Dan Dungaciu*

 

 Acum un an de zile, pe 13 iunie 2018, se vota la ONU rezoluția „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova” (Retragerea completă și necondițională a forțelor militare străine de pe teritoriul R. Moldova).

De atunci încoace asistăm la un fals deliberat, promovat de oficialii de la Chișinău din aceea vreme: R. Moldova ar fi cerut retragerea completă a militarilor ruși și a muniției aferente. Presa continuă să colporteze această informație, s-a făcut/se face din rezoluție piatra unghiulară a eforturilor fostei guvernări de confruntare cu Federația Rusă, iar, după schimbarea de regim de la Chișinău, motivația pentru acțiunile/„revanșa” Moscovei pe teren.

Însuși Vladimir Plahotniuc, într-un comentariu din 17 iunie 2019 de pe pagina sa de FB, după fuga sa din R. Moldova, face referire expresă la Rezoluția ONU care ar fi fost principala explicația pentru ce i se întâmplă acum: „Sunt conștient că, eu și Partidul Democrat avem mulți dușmani, am fost conștient de asta și când guvernarea noastră a cerut la ONU retragerea trupelor străine de pe teritoriul Moldovei și a obținut în premieră acea rezoluție istorică”.

În realitate, totul este un fals. Nu vom insista cu multe detalii, pentru că am făcut-o la vremea potrivită, dar o reluare a chestiunii în noul context în care se definesc iar, intempestiv, „diavolii” și „îngerii”, se cuvine făcută. Nu de alta, dar vorba aceluiași fost politician de la Chișinău, care vrea să pozeze astăzi în înger imaculat: „Problema în Moldova nu e în faptul că dracul e negru, ciîngerii nu sunt foarte albi.”

Uite trupele, nu sunt trupele! O rezoluție manipulatoare

 

Foto: Rezoluția ONU din 13 iunie 2018

Rezoluția votată la ONU în 13 iunie 2018 este un document extrem de problematic. Aparent, a fost un mare succes diplomatic. În realitate, e o capcană. Pe bună dreptate, la vremea respectivă s-a sesizat faptul că, în primul rând, denumirea rezoluției nu face nicio referire la trupele ruse, folosind formula edulcorată „forțe militare străine”. Titlul rezoluției este „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova”. Deci nu trupe rusești, sintagma fiind evitată ostentativ. În al doilea rând nu prevede niciun termen pentru retragerea trupelor și a munițiilor, deci nu are, practic, valoare concretă de întrebuințare.

Ceea ce este cel mai grav e însă altceva: discrepanța dintre titlu și conținut. Multă lume, cu știință sau fără, citează doar titlul Rezoluției, iar cine nu cunoaște conținutul este indus în eroare, prin urmare manipulat.

În ce constă manipularea? În faptul că nu e vorba despre retragerea „completă și necondiționată” a trupelor ruse, ci, conform textului Rezoluției, este vorba doar despre retragerea trupelor din așa zisul Grup Operativ al Federației Ruse (GOPR) și a munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Și atât! Deci nu este vorba despre așa ziși „pacificatori”, a doua „categorie” de trupe ruse prezente pe teritoriul R. Moldova, la care rezoluția nu se referă și nici nu îi cere Moscovei să îi retragă, după cum se vede limpede din textul rezoluției de mai jos.

 

Foto: Textul Rezoluției care vorbește strict de trupele GOFR, nu de totalitatea soldaților ruși

 

În realitate, nocivitatea rezoluție constă în faptul că, prin distincția făcută, consacră o teză rusească apărută după 1999, deci după importanta Declarație a Summit-ului OSCE de la Istanbul, unde se cerea explicit retragerea trupelor rusă fără să se facă nicio distincție între așa zisul GOTR și „pacificatori”. Această distincție inventată de partea rusă și impusă după 1999 a ajuns, iată, să fie consacrată oficial de R. Moldova inclusiv prin rezoluția de la ONU. Dincolo de textul rezoluției, strategic, oficialii de la Chișinău (guvernul Partidului Democrat al domnului Vladimir Plahotniuc) au subliniat, apăsat, de fiecare dată, că rezoluția se referă strict la trupele din GOFR, nu la totalitatea trupelor ruse. A spus-o cu subiect și predicat speakerul Parlamentului RM de atunci, Adrian Candu: „Cu regret, s-a speculat mult în ceea ce ține de rezoluția pe care Republica Moldova o propune ONU privind retragerea trupelor militare ruse. Intenționat s-au adus unele confuzii. Noi ne referim la retragerea trupelor militare a Federației Ruse și nu ne referim la retragerea contingentului de pacificatori”.

