Dan Dungaciu*

Foto: pelerinaj la Șumuleu Ciuc, locul unde este așteptat și Papa Francis

Vizita Papei Francis în România (31 mai – 2 iunie 2019) este un eveniment cu reverberații multiple. Vom puncta mai jos principalele elemente care marchează acest moment excepțional și cu potențial major pentru România și regiune. Din păcate, nu doar în sens pozitiv. Pentru a nu plonja brusc în zona de risc a vizitei, vom începe prin a-i reliefa semnificația și potențialul indiscutabil.

Nivelul strategic. Ratarea evadării din Est

Orice moment de acest gen se împlinește dacă devine parte a unei strategii mai ample. Vizita liderului catolic, șef de stat și de biserică, ar fi putut căpăta o semnificație mai consistentă pentru România dacă era realizată în cadrul unui proiect/viziuni pe care o putem numi evadarea din Est. Nu e vorba despre geografie, ci de simbolistică (geo)politică. Evadarea din Est a României ar fi însemnat, demarată la timp, o detașare de tendințele politice din Est ilustrate de Ungaria sau Polonia (nu singulare la scara continentului, evident, dar orice lucru care se petrece în  Est capătă contururi mai întunecate și tonalități mai dure). O ieșire din Est, cu el cu tot, evident, pentru că tot ortodocși, latini și răsăriteni am fi rămas. E vorba însă de geografie (politică) simbolică și de o detașare a României de actori astăzi prost prizați. Prin comparație, România ar fi putut deveni un reper și un pivot în regiune.

Într-o asemenea narațiune/paradigmă, vizita papei ar fi căpătat valențe excepționale. Ar fi fost confirmarea unui proiect demult asumat, ilustrarea unei consecvențe, fluturarea unui steag evident pentru toată lumea. Din pricina ratării evadării din Est, vizita are acum are doar valențe de element inedit, eventual de punct pozitiv al unei tabere politice oricum valorizată pozitiv în Occident.

 Nivelul eclezial (biserica). De ce România nu poate fi Bulgaria

 Foto: Coloana lui Traian de la Roma

Biserica Ortodoxă Română are o particularitate unică în patrimoniul ortodox: este o biserică latină. Asta o evidențiază și o plasează într-o postură de mijloc, de echilibru, între blocul „slav” (Moscova) și cel „grec” (Constantinopol). E o poziție, deopotrivă, avantajoasă și complicată, care o obligă să se miște precaut și inteligent. Faptul că România este prima țară majoritar ortodoxă vizitată de un Papă nu a scăpat nimănui, așa cum și faptul că această vizită se petrece nu va trece neobservat.

Patru sunt elementele care trebuie precizate:

  • Biserica Ortodoxă Română, prin dimensiunea latinității ei, este mai aproape, fatal, nu doar de spațiul Occidental, dar și de Biserica Catolică, într-o măsură incomparabil mai mare decât suratele ei ortodoxe din regiune. Latinitatea (re)devine, inclusiv în perspectiva evoluțiilor regionale, un element esențial în orice proiecție strategică a României;
  • România are în Italia peste un milion de credincioși, care așteaptă încă o recunoaștere completă a Bisericii lor. Episcopia românească acționează legal în peninsulă, dar nu se bucură încă de toate prerogativele conferite de legislația italiană de profil – negocierile sunt în curs;
  • Colaborarea academică/culturală între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă Română este una specială în peisajul religios; tineri români studiază la Roma prin schimb de burse la universități catolice de mare tradiție și prestigiu, și reciproc;
  • Dată fiind tensiunea încă prezentă în lumea ortodoxă, BOR are, prin legătură cu Biserica Catolică și cu Vaticanul, un canal de comunicare esențial, dincolo de triunghiulația complicată și tot mai tensionată Moscova-București-Constantinopol. O relație cu Vaticanul și Biserica Catolică este un atu indiscutabil inclusiv în perspectiva unor complicații care pot să apară în interiorul lumii ortodoxe, perturbată, pe termen scurt, de episodul autocefaliei pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Dimensiunea axiologică. Bisericile catolice și politica

 Foto: Papa Francis alături de imigranți

 Vizita Papei va ridica problema cu evidentă incidență politică. În 2015, când criza migrației afecta major continentul european, cele mai dure voci împotriva fenomenului s-au ridicat din rândul națiunilor catolice din Europa Centrală: Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia. Nu doar politicienii, dar și adunările episcopale catolice au susținut același mesaj, dublându-le discursul sau susținându-l tacit, și asta în pofida învățăturilor Suveranului Pontif pentru care atitudinea față de imigranți devenea un test suprem pentru „iubirea aproapelui”.

