Pe data de 08 februarie, Vladimir Putin a acordat un interviu jurnalistului american Tucker Carlson. Acest eveniment a fost interpretat în diferite moduri, dar mai puțină lume probabil că l-a urmărit în întregime sau a dat vreun link către interviul integral și chiar și mai puțină lume a observat și un aspect pozitiv la această mostră de dezinformare sovietică. Partea pozitivă, probabil singura, din tot acest interviu este faptul că astfel avem șansa să analizăm critic discursul Federației Ruse emis de la cel mai înalt nivel și să dăm în vileag stereotipiile, manipularea, dezinformarea, artificialitatea, dublul standard și disimularea acestor narative.
Mai jos, analizăm structura și conținutul acestor narative ale lui Vladimir Putin din acest interviu.
Prima etapă a interviului
În prima parte a interviului, Vladimir Putin începe din nou cu istoria, reinterpretată, rafinată și remodelată conform propriilor interese, așa cum a făcut mereu URSS. Neagă întrutotul statalitatea Ucrainei, în special ținuturile acesteia de la Marea Neagră. În mod foarte interesant, exact același lucru l-a făcut în discursul lui emis cu doar câteva zile înainte de invadarea Ucrainei în 2022, pe care noi l-am analizat aici chiar cu o zi înaintea invaziei. Și acolo accentul cădea pe narațiuni istorice, profund deformate, pe Polonia, pe Al Doilea Război Mondial, pe lipsa de temei a statalității Ucrainei, cu accent din nou pe litoralul de la Marea Neagră al Ucrainei.
Această atenție sporită în privința litoralului ucrainean s-a manifestat ulterior doar la câteva zile, Federația Rusă ocupând până aproape de Odessa teritoriul ucrainean. Ca o previzionare a ceea ce urma, în acel comunicat, Vladimir Putin vorbea despre o statuie sovietică din Oceakov care ar fi fost tratată cu lipsă de respect și vorbea despre Odessa, construită de Imperiul Rus. Acestea arătau interesele lui încă de atunci pentru a ocupa aceste zone. Nu a reușit, dar faptul că din nou accentuează în interviul de zilele trecute că litoralul Mării Negre al Ucrainei nu ar fi avut la origini nicio identitate ucraineană, nu face decât să sugereze că nu va renunța să ocupe, să amenințe sau să dorească tăierea accesului la mare pentru Ucraina.
În acest pseudo-recurs istoric, extrem de manipulativ și deformat, vorbește despre „polonezi care i-au atacat pe germani” și cum de fapt polonezii ar fi început al Doilea Război Mondial, când toată lumea știe că acesta a fost doar un pretext, doar o înscenare a Germaniei lui Hitler pentru a invada Polonia, care fusese de fapt împărțită de dinainte prin Pactul Ribbentrop-Molotov între Germania și URSS.
A doua etapă a interviului
Ulterior, în interviu, Putin face recurs la „amintiri personale” pentru a da o notă informală, personală, mizând pe afectul și nostalgia publicului intern și extern. Un fel de captatio benevolentiae. Prin aceste „amintiri” (este greu de înțeles cât de reale sau nu sunt „amintirile” unui spion KGB) în care povestește despre ungurii din vestul Ucrainei, Putin nu face decât să îi răsplătească favorurile lui Viktor Orban, portretizând pozitiv etnicii unguri din Ucraina și argumentând implicit (nu explicit) în favoarea unor eventuale pretenții de secesiune a lor, în timp ce verbal spune că nu a discutat problema cu Viktor Orban.
Pe de cealaltă parte, într-o intervenție extrem de neinspirată în acest moment, Carlson Tucker leagă această discuție și de o scurtă mențiune proprie despre Transilvania (min. 22:36). Extrem de nepotrivit. Nu știm dacă este o remarcă făcută sub influența lobby-ului foarte puternic maghiar din Statele Unite, dar este foarte posibil. Kelemen Hunor, în SUA, s-a plâns foarte de curând că minoritatea maghiară din România nu ar avea suficiente „drepturi”, în timp ce România oferă de departe cel mai generos cadru minorităților naționale dintre toate statele din regiune, fiind printre cele mai generoase chiar din lume în acest sens.
