Foto: Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenschi, primul din stânga, la Summitul de la Paris în Formatul Normandia, din 2019, alături de Cancelara Angela Merkel, Președintele Macron și Președintele Putin (Sursa: ft.com).
Autor: Cristina Melnic*
Ucraina împlinește, la 24 august 2021, 30 de ani de independență. Lucrurile par mai complicate decât oricând pentru tânăra republică, mai ales după ce s-ar putea numi un „reset” americano-rus pe chestiunea Ucrainei. Dincolo de complicațiile interne și externe, întrevederea Biden – Zelenschi este programată (abia) după sărbătorirea independenței Ucrainei, respectiv pe 30 august, iar la „Platforma Crimeea”, care urmează să fie lansată la Kiev pe 23 august, prezența americană nu va fi la nivel de președinte sau vice-președinte. În aceste condiții, negocierile care privesc viitorul statut al Donbasului separatist sunt esențiale, nu doar pentru viitorul Ucrainei, dar și pentru viitorul regiunii (în special R. Moldova).
Pentru România e vital. Este vorba despre „câtă” Rusie și cu ce statut vom avea la frontiera României cu fosta URSS (circa 1300 de km de frontieră), căci orice soluționare a „conflictului înghețat” din Ucraina va fi replicată în Republica Moldova, și vice-versa.
În această perspectivă, LARICS dedică luna august, luna independenței Ucrainei, evoluțiilor de acolo, încercând să descifreze, plecând de la sondajele de opinie realizate la Kiev pe această chestiune, reacția și atitudinea populației față de o posibilă soluționare a conflictului separatist din Donbas. Cum „citește” populația (mai puțin cea din zona separatistă sau din Crimeea) acest conflict? Care este disponibilitatea acesteia și care par să fie liniile roșii? Cât e dispusă să cedeze în negocieri și peste ce chestiuni nu vrea să treacă?
Toată această analiză o vom urmări pe parcursul a patru episoade:
1. Percepția ucrainenilor despre conflictul din Donbas și cum văd soluționarea acestuia;
2. Disponibilitatea populației și liniile roși pentru negocierile politice;
3. Cum văd ucrainenii relația cu Rusia;
4. Concluzii, evaluări, perspective.
Ce cred ucrainenii despre conflict și cum văd soluționarea acestuia?
Odată cu anexarea Crimeii și izbucnirea conflictului armat din estul Ucrainei, cetățenii ucraineni au înțeles că tot ceea ce se întâmplă este mai mult decât o intenție separatistă a locuitorilor din regiunea Donețk și Luhansk, iar implicarea Rusiei este directă. Astfel, conform sondajelor realizate în anul 2014 de către casa de sondare Rating, majoritatea respondenților (57%) au evaluat starea relațiilor dintre Ucraina și Rusia ca fiind în război (Tabel 1). Această opțiune fiind în principal majoritară în toate regiunile, cu excepția regiunilor Donbass și Kharkiv, unde starea relațiilor este considerată a fi un conflict politic. În aceste condiții, mai mult de jumătate dintre respondenți (58%) consideră că Ucraina ar trebui să închidă complet granița cu Rusia, iar într-o proporție ușor mai mică, de 49 la sută, consideră că este necesar să se introducă un regim de vize cu Rusia (Tabel 2). Aceste afirmații sunt susținute în toate regiunile, cu excepția zonei de sud, a acelorași regiuni Harkov și Donbass. De asemenea, ucrainenii, într-o proporție de 58 la sută, consideră că serviciile de informații ruse se află în spatele confruntării armate din estul Ucrainei (Tabel 3).
Tabel 1: Rezultate cu răspunsurile la întrebarea: cum ați evalua starea actuală a relațiilor dintre Ucraina și Rusia din cadrul chestionarului sondajului realizat de Rating Sociological Group în Iulie 2014.

Tabel 2: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebările: „în opinia dumneavoastră, Ucraina ar trebui să închidă complet granița cu Rusia?” și „susțineți introducerea unui regim de vize cu Rusia?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de Rating Sociological Group în Iulie 2014.
