Autor: Dan Dungaciu

Miercuri, 25 noiembrie, au fost aniversați 140 de ani de relații diplomatice între România și Marea Britanie. Evenimentul a fost restrâns, dar percutant, la nivel înalt, dar fără să fie prețios, discret, dar emblematic. E foarte bine, în final, că anul 2020 nu a trecut fără ca evenimentul să fi fost consemnat așa cum se cuvine. Derularea lui se poate vedea aici.

140 de ani de relații diplomatice este un bun prilej de a puncta, fie și sumar, nu atât trecutul relațiilor bilaterale, cât, mai ales, viitorul lor. S-a scris că ar exista dovezi că trupele române ar fi folosit soldați din Dacia pentru construcția Zidului lui Hadrian, dar, probabil, nu e necesar să începem tocmai de acolo. Momentele esențiale ale relației bilaterale au fost relevate și bine punctate de filmul inedit prezentat în cadrul manifestării. Important în acest moment fierbinte și plin de incertitudini este să citim relația Londra-București în contextul de azi și în perspectiva viitorului contorsionat de mâine

Ce avem de împărțit cu britanicii? În primul rând, chestiuni de securitate. Cu precizarea, deloc inutilă, că securitatea trebuie înțeleasa aici într-un context incomparabil mai amplu decât cel militar.

Britanicii au fost printre cei mai mari susținători ai aderării României la NATO, antecamera obligatorie, în Europa Centrală și de Est, pentru aderarea la UE. În 2003 s-a semnat documentul: „Marea Britanie şi România în Europa: Parteneriat Strategic”, ridicând nivelul relațiilor bilaterale pe alt palier.

În realitate, în orice contract există o parte nevăzută a contractului, adică partea necontractuală a contractului, fără de care contractul ca atare nu ar putea exista. Contractul ca atare e partea formalizată, cea care consacră o înțelegere anterioară mai adâncă – adică tocmai partea lui necontractuală.

Așa și cu Parteneriatul Strategic cu Marea Britanie semnat în 2003. În acest document, dar și în cadrul general al relației bilaterale, partea necontractuală a contractului este chestiunea de securitate, în cel mai larg sens, respectiv sinonimia de opinii și de vederi ale Londrei și ale Bucureștiului în ceea ce privește subiectele strategice fundamentale, relevante nu doar bilateral, dar și regional și global. Suntem parteneri strategi pentru că reușim să privim, în același timp, în aceeași direcție, și, în plus, să descifrăm relativ la fel ceea ce vedem acolo. Suntem parteneri pentru că definim, în esență, prietenii și inamicii, în același fel.

Acest lucru va continua, și nu are cum să fie altfel, și după Brexit.

Marea Britanie a ieșit din UE, dar nu a ieșit din Europa, spune Londra, într-o ambiguitate constructivă și care vrea să țină ușile cooperării deschise când cele birocratice tind să se închidă. În ceea ce privește relația bilaterală, ea trebuie, în ciuda acestui episod, amplificată. România are nevoie de Marea Britanie ca partener strategic, nu doar în NATO, dar, în general, atunci când vine vorba – și trebuie să vină – despre securitatea Europei.

Securitatea continentului nu poate fi concepută fără Marea Britanie. În plus, atitudinea față de Rusia, față de Marea Neagră sau Balcanii de Vest ale celor două state sunt consonante, și ele trebuie articulate și făcute să rimeze constructiv și efectiv și de aici înainte. România își numără pe degete, din păcate, partenerii la Marea Neagră. Faptul că inclusiv la nivel NATO prezența în Marea Baltică este „enhanced” (sporită), iar în Marea Neagră (doar) „tailord” (adaptată), spune ceva despre lipsa de disponibilitate a unor parteneri europeni ai României de a-și asuma Marea Neagră cel puțin la nivelul Mării Baltice. Slavă Domnului, Marea Britanie nu este printre ei, iar eforturile acestui stat de a sprijini și contribui direct și nemijlocit la securitatea României și, implicit la securitatea flancului – sau frontului!? – estic trebuie subliniată de fiecare dată.

Și ultima chestiune, deloc de neglijat, respectiv problema emigranților/imigranților. România are o comunitate extrem de consistentă în Marea Britanie. Dar Brexitul a fost, în primul rând, despre imigrație, și trebuie să conștientizăm, lucid, asta. Prin urmare, ce va urma nu va fi, probabil, ceva bun pentru o bună parte a românilor din Marea Britanie, cel puțin pentru acea parte care încă nu are toate actele perfectate. Marea Britanie va deveni mai restrictivă, va selecta, pudic și cinic, doar ceea ce are nevoie la momentul respectiv. Să fim realiști: nu va fi nici prima nici ultima țară care procedează așa. Chestiunea este însă că, indiferent de cât te-ai săturat de străini, de musulmani sau rromi, de români sau polonezi, Marea Britanie are nevoie de aceștia, cel puțin pentru că cetățenii britanici pur și simplu nu mai vor să presteze anumite munci. Prin urmare, în ciuda atmosferei politice încărcate pe această chestiune, cererea de forță de muncă (ieftină) din afară, rămâne, cel puțin la nivelul muncii sezoniere (agricole), o realitate. Inclusiv din acest punct de vedere, parteneriatul București-Londra trebuie să funcționeze, lucid, fără pedanterii inutile, dar eficient și pragmatic. Adică trebuie abordată fățiș și transparent cererea britanică de muncă din afară, și organizată, de ce nu, la nivel de stat, fie și pe perioade sezoniere. Tocmai pentru ca lucrurile să nu se scufunde în zona emigrației gri sau negre.

Parteneriatul strategic româno-britanic va fi suspus la încercări după finalizarea Brexitului, indiferent cum se va încheia acesta. Dar trebuie să avem conștiința, ambele părți, că fiecare are de oferit celeilalte mai mult decât șicanele sau sincopele, inevitabile, de moment.

Sursa: PS News