râs. Dar, dincolo de amuzamentul unanim al sălii, afirmația era semnalul unei campanii pe care Moscova și-a asumat-o de atunci cu consecvență și îndârjire. Ceea ce vedem astăzi este doar parte a unui proiect mai vechi și mai amplu.
Prin urmare, problema în 2021 nu este că lupul (Rusia) mănâncă oi, ci cum își apără ciobanul (Occidentul) turma (populația) – adică cum înțelegem noi să contracarăm o campanie pe care o vedem derulându-se sub ochi noștri, concret și ostentativ, de aproape zece ani. Să ne lamentăm de fiecare ca și cum am descoperi America în fiecare zi e pur și simplu ridicol.
Postura în care se află astăzi acest triplet fundamental – Rusia, UE și europenii – în relație cu valorile conservatoare/tradiționale ne preocupă în acest material. Precum în faimosul western „The God, the Bad and the Ugly”, cei trei protagoniști pare că se află, față în față, în confruntarea finală, într-o luptă în care încrederea reciprocă lipsește, și nu se știe până la urmă cine sau câți vor rămâne în picioare.
Să începem cu primul actor.
Privind înapoi cu mânie. „Rusia a fost deja acolo”
Iată, concret, faptele. Adică „episodul 2021” din această campanie care îl are ca purtător de cuvânt principal, indiscutabil, pe Vladimir Putin. Vom vedea că este apogeul față de ceea ce ni s-a mai transmis până acum.
Sub titlul „Transformarea globală în secolul 21: individul, valorile și statul”, președintele rus ajunge să se refere, în câteva pasaje – cele vizate de presa occidentală – și la chestiunea „progresului”, a „tradiției”, a „valorilor spirituale”, a „rasismului”, a „schimbării de gen” sau a „discriminării pozitive”. Privim cu uimire, începe președintele rus, „procesele aflate în desfășurare în țările care, în mod tradițional, au fost privite drept purtătorii de etalon ai progresului”. Putin privește de departe, oarecum detașat, pentru că „șocurile sociale și culturale care au loc în Statele Unite și Europa de Vest nu sunt treaba noastră; ne ferim de acest lucru”. Acolo, unii oameni cred că ar fi nevoie de „o eliminare agresivă a paginilor întregi din propria lor istorie, „inversarea discriminării” împotriva majorității în interesul unei minorități” și „de a renunța la noțiunile tradiționale de mamă, tată, familie și chiar de gen”. Aceștia cred că doar așa se va ajunge la o „reînnoire socială”.
Privirea președintelui este de la început condescendentă, îngăduitor-disprețuitoare: „aș dori să subliniez încă o dată că au dreptul să facă acest lucru”, dar „să nu ne amestece pe noi, rușii, în chestiunea asta”. Avem un alt punct de vedere, „cel puțin majoritatea covârșitoare a societății ruse are o altă părere în această chestiune”. Credem că trebuie să ne bazăm „pe propriile noastre valori spirituale, pe tradiția noastră istorică și pe cultura națiunii noastre multietnice”.
Și acum vine „justificarea”, adică lecția de istorie pe care liderul de la Kremlin se simte obligat să ne-o livreze: susținătorii așa-numitului „progres social” cred că „conduc umanitatea spre o conștiință nouă și mai bună”. Flutură steagurile, cântă marșuri. Doar că.. nu e nimic nou aici. „Rusia a mai fost acolo”, în acel spațiu descoperit acum de progresiștii occidentali: „Poate fi o surpriză pentru unii oameni, dar Rusia a fost deja acolo. După revoluția din 1917, bolșevicii, bazându-se pe dogmele lui Marx și Engels, au mai spus că vor schimba modalitățile și obiceiurile existente, și nu doar cele politice și economice, ci chiar noțiunea de moralitate umană și fundamentele unei societăți sănătoase. Distrugerea valorilor de secole, a religiei și a relațiilor dintre oameni, inclusiv până la respingerea totală a familiei (am avut și asta), încurajarea denunțării celor apropiați – toate acestea au fost proclamate progrese și, apropo, au fost susținută pe scară largă în întreaga lume de atunci și erau destul de la modă, la fel ca astăzi. Mai mult, bolșevicii erau absolut intoleranți la alte opinii decât ale lor”.
