Autor: Dan Dungaciu
Când o putere devine emergentă, când „veșmintele” strategice de până atunci devin strâmte și îi incomodează mișcările, aceasta începe să se manifeste, să se revolte, să se raporteze altfel la realitate. Devine revendicativă. Nu își mai încape în piele și maniera în care a funcționat până atunci nu o mai satisface. La vremea resurecției lor, pe la începutul secolului XX, și în felul lor, germanii au numit această căutare și reevaluare geopolitică – nevoia de „spațiu vital” (Lebensraum). Că sintagma este astăzi ieșită complet din uz, și pe bună dreptate, e altceva; important este că a fost emblematică pentru a ilustra/raționaliza o impetuozitate geopolitică evidentă și irepresibilă.
Asta se întâmplă cu Turcia astăzi și aceasta este noutate strategică a regiunii în care se află și România.
„Motorul” Turciei în Mediterană nu este doar nevoia de surse de energie, ci nevoia de manifestare decisivă, la nivel regional, a unei puteri care nu mai admite ca jocurile să fie făcute – nu doar la Marea Mediterană – fără ea. Păstrând proporțiile, suntem într-o logică asemănătoare cu atitudinea față de Rusia sau China. Toate cele trei state au devenit, la un moment dat, conștiente de puterea lor, revendicative și tot mai prezente pe scena publică.
Memoria istorică nu moare niciodată. Poate să zacă, neutilizată, în cămara plină de praf a experiențelor istorice ale popoarelor, dar nu e niciodată dispărută. Mai ales când avem de-a face cu o memorie densă, constitutivă, victorioasă. Când împrejurările o permit, iar lideri puternici utilizează oportunitățile, aceasta revine pe scenă, intempestivă, în forme noi, copii vagi ale originalului istoric dar, totuși, recognoscibilă.
Este ceea ce se întâmplă azi.
Turcia închide capitolul Kemal Atatürk
Ce a făcut Kemal Atatürk cu Turcia după primul Război Mondial nu are echivalent decât în efortul de occidentalizare a Rusiei făcut de Petru cel Mare înainte cu 200 de ani. O schimbare din temelii – dură, radicală, dureroasă. Aparent, au câștigat și unul și celălalt, și liderul turc și cel rus, dar numai aparent. Căci asemenea victorii nu sunt niciodată complete și creează, vorba lui Spengler, pseudomorfoze care lasă în sistem tensiuni permanente și neostoite. Nici Rusia „asiatică” nici Turcia „islamică” nu au dispărut complet.
Procesul a fost sângeros, chiar dacă „progresist”. Tehnic vorbind, nici unul nici celălalt nu au avut de dat socoteală nimănui, nici intern, nici extern. Nu au existat atunci nici „societate civilă”, nici „opoziție”, nici „monitorizări”, nici drepturile omului. Când Kemal Atatürk a organizat în Turcia anilor 30 un concurs de Miss Univers sau când fiica lui conducea avionul, ne putem doar imagina reacțiile șocate ale unei populații care abia dădea ochii cu modernitatea…
Acum, că se întoarce roata, iar Erdogan resuscită ceea ce Kemal Atatürk voia astupat pe vecie, lucrurile sunt incomparabil mai complicate. Dar faptul că, într-o oarecare măsură, a întors roată, fie și ajutat enorm, la vremea respectivă, de rețeaua lui Fethullah Gülen, e o performanță unică, în sine remarcabilă. „Dumnezeu și-a luat revanșa” și în Turcia, după formula celebră a lui Gilles Kepel care voia, prin ea, să ilustreze resurecțiile religioase generalizate care au marcat lumea după 1990.
Spunem într-o oarecare măsură. Căci moștenirea „părintelui turcilor” e prezentă și „greu de ucis” inclusiv în eforturile lui Erdogan. Și această moștenire este naționalismul turc. El face jocurile și astăzi, la fel ca pe vremea lui Kemal Atatürk, doar că… altfel. Resurecția religioasă, Islamul politic de astăzi și aproprierea moștenirii imperiale sunt, toate, veșminte pentru naționalismul turc, la fel de pregnant, poate, ca pe vremea lui Kemal Atatürk, dar exprimat, cum spuneam, în alte forme.
Și iată paradoxul la care asistăm. Căci deosebirea de esență (ontologică) între Kemal Atatürk și Recep Tayyip Erdogan nu e atât de mare precum sugerează morfologia (formele divergente). Fundamentul resurecției turcești la care asistăm astăzi este națională și religioasă, este un Islam turcesc sau un turco-Islam, mai degrabă, specific, care se descarcă acum în forme imperiale, expansioniste, orgolioase și revendicative.
Și se varsă în toate direcțiile.
Dimensiunea religioasă a resurecției turce
Cea mai vizibilă și recentă a fost cea religioasă. Pentru a marca ruptura de „lumea veche”, una dintre deciziile lui Kemal Atatürk a fost transformarea Sfintei Sofia în muzeu, în 1934. Prin asta nu a dorit atât „să o ofere umanității” – cum se tot repetă calin – cât să o ia de la Islam, pentru a slăbi relevanța publică a religiei, miza fundamentală a „revoluției” operate de „părintele turcilor”.
Astăzi, Erdogan o transformă în moschee, sub privirile admirative ale turcilor din interior, dar și din afară. Semnalul a fost profund, pentru toți compatrioții, indiferent unde s-ar afla ei și nivelul lor de religiozitate, mai ales cei din Europa. Acest semnal de forță, naționalist și religios, a fost fără riscuri: o Europă sleită religios, o civilizație creștină fără vigoare, nu au dat, practic, niciun răspuns concludent. Erdogan a jucat la câștig. America a luat act, Europa a tăcut, Rusia, vicleană, a răspuns pe toate calapodurile, în funcție de vocea care glăsuia – Președintele Putin, Biserica Ortodoxă sau MAE rus -, cu satisfacție evidentă că Patriarhul ecumenic Bartolomeu – „Patriarhul americanilor”, cum zice Moscova – a încasat o lovitură dură inclusiv pentru autocefalia Bisericii Ucrainene.
Care e de fapt miza? Simbolică. Turcia este statul islamic cu cea mai puternică armată, cel mai bine plasat strategic, cu istorie imperială religioasă etc. Dar cel mai populat stat islamic este Indonezia, Mecca este în Arabia Saudită, teocrația islamică se află în Iran…
Nimeni nu poate strânge cu o singură mână pumnul islamic. De aceea Turcia vrea să adune mănunchiul reprezentării complete. Islamizarea unui muzeu fost biserică – căci despre asta a fost vorba până la urmă – înseamnă aproprierea unei simbolistici religioase care să facă Turcia și mai pregnantă în competiția pentru preluarea reprezentării Islamului. Și să dea semnalul că Centrul Islamului este la Istanbul.
Acesta a fost mesajul principal.
(va urma)
Sursa: PS News