Autor: Paul Gologan*
Vincze Loránt și Kelemen Hunor, promotori ai inițiativei Budapestei, Minority SafePack. Sursa aici.
LARICS a urmărit, în spațiul public românesc, cu cea mai mare consecvență și de la început inițiativele „europene” ale Budapestei. Continuăm să aducem în fața cititorilor ultimele evoluții pe aceste dosare realmente strategice pentru țara noastră.
Toți europarlamentarii unguri gândesc la fel, indiferent de Viktor Orban
Procedurile din jurul inițiativelor europene, susținute de guvernul lui Viktor Orban și anunțate aici, aici și aici, continuă. În ceea ce privește prima dintre ele, Minority SafePack, pe data de 15 octombrie a avut loc o audiere publică în Parlamentul European, organizată de trei comisii reunite (LIBE, CULT, PETI) la care au fost prezenți reprezentanți din partea Comisiei Europene, Consiliului Europei, Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale, România fiind reprezentată în consiliul de administrație al acesteia de Csaba Ferencs Asztalos și ai altor organisme europene. S-au evidențiat multe puncte de vedere și ridicat probleme deloc neglijabile, în special cu privire la Spania și statele baltice, dar interesul guvernului de la Budapesta, pentru care a și inițiat, neoficial, întregul demers, gravitează, după cum am anunțat în materialele precedente, în jurul situației etnicilor maghiari din România și statele învecinate Ungariei.
Este important de menționat că europarlamentarii maghiari, indiferent de apartenența politică și diferențele de viziune, au avut aceeași abordare și susținut inițiativa, dovadă că, așa cum am mai afirmat, o viitoare înfrângere a lui Viktor Orban în alegeri nu va modifica politica în domeniul minorităților înrudite. Colaborarea din cadrul audierii s-a manifestat între europarlamentarii aleși pe listele FIDESZ (Andrea Bocskor, Kinga Gál) și Momentum (Katalin Cseh, Anna Donáth). Cei din urmă sunt figuri centrale ale opoziției din politica Ungariei și conduc puternice campanii împotriva actualei puteri. De cealaltă parte, europarlamentarii români au menținut poziția avută de Ministerul Afacerilor Externe în ultimii ani și pus în discuție legăturile și finanțarea pe care Vincze Loránt, europarlamentar ales pe listele UDMR și coordonator al inițiativei, le are cu statul maghiar. Audierea poate fi urmărită aici. La finalul evenimentului a luat cuvântul și Kelemen Hunor susținând, bineînțeles, demersul și oferind exemple de „bune practici” în protecția persoanelor aparținând minorităților naționale, printre care se numără și mecanismul instituit în sprijinul etnicilor germani din Belgia, concentrați în zona de est a statului, cunoscută sub numele de Eupen-Malmedy.
Kelemen Hunor vrea Eupen-Malmedy
Fără a puncta elemente de detaliu, evenimentele istorice în care acest teritoriu a fost implicat pe parcursul primei jumătăți a secolului XX se aseamănă cu cele în care a fost implicată Transilvania. Eupen-Malmedy a fost parte a Imperiului German care, înfrânt în Primul Război Mondial, îl cedează Belgiei prin Tratatul de la Versailles. Nemulțumită de pierderile suferite, în 1940 Germania anexează militar Eupen-Malmedy și impune în educație, administrație și justiție limba germană ca limbă oficială, anexare care durează până în anul 1945 când teritoriul revine Belgiei. De la acest moment până în prezent nu au mai existat modificări de graniță și fiecare stat a gestionat problema persoanelor aparținând minorităților naționale conform propriilor convingeri generate de experiențele acumulate, politica vecinilor, nevoile de dezvoltare și stabilitate. România a preferat să urmeze calea modelului centralizat, aplicând pentru protecția minoritarilor principiul tratamentului egal între cetățeni, indiferent de etnie, ce a fost dublat de angajamentele luate prin tratatele internaționale semnate în cadrul Consiliului Europei și Criteriile de la Copenhaga, a căror îndeplinire a fost necesară accederii în UE.
