Războiul informațional de 500 de ani
Împotriva României s-au dus constant de-a lungul timpului războaie informaționale, campanii de presă, propagandă neagră, de către state și organizații străine. De-a lungul istoriei s-au înregistrat ”legenda neagră” creată lui Vlad Țepeș în Europa Occidentală de către negustorii sași din Transilvania care aveau litigii comerciale cu acesta, campaniile de presă din secolul XIX care aveau ca obiectiv acordarea de cetățenie română în masă minoritarilor sau campaniile trustului britanic al lordului Rothermeere în vederea anexării Transilvaniei la Ungaria. În perioada de dinainte de 1989 România a fost, de asemenea, confruntată cu războaie informaționale menite nu numai să discrediteze regimul Ceaușescu, dar și să afecteze grav siguranța națională.
Între acestea putem menționa:
– RS România este o susținătoare a terorismului arab;
– RS România duce un adevărat genocid împotriva minorității maghiare din Transilvania;
– RS România este în curs de a fabrica arme nucleare împreună cu Pakistan.
– Armele nucleare românești sunt destinate atacării Ungariei;
– RS România derulează un program de distrugere a satelor locuite de unguri în Transilvania cu scopul etnocidului;
– Din cauza etnocidului practicat de România împotriva minorității maghiare se înregistrează zeci de mii de refugiați în Ungaria;
Un apogeu al războiului informațional s-a înregistrat în perioada evenimentelor din decembrie, mai exact între 15 decembrie 1989 (debutul revoltelor împotriva regimului Ceaușescu) și 15-20 martie 1990 (ciocnirile interetnice de la Târgu Mureș). Demonizarea lui Ceaușescu de către agenții de influență străini a avut ca efect demonizarea României, țara unde în câteva zile forțele de represiune ar fi făcut 60.000 victime dintre care 4.000 la Timișoara și ar fi spintecat cu baionetele femei gravide pentru a le smulge pruncii din pântece. Aceeași națiune sălbatică a organizat un pogrom împotriva minorității maghiare din Târgu-Mureș. În prezent se duc campanii de presă și războaie informaționale împotriva României pe următoarele teme, fără însă ca această enumerare să excludă și altele:
– România este un stat cu probleme în ce privește funcționarea sistemului democratic și justiției, într-o măsură cel puțin la fel de mare ca Ungaria premierului Viktor Orban, care nu s-ar afla singură în această situație.
– România nu respectă drepturile minorităților, printre care dreptul la autonomie al ungurilor. De asemenea, România este un stat rasist, motiv pentru care romii sunt nevoiți să emigreze. Distrugerea taberelor de romi din Franța, expulzarea acestora, chiar dacă au copii înscriși în școlile franțuzești, campaniile politice și de presă împotriva romilor, nu sunt astfel responsabilitatea Franței ci a României.
– Aderarea României la Spațiul Schengen dar și ridicarea ultimelor restricții privind dreptul la muncă al cetățenilor români în statele UE va însemna emigrarea a 19 milioane români în Marea Britanie care vor accesa cu toții sistemul de ocrotire socială britanic.
– Românii sunt un pericol pentru securitatea cetățenilor italieni din cauza crimelor pe care le comit în Italia.
– România este o sursă de poluare pentru statele din jur, mai cu seamă pentru Ungaria. Dezvoltarea proiectelor industriale și miniere în România sunt un pericol pentru mediul înconjurător din Europa.
– România este un rău stat european fiind mai degrabă un cal troian al SUA în Uniunea Europeană. A aderat la intervenția din Irak, în schimb este reticentă la implicarea în operațiuni militare din state cum ar fi Mali, Libia, Siria.
– România a violat grav drepturile omului prin găzduirea pe teritoriul său a închisorilor secrete ale CIA și prin punerea la dispoziție a aeroporturilor sale pentru avioanele CIA care transportau deținuți suspectați de terorism.
– România democratică din prezent este succesoarea regimurilor Antonescu și Ceaușescu.
– România are pretenții teritoriale față de Republica Moldova și/sau Ucraina.
– Procesul de redobândire a cetățeniei române pentru cei care au pierdut-o fără voia lor și urmașii acestora, conform Legii 21/1991, vizează anexarea Republicii Moldova și a unor teritorii ucrainene prin românizarea forțată cu ajutorul distribuirii de pașapoarte UE.
– Procesul de redobândire a cetățeniei române de către basarabeni va duce la invazia în Europa a patru milioane de moldoveni.
– România bagă Republica Moldova în UE pe ușa din spate.
Războaiele informaționale au fost purtate aproape neîntrerupt împotriva României de către state și organizații străine cu obiective specifice, de la împiedicarea aderării României la NATO și UE la promovarea unor interese comerciale de genul impunerii achiziției de către statul român a unor nave de luptă sau avioane de la un anumit furnizor. A fost identificată o campanie ce viza compromiterea parteneriatului strategic dintre România și SUA și opoziția față de susținerea de către România a intervenției SUA din Irak, din 2003.
Alte campanii au fost duse din rațiuni de politică internă din statele respective, dar cu aceleași efecte grave pentru România. Se pot da ca exemple campania electorală din Italia în cursul căreia Partidul Democrat al lui Walter Veltroni și Romano Prodi a instrumentat ”Cazul Mailat”, campania partidului britanic United Kingdom Independence Party sau campania prezidențială a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy care a avut drept componentă inclusiv expulzarea romilor originari din România. În 1990 s-a dovedit că celebra filmare în care un grup de unguri îl loveau pe românul Mihăilă Cofariu care era inconștient, a fost premeditată. Televiziunea britanică Channel 4 a difuzat în întreaga lume imaginile respective pretinzând că victima este ungur iar bestiile care îl loveau deși era lungit la pământ ar fi fost români. Fostul corespondent al TVR Dorin Suciu a demonstrat punct cu punct că ziaristul britanic a fost adus la Târgu Mureș de către reprezentanții serviciilor speciale din Ungaria care l-au și manipulat.
În prezent sunt în curs campaniile contra acordarea dreptului la muncă românilor în Marea Britanie, dusă de două tabloide britanice, precum și campania – care a devenit permanentă – împotriva redobândirii cetățeniei române de către basarabeni. Această campanie, deși purtată de mass-media occidentală, este inspirată din Est.
România s-a văzut implicată într-o luptă inegală. Este greu de contracarat o campanie în presa occidentală care este alimentată și de politicieni din țara respectivă. Cu toate acestea, s-au înregistrat și succese. Cel mai recent a fost în ce privește contracararea campaniei pe tema cărnii de cal originară în România, un subiect amplu mediatizat în toată Europa și de natură să sensibilizeze puternic atât opinia publică cât și politicenii de la Bruxelles ori din statele membre, întotdeauna preocupați de ”protecția consumatorului”.
Analizele ADN din Marea Britanie demonstraseră că producătorul francez de lasagna folosise carne de cal, mai ieftină, în locul celei de vită, menționată pe eticheta produsului. Pentru a scăpa de răspundere, firma franceză a acuzat abatorul din România care era furnizorul său. Instantaneu, organele de presă occidentale care obișnuiesc să găsească întotdeauna România în postura de ”vinovat de serviciu” au diseminat știrea. În realitate, abatorul românesc procesa carnea de cal conform normelor europene și o vindea ca atare firmei franțuzești, denumirea ”carne de cal” figurând pe toate facturile acestui abator. Frauda a aparținut firmei franșuzești care, conștientă că achiziționează carne de cal, o folosea la prepararea lasagna și consemna fals ca ingredient al produsului ”carne de vită” pentru a-şi mări profiturile.
