În fața războiului din Orientul Mijlociu declanșat de atacul terorist al Hamas, la nivel internațional statele s-au văzut din nou puse în fața unei alegeri, la nivel intern societățile s-au văzut și ele puse în fața unei alegeri, la nivel individual și cetățenii se văd puși în fața unei alegeri. Dar printre toate acestea, probabil puși în fața celei mai grele alegeri au fost unii politicieni.
Dacă pentru mulți dintr-un așa-zis „centru” sau de dreapta, alegerea a fost mai ușoară, majoritatea susținând energic Israelul, pentru politicienii de stânga mai mult sau mai puțin extremistă alegerea a fost mult mai grea. Pentru că ei se văd acum puși în postura de a alege între cele ce sunt destul de limpezi interese geopolitice, strategice și interesele lor politice personale și ideologice interne. Pentru că după ce și-au făcut un adevărat scop din aceasta și au implementat adevărate politici de migrație colectivă la cote nemaiîntâlnite în statele occidentale (chiar și în România), migrație în special din țări musulmane (cel puțin pentru Europa), ei acum se văd puși sub presiune de a abandona și critica Israelul chiar de către baza lor de votanți cea mai fidelă – musulmani, minorități de toate tipurile, activiști de extrema stângă și diferite tipuri de militanți radicali.
În cele ce urmează vom trece pe scurt în revistă câteva astfel de presiuni din partea extremei stânga la nivel internațional pentru acțiuni împotriva Israelului dar, poate cel mai emblematic, vom prezenta mai întâi câteva sondaje apărute în SUA pe tema modului în care susținătorii celor două mari partide rivale din SUA, unul de stânga, celălalt de dreapta, se raportează la politica americană față de Israel din această perioadă, care, în mod paradoxal este implementată chiar de un guvern de stânga.
Nu vom aborda poziționarea unor personaje din România pe această temă a războiului din Orientul Mijlociu, în principal din cauza dezorientării ideologice din peisajul politic românesc. Aceasta poate a fost cel mai vizibilă chiar în aceste zile, când un partid care insistă să se prezinte de dreapta, dar are deseori politici și discursuri de extrema stângă, tocmai și-a dat afară de pe liste o candidată pentru convingerea acesteia că familia este compusă dintr-un bărbat și o femeie.
Sondajele din Statele Unite
Doar acum câteva zile, pe 9 noiembrie, a fost dat publicității un sondaj din Statele Unite care prezintă atitudinea susținătorilor celor două mari partide istorice față de criza din Orientul Mijlociu. Sondajul a fost întreprins de Associated Press și NORC Center for Public Affairs Research și este disponibil aici.
1. Sondajul începe cu o evidență și cu un paradox. Este evident că majoritatea democraților susțin politicile președintelui Biden și că majoritatea republicanilor o condamnă. Dar paradoxul este că în urma crizei din Orientul Mijlociu președintele Biden, după ce a adoptat o politică fermă de susținere a Israelului, a pierdut din suportul democraților și a câștigat din suportul republicanilor. Cităm și o scurtă explicație din analiza sondajului: „Democrații care dezaprobă sunt mai înclinați să simtă că Israelul are o mare responsabilitate pentru război și să simtă că SUA îi susțin prea mult Israelul, decât cei care aprobă (nr. sprijinul lui Biden pentru Israel).”
Iar suportul democraților pentru politicile președintelui Biden în Orientul Mijlociu este foarte aproape să cadă sub 50%, un lucru foarte îngrijorător pentru proiecția strategică a SUA și a Occidentului, în general.
- La întrebarea „Credeți că Statele Unite ar trebui să adopte un rol mai activ sau mai puțin activ în rezolvarea problemelor lumii sau prezenta abordare este destul de potrivită?” respondenții republicani au rămas destul de constanți în răspunsurile lor față de acum 2 luni, cu o ușoară creștere a celor care doresc un rol mai activ al Statelor Unite în urma războiului din Orientul Mijlociu, în timp ce susținerea democraților pentru un rol activ al Statelor Unite s-a prăbușit de la 29% la 16%. Dorința democraților ca Statele Unite să aibă un rol mai puțin activ pe scena mondială a crescut în doar 2 luni de la 15% la 35%, fără îndoială motivat de dorința multor democrați ca Statele Unite să nu mai sprijine Israelul atât de mult.