Cu siguranță da | Mai degrabă da | Greu de răspuns | Mai degrabă nu | Cu siguranță nu | |
Susțineți introducerea unui regim de vize cu Rusia? | 31 | 18 | 10 | 17 | 24 |
În opinia dumneavoastră, Ucraina ar trebui să închidă complet granița cu Rusia? | 40 | 18 | 8 | 14 | 20 |
Tabel 3: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „cine credeți că se află în spatele confruntării armate din estul Ucrainei?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating Sociological Group în aprilie și iulie 2014.
Servicii speciale rusești | Anturajul fostului președinte Viktor Ianukovici | Oligarhi locali | Partidul Regiunilor (Ianukovici) | Localnicii nemulțumiți de politica noului guvern | Organizații naționaliste radicale | Serviciile occidentale | Serviciile ucrainene | Altele | Greu de răspuns | |
Apr 14 | 59 | 42 | 25 | 23 | 22 | 13 | 5 | 2 | 2 | 11 |
Iul 14 | 58 | 49 | 24 | 28 | 18 | 15 | 11 | 6 | 4 | 11 |
Pe parcursul anului 2014, aceeași casă de sondare a urmărit dinamica opiniei publice despre forma de sistem teritorial și politic pe care Ucraina ar trebui s-o aibă (Tabel 4), astfel că mai multe de două treimi din respondenți consideră că Ucraina trebuie să fie un stat unitar, în care trebuie să aibă loc descentralizarea puterii și o extindere semnificativă a puterilor autorităților locale în sfere economice și sociale.
Tabel 4: Tabel și diagramă cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „ce formă de sistem teritorial și politic din Ucraina susțineți?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating Sociological Group pe parcursul anilor 2014-2017.

Ucraina trebuie să devină un stat federal | Greu de răspuns | Ucraina trebuie să fie un stat unitar, în care trebuie să aibă loc descentralizarea puterii și o extindere semnificativă a puterilor autorităților locale în sfere economice, sociale și umanitare. | |
Apr 14 | 17 | 14 | 69 |
Iun 14 | 11 | 16 | 73 |
Iul 14 | 12 | 13 | 75 |
Noi 14 | 15 | 11 | 74 |
Noi 16 | 20 | 18 | 61 |
Iun 17 | 20 | 18 | 62 |
Noi 17 | 23 | 18 | 59 |
Cetățenii ucraineni se împotrivesc categoric față de separarea Galiției sau a Donbasului de Ucraina, în proporție de 83 la sută, respectiv 84 la sută (Tabel 5 și 6). Astfel, doar aproximativ 10 la sută dintre respondenți ar susține separarea unor teritorii de Ucraina, conform sondajelor realizate de Rating între anii 2014 și 2017, reprezentate în tabelul de la Tabel 7. Din aceleași date înregistrate se poate observa faptul că în acea perioadă a existat o dinamică pozitivă a cetățenilor care au susținut că rezolvarea problemei din Donbass poate fi realizată prin anularea armistițiului și finalizarea operațiunii antiteroriste până la recuperarea completă a teritoriilor din estul Ucrainei, ajungând în 2017, până la 39 la sută, deși în 2014 incertitudinea și non-răspunsurile au acumulat cel mai mare procentaj de 27 la sută. De altfel, opinia publică era destul de volatilă și nesigură în perioada de debut al conflictului, fiindcă opțiunile respondenților erau împărțite în mod aproape egal față de mai multe subiecte, precum cel de a semna sau nu un armistițiu cu separatiștii (Tabel 8) sau acordarea independenței acestor teritorii sau a unor puteri economice extinse.
Tabel 5: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „ce părere aveți despre ideea de a separa Galiția de Ucraina?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating Sociological Group pe parcursul anilor 2012-2014.
Mai degrabă nu susțin | Greu de răspuns | Mai degrabă susțin | |
Aug 2012 | 84 | 11 | 5 |
Feb 2014 | 83 | 7 | 10 |
Iul 2014 | 81 | 10 | 9 |
Tabel 6: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „ce părere aveți despre ideea de a separa Donbass de Ucraina?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating Sociological Group pe parcursul anilor 2012-2014.