Intervenția promptă a Autorității Naționale Sanitar-Veterinare.din România, a Ministerului Agriculturii, a pus punct acestei campanii care avea un potențial deosebit de distructiv pentru interesele românești. În ce privește campania tabloidelor britanice pe tema ”pericolului emigranților români” se remarcă activismul ambasadorului român de la Londra cu intervenții frecvente și pertinente în presa britanică. De asemenea, se constată o activitate de relații publice a autorităților române, concretizată în invitarea în România a unor ziariști britanici care ulterior scriu articole pozitive despre țara noastră în presa engleză.
O problemă deosebită constă în vulnerabilitatea presei din România în contextul războaielor informaționale, al căror ecou se face aproape de fiecare dată. Ziariștii români nu obișnuiesc să analizeze știrile și le preiau din presa străină mulțumiți că pot cita ”o sursă credibilă”, de exemplu o agenție internațională de știri. Această atitudine nu se datorează neapărat unei lipse de profesionalism a ziariștilor, ci presiunii la care aceștia sunt supuși. În epoca transmisiunilor prin satelit, a televiziunilor de știri cu jurnale din oră în oră și a presei electronice știrile se transmit în timp real iar ziaristul nu are timp să verifice sau să contribuie la știrea respectivă cu o valoare adăugată proprie.
O altă tendință este politizarea subiectului, în sensul că ziariștii români pot prelua atacurile din presa străină la adresa României, dacă apreciază că acestea pot afecta un demnitar sau o forță politică românească pe care publicația respectivă îl consideră adversar. Acesta este un exmplu elocvent de lipsă de solidaritate națională. Trebuie menționată și lipsa de stimă față de sine a multor români, printe care și ziariști, care au o bucurie masochistă atunci când se vorbește rău despre România. La categoriile de mai sus se adaugă și unii ziariști care care se comportă în presa românească ca nişte agenți de influență ai unor puteri străine.
Politicienii români și conducerea statului pot face mai mult pentru contracararea acțiunilor antiromânești din domeniul comunicării în masă, iar pentru aceasta pot recurge la proceduri standard, de exemplu întâlniri off the reccord cu directori de mass-media și lideri de opinie importanți, în cursul cărora să li se explice natura unui conflict și punctul de vedere al României în problema respectivă, pentru ca respectivii ziariști să fie conștienți de această abordare, atunci când vor fi confruntaţi cu un val de ştiri ostile, aparent neutre, echidistante. În SUA de exemplu este deja o procedură de rutină. În România nu sunt cunoscute decât două asemenea întâlniri, ambele organizate de președintele României. La prima, unul dintre participanți, încălcând regulile deontologiei profesionale a făcut public conținutul discuțiilor, și încă într-o privință delicată, relația României cu SUA, ceea ce este inadmisibil. O altă întâlnire cunoscută a fost organizată de președinte la Cotroceni, unde, în ajunul summit-ului NATO de la București, au fost invitați directori de publicații și șefi ai departamentelor de politică externă din presă pentru a li se explica obiectivele României vizate la summit-ul respectiv. Sperăm că au fost şi altele, dat prin însăşi natura lir, aceste ăntâlniri nu au cum să ajungă la cunoştinţa marelui public.
Politicienii români trebuie să înțeleagă foarte clar natura, motivațiile și beneficiarii campaniilor antiromânești. Faptul că presa este liberă nu poate fi o justificare pentru o posibilă pasivitate față de campanii antiromânești a factorilor de răspundere din România, mai ales când unele dintre aceste campanii se derulează în presa din ţară. În spatele unora dintre campanii s-au aflat guverne străine. În acest caz, problema respectivă ar trebui introdusă în punctajul relației bilaterale dintre România și statul respectiv. Deşi nimeni nu îndeamnă un guvern străin să ştirbească libertatea presei din ţara sa, guvernele au multă influenţă. Discutarea la nivel înalt se imune mai ales dacă există indicii că guvernul străin cu care se abordează problema s-ar afla în spatele campaniei respective.
De asemenea, deși apariţiile din presă sunt efemere prin însăţi natura mass-media, în cazul campaniilor de dezinformare problema nu se rezolvă prin sistarea de la sine a aparițiilor dușmănoase, factorii de răspundere neavând altceva de făcut decât să aştepte ca respectiva campanie să se încheie cât mai curând.. Campania ”Mailat” din Italia a durat luni de zile iar cea împotriva redobândirii cetățeniei române de către basarabeni este constantă din anul 2009 și până în prezent.
Situația cea mai îngrijorătoare ar fi aceea în care campania de dezinformare este menită să pregătească opinia publică din țara de origine precum și opinia publică internațională pentru atacuri la adresa siguranței naționale a României, cum ar fi de exemplu provocarea unui conflict interetnic pe teritoriul țării noastre. Coroborată și cu alte elemente identificate de către instituțiile cu competențe privind siguranța națională, dezinformarea s-ar putea constitui într-un indiciu relevant în această privință, fapt pentru care factorii de răspundere trebuie să trateze cât se poate de serios asemenea situație. De exemplu, dezmembrarea Cehoslovaciei conform acordului de la Munchen ca urmare a amenințării cu războiul din partea Germaniei hitleriste a fost precedată de o virulentă campanie desfășurată de ministrul german al propagandei, Joseph Goebbels, de denunțare a presupuselor atrocități comise de guvernul de la Praga împotriva minorității germane din Cehoslovacia, sau germanii sudeți. Înrăutățirea relației cu România a guvernului comunist de la Chișinău și intensificarea campaniei antiromânești din presa comunistă chiar în ajunul acceptări țării noastre în NATO au fost interpretate la vremea respectivă ca ”măsuri active” ale Federației Ruse, menite să compromită aderarea României la alianța ocidentală pe motiv că ar avea conflicte cu vecinii.
Identificarea elementelor de război informațional
Presa este o profesie cu reguli bine definite, care fac obiectul studiului în instituții de învățământ superior de jurnalism. De asemenea, are un cod deontologic profesional. Știrile, indiferent dacă sunt redactate pentru presa scrisă (inclusiv electronică) sau cea audiovizuală au reguli stricte. În știre nu se amestecă informațiile cu opinia personală a autorului articolului. În caz contrar, știrea este tendențioasă. Se citează întotdeauna sursa informației și, în cazul unor controverse, știrea se publică conținând două sau mai multe puncte de vedere diferite. Pentru credibilitate, sursa citată este bine să fie sursa primară, de exemplu demnitarul care face o declarație, nicidecum sursa să fie un alt organ de presă care, de multe ori, citează la rândul său un alt organ de presă, bunăoară o agenție de știri la care ziarul este abonat. Sistemul organelor de presă care se citează unele pe altele poate ascunde dezinformări, ”măsuri active”. De exemplu, zvonul că SIDA ar fi un virus scăpat dintr-un laborator din SUA a fost lansat de KGB, inițial într-un ziar din India, după care mai multe organe de presă sau citat unele pe altele, ştirea răspândindu-se în lumea întreagă. Sursa originară, care a plasat informația pe piață s-a estompat, însă mitul SIDA ca armă bacteriologică americană a rămas pentru mulți oameni o afirmație de notorietate publică, ce nu mai trebuie demonstrată.
În general, știrea trebuie să conțină răspunsuri la întrebările cine? Ce? Unde? Cum? De ce?. De regulă, știrea se termină cu informații de context sau de ”background”, cum se mai spune în jargon profesional.