Și de aceea liderul de la Kremlin se simte îndreptățit să avertizeze Occidentul, de pe pozițiile unei „superiorități morale” a celui… pățit. Occidentul se duce spre bolșevism, ne spune Vladimir Putin, chiar dacă nu cu subiect și predicat: „Lupta pentru egalitate și împotriva discriminării s-a transformat într-un dogmatism agresiv care se limitează la absurd, când lucrările marilor autori ai trecutului – precum Shakespeare – nu se mai predau la școli sau universități, pentru că ideile lor se consideră a fi înapoiate. Clasicii sunt declarați înapoiați și ignoranți asupra importanței genului sau rasei. La Hollywood sunt distribuite manuale despre care povestire este corectă și câte personaje și de ce culoare sau gen ar trebui să fie într-un film. Acest lucru este chiar mai rău decât departamentul de propagandă al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”.
Postura sa devine acum perfect sincronă cu cea a liderilor chinezi care, în faimoasa lor întâlnire din Alaska cu diplomații americani de cel mai înalt grad (analiza aici), dădeau lecții de moralitate Statelor Unite ale Americii: „Combaterea actelor de rasism este o cauză necesară și nobilă”, ne spune Vladimir Putin, doar că „noua „cancel culture” a transformat-o în „discriminare inversă”, adică rasism invers. Accentul obsesiv pus pe rasă împarte în continuare oamenii, pe când „adevărații luptători pentru drepturile civile visau tocmai despre ștergerea diferențelor și refuzul de a împărți oamenii după culoarea pielii. I-am rugat în mod special pe colegii mei să găsească următorul citat din Martin Luther King: „Am un vis că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi într-o națiune în care nu vor fi judecați după culoarea pielii, ci după caracterul lor”. Aceasta este adevărata valoare. Cu toate acestea, lucrurile se desfășoară diferit acolo. Apropo, majoritatea absolută a rusilor nu consideră că culoarea pielii unei persoane sau sexul acesteia este o chestiune importantă. Fiecare dintre noi este o ființă umană. Aceasta este ceea ce contează”.
Noul URSS occidental și… noua misiune a Rusiei
Iată deci cadrul de discuție: Rusia de azi luptă, în cunoștiință de cauză, împotriva noului URSS occidental! Acolo, dezbaterea asupra drepturilor bărbaților și femeilor s-a transformat într-o „fantasmagorie perfectă” și riscă să meargă „exact acolo unde bolșevicii au planificat cândva să să meargă – nu numai copiii la comun, ci și femeile la comun! Încă un pas și vor fi acolo!” Fanii acestor noi abordări merg chiar atât de departe încât doresc să anuleze cu totul aceste concepte. Oricine îndrăznește să afirme că „bărbații și femeile există de fapt, ceea ce este un fapt biologic, riscă să fie ostracizat”. „Părintele numărul unu” și „părintele numărul doi”, „părintele care naște” în loc de „mamă” și „laptele uman” înlocuind „laptele matern”, deoarece „ar putea deranja persoanele care nu sunt sigure de propriul gen”. Repet, ne reamintește patern (sau matern?, nu mai este clar), președintele Putin, nu este nimic nou sub soare: „în anii 1920, culturnicii sovietici au inventat o nouă conștiință și au dorit să schimbă valorile în acest fel”. Ca să nu mai vorbim de unele lucruri „cu adevărat monstruoase” de azi, când copiii „sunt învățați de la o vârstă fragedă că un băiat poate deveni cu ușurință o fată și invers”. Astăzi, „profesorii le impun de fapt o alegere” și fac acest lucru în timp ce „exclud părinții din proces și forțează copilul să ia decizii care le pot schimba întreaga viață. Nici măcar nu se deranjează să se consulte cu psihologii copiilor – este un copil la această vârstă chiar capabil să ia o decizie de acest fel?”
