Tatiana Cojocari*

 Tiraspol, 2017 (Sursa: ventus-reisen.de)

 Prin acest articol lansăm o serie de analize tematice dedicate Transnistriei și realităților politice, economice, culturale și sociale de acolo. Concluziile sunt bazate pe o cercetare derulată în teren pe parcursul anului 2017. Acest demers vine în contextul în care autoritățile din Republica Moldova au demarat anul trecut o campanie și competiție publică pentru reglementarea conflictului transnistrean, campanie ce anticipăm că va continua și în acest an, 2018 fiind  an electoral. Transnistria – ,,vis moldovenesc” – apare de fiecare dată când interesul politic o cere fără a avea, însă, un fundament rațional și realizabil. Faptul că este invocată politic în mod mai degrabă politicianist nu are darul să soluționeze niciodată, cu adevărat, coșmarul oamenilor, resemnați sau nu, de pe cele două maluri ale Nistrului.

Discursul politic despre reintegrarea Transnistriei în Republica Moldova este o formă fără fond.

Context: agresiunea rusă din Ucraina crește conștiința de sine a regiunii separatiste

Odată cu așa- zisele ,,acțiuni teroriste” din Ucraina, din 2014, anexarea ilegală a Crimei și separatismul rusesc din Donbas, situația Transnistriei a început treptat să se schimbe din toate punctele de vedere. Asistăm astăzi mai intens ca niciodată la o criză, un deficit financiar extrem de mare și o criză a alimentelor din supermarket indiferent în ce oraș al regiunii ne aflăm. Faptul că Ucraina se află într-un proces de confruntare cu Federația Rusă a făcut-o să-și schimbe radical atitudinea față de Transnistria, regiune care se bucură de susținerea Federației Ruse, și unde sunt dislocate trupele rusești, privind acum către Transnistria ca la o regiune cu potențial pericol. Ucraina a înăsprit controlul vamal și a demarat controale riguroase ale fluxului de intrări/ieșiri de mărfuri și persoane din regiune. Fapt ce, evident, a limitat opțiunile logistice ale economiei Transnistriei, făcând-o dependentă din acest punct de vedere de partea dreaptă a Nistrului – Republica Moldova, o opțiune deloc pe gustul autorităților transnistrene.

Colac peste pupăză, anul acesta s-a pus în aplicare și inițiativa de control comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor prin punctul de trecere de pe segmentul central (transnistrean) al frontierei moldo-ucrainene ”Pervomaisk-Cuciurgan”, aprobată la data de 22 ianuarie 2016, care face scenariile economice pentru Transnistria și mai sumbre decât până acum. Cu toate insistențele autorităților transnistrene pe lângă Federația Rusă de a opri demersul și toate nemulțumirile îndreptate spre Chișinău, nu s-a întâmplat nimic.

Prin aceste presiuni economice calitatea vieții transnistrenilor a scăzut considerabil, fenomen observat încă în timpul mandatului fostului lider Evghenii Șevciuc, ce a fost nevoit să aplice măsuri nu tocmai populare de supraviețuire a regiunii. Acestea au fost receptate ca un semnal de alarmă pentru actualul lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, candidat susținut de holdingul ,,Șherif”, care, în pofida dorinței sale, a trebuit să regândească schema de supraviețuire economică, fiind pus în situația de a alege varianta colaborării cu oficialii de la Chișinău. Moment mai oportun pentru această decizie nici nu putea exista, dat fiind contextul schimbărilor politice la Chișinău și al pregătirilor electorale din 2018.

Astfel, anul 2017 a fost inaugurat de întâlnirile de lucru dintre cei doi lideri, Dodon și Krasnoselski, la inițiativa celui dintâi, care a poziționat problema soluționării conflictului transnistrean ca un obiectiv strategic al mandatului său. Avântul acestor întâlniri de lucru, fără multe rezultate tangibile, a fost stopat de către declarațiile și acțiunile Parlamentului Republicii Moldova, poziționat în sfera politică a R. Moldova ca unul pro-european.

Și iată că, în toamna acestui an, pe fondul incoerențelor Guvernului Republicii Moldova asupra subiectului privind retragerea trupelor militare rusești din regiunea transnistreană inițial inclus, apoi exclus, de pe agenda ședinței ONU din 23.10.2017 la solicitarea guvernului, asistăm deja la manifestarea de către guvernul lui Pavel Filip a unui progres considerabil pe problematica transnistreană, concret, dezghețarea negocierilor 5+2 și deschiderea către accesul public al podului peste Nistru din localitățile Gura Bîcului și Bîcioc, pod nefuncțional din 1992 și refăcut în 2002 din fonduri europene. Mai mult, reușitele negocierilor au fost consemnate la Bender (25 noiembrie) și printr-un pachet de 4 acorduri ce urmează a fi rezolvate în decursul anului 2018  pentru care autoritățile din R. Moldova au primit laude considerabile la reuniunea în formatul „5+2” (Transnistria, R. Moldova, Ucraina, Rusia şi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), alături de SUA şi UE, ca observatori externi), ce a avut loc pe data de 27-28 noiembrie la Viena, considerat ,,cel mai semnificativ progres din ultimii 10 ani”.

f2

 Premierul Pavel Filip și „președintele RMN”, Vadim Krasnoselski (sursa:gov.md).