În afară de modul de redactare a știrii, presa mai are reguli, scrise sau nu, de la caz la caz, privind interesul publicistic. Se referă la criteriul de interes pentru care o știre merită publicată sau nu, dacă va fi publicată pe prima pagină a ziarului respectiv dacă va fi prima în cadrul buletinului de știri în audiovizual. De asemenea, repetitivitatea ei este strict legată de importanța evenimentului la care se referă împreună cu durata acestuia în timp. De exemplu, dacă un ziar scrie în mod repetat despre un subiect care, aparent nu este de interes pentru cititorii săi, ar putea fi un indiciu că ne aflăm în fața unei campanii de presă sau chiar a unei campanii de dezinformare, în funcție și de conținutul articolelor respective. O ştire aparent banală pe prima pagină poate da iarăşi de bănuit.
Având în vedere modul de funcționare al presei, descris sumar mai sus, se poate face o grilă cu ajutorul căreia se pot detecta elemente de dezinformare. De exemplu dacă știrea a apărut aproximativ în același interval de timp și cu un conținut asemănător în mai multe ziare din state diferite avem de a face cu o campanie, mai ales dacă se tratează un subiect marginal, fără relevanță internațională. Un caz asemănător a fost o poveste despre redobândirea cetățeniei române de către basarabeni care astfel ar avea posibilitatea să invadeze occidentul. Articole cu conținut relativ identic despre acest subiect au apărut în același interval de timp în cele mai mari cotidiene occidentale, cum ar fi ”Der Spiegel”, ”Il Giornale” și altele, din Franța, Marea Britanie, SUA. O explicație plauzibilă ar fi că a fost vorba de o campanie de presă orchestrată din Est și dusă la îndeplinire de vreo firmă de PR occidentală care a primit bani în acest scop.
Repetitivitatea ar fi un alt element care să trezească suspiciuni. De exemplu, este firesc ca tabloidele britanice să dea publice aproape zilnic articole conținând bârfe despre membrii familiei regale, un subiect de interes pentru cititorii tabloidelor ”red tops”. Este însă ciudat că tabloidele cu profilul lor specific și publicul bine definit dau știri despre pericolul manifestat de posibila venire în Anglia a românilor și bulgarilor aproape cu aceeași frecvență ca cea a aparției articolelor despre prinții William și Harry.
În cele ce urmează vom prezenta câteva studii de caz despre apariții în presa din străinătate privind România sau articole din presa românească care au trezit suspiciuni că diseminează dezinformări conform criteriilor de mai sus.
Enormitatea minciunii
”O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună. O minciună repetată de un milion de ori devine un adevăr”. Acesta este motto-ul după care își conducea activitatea Joseph Goebbels, ministrul Propagandei celui de-al treilea Reich. După același model, un politician britanic – Nigel Farrage și două – trei tabloide britanice, printre care ”Daily Mail” și ”The Sun” repetă de un milion de ori că milioane de români (și bulgari) vor invada Marea Britanie după ce se vor înlătura ultimele restricții privind dreptul la muncă al acestora. Invadatorii ar fi simultan dornici să muncească cu orice preț, chiar și cu salarii derizorii, furând astfel slujbele britanicilor iar în același timp sunt niște trântori care vor practica turismul de asistență socială, se vor stabili în Marea Britanie doar pentru a primi ajutoare. Supus tirului informațional, cetățeanul britanic, de altfel cu cel mai ridicat discernământ din UE în ce privește mass-media, nu mai face distincție între cele două afirmații care se bat cap în cap.
Mesajul lui Nigel Farrage, europarlamentar și șef al partidului eurosceptic UKIP repetă la infinit: 29 milioane de români și bulgari vor invada Marea Britanie odată cu ridicarea restricțiilor la muncă. Enormitatea afirmațiilor lui Farage este vădită, pentru că datele ultimelor recensăminte arată că populația României este de 19 milioane locuitori iar a Bulgariei de 7,46 milioane locuitori, în total 26,46 milioane. Chiar dacă populația celor două state, prin absurd, s-ar muta în totalitate în Marea Britanie, lăsând în urmă un pustiu, tot ar mai trebui de undeva încă 2,56 milioane români și bulgari pentru a completa efectivul de emigranți la 29 milioane, conform profeției lui Farrage.
Afirmații mincinoase fără citarea sursei
Afirmațiile făcute fără citarea sursei, mai ales când se dovedește că sunt mincinoase, reprezintă un indicator clar de propagandă neagră, conform tuturor studiilor în materie de comunicare.
În 26 septembrie 2007, la Nomentana – Roma, Batog Florin Alin, de 20 ani, Stoica Alin Daniel, de 25 de ani au decedat, iar Sava Mircea, de 18 ani a fost ranit, toți trei fiind impușcați. Presa italiană, a titrat ”Sparratoria fra romeni” (împușcături între români) debitând povești despre schimburi de focuri între bande de români înarmați la fel ca în Chicago în anii prohibiției. Primarul de atunci al Romei, Walter Veltroni, a plusat ieșind în fața presei și declarând, referitor la ”schimburile de focuri” dintre români că cei mai mulți criminali din Roma sunt români, o altă afirmație falsă fără nicio acoperire în datele oficiale. Dezinformarea privind schimbul de focuri între români a fost întreținută și de Squadra Mobile, brigada mobilă a poliției din Roma.
Din păcate, presa românească, și mai ales televiziunile, în goană după senzațional, s-a transformat în amplificatorul propagandei negre îndreptate împotriva românilor din Italia și, în ultimă instanță, împotriva României. Ziariștii români nu au făcut nici măcar o verificare minimă, de genul citirii articolelor din presa italiană în original.
În primul rând nu putea fi vorba sub nicio formă de ”schimburi de focuri” între români pentru că asupra celor doi morți români și a tânărului supraviețuitor de 18 ani nu s-au găsit arme, deci nu a fost vorba de o ”sparatoria” ci de un asasinat cu sânge rece comis împotriva unor tineri neînarmați. Și nu se înțelege de ce presupusul schimb de focuri ar fi fost ”între români – fra romeni”, din moment ce asasinul/asasinii nu au fost identificați și nu se cunoaște cetățenia acestora. Autorul faptei putea, bunăoară, să fie italian.
La locul faptei s-au găsit, conform presei italiene, tuburi de cartuș Luger 9X19 Parrabellum. Ceea ce nu a menționat, însă, presa italiană, este faptul că această muniție și armamentul aferent, conform Legii armelor și munițiilor din 1975, este destinată în exclusivitate armatei și forțelor de ordine italiene, fiind interzisă vânzării către public. Mai mult, tânărul supraviețuitor, Marius Sava, s-a întors în România și a povestit întâmplarea prin care a trecut pentru ”Știrile Pro TV”. Acesta a declarat că s-a apropiat de ei un italian tuns scurt și cu aspect milităros. A scos un pistol și i-a întrebat în limba italiană pe cei trei dacă știu cine este el. Sava i-a răspuns:”Sei un carabiniere in borghese/ești un carabinier în civil”. Individul i-a mânat din spate cu arma pe scările stației de metrou. I-a pus să îngenuncheze și apoi i-a împușcat pe primii doi în ceafă. În acest moment Marius Sava s-a ridicat și a fugit. Asasinul a tras mai multe focuri de armă după el, câteva rănindu-l, dar fără să atingă zone vitale. Referitor la această întâmplare, un polițist român detașat la Roma a declarat sub protecția anonimatului pentru cotidianul ”Jurnalul Național” că există suspiciuni serioase că asasinul românilor din Piața Nomentana ar putea fi un italian, reprezentant al forțelor de ordine. (sursă: George Scarlat, cotidianul ZIUA). Rămâne fără răspuns o întrebare: cum au putut Squadra Mobile și primarul Romei să spună că doi tineri executați profesionist cu câte un glonț în ceafă și neînarmați, de către un asasin neidentificat, ar fi murit într-un schimb de focuri între bandele de români?.
