Iulian Chifu*
O componentă a războiului hibrid, dar şi un instrument de sine stătător este războiul informațional.
Războiul informațional reprezintă crearea de realități alternative prin pervertirea adevărului obiectiv – realizat pe baza datelor, faptelor și argumentelor concrete – răstălmăcirea lui, prin utilizarea unei combinații de elemente, fapte şi bucăţi de adevăr selectate, interpretate, combinate cu raţionamente alterate prin utilizarea de silogisme, sofisme, propagandă, interpretare forțată, totul împănat cu o multitudine de minciuni.
Bătălia naraţiunilor alternative, a „adevărurilor alternative” a devenit cea mai insidioasă modalitate de construcţie a convingerilor. Dar ea se bazează pe grupurile şi publicurile vizate pentru fiecare operaţiune în parte, pe o ţesătură vastă de cunoaştere a pregătirii, înclinaţiilor şi aşteptărilor publicului ţintă, propensiunilor, frustrărilor acestuia. Evident că instrumentele nu privesc doar informaţia ca atare, ci se referă şi la alte componente mai subtile, care ţin de emoţii fundamentale, de context şi valorizarea oportunităţilor oferite de evenimente în derulare şi de starea de spirit creată la nivelul unei anumite populaţii vizate pentru a inocula un anumit tip de raportare la subiect.
Realitatea alternativă pervertește percepția unei populații vizate, într-o combinație de operațiuni psihologice – psyops[1], alături de dezinformare și propagandă, utilizând convingeri fundamentale, sentimente și imagini cu impact, cu scopul de a duce publicul țintă spre o percepție pre-definită. Și, în final, întrucât publicul are deja o opinie, percepția sa a luat locul realității[2] și, indiferent ce argument sau dovadă a adevărului ar fi prezentate, acestea ar trebui să înfrunte acest blocaj al percepției deja formate.
Într-o lume în care informațiile circulă rapid către un număr mare de oameni, în timp real, prin intermediul televiziunii, Internetului și a social media, percepția asupra unui anumit eveniment este ușor de format, de deraiat, de alterat și impus. Prezentarea ulterioară a adevărului va duce la o schimbare minimă de opinie la scară largă din cauza lipsei gândirii critice la nivelul majorității populației, a abordării conservatoare în asumarea recunoașterii propriei greșeli la nivelul populației largi, și a ușurinței utilizării explicației deja interiorizate de către o persoană obișnuită, mai ales aflată într-o comunitate care a dezvoltat un conformism și are propria descriere, percepție și propriul „adevăr”.
Obiectivul general, principal, al războiului informaţional este acela de a determina, de a controla sau măcar de a altera decizia strategică, de politică externă, securitate şi apărare, de pervertire sau îngreunare a instrumentelor destinate componentei militare a unui stat, şi de îngreunarea funcţionării, dacă nu chiar de blocarea unor elemente ce ţin de securitatea unui stat. Instrumentul şi mecanismul pentru a atinge acest obiectiv este acela de a determina publicul, cetăţenii, grupurile de presiune pregătite şi condiţionate, organizate şi dirijate, să preseze autoritatea pentru a o îndepărta de la soluţia obiectivă identificată pentru decizia într-un anumit moment pe baza lipsei de susţineri, ba chiar opoziţiei populaţiei.
Se valorifică astfel elementele caracteristice, principiile şi valorile fundamentale ale societăţii deschise, democratice împotriva statelor şi instituţiilor acestora. O subminare din interior prin constituirea unor grupuri de inamici din cetate. Mai mult, abordarea este unitară, integrată, şi nu rareori un fapt sau o componentă a războiului informaţional, luată separat, apare doar ca o ciudăţenie, o singularitate, o întâmplare, nicidecum un act agresiv planificat alături de o suită de alte elemente. Modul insidios de acţiune şi această abordare integrată creează elementele avantajoase ale negării credibile a unei asemenea acţiuni de agresiune informaţională asupra unei populaţii țintă.
Războiul informaţional foloseşte trei niveluri distincte de acţiune, cu relevanţă diferită şi grad de semnificaţie legală şi morală diferit. Împreună, prin abordarea integrată şi secvenţială în funcţie de publicul ţintă, creşte eficienţa războiului informaţional.
Prima componentă este cea vizibilă, evidentă, şi ţine de implicarea în alterarea spaţiului public al unei ţinte vizate, implicând în zona media, Internet şi social media, dar şi la alte niveluri mai subtile, a unei injecţii de idei şi informaţii care valorizează principiile şi valorile fundamentale ale democraţiei şi drepturilor omului între care libertatea de expresie, libertatea cuvântului, libera circulaţie a ideilor, elemente care nu numai că sunt legale şi morale, dar se situează între valorile fundamentale pe care societăţile democratice le apără. În subsidiar avem de a face cu o injecţie deschisă de propagandă, manipulare şi dezinformare greu de dovedit. Mai mult, acest tip de acţiune necesită în mod constant replici, analize, investigaţii şi expunerea publică a falsurilor şi interpretărilor voit greşite ale faptelor, a naraţiunilor alternative ce stau în spatele acestor idei şi care utilizează modul de interpretare al faptelor special pentru a susţine pachetul adevărului alternativ propus de autor.