 Minciuna ,,moldovenească” din spatele progresului în negocierea conflictului transnistrean

Luate ad litteram, semnalele transmise de către autoritățile de pe cele două maluri ale Nistrului par să ne sugereze apropierea Chișinăului de un punct tangibil în soluționarea conflictului și o deschidere a Transnistriei față de această idee. Coincidență sau nu, dar tot în luna noiembrie a anului trecut, în presa din Republica Moldova și Transnistria se speculau planuri de reglementare teritorială a conflictului transnistrean și re-alipirea regiunii de Republica Moldova, ce ar acorda Transnistriei un statut asemănător cu cel al Găgăuziei , precum și alte particularități asupra cărora nu vom insista aici. Zvonurile au fost lansate în presa din Federația Rusă de ziarul Komersant și preluate imediat de mass-media din Republica Moldova și Transnistria. Nu s-au lăsat așteptate nici reacțiile din partea autorităților de pe cele două maluri ale Nistrului: cel mai vocal a fost președintele R. Moldova, I. Dodon, care a ținut să afirme răspicat că nu este de acord cu proiectul propus de Guvern și că Administrația Prezidențială a elaborat un plan propriu de reglementare a conflictului transnistrean, ce va întări statutul de neutralitate a Moldovei și dreptul Tiraspolului de a se autoadministra în cazul în care Moldova își va pierde suveranitatea.

De cealaltă parte a Nistrului, aceste inițiative nu sunt luate în serios, liderul transnistrean afirmând că ,,Dodon și-a schimbat de patru ori poziția în ultimele 8 luni. Mai întâi a vorbit despre o federație, după aceea despre o autonomie, pe urmă despre un statut special și acum, din nou, despre federație. Noi ce-ar trebui să punem la bază?”, dar pare că privesc lucrurile într-o manieră mult mai pragmatică decât omologii lor din Republica Moldova, orientând negocierile prin pași mărunți către facilitarea viabilității regiunii transnistrene ca stat independent și internațional recunoscut.

Trei dintre cele cinci inițiative de reglementare a conflictului transnistrean încheiate de reprezentanții la negocieri ai Transnistriei și Republicii Moldova în decursul anului trecut au ca prioritate tocmai soluționarea aspectelor ce țin de izolaționismul politic al regiunii transnistrene: dezvoltarea mecanismului de participare a transportului transnistrean la traficul internațional (prevăzut a fi rezolvat până în luna februarie 2018); conectarea rețelei de telecomunicație între cele două maluri ale Nistrului, care, așa cum afirmă V. Krasnoselski, reprezintă o problemă foarte importantă, deoarece ,,rețeaua de telecomunicație a Transnistriei se afla în afara ,,domeniul juridic internațional și mai devreme sau mai târziu s-ar fi putut lua măsuri de izolare informațională a Transnistriei”; recunoașterea actelor de studii emise în regiunea transnistreană, ce oferă dreptul cetățenilor Transnistriei nu doar să studieze în străinătate, ci și să muncească legal în afara Transnistriei. Detaliul interesant aici este că părțile au convenit asupra unor modele neutre de ștampilă și de diplomă pe care organul competent al Republicii Moldova urmează să aplice o apostilă în conformitate cu cerințele Convenției de la Haga. Tot modelul neutru pare că o să se implementeze și pe plăcuțele de înmatriculare a transportului din Transnistria, conform informațiilor care au apărut deja în presă.

Chiar și deschiderea podului Gura Bâcului-Bâcioc oferă un potențial economic și comercial Transnistriei, fiind o rută destinată circulației vehiculelor de marfă.

La rândul ei, Moldova a cerut rezolvarea problemei școlilor cu predare în limba română din Transnistria și accesul la terenurile fermierilor de pe traseul Dubăsari-Tiraspol, probleme vechi, apărute din cauza faptului că autoritățile transnistrene nu au respectat în repetate rânduri reglementările legale în vigoare.

