Foto: Stephen Dalziel în mijlocul experților și colaboratorilor LARICS
În data de 27 noiembrie 2018, a avut loc prima întâlnire între delegația The Integrity Initiative din Marea Britanie, condusă de domnul Stephen Dalziel și membrii LARICS. În cadrul întâlnirii, temele dezbătute au fost legate de fenomenul fake-news, de evaluare a evenimentelor externe, în contextul unor confruntări purtate în spațiul mediatic, care au ajuns la dimensiunea unor războaie informaționale. Obiectivul discuției a vizat analiza conceptelor, a metodelor și tehnicilor de manipulare, precum și identificarea mecanismelor existente pentru combaterea acestora.
Cu acest prilej, LARICS a devenit partener Integrity Initiative, fiind singura instituție din România care se află într-o asemenea relație.
În acest an se preconizează prima conferință dedicată războiului informațional și comunicării strategice la București, sub egida Integrity Initiative și LARICS.