*Nicolae Țîbrigan
Igor Dodon salută un actor ce-l interpretează pe domnitorul Ștefan cel Mare
Sursa: Facebook
În toamna anului 2016, înainte de campania pentru alegerile prezidențiale, pe un site cu fake news-uri înregistrat în Panama, chipurile de „satiră și umor” – guralumii.net, fusese publicat doar un articol unde se afirma că Maia Sandu, candidatul pro-european, i-ar fi promis cancelarului german Angela Merkel că R. Moldova ar urma să găzduiască 30.000 de refugiați sirieni dacă va ajunge președinte.
Ulterior știrea fusese intens mediatizată de posturile publice și site-urile anonime afiliate holdingului mediatic al oligarhului Plahotniuc, înscenându-se inclusiv un interviu cu trei studenți sirieni care-și declarau susținerea pentru candidata Maia Sandu. Impactul a fost unul imens, dacă luăm în considerare că în 2020, sondajele atestă prezenta acestei narațiuni în rândul a 13,6% din moldoveni convinși că Maia Sandu ar fi adus refugiații sirieni dacă ajungea Președinte (CBS-Axa, mai 2020)
Apoi, scenariul este repetat în contextul alegerilor anticipate pentru funcția de Primar al Chișinăului din mai 2018, un alt site – stiripespuse.md distribuie un material video fake atribuit postului Al Jazeera unde Andrei Năstase se oferea să concesioneze pe o perioadă de 50 de ani Capitala arabilor pentru construcția mai multor moschei. Drept urmare, materialul falsificat ce l-a vizat pe Andrei Năstase a fost vizionat pe pagina de Facebook „știripespuse” de peste 540.000 de ori, fiind distribuit de peste 11.000 de utilizatori.
Dar aceste exemple de false teme (narațiuni) n-au fost pe larg receptate sau virale pe social-media doar datorită popularității canalelor de propagare, dar și datorită substratului mitic pe care-l conțin. Asupra lor aș vrea să insist mai mult în următoarele rânduri.
Miturile noastre
Psihologii au ajuns la concluzia că obiceiurile, credințele, comportamentele, relațiile între indivizi, între indivizi și grup sunt imposibil de analizat în afara imaginarului. Doar pornind de la credință ca imaginar creat continuu în și prin istorie, putem defini unitatea și coeziunea unei comunități umane care cuprinde „semnificații comune și, mai presus de toate, valori comune”, așa cum o definește și sociologul Amitai Etzioni.
Comunitățile conferă simboluri lumii, judecând ce are sens sau nu, ceea ce este sau nu relevant, valid sau e în concordanță cu propria identitate, adică furnizează acel sistem de interpretare necesar pentru a răspunde la întrebările despre origini, fundamente, viață, sau moarte. Toate aceste forme de credință au și un punct comun – ideea că acestea răspund la anxietatea, incertitudinea sau frica colectivă caracteristice grupurilor sociale. Astfel, indivizii produc, preiau și retransmit diferite credințe pentru a gestiona simbolic incertitudinile cu care se confruntă. Altfel spus, credințele conferă individului și acel sentiment că viața are, în cele din urmă, un sens – un perfect mecanism psihologic de autoapărare.
Sociologul francez Roger Bastide ne ajută să înțelegem mai bine legătura între imaginea proiectată și neliniștile interioare, definind miturile ca niște „ecrane pe care se proiectează angoasele colective”, și modalități diferite de reacție față de dezechilibrele și tensiunile din interiorul societății.
Trecutul este deformat și reinterpretat pentru a legitima prezentul – nu doar din punct de vedere istoriografic, dar și politic. E un fenomen normal, înscris în evoluțiile psihosociale ale oricărui grup uman. Diferența e că în societățile totalitare, cum a fost cazul celei din Uniunea Sovietică, istoria și miturile conexe au fost deformate mult mai grav decât în „societățile deschise”.
Dar în era post-adevărului, nu doar trecutul, dar și prezentul este reinterpretat prin grila bombardamentului dezinformațional. Uneori cele două se suprapun pentru a da naștere unei configurații hibride cu scopul de a bulversa și mai mult publicul.
