Sursa: Sebastian Rusu Blog
Raportul GLOBSEC 2020 relevă o predispoziţie a circa 43% din populaţia României la teorii ale conspiraţiei, iar această situaţie reprezintă un teren fertil pentru operaţiunile de influenţă malignă şi a campaniilor de dezinformare pe tema vaccinării şi a Covid-19, mi-a declarat într-un interviu, expertul LARICS, sociologul Nicolae Ţîbrigan.
De ce cred românii în propaganda anti-vaccin? Este vorba despre o slabă educație a acestora în ceea ce privește sursele de informare sau o strategie greșită a instituțiilor statului?
Lucrurile sunt mult mai complexe decât par la prima vedere. Să ne uităm doar peste principalele 5 teme anti-vaccin răspândite la nivel global:
- Coronavirusul a fost „fabricat” în laborator, și prin urmare este o falsă problemă (mit propagandistic reinventat din perioada Războiului Rece – Operațiunea Infektion);
- Pseudo-remediile și tratamentele miraculoase sunt ascunse de autorități și sunt disponibile doar demnitarilor;
- Autoritățile impun vaccinarea obligatorie, încălcând drepturile și libertățile umane (cu referire la „dictatura medicală”);
- Campania de vaccinare ar fi o acoperire pentru ciparea populației (controlul și supravegherea în masă prin tehnologiile 5G, 6G și chiar 9G!);
- Totul e un plan – Plandemie, iar datele despre coronavirus sunt exagerate (că nu ar exista cauzalitate între Covid-19 și decese).
Majoritatea denotă o oarecare stabilitate a temelor conspiraționiste, dacă e să ne uităm la cele rostogolite anul trecut. Cu mici variații, aceste narațiuni se bazează pe convingerea personală că nu există hazard și că orice tragedie națională sau globală este creată pentru a manipula masele. Scheletul narativ parcă e preluat la indigo din „Protocoalele Înțelepților Sionului”, unde se vorbește tot de existența unui „guvern din umbră” – fapt demonstrat pe însăși lipsa oricăror dovezi sau date concrete despre acesta. Cu alte cuvinte, „conspirația există” pentru că „oculta mondială” este eficientă în a-și ascunde componența și activitatea clandestină – e eroare logică, dar care prinde pentru o gândire bazată doar pe intuiție.
Și apoi, mai există anumite condiții de bază care predispun societatea, cum ar fi cea din România, să creadă în teme conspiraționiste. În primul rând, trebuie să pornim la faptul că avem o capacitate limitată de prelucrare analitică, logică sau reflexivă, iar în condițiile actualei infodemii (avalanșe informaționale), accesul nostru la informații și surse relevante și de încredere ne este limitat. Apoi, să nu uităm nici de algoritmii de social-media care ne izolează și mai mult în așa-numitele „bule sociale” și „cutii de rezonanță” (echo-chambers). De aici, dezbaterile parcă își pierd din forță, în fața confirmărilor. Și oamenii au nevoie de aceste confirmări și recunoașteri ale statusului social aproape zilnic.
Toți acești factori combinați creează o disponibilitate a oamenilor de a gândi uneori pe baza unor „scurtături mentale” fără prea multe argumente, anihilând automat argumentele raționale și faptele. De asemenea, criza actuală a suprasolicitat emoțiile de incertitudine și anxietate, iar o parte a publicului fiind dispus să creadă în aceste teorii și mituri pentru a reduce sentimentul lipsei de control.
Dacă e să ne referim stric la cazul României, ultimul raport GLOBSEC 2020, relevă o predispoziție a circa 43% din populația României la teorii ale conspirației, iar această situație reprezintă un teren fertil pentru operațiunile de influență malignă și campaniilor de dezinformare pe tema vaccinării și Covid-19. De exemplu, sondajul realizat în septembrie-octombrie 2020 arăta că 42% din români credeau că numărul de infectați Covid-19 raportat de către autorități este exagerat, și că numărul real al acestora e mult mai mic.
Vestea bună e că, momentan, suntem printre ultimele locuri în Europa de Est (printre Polonia, Cehia și Ungaria) în ceea ce privește încrederea în conspirații despre Covid-19: abia un sfert din populație mai credea că noul coronavirus e un fals (24%) și 18% din români încă mai considerau că SARS-CoV-2 fusese creat într-un laborator american. Dar nu trebuie să ne facem prea mari iluzii. Încă suntem destul de vulnerabili în fața acestor narațiuni, care nu fac altceva decât să zădărnicească eforturile autorităților în combaterea pandemiei.