Dar și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău de atunci, Tudor Ulianovschi: „Este important de menţionat faptul că autorităţile moldoveneşti insistă asupra retragerii necondiţionate şi complete a GOTR (Grupului Operativ al Trupelor Ruse) în virtutea aflării ilegale a acestuia pe teritoriul Republicii Moldova, dar nu şi a contingentului rotativ care face parte din componenta militară a Comisiei Unificate de Control (subl. N.), dislocat în raioanele de est a țării, în conformitate cu prevederile Acordului moldo-rus de încetare a focului din 21 iulie 1992”.

Nu avem de-a face așadar cu retragerea completă a trupelor ruse. Despre asta e vorba, aici e manipularea. Avem de-a face, de fapt, cu un sprijin pentru Federația Rusă inclusiv în perspectiva – tot mai apropiată astăzi – a (re)aducerii în discuție a chestiunii transnistrene.

Guvernul din vremea Binomului Plahotniuc-Dodon a încălcat toate rezoluțiile anterioare și legislația R. Moldova în vigoare

 

Când a redactat rezoluția, Chișinăul a ignorat toate deciziile de până atunci, inclusiv mult invocata Rezoluției OSCE din Istanbul 1999, în care nu se făcea distincție între trupele de pacificatori și GOFR. Mai mult, Chișinăul a călcat în picioare propria legislație, care vorbește foarte clar, explicit și indubitabil, despre retragerea tuturor soldaților ruși și a munițiilor. Cel mai important document al R. Moldova pe această chestiune, respectiv Legea 173 din 22.07.2005 cu privire la „Prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria)”, acest veritabil scut legislativ, vorbește clar despre „onorarea de către Federația Rusă a obligațiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă și transparentă a trupelor și armamentului de pe teritoriul Republici Moldova (subl. N)”.

Și asta e legislația în vigoare a R. Moldova! Iar legea nu face distincții între grupurile de trupe din R. Moldova, deci nici între GOTR și „pacificatori”. În realitate această distincție e doar pe hârtie, soldații rușii activând, concomitent, ca „pacificatori”, și ca trupe GOFR. Nu poți distinge între ei. Sunt aceeași, practic.

Fără să intrăm în tehnicalități, vom spune doar că oficialii de la Chișinău de la ruși-au asumat explicit narațiunea rusească lansată de Moscova după 1999 prin care se acredita, cum spuneam, existența a două categorii de militari ruși, unii buni și legali –„trupele de pacificare”, alții destructivi și ilegali – GOPR.

Prin rezoluția de la ONU, guvernarea de atunci a făcut, în realitate, jocul Rusiei.

Un „înger alb” care nu a fost niciodată nici înger nici alb

 Foto: premierul Pavel Filip cerând la ONU retragere de pe teritoriul R. Moldova a militarilor ruși din așa zisul Grup Operativ al Forțelor Ruse (GOPR), și doar a acestora (13 iunie 2018).

 A apărut astăzi la Chișinău, și nu numai, o narațiune nouă, care are următoarele coordonate: regretă „regimul Plahotniuc”, explicit sau tacit și face din acesta ceea ce nu a fost de fapt niciodată: unul european, pro-român, luptător împotriva Rusiei și împotriva federalizării. În realitate nu a fost așa ceva niciodată.