Chiar dacă mitul politic înseamnă și multă fabulație, în sensul în care acesta deformează sau repetă insistent ceea ce realitatea obiectivă refuză, rolul lui final e de a furniza „înțelesuri” pentru prezent constituind o grilă care să decripteze haosul și incertitudinile faptelor și evenimentelor (dimensiunea explicativă). Apoi, să nu uităm nici de funcția sa secundară de a suprasolicita intenția colectivității de a acționa într-o direcție anumite (dimensiunea mobilizatoare), creând imagini și vise despre viitor, nu doar despre trecut.
În România, de exemplu, s-a putut observa cum mitul „Salvatorului” lua pe rând chipul mareșalului Antonescu și al regelui Mihai, drept consecință a campaniilor de manipulare a presei de factură extremistă și național-comunistă. În schimb, în R. Moldova sunt predominante trei mituri politice: „Ștefan cel Mare – voievodul”, „Mihai Eminescu – poetul național” și mitul „vârstei de aur”.
Colaj din fragmente extrase din documentarul propagandistic „Istoria Moldovei – partea a treia” unde se pune accentul pe mitul „vârstei de aur” a R. Moldova (RSS Moldovenești)
Sursa: YouTube
Relevanța politică a acestor mituri este dată de metanarațiunile națiunii construite în jurul lor, sub forma unor perspective unice de interpretare a realității social-politice și naționale.
Dacă e să analizăm perspectiva moldovenistă a națiunii, mitul etnogenezei este similar cu interpretarea românistă a istoriei, numai că alături de geto-daci și romani sunt incluși și slavii ca un al treilea element. Vârsta de aur este localizată într-o perioadă mai apropiată de prezent – în RSS Moldovenească și Basarabia țaristă, deoarece aceste perioade ar reprezenta momente unice al edificării națiunii moldovenești distincte de moldovenii din România.
De fapt, în ambele cazuri este vorba de un fals doar dacă luăm în considerare că pe teritoriul între Prut și Nistru n-a existat niciodată vreo formațiune statală distinctă (exceptând Republica Democratică Moldovenească cu o existență efemeră de doar două luni), iar comunitățile locale n-au putut și nici n-au avut timpul necesar pentru a-și construi o identitate națională distinctă. În Republica Moldova termenii de „națiune”, „naționalitate”, „neam” și „popor” capătă semnificații diferite în funcție de atitudinile și opțiunile (geo)politice ale fiecăruia, nemaivorbind de contextul perioadei în chestiune. În acest fel, „naționalismele” intră în contradicție, se completează și chiar se recompun pe tot parcursul timpului, manipulând ideea de identitate a populației și utilizând argumente ale tradițiilor reale sau inventate. Tensiunile istorice sunt readuse la viață prin printr-o nouă punere a evidență a miturilor politice relevante.
Așa se explică și de ce Ștefan cel Mare, ca „voievod al Moldovei” are în continuare un rol esențial în interpretarea moldovenistă a istoriei. Acesta simbolizează lupta pentru independență a moldovenilor, iar Vasile Stati devine celebru prin a-l numi chiar „Ștefan Moldoveanul”. În timp ce încercările de a știrbi din independența așa-zisei „națiuni moldovenești” le sunt atribuite românilor ca principală caracteristică (vezi mitul „Jandarmului român” creat de intelighenția rusă din exil în anii 1920, preluat și reactualizat ulterior de propaganda sovietică în anii 1930 și 1970).
Totuși, pe lângă aceste aș-numite „mituri fondatoare” ale unui stat, pot fi identificate și o serie de alte „constelații mitologice” (ansambluri mitologice ce țin de aceeași temă), care susțin sau, dimpotrivă, încearcă să deconstruiască mitul relevant.
Aceste mituri pot circula, uneori, și sub forma folclorului urban sau local, unele reinventate de către politicieni și partide politice într-un anumit context electoral. E de ajuns doar să ne amintim de celebrul mit cu „mâna Moscovei” lansat pe timpul regimului oligarhic al lui V. Plahotniuc, și preluat apoi de unioniștii naivi pentru perpetuarea guvernării democrate.