Amestecarea minciunilor cu informații adevărate, cu scopul credibilizării dezinformării
Pe 13 noiembrie 2007, pe fundalul unei campanii virulente antiromânești declanșate sub pretextul omorârii și jefuirii italiencei Giovanna Reggiani de către romul Romulus Mailat, originar din România, cotidianul genovez ”Il Secolo XIX” declanșează o campanie proprie acuzând România că ar fi o sursă a terorismului internațional și ar găzdui baze Al Qaeda unde se antrenează teroriști pregătiți să comită atentate în Europa, publicând articolul ”Din România, ruta Kamikaze”.
Ca de obicei, presa românească a preluat fără niciun discernământ și fără o verificare minimă dezinformarea din ziarul italian, contribuind astfel din plin la operațiunea antiromânească. Agenția de știri Mediafax a publicat pe 13.11.2007 articolul pe care îl prezentăm în continuare. La rândul lor, toate organele de presă din România abonate la fluxul de știri al acestei agenții au diseminat dezinformarea respectivă. Știrea că în România există baze de antrenament al Qaeda care antrenează teroriști în vederea comiterii unor atentate în Occident este cât se poate de șocantă. Faptul că presa românească a difuzat această știre ca pe una de fapt divers, fără o verificare minimă, fără un punct de vedere al autorităților competente, însușindu-și docil punctul de vedere al dezinformatorilor italieni arată în primul rând lipsa de discernământ a ziariștilor români. Acest caz subliniază prejudecățile cognitive ale ziariștilor și disponibilitatea de a crede și de a-și însuși cele mai defăimătoare afirmații despre propria țară. În literatura de specialitate se dă ca exemplu anecdota cu elefantul (sursă: Larry Watts, ”Cei dintâi vor fi cei din urmă”). Conform acesteia, nimeni nu observă existența unui elefant înghesuit în sufragerie. Dacă totuși, cineva catacdisește să-i remarce prezența acolo, atunci are pregătită și o explicație care să justifice prezența elefantului în sufragerie. În continuare prezentăm un articol din presa românească ce prelua fără discernământ ştirea din Italia.
“ Indicii în Italia privind activitatea în România a unei rețele teroriste”
„Poliţia italiană a obţinut, în urma interceptării convorbirilor unor suspecţi de terorism, indicii privind existenţa unor tabere de antrenament al-Qaida în România, de unde teroriştii pot ajunge uşor în Europa de Vest, relatează cotidianul Il Secolo XIX, în pagina electronică. În cursul unei ample anchete desfăşurate de comandamentul operativ special (ROS) al poliţiei din Genova (Liguria, nord-vest), investigatorii au interceptat o discuţie între doi suspecţi de terorism – tunisienii Jameleddine Ben Mohamed Ben Moussa şi Bechir Kaouana – care menţionează existenţa unor “tabere de antrenament ale al-Qaida în România”, unde aspiranţii la statutul de luptători pentru jihad învaţă să construiască şi să folosească dispozitive explozive, precizează cotidianul citat.Existenţa unei rute balcanice de imigraţie clandestină a teroriştilor era bănuită de mai mult timp de serviciile secrete europene, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, care a transformat această ţară estică într-o poartă de acces al islamiştilor către Occident, unde ei se pot alătura celulelor teroriste deja existente pe teritoriul mai multor ţări, adaugă sursa citată”.
S-a dovedit însă că totul era o fabulație. Dezinformarea însă a fost amestecată cu elemente reale, mai precis cu o comunicare a SRI către serviciul partener din Italia, căruia îi notifica prezența în Italia a unor arabi expulzați din România. De la serviciul italian comunicarea a ajuns distorsionată la presă. Povestea este relatată sub semnătura George Scarlat în cotidianul ZIUA de marți, 20 noiembrie 2007, în cursul unui grupaj mai amplu despre campania antiromânească din Italia, intitulat ”Arma Crimei”. Prezentăm fragmente în continuare:
Istoria manipularii din Il Secolo XIX
Stirea din cotidianul genovez “Il secolo XIX” este un adevarat studiu de caz privind manipularea antiromaneasca la care s-au dedat atat ziaristii de la acest ziar, cat si carabinierii si serviciile secrete. Pe 6 noiembrie, colonelul Sandro Sandulli de la Raggruppamento Operativo Speciale (ROS), unitate speciala a carabinierilor, anunta la o conferinta de presa anihiliarea unei retele teroriste care aducea persoane din Irak, Afghanistan, Siria si avea legaturi in Marea Britanie, Italia, Portugalia si tarile din nordul Africii. Nimic despre Al Queda, nimic despre Romania. Nici o mentiune despre arabii casatoriti cu romance din Galati. “Il Secolo XIX”, in numarul din 7 noiembrie, a preluat stirea la fel ca restul presei internationale si i-a dat o tenta locala: “Teroristi la San Remo”. Asta pentru ca San Remo, unde locuiau unii dintre membrii retelei se afla in regiunea Liguria, ca si Genova, sediul redactiei “Il Secolo XIX”.
Pe 13 noiembrie, ziarul genovez revine furibund la acest subiect, alocand un spatiu mult mai mare. Da un titlu socant: “Din Romania, ruta kamikaze” (kamikaze – teroristi sinucigasi). Articolul spune ca teroristi Al Queda, instruiti in Romania, in baze de antrenament de pe teritoriul tarii noastre, patrund in Europa cu scopul de a comite atentate. Teroristii ar profita de aderarea Romaniei la UE si ar intra astfel mult mai usor in Occident. Organizatorii retelei ar locui in Galati si ar fi casatoriti cu romance. In primul rand, colonelul de carabinieri, la conferinta de presa, nu a mentionat nimic despre Al Queda, s-a referit doar la “Jihadisti” sau “Jihad Islamic”. Propagandistii de la Il Secolo XIX s-au gandit insa ca da bine sa asocieze Romania cu Al Queda. In al doilea rand, colonelul Sandulli a aratat clar care sunt suspectii arestati si care sunt capii retelei. Nu a pomenit numele arabilor casatoriti cu romance. Informatiile din al doilea articol, privind arabii care au trecut prin Romania, au fost date ziarului “pe surse”…
SRI dezminte si acuza
Serviciul Roman de Informatii a dat publicitatii un comunicat, ca replica la articolul din ziarul genovez. In esenta, comunicatul arata ca reteaua transfrontaliera cu relevanta terorista a intrat in atentia SRI inca de la sfarsitul lui 2002. A fost monitorizata in 2003 si 2004. Ca urmare, autoritatile romane au declarat ca indezirabile unele persoane la propunerea SRI. In acelasi timp, SRI a informat serviciile partenere, printre care si pe italieni, despre acest caz, “inclusiv cu o parte din elementele aparute in mass-media”, adica in Il Secolo XIX. SRI a mai dezmintit si existenta bazelor Al-Queda pe teritoriul Romaniei.
Cu alte cuvinte, serviciile secrete italiene au primit informatii secrete de la SRI si le-au dat la presa. Acuzatie mai grava la adresa unui serviciu secret partener nu exista. Magaria serviciilor italiene este cu atat mai mare cu cat, dupa ce ca i-au tradat pe partenerii romani furnizand presei informatii obtinute de la SRI, au mai si manipulat aceste informatii impotriva Romaniei. Tot raul spre bine, diversiunea din Il Secolo XIX este dovada ca serviciile secrete italiene sunt implicate in campania impotriva Romaniei” (sursa:ziua și ziare.ro).
