Participanții la dezbatere: Claudiu Lucaci (moderator), Alina Inayeh, Dan Dungaciu, Igor Munteanu și Veaceslav Ioniță

Organizatorii dezbaterii de miercuri, 20 aprilie, au fost German Marshall Fund România și LARICS (Laborator pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române). Au participat dna Alina Achim-Inayeh, Director German Marshall Fund România, dl Prof. Dan Dungaciu – Director ISPRI – Academia Română, dl Igor Munteanu – fost ambasador al Republicii Moldova în SUA, dl Veaceslav Ioniță – economist, IDIS „Viitorul”, Chișinău. Moderatorul dezbaterii a fost jurnalistul Claudiu Lucaci. Dezbaterea poate fi urmărită AICI.

Subiectul dezbaterii a fost Republica Moldova, și mai exact două aspecte esențiale pentru această perioadă – care sunt strategiile și implicațiile la Chișinău în contextul acestui război și în contextul dorinței de integrare în UE, dar și ce face România în raport cu Republica Moldova în această perioadă.

O neutralitate eșuată

Domnul Claudiu Lucaci începe discuția întrebând invitații despre felul în care se vede de la București acest statut de neutralitate al Republicii Moldova, ce reprezintă acest statut în contextul acestui război.

Dna Alina Achim-Inayeh consideră că din punct de vedere strategic statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu poate fi pus în discuție, fiind trecut chiar în Constituția ei, un statut cu care s-au obișnuit și cetățenii Republicii Moldova și vecinii ei, deci din punct de vedere securitar nu se poate pune în discuție.

Dar dacă vorbim despre cealaltă neutralitate, pe care unii o numesc ambivalență, un joc diplomatic abil, fiind și între Rusia și Uniunea Europeană, și între Ucraina și România, deja discuția este mai amplă, pentru că se încearcă un joc foarte dificil, delicat, atrăgând și laude și critici. Dar, cel puțin până acum, spune dna invitată, se pare că reușește să păstreze această cale de mijloc. Aceasta și este, în evaluarea doamnei Achim-Inayeh, și cea mai bună soluție pentru Republica Moldova, să continue să joace în acest fel între toți actorii principali din zonă care pot avea o influență asupra sorții economice și politice a ei. Un joc nu neapărat binevenit, dar foarte abil și necesar, conchide dânsa.

Claudiu Lucaci spune că această dezbatere despre aceste atitudini este în desfășurare și în Republica Moldova și ar trebui poate și noi în România să înțelegem această perspectivă. Pentru că noi privim Republica Moldova ca pe un stat-frate și această neutralitate, această ambivalență, acest joc al Republicii Moldova sunt privite de către unii drept duplicitate, de către alții drept o consecință a orientării politice a celor aflați la guvernare în Republica Moldova la un anumit moment dat. Cert este că în aceste momente de război vorbim despre Republica Moldova între UE și spațiul „gri” post sovietic.

Dl Prof. Dan Dungaciu subliniază că, în primul rând, neutralitatea militară pe care Republica Moldova și-a asumat-o nu a fost de la început un lucru adevărat, real, pentru că în 1994, când a fost adoptată Constituția Republicii Moldova, în care se spune că nu se admit trupe străine pe teritoriul ei, erau deja trupe străine pe teritoriul ei. Această neutralitate pusă în Constituție a fost o mică naivitate din partea legiuitorilor de la Chișinău, care au crezut că inserând aceste prevederi acolo rușii se vor „rușina” și vor pleca brusc. Deci această neutralitate a fost falsă de la început. În al doilea rând, această neutralitate a ei nu este garantată de nimeni și de nimic.

În privința celeilalte neutralități, politice, strategice, se potrivește un proverb rusesc: „vițelul deștept mănâncă de la 2 vaci”, care s-a transformat într-un fel de strategie. Care nu este neapărat un joc foarte inteligent.