Statul belgian este transformat din stat unitar în stat federal, format din 3 Comunități(flamandă, franceză, germană) și 3 Regiuni(Flandra, Walloonia și Bruxelles). Etnicii germani au propriul executiv și propriul parlament care adoptă legi în domeniul culturii, educației, sănătății și în cel al ajutoarelor sociale. Modelele sunt cât se poate de diferite și acest lucru se poate observa cu ușurință prin compararea constituțiilor celor două state(RO–BE). Ce trebuie a fi reținut este faptul că ambele legi fundamentale reușesc să răspundă cu succes standardelor existente la nivel internațional în materia protecției persoanelor aparținând minorităților naționale și reprezintă o bază pe care noile măsuri în domeniu pot fi implementate.
Parlamentul german intervine
Pentru că în țara noastră au avut loc alegeri parlamentare, subiectul MinoritySafePack nu a intrat în atenția presei, deși, în statele Uniunii Europene se poartă dezbateri consistente în legătură cu acesta. Pe data de 27 noiembrie Parlamentul Germaniei a votat o rezoluție în vederea susținerii inițiativei, decizie care vine după un puternic lobby al maghiarilor pe lângă centrele germane de decizie.
Vincze Loránt alături de Bernd Fabritius(dreapta), Comisarul federal pentru problemele imigranților de origine germană și minorităților naționale, născut în județul Sibiu. Sursa aici.
Singurul lider politic român care a abordat subiectul inițiativei în campania electorală pentru alegerile parlamentare a fost ex-prim-ministrul din perioada 2012-2015, care s-a confruntat cu presiunea UDMR în anul 2014, aflat atunci la guvernare. În urma discuțiilor de la acea vreme, Kelemen Hunor, care ocupa funcțiile de ministru al culturii și vicepremier, a decis să demisioneze, nemulțumit de faptul că guvernul a ales să înainteze procedurile de contestare a inițiativei în fața instanțelor europene, demers detaliat în analizele precedente ale LARICS.
Așadar, procedurile din jurul Minority SafePack continuă, pe data de 14 decembrie urmează a avea loc o dezbatere în plenul Parlamentului European cu privire la inițiativă și un vot prin care va fi evaluat sprijinul politic, urmând ca reprezentanții Comisiei Europene să publice o comunicare prin care își vor prezenta concluziile de natură juridică și politică cu privire la inițiativă.
Rezumat al prevederilor inițiativei
În primele pagini ale propunerii anunțate, inițiatorii amintesc faptul că cele două tratate din cadrul Co nsiliului Europei, Convenția-cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (CcPMN) și Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare (CELRM) nu au fost semnate și/sau ratificate de toate statele membre, majoritatea fiind și membre ale Uniunii Europene. Franța nu a semnat CcPMN, în vreme ce Belgia, Grecia Luxemburg au semnat dar nu ratificat CcPMN. Belgia, Bulgaria, Estonia, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania si Portugalia nu au semnat CELRM, iar Franța Italia și Malta au semnat-o, dar nu și ratificat-o. România a fost primul stat care a ratificat Convenția-cadru 11 mai 1995, și după ce a semnat Carta Limbilor Regionale pe 17 iulie 1995, a ratificat-o pe 24 octombrie 2007. Ratificarea ambelor documente, cu respectarea particularităților fiecărui stat, este importantă pentru asigurarea unui nivel minim de protecție a elementelor identitare în interacțiunea etnicilor cu instituțiile din domeniul învățământului, justiției, culturii, administrației publice, cu instituțiile implicate în activități economice și sociale precum și cu cele din domeniul mijloacelor de informare în masă.
Promovarea limbilor minoritare
Prima propunere a inițiatorilor este legată de promovarea și protejarea deja menționatului domeniu al limbii și culturii. Ei susțin că măsurile antidiscriminare nu reușesc să prevină asimilarea elementelor de cultură ale minorităților și că sunt necesare măsuri active pentru a realiza o egalitate a utilizării și prezervării lor, nu doar în drept, ci și în fapt. Totodată ei doresc includerea limbilor minoritare sau regionale în sfera de eligibilitate a programelor europene din domeniu culturii, media și tineret.
