Limba moldovenească” a lui Plahotniuc e mai românească decât „limba moldovenească” a lui Voronin

Dan Dungaciu*

Foto : Leonard Orban (dreapta), comisarul european din partea României, împreună cu șeful Comisiei Jose Manuel Barroso, pe vremea când Bucureștiul bloca utilizarea „limbii moldovenești” la UE.

Vineri, 11 octombrie 2018, în anul Centenarului, s-a întâmplat la Chișinău un episod extrem de relevant în relația cu România. Partidul de guvernământ (PDM – Vladimir Plahotniuc) propune introducerea în Constituție a ideii de „integrare europeană” (de fapt, o ciorbă veche  propusă acum un an de zile și reîncălzită acum). Partidele europene din parlament, PL – Mihai Ghimpu și PLDM – fostul partid al premierului Vlad Filat, condiționează votul de introducerea în Constituție a sintagmei „limba română”. Altminteri spus, vor să se voteze în aceeași ședință și introducerea limbii române în Constituție, și sintagma „integrare europeană”.

PDM respinge oferta PL și PDLM și numărul de voturi este insuficient. După care urmează circul, pe ambele maluri ale Prutului. Tunurile sunt puse pe cei care nu au votat alături de partidul lui Vladimir Plahotniuc „integrarea europeană” în Constituție, abstracție făcând, aproape ostentativ, de lipsa de concesii a partidului de guvernământ față de „limba română” în Constituție! Adică de faptul că PDM, beneficiar masiv al sprijinului politic și financiar al României, în condițiile în care nimeni nu mai voia să audă de R. Moldova, refuză ostentativ să introducă în Constituție, în pofida deciziei Curții Constituționale de la Chișinău, sintagma…. „limbă română”. PDM-ul lui Vladimir Plahotniuc este, din punct de vedere identitar, egalul Partidului Socialiștilor a lui Igor Dodon!

Asta este de fapt esența chestiunii. După 27 de ani de relații cu R. Moldova, în an Centenar, România nu mai condiționează nimic în termeni identitari, nici măcar în ceea ce privește glotonimul limbă română.

Te întrebi atunci: Dacă identitatea sau limba nu contează, care mai e rostul unui „parteneriat strategic” cu Chișinăul, a sprijinului politic, strategic și financiar? De ce nu cu… Albania? Sau Muntenegru? Măcar statele acestea ne sunt colege în NATO și nici nu au 50% dintre alegători asmuțiți de politicieni împotriva Bucureștiului…

„Integrarea europeană” sau dansul pe morminte: „Moldova is captured by oligarchic interests”

 

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis, să stăruim un pic în premisele lui. În realitate, ideea cu „integrarea europeană” în Constituție devine ridicolă nu doar în raport cu atitudinea față de limba română, ci în lumina unor evenimente politice anterioare.

Am vorbit deja despre bascularea foarte semnificativă a partidului de guvernământ, de la a fi „pro-european” la „pro-Moldova”. Gest cel puțin bizar în raport cu „insistența” de a introduce „integrarea europeană” în Constituție. Al doilea episod foarte recent care trebuie consemnat și peste care s-a trecut prea repede este Raportul privind aplicarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova aprobat pe 9 octombrie 2018 de Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European (vezi foto). Asta după ce, la 5 iulie 2018, Parlamentul European a votat cea mai dură rezoluție împotriva R. Moldova prin care a condamnat anularea alegerilor din Chișinău și a solicitat Comisiei Europene suspendarea sprijinului bugetar pentru R. Moldova, dar și a asistenței macrofinanciare.

Raportul din 9 octombrie este dur și confirmă, practice, înghețarea cel puțin până după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 din R. Moldova a relațiilor acesteia cu UE.

Foto 2: fragment din Raportul 9 octombrie 2018.

 

Raportul folosește expresii extrem de dure – „Moldova e capturată de către oligarhi” – și punctează critic:

• reforma electorală promovată de Binomul Plahotniuc-Dodon nu este în conformitate cu recomandările OCSE/ODHIR și Comisia de la Veneția;
• anularea „din motive îndoielnice și netrasparente” a rezultatelor alegerilor pentru primăria Chișinăului;
• lipsa independenței sistemului judiciar, influența exercitată de interese de business și a unor lideri politici, progresul limitat în combaterea corupției și urmărirea penală a tuturor persoanelor responsabile pentru frauda din sistemul bancar;
• monopolizarea mass-media și slăbirea televiziunilor independente, adoptarea cu întârziere a noului Cod al Audiovizualului, încercările de a limita libertatea de acțiune și de a discredita reprezentanții societății civile;
• Orice decizie privind viitoarele plăți de asistență macrofinanciară ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare și cu condiția ca acestea să se desfășoare în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și evaluate de organisme internaționale specializate;
• Plățile tuturor programelor de sprijin bugetar ar trebui, de asemenea, să rămână în așteptare până când vor avea loc progrese semnificative în ceea ce privește standardele democratice.