Comparând cu ceea ce s-a întâmplat în alte state fost-sovietice, se poate afirma și opusul a ceea ce a spus Nicolae Titulescu la un moment dat – adică în loc de „dați-mi o politică internă bună și vă voi da o politică externă bună” se poate afirma că cel puțin în cazul Statelor Baltice, o decizie politică externă bună, de apropiere și integrare în Europa, a adus după sine și politicile interne bune. Același lucru a fost valabil și în cazul României sau al Bulgariei, de exemplu. Republica Moldova nu a avut o politică externă bună și de aceea nu are o politică internă bună.

Sigur, a supraviețuit, continuă dl Dungaciu, așa este, dar cum? Nu își controlează teritoriul, cu trupe străine acolo, iar acum, în contextul războiului, toate problemele adunate sub preș au explodat. Nu trebuie toate puse pe seama actualei guvernări sau clasei politice de acolo, dar aproape toți politicienii Republicii Moldova au jucat pe această carte ambivalentă de mai sus, iar acum au ajuns într-o situație strategică foarte complicată, aproape imposibil de lămurit.

Ambivalența strategică a Chișinăului este o criză de proiect și de viziune

Dl Lucaci îi roagă și pe invitații din Republica Moldova, dnii Igor Munteanu și Veaceslav Ioniță, să comenteze această ambivalență, această dualitate de la Chișinău.

Dl Igor Munteanu – Termenul de „free rider” în politici publice în primul rând înseamnă un comportament economic în condițiile unui deficit de resurse. Iar apoi, atunci când un stat ca Republica Moldova are o construcție instituțională volatilă și slabă, elitele aflate la guvernare încearcă să maximizeze efectele deciziilor lor pe contul unor contracurenți sau partenerilor lor. Tocmai asta explică de ce în condițiile izbucnirii acestui război de agresiune al Federației Ruse pe teritoriul Ucrainei, Republica Moldova încearcă să aplice o politică „șireată”. Aparent de partea Ucrainei, dar pe de altă parte încearcă să cântărească bine poziția și față de Rusia de teama unor costuri sau acțiuni pe care nu le-ar putea suporta. Dar această politică nu nu este pe deplin sustenabilă, pentru că în acest context al războiului trebuie să fii de o parte a baricadei, nu poți fi de ambele.

Dar lucrurile sunt complicate, inclusiv din perspectiva capacității de a guverna, politici și procese complicate, cum ar fi tranziția de la un furnizor de gaze la altul, o piață liberalizată și diversificată, cum ar fi impunerea unor politici de orientare spre UE în condițiile în care unele segmente ale societății au în continuare reacții filo-ruse.

Fiecare stat din Europa ar trebui să se decidă de care parte a baricadei se situează acum, iar „hârtia de turnesol” care arată această poziționare este legată de energie. De la începutul războiului până acum Rusia a primit de la UE circa 35 miliarde de euro pentru energia exportată acolo, ceea ce reprezintă aproximativ 60% din bugetul de apărare al Federației Ruse. Asta arată că războiul este practic finanțat prin hidrocarburile care ajung pe piața europeană, care se transformă apoi în bombe care distrug orașele ucrainene și arme care ucid populația ucraineană. La fiecare 1 euro pe care consumatorul din UE îl plătește pentru gazele din Federația Rusă, doar 0,32 euro merg și ca asistență pentru Ucraina. Tocmai de aceea există și multe întrebări iscate din disperarea de a primi ajutorul de care au nevoie la Kiev.

Se estimează că această a doua fază a războiului în care tocmai am intrat va fi foarte dură și ucrainenii au senzația că nu își apără doar propriile orașe, dar apără și alte state, tocmai de aceea se așteaptă din partea elitelor statelor vecine cel puțin la o poziționare cât mai „prietenoasă” față de Ucraina.

Dl Igor Munteanu crede că tocmai în acest fel trebuie privite declarațiile recente ale vicepremierului Ucrainei, doamna Irina Vereșciuk, care a venit cu multe reproșuri la adresa Chișinăului, care deși neprotocolare, exprimă starea de spirit de la Kiev. Ucraina aștepta din partea Republicii Moldova alinierea imediată la sancțiunile internaționale, lucru care nu s-a întâmplat. Prima dată Chișinăul a spus că nu poate să se alinieze la aceste sancțiuni pentru că e neutră, apoi că nu poate din cauza faptului că rămâne fără gaze, apoi că ar putea să se deconecteze de la Gazprom, dar de fapt sunt și alte probleme. Această atitudine incertă generează neliniști și la Chișinău, printre grupurile politice sau societale care așteaptă un alt fel de angajament al Republicii Moldova, dar și la Kiev.