Mai degrabă nu susțin | Greu de răspuns | Mai degrabă susțin | |
Aug 2012 | 90 | 8 | 2 |
Feb 2014 | 87 | 5 | 8 |
Iul 2014 | 81 | 8 | 11 |
Tabel 7: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „care dintre opțiunile pentru rezolvarea problemei din Donbass susțineți?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating Sociological Group pe parcursul anilor 2014-2017.
Oct 14 | Noi 14 | Sep 15 | Sep 16 | Mai 17 | |
Separarea acestor teritorii de Ucraina | 10 | 9 | 12 | 10 | 12 |
Acordarea independenței acestor teritorii, statutul federal al regiunii, dar să rămână parte a Ucrainei | 20 | 17 | 19 | 21 | 18 |
Acordarea unor puteri economice și umanitare mai largi | 22 | 21 | 14 | 10 | 13 |
Greu de răspuns | 27 | 17 | 18 | 25 | 18 |
Anulați armistițiul și finalizați operațiunea antiteroristă până la recuperarea completă | 22 | 36 | 37 | 35 | 39 |
Tabel 8: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „ce părere aveți despre semnarea unui armistițiu cu reprezentanți ai așa-numitelor DPR și LPR?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating Sociological Group pe parcursul anului 2014.
Oct 2014 | Noi 2014 | |
Deloc nu susțin | 17 | 23 |
Mai degrabă nu susțin | 16 | 21 |
greu de răspuns | 15 | 13 |
Mai degrabă susțin | 35 | 26 |
Susțin pe deplin | 18 | 17 |
Precum escaladarea conflictului pe parcursul anului 2014 a adus la masa negocierilor toate părțile implicate în conflict, inclusiv liderii europeni din Germania și Franța, iar la Minsk au avut loc mai multe întrevederi diplomatice în vederea încheierii unui armistițiu sau încetării crizei din Ucraina, sondajele realizate pe parcursul anului 2015 au avut ca subiect măsurarea pulsului opiniei publice ucrainene în privința acestei tematici. Conform sondajelor realizate de KIIS, majoritatea locuitorilor (57%) considerau în 2015 că acest conflict din estul Ucrainei ar trebui rezolvat prin negocieri de pace bazate pe acordurile de la Minsk (Tabel 9). În același timp, aceeași proporție de populație (56%) aprecia că „orice acorduri cu actuala conducere a Federației Ruse sunt o înșelăciune și nu vor fi îndeplinite” (Tabel 10). De asemenea, s-a înregistrat o rată mare de non-răspunsuri, o treime, cu privire la expunerea părerii despre faptul că Ucraina poate fi eliberată numai cu acordul armatei sale (32%), ceea ce relevă că există o incertitudine în legătură cu încrederea ucrainenilor în capacitățile militare ale armatei naționale, respondenții fiind conștienți de implicarea Rusiei de partea separatiștilor în estul Ucrainei (Tabel 11) și probabil de capacitatea net superioară din punct de vedere militar a Federației Ruse. Mai multe decât atât, în sondajul realizat în septembrie 2015, marea majoritate a ucrainenilor a fost de acord cu faptul că Tabelrea Crimeii la Rusia este o ocupație (78%) și că acțiunile acesteia în Donbass sunt, de fapt, o intervenție militară și o ingerință armată în treburile interne ale Ucrainei (80%), după cum se poate observa în Anexele 12 și 13.
Tabel 9: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „care este cea mai acceptabilă cale de ieșire din actualul conflict militar din Donbass?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de Kyiv International Institute of Sociology (KIIS) în iulie 2015.
