România are o cultură de insecuritate

Darie Cristea*

Dincolo de descrierea generală a culturii de securitate a românilor, studiul Barometrul culturii de securitate ne permite şi alte tipuri de abordări.

Una dintre acestea se referă la segmentarea percepţiilor securităţii în aşa fel încât să identificăm, dacă este cazul, existenţa mai multor tipuri de „culturi ale securităţii”, altfel spus, dacă în spatele descrierii generale a culturii de securitate a românilor se configurează  mai multe tipuri structurate de raportări la problematica securităţii, aşa cum a fost ea descrisă de indicatorii utilizaţi în sondajul LARICS-Inscop.

Sunt mai multe modalităţi în care putem încerca realizarea acestor tipologii – luând ca reper totalul indexului, pe fiecare dimensiune în parte, referindu-ne doar la cei mai spectaculoşi indicatori din cele şapte dimensiuni, în funcţie de modalitatea în care tratăm nonrăspunsurile etc.

Vom prezenta în continuare una dintre aceste metode, specificul acesteia fiind încercarea de a identifica şi estima extremele atitudinale în cauză. Practic, ne interesează să „cartografiem” segmentul de populaţie dominat mai degrabă de cultură de insecuritate vs. segmentul dominat mai degrabă de cultură de securitate.

Prima variantă este aceea în care luăm ca reper scorurile pe dimensiuni, prezentate în episodul anterior. De exemplu, definim cultura de securitate ca fiind caracterizată prin încredere, globalism, liberalism, optimism, drepturi, implicare, raţionalism şi cultura de insecuritate prin neîncredere, localism, realism, pesimism, centrare pe securitate, apatie şi conspirativism şi facem media între scorurile obţinute pe fiecare dintre aceste variante pe cele şapte dimensiuni. Obţinem profilul următor: per total public, scorul culturii de securitate este de 40, al culturii de insecuritate 46, nonrăspunsuri 14, totul raportat la 100.

Până la urmă, această tipologie nu face altceva decât să sistematizeze scorurile pe dimensiuni (la rândul lor niste medii rezultate din prelucrarea răspunsurilor la indicatorii din chestionar) şi să ofere o imagine de sinteză asupra ceea ce am definit drept cultură de securitate, faţă în faţă cu cea de insecuritate. Lucrul cu medii are în mod evident un mare neajuns – îi pune la un loc pe cei dominaţi de insecuritate, pe cei dominaţi de sentimentul securităţii şi pe cei care gravitează în jurul mediei la aceste scoruri – aceştia din urmă, având în vedere profilul sondajului, este de aşteptat să fie cei mai mulţi.

Dacă vom încerca să identificăm sectorul de populaţie puternic dominat de insecuritate, pe cel puternic dominat de atitudini ale securităţii şi să îi separăm de restul publicului, putem proceda în felul următor. Vom atribui scorul 0 variantei de raspuns din fiecare indicator care exprimă cultura de insecuritate (neîncredere, pesimism etc.), 1 pentru indecizie/lipsă de interes/nonrăspuns şi 2 pentru variantele care trimit la ideea de securitate (încredere, optimism etc.).  Fiecare dimensiune având câte cinci indicatori, înseamnă că fiecare respondent va putea obţine pe fiecare dimensiune scoruri de la 0 la 10 şi per totalul indicelui culturii de securitate de la 0 la 70.

Dintre aceştia îi vom izola pe cei care obţin cele mai slabe scoruri şi pe cei care obţin cele mai bune scoruri, în aşa fel încât să putem vedea cât de mare este segmentul vulnerabil, dominat de insecuritate, comparativ cu segmentul clar dominat de atitudini ale încrederii, securităţii etc. Obţinem graficul de mai jos:

De la stânga la dreapta avem reprezentate scorurile de 0 şi 1, 2 şi 3, 4 şi 6 etc., în interiorul fiecărui segment fiind reprezentată prin câte o bară fiecare dimensiune, de la dimensiunea 1 (încredere-neîncredere) – bara din stânga pe fiecare segment, până la dimensiunea 7 (raţionalism-conspirativism) – bara cea mai din dreapta la fiecare segment.

Practic, primele două segmente, 0-1 şi 2-3 reprezintă cultura certă de insecuritate, ultimele două 7-8, 9-10 cultura certă de securitate. Desigur, cultura certă de insecuritate descrie un segment de populaţie mai semnificativ decât cea de securitate, se fondează în primul rând pe neîncredere dar dă scoruri semnificative cam pe toate dimensiunile, în timp ce cea mai bine reprezentată dimensiune în cazul culturii de securitate este cea referitoare la implicare, lucru puţin îngrijorător dacă ne gândim că valorile implicării declarate de respondenţi sunt cel mai probabil mai degrabă un deziderat decât o implicare reală.

Mai jos, un tabel cu procentele din populaţie care se încadrează în fiecare categorie de scor, pe fiecare dimensiune. Vedem cum 47,5% din public obţine scor între 0 şi 3 pe dimensiunea încredere-neîncredere, 32,5% obţine scor între 0 şi 3 la globalism-localism, 31,4% pe dimensiunea optimism-pesimism, 36,3% pe raţionalism-conspirativism. Deci neîncrederea, localismul, pesimismul şi conspirativismul sunt cele mai prezente caracteristici ale segmentului de populaţie clar dominat de cultura de insecuritate.

23,1% din populaţie obţine scor între 7 şi 10 pe dimensiunea realism-liberalism, 23,5% scor între 7 şi 10 la centrarea pe drepturi vs. securitate şi 38,6% la dimensiunea implicare-apatie. Deci caracteristicile cele mai prezente la segmentul dominat clar de o cultură a securităţii sunt liberalismul, centrarea pe drepturi şi, măcar teoretic, implicarea.

Cumva, avem o cultură de insecuritate cu baze mai solide decât cea de securitate, din păcate.

*Darie Cristea este membru al Consiliului de Experți LARICS.