Relațiile cu Europa erau înghețate în timpul lui Vladimir Plahotniuc, Anul Centenar a fost ignorat sistematic și obsesiv la Chișinău. Guvernul nu a făcut niciun gest să reamintească de 1 decembrie 1918. Relația cu România trecea prin portofel, nu prin inimă. PDM a refuzat chiar votul pentru „limba română” în Constituție, iar negocierile cu Tiraspolul au fost într-o dinamică fără precedent. Ba mai mult, s-a și anunțat, de ultimii doi șefi ai Biroului de reintegrare, Gheorghe Bălan și Cristina Lesnic, că în 2019 trebuie să înceapă negocierile pe așa numitul coș 3, respectiv coșul politic și de securitate, fără ca vreun soldat al armatei ruse să se retragă din RM, cum zice Legea din 2005, sau să plece vreo pușcă de la Cobasna. Iar chestiunea cu Chișinăul care ar fi cerut la ONU retragerea trupelor ruse din republică este, cum am văzut mai sus, tot o minciună sfruntată: nu a existat niciodată așa ceva, solicitarea Chișinăului la ONU s-a referit strict la așa numitul Grup Operativ al Armatei Ruse (GOPR) care se află în regiunea transnistreană, nu și la așa numitele trupe de pacificare ale Federației Ruse, pe care Chișinăul, prin tăcere, le-a legalizat, de fapt. În plus, marii patrioți ai regimului Plahotniuc de azi, au tăcut mâlc atunci când Dodon trimitea către Washington, Berlin, Roma sau Bruxelles așa numitul „Balșoi paket” pentru federalizarea RM sau conferenția la Munchen pe tema noului concept de politică externă al republicii, inclusiv, e limpede, chestiune transnistreană.

Atunci nimeni nu se bătea cu cărămida patriotică în piept, cum face PDM și susținătorii lui de acum. Unde erau ieri „patrioții” de azi? Nu erau erau, căci așteptau o eventuală coaliție chiar cu socialiștii lui Dodon, dar, surpriză, a intervenit Rusia în acord cu America și UE, care a rupt în două Binomul Plahotniuc – Dodon. Pe care ambele părți, evident, l-ar fi dorit perpetuat. Despre asta a fost vorba. Rusia, într-o conivență cu UE și SUA, au blocat orice șansă de guvernare comună a lui Plahotniuc și Dodon.

Asta nu îi face astăzi, nici pe unul nici pe altul, mai pro-europeni, mai pro-români sau anti-ruși.

Bătălia care va să vină: Ucraina și R. Moldova la pachet

 Foto: Moscova, 27 iunie 2019. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a ținut un discurs în plenul Dumei de Stat a Adunării Federale a Federaţiei Ruse.

 E important să clarificăm aceste lucruri în perspectiva a ceea ce va urma. Căci dosarul conflictelor înghețate din regiune este departe de a fi închis.

Dacă ne uităm ce se întâmplă lângă noi din acest punct de vedere, în Ucraina de pildă, vedem o accelerație fără precedent a discuțiilor despre soluționarea conflictului din Donbas. Încă de când era în campania electorală, viitorul președinte Zelenschi a fost preluat de președintele francez Macron și cancelarul german Merkel și pus să accepte o relansare a formatului Normandia, pe care fostul președinte Poroșenko îl blocase aproape doi ani de zile. Formatul Normandia înseamnă Minsk II și posibilitatea statutului special pentru Donbas înainte de controlul frontierei ruso-ucrainene de către Ucraina. Adică o soluție politică în Ucraina înainte de soluția militară.

Zilele trecute, la Berlin și la Paris, cu ocazia vizitei președintelui (de data aceasta) Zelenschi, iarăși s-a pus problema reluării formatului Normandia, care se va pregăti, la începutul lunii iulie, la nivel de experți, de fapt la nivel de consilieri de securitate ai liderilor implicați, urmând ca reuniunea liderilor politici ai Germaniei, Franței, Rusiei și Ucrainei să aibă loc poate chiar înainte de alegerile parlamentare din Ucraina din 27 iulie. Deci o accelerație fără precedent… Despre asta la Chișinău nu vorbește nimeni, deși e ridicol să crezi că așa ceva ar putea evita R. Moldova. Evident că RM este „antreul” pentru „felul principal”, care e Ucraina….