Claudiu Lucaci îl roagă pe dl Veaceslav Ioniță, care este economist, să explice ce înseamnă de fapt dependența Republicii Moldova de gazul rusesc, apoi faptul că Republica Moldova se află într-un grup al statelor din est care vor avea reduceri uriașe ale PIB din cauza războiului din Ucraina. Cum se vede la Chișinău această involuție economică?

Înainte de a vorbi despre aspectele economice, dl Veaceslav Ioniță vrea să sublinieze că de fapt Republica Moldova nu este în vreo neutralitate, ci într-o confuzie, cu o lipsă acută de viziune, în care crede că dacă adoptă atitudinea struțului, cu capul în nisip, problema se rezolvă. Dar problema nu se rezolvă.

El spune că Republica Moldova de fapt aplică unele sancțiuni, dar ea nici nu știe – și se referă la sancțiunile bancare, băncile din Republica Moldova aliniindu-se la sancțiunile internaționale. Apoi se întreabă dacă Republica Moldova de fapt va ajuta sau nu Federația Rusă să ocolească anumite sancțiuni – și se referă la faptul dacă industria farmaceutică se va alinia la sancțiunile către Federația Rusă sau nu? Pentru că din Republica Moldova se exportă foarte multe produse farmaceutice către Federația Rusă, 90% dintre care produse sunt la rândul lor sunt importate de către Chișinău din UE, pe care apoi le re-exportă Rusiei. Iar pentru a nu mai permite aceasta trebuie o decizie legislativă. Acuză și dânsul o lipsă de viziune și de hotărâre la Chișinău.

În privința economiei aduce în discuție problema gazului și dependența de Rusia. Până în 2005 era o problemă foarte mare, din cauza sărăciei din Republica Moldova. Republica Moldova avea totuși un preț preferențial la gaze de 4 ori mai mic decât restul Europei. În 2005, când Republica Moldova și-a declarat intenția serioasă de apropiere de UE, atunci Federația Rusă a spus că va da gazele la prețurile europene, acordând totuși o perioadă de tranziție de 5 ani. Dar din 2010 până în 2020 Republica Moldova a plătit prețul european la gaze și în tot acest timp politicienii din Republica Moldova de ce i-au lăsat Rusiei acest monopol asupra gazelor și nu au căutat surse alternative? Acesta acuză politicienii din Republica Moldova că au sabotat ani în șir construcția gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău în mod special, sabotaj care este împotriva economiei Republicii Moldova.

Traseul aproximativ al gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău pe sectorul Ungheni-Chișinău. Sursa: mold-street

În privința impactului războiului asupra Republicii Moldova, dl Ioniță afirmă că segmentul energetic (care este o problemă pentru toată lumea acum, nu doar pentru Republica Moldova) este o foarte puternică lovitură, în privința prețului și a certitudinii livrărilor. În prezent, Republica Moldova importă gaze 100% din Rusia, energia electrică produsă intern sau cumpărată este făcută tot din gaze rusești, iar produsele petroliere importate din România sunt în mare parte făcute din petrol adus din Kazahstan, care vine o parte tot din Federația Rusă. Republica Moldova nu este singura vulnerabilă la aceste capitole, dar este vulnerabilă în mod particular.

De asemenea, 75% din îngrășăminte erau importate tot din Rusia. Mai departe, o altă vulnerabilitate, 35% din produsele alimentare erau importate din Ucraina și 15% din Federația Rusă, iar aceste importuri sunt acum imposibile din cauza războiului. Iar din cauza lipsei produselor ieftine din Ucraina, avem deja în Republica Moldova o creștere de 27% a prețurilor produselor alimentare, ceea ce afectează foarte mult populația mai săracă.