Evident că, în asemenea condiții, Chișinăului îi lipsea „tichia de mărgăritar”, adică „integrarea europeană” în Constituție. Dar s-a împiedecat de… limba română!

PL și PLDM condiționează cu „limba română” în Constituție

Foto: Conferința de presă a Partidului Liberal din 20 decembrie 2017 (de la stânga la dreapta Corina Fusu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu)

Lucrurile sunt de fapt clare. Așa cum anunțase cu aproape un an în urmă, într-o conferință de presă din 20 decembrie 2017, liderul Mihai Ghimpu a reiterat și pe 12 octombrie 2018 ideea că PL va vota introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituția R. Moldova doar la pachet cu introducerea „limbii române”: „Dacă rămânem cu limba moldovenească, atunci nu poţi să vorbeşti despre spaţiul valoric european. Dacă vorbim despre valori europene, asta înseamnă: Nu, minciunii! Limba moldovenească este o minciună inventată de cei care ne-au ocupat”. Partidul Liberal Democrat, celălalt partid pro-european de opoziție din Parlament, s-a alăturat acestui demers și a condiționat, la rândul său, modificarea Articolului 13 din Constituție.

Ideea celor două partide era înlocuirea, conform Deciziei Curții Constituționale a R. Moldova, denumirii anacronice a limbii vorbite în R. Moldova – „limba moldovenească în grafie latină” (Art. 13 din Constituția RM) – cu numele corect și asumat și de către Declarația de Independență, Academia de Științe a Moldovei, Curtea Constituțională etc, adică limbă română.

Dar, la identitate, PDM se blochează. Din rațiuni procedurale, speakerul parlamentului, Adrian Candu, nu introduce pe ordinea de zi a ședinței proiectul pentru modificarea articolului 13 din Constituţie, PL și PLDM rămân ferme pe poziții, iar votul pentru „integrarea europeană” se amână cu o săptămână.

Asta s-a întâmplat în realitate în parlamentul R. Moldova pe 12 octombrie 2018.

De Centenar, Vladimir Plahotniuc respinge „limba română”

 Foto: Vladimir Plahotniuc face anunțul la televiziunea Prime.

A te focaliza strict pe „integrarea europeană” și a ignora „limba română”, apropo de evoluțiile de la Chișinău, este, moralmente vorbind, vinovat și, strategic, complet eronat.

În realitate, o parte a presei a deturnat complet discuția, repezindu-se să condamne faptul că partide declarate pro-europene din Parlamentul R. Moldova refuză integrarea europeană. Ar fi, chipurile, europene de fațadă. Și aici s-a canalizat discuția.

Este, evident, o enormă manipulare. Problema de fond, care ar trebui să ne preocupe, este nu în primul rând de ce PL și PLDM nu au votat cum le-a cerut Adrian Candu, ci de ce PDM este obstinat și încrâncenat în a refuza, chiar și în urma unei decizii a Curții Constituționale, introducerea limbii române în legea fundamentală a R. Moldova?

Și iată de ce.

Vladimir Plahontiuc este personajul care negociază totul și cu oricine: și cu Estul și cu Vestul și cu România și cu SUA și cu UE și cu Rusia. Când șeful PDM spune că nu negociază, înseamnă că a obținut deja ce a dorit, adică nevotarea, deci în cazul nostru înseamnă că îl interesează ca situația să rămână așa cum este.

Caragiale e stăpânul și la Chișinău: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale.”

De fapt, scopul lui Vladimir Plahotniuc este altul:

• Forțarea introducerii „integrării europene” în constituție pentru a-și înlocui legitimitatea internă și/sau externă (pe care nu le mai are) cu un substitut de „legitimitate legislativă”. Nu votul final conta, ci propunerea.
• Propunerea „integrării europene” la vot a fost făcută cu o întârziere de un an de la lansarea ideii, în momentul în care PDM s-a asigurat că votul nu va trece. De aceea Adrian Candu a blocat și va bloca sistematic în parlament orice referință la „limba română”. Este evident că pentru PL și PLDM (recent convertit oficial la unionism) această este o linie roșie pe care nu o pot trece, iar Plahotniuc știe asta. De aici și „oferta care nu se poate accepta” pe care a făcut-o acestor partide: votați direct integrarea europeană fără limba română!
• Ce câștigă Vladimir Plahotniuc? El știa că „integrarea europeană” va cădea la vot și asta îl satisface. În primul rând, pozează ca pro-european, prin propunerea făcută, iar PDM devine singurul partid autentic pro-european! Prin recul, ceilalți devin, precum a scris deja „o anumită parte a presei”, trădători ai Europei sau falși europeni. Acesta este interesul politic. Dar nu e singurul.
• Interesul strategic este mai important. Și ține de relația cu Estul. Prin eșecul votului PDM trimite, concomitent, mesaje către Rusia și către Transnistria că „integrarea europeană” a ieșit de pe agenda Chișinăului prin căderea votului în Parlament. Nu se va mai pune niciodată în discuție politica oficială, publică, așa cum Vladimir Plahotniuc a anticipat deja când și-a trecut partidul de la „pro-european” la „pro-Moldova”. Prin asta, drumul coaliției Plahotniuc-Dodon de după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, inclusiv a soluționării conflictului transnistrean pe scenariul rusesc, este deschis. Aici, la nivel strategic, se joacă și cartea „limbii române” la Chișinău: nu va fi niciodată votată de către actuala majoritate din jurul PDM atâta timp cât există pe masă sau sub masă intenția soluționări chestiunii transnistrene! Așa cum nu te duci cu unioniști în coaliție la Tiraspol, nu te poți duce acolo nici după ce ai votat limba română în Constituție!