Protejarea limbilor vorbite de minoritățile naționale ar trebui să reprezinte o preocupare a statelor membre, dar maniera în care inițiatorii înțeleg realizarea acestui lucru, seamănă mai mult cu o încercare de decuplare de statul aprținător decât cu o politică ce urmărește promovarea diversității. Două propuneri din inițiativă atrag atenția, întrucât au fost intens abordate de liderii comunității maghiare din România. Se solicită ca educația etnicilor minoritari să poată fi realizată de la nivelul preșcolar până la cel universitar în limba minorității naționale, și predarea limbii oficiale ca limbă străină. O asemenea propunere nu avantajează deloc minoritatea, ci doar o face vulnerabilă în fața discursului unui kin state ce dorește să o folosească ca factor de presiune. Totodată lipsa contactului zilnic cu limba oficială, în cazul comunităților compacte, nu favorizează integrarea pe piața muncii și participarea activă la viața societății. Cazurile numeroase ale cetățenilor români de etnie maghiară din Harghita și Covasna care se confruntă cu aceste probleme sunt exemple grăitoare.
Recomandarea de la Haga din 1996 vorbește, într-adevăr, despre faptul că în învățământul primar toate materiile ar trebui predate în limba minorității, iar limba oficială ar trebui predată ca disciplină în sine, urmând ca spre sfârșitul studiilor câteva materii practice sau ne-teoretice să fie predate în limba de stat. Dar în învățământul secundar, numărul materiilor predate în limba minorităților ar trebui să fie mai mic, pe când cele în limba majorității ar trebui să crească, iar limbile minorității și majorității predate ca limbi de sine stătătoare. În învățământul terțiar ar trebui să se asigure minorității utilizarea limbii, dacă se demonstrează necesitatea sau dacă există o justificare numerică. Recomandarea susține că pe parcursul studiilor ar trebui să crească, în mod treptat, numărul disciplinelor predate în limba oficială de stat. Este greu de crezut că statele membre vor accepta replicarea unei situații care generează, după exemplul din România, instabilitate, creează loialități față de instituțiile statului înrudit, și transformă în percepția minoritarilor statul aparținător într-un simplu prestator de servicii. Un discurs echilibrat pe acest subiect ce poate fi promovat, este cel în care drepturile acordate minorităților sunt contrabalansate, după cum menționează recomandarea, de răspunderea vizavi de integrare și participare la viața plenară a societății, integrare care se realizează prin însușirea adecvată a limbii de stat și a elementelor culturii etnicilor majoritari numeric.
Un Centru al Diversității Lingvistice
Cea de-a doua propunere vizează crearea unui Centru European al Diversității Lingvistice care să protejeze și promoveze limbile minoritare și regionale. Totodată centrul se dorește a fi un organ consulativ al instituțiilor europene și statelor membre a cărui expertiză urmează a fi luată în considerare pentru atingerea obiectivelor Uniunii. Acesta va monitoriza situația utilizării limbilor și oferi asistență în crearea de strategii pentru revitalizarea lor. Centrul va facilita crearea unei rețele europene de organizații ce activează în domeniul lingvistic și va asista Comisia Europeană în monitorizarea modului în care sunt respectate drepturile minorităților naționale și lingvistice din statele candidate, așa cum sunt enunțate în criteriile de la Copenhaga. Inițiatorii doresc ca „centrul mamă” să aibă și mici centre regionale, alături de posibilitatea ca acesta să poată încheia acorduri cu guverne și autorități locale pentru atingerea obiectivelor. Se dorește ca centrul să aibă personalitate juridică. Acesta poate dobândi în proprietate bunuri mobile sau imobile și poate fi parte în procese, iar activitățile pe care le va desășura vor fi efectuate in mod independent și în interes public.