Și Papa a tăcut, nu a apostrofat pe nimeni. Cum se explică acest aparent paradox? Se explică simplu, dacă am elimina două exagerări care perturbă vederea. Prima ține de influența Papei asupra Bisericilor Catolice, a doua de influența bisericilor creștine asupra politicii naționale.

Influența Papei asupra bisericilor catolice este restrânsă de însăși viziunea actualului Papă care, în numele subsidiarității, consideră că gestionarea chestiunilor imediate care țin de bisericile naționale trebuie să aparțină episcopilor și adunărilor episcopale, prin ideea de el accentuată a „bisericii sinodale”. Deci, dincolo de influența majoră în ceea ce privește unitatea bisericii sau chestiuni dogmatice, influența Papei asupra politicilor/atitudinilor naționale este redusă, sau oricum mediată prin intermediul adunărilor episcopale.

A doua exagerare ține de influența bisericilor (catolice sau ortodoxe) asupra politicului. Este o naivitate, un exces și o eroare pe care o comit mulți. Niciunde în Est această influență nu a existat la cotele presupuse, nici măcar în catolica Polonie, țară care din 1995 l-a debarcat pe președintele Walesa și l-a votat, de două ori, președinte pe un personaj precum Aleksander Kwaśniewski, care nu că nu era catolic, dar nu era nici măcar botezat! În perioada 1995-2005, cea a marii transformări a Poloniei, Biserica Catolică nu a avut, practic, nicio influență politică semnificativă. Astăzi are, dar mai degrabă pe filon național, decât religios.

Bisericile nu fac politica statelor din Est, așa cum nu o fac niciunde. Influența lor este, cum spuneam, mediată, intrând mai degrabă ca parte componentă a narațiunii naționale, decât a narațiunii religioase propriu-zise. Acela este cel mai adesea filonul care leagă bisericile de politic. De aici și explicația că adunările episcopale catolice din regiune au fost, aproape fără excepție, de parte liderilor politici locali și împotriva Papei atunci când s-a pus problema migrației.

Dincolo de asta, rămâne un lucru trebuie subliniat. Indiferent de reacția sau atitudinea episcopilor catolici din statele din Europa Centrală, Papa Francis întrupează ideea deschiderii totală față de imigranți, în opoziție vădită și explicită cu anumiți lideri ai regiunii.

Și prin asta facem legătura cu ultima dimensiune a vizitei Suveranului Pontif, cea care prezintă cele mai mari riscuri: dimensiunea națională, respectiv al relației dintre România și Ungaria.

Nivelul național/regional al vizitei Papei Francis în România

Foto: Pelerini din Ungaria care merg de Rusalii la Șumuleu-Ciuc, întâmpinați la Cluj Napoca cu „imnul secuiesc”.

Din perspectiva națională, simbolistica maximă a acestei vizite ar fi fost atinsă probabil în anul 2018. Se știe că era preconizată o asemenea vizită, cel puțin așa acredita agenda papei la vremea respectivă. Partea maghiară s-a opus, inclusiv pe motivul că o vizită a Papei în România în Centenar ar reprezenta un afront adus Ungariei. Sigur, nu opoziția Budapestei a constituit rațiunea principală de amânare a vizitei, dar atitudinea trebuie consemnată.

Dincolo de asta, pe dimensiunea națională dosarul e cel mai complicat. Pentru că intervine aici un vector – cel maghiar – care are, și în raport cu vizita și în raport cu România, un proiect relativ coerent, indiferent de gradul său de realism. Acest proiect se numește co-suveranizarea Transilvaniei, având ca primă etapă de-suveranizarea României pe anumite componente strategice (nu intrăm în detalii, dar de-suveranizarea este o strategie rusească de negociere „diplomatică” în fostul URSS).

Tot efortul depus de guvernul maghiar în ultimii ani pivotează în jurul acestui obiectiv care capătă, treptat, alura unui proiect strategic. De la refuzul prezenței diplomaților unguri la sărbătoarea națională a României până la numirea unui reprezentat al premierului Orban care să se ocupe explicit de autonomia teritorială, culminând cu asumarea la nivele de Minister de Externe a situației maghiarilor din Transilvania – toate acestea conturează acest obiectiv.