Un alt element care afectează foarte mult Republica Moldova se referă la exporturi și lanțul logistic. Republica Moldova exporta lunar prin Ucraina pe Marea Neagră 250.000-300.000 tone de mărfuri, iar acum nu se mai poate, s-au pierdut lanțuri logistice, iar acum pe termen scurt toată presiunea logistică este pe România, care nu mai poate face față.

Partea bună la exporturi este că de dinainte de război Republica Moldova nu mai era dependentă de CSI – care, incluzând Ucraina, reprezenta doar 14% din volumul comerțului Republicii Moldova. Pe primul loc este UE, dominată de România – jumătate din creșterea exporturilor Republicii Moldova din ultimii 7 ani o reprezenta piața din România. Exporturile Republicii Moldova s-au diversificat nu numai pe piața europeană, ci și pe piețe noi, ca Turcia sau alte țări în afara CSI și UE.

În concluzie, la capitolul importuri sunt câteva vulnerabilități, iar la exporturi o vulnerabilitate mare o reprezintă doar exportul de fructe. De exemplu, la capitolul mere, Republica Moldova exportă anual circa 200.000 de tone, 99% din care erau exportate către Federația Rusă. Acum, din cauza războiului, au rămas 120.000 de tone.

Dar vulnerabilitățile cele mai mari, subliniază domnul economist, sunt în mintea oamenilor, a guvernanților, pentru că, din nou, în opinia dânsului, este vorba despre o lipsă de acțiune cât timp a fost pace, iar cuvântul „neutralitate” era folosit ca o platitudine fără a înțelege exact ce înseamnă. Nu este vorba despre o neutralitate a Republicii Moldova, ci o lipsă de viziune, iar acum, când totul este supus la presiuni, de fapt politicienii nu mai pot gestiona situația.

Cel mai important vecin al R. Moldova nu este nici Rusia nici Ucraina, ci România

Dl Claudiu Lucaci aduce în discuție faptul că tot felul de scenarii sunt insinuate și de la Kiev, cum că Rusia nu se va opri la Ucraina, ci va continua poate agresiunea și asupra Republicii Moldova. Există o teamă la Chișinău de aceste agresiuni rusești, nu de acum, ci dintotdeauna. În acest context, ce mai este în Transnistria, ce se mai aude despre Armata a 14-a din Transnistria? Dacă armata rusă cu echipamente moderne este așa cum este acum, oare cum mai este Armata a 14-a, se întreabă dânsul.

Dna Alina Achim-Inayeh aduce în discuție faptul că, totuși, fără nicio încercare de a justifica acțiuni ale Chișinăului, poate această ambivalență de acolo este totuși chiar o viziune, nu o lipsă a viziunii. Și cât este de important să ne gândim ce se va întâmpla și atunci când se va face pacea sau un armistițiu? Cum se va situa atunci Republica Moldova față de vecinii ei, față de Ucraina, de Rusia? Dânsa spune că poate chiar aceste întrebări și calcule influențează politica de la Chișinău acum, poate de aceea există această încercare de neutralitate, care trebuie să țină cont și de vulnerabilitatea Transnistria – pentru că Transnistria rămâne o vulnerabilitate securitară și pentru Republica Moldova și pentru toată regiunea, indiferent de starea armatei de acolo.

De asemenea, crede că și guvernul de la Kiev ar trebui să se gândească la fel, ce fel de vecini ar vrea să aibă la Chișinău dup ce totul se va încheia? Nu ar prefera să aibă tot un vecin din UE, integrat în UE? În loc ca guvernul de la Kiev să fie deranjat de cererea de aderare a Chișinăului la UE, în loc să încerce să se separe de el, ar trebui chiar să o susțină.

Dl Dungaciu afirmă că lipsa aceasta de viziune de la Chișinău (sau viziunea aceasta multiplă – când ai prea multe viziuni de fapt nu ai nici una) este de 30 de ani, nu neapărat din cauza acestui regim. Dar greșeala Chișinăului este că se uită prea mult la Ucraina și Rusia, în timp ce în perspectivă cel mai important vecin al Republicii Moldova este România. Dacă Republica Moldova va dobândi statutul de candidat (în ciuda remarcilor negative ale ministrului de externe ucrainean care a comparat Georgia și Republica Moldova cu doi indivizi care fac autostopul la un tren de mare viteză care merge spre Bruxelles, în încercarea lor de aderare la UE alături de Ucraina) este adevărat că îl obține și datorită Ucrainei, dar în acel moment cel mai important vecin al Republicii Moldova va fi România. Iar noi va trebui să gândim așa și la București și la Chișinău.