A treia etapă a interviului
Așadar, Putin continuă cu planul său narativ în ciuda unei întreruperi a lui Tucker Carlson, și aceasta este etapa în care dă vina pe conducerea URSS care a dus la destrămarea URSS, iar apoi pe atacul împotriva Rusiei prin încercarea de a se șterge tot ceea ce era rusesc în Ucraina. Practic, ar vrea Vladimir Putin să spună, Rusia a fost atacată mai întâi. Nu militar, ci politic, societal, identitar.
Se urmează exact aceeași structură a comunicării lui Vladimir Putin analizată de noi cu o zi înainte de începerea războiului.
Din nou apare menționat același motiv pe care l-am sesizat și în analiza noastră trecută, și anume motivul fraternității care ar fi existat la nivel personal, de oameni simpli, între ruși și ucraineni, care nu ar fi avut nimic de împărțit la căderea URSS și ar fi trăit idilic „ca frații”.
Etapa a patra a narațiunii
A patra etapă a interviului este sugerată de Carlson înaintea etapei a treia, dar el este întrerupt de Putin și acesta își continuase planul narativ bine pus la punct cu etapa a treia. După ce termină cu etapa a treia, Vladimir Putin revine la această etapă care reprezintă de fapt accentul pus pe autovictimizarea Rusiei prin vocea lui Vladimir Putin.
Acesta își susține invazia asupra Ucrainei aducând drept pretexte numeroase precedente când Rusia ar fi fost înșelată de către Occident: extinderea NATO, susținerea de către SUA a mișcărilor separatiste din Caucazul de Nord (cecenii) sau bombardarea Serbiei, „prietenii speciali ai Rusiei”. Vladimir Putin pretinde că Rusia a fost înșelată și la summitul NATO de la București în 2008 și în 2013-2014 în privința Euromaidanului din Ucraina, când ar fi ajuns la o înțelegere politică de calmare a situației, dar a fost înșelat din nou. Scutul anti-rachetă, așadar și cel din România, îi apare lui Vladimir Putin drept o nouă înșelare și un nou atac împotriva Rusiei.
În plus, dacă Putin spune că de fapt polonezii i-au atacat pe germani în septembrie 1939, nu trebuie să ne mirăm de faptul că tot el spune că de fapt în 2014 ucrainenii sunt cei care i-au atacat pe ruși în Donețk. Aceeași inversare a rolului, din călău în victimă. Rusia ar fi fost păcălită și prin acordurile de la Minsk, ce nu au mai fost semnate de partea ucraineană, dar chiar și mai târziu, la Istanbul, Rusia cea dornică de „pace” și „încrezătoare” a fost din nou înșelată. Autovictimizarea a culminat cu narațiunea potrivit căreia Federația Rusă este iarăși amenințată de „nazism”, tocmai de aceea încearcă „denazificarea” în Ucraina.
Imaginea pe care vrea să o arate Vladimir Putin, cu o Rusie atât de naivă, de încrezătoare, împăciuitoare și inocentă încât să fie înșelată atât de grav de către Occident și de atât de multe ori în numai 20-30 de ani depășește limitele imaginației. Nu numai pentru că o spune un spion KGB, ci pentru că brutalitatea și invaziile recurente ale Rusiei arată o cu totul altă realitate. În plus, niciun stat din lume nu ar fi putut fi vreodată atât de inocent, naiv, dornic de pace și totuși să fie păcălit de atâtea ori de „lupul cel rău” în „sincerele” sale intenții. Ar șterge orice știm despre natura relațiilor internaționale. Pare o narațiune dintr-o operă comică, dar, din păcate, este realitatea strategiei narative a Federației Ruse, care încă mai păcălește pe mulți.
Această nouă etapă a construcției narative a interviului se concentrează așadar pe o altă temă principală a lui Vladimir Putin – el a atacat Ucraina pentru că s-a simțit amenințat. Este aceeași justificare pe care o regăsim într-un articol al Russia Today, analizat tot de noi mai demult aici, în care invadarea și ocuparea de către URSS a vecinilor ei era justificată prin faptul că se simțea amenințată și „nu avea prieteni”.
