Robert Vîrban*
Conform TVR, România s-ar afla pe locul al doilea, la nivel mondial, în privința emigrației, cu 10 milioane de români care trăiesc departe de țara în care s-au născut, fiind devansată doar de Siria, țară nimicită de conflicte militare.
Narațiunea potrivit căreia, emigrația României ar fi a doua la nivel global, nu este nouă, ea a apărut în urma publicării ”Raportului ONU privind migrația populației pe anul 2015”, fiind susținută de mai multe publicații media: Digi 24, PRO TV, Adevărul, B1 TV, Realitatea, la care se adaugă altele cu impact ceva mai scăzut. Ideea devenită aproape un truism, este exploatată periodic de diferite publicații sau în dezbaterile televizate pentru a ilustra amploarea fenomenului emigraționist, alăturarea România-Siria crescând impactul emoțional. Cu toate că autorii citează o sursă oficială cu credibilitate ridicată, un raport al ONU, o intrebare firească pe care ar trebui să ne-o punem este: De ce se face referire în anul 2018 la un raport din 2015?
O grilă corectă de lectură
De cele mai multe ori o știre falsă cu impact crescut la public este construită pornind de la câteva fapte reale cărora li se acordă o interpretare tendențioasă sau care suportă omisiuni voite pentru a susține ipoteza autorului.
În cazul de față elementele reale care plasează România pe locul doi în clasament după Siria, fac referire la indicatorul – rata anuală medie de creștere a populației ce reprezintă diaspora – prezentat în rezumatul International Migration Report 2015 (figura 1).
Figura 1
Explicația pentru poziționarea României pe locul secund în această ierarhie, stă în faptul că numărul mare al cetățenilor care au emigrat ulterior anului 2000, s-a raportat la cel relativ scăzut, 1,13 milioane, al persoanelor ce constituiau diaspora românească înainte de anul 2000.
Grafic 1
Conform estimărilor din Raportul ONU (grafic 1) privind migrația din anul 2015 numărul românilor care au emigrat era de aproximativ 3,4 milioane de cetățeni, acest fapt plasându-ne pe poziția a 17-a la nivel modial, în ierarhia privind dimensiunea emigrației. Prin urmare, se observă o creștere netă a diasporei românești cu 2,3 milioane de persoane, între anii 2000 – 2015, interval care cuprinde atât ridicarea parțială a barierelor de călătorie și ședere în perioada de preaderare la Uniunea Europeană, cât și liberalizarea totală a accesului pe piața muncii în statele membre UE după 1 ianuarie 2007.
Figura 2
În ultimul Raport (figura 2) al ONU pe această temă, apărut în 2017, România se situează pe aceeași poziție ca în anul 2015, locul al 17-lea, cu 3,6 milioane de emigranți. Realizând un calcul pentru anii 2016 și 2017 vom constata că rata medie anuală de creștere a diasporei, a fost de aproximativ 2,3 %, procent care va continua să scadă pe măsură ce baza de calcul va fi mai mare.
Dimensiunile emigrației – diaspora versus comunități istorice
A doua parte a dezinformării constă în prezentarea dimensiunii cantitative a emigrației românești – ”10 milioane de români trăiesc departe de țara în care s-au născut”. Cifra a fost extrasă din declarația ministrului pentru românii de pretutindeni, doamna Natalia Intotero, însă ministrul făcea referire la toți românii din afara granițelor, nu doar la cei ce reprezintă diaspora. Conform Strategiei Naționale pentru Românii de Pretutindeni 2017-2020 numărul românilor de peste hotare este estimat de autorități la ”aproape 10 milioane” de persoane, cifră constituită din 3,5 – 4 milioane de români aflați în diaspora de mobilitate, restul fiind rezultat de românii care locuiesc în comunitățile istorice din jurul granițelor (Basarabia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania, Croația, Macedonia)
Ignoranță versus rea-credință
În urma analizării datelor prezentate în rapoartele ONU privind migrația, o primă constatare de fapt este că dimensiunea diasporei românești are o pondere însemnată doar raportată la totalul populației României, nu la nivel global, cum am fi tentați să credem din relatările mass-media sau din discursurile publice. Cu toate acestea, tema privind emigrația ar trebui să se regăsească în continuare în informările și dezbaterile publice, dat fiind importanța sa majoră, însă modul în care actorii implicați comunică ar trebui să țină seama și de eventualele implicații viitoare.
Fie că este făcută din ignoranță sau rea-credință, o abordare alarmistă a unui subiect deosebit de delicat, precum cel al emigrației, nu va face decât să întârească cultura românilor de insecuritate, să contribuie la slăbirea rezilienței și poate chiar să genereze sentimente anti-occidentale.
*Robert Vîrban face parte din programul de Internship LARICS 2018.