Sprijinul României este indiscutabil pentru procesul de integrare, pentru diferite probleme concrete economice, coridoare logistice, România ajută Republica Moldova cu transportul mărfurilor, iar toate aceste lucruri pe care România le face și le va face vor fi mult mai importante strategic decât relația economică a Republicii Moldova cu Federația Rusă. Sigur că acum Republica Moldova are probleme mari pe domeniul energetic, dar cu toții suntem și vom fi afectați de aceste probleme, nu doar Republica Moldova.

O altă problemă este în mintea cetățenilor obișnuiți din Republica Moldova, care nu știu că România este cel mai important partener al Republicii Moldova, 40% cred că este Federația Rusă (din cauza propagandei pe care o tot aud). Trebuie să subliniem și noi că România este cel mai important partener al Republicii Moldova, iar acest lucru trebuie să îl învețe însă și Chișinăul, că cea mai importantă relație a sa este cu România, nu cu Kievul, nu cu Rusia, ci cu România. Pentru că avem unele privatizări halucinante, ca de exemplu cea în care o companie indiană preia proiectul pentru o linie electrică de înaltă tensiune Chișinău-Vulcănești-Isaccea, iar a doua cu reconstruirea unor motoare de la Termoelectrica cu o companie rusească ce era pe lista de sancțiuni și la europeni și la americani, mai ales în condițiile în care acolo concura și o companie mixtă româno-americană. Acum, după izbucnirea scandalului, Chișinăul pare că vrea să se răzgândească.

Harta liniilor existente și a proiectelor transfrontaliere de interconectare electrică din regiune. Sursa: energy-community.org

Interconectări existente. Sursa: energy-community.org

Dar, din nou, trebuie învățate aceste lucruri să se spună și de la București. De exemplu, spune dl Dungaciu, dânsul a avut o întâlnire și cu Consilierul Premierului Poloniei pentru probleme cu Republica Moldova. Deci în Polonia s-a creat un post pentru așa ceva, în timp ce la București s-a rămas pe aceeași structură administrativă. Consideră că dacă am vrea să transmitem un mesaj politic și la Washington, la Bruxelles și la Chișinău despre această relație importantă a României cu Republica Moldova, atunci ar trebui un minister pentru Republica Moldova care să își asume integrarea europeană a Republicii Moldova. Așa cum este în Coreea de Sud, doar că acela este un minister pentru unificare, acesta ar fi pentru integrare, pentru că problemele Republicii Moldova sunt atât de mari.

Dl Claudiu Lucaci punctează faptul că și România pare să aibă un comportament hotărât, orientat ferm spre Republica Moldova, dar și în interiorul României există unele comportamente care par doar de curtoazie. Îi întreabă pe invitații de la Chișinău dacă nu cumva relația România – Republica Moldova s-a închistat într-o dimensiune prea formală, în loc să fie mai flexibilă și să ajute Republica Moldova să găsească soluții la niște probleme actuale concrete.

Dl Igor Munteanu subliniază faptul că România ajută foarte mult Republica Moldova, pentru reziliență energetică, pentru creare de instituții, recentul ajutor de 100 milioane de euro, dar toate aceste ajutoare nu trebuie să fie doar suplimente la bugetul Republicii Moldova și atât, ci trebuie să aibă un obiectiv foarte clar, de creare a spațiilor de integrare între Republica Moldova și România.