100% pe coloană | Ucraina în total |
Continuarea negocierilor și soluționarea păcii pe baza acordurilor de la Minsk | 56,8 |
Eliberarea teritoriilor Donbass de către armata ucraineană | 28,3 |
Greu de răspuns | 13,7 |
Refuz să răspund | 1,1 |
Tabel 10: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „sunteți de acord sau nu cu asemenea afirmație: orice fel de acorduri cu actuala conducere a Federației Ruse sunt o înșelăciune și oricum nu vor fi încă îndeplinite?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de KIIS în iulie 2015.
100% pe coloană | Ucraina în ansamblu |
Nu sunt deloc de acord | 4,8 |
Mai degrabă, nu sunt de acord | 8,4 |
Este dificil de spus cu certitudine dacă sunt de acord sau nu | 25,6 |
Mai degrabă sunt de acord | 21,2 |
Sunt complet de acord | 35,1 |
Refuz să răspund | 4,9 |
Tabel 11: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „sunteți de acord sau nu cu această afirmație: poate fi eliberată Ucraina numai cu ajutorul armatei ucrainene?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de KIIS în iulie 2015.
100% pe coloană | Ucraina în ansamblu |
Nu sunt deloc de acord | 10,8 |
Mai degrabă, nu sunt de acord | 14,9 |
Este dificil de spus cu certitudine dacă sunt de acord sau nu | 32,3 |
Mai degrabă sunt de acord | 15,5 |
Sunt complet de acord | 20,9 |
Refuz să răspund | 5,6 |
Tabel 12: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „sunteți de acord sau nu cu faptul că Tabelrea Crimeii la Rusia în 2014 este o ocupație?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de KIIS în decembrie 2015.
Ucraina în total | |
Sunt de acord | 77.5 |
Nu sunt de acord | 10.8 |
Greu de răspuns/Nu răspund | 11.7 |
Tabel 13: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „care dintre aceste gânduri îți este mai aproape?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de KIIS în decembrie 2015.
Ucraina în total | |
Acțiunile Rusiei în Donbass îi ajută pe oamenii din Donbass să lupte pentru independența lor | 7.0 |
Acțiunile Rusiei în Donbass sunt de fapt o intervenție militară – o ingerință armată în treburile interne ale Ucrainei | 79.8 |
Greu de răspuns/Nu răspund | 13.2 |
De asemenea, există o proporție semnificativă (de 40 la sută) a celor care susțin că lupta pentru eliberarea regiunii Donbass sau a Crimeii se va termina atunci când Ucraina va pune în aplicare reforme de succes și va avea un nivel de trai mai ridicat decât aceste teritorii, în detrimentul răspunsurilor precum cele care exprimă faptul că acest lucru se va întâmpla atunci când locuitorii teritoriilor ocupate vor începe ei înșiși să se opună prin rezistență non-violentă sau armată în fața ocupanților sau atunci când Ucraina va primi sprijin occidental pentru aceasta (Tabele 14 și 15).
Tabel 14: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „când ar trebui Ucraina să înceapă eliberarea Crimeii?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de KIIS în decembrie 2015.
Ucraina în total | |
Când oamenii din Crimeea încep să înfrunte rezistența nonviolentă a ocupanților | 21.9 |
Când oamenii din Crimeea încep să înfrunte rezistența armată ocupanților | 8.4 |
Când Ucraina primește sprijin occidental pentru aceasta | 7.1 |
Când Ucraina pune în aplicare reforme de succes și demonstrează un nivel de trai mai ridicat decât în Crimeea | 44.3 |
Altele | 3.3 |
Ucraina eliberează deja Crimeea | 0.6 |
Nu știu / Este greu de spus | 14.0 |
Tabel 15: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „când, după părerea ta, se va termina lupta pentru eliberarea lui Donbass de invadatori?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de KIIS în decembrie 2015.