Acesta ar fi câștigul politic și strategic al lui Vladimir Plahontiuc. Problema este care e câștigul Românei? Sau, mai concret, care mai e rostul unui „parteneriat strategic” cu Chișinăul? Și asta în condițiile în care ideea de integrare europeană a Chișinăului azi a devenit o glumă și, în plus, fundamente identitare – căci despre asta e vorba în parteneriatul strategic! – ale relației București-Chișinău sunt pulverizate în stânga Prutului, în an de Centenar, cu nonșalanță și aroganță. Și nici măcar cu perdea!

De ce nu ne mai pasă în 2018 de lucrurile acestea?

Pentru comparație, înainte de concluzii, să dăm filmul înapoi, cu circa zece ani….

…pe vremea când România se bătea pentru limba română

 Unul dintre momentele cele mai tensionate ale relației București-Chișinău s-a derulat în 2007-2009 și a vizat utilizarea sau nu a „limbii moldovenești” la nivelul instituțiilor europene.

România nu recunoaşte existenţa limbii moldoveneşti, argumentând, dincolo de evidențe, că inclusiv Academia de Științe a Moldovei (deci forul cultural și științific tutelar) spune că limba vorbită de către majoritatea populației este limba română.

Disputa cu privire la limba moldovenească între Bucureşti şi Chişinău este mai veche, dar a fost resuscitată masiv într-un interviu acordat în martie 2007 agenţiei Reuters, de către preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Atunci, explicit, acesta acuza România că încearcă să nege statalitatea Republicii Moldova prin denigrarea limbii şi culturii sale: „Limba moldovenească este mama limbii române. A o numi română înseamnă a înşela istoria şi a-ţi renega propria mamă. Şi nu trebuie să faci asta”, zicea, doct, Voronin.

Ministrul român de Externe de atunci, Adrian Cioroianu, a transmis în 23 iulie o scrisoare comisarului european pentru relaţii externe şi politica de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, cu referire la această problemă şi la argumentele care susţin poziţia părţii române, solicitând ca, pe viitor, poziţia Uniunii Europene să fie în sensul demersurilor părţii române. După defecțiunea de la finele lui 2007 în care două acorduri semnate de Republica Moldova şi UE – cel pentru facilitarea vizelor şi cel pentru readmisie – includeau la final și „limba moldovenească”, România a început o puternică ofensivă diplomatică împotriva acreditării și utilizării la instituțiile internaționale a „limbii moldovenești”.

Foto: Finalul Acordului între Comunitatea Europeană şi Republica Moldova privind facilitarea eliberării vizelor, 2 octombrie 2017

Spre meritul lui, unul dintre actorii principali ai acestei campanii a fost comisarul european de atunci din partea României, Leonard Orban, actualmente consilier prezidențial. De pildă, pe 17 octombrie 2007, Leonard Orban a anunțat că expresia „limbă moldovenească” a fost înlăturată de pe pagina de internet a Comisiei Europene, unde figura. Comisarul a mai spus că aşa-zisa limbă moldovenească este o sintagmă folosită de autorităţile de la Chişinău dintr-un impuls politic și „a adăugat că i-a rugat pe colegii săi din Comisia Europeană să evite pe viitor folosirea acestei denumiri în documentele semnate de Uniunea Europeană cu Republica Moldova”.

Leonard Orban anunțase chiar, ofensiv, că dacă Chișinăul continuă războiul identitar, România ar putea imita metoda Greciei și să devină mult mai radicală în raport cu Chișinăul, așa cum este Grecia în raport cu Macedonia.