Neo-otomanismul, Ungaria Mare și Russkii Mir – trecutul care se vrea prezent
Este greu de înțeles cum Imperiul Țarist, URSS, Federația Rusă ar fi fost mereu amenințate și tocmai de aceea chiar ele au pornit mereu noi și noi invazii împotriva tuturor vecinilor. O fractură de logică pentru oricine, dar nu și pentru cei obișnuiți cu autovictimizarea și logica imperială. Nu degeaba Vladimir Putin se înțelege atât de bine cu Viktor Orban și Recep Erdogan – ei vorbesc același limbaj, își înțeleg aceleași mesaje și aceleași gesturi, este vorba despre o întreagă comuniune de idei și de înțelegere a lumii și a celorlalți. Toți cei trei lideri se autovictimizează și se plâng în fața opiniei publice interne și externe pentru o mulțime de chestiuni, care încearcă să ascundă faptul că cei trei lideri se plâng de fapt de dispariția propriilor imperii, care au oprimat o mulțime de națiuni. Imperii pe care ar vrea să le reclădească. Neo-otomanismul, Ungaria Mare și Russkii Mir sunt expresie a acelorași idei, doar că din părți diferite. Și sigur că uneori se vor ciocni între ele, dar ele reprezintă de fapt aceeași concepție asupra regiunii și asupra lumii. Tocmai de aceea vor continua să lucreze împreună mult mai mult decât unii împotriva celorlalți, în ciuda unor interese uneori divergente.
Etapa a cincea – narațiune mai liberă
Primele patru etape ale narativului președintelui Federației Ruse au fost bine evidențiate și urmărite în prima oră a interviului ce a avut un pic peste două ore. În cea de a doua oră, narațiunea a părut mai liberă și Tucker Carlson a adresat mai multe întrebări. De asemenea, prima parte a interviului, compusă din cele patru etape distincte, a fost exclusiv despre Ucraina și cum se raportează la ea istoria și prezentul Rusiei. A doua parte a interviului a fost mult mai dinamică, abordându-se și mai multe chestiuni globale.
Este interesant că la una dintre aceste întrebări Vladimir Putin a spus că nu ar invada Polonia (sau alte state din regiune) decât dacă Polonia ar ataca Federația Rusă. Dar, pe de cealaltă parte, nu putem să nu ne amintim că doar cu câteva minute înainte același Vladimir Putin a susținut că polonezii ar fi fost cei care au atacat Germania nazistă și ar fi început Al Doilea Război Mondial și că în 2014 ucrainenii ar fi început războiul din Donețk, deși toată lumea știe că cele două evenimente au fost înscenări din partea Germaniei naziste și a Federației Ruse pentru a avea pretexte de a invada chiar ele țările vecine, iar nu invers. Desigur, totuși, într-o mare măsură îl credem, momentan, pe Vladimir Putin că nu ar invada Polonia sau Țările Baltice, pentru că un conflict direct cu NATO ar fi pierdut de Federația Rusă oricând, iar pregătirea militară a Poloniei nu o face deloc o țintă ușoară. Aceasta ar trebui să fie și abordarea României, o întărire a securității naționale ca să descurajeze din fașă pe termen mediu și lung orice potențial atac, pentru că pe termen scurt nu poate fi vorba despre așa ceva.
Au fost atinse și alte câteva teme importante, ca de exemplu explozia conductelor Nord Stream, o altă temă preferată a Rusiei fiind „de-dolarizarea” lumii. Un subiect foarte sensibil, complicat și important, de altfel. Un alt subiect sensibil este și pericolul influenței prea mari a Chinei asupra BRICS și Federației Ruse, pericol negat însă de Vladimir Putin. Au fost abordate și alegerile din Statele Unite.
Ca un fir roșu, întregul narativ a fost străbătut de autovictimizarea Federației Ruse – ea ar fi fost mereu cea amenințată, ea ar fi fost mereu cea înșelată, ea ar fi dorit mereu pacea și ea ar fi insistat mereu pe negocieri, dar ar fi fost mereu mințită. Greu de perceput o astfel de imagine despre Federația Rusă, mai ales din partea popoarelor invadate de ea, printre care ne aflăm și noi, pe ambele maluri ale Prutului.
Cea mai incisivă întrebare a lui Tucker Carlson s-a referit la încarcerarea jurnalistului american Evan Gershowitz de către Rusia sub acuzația de spionaj, o temă pe care a insistat un pic mai mult.