Centrul va fi compus dintr-un Board format din câte un reprezentant al statelor membre, un membru independent numit de Consiliul Europei, un reprezentant al Comisiei Europene, un reprezentant al Parlamentului European, și un reprezentant al minorităților naționale și lingvistice numit tot de Comisie. Un alt organ al centrului se dorește a fi Consiliul de Experți format din 15 membri și condus de Directorul Centrului, ales pentru o perioadă de 7 ani. Finanțarea funcționării va fi asigurată din bugetul Uniunii, din venituri proprii, contribuțiile voluntare ale statelor membre, și cele ale statelor terțe care vor dori să se alăture, pentru că Articolul 19 din propunere lasă deschisă calea participării și acelor state membre ale Consiliului Europei care nu sunt membre ale UE. Dacă această ultimă intenție este corelată cu o viitoare ratificare a Convenției-cadru și Cartei Limbilor de toate statalele Uniunii Europene, ne putem pune întrebarea care ar mai fi rolul Consiliului Europei? Locul pe care organizația l-ar ocupa în domeniul protecției minorităților ar urma să fie aproape inexistent. Un motiv pentru care s-ar dori înființarea unui asemenea organism ar putea fi găsit în aplicabilitatea măsurilor stabilite de organele abilitate ale Uniunii Europene și Consiliului Europei. În primul caz avem de-a face cu o organizație suprastatală în devenire, iar în al doilea caz una interguvernamentală, care nu deține pârghii pentru aplicarea și controlul normelor. Totuși, dacă țări precum Belgia, Grecia, Italia, Franța nu au fost de acord cu plasarea etnicilor minoritari sub mecanismelele de monitorizare ale CoE, cu atât mai mult nu vor dori ca Uniunea să primească un rol. Obiectivul inițiatorilor nu pare a fi centrat pe situația celor din statele care nu au ratificat cele două documente, ci pe situația etnicilor din statele deja parte a prevederilor acestora. Trebuie adăugat faptul că inițiatorii nu ating miezul problemei, anume cel al lipsei unei definiții general acceptate a minorității naționale, sau a aplicării Convenției-cadru chiar fără recunoașterea formală a unui grup ca fiind compus din persoane ce aparțin minorităților naționale (pentru această opinie, a se consulta The Framework Convention: a key tool to managing diversity through minority rights, pag. 12-13/2.Criteria applied by states parties, a. Formal recognition), nici nu ar fi interesul lor să o facă, din moment ce categoria care-i interesează este deja recunoscută. Subiectul vizavi de rolul celor două organizații este pus în discuție, deși nu explicit, și în primul obiectiv(pagina23), unde la punctul 4.2 inițiatorii invită Comisia Europeană să transpună aspecte din convențiile Consiliului Europei, care după cum am amintit prevăd norme avansate în materia protecției minorităților, în norme de drept ale UE, astfel controlul modului în care statele respectă normele instituite în sprijinul minorităților naționale ar fi mult mai mare.
Chiar dacă centrul nu va fi învestit cu atribuții sporite, simpla existență a unui organism ce are sub „autoritate” anumite grupuri etnice din toate statele membre, nu face decât să accentueze discursul de tipul Noi-Voi. Soluția nu stă în lărgirea prăpastiei dintre comunități prin crearea altor instituții de înaltă autoritate, ci aducerea deciziei cât mai aproape de punctul de interacțiune al majorității cu minoritatea.
Cel de-al treilea obiectiv vizează politica de coeziune a Uniunii Europene. Inițiatorii doresc ca finanțarea acordată prin mecanismele aferente să ia în considerare particularitățile minorităților naționale și rolul diversității culturale și lingvistice. În descrierea obiectivului, autorii fac comparație între nivelul de dezvoltare al regiunilor autonome din Italia (Tirolul de Sud-locuit preponderent de etnici germani) și Spania (Catalonia, Țara Bascilor) pe de o parte, și Regiunea Centru din România ce cuprinde județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu alături de regiunea Macedonia de Est și Tracia din Grecia, pe de altă parte. Aceștia mizează, precum au făcut și în motivarea ICE „Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale” pe falsa narațiune a prosperității economice a acelor regiuni locuite de minoritari care au primit dreptul de a se administra singure.
Explicații ale culorilor și diviziunilor aici.