Acestea, conchide liderul de la Kremlin, sunt veritabile „crime împotriva umanității și se fac în numele și sub steagul progresului”.
Rușii devin acum scutul de protecție împotriva… bolșevismului!
Editorul șef al Novaia Gazeta, Dmitry Muratov, la Clubul Valdai de la Sochi, 21 octombrie 2021. Sursa aici.
Tonul ajunge acum la paroxism, dar își revine și continuă împăciuitor și condescendent – Putin condescendent moral față de Occident!!!: „Ei bine, dacă cuiva îi place asta, lasă-l să o facă”. Rușii vor fi în continuare „ghidați de un conservatorism sănătos”. Acum, când lumea trece printr-o „perturbare structurală”, „importanța conservatorismului rezonabil ca fundație pentru un curs politic a crescut vertiginos – tocmai din cauza înmulțirii riscurilor și pericolelor și a fragilității realității din jurul nostru”. Este vorba în primul rând „de încrederea într-o tradiție testată în timp, conservarea și creșterea populației, o evaluare realistă a sinelui și a celorlalți, a unei alinieri precise a priorităților, a unei corelări a necesității și a posibilității, a unei formulări prudente a obiectivelor și a unei respingerea extremismului ca metodă”. Și sincer, în perioada iminentă de reconstrucție globală, care poate dura destul de mult, concepția sa finală fiind incertă, „conservatorismul moderat este cea mai rezonabilă linie de conduită”. „Pentru noi, în Rusia, acestea nu sunt niște postulate speculative, ci lecții din istoria noastră dificilă și uneori tragică. Costul experimentelor sociale prost concepute este uneori dincolo de estimare. Astfel de acțiuni pot distruge nu numai bazele materiale, ci și fundamentele spirituale ale existenței umane, lăsând în urmă resturi morale unde nu se poate construi nimic care să o înlocuiască mult timp”.
Am redat relativ pe larg intervenția președintelui rus tocmai pentru a-i sublinia siguranța, tonul superior, postura inedită de pe care vorbește acum: cea de „învățător”, a unuia care, în calitate de rus, a mai trecut prin stația aceea dezastruoasă, cineva care „știe”, nu vorbește din „auzite”, ci din „trăite”. O spune profetic, înțelept, în fața unui Occidnet considerat imatur spiritual, buimac și gată să se arunce singur, cu de la sine putere și cu mâna pe drapelul sacrosant al libertății, în groapa oribilă a bolșevismului pe care îl credeam îngropat definitiv. (Situația e, dincolo de episodul pe care îl discutăm aici, de o ironie absolută: ascultându-l pe președintele Vladimir Putin, înțelegi foarte limpede că tot ce a fost rău în URSS au făcut „bolșevicii”, și tot ce a fost bun a fost opera… „rușilor”. Dar asta e altă chestiune. Așa cum tot altă chestiune ar fi întrebarea, deloc retorică: câți dintre europenii de azi ar fi de acord cu aceste rânduri dacă NU ar fi fost semnate de… Vladimir Putin?)
Să revenim acum la ce-l de-al doilea actor al confruntării în trei imaginate în deschiderea acestui text: anume, europenii.
Cetățenii europeni față în față cu propaganda conservatoare rusească
În orice război informațional sau în orice contraofensivă, există două lucruri fundamentale. Emitentul (cel care lansează mesajul și războiul informațional) și receptorul (cel asupra căruia se propagă). Ultimul, niciodată experții, ci populațiile! Un război informațional nu se câștigă niciodată (numai) dacă arăți doct cu degetul emitentul, fără să poți proteja populațiile. Căci acolo e ținta: nivelul de încredere al populației în instituțiile sale, în liderii ei, în modul ei de a trăi, în concepțiile sale, în sistemul său politic etc.