Personal, nu cred că slaba educare a populației sau erorile de comunicare ale populației ar fi variabile determinante predispoziția populației de a crede în propaganda anti-vaccin. Ele sunt doar niște elemente care potențează mai mult neîncrederea în autorități.
Ori, cercetările pe care le-am efectuat pe sondajele din 2010-2014, în ceea ce privește susceptibilitatea populației din România de a crede în teorii ale conspirației, arătau că ponderea era tot undeva pe la 41% din populație. Pandemia a nuanțat și amplificat acest fenomen deja prezent la nivelul unor segmente din societate. Iar erorile de comunicare publică, lipsa de coordonare, lipsa unor strategii de comunicare persuasive din prima jumătate a anului trecut nu au ajutat la diminuarea acestei stări. Mai ales că neîncrederea în autorități era destul de mare și chiar înainte de pandemie. Suntem și acum în top state europene în ceea ce privește neîncrederea generalizată în instituțiile naționale – 3 din 5 români (61%) n-aveau încredere în guvernul lor național, conform ultimului Eurobarometru (iulie-august 2020).
Totuși, așa cum spuneam, România stătea și înainte de 2020 destul de prost la capitolul rezilienței populației în fața acestor teorii ale conspirației. Din păcate, avem o societate mult mai predispusă să asculte de un lider autoritar și să se încreadă mai mult în religie, decât în știință, cu o cultură politică de supunere destul de accentuată (doar 30% din români sunt mulțumiți de funcționalitatea democrației în România).
În ceea ce privește educația, trebuie să menționez că oamenii de știință încă n-au ajuns la o concluzie unanim acceptată cu privire predispoziția unei categorii de oameni (cu gândire critică nedezvoltată) de a da crezare acestor teorii. Mai degrabă, încrederea în teoriile conspirației reprezintă un fenomen generalizat care-i poate atinge pe toți, indiferent de caracteristicile socio-demografice (educație, vârstă, gen). Fapt confirmat până acum de numeroase studii sociologice.
Neîncrederea față de vaccinuri se datorează Guvernului, care nu a desfășurat încă o amplă campanie de informare. Atitudinea față de vaccin a unei mase largi de români se bazează pe superstiții sau pe neîncrederea în instituțiile statului?
Nu cred că toată vina ar aparține Guvernului sau a guvernării. Să nu uităm de faptul că temele anti-vaccin sunt de proveniență transnațională, în sensul în care afirmațiile unor medici sau experți sunt traduse, adaptate și citate în format video pentru publicul autohton. De altfel, aceste traduceri servesc drept instrument de legitimare al falsului conținut. Și apoi, campania de informare privind vaccinarea populației a fost demarată relativ recent, în preajma Crăciunului. Trebuie să mai așteptăm cel puțin trei luni pentru a vedea primele rezultate palpabile de pe urma acestei campanii.
Momentan nu avem date care să confirme vreo corelație între credința în superstiții și atitudinea față de vaccinuri. Chiar dacă avem o pondere destul de mare de români care cred în minuni (76%), și deochi (65%), totuși numărul celor care s-au declarat superstițioși abia dacă ajunge la 20%, conform sondajului IRES din 2014. Legătura între superstiții și credința în conținut conspiraționist ține de frica de viitor, și dorința de anticipare, pentru a reduce disconfortul psihologic al incertitudinii. Poate că ar merita să se aprofundeze mai mult acest subiect.
În schimb, încrederea devine aici un factor determinant. Așa cum spuneam anterior, neîncrederea în instituțiile statului și autoritățile naționale plasează România printre ultimele locuri ale statelor europene, având doar 34% din populație care manifestă o încredere în Guvern și 27% cu o oarecare încredere în Parlament (Eurobaromatru iulie-august 2020). E destul de greu să clădești ceva durabil pe acest fundament al neîncrederii, și încrederii oarbe în providență sau lideri autoritari.