Însă cel mai mare succes al diplomației transnistrene, conform presei locale, este invitația „reprezentanților oficiali” ai Transnistriei de a participa la masa de discuție a sub-comisiei PACE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) pe tema reglementării conflictului transnistrean. Conform opiniei liderului transnistrean reflectată în presa locală,  ,,PACE este o platformă internațională serioasă de discuții” și cu această ocazie ,,vreau să reiterați din nou principiile independenței noastre”.

f3

Lideri de pe ambele maluri ale Nistrului la conferința PACE (sursa: assembly.coe.int)

Miza a constat în solicitarea acordării statutului de observator al RMN la Consiliul Europei de către reprezentanții delegați ai acesteia, însă deocamdată nu se cunoaște dacă solicitarea a fost aprobată sau nu. Această solicitare, precum și  adresarea către ONU prin care, de asemenea, Transnistria solicită statutul de observator, sunt pași care arată de fapt care este țelul urmărit de „diplomația” transnistreană – dreptul de fi recunoscută internațional. În acest sens, „diplomația” transnistreană pare mult mai prezentă și pare mai de succes decât cea din Republica Moldova.

f4

„Președintele” Republicii Moldovenești Transnistrene (RMN), Vadim Krasnoselski (sursa:president.gospmr.org).

,,Noi gândim în rusă, visăm în rusă”. Lumea socială a Transnistriei

Astfel, contextul politic din Moldova și realitatea din Transnistria nu ne fac decât să ne întrebăm cât de veridic, posibil și fezabil este să vorbim astăzi despre o reintegrare a Transnistriei. Nu ne interesează cum se poate efectua din punct de vedere jurisdicțional și normativ acest proces, ci mai degrabă ce au făcut și, mai ales, ce nu au făcut în ultimii 25 de ani autoritățile Republicii Moldova pentru a crea premisele necesare unei re-integrări a Transnistriei la teritoriul Republicii Moldova. Ce politici sociale adresate populației Transnistrene au elaborat autoritățile din Moldova? Și, în general, cât de prezentă este aceasta în mentalul colectiv al transnistrenilor, dincolo de declarațiile oficiale ale politicienilor de pe cele două maluri ale Nistrului? Concluzia cercetării noastre este că, mai degrabă, Republica Moldova NU este prezentă în mentalul colectiv al transnistrenilor, iar lumea socială a regiunii separatiste face abstracție de malul stâng al Nistrului.

Speculațiile din proiectul de re-integrare apărut în presă prin care autorii acestora ar afirma că ,,reglementarea conflictului transnistrean nu poate presupune mari dificultăți deoarece aici, spre deosebire de alte conflicte din Europa, nu există nici un fel de contradicții religioase sau interetnice, structura demografică și confesională a populației fiind practic identică, constituită în proporții diferite din comunitățile numeroase de moldoveni, ucrainieni și ruși de credință ortodoxă”, nu doar că nu sunt susținute prin cercetări cantitative și date actuale, care practic nici nu există și nici nu au fost prezentate de autoritățile Republicii Moldova, dar sunt total opuse afirmațiilor liderului transnistrean, care este de părere că nu există forme comune de re-integrare cu Moldova și că fiecare parte are specificitatea sa bazată pe tradiție, lege, jurisdicție, și că ,,noi (transnistrenii) gândim și visăm în rusă, iar ei au fost învățați de-a lungul a 25 de ani să gândească în română”.

Pornind de la aceste întrebări și lansând ipoteza că și de data aceasta politicienii scot din buzunar cartea Transnistriei doar pentru un interes politic, iar locuitorii RMN sunt luați în calcul strict ca potențiale ,,voturi” în urnele unora sau altora, vă invităm să cercetăm împreună realitatea socială a Transnistriei pentru a putea aprecia de sine stătător cum este structurată lumea socială a transnistrenilor, care sunt reperele lor culturale și civilizaționale, universul mental al acestora și viziunile lor față de viitorul politic și geopolitic al regiunii.

În acest demers vom oscila între trei factori esențiali în conturarea identității unei „entități statale”, respectiv instituția religioasă, instituția mass-media și învățământul, care, în opinia noastră, poate reprezenta cel mai bine lumea socială de dincolo de Nistru.

f5

Arhiepiscolul Sava și „președintele” Vadim Krasnoselski sursa: president.gospmr.org

 Biserica – liant al societății și (sau) actor în construirea „statului-națiune”

 ,,Pământul pe care se află astăzi Transnistria are tradiții ortodoxe bogate. Teritoriul regiunii a făcut parte din Rusia Kieveană creștină, Cnezatul Galiției-Volînia și Imperiul Rus (..)”.

(Descriere preluată de pe site-ul Eparhiei de Tiraspol și Dubăsari pe care o puteți consulta în limba rusă aici)

Biserica în Transnistria reprezintă singura instituție internațional recunoscută și constituită în conformitate cu canoanele bisericești. Parte componentă a Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, apariția Eparhiei de Tiraspol și Dubăsari este un fenomen interesant prin natura sa și ulterior, prin scopul și potențialul de instrumentalizare politică al instituției.