Regiunile despre care inițiatorii amintesc sunt poziționate în zone mai mari cu un nivel de dezvoltare în general ridicat. Faptul că ele beneficiază de o anumită formă de autoadministrare este consecința unor conjuncturi istorice(în cazul Tirolului de Sud și Țării Bascilor fiind vorba de conflicte sângeroase cu motivații care exced cadrul economic), nu a unei false reprezentări cu privire la avantajele unei mai bune gestionări a resurselor de către minoritate. Dacă am urma raționamentul inițiatorilor, ar însemna că Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia să fie o insulă a prosperității în oceanul de subdezvoltare reprezentat de Republica Moldova.
În prevederea de la litera D, Articolul 14, punctul 1.(A) din propunere se vorbește despre zonele de cooperare transfrontalieră în care populația minoritară dintr-un stat reprezintă majoritatea în celălalt stat. Inițiatorii propun ca programele Uniunii să țină cont de această particularitate și finanțeze metode de cooperare. Această prevedere se adresează și etnicilor maghiari din România.
Al patrulea obiectiv vizează includerea domeniului minorităților naționale printre prioritățile Horizon Europe, cel mai amplu program de cercetare și inovare al UE. Primul ciclu 2014-2020 este aproape de final, finanțarea acordată ridicându-se la 80 de miliarde de euro. Pentru următorul ciclu 2021-2027, Comisia Europeană a anuțat o finanțare de 100 miliarde de euro.
Obiectivul cu numărul 5 tratează cazul minorităților fără cetățenie, o problemă apărută după disoluția Uniunii Sovietice ce afectează în principal etnicii romi și minoritatea rusă din statele baltice.
Propunerea inițiatorilor cu numărul 6 este axată pe serviciile audiovizuale. Concret, se urmărește eliminarea barierelor de emisie reprezentate de granițele statelor, astfel încât etnicii minoritari să poată avea acces la serviciile audiovizuale din statul înrudit fără restricții.
Una dintre modificări vizează directiva 2010/13/UE ce oferă prin articolul 14 posibilitatea statelor membre ca anumite evenimente pe care le consideră de importanță majoră pentru societate să poată fi urmărite în mod gratuit de toți cetățenii, un exemplu în acest sens oferit de inițiatori este reprezentat de competițiile sportive la care participă echipele naționale, mai ales meciurile de fotbal. În eventualitatea în care statul dorește să utilizeze această posibilitate, întocmește o listă cu acele evenimente. Inițiatorii doresc să aducă un amendament articolul 14 din directivă prin care statele membre să ofere acces cetățenilor de pe teritoriul acestora și la evenimentele de importanță majoră aflate pe lista altui stat membru. Dar în această categorie ar putea intra și sărbătorile naționale ori menifestările de comemorare a unui personaj istoric, spre exemplu Miklos Horthy.
De asemenea, inițiatorii urmăresc crearea cadrului legal prin care să se acorde posiblitatea statelor membre de a adopta măsuri prin care evenimente de importanță majoră pentru societate, mai ales cele sportive, să poată fi urmărire de cetățenii Uniunii în limba lor maternă. Iar în eventualitatea în care drepturile unui furnizor de servicii media pe un anumit teritoriu nu permit acest lucru, un alt furnizor din alt stat membru i-ar putea lua locul, lucru ce va fi stabilit printr-un acord al statelor implicate.
Cazul de la Ditrău a arătat care este efectul asupra unui grup supus zilnic propagandei partidului premierului maghiar. În contextul în care presa din Ungaria și-a pierdut de mult independența, orice măsură menită să permită distribuirea narațiunilor false trebuie atent controlată.