Cum arată, din acest punct de vedere, europenii, ținta potențială a discursului tradiționalist și conservator al Federației Ruse?
Pentru simplificare, vom considera doar un element definitoriu în ceea ce numim „valori conservatoare și tradiționale”, respectiv atitudinea față de religie. Că acestea nu se suprapun, e evident. Dar că există influențe reciproce este și mai limpede. Apelul la sondajele de opinie va fi și el orientativ. Nu înseamnă că cei care se declară religioși sau care cred în Dumneazeu sunt așa numiții practicanți, sau că trăiesc strict după perceptele creștine: ipoteza noastră este că ei, cei care se declară creștini și credincioși, au un orizont de viață mult mai apt să fie permeabil la așa numitele valori conservatoare, indiferent la ce nivel vorbim despre ele: religie, educație, politică etc. În principiu, ei ar putea să fie și ținta predilectă pentru un mesaj de genul celui forjat de Kremlin de aproape zece ani de zile.
Selecția datelor statistice o vom face în funție de obiectivele analizei. Conform sondajelor de opinie și ale Eurobarometrului, în 2010 (momentul în care se pregătea strategia „conservatoare” a Kremlinului), media europeană a celor care declarau că „Eu cred că există Dumnezeu” era de 51%, deci mai mult decât jumătate. A celor care credeau într-un „spirit sau o forță vitală” de 26%, iar cei declarați „atei” erau ce circa 20% (vezi tabel mai jos).
| Eurobarometru 2010 (opțiuni religioase) | |||
| Țară | “Cred că există Dumnezeu” | “Cred că există un spirit sau o forță vitală” | “Nu cred că există nici Dumnezeu, nici spirit sau forță vitală” |
| Malta | 94% | 4% | 2% |
| Romania | 92% | 7% | 1% |
| Cyprus | 88% | 8% | 3% |
| Poland | 79% | 14% | 5% |
| Greece | 79% | 16% | 4% |
| Italy | 74% | 20% | 6% |
| Ireland | 70% | 20% | 7% |
| Portugal | 70% | 15% | 12% |
| Slovakia | 63% | 23% | 13% |
| Spain | 59% | 20% | 19% |
| Lithuania | 47% | 37% | 12% |
| Luxembourg | 46% | 22% | 24% |
| Hungary | 45% | 34% | 20% |
| Austria | 44% | 38% | 12% |
| Germany | 44% | 25% | 27% |
| Latvia | 38% | 48% | 11% |
| United Kingdom | 37% | 33% | 25% |
| Belgium | 37% | 31% | 27% |
| Bulgaria | 36% | 43% | 15% |
| Finland | 33% | 42% | 22% |
| Slovenia | 32% | 36% | 26% |
| Denmark | 28% | 47% | 24% |
| Netherlands | 28% | 39% | 30% |
| France | 27% | 27% | 40% |
| Estonia | 18% | 50% | 29% |
| Sweden | 18% | 45% | 34% |
| Czech Republic | 16% | 44% | 37% |
| EU27 | 51% | 26% | 20% |
| Turkey (EUCU, not EU) | 94% | 1% | 1% |
| Croatia (joined EU in 2013) | 69% | 22% | 7% |
| Switzerland (EFTA, not EU) | 44% | 39% | 11% |
| Iceland (EFTA, not EU) | 31% | 49% | 18% |
| Norway (EFTA, not EU) | 22% | 44% | 29% |
În 2019, anul începerii pandemiei, procentul celor care declarau că sunt „atei, necredincioși sau agnostici” ajungea undeva la 27%, ceea ce tot lasă o proporție însemnată de populație cu credințe sau sensibilități religioase semnificative (circa 70%).