Acţiunile valorifică nu rareori vulnerabilităţi ale sistemului, obişnuinţe în nerespectarea sau ocolirea, sau evitarea sancţiunilor pe baza legii sau vulnerabilităţi ale instituţiilor de control, limite legale sau absenţa instituţiilor profesionale capabile să sancţioneze moral utilizarea acestor excese în promovarea unei abordări sau privind o temă sau o naraţiune îmbrăţişată, absenţa replicii în aceeaşi ştire, lipsa expertizei care să califice o informaţie lansată, viteza şi slaba pregătire a unor angajaţi în spaţiul media şi al difuzării şi colportării informaţiei. Informaţia falsă, venită din surse obscure şi intrată în mainstream, informaţia selectată, interpretarea şi dirijarea unor raţionamente în mod forţat, spre o concluzie prestabilită, absenţa mediei alternative, independente, care să respecte strict regulile relatării unor evenimente, a ştirilor echilibrate, a oferirii în acelaşi spaţiu a abordărilor alternative, polemice sau a argumentelor pro şi contra în acelaşi timp, toate ajută la construirea acestui element al războiului informaţional.
În societăţile dezvoltate, mature, cu mass-media dezvoltate, bogate şi cu multe alternative, componenta de preluare, dirijare sau control al spaţiului public este mult mai redusă. Contează şi educaţia, şi cultura democratică a populaţiei ţintă, fireşte. Însă există societăţi unde spaţiul public este controlat de către actori terţi, cum este cazul Republicii Moldova, unde un raport ştire văzută-impact arată că 80% din audienţă face ca ştirile consumate să fie cele produse la Mosco. Şi când mai sunt împachetate în programe de divertisment extrem de bine realizate şi atractive, aceste adevărate „injecţii” de ştiri aşezate în spaţiul unei naraţiuni preconcepute, fac ca impactul adevărurilor alternative proiectate să fie major.
Propaganda îşi are limitele ei. De aceea este nevoie de utilizarea unui set de instrumente integrate, dezvoltate şi utilizate împreună, cu destinaţii de public ţintă şi abordare distinctă. Aici ajungem la cel de-al doilea element, lobby-ul, Public Relations – dacă e vorba de o companie sau o personalitate, sau diplomaţie publică, dacă vorbim despre un stat. Este o abordare perfect legală, în statele în care există o lege a lobby-ului sau echivalente.
Instrumentul funcţionează astfel: trebuie influenţaţi decidenţii de idei lansate în spaţiul public de către purtători de mesaj legitimi şi credibili, cu impact asupra propriei populaţii şi a decidenţilor ce conduc un stat la un moment dar. Aici se utilizează sume de bani plătite pentru ca persoane credibile, analişti, experţi, foşti sau actuali politicieni de impact asupra unei populaţii ţintă, sau chiar purtători de mesaje externi, dar din nou credibili şi legitimi pentru populaţia ţintă, să apere tezele propuse de cel care plăteşte.
Media plătită sau expertul, analistul care se pronunţă, sunt plătiţi pentru a crea o anumită imagine, pentru a apăra un anumit actor, pentru a purta un anumit mesaj, o viziune, o naraţiune pregătită anterior. Deci un personaj credibil, altfel extrem de prizat, de impact, se pronunţă brusc în spaţiul public vehiculând idei ce nu sunt rezultatul analizei sale, a gândirii sale, ci sunt rezultatul livrat spre a fi difuzat astfel, contra unor sume de bani, de către comanditar. Publicul nu este avertizat şi nu ştie că cel din faţa sa nu vorbeşte în numele său propriu, ci că exprimă idei comandate. De aceea, evaluarea e făcută în contextul credibilităţii şi a legitimităţii persoanei în cauză (de fapt asta vinde analistul, purtătorul de mesaj în lobby). Mai mult, după îndeplinirea misiunii, persoana în cauză revine la analizele sale legitime, corecte, rezultat al propriei sale gândiri şi bagaj de cunoaştere şi idei. Persoana în sine redevine sau îşi conservă credibilitatea mai departe şi poate fi utilizată şi ulterior, pe un alt proiect al războiului informaţional sau vehiculând o altă temă.
Dacă SUA au legea lobby-ului, expunerea publică a poziţiilor din această categorie, plătite, şi formula de transparenţă a sumelor de bani primite pentru a vehicula anumite teme, acest instrument lipseşte în Europa, nu însă şi agenţiile de lobby. E un instrument legal, imoral pe alocuri, dar care e utilizat în combinaţie cu propaganda şi preluarea controlului sau alterarea spaţiului media în cadrul războiului informaţional.