Dacă interviul a început cu deformarea și manipularea istoriei Federației Ruse, pentru a servi drept pretext pentru acțiunile curente, sfârșitul interviului se termină în același mod, cu aceleași teme despre Ucraina, Volodimir Zelenski și o prezentare romanțată a istoriei și prezentului Rusiei. La care se adaugă din nou o povestire din partea lui Vladimir Putin, despre care pretinde că este reală, de pe un câmp de luptă, și care ar vrea să arate că de fapt „ceea ce se întâmplă în Ucraina este într-o oarecare măsură un element al unui război civil” (2:06:12). Încheie într-o notă sentimentală și mult prea optimistă, din punctul nostru de vedere, spunând că rănile acestui război se vor vindeca la un moment dat, chiar dacă va dura ceva timp, și ucrainenii și rușii vor fi din nou împreună. Venind din partea Federației Ruse, această promisiune ce se vrea emoționantă sună mai degrabă a amenințare.
Concluzii. Pericolele care ne pândesc
Din păcate, însă, dintre numeroasele manipulări și mutilări a istoriei și a adevărului din partea lui Vladimir Putin, la care ne așteptam, ies fără să vrea la iveală și unele realități – ridicolul unor importanți lideri europeni și lipsa lor de viziune, slăbiciunea acestora. Ridicol și lipsă de viziune care au făcut ca Europa să devină dependentă de gazul rusesc înainte de 2022, care au făcut ca Centrul și Estul Europei să fie lipsite de o apărare adecvată și care au lăsat Rusia să se infiltreze în toată Europa și să invadeze nepedepsită chiar Republica Moldova, Georgia și Ucraina în 2014.
În urma unei asemenea lipse de viziune politică, geopolitică și de integritate din partea unor importanți lideri europeni, care prin incompetența, coruptibilitatea și slăbiciunea lor au înlesnit și au încurajat agresivitatea Rusiei (este doar de ajuns să ne amintim cum foști cancelari germani sau foști miniștri ai Austriei, Italiei etc. ocupau locuri de conducere în mari companii rusești, este de ajuns să ne amintim cum un fost prim-ministru al României stătea în spatele lui Vladimir Putin la evenimente sportive), așadar lideri care au greșit politic și din punct de vedere al securităţii, este greu de imaginat cum noi acum ar trebui să avem cu toții încredere în aceiași lideri care susțin politicile de tipul New Green Deal (care distrug segmente economice europene, în timp ce pădurile României sunt defrișate intensiv și nimeni nu ia nicio măsură sau în timp ce China poluează tot mai mult ca să facă față comenzilor din Europa) sau politicile radical ideologizate progresist de stânga.
Cum să credem că după ce au greșit politic încurajând Rusia atâtea zeci de ani, viziunile acelorași lideri nu vor crea viitoare dezastre în plan societal? La fel cum viziunile acelorași lideri au dus în pragul falimentului agricultori din toată Europa, nu numai din România (noi din păcate am avut dreptate încă din septembrie, referitor la importul de cereale ucrainene în România, când am avertizat aici că „cel mai probabil o să se dea drumul fără probleme la aceste importuri, cu niște condiții puse de formă, pentru opinia publică, pe care nu le va respecta nimeni”. Din păcate, protestele agricultorilor ieșiți în stradă au confirmat acestea). La fel cum viziunile politice ideologizate ale acelorași lideri au dus la dezastrul migraționist din anii 2014-2016. La fel cum viziunile acelorași lideri au încurajat imperialismul rusesc. La fel cum viziunile acelorași lideri ne-au făcut să ne îndatorăm cu sute de milioane de euro pentru vaccinuri nefolosite. Iar lista ar putea continua. Nu ne putem aștepta să nu prolifereze propaganda și dezinformarea rusească atâta timp cât unii lideri își pierd încrederea propriilor lor societăți prin aceste lipse de viziune și de integritate.
Federația Rusă este limpede cea mai mare amenințare externă pentru România și pentru Europa și a fost mereu așa, nu trebuie să ne facem iluzii că se va schimba, așa că trebuie să întărim prezența și interoperabilitatea NATO, dar și propria noastră pregătire a securității naționale, pe toate planurile. Despre faptul că nu trebuie sub nicio formă să cădem în plasa iluziilor și narațiunilor rusești am scris o analiză aici. Iar cea mai mare amenințare internă este coruptibilitatea, lașitatea și lipsa de viziune a multor lideri politici, care implementează politici radical ideologizate ce destramă societățile noastre și încrederea în propriile noastre conduceri. Acestea sunt cele mai mari pericole care ne pândesc și ele contribuie ambele la starea tot mai dificilă a societăților noastre, la adâncirea faliilor societale și a radicalismelor pe întreg spectrul politic.
Matei Blănaru este cercetător la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița” (FUMN) și doctorand al Universității din București.