Ucraina în total | |
Când locuitorii teritoriilor ocupate din Donbass vor începe ei înșiși rezistență non-violentă către ocupanți | 18.3 |
Când locuitorii din teritoriile ocupate din Donbass încep să reziste armate în fața ocupanților | 11.3 |
Când Ucraina primește sprijin occidental pentru aceasta | 7.0 |
Atunci când Ucraina pune în aplicare reforme de succes și demonstrează un nivel de trai mai ridicat decât în teritoriile ocupate din Donbass | 39.3 |
Altele | 4.4 |
Nu | 0.7 |
Nu știu / Este greu de spus | 18.3 |
Refuzul de a răspunde | 0.6 |
În cadrul acelorași sondaje din 2015, ucrainenii și-au manifestat dezacordul în cea mai mare măsură, în primul rând, față de transferarea către Rusia a întregii Ucraine de Est și de Sud până de-a lungul Niprului, cu o rată de respingere a afirmației de 83,7%, urmată de transferarea întregului Donbass către Rusia, în proporție de 72,1%, și-au manifestat refuzul de a recunoaște independenței Republica Populară Donețk (RPD) și Republica Populară Lugansk (RPL) într-o proporție de 63,8% (Tabel 16), semnalele de opoziție legate de aceste afirmații pe parcursul anilor s-au mai diluat, fiindcă probabil odată cu trecerea timpului și stagnarea Ucrainei, cetățenii au înțeles că singura ieșire din această situație este soluționarea conflictului armat din estul țării, care se poate realiza numai prin unele compromisuri ce trebuie făcute, însă nu și cedarea completă sau renunțarea la aceste teritorii.
Tabel 16: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „sunteți gata sau nu sunt gata să acceptați următoarele de dragul păcii?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de KIIS în iulie 2015.
Sunt gata | Nu sunt gata | E greu de spus | Refuz să răspund | |
Separarea definitivă a Crimeii de Ucraina | 33,3 | 50,6 | 14,6 | 1,5 |
Transferarea întregului Donbass în Rusia | 15,3 | 72,1 | 10,0 | 2,5 |
Transferarea Rusiei a întregii Ucraine de Est și de Sud până de-a lungul Niprului | 5,8 | 83,7 | 7,8 | 2,7 |
Refuzul de integrare în Uniunea Europeană | 33,9 | 48,8 | 16,0 | 1,3 |
Aderarea la uniunea vamală | 28,0 | 50,6 | 19,4 | 2,0 |
Amnistia separatiștilor | 24,7 | 55,4 | 17,7 | 2,2 |
Acordarea statutului limbii ruse de cea de-a doua limbă de stat alături de cea ucraineană | 47,7 | 38,0 | 12,6 | 1,8 |
Refuzul de aderare în NATO | 40,7 | 41,0 | 16,9 | 1,4 |
Acordarea autonomiei RPD și RPL | 26,4 | 56,1 | 14,8 | 2,7 |
Federalizarea întregii Ucraine | 21,0 | 59,1 | 17,7 | 2,2 |
Recunoașterea independenței RPD și RPL | 18,7 | 63,8 | 14,6 | 2,8 |
Centrul Razumkov a înregistrat datele opiniei publice ucrainene cu privire la accepțiunea realizării unor compromisuri de dragul păcii, iar jumătate din respondenți (în medie de 50%) au fost de acord cu acest lucru, rezultatele fiind relativ constante pe parcursul celor 4 ani în care au fost realizate 6 sondaje, după cum se poate consulta Tabel 17.
Tabel 17: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „negocierile sunt în curs de desfășurare cu privire la modalitățile de depășire a conflictului armat din Donbass. Credeți că este necesar să se facă compromisuri cu Rusia și cu liderii autoproclamatelor republici Donețk și Luhansk, de dragul păcii?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Centrul Razumkov pe parcursul anilor 2016-2019.