| Eurobarometru 2019 | |||
| Țara | Atei | Necredincios/Agnostic | Ateu + Necredincios/Agnostic |
| Romania | 2% | 2% | 4% |
| Malta | 2% | 2% | 4% |
| Cyprus | 3% | 2% | 5% |
| Poland | 5% | 4% | 9% |
| Lithuania | 3% | 6% | 9% |
| Greece | 7% | 3% | 10% |
| Slovakia | 6% | 5% | 11% |
| Croatia | 6% | 5% | 11% |
| Portugal | 4% | 8% | 12% |
| Ireland | 7% | 7% | 14% |
| Italy | 5% | 9% | 14% |
| Bulgaria | 8% | 7% | 15% |
| Austria | 4% | 12% | 16% |
| Slovenia | 14% | 4% | 18% |
| Latvia | 6% | 13% | 19% |
| Hungary | 3% | 17% | 20% |
| Denmark | 9% | 13% | 22% |
| Finland | 10% | 14% | 24% |
| Luxembourg | 10% | 16% | 26% |
| Germany | 9% | 21% | 30% |
| Belgium | 10% | 21% | 31% |
| Spain | 12% | 20% | 32% |
| United Kingdom | 9% | 28% | 37% |
| Estonia | 15% | 23% | 38% |
| France | 21% | 19% | 40% |
| Sweden | 16% | 34% | 50% |
| Netherlands | 11% | 41% | 52% |
| Czech Republic | 22% | 34% | 56% |
| EU28 | 10% | 17% | 27% |
În 2020 și 2021, cercetările sociologice disparate pe care le avem ne arată o creștere a sensibilității religioase cam peste tot, de înțeles în perioada pandemiei, sensibilități care, probabil, cu timpul, vor reveni cel mult la cotele din 2019. Am ales deci anul de referință 2019 inclusiv pentru că nu este „distorsionat” de pandemia și reflectă, probabil, onest, starea de spirit a populației europene de mâine și poimâine. Prin urmare, avem cel puțin peste jumătate de europeni sensibili la valorile de tip „conservator sau tradițional”, așa cum sunt ele sugerate/definite de președintel Vladimit Putin în mesajele sale.
La indicatorul religios, se poate adăuga lesne și cel al apartenenție la identitatea națională, unde opțiunea din Eurobarometre a cetățeanului european pentru autoidentificarea ca „numai național” și „național și european” ajunge la 82-84%, spre deosebire de cea de „numai european” și „european și național”, care se mișcă doar în jurului a 15% (pentru o analiză mai amplă a acestei chestiuni a se vedea aici). Ambele indicatoare, cel religios și cel identitar sunt esențiale în conturarea unui orizont mai mult sau mai puțin „conservator și tradițional”, în sensul sugerat mai sus.
Să rămânem însă la concluzia aceasta, greu de combătut, că cel puțin jumătate din populația europeană se simte atrasă/atașată/interesată de aceste tipuri de valori.
Să vedem cum se raportează acum at treilea actor, resepctiv Bruxelles-ul (oficial, instituțional, comunicațional) la această realitate.
Bruxelles-ul față în față cu propaganda rusă
Consiliul, Comisia și Parlamentul European invită liderii religioși din Europa la dialog despre viitorul Europei, 7 iunie 2014. Sursa Eureporter.
Și ajungem acum la nuca slabă a acestei relații. Anume, Bruxelles-ul. Mai precis, comunicarea acestuia. Dacă punem cele două discursuri în oglindă, respectiv mesajele președintelui Vladimir Putin și comunicările Comisiei/instituțiilor europene, diferențele sunt de la cer la pământ. Ai spune să sunt de pe planete diferite. Bruxelles-ul ultimilor ani pare că nu știe, nu a auzit, nu a aflat că există tradiții, biserici, viață religioasă…
Și asta e complet fals.
Căci tocmai Bruxelles-ul este cel care a creat în jurul său o rețea încărcată a instituțiilor religioase, există reprezentanțe ale bisericilor – inclusiv bisericilor ortodoxe! – în capitala Europei, există reuniuni, mese rotunde, întâlniri anuale la cel mai înalt nivel (vezi, de pildă, aici).