Chiar s-a intrat într-un cerc vicios, unde narațiunile conspiraționiste reușesc mult mai bine să mobilizeze împotriva unor pericole imaginate, așa cum se procedează și în cazul propagandei. Cu alte cuvinte, este mult mai simplu să arunci responsabilitatea pe probleme personale sau cele reflectate de presă asupra autorităților, guvernului, medicilor, ocultei mondiale, ș.a.m.d., decât să încerci să cauți niște explicații rezonabile din punct de vedere rațional. Și aici teoriile conspirației sau dezinformările reușesc să ofere răspunsul rapid – „imaginea dușmanului” care are rolul de „țap ispășitor” pentru a prezerva imaginea pozitivă despre societatea noastră.
Așa se poate formula chiar și o ipoteză de lucru: cu cât încrederea în instituții, decidenți, mass-media, oameni de știință este mai scăzută, cu atât publicul va fi mai predispus să caute explicații (pentru a reduce starea de disconfort psihologic) din surse alternative, devenind mult mai susceptibili să creadă în diverși „profeți”, experți, medici (și nu numai) sau zvonuri, atacând în schimb orice contra-narațiune care se bazează pe date empirice și fapte. Iar ca efect pervers ajungem să ne anihilăm inconștient gândirea critică, care și așa ne-a lipsit în sistemul educațional românesc.
Cum se poate lupta eficient împotriva scepticismului legat de vaccin?
În primul rând trebuie să pornim de la faptul că această „luptă” împotriva scepticismului nu trebuie să rămână ca apanaj strict guvernamental. Vorbim aici de o responsabilitate generală a tuturor pentru că ne dorim cu toții să revenim cât mai rapid la normalitate. Desigur că în prima linie se află tot medicii, mai ales medicii de familie care joacă rolul de adevărați „lideri de opinie” la nivelul nodurilor de comunicare socială, alături de asistentele medicale, experți în sănătate sau virusologie, brancardieri, etc. Urmând apoi influencerii de pe social-media cu zeci sau sute de mii de urmăritori care, odată vaccinați, pot transmite mai departe mesaje despre experiența lor directă cu vaccinul. Și-n ultimul rând, fiecare din noi, putem juca acest rol de lideri de opinie, amplificând mesajul pro-vaccin în bula noastră de social-media.
Un demers salutabil este și crearea platformei naționale unice de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid-19 – www.vacinare-covid.gov.ro cu informații clare și relevante despre vaccinuri. Iar la secțiunea „Doza de claritate” se găsesc inclusiv demontări în timp real ale celor mai recente conținuturi false sau înșelătoare despre vaccinarea în statele europene sau România.
Totuși, încă mai persistă problema modului în care se livrează populației „datele științifice” despre vaccinuri. La ultima conferință online organizată de Colegiul Medicilor am observat că încă mai trebuie depuse eforturi din partea comunicatorilor și medicilor de specialitate în a „traduce” pe limba oamenilor a informațiilor complicate despre vaccinuri, tipologii, modul lor de acționare, etc. Evident că nu trebuie de renunțat la caracterul lor neutru, corect sau factual, dar cel puțin trebuie de popularizat mai mult acel nivel de registru care să fie înțeles atât de un medic, cât și de o persoană simplă de la țară.
Și apoi, nu trebuie de uitat nici de conținutul emoțional, sau persuasiv, care acum din păcate lipsește din comunicarea oficială. Ori, apelul la emoții (pathos) este una dintre principalele trei componente ale unei comunicări eficiente (alături de logos-rațiune și ethos– autoritate/legitimitate), formulate încă de Aristotel în sec. IV a.Chr. Tocmai apelul la emoție este cel care întărește și mai mult un argument logic. Emoția mai este un factor extraordinar care modifică înțelegerea noastră și contribuie la formarea memoriei. De exemplu, atunci când luăm decizii importante, cum ar fi cumpărarea unei case, mașini, alegerea unui partener de viață, sau vaccinarea – toate acestea nu se bazează neapărat pe o decizie logică. În realitate, ponderea populației care face alegeri numai pe baza informațiilor de care dispune e sub 10%.
Ar putea juca BOR un rol principal în campania de vaccinare? Cum explicate atitudinile radicale ale unor capi din rândurile acestora?
Desigur că Biserica Ortodoxă Română, la nivel oficial, ar fi putut depune mult mai multe eforturi pentru a susține campania națională de vaccinare. Exemple bune de urmat în acest sens îl reprezintă Biserica Ortodoxă a Greciei sau Biserica Ortodoxă a Bulgariei. Ambele se află în prima line a campaniei de vaccinare, care a demarat odată cu cea de la noi, numai că acolo mitropoliții și arhiepiscopii sunt printre primii pe listelor celor care s-au vaccinat sau urmează să se vaccineze, iar în România biserica este mai refractară, plasându-se mai degrabă de partea partidei anti-vacciniste.
