Radu Cupcea*
În prima parte a acestui material intitulat „Transnistria între Chișinău și Moscova. Generația post-conflict și conturarea identității „transnistrene” cu ajutorul manualelor școlare” – parte dintr-un articol publicat în Revista de Științe Politice și Relații Internaționale a Academiei Române – am analizat diferențele dintre două manuale de istorie de pe cele două maluri ale Nistrului. În cele ce urmează ne vom apleca asupra manualelor de geografie din clasa a IX-a.
„«Tocmai din centrul Asiei, de la culmile înzăpezite ale Caucazului, până la țărmurile reci ale Oceanului Îngheţat de Nord se întinde patria noastră»… Asta află dintr-un manual de geografie un elev de clasa a opta de pe malul stâng al Nistrului. Din astfel de manuale nu va afla nimic despre Republica Moldova, cartea fiind gândită pentru elevii din Federaţia Rusă. Iar dacă va fi curios să afle despre malul drept, acesta va fi prezentat ca aparţinând unui stat străin”.
Am selectat acest comentariu din Ziarul de Gardă de la Chișinău pentru că descrie, în numai patru propoziții, cât de mult diferă sistemul educațional al Republicii Moldova de cel din republica separatistă nistreană. Și cum un singur fragment nu era totuși suficient pentru a ne convinge de existența diferențelor care contribuie la crearea unei identități culturale antagonice a tinerilor din Republica Moldova (controlată de Chișinău) și Transnistria, vom analiza conținutul manualelor de geografie a celor două entități.
Ce sunt învățați elevii din dreapta Nistrului?
În manualele de geografie din clasa a IX-a, cele două teritorii situate pe malurile Nistrului, care au pretenția – doar cei din Republica Moldova – că formează un stat unitar, există o dispută de legitimitate. Din perspectiva autorilor din Transnistria în dreapta și în stânga râului Nistru există două entități statale aproape distincte.
Din punctul de vedere al autorilor de la Chișinău, Republica Moldova reprezintă „teritoriul organizat pe două niveluri administrative: primul nivel (inferior) îl constituie satele, comunele și orașele, iar al doilea nivel (superior) – raioanele, municipiile, Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia și Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT) din stânga Nistrului. Practic, elevilor din Republica Moldova nu li se spune nimic despre faptul că această regiune nu este controlată de autoritățile statului de mai bine de 29 de ani. Dimpotrivă, copiilor li se creează impresia că problema separatismului nu există, iar dincolo de Nistru tinerii simt, cred, învață și vorbesc la fel ca ei. La tema numărul 29, intitulată „Regiunea din Stînga Nistrului”, autorii scriu că „regiunea din Stînga Nistrului cuprinde teritoriul țării situat la est de fluviul Nistru și este cea mai mică regiune din țară după suprafață și după numărul de locuitori”. Asta înseamnă o ignorare reprobabilă a disputei teritoriale. O scăpare întâlnită frecvent și la clasa politică de la Chișinău. Autoritățile și autorii dau impresia că ignorând problema este mult mai simplu pentru toți. Din punctul nostru de vedere acest tip de atitudine nu duce spre piste favorabile pentru viitor și pentru generațiile care se formează studiind manualul.
Foto: captură din manualul de geografie din R. Moldova
Ce sunt învățați elevii din stânga Nistrului?
De partea cealaltă, autorii insistă pe independența regiunii, pe faptul că Republica Moldova este doar un stat vecin ca oricare altul, iar față de acesta, așa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană” nu are decât datoria de a fi un bun vecin.
Foto: captură din manualul de geografie din R. Moldova
În manualul de Geografie politică, economică și socială pentru clasa a IX-a din regiunea separatistă elevii învață că „deși nu are parte de o recunoaștere internațională deplină, Republica Moldovenească Nistreană, proclamată la 2 septembrie 1990, posedă toate elementele statalității: constituție, președinte ales prin vot, autoritate legislativă (Consiliul Suprem), autoritate executivă (Guvernul), autorități judecătorești superioare (Curte Constituțională, Supremă și de Arbitraj), drapel, stemă, imn, propriile organe de apărare și ordine publică, propria unitate monetară”.