Astfel, tensiunile istorice sunt readuse la viață prin mituri care nu fac altceva decât să pună în evidență etnicitatea, devenind componentă importantă a identității politice, și aceste mituri devin mai curând instrumente de propagandă și dezinformare decât surse originale de interpretare și decriptare a realității.
Unul dintre aceste mituri secundare din aceeași „constelație” este și cel al „invaziei străinilor”, utilizat recent de diverse partide și politicieni cu scopul de a trezi în imaginarul colectiv acea alteritate latentă extrasă din basme, proverbe/zicători, sau narațiuni istorice divergente, cum ar fi „invazia turco-tătarilor” pe „pământul moldovenesc” vs. „Ștefan cel Mare” – apărător al „independenței Moldovei și a poporului” de musulmanii „turco-tătari”.
Captură după o secvență din documentarul de propagandă „Istoria Moldovei – partea a doua”, unde Ștefan cel Mare apare fără alai, cărându-și singur steagul, călare pe un câmp unde există culturi de porumb și stâlpi de electricitate
Sursa: YouTube
Logica discursului din acest mit impune ca cei care nu sunt incluși în retorica grupului, adică în acel „noi” colectiv (in-group), să reprezinte, într-un fel sau altul, alteritatea (out-group). Entitatea celuilalt poate fi constituită atât din grupuri interne (minoritățile naționale), cât și din grupuri externe (românii, sirienii, arabii, rușii, etc.).
Moldovenii și străinii
Spre sfârșitul lunii august, mai multe site-uri marginale de știri, afiliate holding-ului media al Partidului Socialiștilor, au lansat dezinformarea potrivit căreia „lidera PAS, Maia Sandu vrea să vândă străinilor pământurile moldovenești”. Drept argument, deputații socialiști au adus niște poze din „Cartea Albă 2019” a investitorilor străini, afirmând în mod fals că aceste recomandări ar fi susținute de Maia Sandu. Echipa StopFals.md a reușit să demonteze aceste fake news, demonstrând că această solicitare este pe agenda investitorilor străini de cel puțin 15 ani, fără ca Maia Sandu sau fostul guvern să aibă vreo legătură cu documentul.
Dar dezinformarea ajunsese deja să fie livrată publicului din R. Moldova prin intermediul a 14 site-uri afiliate socialiștilor, inclusiv printr-un articol publicat chiar pe site-ul oficial al Parlamentului. Potrivit rapoartelor extrase de pe CrowdTangle, vizibilitatea pe social-media a acestor articole fusese imensă – 3.454 de redistribuiri, 9.925 de interacțiuni și reacții, toate cumulând un potențial impact de peste 1,7 milioane de utilizatori de Facebook în decurs de două săptămâni.
Distribuirea pe scară largă a acestor manipulări de factură electorală nu trebuie pusă în totalitate pe seama social-media. Mulți utilizatori de Facebook sau Odnoklassniki din R. Moldova cad în capcana acestora și din pură naivitate, sau pentru că narațiunea le confirma propriile convingeri și prejudecăți (conform propriului bias de confirmare), fiind convinși că dacă „dau mai departe” prietenilor procedează corect sau le fac un bine.
Când punem problema stereotipurilor prezente la nivelul unei societăți față de străini, trebuie să înțelegem că aceasta se înscrie într-un cerc vicios al miturilor politice care modelează atitudinile și percepțiile populației, și care, la rândul lor, furnizează elementele necesare pentru alimentarea în continuu a acestor mituri.
Un alt specific al republicii se referă la criza de încredere. Aceasta se manifestă printr-o profundă neîncredere în stat, autorități locale și naționale, și poate, cel mai grav, prin lipsa unei încrederi interpersonale. Există doar o singură instituție care se bucură de încrederea majorității populației – Biserica (34,6%), iar în cazul celorlalte instituții naționale și particulare, încrederea este la un nivel extrem de scăzut (BOP, iunie 2020).
