Autor: *Ciprian Cucu

Ideea că „școala românească” nu face chiar ce-ar trebui —  că pune încă accentul pe memorare, pe rețete și autoritate în loc să învețe elevii cum să gândească singuri — este deja o idee “mainstream”. Din păcate, e foarte probabil să fie mai grav decât atât: nu doar că școala nu ajută, pe alocuri chiar dăunează, un număr crescând de profesori din mediul preuniversitar răspândind dezinformări și teorii conspiraționale chiar de la catedră.

Ca trainer în educație media și combaterea dezinformării, am lucrat în ultimii ani cu sute de elevi, discutând despre ce înseamnă, cum se recunoaște și cum se poate combate dezinformarea. Tinerii care ajung la ateliere (mai nou webinarii) sunt mereu foarte curioși și dornici, de multe ori, să facă ceva. Despre realitățile din școală vorbim de și mai multă vreme, în zeci de conversații —am fost în zeci de clase, case de cultură, la Casa Forum — sediul asociației noastre, iar mai nou online. 

Punând cele două experiențe împreună, am pus o întrebare în grupurile de elevi despre cum se împacă profesorii lor cu informația. Răspunsurile nu au fost deloc încurajatoare:

  • Profesoara de BIOLOGIE ne-a ținut un discurs de o oră cu motive antivaccinare, de la nesiguranța lor până la efecte secundare. (A luat toate vaccinurile istorice cu toate problemele cauzate). Și încă ceva, ea refuză să poarte masca corespunzător la ore(o ține doar pe hol să nu îi comenteze direcțiunea), plus la vot a refuzat să i se ia temperatura la intrarea în secția de votare.
  • La mine în liceu era un profesor care vorbea mereu de “Gulerele albe” ca referire la o organizație masonică secretă; ei erau în spate la orice, de la e-uri în mâncare la mesaje subliminale în reclame.
  • Profa de religie, care e și diriga mea, ne-a ținut predică o oră că ăștia ne prostesc că nu ne lasă să ne spovedim cu aceeași lingură, că în ea e trupul Domnului și nu ai cum sa te îmbolnăvești. Sau mai zice “cine știe ce ne bagă ăia în noi cu vaccinul ăla, e lucru necurat” sau despre COVID că “nu e boală grea, ăștia mor de la prostie” sau “mâncați lămâi și nu vă mai trebuie măști”.
  • Proful de sport face mișto la ore despre virus și se vede ca nu crede în toată chestia. Ironic, azi ne-a zis ca e în medical și noi credem ca are COVID.
  • Eu am avut o experienta neplacutabunicul meu a avut COVID si am spus asta cand profesorii ne intrebau daca stim pe cineva bolnav. Dar când am spus asta un profesor a susținut că “e doar racit”, că “ca sigur are alte probleme de sanatate” și chiar a sugerat că “suntem plătiți să spunem că are COVID”.

De ce sunt dezinformare astfel de exemple?

Eticheta „dezinformare” poate fi controversată, iar cei care răspândesc informații eronate și conspirații afirmă deseori că e folosită doar pentru a cenzura „opiniile diferite”. Modelele actuale de combatere a dezinformării se uită, mai mult decât la afirmații, la procesul folosit pentru a se ajunge la pozițiile respective. Dacă faci o afirmație care contrazice știința general acceptată, de exemplu că Pământul ar fi plat, ar trebui să poți oferi dovezi din interiorul metodei științifice. Să faci experimente replicabile care să testeze modelul tău și să-i arate validitatea.

Profesoara de biologie din primul exemplu (scrisul cu majuscule din textul de mai sus aparține elevului care l-a trimis) nu face decât să repete propaganda anti-vaccinare existentă în spațiul public cu mult înainte de începutul pandemiei de COVID. De-a lungul anilor, anti-vacciniștii s-au străduit să convingă publicul că vaccinurile cauzează autism sau alte afecțiuni, că sunt făcute folosind celule de la fetuși avortați, că ar conține diferite substanțe periculoase.

Toate aceste informații, venite din texte online fără fundament sunt contrazise de zeci de studii serioase. Recent, o parte din mișcarea antivaccinistă s-a metamorfozat înspre a propune „consimțămând informat”, un eufemism pentru „chiar mai vrei vaccin, după ce te <<informez>> eu despre <<riscuri>>” sau înspre lupta cu obligativitatea vaccinării (care nu există de fapt).

Faptul că doamna profesoară refuză să poarte masca sau s-a împotrivit termoscanării, deși o persoană care studiază biologia, ar trebui să poată înțelege că astfel de măsuri au fost dovedite ca fiind funcționale, arată o contaminare serioasă cu diverse narațiuni cu substrat ideologic – masca, termoscanarea au devenit simboluri ale opresiunii, pentru cei care s-au lăsat complet duși de haosul generat de o parte a (social)media.