Crima lui Romulus Mailat – pretextul aşteptat
România şi cetăţenii săi au fost obiectul mai multor războaie informaţionale. Unul dintre cele mai violente a fost ”Cazul Mailat” din Italia, din 2007. Pretextul a constat în asasinarea la Roma, în scop de jaf, a unei cetăţene italiene, Giovanna Reggiani, de către cetăţeanul român de origine romă, Romulus Mailat, care locuia într-o tabără de locuinţe provizorii de lângă Roma. Gravitatea evenimentelor a fost conferite nu numai de atacurile rasiste la adresa românilor, proferate de presa italiană, care practic instiga la linşaj, dar şi de implicarea directă a autorităţilor italiene în războiul informaţional antiromânesc. Implicarea acestora a fost dovedită de manevrele poliţiei din Roma care a dezinformat constant presa. Pentru a escalada starea de emotivitate şi indignare a opiniei publice italiene poliţia a minţit că victima Giovanna Reggiani ar fi fost violată şi a fost găsită pe jumătate goală, plină de noroi şi de sânge. În realitate victima nu a fost violată. Poliţiştii români detaşaţi în Italia şi ajunşi la locul crimei odată cu reprezentanţii autorităţilor italiene au constat că victima murise ca urmare a unei lovituri la tâmplă. Nu prezenta urme de sânge sau noroi, era îmbrăcată iar hainele erau intacte. Justiţia italiană a refuzat timp de mai multe luni să anunţe rezultatul expertizei criminalistice de constatare a unui posibil viol. Mailat a fost condamnat inclusiv pentru viol, o infracţiune pe care nu a comis-o şi care nu a fost probată nici prin examinarea medico-legală a cadavrului, nici ca urmare a analizei probelor biologice şi nu a existat nici mărturisrea lui Mailat, ceea ce reprezintă un grav abuz judiciar. Justiţia italiană a ignorat existenţa complicilor lui Mailat. Deşi criminalul a fost arestat aproape imediat după comiterea faptei, telefonul celular al victimei a fost localizat şi recuperat după mai multe luni în România de către structurile româneşti competente.
Serviciul secret italian SISDE, a fost unica instituţie care putea să scurgă la presă o comunicare primită de la SRI în cadrul colaborării bilaterale antiteroriste. Iată un fragment din ziarul Ziua din 16.11.2007 care descrie desfăşurarea campaniei profesioniste de zvonuri:
”Serviciile secrete italiene au arătat că se află în spatele campaniei antiromâneşti. Este vorba pur si simplu despre propagandă neagra, dezinformare, dirijată dintr-un centru unic. Presa italiană a fost inundată cu ştiri despre atrocităţile românilor, dezminţite ulterior. Prima dezinformare a fost chiar informaţia falăa despre torturarea şi violarea Giovannei Reggiani, difuzata de polţtie. A urmat jefuirea unui bătrân la Torino, de către indivizi cu accent est-european, “probabil românesc”, care nu au fost prinşi. Apoi, arestarea unui român care transporta cadavrul unei femei in portbagaj. Individul nu este român, ci ucrainean. Politia l-a oprit pe suspect in urma unui telefon anonim. Oare cine o fi lansat informaţia falsă? O altă provocare antiromânească a avut ca victima actrţta româncă Laura Vasiliu, laureată la Festivalul de la Cannes pentru filmul “4,3,2” căreia carabinierii i-au spart uşa camerei de hotel in toiul noptii si au perchezitionat-o pe motiv ca ar fi implicata în traficul de minori. În schimb, Il Giornale din Roma scrie despre “românii dezlănţuiti””. (sursă:Ziua, ,9am.ro)
Adevărul iese la lumină
La un an după evenimentele menţionate, profesorul italian de sociologie Marzio Barbagli de la Universitatea din Bologna a lansat cartea sa ”Immigrazione e criminalita in Italia”. Atât la lansarea cărţii, cât ulterior, pentru publicaţia ”Inviato Speciale”, Barbagli a făcut dezvăluiri senzaţionale despre implicarea guvernului şi serviciilor secrete italiene în campania antiromânească. Sociologul italian a mai spus că premierul de atunci, Romano Prodi, i-a cerut, în plină isterie generată de cazul Mailat, să ascundă rezultatul cercetărilor sale, şi anume că nu românii comit cele mai multe delicte în Italia ci albanezii şi slavii. Povestea lui Marzio Barbagli este relatată de ziuaonline citat de ziare.ro şi redăm fragmente în continuare.
Reputat sociolog italian: “Fostul primar al Romei si serviciile secrete au folosit cazul Mailat pentru a denigra Romania”
“Mi-am dat seama ca delictele de strada nu erau o caracteristica a romanilor, ci, dimpotriva, albanezii si slavii, in general, erau, poate, mai periculosi. Dar cei din conducerea stangii, atunci la putere cu Guvernul Prodi, m-au rugat sa tac” – Marzio Barbagli.
Pentru cei care aveau dubii in privinta anchetarii si intensei mediatizari a cazului Mailat, un reputat sociolog italian iese la rampa cu o teorie soc. Fostul primar al Romei si serviciile secrete au folosit cazul Mailat pentru a denigra Romania, sustine Marzio Barbagli. Cartea “Imigratie si criminalitate”, scrisa de sociologul Marzio Barbagli, a dat nastere unei dezbateri publice de amploare. Autorul isi prezinta teoria socanta despre ceea ce a urmat in Italia dupa asasinarea Giovannei Reggiani si arestarea lui Romulus Mailat, presupusul criminal. “A fost un acord intre doua parti impotriva Bucurestiului: PD-ul italian (n.r. – nou infiintatul Partid Democrat) si serviciile secrete cele mai inversunate”, declara Barbagli, citat de publicatia on-line “Inviato Speciale”, potrivit Hotnews. “De fapt, numarul romanilor printre autorii celor mai grave delicte din Peninsula nu este atat de mare precum stanga politica ne face sa credem”, mai scrie Barbagli in cartea sa, aparuta recent la editura Il Mulino.
Actiuni de denigrare a romanilor
In paginile cartii sale, sociologul aminteste si de crima din statia Tor di Quinto cand s-a dezlantuit “un val de panica morala” impotriva romanilor. Ministrul de Interne de atunci, Amato, a decis chiar anticiparea adoptarii legii cu privire la asa zisul “pachet al sigurantei publice” si atat politicienii de stanga, cat si cei de dreapta, au aratat cu degetul inspre Romania, intrata in Uniunea Europeana cu zece luni inainte. “A fost o greseala colectiva”, sustine Barbagli. Dupa asasinarea Giovannei Reggiani la Roma, explica sociologul italian pentru “Inviato Speciale”, o mare parte din nomenclatura Partidului Democrat, condusa de Walter Veltroni, nu a avut nici un scrupul sa sustina ca Romania, nou intrata in Uniunea Europeana, este principala, ba chiar unica responsabila a intensificarii sentimentului de nesiguranta a italienilor. Actiunea de denigrare a romanilor si Romaniei a continuat si in timpul campaniei electorale pentru alegerea noului primar al Romei. Atunci, candidatul PD, Francesco Rutelli, a acuzat in repetate randuri Guvernul Berlusconi de faptul ca in, 2002, a dat posibilitatea romanilor sa intre in Italia fara viza.
(sursa:ziua şi ziare.ro)
Apariția unor articole asemănătoare în mai multe organe de presă simultan
Accelerarea de după 2009 a procedurilor de redobândire a cetățeniei române de către basarabeni este văzută de Federația Rusă ca o intenție clară de ”românizare” a basarabenilor, cu scopul transformării în ”români” a majorității cetățenilor Republicii Moldova și apoi a unirii cu România. Presa rusă abundă de asemenea articole iar demnitarii ruși fac frecvente referiri la acest subiect. Din acest motiv este rezonabil să presupunem că procesul respectiv deranjează Federația Rusă şi că aceasta, în consecinţă, nu s-ar complace în postura de observator pasiv ci ar încerca să îl oprească.