Autorii întăresc, în diferite contexte, faptul că Republica Moldova și așa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană” sunt două state distincte, suverane și independente. Ei enumeră, de exemplu, la categoria statelor cu deficit de masă lemnoasă următoarele: „Moldova, PMR (din rusă: Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublika), Kazahstan, Kârgâstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan”.
Foto: captură din manualul de geografie din regiunea transnistreană
Pe tot cuprinsul manualului nu există absolut niciun indiciu cu privire la o eventuală re-unificare sau la faptul că Republica Moldova ar fi statul, iar regiunea din stânga Nistrului o unitate administrativ-teritorială a acestuia. Republica Moldova este amintită de numai 18 ori în tot manualul, fiind menționată simplu, dar incorect, „Moldova”. De fiecare dată este prezentată separat de ceea ce reprezintă „Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublika”, prescurtat (PMR), denumirea în rusă a republicii nerecunoscute. Cea din urmă este menționată de 49 de ori, sub titulaturi de tipul „patria noastră”, „republica noastră”, „republica prezidențială”. Aceste mențiuni sunt menite să cultive în rândul tinerilor responsabilități civice şi apartenența la o comunitate umană specifică, a cărui termen este cel de „transnistreni”. Aproape cât Republica Moldova este menționată și România. Statul român este redat în contexte de tipul „fost stat socialist”, „stat ortodox”, „membru UE”, „producător de vin” sau „producător de petrol”.
Un loc aparte, cum era de așteptat, îl ocupă Federația Rusă. Acest stat le este prezentat elevilor ca fiind țara lor mai mare. Uneori, autorii lasă să se suprapună peste termenul de țară atât Federația Rusă, cât și așa-zisa „republică moldovenească nistreană”. Cuvântul Rusia este menționat de 244 de ori în text, sub împrejurări de tipul „putere suverană”, „cea mai mare țară din lume”, „putere economică”, „fostă componentă a Uniunii Sovietice” și multe alte etichete de măreție și putere.
Foto: captură din manualul de geografie din regiunea transnistreană
„Noi suntem transnistreni!”
În aceste condiții, nu cred că ar trebui să fie o mirare sau o supărare pentru nimeni când 37,3 % când aproape 40% din locuitorii regiunii separatiste se declară „transnistreni” și doar 14% „moldoveni”, conform datelor raportului de cercetare „Percepții, Atitudini și Valori ale populației din stânga Nistrului” realizat de către Fundația Universitară a Mării Negre.
Rezolvarea diferendului transnistrean este mult mai complexă decât încearcă să ne sugereze majoritatea guvernanților care s-au perindat la putere în Republica Moldova. Dacă citești cele patru manuale constați din primele pagini că ele cultivă două lumi paralele pentru două societăți paralele. Factorul politic nu este străin de acest fapt, dar preferă să rămână într-o înțelegere tacită care ignoră realitățile sociale. Din această perspectivă este firesc ca cetățenii din Republica Moldova să fie lipsiți de orice speranță cu privire la progresele reunificării celor două maluri. Ei înțeleg cel mai bine că este imposibilă aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova cu această regiune separatistă, cu un eventual statut special, în componența sa.
Aici survine „scăparea” intenționată a politicienilor care au guvernat până în prezent la Chișinău. Ei au preferat să mintă proprii cetățeni că Republica Moldova se poate dezvolta prin politici externe duplicitare în detrimentul unei poziții hotărâte de a se reforma și a adera la UE printr-o colaborare strânsă cu România.
Chișinăul a „legalizat”, de fapt, manualele transnistrene
În realitate, cum demonstrează un studiu foarte interesant elaborat anul trecut de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, autoritățile de la Chișinău nu sunt în stare să implementeze nici deciziile protocolare din domeniul educației semnate în 2017 cu Tiraspolul pentru școlile cu predare în limba română în integralitatea lor.
În timp ce autoritățile de la Tiraspol aplică apostila Chișinăului pe actele de studii emise de instituțiile de învățământ din regiune și se bucură de recunoașterea lor cu tot cu manuale și tot ce este scris în ele.
Prin legalizarea recentă a diplomelor universitare ale sistemului de învățământ de pe malul stâng al Nistrului (mecanismul Berlin plus), R. Moldova a „recunoscut” și „legalizat”, practic, și manualele care circulă în regiunea transnistreană.
*Radu Cupcea este doctorand al Universității din București și cercetător la ISPRI – Academia Română.