Este evidentă diferența de abordare a democraților față de războiul din Ucraina și față de războiul din Israel. Dacă în septembrie SUA erau implicați doar în ajutorarea Ucrainei, doar 15% dintre democrați ar fi vrut atunci să vadă SUA implicată mai puțin. Odată cu izbucnirea războiului din Israel și odată cu nevoia SUA de a ajuta Israelul, brusc cifra celor care nu mai vor ca SUA să se implice peste hotare mai mult decât s-a dublat, ajungând la 35%. Interesante atitudinile și diferența de abordare față de cele două războaie. Până la urmă, Ucraina și Israel au fost cele invadate și atacate, dar răspunsul publicului democrat pare ușor diferit față de cei doi agresori, Federația Rusă și organizația teroristă Hamas.
3. Urmează alte cifre surprinzătoare: 44% dintre democrați cred că SUA sprijină prea mult Israelul (doar 9% cred că nu ajută destul) și tot 44%, cel mai mare procent, cred că SUA nu ajută destul palestinienii (doar 15% cred că SUA îi ajută prea mult pe palestinieni).
4. În următorul grafic sunt câteva lucruri frapante: în primul rând, 10% dintre democrați cred că Hamas nu are prea multă vină sau chiar deloc pentru actualul război din Israel. Pare incredibil. Un alt lucru frapant este că, dintre democrații care nu sunt de acord cu actuala politică a președintelui Biden în Orientul Mijlociu, mai mulți cred că cea mai mare responsabilitate pentru izbucnirea războiului o are guvernul israelian, decât cei care cred că o are Hamas. De asemenea, 43% dintre toți democrații, cel mai mare procent, cred că guvernul israelian are o mare responsabilitate pentru izbucnirea războiului.
5. În privința cuantumului de cheltuieli ale SUA în domeniile educației, sănătății și securității sociale, părerile republicanilor și democraților sunt surprinzător de similare. Însă diferența majoră apare raportat la cheltuielile militare: 43% dintre democrați cred că SUA cheltuiește prea mult pe apărare, în timp ce doar 15% dintre republicani cred același lucru, iar 52% dintre republicani cred că SUA cheltuiește prea puțin pentru apărare, în timp ce doar 16% dintre democrați cred același lucru. Apare astfel un dublu paradox aici: democrații care cred că SUA cheltuiește prea mult sunt cei care vor să acorde și mai multe ajutoare Ucrainei, în timp ce republicanii care cred că SUA cheltuiește prea puțin pentru apărare sunt cei care împiedică uneori chiar acest lucru.
Apare din nou această diferită și paradoxală raportare la războiul din Ucraina din partea celor două partide concurente, dar poate cea mai mare îngrijorare rezidă în polarizarea extremă a societății americane pe subiectele de securitate, unde, dimpotrivă, ar trebui să fie mai mult consens. Aceasta este o caracteristică îngrijorătoare tot mai pregnantă pentru toate societățile noastre occidentale, unde noi am atras de mai multe ori atenția asupra faptului că divizarea societăților noastre, polarizarea extremă și radicalismul de stânga și de dreapta ne afectează grav securitatea societăților noastre. Am punctat acest lucru explicit și înainte de izbucnirea războiului din Israel și, din păcate, am văzut cum chiar această divizare, polarizare extremă internă a înlesnit chiar și succesul atacului terorist al Hamas împotriva Israelului. Analiza este disponibilă pe portalul LARICS aici.
Un al doilea sondaj pe care îl abordăm este disponibil aici , întreprins tot de Associated Press și NORC Center for Public Affairs Research. În prezentarea sondajului de aici se afirmă explicit ceea ce am punctat și noi dintru începutul analizei, și anume faptul că politicienii de stânga sunt prinși într-o dilemă: a face ceea ce trebuie din punct de vedere strategic și geopolitic pentru țara ta și a sprijini Israelul sau a face ceea ce trebuie pentru baza lor de votanți: sondajul „arată scepticismul democraților față de Israel, care ar putea reprezenta o provocare pentru președintele Joe Biden, în timp ce încearcă să echilibreze sprijinul pentru apărarea țării și prioritățile în curs de schimbare ale partidului său.”
Iată că 58% dintre democrați cred că Israelul a mers deja prea departe cu retalierile (nu știm, ce ar crede ei că trebuie să facă Israel cu Hamas?), dar doar 18% dintre republicani cred acest lucru (nu știm câți dintre ei cad totuși în cealaltă extremă, de a scuza orice violență).