Temele articolelor sunt identice: moldovenii vor invada Europa cu paşapoarte româneşti; România bagă R. Moldova în UE pe uşa din dos; România doreşte anexarea Republicii Moldova şi asimilarea ”moldovenilor”. Intenţia campaniei ar fi de a crea panică în rândul opiniei publice occidentale faţă de ”invazia” moldovenilor cu paşapoarte româneşti. Aceasta ar forţa propriile guverne să pună presiune pe România pentru a opri procesul de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni. Dacă ziarul respectiv este italian, consemnează că ”800.000 moldoveni vor invada Italia”. Ziarele britanice ameninţă că ”800.000 moldoveni vor invada Marea Britanie” şi aşa mai departe. Pe 13.07.2007 publicaţia germană ”Der Spiegel” publica articolul ”Paşapoarte româneşti pentru moldoveni: Intrând în UE pe uşa din dos”În ”Der Spiegel” sunt publicate aceleaşi afirmaţii despre milionul de moldoveni care vor intra în UE şi despre Traian Băsescu care vrea să reconstituie România Mare prin intermediul atribuirii de paşapoarte româneşti moldovenilor. Nu este o coincidenţă că ”Der Spiegel” foloseşte fraze întregi care vor fi publicate peste două săptămâni şi în ziarul italian ”Il Giornale”. Sursa este aceeaşi, adică lobby-ul rusesc. De exemplu, la fel ca ”Il Giornale” din numărul de peste 14 zile, Der Spiegel explică cititorilor săi că din 53 miniştri moldoveni nouă au paşapoarte româneşti şi alţi 11 aşteaptă să le primească. Este demn de menţionat că guvernul Republicii Moldova nici nu are 53 miniştri şi nici nu s-a anunţat nicăieri despre cetăţenia acestora. Deci, este exclus ca ”Der Spiegel” şi ”Il Giornale” să se fi informat independent unul de celălat din surse deschise şi să fi aflat informaţii identice pe care, printr-o coincidenţă, să le publice la două săptămâni unul de celălalt.
La doar cinci zile de la apariţia articolului din ”Der Spiegel”, pe 18.07.2008, o altă mare publicaţie europeană se arată subit interesată de acest subiect obscur de la marginea Europei. Este vorba despre ”The Sunday Times” care, inevitabil, titrează:”
”Romania opens EU back door to 1m Moldovans/Romania, the EU’s newest member, has alarmed Brussels by granting citizenship to ethnic Romanians living in Moldova” (România deschide uşa din spate a UE pentru un milion de moldoveni/Cel mai nou membru al UE a alarmat Bruxelles-ul prin acordarea cetăţeniei etnicilor români care trăiesc în Moldova”
De remarcat în acest caz tema/expresia ”deschiderii uşii din dos a UE pentru Moldova/moldoveni care este folosită şi de alte publicaţii occidentale. Cotidianul italian ”Il Giornale” titra la 27.07.2010: ”Passaporti regalati, Moldavi pronti a invaderci” (”Paşapoarte dăruite, moldovenii gata să ne invadeze”)
În şapo-ul articolului se consemnează: ”Fraudă împotriva Europei: Preşedintele Băsescu, urmăreşte visul României Mari şi astfel sutelor de mii de deposedaţi din Moldova Bucureştiul le alocă paşapoartele sale cu care vor intra liberi în UE”. Articolul continuă cu o virulenţă neobişnuită pentru Italia, o ţară cu interese minime în Basarabia, unde Republica Moldova este aproape necunoscută:
”Noi suntem 28 (de state UE, nota trad.) şi nici măcar nu ştiam. Dar Bucureştiul se gândeşte să facă cadou UE al n-lea stat membru, invizibil şi nedorit. Care, dacă nu ne înşelăm, va adăuga încă un corolar de emigranţi în dezordine. Pentru a înţelege, e suficient să facem un tur în cartierul ambasadelor din Chişinău, capitala Moldovei, cea mai săracă ţară din Europa, un reziduu al imperiului sovietic, unde economia nu depăşeşte standardele din Sudan. În acest ”Mizeropoli” uitat, faimos într-o vreme pentru traficul de maşini furate şi fetele destinate pieţei prostituţiei, lumea îşi petrece zilele în faţa ambasadei Bucureştiului. Acolo, din ordinul preşedintelui Traian Băsescu s-au deschis graniţele unui nou Eldorado. Acolo lucrează în ritm susţinut maşinăria perversului laborator destinat să creeze România Mare. Aici este în plină incubaţie noul flagel care va străpunge Italia şi alte state UE: noile hoarde de cerşetori…”.
Articolul conţine toate temele recurente în presa rusă şi în discursul politicienilor ruşi referitoare la Republica Moldova şi relaţia acesteia cu România:
– Deschiderea consulatelor generale ale României la Bălţi şi Cahul;
– Eliberarea paşapoartele româneşti este destinată să creeze România Mare;
– Victoria electorală a AIE a fost regizată de România şi serviciile sale secrete;
– Integrarea europeană adică ”un viitor comun” (împreună cu România în UE) urmăreşte de asemenea crearea României Mari;
– Miniştrii de la Chişinău deţin cetăţenie română ceea ce îi face să nu fie loiali propriului stat ci României;
– Conven.ia de mic trafic între România şi Republica Moldova.
Articolul din ”Il Giornale” este scris sau inspirat cu certitudine de către un rus. Autoul real nu este un italian.
Pe 11.08.2010 cotidianul francez ”Le Figaro” a publicat articolul ”De l’Atlantique au Bosphore, l’Union s’élargit en catimini” (De la Atlantic la Bosfor UE se lărgeşte pe ascuns” în care reia idiosincraziile propagandei ruseşti, printre care deschiderea consulatelor României la Cahul şi Bălţi sau faptul că accesul moldovenilor în UE cu paşapoarte româneşti ”ar putea avea un efect pervers şi anume dezintegrarea statului confruntat cu o criză de identitate”.
Punerea în scenă
Una dintre cele mai grosolane manipulări este punerea în scenă. Se aduce recuzită pentru a se simula o situaţie, care apoi este mediatizată ca fiind reală. România, potrivit ziariştilor de la Gardianul, a fost obiectul punerii în scenă din partea Ungariei, cu intenţia de acuza ţara noastră că ar fi autoarea unui dezastru ecologic pe râul Tisa. Cităm fragmente din articolul respectiv:
”… Politica de blocare a unor investitii in industria miniera din Romania este si un obiectiv strategic al tarii vecine. Pretextul il reprezinta temerile de poluare transfrontaliera.