Creată exclusiv la solicitarea autorităților transnistrene, a reprezentat un compromis al  Bisericii Ortodoxe Ruse, sub a cărui oblăduire se află și Mitropolia Chișinăului și A Întregii Moldove, așa cum ne împărtășesc reprezentanții Eparhiei de Tiraspol și Dubăsari (interviurile au fost luate la fața locului):

,,Știți, s-a întâmplat așa că înainte pe acest teritoriu nu exista o Eparhie ca parte a structurii bisericești, au fost perioade foarte scurte când activa o catedră, dar foarte scurte și nu pe întreg teritoriul (…),  atunci de abia se crea Republica noastră (Transnistria), adică era foarte dureros și categoric privită orice tentativă de implicare venită din exterior, mai ales în sfera duhovniceasca, dar, autoritățile chiar dacă nu se considerau credincioși, se considerau ortodocși și înțelegeau cum ar trebui să funcționeze ortodoxia (ca și primul nostru președinte care a făcut foarte multe pentru Biserica noastră, cum nu au făcut mulți, chiar dacă nu se considera credincios).

 Și s-a întâmplat așa că autoritățile au conștientizat că este nevoie de o structură religioasă separată, care să nu fie subordonată Republicii Moldova direct (…) atunci, au mers neoficial în Moscova și au purtat negocieri în acest sens, dar pentru că structura de stat este una nerecunoscută (Transnistria), mai rău, în 1991 și situația din cadrul Patriarhiei Moscovei era una grea, (…) nu au acceptat să se construiască în Transnistria o structură religioasă separată, pentru că avea să se consideră ca un exemplu pentru toți ceilalți. Atunci, autoritățile noastre, din motive politice, nu religioase, au mers în Kiev, acolo evident au refuzat, fiind o structură subordonată Patriarhiei Moscovei, apoi au încercat să găsească măcar pe cineva – Greco-Catolicii, care în acel moment s-au bucurat și au acceptat, dar trebuie din start menționat ca a fost o acțiune pur formală pentru a pune un pic de presiune asupra Moscovei. (…)

 Iar deja mai târziu, când tot valul de haos s-a mai liniștit, iar Chișinăului în plan religios i s-a acordat autogestiune, aproape autonomie, doar că nu au numit-o așa, și Kievul a primit autonomie, s-a constituit inițial vicariatul și apoi din 1995 Eparhia. Iustinian a fost primul nostru Arhiepiscop, era atunci foarte tânăr, activ, istoric de profesie, instruit în București și în viziunea lui, considera că nu trebuie doar să construiești o structură unde să vină credincioșii să se roage și să plece, ci biserica trebuie să influențeze activ viața societății, adică dacă conducerea laică singură a cerut să fie construită aici o Eparhie, atunci aceasta nu va fi doar un element decorativ, nu doar o denumire frumoasă, ca în final fiecare să facă ce dorește fără o tangență oarecare. (L.A)

 ,,Așa că la noi putem spune că Eparhia și Statul cooperează reciproc, avem o simfonie a puterilor (…) așa cum a fost în Bizanț”. (V.C)

Referitor la statutul pe care îl ocupă astăzi Eparhia în cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și la relația dintre cele două, unul dintre jurnaliștii din Transnistria intervievați precizează:

,,Episcopia de Tiraspol și Dubăsari este considerată că având o poziție specială în componența Mitropoliei Chișinăului, în mare totul este legat de aspectele politice, este totul interconectat, pornind de la faptul că Transnistria este de facto o regiune separată de Republica Moldova, de facto necontrolată de aceasta, atunci și Episcopia de Tiraspol și Dubăsari are anumite particularități în funcționarea sa. Concret, există formal o relație de subordonare față de Mitropolia Moldovei, dar pe de altă parte există un contact direct cu Federația Rusă, cu Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse (BORuse), cu cartierul central al Moscovei, adică sunt toate acestea și cumva, în acest sens, tendința este crescătoare”. (A.M)

Întrebați despre acest aspect, reprezentanții Eparhiei au negat statutul special pe care l-ar ocupa instituția lor în cadrul Mitropoliei, menționând însă că subordonarea acesteia față de Mitropolie este strâns corelată cu faptul că Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove face parte din teritoriul canonic al BORuse și citându-l pe fostul Arhiepiscop al Eparhiei, Iustinian, au precizat că:

,,atâta timp cât Mitropolitul Vladimir îl  pomenește în rugăciunile sale pe patriarhul Moscovei, noi vom asculta de acesta”. (V.C)

Fapt ce este întărit nu doar de aceste declarații, ci și de acțiunile și interesele propriu-zise ale Eparhiei: la o simplă vizualizare a site-ului Eparhiei, observăm cu precădere în secțiunea noutăți și evenimente, știri referitoare la Patriarhia Moscovei, apoi evenimente locale și nici măcar o singură știre despre Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove. Relația apropriată cu Patriarhia Moscovei mai poate fi explicată și prin faptul că ambii Episcopi ai Eparhiei de Tiraspol și Dubăsari, Iustinian și actualul Sava, au fost numiți direct de către Patriarhul Moscovei, fiind originari din Rusia.