Un alt episod semnificativ s-a petrecut la 14 ianuarie, cu ocazia întrevederii dintre preşedintele CE, Jose Manuel Barroso și președintele Vladimir Voronin. Responsabilii cu protocolul au retras în ultimul moment afişele ce anunţau că traducerea simultană a declaraţiilor după întrevederea cu preşedintele Vladimir Voronin din 14 ianuarie 2008, se va face în „limba moldovenească” şi engleză, în ciuda protestelor delegației moldovenești.

Saga acestei bătălii este lungă și nu insistăm asupra episoadelor ei. De ajuns să subliniem ideea că a fost odată, mai demult, o perioadă în care România se bătea pentru simbolistica identitară de dincolo de Prut și condiționa sprijinul politic, financiar și strategic inclusiv de așa ceva.

Acum am ajuns, se pare, în cu totul altă logică.

 Concluzii. Trădarea României și a UE

Foto: Vladimir Plahotniuc și Vladimir Voronin

Tăcerea sau indiferența „strategică” a României față de episodul relatat de noi este prilej de bilanț posac: măsoară diferența enormă de abordare între ceea ce era la un moment dat prioritar pentru România și ceea ce este azi.

Concluziile sunt de etapă.

1. Prima este deja sugerată și ține de coerența politică a Bucureștiului în raport cu Chișinăul oficial, dar și cu cetățenii R. Moldova. Dacă logica susținerii Chișinăului se bazează, firesc, pe o logică identitară, ce temei mai are susținerea dacă reperele identitare – glotonimul limbă română și etnonimul popor român – sunt aruncate în aer sau călcate în picioare? Care mai e fundamentul? Evident, niciunul. Relația bilaterală a devenit un castel de nisip, un joc fără repere majore și care, la limită, nu duce nicăieri. Nici nu mai e de mirare că totul este de vânzare, totul e negociabil și totul are un preț.
2. În al doilea rând, România nu va recunoaște niciodată „limba moldovenească”, prin urmare orice demers credibil de apropiere/integrare de/în UE a Chișinăului cu menținerea sintagmei în Constituție este o imposibilitate. Cine are nevoie de acest joc inutil? Modificarea Articolului 13 nu este doar o chestiune de adecvare științifică și lingvistică, ci un gest politic, strategic, obligatoriu pentru Chișinău dacă vrea cu adevărat să se apropie sau să se integreze în UE. Prin urmare, a bloca limba română dar a promova, chipurile, integrarea europeană este o contradicție în termeni, un tertip ieftin, o șmecherie de periferie care nu are de fapt nicio legătură cu integrarea europeană.
3. În al treilea rând, nu poți ignora un paradox: distanța față de România identitară a Chișinăului a crescut vertiginos, concomitent cu distanța Chișinăului față de Uniunea Europeană. R. Moldova este azi un actor care se îndepărtează sistematic de cei mai importanți parteneri pe care i-a avut vreodată: România și UE. E o trădare dublă aici.
4. În al patrulea rând, refuzul obstinat al PDM de a discuta măcar despre limba română, darămite de a o introduce în Constituție, arată foarte clar fariseismului oricărui proiect pe care l-am numit „unionism plahotnicist” sau unionism cu voie de la poliție. Orice tentativă a unioniștilor de la Chișinău de a juca în tabăra PDM sau prin preajma partidului de guvernare este fie o greșeală fie o manipulare.
5. În al cincilea rând, disponibilitatea României de a pune între paranteze chestiunea identitară ridică o sumedenie de probleme. Dacă ieri nu te interesa „etnia română”, azi nu te mai interesează „limba română”, atunci mâine poate că nu te va mai Biserica Ortodoxă Română sau Mitropolia Basarabiei? Să nu ajungem să vedem Bucureștiul susținând frenetic și „strategic”… Biserica Ortodoxă Moldovenească! Că tot e moda autocefalilor. (Dar despre asta, într-un număr viitor.)
6. Deși semnalizează Vestul, Vladimir Plahotniuc merge, încet dar sigur, către Est. Inclusiv, sau în primul rând, prin intermediul chestiunii transnistrene, ancora cu care Moscova ține blocat Chișinăul în portul ei. Strategic și identitar, liderul republicii ocultează, dacă nu ignoră de-a dreptul, România. Este ceea ce trebuie să facă un lider de la Chișinău care are un proiect strategic în Est. Este exact ceea ce făcea și Vladimir Voronin când se lupta cu Bucureștiul la Bruxelles. În realitate, că ne place sau nu, că recunoaștem sau nu, identitar nu există diferențe între Plahotniuc de azi și Voronin de ieri, între PDM de atunci și PCRM (partidul Comuniștilor lui Voronin) de acum. Iar strategic încep, din ce în ce mai mult, să semene ca două picături de apă. Cu diferența, majoră, că măcar președintele Voronin a respins, la vremea lui, federalizarea R. Moldova. Nu avem nicio garanție că Binomul Plahotniuc-Dodon de azi o va mai face.

*Dan Dungaciu este membru al Consiliului de experți LARICS.