“Dezastrul” de la Baia Mare, o mare farsa mediatica a serviciilor speciale maghiare
Cazul deversarilor de cianuri in timpul unor inundatii la o exploatare aurifera din Baia Mare a alimentat o adevarata isterie la nivel european…Totusi, mass-media din Ungaria a exagerat amploarea accidentului ecologic, apeland la tehnici clasice de manipulare: pesti capturati in iazuri au fost prezentati ca fiind otraviti de cianuri in raurile contaminate, s-a exagerat numarul pestilor morti s.a. Manipularea ar fi fost greu de realizat daca nu exista o coordonare intre autoritati si presa, ca si o implicare a serviciilor secrete. Reactia palida si neprofesionista a autoritatilor de la Bucuresti nu a reusit, in ciuda dovezilor care au iesit ulterior la iveala, sa-i convinga nici macar pe romani. Cand s-a pus problema unei investitii masive in zona Rosia Montana, s-a facut imediat conexiunea cu accidentul de la Baia Mare. Argumentele investitorilor nu au fost ascultate, darmite analizate, respingerea proiectului facandu-se in urma unei reactii de tip emotional. Partea ungara a speculat temerile publicului roman, dar a dat si o dimensiune internationala disputei. Totusi, nu s-a mers pe dezinformare, ca in cazul Baia Mare, ci pe ambiguitatile formulelor diplomatice”. (sursă: Gardianul, preluat de ziariştionline)
Punerea în scenă a Ungariei s-a bucurat de succes, imaginile cu peşti morţi fiind exact genul care fac înconjurul lumii. De exemplu, imaginile cu peştii morţi de pe malul Tisei au fost titrate de BBC World service ”Cyanide spill reaches Danube” (Deversarea de cianuri a ajuns în Dunăre) şi ”Almost all fish in the river Tisza have perished” (Aproape toţi peştii din râul Tisa au pierit). Înscenarea serviciilor secrete maghiare a fost demontată şi de revista economică ”Capital” din Bucureşti care a dat şi amănunte interesante, de exemplu că ungurii au incinerat imediat ”probele”, adică peştii morţi.:
„Enigmele poluarii de la Baia Mare seamana cu cele ale Revolutiei din 1989″
Romania a revenit in topul emisiunilor de stiri din intreaga lume. Afirmatiile parlamentarului maghiar Zoltan Illes au aruncat in aer mass-media occidentala, declarand nonsalant ca incidentul de la Baia Mare este cea mai mare catastrofa ecologica de dupa Cernobil…
… Evenimentele s-au incins. Sute de jurnalisti occidentali au impanzit soselele de la granita romano-maghiara in cautarea disperata a victimelor cianurii. Ungurii au inceput sa scoata peste din Tisa cu furca, declarand, din ora in ora, cantitati tot mai mari de peste mort. Viktor Orban, primul ministru maghiar, da prima declaratie: “Avem nevoie de compensatii pentru a revitaliza Tisa” si se urca in primul avion spre Baia Mare, in timp ce trimisii sai la Bucuresti ameninta cu darea in judecata a tot ce misca prin Romania. …CNN si Euronews transmit imagini a sute de pesti morti de pe malul unguresc al Tisei, nebagand de seama ca acea specie de peste, crapul fitofag, nu creste in ape curgatoare. Mai mult, Tisa este recunoscuta ca fiind raiul pescarilor de somn, iar in acele imagini opinia publica nu a zarit nici un somn. Misterul se adanceste si mai tare atunci cand pe malurile Somesului si Tisei romanii au scos cateva zeci de pesti morti, in timp ce ungurii nu mai pridideau cu adunatul lor, ajungand sa declare ca au nu mai putin de 500 tone de peste mort, dar pe care l-au incinerat din motive cunoscute numai de ei. Se stie insa ca cianura provoaca moartea instantanee, pe cand pestii scosi de unguri din Tisa, in marea lor majoritate, agonizau pe mal. Petre Marinescu, director al Regiei Apelor din Romania, declara ca nu cianura este cauza mortii pestilor din rauri si din Dunare. “O mare cantitate de hipoclorit de sodiu a provocat ceea ce am vazut cu totii: pesti agonizand cu burta in sus, miscand coada, cu gura deschisa si miscand branhiile”, a subliniat dl Marinescu. Cat despre crapul fitofag, specie care nu creste in apele curgatoare, surse din Ministerul Afacerilor Externe care au dorit sa-si pastreze anonimatul au afirmat ca ungurii, speriati de cianura, au aruncat suplimentar cantitati nejustificat de mari de hipoclorit in apele crescatoriilor de peste legate de Tisa, dorind sa atenueze efectele cianurii. Astfel, au otravit pestii, pe care ulterior i-au aratat lumii intregi ca victime ale poluarii cu cianura din Romania…” (sursa: Capital.ro).
Dezinformarea privind controlul exercitat de către CIA asupra României
Aserţiunea că autorităţile române ar fi controlate de CIA, reiterată odată cu discuţia privind presupusele închisori ale CIA nu este nouă, ci a mai fost făcută anterior cu scopul de a denigra parteneriatul României cu SUA. Purtătoarea acestui mesaj este o profesoară franţuzoaică, specializată în probleme româneşti. Începând cu anul 2003 aceasta a început o campanie de promovare a ideii că Revoluţia Română a fost organizată de CIA. Din această cauză, demnitarii români post-decembrişti ar fi fost recrutaţi de CIA, care conduce astfel din umbră România până în prezent. A dat interviuri pe această temă în ”Le Monde Diplomatique”, la televiziunea franceză sau la canalul franco-german de televiziune ”Arte” (sursă: Alex Mihai Stoenescu, ”Revoluţia din decembrie, o tragedie românească”).
” La începutul lui 2003 Durandin şi-a prezentat revelaţiile pe canalul 3 al televiziunii franceze sub titlul “Dovada de necontestat”. Durandin a afirmat: “Evenimentele din decembrie [1989] din Bucureşti au fost urmarea unei înţelegeri tainice dintre Moscova şi Washington… CIA a pătruns în cele mai înalte eşaloane ale structurii de putere din România în aceeaşi perioadă în care gorbacioviştii frustraţi (din partidul comunist) au fost convertiţi de CIA” (sursă: “The Sunday Herald”, Gabriel Ronay, Glasgow, citat de Marius Mioc).
Conform declaraţiilor date pentru ”Le Monde Diplomatique” şi menţionate de Mioc şi Ronay, ”Catherine Durandin a avut acces la documente secrete ale CIA care au confirmat atât recrutarea demnitarilor români de CIA, documente pe care lăsa să se înţeleagă că le-a văzut cînd şi-a pregătit cartea “CIA în război”, o expunere a fărădelegilor şi înşelăciunilor CIA de-a lungul anilor (Catherine Durandin – “Le CIA en Guerre”, Paris: Grancher 2003)”.
În cea mai bună tradiţie a dezinformării, Durandin pretinde că a obţinut informaţiile din documente secrete pe care nu poate însă să le prezinte, la fel ca Dick Marty, raportorul APCE privind închisorile secrete ale CIA sau televiziunea ARD, care deţin informaţii despre închisorile CIA din România de la surse cărora nu le pot divulga identitatea.
Afirmaţiile Catherinei Durandin au fost dezmiţite de către demnitarii români dar şi de editorialişti ca Dan Pavel, în Ziua. Românilor li s-au asociat şi autori anglo-saxoni, de exemplu Gabriel Ronay de la ”The Sunday Herald” din Glasgow, citat de Marius Mioc: ” Într-un articol al lui Gabriel Ronay din “The Sunday Herald” (Glasgow) din 30 martie 2003, în cea de a 2-a săptămînă a invaziei americane în Irak – “Franţa acuză SUA de a fi pus la cale prăbuşirea Blocului de Est” – Ronay a notat prezenţa în emisiune a “agentului secret” al serviciului de informaţii externe al Franţei Dominique Fonveille şi a lui Christian Harbulot, directorul Şcolii Franceze de Război Economic. Ronay a speculat că aceasta s-a făcut pentru a “da greutate” afirmaţiilor lui Durandin, în special în lumina faptului că una din principalele surse ale lui Durandin a fost generalul Francois Mermet, influentul director general al Serviciului de Informaţii Externe francez. Ronay a presupus că, în urma schimbului nepoliticos de mesaje dintre preşedintele francez Jacques Chirac şi preşedintele român Ion Iliescu şi primul ministru Adrian Năstase (“România a ratat prilejul de a tăcea”, a spus Chirac) pe tema scrisorii de susţinere a României pentru politica americană faţă de Saddam Hussein – care la timpul respectiv se transformase într-un atac militar care să-l înlăture pe Hussein de la putere – “momentul ales (pentru documentarul lui Durandin) şi intenţia politică par să fie evidente”.