Un singur exemplu ilustrativ: cazul Kelem Hunor, cetățean român care a primit interdicție de intrare în Ucraina. Deși a intrat cu pașaport românesc, Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta s-a activat brusc și, aparent, isteric. Gestul a fost fără precedent. E ca și cum MAE român s-ar fi sesizat din oficiu dacă, de pildă, un cetățean moldovean ar fi avut un diferend la frontieră cu autoritățile spaniole, încercând să intre în țară cu pașaport moldovenesc. Cum ar fi fost percepută atunci o eventuală reacție a României? Evident, absurdă, ridicolă, incorectă și neprofesionistă. Dar este exact ce a făcut Budapesta, depășind încă o linie roșie în relația cu România! O linie roșie nesancționată – nici aceasta! – de autoritățile politice de la București.

De ce a făcut asta? Simplu. Nu din isterie sau neprofesionalism. Ci pentru că asemenea „stil” diplomatic este expresia evidentă a acestei dorințe de co-suveranizare a Transilvaniei, pe ideea că tot ce se petrece cu maghiarii de aici intră automat (chiar dacă abuziv!) în portofoliul instituțiilor de la Budapesta.

În această atmosferă, ne putem lesne imagina că inclusiv vizita Papei în România (și nu doar în Transilvania, cum titrează obsesiv presa din Ungaria) ar putea să fie folosită în acest scop. Și asta în ciuda faptului că nu s-ar găsi astăzi, decât cu greu, inamici „ideologici” mai incompatibili decât Suveranul Pontif și liderul Viktor Orban (flancat de episcopii maghiari). Miza este însă mai mare, și oportunitatea imensă a „vizitei Suveranului Pontif la ungurii din Transilvania în prezența președintelui Ungariei” – după cum va suna mesajul presei ungurești după vizită – nu poate fi ratată. Că Ungaria s-a opus din răsputeri ca vizita Suveranului Pontif să nu se producă în 2018 este de notorietate și nu mai insistăm asupra unei chestiuni deja discutate. Astăzi, dacă tot se petrece, se va încerca preluarea ei în proiectul de politică externă maghiar, incomparabil mai articulat și mai coerent – chiar dacă aberant și nerealist – decât cel românesc.

De aici și riscurile vizitei. A avertizat asupra lor, pentru prima dată, un teolog american.

Un teolog american acuză

 

Pe 19 aprilie, un teolog american, Marc Roscoe Loustau, publică în revista iezuiților din Statele Unite al Americii un articol care, pentru prima dată, trage cortina de pe vizita Papei Francis în România. Reflectorul este pus pe trei lucruri fundamentale:

  • contrastul vădit între mesajul Papei Francis și cel al premierului Viktor Orban apropo de chestiunea migrației;
  • posibila instrumentalizare a vizitei Papei la Șumuleu Ciuc de către forțele populiste de dreapta, cele maghiare, prin interpretarea prezenței Papei ca un gir (inclusiv folosirea faptului că Papa nu va da mesaje „politice” împotriva lor);
  • riscul deturnării caracterului vizitei de către extremismul maghiar care, oricum, a confiscat naționalist un eveniment religios cum este pelerinajul de la Șumuleul Ciuc.

 

Marc Roscoe Loustan a ridicat bolovanul de pe mușuroi. Bun cunoscător al regiunii, vorbitor de limbă maghiară, a scris avertismentul pentru că știe ce spune. Între 2009 și 2013 a făcut cercetări antropologice la Șumuleu Ciuc, a cântat chiar în corul bisericii și a văzut, de la firul ierbii, evoluțiile. „În direct” a văzut cum, la Șumuleu Ciuc, se cânta imnul Ungariei după aproape fiecare slujbă religioasă. Asta dincolo de faptul că pelerinajul de acolo este oricum excepțional în peisajul religios mondial, fiind unicul în care se poate sluji într-o singură limbă, respectiv limba maghiară.

O spune explicit în articolul citat de noi și de aici reacțiile publice pe care le-a stârnit.

Iezuiții maghiari reacționează

Foto: Elemér Vizí, liderul iezuiților maghiari

Revenim la ceea ce am mai spus în acest text legat de adeziunea pe care preoții catolici din Ungaria au manifestat-o și o manifestă față de guvernarea lui Viktor Orban, inclusiv când mesajele acesteia intră în contradicție cu mesajele șefului Bisericii Catolice.

Din această perspectivă, ceea ce a urmat nu e deloc surprinzător.

Iezuiții maghiari scriu o replică apăsată la articolul teologului american prin care protestează împotriva celor care vor să folosească „vizita Papei în Transilvania” pentru a „transmite mesaje politice”.