Mai mult, după cum precizează și persoanele intervievate, pentru liderii transnistreni reprezintă un act de o semnificație deosebită, anume întâlnirile lor cu Patriarhul Moscovei și nu cu Mitropolitul Moldovei:

,,Așa cum știți probabil, toți președinții Transnistriei consideră de datoria lor să se întâlnească cu Patriarhul (…). Există un plan în care se specifică cu cine și în ce ordine trebuie să se întâlnească Președintele Transnistriei, spre exemplu custodele nostru, vice-premierul Rogozin, înainte era Jucov, acum e Rogozin, să mai zicem că sunt anumiți miniștri, Ministrul Economiei, deputați din Duma de Stat și evident Patriarhul Rus, înainte a fost Alexei, acum este Kirill – deci această vizită este una obligatorie. Știți probabil că Igor Nicolaevici Smirnov s-a întâlnit de câteva ori cu Patriarhul, Evghenii Vasilievici Șevciuk de asemenea s-a întâlnit cu Patriarhul de câteva ori și consider că și Vadim Nicolaevici Krasnoselski se va întâlni cu Patriarhul, după prognozele mele chiar mai des decât cei doi predecesori ai săi”. (A.M)

 Evident că aceste întâlniri sunt extrem de mediatizate în mass-media transnistreană, liderii profitând de un capital politic uriaș în fața alegătorilor, devenind deja o practică perpetuată. Până și simplul mesaj de felicitare adresat Patriarhului Rus de către liderul Transnistrean este reflectat în mass-media ca un eveniment aparte, precum cele ale președintelui V. Putin cu Patriarhul Kirill în Federația Rusă.

Pe de altă parte, nu doar că întâlnirile liderilor transnistreni cu Mitropolitul Vladimir sunt mai rare, dar acestea nici nu se bucură de o popularitate sau însemnătate prea mare pentru transnistreni. Este una când vine Mitropolitul Vladimir al Moldovei și cu totul altceva când în 2013 Patriarhul Rusiei Kirill a vizitat Transnistria, vizită intrată în istorie pentru localnici și adusă în discuție de toți respondenții:

,,Vizita Patriarhului este un eveniment de o importanță majoră. Biserica pentru Transnistria, în opinia mea, nu este doar un institut tradițional care există și în Moldova și în Ucraina, etc. Transnistria mereu reacționează foarte tăios referitor la toate problematicile care îi ating … funcțiile sale vitale ca atare și orice vizită aici a unui deputat din duma rusească sau a unui scriitor vestit și mai ales a Patriarhului, are o manifestare simbolică și arată că în ciuda statutului de drept nerecunoscut, oamenii care locuiesc aici nu sunt rupți și izolați de lumea exterioară, cum s-ar spune se află pe ordinea de zi, ei sunt implicați în procese, și iată că biserica reprezintă acel mecanism involuntar care impulsionează implicarea în aceste procese, pentru că dacă  aici vine Patriarhul pentru noi semnifică că nu locuim undeva în Tahiti, cale lungă până acolo, ci suntem aici, și iată suntem vizitați”. (A.D)

f6

 Vizita Patriarhului Kirill în Transnistria (sursa:novostipmr.com)

 Un alt respondent accentuează amploarea pe care l-a avut evenimentul ,,vizita Patriarhului Kirill în Transnistria, în 2013, când, iată noi stăm cu Dvs. aici în Piața Centrală a orașului, iar el și-a ținut discursul acolo unde este statuia, lângă Palatul Pionerului. Acolo era o tribună, iată toată această piață, dintr-un capăt în celălalt, era plină de oameni. Oameni veniți benevol. Nimeni nu a adus pe nimeni cu forța. Nici spațiul nu era suficient pentru toți.

 Noi, într-adevăr, avem un popor ortodox și chiar oamenii moderat laici au venit atunci să asculte discursul cum s-ar spune, Preafericitului. De aceea spun că Biserica, chiar dacă e un institut implicit, cu o politică și o putere neimplicită cum ar spune politologii, dar în realitate aceasta se bucură de un potențial politic mare” (A.M).