Studiile sociologice realizate la nivel mondial relevă o relație directă între nivelul de dezvoltare a unei țări/regiuni și nivelul de toleranță. Potrivit 2019 Social Progress Index, se identifică și o corelație puternică între PIB per cap de locuitor și nivelul de toleranță și incluziune manifestate de populație față de o serie de grupuri marginalizate (imigranți, minorități religioase, LGBT+, minorități etnice, etc.).
Același studiu a estimat un indice de toleranță și incluziune (inclusiveness) pentru R. Moldova egal cu 36,17 puncte (o scădere cu 5,51 puncte comparativ cu indicele înregistrat în 2015), situând republica pe locul 107 din 149. Dincolo de factorii relevanți care au dus la acest scor, estimarea pentru R. Moldova a unui nivel de performanță, în general, slabă pe dimensiunea incluziunii sociale ar fi unul pe potrivă nivelului de dezvoltare modestă a economiei.
Ori, din punct de vedere comparativ, situația R. Moldova, în ceea ce privește palierul de incluziune, a început să se degradeze începând cu anul 2017, în timp ce situația din statele vecine s-a îmbunătățit în mod vizibil (Figura 1).
Figura 1. Graficul evoluției indicelui de incluziune și toleranță în R. Moldova, Ucraina și România (2014-2019)
Sursa: www.socialprogressimperative.org
A doua dimensiune măsurată empiric se referă la acceptarea grupurilor marginalizate, cu referire la distanța socială, cuantificată în științele sociale prin scala distanței sociale a lui Bogardus sau indicele distanței sociale (IDS). Potrivit datelor prezentate în „Studiul privind percepțiile și atitudinile față de egalitate în Republica Moldova” (2018), valoarea medie a IDS reprezintă 2,4 puncte, semnificând o acceptare socială la nivelul de coleg de muncă, adică jumătate din respondenți nu acceptă marea parte a grupurilor în calitate de vecin, prieten și membru de familie.
Specialiștii vorbesc și de faptul că între nivelul scăzut de încredere între oameni și intoleranța față de alte grupuri (inclusiv străini) ar exista o relație de cauzalitate. Astfel, în studiul citat se menționează și de nivelul de încredere generală a populației în oameni. Rezultatele studiului au fost edificatoare, mai ales că s-a înregistrat o neîncredere pronunțată a respondenților (doar unul din cinci moldoveni a apreciat că are foarte multă sau multă încredere în oameni). Jumătate dintre respondenți au declarat că au puțină încredere în oameni, iar 28% – foarte puțină sau nu au deloc încredere. Iar dacă vom compara datele cu situația din 2015, vom constata un anumit grad de erodare a acestei încrederi (Figura 2).
Figura 2. Nivelul de încredere a populației din R. Moldova în oameni (anul 2015 vs. 2018)
Sursa: www.md.undp.org
Chiar și la nivelul focus-grupurilor, termenul de încredere fusese definit de respondenți ca situație „când te poți baza pe cineva, când îi poți încredința cuiva tainele și planurile tale, fără a avea dubii că acea persoană te poate trăda”. S-a mai observat, de asemenea, că participanții la studiu au indicat la categoria de „persoane în care au încredere” familia, rudele apropiate și prietenii, și mai puțin instituții sau organizații.
Revenind la Indicele Distanței Sociale (IDS), am hotărât să analizez atitudinile și percepțiile populației față de patru grupuri vulnerabile, ce pot fi incluse în narațiunea mitică a „străinilor”: 1) persoane provenite din țările africane; 2) persoane de religie musulmană; 3) persoane străine fără cetățenia R. Moldova; și 4) persoane care nu vorbesc limba de stat.