Deși a crescut simțitor numărul americanilor care consideră Israelul drept un aliat, de la 32% în septembrie la 44% în noiembrie, iată că dintre democrați mai mulți sunt îngrijorați să nu crească prejudecățile la adresa musulmanilor (58%) decât la adresa evreilor (57%).
Comparând datele acestui sondaj cu ale unui alt sondaj din SUA prezentat publicului tot la începutul lui noiembrie, reiese din nou diferența foarte mare a raportării la războiul din Ucraina și la cel din Israel din partea celor două mari partide americane, Democrat și Republican.
În timp ce 47% dintre democrați cred că SUA deja cheltuiește prea mult ca să ajute Israelul, doar 8% dintre democrați că SUA nu cheltuiește destul pentru Israel, 65% tot dintre democrați cred că SUA ar trebui să ajute financiar Ucraina oricât ar fi nevoie. Doar 14% dintre democrați cred că SUA ajută prea mult Ucraina.
De partea cealaltă, 37% dintre republicani cred că SUA ajută financiar prea mult Israelul, 23% cred că SUA nu cheltuiește destul pentru Israel, iar în privința Ucrainei doar 14% dintre republicani cred că SUA ar trebui să ajute financiar Ucraina oricât are nevoie, iar 84% dintre ei cred că ar trebui să existe o limită de timp. 62% dintre republicani cred că SUA ajută prea mult Ucraina.
Dar cum stau lucrurile în realitate cu cheltuielile SUA pentru Israel și Ucraina? Pentru Israel, SUA obișnuia să ofere pachete financiare în jur de 3,8 mld. $ anual, iar imediat după atacul Hamas din 7 octombrie, au trimis un ajutor suplimentar în valoare de 2 mld. $. Prin vocea președintelui Biden, s-au cerut încă 14 mld.$ ajutor pentru Israel, neaprobați deocamdată, din cauza opoziției republicanilor la asocierea acestui pachet de asistență pentru Israel cu un nou pachet de asistență pentru Ucraina de 61 mld.$. Într-un an și jumătate de război în Ucraina, USA Today afirmă într-o analiză că până în septembrie SUA ajutase Ucraina militar, economic și umanitar cu circa 76 mld. $. Alte analize susțin că nicio altă națiune nu a beneficiat de atâta suport financiar din partea SUA ca Israelul, iar începând de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial unele analize sugerează că SUA ar fi ajutat Israelul cu mai mult de 260 mld. $.
Stânga mondială actuală și suportul pentru palestinieni
De la începutul războiului din Israel, s-au făcut remarcați pentru sprijinirea palestinienilor și condamnarea Israelului o armată întreagă de ONG-uri militante pentru o nouă „revoluție” de stânga, intelectuali, politicieni și chiar șefi de stat. De curând, guvernul de extrema stângă al lui Luis Arce din Bolivia a rupt legăturile diplomatice cu Israel, după o întrevedere cu ambasadorul palestinian în La Paz, iar liderii de extrema stângă din Chile și Columbia și-au rechemat ambasadorii de la Tel-Aviv. Președintele de stânga al Braziliei a criticat și el Israelul.
Grupuri de studenți de la Harvard semnează scrisori anti-Israel, iar o scrisoare semnată de peste 75 de profesori de la Universitatea Columbia din New York susține că atacul terorist al Hamas ar putea fi interpretat drept o „acțiune militară”. Sindicatele belgiene, în mod tradițional entități de stânga, au cerut și ele boicotarea logisticii transportului de arme către Israel, acuzându-l de genocid. O altă organizație de extrema stângă, o filială a Black Lives Matter din Chicago, se pare că a postat un desen ce ar fi vrut să glorifice unul dintre parașutiștii teroriști Hamas care au masacrat tinerii la un festival de muzică.