Într-adevăr, instituția religioasă se bucură în Transnistria de un oarecare potențial politic care este activat doar în anumite situații, atunci când este nevoie, cum precizează și respondenții, iar autoritățile laice conlucrează aici cu Biserica Ortodoxă la soluționarea diferitelor aspecte sociale ale regiunii, pentru că ,,alegătorii noștri sunt aproximativ 90% ortodocși”.

Evident, statistici oficiale și la zi nu există, însă și reprezentanții Eparhiei și formatorii de opinie cu care am discutat, sunt în unanimitate de acord că acest număr aproximativ de 90%, ar fi susținut și printr-un recensământ dacă ar avea loc astăzi. Mai ales că, în ciuda faptului că regiunea Transnistreană întrunește peste 32 de naționalități, așa cum precizează și actualul lider al regiunii, aceștia sunt în majoritate ortodocși. Ar fi ciudat să fie altfel, ținând cont că aici celelalte culte religioase considerate netradiționale (musulmanii și evreii sunt cultele considerate tradiționale în Transnistria, însă acestea sunt în minoritate și formează un număr de câteva zeci de persoane așa cum ne asigură reprezentanții Eparhiei Ortodoxe), sunt considerați, ca să cităm ,,ca fiind spioni, că nu sunt oamenii noștri și că activează împotriva statului” și sunt priviți de ortodocși ca fiind de la ,,zoo”.

Interesant este că nu doar celelalte minorități religioase sunt privite cu oarecare îngrijorare și chiar repulsie, ci și ortodocșii non-slavi, cum ar fi spre exemplu Mitropolia Basarabia, care este categoric asociată de către toți respondenții cu România. (Mitropolia Basarabiei a fost pentru prima dată reactivată în Republica Moldova de către Biserica Ortodoxă Română în 1992 la cererea unui grup de credincioși din Republica Moldova, însă de abia în 2002 s-a reușit cu eforturile CEDO, legalizarea acesteia, având și în prezent o activitate restrânsă în Republica Moldova).

,,Nu știu dacă a fost o greșeală sau nu, atunci în 2007, inițiativa Mitropoliei Basarabiei de a înființa o episcopie aici (așa numita „Episcopie Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria”, deși Mitropolia Basarabiei și Biserica Ortodoxă Română nu au avut niciodată jurisdicție canonică în stânga Nistrului – n.n.), însă această a fost percepută foarte negativ în Transnistria. Mass media de stat din Transnistria au lansat câteva declarații foarte categorice și izbitoare pe acest subiect, amplificând reacția negativă în rândul populației, alimentată deja de guvernanții Transnistreni. A fost o carte foarte bună care s-a jucat de către puterea de stat” (A.C)

 ,,Când România a anunțat că pe teritoriul nostru vor să-și înființeze Eparhia lor, Patriarhia Moscovei a trecut cu vederea această declarație, sau mai bine zis nu a trecut cu vederea, ci nu a realizat pe deplin despre ce e vorba, și atunci Arhiepiscopul Iustinian a cerut să se adune material pe această temă (au apelat la un istoric laic, Șovnic), au pregătit deci toate aceste materiale, au trimis pachetul către Patriarhie (Rusiei), drept rezultat Patriarhia a reușit să obțină o întrevedere cu reprezentanții Patriarhiei Române și această problematică nu putem să spunem că a fost închisă, dar a fost înghețată”. (LA)

 ,,Cu Mitropolia Basarabiei totul este mult mai complicat aici la noi. În 2007 știți că a fost încercarea acesteia de a crea o Eparhie aici pe teritoriul Transnistriei, doar că atunci, iată, Biserica Rusă și Eparhia de Tiraspol a demonstrat de fapt cât de puternice sunt resursele sale politice – soft power – acele oportunități care nu sunt vizibil manifestate, dar care există, în principiu, atunci cu forțe comune ale societății civile, din câte îmi amintesc, organizațiile publice au fost foarte active și s-au pronunțat împotriva acelui demers al Mitropoliei Basarabiei, demersurile active ale Patriarhiei Ruse, ale partidelor transnistrene, iată așa datorită sau din cauza acestor eforturi comune acțiunea Mitropoliei în Transnistria a eșuat” (A.M).

 Este și firesc să fie așa, ne mai precizează respondenții, pentru că ,, Mitropolia Basarabiei nu ar fi putut prinde rădăcini aici în Transnistria, pentru că aici, chiar dacă există câțiva care se identifică ca români, aceștia reprezintă un număr nesemnificativ, ei nici în Moldova nu sunt mulți, aproximativ 10%, aici în general nu sunt numeroși și de aceea cumva setează din start șanse mici pentru Mitropolie”.

f7

Mânăstirea Noul Neamț, regiunea Transnistria

Clișeele asociate în Transnistria cu Mitropolia Basarabiei și inițiativa Episcopiei de Dubăsari sunt de genul: românii – ocupanți care duc o politică de revizionism. Clișeele acestea, ne mai precizează doi dintre respondenți, nu sunt prezente doar aici ci, și în Ucraina ,,atunci când s-a încercat în 2011 să se deschidă o biserică de către BORom în satul Camîșovca (Ucraina), ei au reacționat la fel, Mitropolitul de Odessa declarând aceleași lucru” (AM). (De fapt, în 2011 a avut loc sfințirea unei biserici românești în satul Camîșovca: http://www.timpul.md/articol/a-fost-sfintita-prima-biserica-romaneasca-din-ucraina–25389.html – n.n.)