Scala nivelului de acceptare socială este predeterminată, conform metodologiei din studiul citat: „0” reprezintă un grad mare de acceptabilitate – respondentul acceptă ca o persoană dintr-un grup minoritar să devină membru al familiei. În același timp, indicele „6” reprezintă un grad foarte mic de acceptabilitate, iar respondentul ar fi de acord chiar să excludă din țară membrii grupului respectiv.
| Nivel | Valoare corespunzătoare IDS |
| Să fie rudă prin căsătoria cu un membru al familiei | 0 |
| Să fie prieten | 1 |
| Să fie vecin | 2 |
| Să fie coleg de muncă | 3 |
| Să fie cetățean al țării mele | 4 |
| Să fie vizitator al țării mele | 5 |
| Aș exclude din țara mea | 6 |
Iar pentru cele trei categorii de grupuri vulnerabile selectate, avem următorul grafic:
Figura 3. Indicele distanței sociale față de grupurile minoritare constituente a „străinilor” (anul 2015 vs. 2018)
Analizând distanța socială manifestată de respondenții moldoveni față de cele patru categorii minoritare, care împreună formează imaginarul colectiv al „străinului”, constatăm că grupurile acceptate cel mai puțin cuprind persoanele de religie musulmană (2,9) și persoanele originare din țările africane (2,8), în timp ce persoanele străine fără cetățenia R. Moldova (1,7) și cele care nu vorbesc limba de stat (1,2) sunt acceptate într-o măsură mai mare (adică IDS este mai mic decât indicele mediu pentru toate grupurile – 2,15). Acest indice mediu (2,15 din 6) indică faptul că, în general, cetățenii R. Moldova ar accepta reprezentanții celor patru grupuri selectate în calitate de vecini, numai că există anumite segmente din societate care resping categoric orice idee de acceptabilitate mai mare pentru aceste grupuri. Ponderea acestui segment de populație la nivel naționale e de 32-20%.
Astfel, datele demonstrează că 32% din moldoveni ar exclude din R. Moldova persoanele de religie musulmană, în timp ce 27% din respondenți au declarat că ar exclude din țară pe cei originari din țările africane. Grupurile de „străini”, cel mai puțin marginalizate sunt cele care nu vorbesc limba de stat, care sunt acceptate ca membru al familiei de 56% din cei chestionați, și cei fără cetățenia R. Moldova – acceptați de 39% din respondenți.
Imaginarul colectiv al moldovenilor față de „străini” este predominat de epitete negative. De exemplu, printre principalele calități asociate de respondenți persoanelor care nu vorbesc limba de stat se numără „indiferenți/reci” (26%), „needucați” (16%), „leneși” (14%) și „orgolioși” (14%).
O treime (36%) din populația generală intervievată a specificat, în primul rând, cuvântul „negri” la caracterizarea persoanelor de origine africană, iar focus-grupurile de profunzime au reușit să identifice și forme de rasism latent, în sensul în care fusese expusă ideea că, atât timp cât în R. Moldova numărul persoanelor de origine africană este mic, impactul asupra societății în general este mic, iar dacă numărul lor ar crește „aceasta ar fi o problemă”, și că „noi [moldovenii – n.r.] o să ne simțim presați”. La fel, aproape un sfert din populația R. Moldova (24%) consideră că persoanele străine care locuiesc în țară fără cetățenia moldovenească ar fi „fugari”.
În genere, s-a putut observa și o tendință de a asocia persoanele de origine musulmană cu epitete de genul „teroriști”, „agresivi”, „extremiști” și „fanatici”. Astfel, aceste atitudini negative ale moldovenilor ar fi alimentate, inclusiv de mass-media și diverse „zvonuri” care circulă online pentru că „ceva diferă între ei și noi”, așa cum relata un participant la focus-grupul din studiul citat. Mai mult, un respondent chiar a asociat direct persoanele de religie musulmană cu „Allah Akbar” și atacurile teroriste.
Captură după articolul publicat de Sputnik despre incidentul din septembrie 2019 cu implicarea „grupului de arăboaice”
Sursa: Sputnik.md
În aceste condiții, nu ar trebui să ne mirăm nici de dezinformările lansate ocazional de diverși politicieni și surse media afiliate pro-Kremlin, care nu fac altceva decât să reactualizeze și să exploateze cu succes toate aceste „temeri” și „mituri” artificiale pe tema „invaziei străinilor”, mai ales dacă imaginea „celuilalt” este zugrăvită diferit nu doar ca religie, dar și ca aspect fizic sau limbă.