Un protest pro-palestinian din New York organizat de Socialiștii Democrați din America i-a pus pe progresiștii democrați în dificultate, cei de maintream încercând să păstreze vizibil suportul pentru Israel și delimitarea de Hamas, în timp ce alții mai radicali organizau astfel de evenimente unde participanții justificau atacurile teroriste ale Hamas portretizându-le drept „rezistență”. „The Squad”, un celebru grup de politicieni de extrema stângă din cadrul Partidului Democrat din SUA, l-au amenințat chiar pe președintele democrat Biden că nu vor uita ajutorul acordat de acesta Israelului: „Vreau ca [Biden] să știe că, în calitate de palestinian american și, de asemenea, de credință musulmană, nu voi uita asta”, a spus
Rashida Tlaib , membră a Congresului american. Camera Reprezentanților din SUA a votat recent o rezoluție ce condamnă atacurile Hamas împotriva Israelului, dar 9 reprezentanți democrați au votat împotrivă: Rashida Tlaib (Mich.), Cori Bush (Mo.), Jamaal Bowman (N.Y.), André Carson (Ind.), Al Green (Texas), Alexandria Ocasio-Cortez (D-N.Y.), Summer Lee (Pa.), Delia Ramirez (Ill.) și Ilham Omar (Minn.). Alți 6 s-au abținut. Mai multe despre aceste diviziuni din Partidul Democrat din SUA se pot citi aici .
Stânga franceză este și ea divizată pe tema susținerii sau demonizării Israelului, ca să nu mai vorbim despre uriașa comunitate musulmană din Franța, care a organizat proteste împotriva Israelului și chiar pro-Hamas, chiar dacă au fost interzise. Celebrul miliardar de extrema stângă George Soros ar fi sponsorizat cu 15 milioane de dolari grupurile de militanți din SUA care au organizat proteste pro-palestiniene și au scandat lozinci ce justificau crimele teroriștilor Hamas. În Australia, activiști evrei de stânga „anti-sioniști” și membri ai unei organizații progresiste numită BPU (Black Peoples Union) au blocat biroul ministrului apărării, cerând ca prim-ministrul de stânga din Australia să oprească orice ajutor pentru
Israel.
În Marea Britanie, atunci când șeful Partidului Laburist de stânga a declarat într-o emisiune că el crede că Israelul are dreptul de a tăia apa și curentul electric pentru Fâșia Gaza, el a fost pus la zid de propriul lui partid, fiind nevoit să dea înapoi. În urma acestui incident, suportul musulmanilor pentru Partidul Laburist a scăzut cu 66%, un adevărat dezastru pentru partidul de stânga, întrucât ei depind în mare măsură de voturile musulmanilor din Marea Britanie pentru a câștiga alegeri. La ultimele alegeri, Partidul Laburist a câștigat 83% dintre circumscripțiile electorale unde votanții musulmani reprezintă cel puțin 10% dintre alegători. Din nou apare în mijlocul Occidentului dilema la politicienii de stânga între a face ceea ce știu că trebuie din punct de vedere rațional, geopolitic, strategic și a ceda pentru voturile musulmane sau radical de stânga de care au nevoie pentru a câștiga alegeri.
Dar de unde avem această apetență a mișcărilor de stânga pentru palestinieni, musulmani, migranți și tot felul de minorități? Despre o mare parte din stânga actuală radicală și preocupările ei pentru migrația masivă, aproape fără niciun fel de reguli, despre preocupările ei obsesive pentru grupuri și minorități tot mai mici, care divid societățile, definite în detrimentul identităților mai cuprinzătoare menite să catalizeze o societate, se exprimă extrem de limpede Francis Fukuyama în volumul său Identity. Contemporary Identity Politics and The Struggle for Recognition : „Problema cu stânga contemporană stă în formele particulare de identitate pe care a ales tot mai mult să le celebreze. În loc să construiască solidaritate în jurul colectivităților mari, ca de exemplu clasa muncitoare sau cei exploatați economic, s-a concentrat pe
grupuri tot mai mici marginalizate în moduri specifice. Aceasta face parte din povestea mai mare a liberalismului modern, în care principiul recunoașterii universale și egale s-a transformat în recunoașterea specială a unor grupuri anumite.” (p. 90) O definiție explicită care spune foarte multe și despre actualul război din Israel și explică de ce majoritatea mișcărilor de stânga la nivel mondial s-au poziționat de partea palestinienilor, chiar și de partea Hamas uneori. Pentru că s-au obișnuit să vadă în grupurile pe care ei le percep drept marginalizate doar victime, dar atunci când cei percepuți de ei drept victime devin agresori, stânga refuză să vadă realitatea. Sigur, mai sunt și voturile la mijloc, puterea politică și economică. Și desigur că nu toți palestinienii sunt susținători ai Hamas, desigur că sunt mii de victime inocente din rândul lor, pe care le deplângem la fel ca pe victimele israeliene. Pentru că suferința umană, durerea, sunt la fel pentru toată lumea, nu au nici culoare, nici apartenență politică, religioasă sau politică.