Respondenții mai accentuează diferența dintre identitatea lor și cea promovată de către Mitropolia Basarabiei, dintre valorile diferite pe care ar dori aceasta să le impună, identitate reflectată chiar și de către unii reprezentanți ai românilor din Transnistria:

,,Nu vorbesc acum ca să jignesc o naționalitate, ci iată spre exemplu, în Moldova în ultimii 25 de ani a apărut polemica români sau moldoveni, eu vă spun că eu sunt moldovean, eu reprezint o altă naționalitate, el este român, iar eu moldovean, iar când ei au încercat să vină aici și să ne impună nouă altceva, înțelegeți că noi pur și simplu nu suntem români. E același lucru cum ar veni și din Ucraina și ar încerca să ne impună, le-am spune același lucru – suntem moldoveni” (V.C)

 Un alt respondent ne precizează că ,,personal mă consider ortodox și bineînțeles consider că această regiune, istoric vorbind, se află sub oblăduirea BORuse, iar toate acestea încercări de pătrundere, de schismă, influență, nu vor aduce nimic bun (…). Nimic în afară de schismă și tensiune în societate nu poate fi, pentru că la noi societatea este una tradițională după originile sale, cu valorile sale, viziunile sale asupra lumii și toate încercările de a impune noi forme, modele de percepere, cum ar fi cele europene, chiar dacă acestea sunt apropiate cultural, dar eu personal sunt foarte sceptic față de aceste valori europene, față de acele grupuri/comunități netradiționale, și bineînțeles că toate aceste încercări de impunere din partea Mitropoliei Basarabiei vor constitui sursa de tensiune, punctul dureros pe care vor pune presiune toți”. (A.D).

În schimb, valorile și viziunile transnistrenilor nu vin deloc în contradicție, spre surpriza nimănui, ba din contra, se aliniază perfect cu planetele din universul Lumii Ruse, concept relansat de către Patriarhul Kirill în 2007, elementele căruia sunt instrumentalizate din ce în ce mai mult de către președintele rus – discursul care justifică ocuparea Crimeii este cel mai relevant în acest sens.

Acest concept a fost transpus de către V. Putin într-o fundație internațională – Fundația Lumii Ruse – pe care o regăsim sub forma unui centru cultural rusesc atât la București, Chișinău cât și alte mari orașe internaționale.

f8

Patriarhul Kirill la A X-a Adunare a Lumii Ruse, 2016 (Sursa: patriarchia.ru)

În Transnistria, Fondul este destul de activ, deși, așa cum precizează unul dintre respondenți, finanțările din partea acestuia nu sunt accesibile altor organizații locale. De regulă, Fondul cooperează destul de apropiat cu Biserica Ortodoxă Rusă, atât în Federația Rusă, cât și pe teritoriul canonic al acesteia – R. Moldova, Ucraina, Belarus, însă aceste activități de colaborare nu sunt expuse public.

 Site-ul Fondului are o secțiune dedicată Transnistriei, iar Centrul Lumii Ruse se află în incinta Universității de stat din Transnistria. Unul dintre respondenți ne împărtășește că a participat personal la Adunarea Lumii Ruse, când a luat cuvântul Patriarhul și a vorbit pentru prima dată despre Lumea Rusă și granițele acesteia.

,,Înainte ca Patriarhul să lanseze conceptul Lumii Ruse, acesta a punctat că Lumea Rusă reprezintă în primul rând valori, nu există o graniță a Lumii Ruse, pentru că înainte de toate este vorba despre identitatea rusă.

 Pentru Transnistria, unde populația să zicem că se împarte în 30% ruși, 30% moldoveni și 30% ucraineni și restul bulgari, evrei, etc., acest concept este atât de natural, pentru că noi de această situația ne-am lovit în anii 90, când pe de-o parte Chișinăul a început să pledeze pentru construirea unui stat pe criterii etnice, aici pledau pentru un model internațional de organizare a relațiilor, de aceea când a fost lansată asemenea interpretare (a Lumii Ruse) aceasta pentru Transnistria era foarte clară și pe deplin înțeleasă, aici și înainte de a apărea conceptul de Lume Rusă, situația a făcut ca Transnistria să fie ca un avanpost al Lumii Ruse, doar că atunci nu exista acest discurs al Lumii Ruse, ci ne consideram ca un bastion al Rusiei, pentru că noi aici ne identificăm nu doar cu Federația Rusă ca și stat, ci și cu cultura rusă, cu istoria rusă, cu civilizația rusă dacă putem să spunem așa (…).