Un exemplu elocvent este cazul tinerei mame agresate de un grup de studente de la Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – incident petrecut în septembrie anul trecut și care a stârnit reacții virulente pe social-media, inclusiv la nivel prezidențial. Problema nu e în incidentul în sine, ci la nivel semantic, deoarece s-a insinuat într-un mod fals și manipulatoriu ideea că mai multe studente „străine” care „vorbeau în limba arabă” au agresat o mamă „care mergea pe stradă ziua în amiaza mare, de mână cu fetița ei de trei ani”.
În cele din urmă, s-a adeverit că toate protagonistele incidentului nefericit erau de origine arabă, și că la mijloc nu era vorba de vreun reprezentant al naționalității majoritare, însă acest detaliu n-a mai contat pentru jurnaliștii de la Sputnik.
Cum era și de așteptat, președintele Igor Dodon, (aflat în top politicieni cu cea mai mare popularitate) s-a angrenat aproape instant în acest demers propagandistic de instrumentalizare a mitului „invadatorului străin”, și asta se întâmplă constant de la preluarea fotoliului prezidențial. E de ajuns să facem un scurt periplu online prin declarațiile sale publice referitoare la „străini”, pentru a ne crea o imagine de ansamblu asupra tehnicilor sale de manipulare. De la „nu ne vindem pământurile străinilor”, și până la a face față provocării reprezentate de „imigranții străini”, toate aceste teme-fanion se bazează pe același mit al „celuilalt” diferit de noi „după vorbă și după port”, și care ar constitui, chipurile, un potențial „pericol” la adresa statalității și stabilității R. Moldova.
În loc de concluzii
Mircea Eliade scria că, în epoca modernă, mitul, simbolul și imaginația – toate țin de substratul vieții spirituale a oricărui individ și că acestea pot fi deformate sau camuflate (cum se întâmplă în cazul dezinformării), numai că nu vor dispărea prea curând. Filosoful român mai subliniază și un aspect foarte important: iluzia este deasupra realității obiective și aceasta din urmă nu poate face nimic, iar fiecare vede mai ales imaginea pe care o aduce cu sine.
De asemenea, analizele imaginarului contemporan au pus în evidență și acele mituri politice perene, cum ar fi cel al „Salvatorului” sau al „Conspirației”. În ultimul caz, mitul se bazează pe convingerile personale ale indivizilor că nu există hazard și că orice tragedie națională sau globală este creată special pentru a manipula masele. Aici lupta se dă pentru stăpânirea lumii, iar așa designerii dezinformării argumentează printr-o logică eronată că la originea AIE s-ar afla acțiunile francmasoneriei și/sau a Ocultei Globale deoarece „totul ar fi pus la cale” de un grup secret, pentru că „totul a fost pregătit din timp”.
Ca și în alte cazuri, construcția mitologică a „invaziei străinilor” este formată din teme, viziune, referințe și imagini – simplificate și amplificate contextual pentru a alimenta teme și false probleme în societate. Altfel, nu avem cum să decriptăm impunerea mitului „reunificării țării” (prin integrarea regiunii transnitriene) în recenta campania lansată de președintele Dodon, care dorește să impună publicului o imagine personală de lider „vivace”, „activ” și „curajos”. Ori, în imaginarul politic moldovenesc, imaginea „domnitorului Ștefan” și „moldoveanul gospodar” de la Sadova provin din două universuri legendare distincte, iar ultimul încearcă doar să împrumute mai multe elemente de la primul – mai ales Caracterul vizionar al unui „adevărat conducător”, cu toate că acestea sunt și ele constructe artificiale.
În aceste condiții, dezinformarea se deschide spre mitic sau, dacă vreți, miticul invadează dezinformarea, așa cum îi captează basmele pe copii.
*Nicolae Țîbrigan este membru în Consiliul de Experți LARICS și expert asociat LID Moldova