Exemplul „gulerelor albe” nu este decât o altă teorie a conspirației, în care un grup ar avea capacitatea de a controla tot ce se întâmplă în lume și în același timp să rămână în umbre (deși iată, un profesor de la un liceu din România este aproape să-i descopere). De la noua ordine mondială, marea resetare, masoni și iluminati, întotdeauna există un grup malefic, ce vrea și poate să ne controleze până și e-urile din mâncare.

Astfel de afirmații sunt atât de ieșite din cadrul unor perspective – fie și critice – asupra lumii reale, încât întrebarea potrivită devine cum pot astfel de cadre didactice să treacă evaluarea psihologică anuală și cum pot fi ei funcționali în rolul de educatori.

În al treilea exemplu, vedem iar cum ideologia este un factor determinant în refuzul realității. În acest caz, convingerile religioase împinse la extrem duc la respingea informațiilor oficiale și dovezilor științifice, preferând soluții ridicole – teoria „apei cu lămâie” a circulat o bună bucată de timp în ciuda demontărilor repetate.

Sursa: Facebook

Ultimul exemplu ne arată în primul rând o gravă lipsă de empatie, dar și un mecanism primar al teoriilor conspiraționale, de pivotare în fața dovezilor, pentru a găsi alte și alte motive care susțin teoria. Este o formă a erorii de raționare numită „mutarea ștachetei” (moving the goalposts): la întrebarea „cunoașteți pe cineva cu COVID?” răspunsul da nu poate fi acceptabil, așa că „porțile” se mută – „sigur nu e doar răcit?”. Nici aici nu poate fi – „sigur” un răspuns acceptabil, deci porțile se mută din nou – „ați luat bani pentru asta”, o afirmație menită să pună „adversarul” în categoria conspiratorilor, orice apărare fiind din acest punct o dovadă în plus că așa stau lucrurile.

Un impact greu de estimat

Am selectat câteva dintre mesajele primite, dar nu sunt nici pe departe toate. Mai aflăm despre profesori care spun că medicii au omorât oameni intenționat (că primeau mai mulți bani daca erau morți mai mulți), că măștile sunt inutile, despre COVID că e „doar o răceală” sau că forțe oculte vor să mai omoare din bătrâni că sunt prea mulți și doar consumă.

Toate dezinformările populare, care circulă online sau sunt folosite de anumite posturi TV ce capitalizează pe instrumentalizare fricii (nu de COVID ci de conspirații, de grupurile și elitele care-ți vor răul) își găsesc, se pare ecou în rândul profesorilor. Autoritatea lor se răsfrânge asupra acestor povești care, deși complet false și uneori periculoase, ajung cu titlu de certitudine în fața miilor de elevi, în fiecare zi.

Elevii cu care lucrăm sunt într-o oarecare măsură autoselectați — sunt dintre cei care se implică, care sunt preocupați, pe lângă școală, de dezvoltare personală, de gândire critică, de voluntariat. Ei resimt intuitiv că ceva nu e bine, evidențiază de exemplu absurdul situației în care tocmai profesorul de biologie are atitudini antiștiințifice și antivacciniste. Dar nu putem omite faptul că nu toți elevii au puterea de a ignora sau a combate astfel de derapaje din partea unor oameni al căror rol este fix să-i ajute să înțeleagă lumea.

În februarie, am ținut un webinar despre combaterea dezinformării, cu profesori de la mai multe licee din țară. Pregătisem inclusiv o serie de exemple ca cele de mai sus, pentru a încerca să adresăm împreună situația. În timp ce discutam diverse narațiuni folosite ca dezinformare, unul dintre participanți postase un mesaj în chat, în care trecea foarte repede de la media care e vândută nu-se-știe-cui la ceva conspirație împotriva „medicamentelor minune” (ivermectina, hidroxiclorochina etc). Mesajul era însoțit de un clip de YouTube dintre cele clasice — care pretind că-ți arată Adevărul, în timp ce fac zeci e erori logice, selectează doar informațiile care le convin și invită diverse personaje excentrice să pozeze în „savanți de renume mondial”.

Punând toate acestea împreună și văzând că orice elev are minim un exemplu de profesor care răspândește dezinformări sau conspirații și că astfel de profesori ajung până și în webinarii despre combaterea dezinformării, nu putem să nu ne întrebăm cât de amplu este acest fenomen și ce putem face în legătură cu asta.

Din păcate, până acum, răspunsurile îmi scapă.

*Ciprian Cucu are un doctorat în tehnologii educaționale și lucrează în domeniul educației media. Este vicepreședinte Forum Apulum.