Cel de-al treilea nivel este şi cel mai insidios, profund ilegal, care vizează componente mult mai subtile ale războiului informaţional. El este legat de psyops –operațiuni psihologice elaborate. Nivelul de acces pe această componentă este mult mai profund, în fibra organismului social, al credinţelor comune, al stării psihologice şi al temerilor profunde. Aici contează informaţia răspândită dar mai ales efectul creat de informaţie la nivelul publicului ţintă, respectiv naşterea şi crearea sau accentuarea fricilor, crearea emoţiilor colective, pregătirea publicului pentru a reacţiona la viitoare evenimente într-o formulă dirijată, pregătită şi cumpănită anterior.
Obiectivele sunt atinse utilizându-se ştiri false, personalităţi şi experţi cu referinţe morale cunoscute în societate, dirijaţi spre anumite poziţii, dar ţinta nu e informaţia imediată ci crearea contextului pentru o reacţie publică emoţională în faţa unui eveniment ulterior care va apărea. Dirijismul în raport cu reacţia ulterioară se creează accesând nivele subtile din subconştient şi crearea unor modele de gândire prin repetarea unor secvenţe de acest tip la intervale prestabilite, învăţarea creierului şi subconştientului să reacţioneze într-un anumit fel la stimuli informaţionali şi emoţionali prestabiliţi. Iar scopul este determinarea unui anumit răspuns public, colectiv, în momentul în care e nevoie de el pentru a presa şi altera acţiunea unui decident în momente de criză.
Instrumentele utilizate sunt o combinaţie de naraţiuni, idei alternative, sădirea dubiilor, promovarea şi validarea cât mai credibilă a unor minciuni care să intre în subconştient ca percepţii ale adevărului, interpretări exagerate şi dirijate, exagerări, manipulare, dezinformare, cu toate componentele, efectele acţiunilor trolilor (comentatori dirijaţi în spaţiul virtual). Tot aici sunt construite componentele de condiţionare a publicului vizat, acţiuni la nivel subliminal şi al subconştientului, inocularea percepţiei construite, accesarea emoţiilor fundamentale şi orientarea lor – frică, umilinţă, speranţă.
Funcţionarea războiului informaţional se face integrat, pe toate cele trei dimensiuni, cu dozaje gândite şi instrumentar vast construit în timp. Se utilizează resurse importante pentru asemenea acţiuni iar componenta este cel mai adesea mutată în spaţiul militar. Este un instrument a cărui relevanţă abia este descoperită şi impactul poate fi extrem de puternic.
Cele mai clare exemple în cazul României au fost două fake news-uri de impact, care au făcut epocă:
- traficanți ROMÂNI de arme UCRAINENE pe care le vând TEORIȘTILOR care atacă Occidentul la Skynews[3]. Aici reacția a fost imediată, a intervenit DIICOT-ul și operațiunea de dezinformare difuzată la 1,2 milioane de telespectatori a fost oprită brusc, dovedindu-se montarea unei știri prin racolarea de „actori” care jucau sceneta traficului de arme prin munții României, cu autorul făcând stand up în fața pretinșilor traficanți cu cagulele pe față;
armele nucleare AMERICANE din TURCIA se mută în ROMÂNIA[4], la Euractiv, caz de fals absolut care a distrus credibilitatea site-ului legat de Uniunea Europeană (one time show) dar a demonstrat, totodată, și vulnerabilitatea presei române care a funcționat pe principiul „de ce să strici o știre bună spunând adevărul”, din fuga spre senzațional și vizibilitate. Cea mai bună știre apărută a doua zi, în condițiile în care MAE român negase absolut și fără nuanțe faptul, a fost „Armele nucleare americane se mută în România. MAE român neagă”[5].
(va urma)
[1] Vezi Air Force Doctrine Document, 2-5.3 Psychological Operations (27 August 1999)
[2] Eric Stern, Crisis decision making. A cognitive institutional approach, Dept. of Political Science, University of Stockholm, 1999.
[3] Iulian Chifu, Război informaţional împotriva României; Iulian Chifu, “Traficanţi români de arme din Ucraina pentru terorişti”, evz.ro, 14 august 2016, http://evz.ro/razboi-informational-impotriva-romaniei-traficanti-romani-de-arme-din-ucraina-pentru-teroristi.html.
[4] Crișan Andreescu, EurActiv.com: SUA își mută armele nucleare din Turcia în România, DCnews, 18 august 2016, https://www.dcnews.ro/euractiv-com-sua-i-i-muta-arme-nucleare-din-turcia-in-romania_513671.html.
[5] EurActiv.com: SUA mută arme nucleare din Turcia în România/MAE şi MApN neagă, EurActiv.ro, 18 august 2016, http://www.euractiv.ro/extern/sua-muta-arme-nucleare-din-turcia-in-romania-5170; EurActiv: SUA isi muta armele nucleare din Turcia in baza militara de la Deveselu. MAE neaga informatiile, Știrile PROTV, 18 august 2016, http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/euractiv-sua-isi-muta-armele-nucleare-din-turcia-in-baza-militara-de-la-deveselu.html.
* Iulian Chifu este membri al Consiliului de experți LARICS.