Războiul din Ucraina a demonstrat că statele democratice nu pot găsi soluții la fenomenul dezinformării. Nu pe termen scurt și nu cu soluții tehnice ce par miraculoase.
Soluțiile veritabile vizează termenul mediu și lung. Și implică investiții semnificative pentru reformarea mass-mediei și a jurnalismului, pentru programe de alfabetizare media, pentru cercetarea științifică a dezinformării și pentru creșterea rezilienței globale.
Aceasta este recomandarea Grupului de lucru pentru Războiul din Ucraina din cadrul Observatorului European al Mass-Mediei Digitale. Acest Grup de lucru a elaborat 10 propuneri de politică publică pentru atenuarea dezinformării în cadrul Uniunii Europene.
Prezentarea aduce în discuție trei dintre acestea, unele cu profil mai degrabă academic.