E de ajuns doar să ne uităm peste ultimul comunicat al BOR că biserica nu se poate pronunța în cazul unui vaccin recent „care nu a mai fost folosit” și că mai e loc de „dezbateri” între specialiști „care se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit”. Și asta în condițiile în care cele două vaccinuri de la noi au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor și au trecut toate etapele de testare și avizare, conform standardelor internaționale, într-o competiție cu alte 170 de vaccinuri anti-Covid-19 dezvoltate la nivel global.
Deși BOR a declarat că rămâne una „favorabilă vaccinării”, aceasta nu a întreprins nimic în raport cu înalții prelați ai Bisericii care au instigat populația să respingă vaccinurile împotriva Covid-19. Probabil că nu e cazul să vă amintesc de declarațiile năstrușnice ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie. Acesta sfidase inclusiv Secretariatul de Stat pentru Culte în propunerea implicării preoților în campania de comunicare pro-vaccin, pentru că „nu facem propagandă politică”, de parcă opțiunea de a te proteja în fața bolii ar ține de vreo coloratură politică.
Ori prin acest tip de mesaje, se menține acea permanentă stare de incertitudine, suspiciune, în rândul unor segmente largi din populație. Iar de aici, pornește și erodarea încrederii populației în autorități, sau reducerea acelei speranțe că după această campanie de vaccinare națională vom putea reveni la viața normală din trecut.
Nu știu dacă aceste atitudini radicale sunt alimentate de interese meschine, locale, sau pecuniare. Mi-e greu să cred că radicalismul este un element definitoriu al BOR. Dar cert e că elementele radicale din sânul acesteia persistă în continuare în unele medii (cum ar fi mănăstirile din nordul Moldovei), chiar și după nefericita experiență a legionarismului din perioada interbelică.
Rusia ar putea juca cartea anti-vaccinistă pentru a-și vinde propriul său vaccin Sputnik V?
De fapt, e cea mai proastă strategie a Rusiei în ceea ce privește promovarea propriului vaccin. În timp ce lumea depunea mari eforturi pentru a trece peste cel de-al doilea val de infectări, Kremlinul promova la greu conținut dezinformațional și înșelător, în încercarea de a submina nu numai încrederea populațiilor europene în vaccinuri, dar și în propriile guverne naționale. Experții de la EUvsDisinfo au creat crea și o listă cu 61 de astfel de teme conspiraționiste, unele chiar aberante.
Nemaivorbind de presa controlată de Kremlin, care e mult mai predispusă să facă referințe la diverse teorii ale conspirației: conspirația istoricilor, negarea existenței HIV/SIDA, conspirații despre organismele modificate genetic, despre reptilieni/extratereștri, francmasoni, Guvernul Mondial, inclusiv negarea aselenizării efectuate de Apollo 11, anti-vaccinuri, etc. Toate acestea, cumulate, au creat un context prielnic pentru o neîncredere inclusiv a propriei populații față de vaccinul Sputnik V.
E greu de uitat și de așa-numitul „război al vaccinurilor” declanșat iresponsabil de către apropiații lui Putin prin declarații aberante. Și acum să vorbim despre fapte. AstraZeneca întrerupea testele clinice în septembrie din cauza unor efecte adverse apărută la un participant la testare, iar purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, ieșea imediat să se laude că Sputnik V ar fi un vaccin mai fiabil, acuzându-i pe britanici că fac un „vaccin pentru maimuțe”. Limbajul e similar cu cel promovat în online, inclusiv de pagina de Twitter „Spunik V”, unde se insista nu numai pe promovarea vaccinului, dar și discreditarea imaginii competitorilor reprezentanți de Pfizer/Bio-NTech și Moderna.
Și apoi, campania de vaccinare din Rusia a demarat sub cele mai proaste auspicii – fără finalizarea studiilor avansate din faza a III-a, care asigură eficiența și siguranța conform protocoalelor științifice internaționale. Strategii ruși s-au grăbit mai mult să anunțe că „este primul vaccin înregistrat”, decât să aibă grijă de verificarea repetată a calității acestuia. Dar, în realitate, primul vaccin înregistrat la nivel oficial fusese QazCovid-in dezvoltat în Kazahstan.