Dar trebuie să înțelegem de unde vin aceste mișcări masive de protest din țările occidentale mai ales,
pro-palestiniene, care pun presiune pe proprii politicieni de stânga, care la rândul lor se văd împărțiți între nevoia strategică și geopolitică de a sprijini Israelul și gândul la viitoare alegeri și voturi din partea celor pe care se bazau până acum pentru a câștiga aceste alegeri – adică pro-palestinieni, musulmani, migranți sau radicali de stânga.
Despre modul în care stânga a instrumentalizat politicile identitare, multiculturalismul etc. pentru a câștiga alegeri și lupte ideologice și personale interne, același Fukuyama spune: „Politica identitară pentru unii progresiști a ajuns un substituent ieftin pentru gânditul serios despre cum să întorci tendința de peste treizeci de ani din majoritatea democrațiilor liberale înspre inegalitate socio- economică mai mare. Este mai ușor să vorbești despre probleme culturale în cadrul instituțiilor de elită decât să aloci banii sau să convingi decidenți sceptici să schimbe politicile.”(p. 115) Tot el continuă: „Asta indică o a doua problemă care răsare din concentrarea atenției pe grupuri marginalizate tot mai noi și tot mai îngust definite: deviază atenția de la grupurile mai mari și mai vechi, ale căror probleme serioase au fost ignorate. O parte semnificativă a clasei muncitoare de americani albi a fost târâtă într-un fel de sub-clasă, comparabilă cu experiența afro-americanilor din anii ’70 și ’80. Cu toate acestea, nu s-a auzit aproape nici o îngrijorare din partea activiștilor de stânga, cel puțin până de curând, despre criza opioidă în creștere sau despre soarta copiilor care cresc în familii monoparentale sărăcite în zona rurală a Statelor Unite.” (p. 116) Fukuyama identifică o altă problemă în instrumentalizarea identităților în sensul că poate amenința libertatea de exprimare și „tipul de discurs rațional care este necesar pentru a susține o democrație.”.
Iar ultima problemă identificată de Fukuyama se referă la faptul că politica identitară practicată de către stânga a stimulat creșterea politicii identitare de dreapta (pp. 117-118). În acest sens, este ușor de observat cum de exemplu politicile condamnabile masive de migrație încurajate de către stânga extremistă au declanșat răspunsuri tot mai virulente condamnabile și ele din partea dreptei extremiste. Este ușor de observat cum populismul de stânga și de dreapta cresc tot mai mult, ne divid societățile tot mai mult, declanșează adevărate crize societale de care profită inamicii societăților noastre, exact cum s-a întâmplat în Israel. În timp ce societatea israeliană era profund divizată și rezerviștii amenințau că nu își mai apără patria, iată ce a reușit să facă Hamas. Este o dovadă cât se poate de clară despre unde ne poate duce divizarea societății noastre. Iar întrebarea care se pune este: se merită? De ce facem toate acestea? De ce punem ideologiile mai presus de siguranța societăților noastre? Iar raportat la problema migrației
menționată mai devreme, de ce punem ideologiile și puterea mai presus chiar și de siguranța societăților din care provin migranții? Și nu este cazul să venim cu clișee ideologizate și disimulate cum că de fapt noi am ajuta cu aceste politici ale unora din Europa de încurajare a migrației în masă, pentru că adevărul este că, pentru folosul unor state de aici, din interese economice, din interese politice, unii lasă dinadins să se prăbușească propriile societăți ale migranților din țările lor de origine (atunci când nu le prăbușesc dinadins), lasă să se prăbușească propriile lor națiuni, propriile lor identități, de pe urma cărora suferă sute de milioane de oameni, mult mai mulți decât cei care ajung să fie traficați de grupuri organizate de mafioți în Europa și cu care unii se mândresc în mod ipocrit ideologic, în timp ce le distrug țările de origine și propriile lor societăți. Iar din punct de vedere strategic le lasă să încapă pe mâna unor entități competitoare ca Federația Rusă, Turcia, China sau alții, alături de care cu siguranță nu le va fi mai bine din punct de vedere umanitar. Prin aceste politici de migrație în masă încurajate deseori din Europa vulnerabilizăm două societăți – și pe ale noastre, dar și pe cele de origine ale migranților. Iar de toate aceste procese profită state precum Federația Rusă, Turcia, profită organizații teroriste și tot felul de entități mai puțin prietene, ca să folosim un eufemism. Din punct de vedere rațional, nu are sens. Din punct de vedere ideologic, poate că are.