Mai 2016 | Dec 2017 | Mai 2018 | Aug 2018 | Dec 2018 | Iun 2019 | |
Pace – cu orice preț, trebuie să fim de acord cu orice fel de compromisuri – cu oricine și despre orice | 22,5 | 18,1 | 19,7 | 20,1 | 16,2 | 20,1 |
De dragul păcii, ar trebui să fim de acord cu unele compromisuri, dar nu cu toate | 47,3 | 49,0 | 50,2 | 51,1 | 51,2 | 48,8 |
Pacea în Donbass nu poate fi stabilită decât dintr-o poziție de forță – atunci când una dintre părți câștigă | 17,8 | 17,1 | 16,8 | 13,4 | 17,8 | 17,4 |
Greu de spus | 12,3 | 15,7 | 13,2 | 15,5 | 14,8 | 13,7 |
Dacă majoritatea ucrainenilor percep că negocierile și unele compromisuri alcătuiesc calea de ieșire din actualul conflict militar din Donbass, totuși rezolvarea problemei în sine este mai complicată decât atât, iar atunci când ucrainenii au fost chestionați de către KIIS în sondajele sale realizate pe parcursul anilor 2017 și 2018 cu privire la opțiunea pe care o susțin, aceștia au avut păreri împărțite, fiindcă o treime (33%) optează pentru înghețarea conflictului și un sfert (25%) dintre respondenți cred că Ucraina ar trebui să acorde o oarecare independență acestor teritorii sau un statut federal regiunii, însă aflată în componența Ucrainei. Pe lângă aceste rezultate neconcludente, există în mod aproape consecvent acea parte de 20 la sută din respondenți care și-ar dori continuarea ostilităților la maximum, pentru restabilirea puterii ucrainene în toată regiunea Donbass, precum și un procent de 15 la sută care este indecis, iar aproape deloc nu are susținere (doar 9%) ideea de separare a acestor teritorii de Ucraina (Tabel 18). Datele sondajelor KIIS au fost comparate cu ale celor de la Rating, care au propus aceeași întrebare în cadrul chestionarelor realizate între 2017 și 2019, iar rezultate sunt aproape identice, astfel că 33 la sută dintre ucraineni își doresc încetarea ostilităților și recunoașterea teritoriilor ocupate temporar, înghețând conflictul, iar 23 la sută optează pentru acordarea acestor teritorii statutului de autonomie în compoziția Ucrainei, precum și rata de 21 la sută pentru continuarea ostilităților, apoi 19 la sută de non-răspunsuri și 7 la sută de acceptarea separării acestor teritorii-problemă, după cum se poate observa în Tabel 19.
Tabel 18: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „care dintre opțiuni susțineți pentru rezolvarea problemei din Donbass” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de KIIS pe parcursul anilor 2017-2018.
Aug 2017 | Apr 2018 | Mai 2018 | Iul 2018 | Oct 2018 | |
Separarea acestor teritorii de Ucraina | 8 | 8 | 9 | 9 | 8 |
Greu de răspuns | 14 | 17 | 12 | 15 | 17 |
Acordând independență acestor teritorii, un statut federal regiunii, dar în componența Ucrainei | 22 | 24 | 26 | 24 | 27 |
Încetarea ostilităților și recunoașterea teritoriilor ocupate temporar, înghețarea conflictului | 35 | 31 | 31 | 32 | 31 |
Continuarea ostilităților la maximum pentru restabilirea puterii ucrainene în tot Donbasul | 20 | 20 | 23 | 21 | 17 |
Tabel 19: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „care dintre opțiuni susțineți pentru rezolvarea problemei din Donbass” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de KIIS pe parcursul anilor 2017-2018.