Trei chestiuni trebuie consemnate apropo de replică:

  • reacția promptă a iezuiților maghiari este ilustrativă pentru ce am spus mai sus, respectiv alinierea episcopilor catolici mai degrabă la poziția lui Viktor Orban decât la poziția Papei Francis. Apostrofările „politice” la adresa regimului Orban ale teologului american au atins un punct nevralgic;
  • tăcerea absolută la referințele explicite ale lui Marc Roscoe Loustau, esențiale în economia articolului, față de riscul de instrumentalizarea naționalistă a vizitei Papei, inclusiv chestiunea intonării imnului național al Ungariei, despre care în replica iezuiților maghiari nu se comentează niciun cuvințel;
  • ocultarea oricărei referința la vizita Papei Francis „în România”, în tot textul referințele sunt strict la „vizita în Transilvania”, „creștinii din Transilvania” etc.

Foto: Primatul Bisericii Catolice Ungare, Péter Erdő

Dincolo de replică în sine, mai trebuie remarcată o „coincidență”. Șeful iezuiților din Ungaria, cei care au trimis replica, este Elemér Vizí, născut în… România, într-un sat de lângă Miercurea Ciuc. Un ungur din Transilvania este deci liderul iezuiților maghiari care trimit o replică unui teolog american care avertizează asupra derapajelor naționaliste de la Șumuleu Ciuc, fără să pomenească însă niciun cuvânt despre asta și nici despre faptul că Papa Francis vine, de fapt, în vizită în România, nu în Transilvania.

Cazul lui Elemér Vizí nu este însă singular. Primatul Bisericii Catolice Ungare este Péter Erdő, care are și el rădăcini secuiești, bunicii săi fiind secui din România care s-au mutat în Ungaria după primul război mondial. Memoria familiei este vie și pregnantă: blazonul de cardinal al lui Péter Erdő are semnele Ținutului Secuiesc, respectiv soarele și luna pe fundal albastru. Iarăși coincidență: întrebat de presă într-un interviu recent despre atitudinea Bisericii Catolice față de chestiunea migrației, primatul a răspuns mai degrabă politic, sugerând că „iubirea față de aproapele” ar fi și ea o chestiunea care trebuie circumscrisă contextului.

Pentru cine bat clopotele? În loc de concluzii

Foto: Președintele Ungariei János Áder (stânga), împreună cu soția și Zsolt Semjén, vice-premierul maghiar, în pelerinaj la Șumuleu Ciuc în 2017.

 

  1. Dincolo de faptul că astăzi în România orice proiect de politică externă este canibalizat de o bătălie internă intrată într-o spirală a violenței fără sfârșit, vizita Suveranului Pontif este, de fiecare dată un eveniment și o oportunitate pentru România, pe multiple dimensiuni (politice, ecleziale etc.);
  2. Vizita Papei Francis în România a fost de multă vreme o problemă pentru Budapesta, care a încercat să o împiedice, mai ales când aceasta fusese preconizată în 2018;
  3. Astăzi, când vizita Papei Francis se petrece, se ridică întrebarea cum va fi aceasta valorificată, dincolo de reperele pastorale. Căci dacă România nu a reușit în ultimii ani să își contureze un proiect strategic în regiune, Ungaria are un proiect. E greu de presupus că nu se va încerca instrumentalizarea vizitei și transformarea acesteia într-un eveniment propagandistic pe triunghiul Papa-maghiari-Transilvania;
  4. Excesele sunt posibile, date fiind antecedentele Șumuleului Ciuc consemnate deja de teologul american: intonarea imnului Ungariei după slujba religioasă ar deveni, în contextul prezenței Papei, a președintelui Ungariei și a camerelor de televiziune care vor prelua vizita pentru zeci de milioane de telespectatori, mai mult decât o iresponsabilitate;
  5. Papa Francis va evita, cu siguranță, orice gir asupra situației politice de la Budapesta, chiar în pofida prezenței președintelui Ungariei la Șumuleu Ciuc. Rămâne însă ispita vizibilității evenimentului, de aici și riscul ca provocările ungurești să fie prezente. Însă reversul medaliei este altul: cei care vor să se joace cu focul trebui să înțeleagă că un asemenea gest ar face chestiune maghiară atât de vizibilă și de pregnantă, încât nici măcar politicienii de la București, maeștrii, până acum, în evitarea atingerii subiectului, indiferent de gesturile Budapestei, vor trebui să și-o asume, chiar în pofida lor și a calculelor lor politice de moment. Deturnarea vizitei Papei Francis și instrumentalizarea ei naționalistă ar putea deveni o veritabilă declarație de război politic.

 

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.