Extrema stângă și terorismul
Dar poate că uneori legătura unei părți a stângii cu mișcările teroriste merge un pic chiar mai departe decât unele apetențe ideologice actuale sau nevoia de voturi. Susținerea stângii pentru terorismul palestinian nu este nimic nou, fiind de notorietate tot suportul URSS pentru terorismul palestinian și fundamentalist islamic în general. Susținerea stângii europene pentru terorismul sovietic nu este nici aceasta ceva nou, din moment ce toată propaganda întreprinsă de unii intelectuali de marcă din Occident în perioada interbelică și în timpul Războiului Rece era menită a ascunde crimele uriașe ale URSS și ale regimurilor comuniste.
De fapt, se poate spune că extrema stângă și anarhismul sunt în spatele inventării tehnicilor moderne de terorism. Tot extrema stângă bolșevică a fost cea care a întreprins primul atac terorist modern în România prin Max Goldstein, în Parlamentul României, în 1920. Tot extrema stângă bolșevică este cea despre care Larry Watts spune că este posibil să fi pus baza celebrelor trupe Spetznaz chiar în timpul acțiunilor lor teroriste împotriva României din anii 1920. Iar despre tehnica deturnării avioanelor de pasageri, care a dus la atentatele teroriste de la 9/11, se spune că a fost inventată cu ajutorul URSS. Comunismul în general și extrema stângă au o legătură indisolubilă cu terorismul, din moment ce propria lor ideologie le spune că sunt într-o „revoluție” continuă prin orice mijloace pentru a schimba și a conduce toată lumea. URSS a căzut, dar nu utopiile ideologice din spatele ei.
Desigur, raportându-ne la actualul război din Israel, cu siguranță nu ajută nici unele personaje din extrema cealaltă, de dreapta, ca unii membri din guvernul israelian care amenință cu bomba nucleară , de exemplu. Dar aceasta nu face decât să confirme ceea ce susținem noi – extremismul și populismul în creștere de orice fel, de stânga sau de dreapta, nu fac deloc bine societăților noastre, nu fac decât să ne polarizeze, să ne dividă și să ne facă extrem de vulnerabili în fața celor care ne vor răul, fie aceștia Federația Rusă, fie Hamas, fie alții.
Concluzii
În primul rând, din punct de vedere uman, trebuie să punctăm regretul profund pentru pierderea oricăror vieți omenești nevinovate în actualul război din Israel și oriunde în lume. Prima dată au fost victimele nevinovate israeliene, apoi au urmat miile de victime nevinovate palestiniene. Violența naște violență și este un ciclu care nu se va putea opri niciodată prin violență. Niciodată nu ar trebui ca oamenii obișnuiți să plătească pentru greșelile conducătorilor lor, să își vadă viețile distruse, familiile destrămate, dar totuși aceasta este ceea ce se întâmplă.
Din punct de vedere geopolitic și strategic, președintele Biden face foarte bine ceea ce face susținând Israelul. Iar cea mai mare parte din conducerea diplomației și armatei americane, indiferent de apartenența politică, știu asta. Dar ce te faci atunci când mare parte dintre politicile interne ți-au fost direcționate către destructurarea identităților naționale și către încurajarea a tot felul de identități minoritare extrem de vocale și de violente care polarizează propriile societăți? Le polarizează și le divid până la momentul în care au loc astfel de breșe majore de securitate cum s-a întâmplat în Israel.
Ce te faci atunci când baza de votanți pe care ți-ai construit-o este compusă din migranți, din musulmani, din tot felul de minorități și extremiști de stânga, iar un astfel de conflict apare în Orientul Mijlociu? Iată dilema unei mari părți din stânga occidentală a zilelor noastre – fraternizezi cu o entitate criminală ca Hamas sau riști să pierzi din voturi pe plan intern? Ceea ce seamănă cu dilema extremei dreapta a lui Viktor Orban – fraternizezi cu Federația Rusă criminală sau riști să pierzi puterea și banii? Vedem cu toții ce a ales Viktor Orban. Pe scurt, pentru stânga, dar și pentru unele mișcări de dreapta, este dilema dintre securitatea societăților noastre și politică. Până astăzi, cel puțin, se pare că securitatea statelor noastre a fost mereu pe locul doi în spatele diferitelor interese politice interne și ideologice.
Matei Blănaru este cercetător la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN) și doctorand al Universității din București.