 Ceea ce a fost pentru noi important este că am observat, iată, această schimbare de viziune, noua abordare din partea Rusiei, elitelor rusești, odată cu înființarea Fondului Ruskii Mir (Lumea Rusă). Acest Fond este funcțional și lucrează destul de activ și de succes și noi suntem doar bucuroși că acest lucru există. (A.D)

Respondenții consideră că atât receptivitatea statului și a societății față de Biserica Ortodoxă, integritatea lor teritorială și statală specifică, cât și funcționarea proceselor guvernamentale într-un anumit fel, se datorează în primul rând unor parametri comuni cu cei ai Federației Ruse care se păstrează încă din perioada comunistă pe de-o parte, și a faptului că influența occidentală în regiune este foarte mică, pe de altă parte:

,,Pentru noi e mai ușor pentru că aici s-a păstrat încă mentalitatea sovietică, comunistă, chiar și tinerii se educă ținând cont de coordonatele anterioare, chiar dacă sunt crescuți într-o familie de laici, oricum au aceleași coordonate comune cu restul societăți, aceleași valori, aceeași eroi, aceleași sărbători și ce e interesant, pe teritoriul de astăzi al Transnistriei nu au existat niciodată disensiuni inter-religioase și inter-etnice, pentru că de la început cei care s-au așezat aici erau într-un procent de 90 la sută – ortodocși. Acum aproximativ lucrurile sunt la fel”. (L.A)

 „Aici, mai precizează reprezentantul Eparhiei, ,,s-a format un popor unitar din ruși, ucraineni și moldoveni și încă vreo 30 de reprezentanți ai altor naționalități și pentru că la majoritatea strămoșii erau ortodocși, istoria lor e comună de vreo 200 de ani pe acest teritoriu, sistemul de coordonate este unic, deci avem un popor unit”. (L.A)

 ,,Știți de ce lucrurile sunt așa, pentru că voi ați gustat influența europeană, dar aici la noi influența este una rusească, ce înseamnă influență rusească, înseamnă concepția statului rus tradițional, simfonia dintre stat și biserica. (A.M)

Astfel, pentru transnistreni este mult mai importantă opinia vecinului său, iar pentru autoritățile locale, opinia alegătorilor, atunci când vine vorba de reguli și procese statale, decât ,,al acelui domn din Washington sau Bruxelles”. Moralitatea și normalitatea tradițională sunt cele care stau la baza normelor sociale, iar legea justiției juvenile sau comunitățile LGBT și mișcările acestora sunt asociate strict cu invențiile occidentalilor, deci le sunt străine deocamdată, iar permiterea manifestărilor acestor comunități ar constitui un precedent în opinia respondenților. Președintele actual, V. Krasnoselski este considerat de către reprezentanții Eparhiei, un bun ortodox și ,,deloc pro-european” tocmai pentru că acesta are 3 copii proveniți din prima căsătorie și unica și mai ales că ,,e căsătorit cu femeie și nu cu un bărbat”.

Evident, percepțiile sociale relatate mai sus nu pot fi în totalitate atribuite apartenenței la ortodoxie sau la cultura slavă, așa cum reiese din relatările respondenților, ci sunt corelate și cu alte procese sociale și economice ce plasează Transnistria într-o etapă prin care au trecut și alte societăți la un moment dat. Mai mult, neexistând date reprezentative la nivel regional, nu putem atribui aceste opinii integral transnistrenilor, opiniile fiind mereu diversificate în cadrul unei societăți, oricât de omogenă se consideră aceasta. Însă relevant după părerea noastră, este că respondenții au asociat anumite valori, orientări ideologice chiar, cu anumite instituții religioase, iar ortodoxia și specificul conservator al acesteia este categoric asociat cu Biserica Ortodoxă Rusă, prin acest fapt exemplificând preferințele lor spirituale, originile lor culturale și felul în care acestea sunt utilizate în conturarea viitorul politic al Transnistriei.

*Tatiana Cojocari este membru în Consiliul de Experți LARICS. Interviurile utilizate în acest material au fost realizate în cadrul cercetării de teren sprijinită de Universitatea din București prin fondul Școlii Doctorale al Facultății de Sociologie și Asistență Socială. Autoarea adresează mulțumiri speciale lui E.C., sprijinul și sugestiile căruia au contat enorm în procesul documentării și redactării acestui material.