Mai mult. UE sprijină finațează masiv, cu zeci de milioane de euro, așezăminte religioase, renovarea de biserici, nu doar în spațiul catolic sau protestant, dar și în cel ortodox. Mânăstirile de la Muntele Athos – da, de la Muntele Athos, acolo unde partea feminină nu are acces! – au fost refăcute și renovate cu bani de la Uniunea Europeană. Câtă lume știe asta în Estul Europei? Dar în Vestul ei?
Încă din 1998, în cadrul acțiunilor și programelor sale în favoarea conservării patrimoniului cultural european (programul Rafael), UE cofinanța un proiect depus de Centrul pentru diagnosticarea și cercetarea icoanelor bizantine din Sfânta Mănăstire a Bunei Vestiri în Ormylia, Halkidiki, Grecia, care aparține Sfintei Mănăstiri Simonos-Petras din Muntele Athos. Primul și al doilea cadru comunitar de sprijin pentru Grecia au cofinanțat o serie de proiecte în întreg statul membru menite să sprijine conservarea și restaurarea bisericilor și mănăstirilor care fac parte integrantă din patrimoniul Greciei. O mare parte a acestor intervenții vizau la Muntele Athos…
În cadrul fondurilor structurale ale UE, proiectele pentru conservarea patrimoniului arhitectural și cultural sunt, în principiu, eligibile și cofinanțate prin diferite programe. Mai multe proiecte au fost cofinanțate începând din 1998, printre care un proiect privind conservarea picturilor medievale pe lemn, la solicitarea catedralei Peterborough și a vizat picturile din catedralele din Peterborough (Regatul Unit), Bjorsater (Suedia) și Vestre Slidre (Norvegia). Un alt proiect depus de autoritățile spaniole în cadrul proiectelor care vizează patrimoniu se referă la conservarea și punerea în valoare a monumentelor religioase situate pe itinerariul pelerinajului de la Sf. Jacques de Compostelle.
Și exemplele sunt nenumărate… Proiecte de milioane de euro sunt și astăzi în vigoare la dispoziția comunităților religioase (vezi aici). Biserici din România au fost restaurate sau construite cu bani de la Uniunea Europeană, inclusiv Palatul Patrairhal a beneficiat, la restaurare, de fonduri europene.
În loc de concluzii: „tăcerea mieilor” și blocarea în dihotomii
Palatul Patrairhiei de la București, restaurant inclusive cu bani europeni. Sursa foto Trinitas TV.
- Avem de a face cu o bizarerie evidentă. În acest triunghi pe care l-am desenat la început – Rusia, europenii și UE – este tot mai clar în orice analiză dedicată contracarării războiului informațional al Federației Ruse că veriga slabă este Bruxelles-ul, nu prin ceea ce face, ci mai ales prin ceea ce spune. Sau nu spune. Obstinația de a evita orice referință la chestiunile religoase, inclusiv atunci cînd finanțează masiv chiar și Mânăstirile Sfântului Munte Athos, este inexplicabilă și, strategic, vinovată. A lăsa la o parte mai bine de jumătate dintre cetățenii Uniunii Europene care se identifică drept creștini și care sunt sensibili la valori și mesaje religioase, nu face decât să lase un teren gol pentru propaganda rusă devenită tot mai sofisticată, mai articulată și mai sigură pe ea.
- A pretinde că lupți cu propaganda rusă de tip conservator și tradiționalist doar prin a arăta cu degetul la Vladimir Putin înseamnă că nu ai înțeles nimic despre războiul informațional. Miza e populația, nu că tu, de la nu știm care „Stratcom” sofisticat, ai înțeles și ai scris într-un raport pompos că Rusia a declanșat un război informațional! Căci dacă nu îți aperi populație, ai pierdut războiul, indiferent de numărul de studii, cărți, volume sau conferințe pe care le-ai produs (degeaba!) într-un an. A nu vorbi despre aceste valori de la nivelul celor mai importante instituții ale Bruxelles-ului – așa cum vorbește însuși președintele Vladimir Putin! – pentru cei 50% dintre europeni, înseamnă a-i trimite dezarmați și fără nicio vestă antiglonț în fața războiului propagandei ruse. Înseamnă, adică, a te declara învins din plecare.