Ultima propunere este legată de cea precedentă și se referă ajutorul pe care guvernele îl acordă întreprinderilor prin infuzie de capital, scutiri de taxe etc. Pentru respectarea regulilor pieței libere, măsurile luate de guverne trebuie să nu creeze dezechilibre, iar instituțiile europene veghează la stabilitatea sistemului. Comisiei îi revine sarcina de a aproba acordarea ajutorului de stat, însă numai dacă el aduce un beneficiu economiei în ansamblu. Art.107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene arată care ajutoare sunt compatibile și incompatibile cu piața internă, iar interesul inițiatorilor este legat de c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a anumitor regiuni economice și d) ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului. . Orice acțiune prin care se acordă ajutorul de stat este condiționată de notificarea și aprobarea Comisiei Europene. Există și excepții. Anumite categorii de ajutoare de stat pot fi considerate compatibile cu regulile pieței stabilite prin tratate, și deci nu mai sunt supuse procedurii notificării și aprobării Comisiei. Inițiatorii doresc să includă protejarea și promovarea diversității lingvistice și a drepturilor minorităților în categoria excepțiilor. Finanțarea, după cum reiese din propunere, ar urma să se adreseze cu preponderență presei ce își desfășoară activitatea în limbile minorităților, și promovării diversității lingvistice în statele membre, în media, în tehnologia informației și comunicării și în administrația locală prin amendarea articolului 53 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014.
A doua inițiativă „europeană” a Budapestei o completează pe prima
Liderul separatist catalan, Carles Puigdemont. Sursa aici.
În ceea ce privește cea de-a doua inițiativă europeană a Ungariei, Politica de Coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale, s-a reușit obținerea numărului minim de semnături pentru depășirea pragurilor impuse de legislație în alte două state, Croația și Lituania. Termenul inițial de prelungire a procesului de colectare de semnături pentru inițiativele aflate în derulare la data de 11 septembrie, împlinit pe data de 7 noiembrie, a fost, din nou, prelungit în baza aceluiași regulament care a făcut posibilă prima prelungire Art.2(2).
Sursa: facebook Citizens’ Initiative for National Regions
Trebuie menționat și faptul că liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, și-a anunțat susținerea pentru această inițiativă.
Sursa: Twitter Carles Puidgemont
Legătură bilaterală cu vecinii maghiari ar putea fi abordată de partea română de pe alți piloni. Parcursul celor două Inițiative Cetățenești Europene arată modul în care premierul maghiar înțelege să își proiecteze și apere interesele. În eventualitatea în care instituțiile europene vor decide să legifereze în domeniul supus atenției, Ungaria lui Viktor Orban mai bifează o reușită. Iar dacă nu, rămâne totuși transmis un mesaj comunității internaționale cum că în „zona bazinului carpatic există o problemă și trebuie să ne aplecăm asupra ei.” Decidenții politici români în loc să controleze focul, au încercat să-l înăbușe sau să-l ignore atunci când a apărut, dar să sperăm că abordarea nu se va dovedi ineficientă pe termen lung.
Geopolitica minorităților naționale
Preluarea discursului axat pe problematica minorităților naționale și scoaterea lui din zona secesionismului promovat de unii actori din spațiul european, poate fi un punct de plecare în construirea unor canale de dialog cu statele membre ale Uniunii Europene pe teritoriul cărora etnici români trăiesc de vreme îndelungată. Demersul este unul mult mai dificil decât cel întreprins de partea maghiară, care, printr-o veritabilă geopolitică a minorităților naționale, încearcă să câștige la masa verde ceea ce a pierdut pe teren, încercând să ignore sau chiar să modifice regulile și legislația europeană în materie. Privind strict chestiunea în cauză, astăzi lipsesc contextele favorabile de la finalul celor două conflagrații mondiale când a existat un consens al marilor puteri cu privire la aducerea celor rămași în afara granițelor noilor state sub cupola mecanismelor ce protejează minoritățile naționale în vederea preîntâmpinării apariției unor noi dispute motivate etnic, chiar și în aparență. Astăzi, România nu poate porni un conflict din rațiuni etnice, și ar fi exclus să o facă chiar dacă ar putea. Dar provocările de genul celor două pe care le-am descris mai sus sunt presante și au nevoie de un răspuns politic și strategic, inclusiv la nivel european, unde Budapesta pare că are mereu inițiativa, iar Bucureștiul pare în defensivă.
Conservarea identității românilor din afara granițelor – ca și a altor minorități – poate fi și trebuie realizată în cadrul european existent, pe care România și l-a asumat la cel mai înalt nivel, ca urmare a unui consens al tuturor forțelor politice care să dea putere negocierilor purtate de diplomați.
*Paul Th. Gologan este colaborator LARICS și masterand al Centrului de Studii Europene din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.