În ceea ce privește atitudinea Chișinăului, constatăm că, cel puțin pentru partea socialistă a „înțelegerii temporare” ACUM-PSRM, tema este mereu în prim plan, prin mesaje voit ambigue, vagi, dar de fiecare dată prezente.

Aflată la Moscova pe 27 iunie, Speakerul Parlamentului Zinaida Greceanîi ține un discurs în Rada Federației Ruse în care reamintește că: „Datorită eforturilor președinților țărilor noastre – Igor Dodon și Vladimir Putin, au fost soluționate o serie de probleme… Cu toate acestea, există o serie de probleme care necesită să fie soluționate. Este vorba despre… progresul pe calea soluționării problemei transnistrene în interesul locuitorilor ambelor maluri ale Nistrului, cu ajutorul tuturor participanților la procesul de negociere”.

Iar în aceeași zi, la TVR Moldova, Igor Dodon menționa din nou chestiunea transnistreană în același mod ambiguu, dar, de data asta înaintând, spre tatonare, ca un balon de încercare, inclusiv un orizont de timp: „Pentru rezolvarea problemei transnistrene trebuie să existe un consens intern, cât şi extern. Trebuie noi, Parlamentul, Guvernul, să vedem cum rezolvăm problema şi apoi să convingem partenerii externi. Dar nu cred că acest subiect este pe agenda în următoarele 6 luni”.

De ce 6 luni? De ce nu 8, 10 sau 12? Asta nu ne spune Igor Dodon. Dar rămâne sugestia că, deși deocamdată toată lumea pare că ignoră tema, la un moment dat, și nu peste multă vreme, discuția va fi inevitabilă. Și toată lumea știe asta, deși există acum un consens al tăcerii strategice și în interiorul și în exteriorul R. Moldova.

Scopurile Rusiei în R. Moldova: Chișinăul să își pună singur lațul la gât.

 Foto: Președintele Igor Dodon la Chișinău, împreună cu trimisul Kremlinului, Dmitri Kozak (16 iunie 2019).

 Pericolul nu e federalizarea R. Moldova, care se tot vântură. Și nu e pentru că… nimeni nu îi mai spune așa. Rușii au renunțat demult la asta, diplomatic se numește „statut special”. Nimeni nu va vorbi despre federalizare, dar asta nu înseamnă că unii nu gândesc la momentul în care, în numele unei negocieri pe coșul 3, să se revină, discret, la discuția despre „statut special”.

Cine vântură steagul federalizării azi face o enormă diversiune. Este vorba despre cu totul „altceva”, adică „statut special”, care se va livra soft, blând și… consensual.

Scopurile Rusiei în R. Moldova sunt trei:

  • Primul de a fi primită la masa mare de negocieri atunci când se discută aspecte strategice în regiune. Asta a vrut Rusia și cu Memorandumul de la Meseberg din 2010, și cu tentativa eșuată a unui Helsinki 2 (respectiv o Comunitatea euroatlantică de securitate în care să fie cooptată și Rusia). Iată că, acum, la Chișinău, acest prim obiectiv a fost obținut. Rusia a fost acceptată și acreditată.
  • Al doilea obiectiv a fost pedepsirea lui Plahotniuc, pe care l-a atins într-un consens rapid cu ceilalți parteneri, SUA sau UE. Vladimir Plahotniuc scăpase, practic, toate bilele pe care voia să le țină concomitent în aer (bila europeană, bila rusească, bila americană, bila moldovenească), cu excepția celei românești, care a căzut și ea la pământ, asurzitor, la 3 iunie 2019, fără ca Bucureștiul să fi fost, în vreun fel, „vinovat” pentru asta;
  • Al treilea obiectiv este așa-numitul „cordon sanitar”, care să seteze și să formalizeze statutul spațiului dintre Rusia și Occident. Asta se va face prin acceptarea de către Chișinău sau Kiev a unui așa numit „statutut special” pentru Donbas, respectiv Transnistria. Adică prin ceea ce acum 10 ani se numea federalizare. Doar că de data asta, spre deosebire de 2003, Moscova vrea ca inițiativa să fie „locală”, deci Chișinăul să își pună singur lațul la gât.

 

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.