După cum se poate constata, ziaristul britanic afirmă deschis că Durandin ar fi o agentă de influenţă a generalului Francois Mermet, şeful Serviciului francez de informaţii externe. Campania de dezinformare pe tema demnitarilor români care ar fi fost recrutaţi de CIA ar avea ca obiectiv politic deteriorarea poziţiei României care, sfidând opoziţia Franţei, a susţinut, alături de celelalte ţări din ”Noua Europă” invazia americană în Irak din 2003.
Chişinău, 7 aprilie 2009
În ziua de 7 aprile 2009 televiziunile au transmis scene de groază din Chişinău. Manifestanţii violenţi bombardau cu bolovani scutierii care se retrăgeau în dezordine. Mulţimea a intrat în clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei, aflate faţă în faţă, pe bulevardul central din Chişinău. La mai multe etaje au început incendiile iar pe cele două clădiri au fost arborate drapelele României şi ale Uniunii Europene. A doua zi, televiziunile filmau scene de represiune, cu agenţi în civil care arestau pe stradă tineri şi îi tratau cu o brutalitate deosebită. Ambasadorul României în Republica Moldova fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău unde i s-a pus în vedere să părăsească teritoriul republicii în 24 ore. Împreună cu ambasadorul a fost expulzat şi ministrul consilier al ambasadei, ambii pentru activităţi incompatibile cu statutul de diplomat”, adică, cu alte cuvinte, pentru spionaj. Ministrul de Externe al R. Moldova a declarat că cei doi au fost ”expulzaţi întemeiat”, explicând că
”I-am solicitat ca Bucurestiul sa nu se implice in protestele de la Chisinau in perioada campaniei electorale. I-am inmanat nota corespunzatoare, iar dumnealui a citit-o si a aruncat-o pe masa, dupa care s-a ridicat si a plecat. E un caz iesit din comun”. Seful diplomatiei din Moldova a mai subliniat ca “materialele ce se afla astazi la dispozitia organelor competente par sa demonstreze implicarea unor persoane din Romania in evenimentele din 7 aprilie”.
(sursa:ziare.com)
Regimul comunist acuza România de organizare a violenţelor de la Chişinău din 7.04.2009. Preşedintele comunist Vladimir Voronin a repetat acuzaţiile şi a impus viza obligatorie pentru cetăţenii români care doreau să călătorească în Republica Moldova, o măsură ce încălca acordul dintre R. Moldova şi Uniunea Europeană. Ulterior, la summit-ul UE-Rusia de la Habarovsk, Preşedintele Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin au încercat să-i convingă pe reprezentanţii UE, Joao Barroso şi Javier Solana de responsabilitatea României pentru violenţele de la Chişinău şi de faptul că ţara noastră ar fi organizat o tentativă de lovitură de stat.
În realitate, violenţele din 7.04.2009 de la Chişinău au fost o diversiune menită să compromită România, opoziţia de la Chişinău şi să schimbe pentru totdeauna orientarea europeană a Republicii Moldova. Prezentăm o scurtă relatare a evenimentelor.
Pe 5 aprilie 2009 au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova, ocazie cu care se spera ca partidele democratice să pună capăt monopolului puterii exercitat de Partidul Comuniştilor (PCRM). Comisia Electorală Centrală însă a anunţat că PCRM a câştigat alegerile, obţinând 50% din voturi. Din partea opoziţiei au venit acuzaţii de fraude electorale. Pe 6 aprilie o mulţime de tineri convocaţi prin reţele de socializare au manifestat în piaţa centrală din Chişinău protestând împotriva fraudelor electorale. Au hotărât ca a doua zi să se întâlnească în acelaşi loc, la iniţiativă adăugându-se şi partidele de opoziţie.
Pe 7.04.2009 contestatarii regimului comunist s-au întâlnit în piaţă unde ascultau paşnic discursurile liderilor politici. La un moment dat, elemente provocatoare au convins mulţimea să părăsească piaţa pentru a se îndrepta spre Preşdinţie şi Parlament, în ciuda tentativei liderilor de opoziţie de a-i convinge să rămână pe loc. La Parlament şi preşedinţie, o minoritate de câteva zeci de indivizi din totalul de câteva mii a declanşat violenţele, incendierile şi au pus steagul României pe cele două clădiri oficiale.
După doi ani, sub guvernarea democratică, adevărul a început să iasă la iveală. Potrivit fotografiilor şi filmărilor, indivizii care se pretindeau ”români” şi se dedau la violenţe nu aveau nimic în comun cu ţara noastră.
Unul dintre cei mai agresivi huligani, care arunca cu bolovani în forţele de ordine a fost identificat ca fiind fiul preşedintelui sindicatului ”Demnitate” al lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Interne. Tatăl individului care a pus steagul României pe clădirea preşedinţiei era luptător la brigada ”Scut” a Ministerului de Interne iar mama sa lucra la Centrul de Combatere a Corupţiei şi Criminalităţii Organizate. În plus, pe internet a apărut o filmare în care ministrul comunist de Interne îl instruia pe individul respectiv să pună steagul României pe clădirea preşedinţiei.
Un grup extrem de violent care ataca clădirile oficiale a fost identificat ca fiind alcătuit din etnici ruşi, membri ai galeriei echipei de fotbal Sherrif Tiraspol, din Transnistria.
Doi indivizi cu bentiţe tricolore în jurul capului, filmaţi cum aruncau cu bolovani în clădirea preşedinţiei, au fost identificaţi şi intervievaţi de televiziuni. Aceştia erau etnici ruşi, care nu vorbeau limba română. Au mai fost filmaţi ca protagonişti ai violenţelor, trecând drept ”români unionişti” membri unei organizaţii din Federaţia Rusă, care activează sub acoperirea cenaclului literar Litprom şi sunt specializaţi în organizarea de violenţe şi lovituri de stat din foste republici sovietice Kîrgîzstan.
Au apărut fotografii cu participanţi la violenţe cunoscuţi ca ”legionari români” în ipostaze cu totul cordiale, împreună cu vicepreşedintele PCRM Mark Tkaciuk, considerat ideologul din umbră al comuniştilor. Din acest motiv, Tkaciuk a fost invitat la procuratură pentru a da explicaţii privind eventuala sa implicare în organizarea violenţelor.
În sfârşit, procuratura generală l-a arestat pe principalul bănuit pentru organizarea violenţelor de la 7.04.2009. Este cetăşeanul rus Eduard Baghirov, membru în Comitetul de Încredere al lui Vladimir Putin în vederea alegerii sale în funcţia de preşdeinte al Federaţiei Ruse. Baghirov, specializat în subversiuni în fostele republici sovietice, activa sub acoperirea cenaclului literar Litprom. Pentru organizarea diversiunii din Republica Moldova ar fi avut un contract cu Mark Tkaciuk, vicepreşedintele PCRM. Pentru a-şi justifica călătoriile în Republica Moldova, s-a căsătorit de formă cu o moldoveancă. În vederea organizării diversiunii de la 7.04.2009 a efectuat 28 de călătorii în Republica Moldova. Pentru toate aceste acuzaţii, procuratura generală a Republicii Moldova.l-a arestat pe Baghirov care a petrecut câteva luni în arest, în timp ce Federaţia Rusă exercita presiuni puternice asupra puterii de la Chişinău pentru eliberarea sa. În cele din urmă, instanţa s-a hotărât schimbarea măsurii de arestare preventivă cu cea de arest domiciliar, la un domiciliu fictiv declarat de Baghirov. Odată transferat din arestul prebentiv în arest domiciliar, poliţia a renunţat să-l supravegheze, încălcându-şi atribuţiile. Eduard Baghirov a trecut ilegal în Ucraina prin Transnistria şi de acolo a zburat la Moscova….