Separarea acestor teritorii de Ucraina | Acordarea acestor teritorii a statutului de autonomie în componența Ucrainei | Încetarea ostilităților și recunoașterea teritoriilor ocupate temporar, înghețând conflictul | Continuarea ostilităților la maximum restabilirea puterii ucrainene în tot Donbassul | Greu de răspuns | |
Aug 17 | 8 | 22 | 35 | 20 | 14 |
Apr 18 | 8 | 24 | 31 | 20 | 17 |
Mai 18 | 9 | 26 | 31 | 23 | 12 |
Iul 18 | 9 | 24 | 32 | 21 | 15 |
Sep 18 | 6 | 22 | 32 | 23 | 17 |
Noi 18 | 8 | 22 | 35 | 19 | 16 |
Dec 18 | 9 | 23 | 27 | 22 | 19 |
Ian 19 | 7 | 22 | 37 | 18 | 17 |
Feb 19 | 6 | 25 | 32 | 17 | 20 |
Mar 19 | 7 | 24 | 30 | 19 | 21 |
Mai 19 | 5 | 23 | 37 | 19 | 17 |
Iun 19 | 5 | 22 | 38 | 18 | 17 |
Sep 19 | 6 | 23 | 34 | 23 | 14 |
În contextul negocierilor de încetare a focului de la Minsk a fost consultată și opinia publică din Ucraina, iar cel mai interesant aspect legat de acest subiect relevă că ucrainenii sunt puțin sau deloc familiarizați cu conținutul acordurilor de la Minsk. Din rezultatele celor două sondaje realizate în 2017 și 2018 de către Rating pe acest subiect, se poate observa că majoritatea respondenților (52%) este familiarizată superficial cu privire la acordurile de la Minsk, decât au auzit în mass-media, iar o proporție semnificativă de 36 la sută nu au auzit deloc de acest lucru, doar 8 la sută fiind interesați și cunosc despre în ce constau termenii negocierilor care au avut loc (Tabel 20). De asemenea, aproape o treime (31%) dintre respondenți consideră că trebuie revizuite condițiile impuse și de semnat noi acorduri de pace, iar aceeași proporție de oameni nu a dorit să răspundă la această întrebare, numărul non-răspunsurilor fiind destul de ridicat. Acest lucru fiind explicabil prin prisma faptului că o parte semnificativă dintre cei chestionați nu cunosc decât superficial termenii de aplicare a acordurilor de la Minsk, după cum se poate observa în Tabel 21. Totuși o parte semnificativă (43%) dintre cei chestionați susțin că rezolvarea problemei regiunii Donbass necesită să se realizeze pe calea politico-diplomatică, acest lucru confirmând faptul că ucrainenii susțin ideea negocierilor, precum fusese relatat și mai sus în cadrul analizei (Tabel 22).
Tabel 20: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „vă rog să-mi spuneți, sunteți familiarizați cu conținutul acordurilor de la Minsk?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating pe parcursul anilor 2017-2018.
Da, știu foarte bine | Familiarizat superficial, am auzit în mass-media | Nefamiliar | Greu de răspuns | |
Iun 17 | 7 | 56 | 33 | 4 |
Iul 18 | 9 | 49 | 39 | 2 |
Tabel 21: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „cum credeți că ar trebui să acționeze Ucraina pentru a pune în aplicare acordurile de la Minsk?” din cadrul chestionarului sondajelor realizate de Rating pe parcursul anilor 2017-2018.
Ucraina trebuie să respecte pe deplin toate cerințele | Trebuie revizuite aceste aranjamente și de semnat noi acorduri | Este necesar să se retragă din procesul de negociere și să se ia decizii fără participarea mediatorilor internaționali | Altele | Greu de răspuns | |
Iun 17 | 16 | 29 | 17 | 5 | 33 |
Iul 18 | 14 | 32 | 17 | 8 | 29 |
Tabel 22: Tabel cu rezultatele răspunsurilor la întrebarea: „care dintre opțiunile pentru rezolvarea problemei din Donbass susțineți?” din cadrul chestionarului sondajului realizat de Rating în iunie 2017.
Luptați pentru întoarcerea Donbassului pe calea politico-diplomatică | 43% |
Încetarea ostilităților și înghețarea conflictului | 17% |
Acordarea acestor teritorii statut autonom, dar să rămână parte a Ucrainei | 13% |
Întoarcerea cu forța armelor a teritoriilor ocupate din Donbass | 11% |
Separarea acestor teritorii de Ucraina | 8% |
Greu de răspuns | 9% |
În episodul următor vom analiza condițiile în care opinia publică ucraineană ar fi de acord cu unele compromisuri și care ar fi acestea, de fapt, prin prisma răspunsurilor pe care le-au acordat în cadrul chestionarelor de-a lungul ultimilor ani.
(va urma)
*Cristina Melnic este absolventă a Masterului de Securitate al Universității din București și expert LARICS pe spațiul ex-sovietic.