- Prin asemenea strategii complet alăturea de spiritul public, se produc fenomene aparent bizare, de tipul celor din Polonia sau Ungaria, unde, populații pro-europene peste media europeană se declară anti-Bruxelles. Fenomenul poate fi numit europenism anti-Bruxelles. Este consecința firească a lipsei de realism sociologic, a obstinației de a transforma mesaje „minoritare” în mesaje unice ale Bruxelles-ului și a lăsa pe dinafară mesaje care să aibă o arie de răspândire mult mai extinsă. (Dacă Bruxelles-ul era mai prompt în a folosi și verbaliza mesaje legate de valori tradiționale sau conservatoare, ar fi fost și mai eficient în confruntarea cu liderii de la Varșovia, respectiv Budapesta! Așa, a creat o polarizare totală și inutilă, care nu îi este în niciun fel favorabilă, chiar dacă, pe termen scurt, va câștiga o bătălie.).
- De ce, de pildă, în fața unei jumătăți de populației europenă atentă și vibrantă, în felul ei, la reperele religioase, nu a fost propusă nicio dezbatere cu această tematică în cadrul celor pompos intitulate „despre viitorul Europei” – și care, chipurile, se doresc cât mai inclusive? De de Bruxelles-ul nu poate vorbi articulat sau dezbate și despre aceste tipuri de valori? (Argumentul că religia ar fi „divisive”, adică dezbină, e ridicol: la ce e bună o dezbatere strict pe subiecte în care toți avem aceeași părere?!) Și, revenind la chestiunea presantă: cum se poate ca UE să nu pomenească, în confruntarea cu presiunile propagandei externe/ruse de tip conservator, ceea ce face de ani buni în acest domeniu? A nu discuta, într-o dezbatere liberă, despre aceste lucruri, despre tradiții, religie și valori conservatoare, înseamnă, indirect, a-i da – dacă nu dreptate, atunci muniție, lui Vladimir Putin.
- Ce e de făcut nu este în sarcina acestui material. Dar chestiunile acestea trebuie reglate înainte de a deveni structurale (dacă nu o fi devenit deja!). Un jurnalist român expert pe Bruxelles și instituțiile europene, acum realizator TV, îmi explica cum procesul de selecție al funcționarilor de la diviziile de comunicare ale Bruxelles-ului explică, în mare parte, aceste dinsfuncționalități. Selecția instituțională nu face decât să reproducă patternuri umane identice. Mai pe șleau, funcționarii de la Bruxelles se reproduc/selectează fatal după anumite trăsături și atitudini – firești din punctul lor de vedere -, care proces face, în final, să fie toți la fel. Adică să gândească la fel, să aibă aceleași aspirații și viziuni. Pentru ei, într-un mod firesc, lumea lor este lumea întreagă. Lucru, evident, fals. Lumea lor este o parte a lumii, legitimă, dar ilegitimă când este extrapolată la nivelul întregii Europe. Și de aici discrepanța resimțită astăzi de o bună parte a europenilor care se simt nereprezentați.
- Pericolul cel mai mare al mesajelor Bruxelles-ului este blocarea în dihotomi. A acredita ideea că „a fi european” înseamnă a fi împotriva bisericilor și a religiei este și neadevărat, istoric vorbind, și extrem de riscant strategic (cum am văzut). La fel și dihotomia european-național sau, mai extinsă, pro-occidental – național. Suntem pro-europeni, pro-NATO sau pro-americani nu împotriva identității noastre naționale (sau religioase), ci întrucât suntem români. Tocmai pentru suntem români și pentru că avem o Istorie, asta ne face – și nu mode sau opțiuni și simpatii de moment – să fim și să rămânem dedicați și UE și NATO și parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.
Dan Dungaciu este membru în Grupul de Experți LARICS.