Așa s-au trezit cei de la Kremlin, în plină campanie de vaccinare, cu 58% din ruși care nu sunt gata să accepte vaccinul Sputnik V, în ciuda promovării intense pe televiziunile naționale. Dintre aceștia, 30% mai așteaptă finalizarea testărilor finale, iar 29% încă se tem de efectele adverse ale acestuia (sondaj Levada Center 2020).
Și în general, rușii sunt acum mult mai refractari față de recomandările autorităților și din cauza experiențelor lor istorice. Acolo raportul între stat-cetățean e încă o temă de dezbatere care naște controverse și poziționări ideologice ireconciliabile.
Desigur că rușii pot exporta Sputnik V în câteva țări din CSI, America de Sud, Asia sau în Europa (vezi cazul Ungariei). Dar nu prea cred că vor reuși să devină competitivi nici ca preț (undeva la 20 de dolari pentru două doze) și nici din punct de vedere al calității. Ai mai vrea să cumperi vaccin de la un stat producător care nu e capabil să-și convingă propria populație să se vaccineze sau să aibă încredere în eficiența acestuia?
Cum să ne apărăm de acest conținut propagandistic distribuit pe online? Există soluții de „imunizare digitală” la nivel individual?
Foarte bună întrebare, mai ales că anul acest e o perioadă de răscruce pentru țara noastră. Vedem deja cum conspirațiile și miturile încep să se intersecteze lejer cu știrile false sau înșelătoare, exploatând inclusiv traume sociale. Dar, printre recomandări, aș insista mai mult pe mai multă prudență din partea noastră în a interacționa cu astfel de conținuturi.
Chiar dacă este identificat drept fals de către noi, nu trebuie să ne apucăm deconspirăm de unii singuri prin comentarii sau redistribuiri, deoarece sunt mari șanse să ne adâncim și mai mult în aceste narative și dezbateri inutile. Și din ce am observat, deseori răspândim aceste conținuturi false din indignare sau pentru că ne enervăm foarte mult – „nu o fi adevărat, dar distribui deoarece îl urăsc pe x sau z”, și mai puțin din teribilism – „nu o fi adevărat, dar e tot o sămânță de adevăr trebuie să aibă”.
Așa cum ne protejăm în spațiul public cu mască, tot așa și în online, trebuie să ne învățăm să purtăm o „mască digitală” și să păstrăm distanța față de conținutul suspicios.
Tocmai de aceea Organizația Națiunilor Unite a îndemnat populația să se abțină sau să gândească de mai multe ori înainte de a distribui ceva pe online. Campania #PledgetoPause își propune tocmai să oprească răspândirea dezinformării prin „distanțare digitală”. E cea mai simplă metodă de a izola informațional dezinformarea și de a nu-i permite să „prindă aripi” pe rețelele de socializare. Maxim ce putem face în aceste cazuri particulare, e să devenim niște surse de „early warning” (sau avertizare timpuri), și să le scriem în privat prietenilor, care au distribuit din neatenție conținut fals, ca data viitoare să intre pe surse credibile de informare și să fie mult mai atenți.
Dar asta mai poate însemna și o mai mare responsabilizare a noastră de a deveni singuri, în măsura posibilităților, lideri de opinie ai micilor rețele online din care facem parte, prin distribuirea de surse de informare veridice despre vaccinuri și importanța măsurilor de protecție împotriva Covid-19. Și așa precum funcționează algoritmii, prietenii prietenilor noștri pot fi și ei cooptați în acest demers mai pro-activ.
Pentru că altminteri, dacă lăsăm rețele de socializare pe seama minorității gălăgioase a negaționiștilor sau conspiraționiștilor Covid-19, riscăm să intrăm într-o „spirală a tăcerii” a unei majorități apatice și asaltate informațional.
Așa că în loc să combatem fake-newsul, putem pur și simplu să-l îngrădim și să-l copleșim cu informații relevante și veridice, conform „frame theory” (teoria îngrădirii) care recomandă ca alternativă la combaterea falsei narațiuni, crearea propriului flux tematic informațional care să-l submineze pe cel fals. Teoria fusese aplicată cu succes de staff-ul de campanie a lui Obama în 2012, și cred că ar funcționa foarte bine și în cazul campaniei pro-vaccinare din România.
Autor interviu: Sebaastian Rusu, jurnalist