Prezentarea aduce în discuție două cercetări academice despre reziliența la dezinformare în Europa Centrală și de Est.

Primul studiu include un capitol despre România cu concluzii interesante, în timp ce al doilea menționează China, alături de Federația Rusă, ca actor important al dezinformării în Europa Centrală și de Est.

Dezbaterea academică despre creșterea rezilienței la dezinformare este în toi. Și vizează modul în care cetățenii unui stat pot fi învățați să gândească mai degrabă analitic și rational, și mai puțin emoțional. Prezentarea arată că o modalitate de creștere a rezilienței la dezinformare constă în însușirea unor cunoștințe – chiar și elementare – de mare strategie. Astfel de cunoștințe dezvoltă cunoașterea contextualizată, interdisciplinară și comparativă. Adică genul de cunoaștere care ne poate ajuta să gestionăm mai ușor fluxurile de fake news.