Revenind la subiectul de mai devreme, continuă dânsul, Ucraina mai așteaptă din partea Chișinăului anumite politici de descurajare a unor acțiuni ale Transnistriei. Transnistria are 3 brigăzi de tancuri, practic nu mai există Armata a 14-a, ci există niște unități militare puternic integrate în districtul militar de vest al Federației Ruse. Dacă ai aduna 1.700 de militari din Grupul Provizoriu de trupe rusești, „pacificatorii”, 8.000 de oameni care fac parte din armata transnistreană, se ajunge la un grup puternic de forțe militare care pot oricând produce surprize importante în spatele liniilor ucrainene. Kievul se întreabă cum descurajează Chișinăul aceste unități? Pentru că Republica Moldova le lasă să se aprovizioneze cu carburanți (chiar printr-o companie din România), le lasă să bruieze unitățile ucrainene, ofițerii FSB au libertate de mișcare în Republica Moldova.

Soldați transnistreni. Sursa:balkaninsight

Deci probabil problema nu ar fi doar „neutralitatea” Republicii Moldova, ci problema ar fi ce modele are Republica Moldova, de ce state vrea să se lege. Iar în ultima vreme i se pare că referința pentru elitele politice de la Chișinău a fost președintele Germaniei, Steinmeier, cel care a vrut un statut special pentru Transnistria. Iar aceasta este una dintre temerile ucrainenilor, ca nu cumva vreun stat din UE sau Rusia să „transnistrizeze” relația dintre Kiev și entitățile sale separatiste. Iar Republica Moldova niciodată nu a răspuns decisiv la aceste frici ale ucrainenilor și lucrurile au escaladat. Dânsul spune că ar fi foarte bine ca lucrurile să se normalizeze între Kiev și Republica Moldova, dar aceasta se va realiza prin recâștigarea încrederii – lucru greu în vreme de război, dar doar așa Republica Moldova va fi tratată cu prietenie la Kiev, iar doar așa Republica Moldova va înțelege că războiul este cât se poate de adevărat, cât se poate de real, că lovește și ucide oameni.

Pentru R. Moldova, România este doar un portofel

Dl Claudiu Lucaci îl roagă pe dl Veaceslav Ioniță să dezvolte un pic relația dintre Republica Moldova și România în momentul actual, cum stau lucrurile acum, nu proiectele vechi, mai ales în contextul în care Republica Moldova a depus acte necesare pentru integrare în UE.

Dl Veaceslav Ioniță arată cum, din păcate, Republica Moldova a privit România ca un fel de portofel din care primești bani, dar nu a privit România ca o soluție pentru problemele Republicii Moldova. Dă exemplul sectorului energetic, unde sunt foarte vulnerabili, dar nimeni nu a discutat foarte serios acest aspect cu România. Din nou arată cum gazoductul Iași-Ungheni a fost sabotat, abia acum s-a dat în exploatare dar nu este sigur cum va funcționa. S-a dat o lege pentru a înmagazina gaze pentru timp de iarnă, dar capacitățile de depozitare de gaze sunt pe teritoriul României. România este într-adevăr un furnizor de securitate energetică pentru Republica Moldova.

Se întreabă de ce de 20 de ani nu s-a creat o bursă comună Republica Moldova – România. Singura companie din Republica Moldova care a făcut ofertă publică de acțiuni este Purcari, la București, pentru că în Republica Moldova este imposibil să faci așa ceva. De asemenea, sistemul de pensii nu a fost dezvoltat deloc, este falimentar, nu se poate dezvolta pilonul 3 de pensii din cauza lipsei unei piețe de capital. De la semnarea acordului de asociere cu UE nu a fost dezvoltat niciun serviciu financiar transfrontalier, sistemul asigurărilor nu este deloc dezvoltat. Există acord de asociere cu UE, dar la toate problemele de mai sus nu s-a făcut nimic. Acestea sunt doar 3 exemple unde nimeni nu a împiedicat Republica Moldova să dezvolte sisteme de asociere cu România, dar nu s-a făcut nimic.

Ajutorul dat de România Republicii Moldova a avut un impact extraordinar la nivelul opiniei publice, dar Republica Moldova trebuie transformată. Pentru că, din unele puncte de vedere, ca de exemplu sistemul de administrație, corupția, Federația Rusă încă mai controlează Republica Moldova.

România trebuie să rupă Republica Moldova de la acest handicap de dezvoltare prin proiecte, de exemplu prin segmentul energetic, sistemul bancar. Dl Ioniță susține că va fi o apropiere mult mai mare a Republicii Moldova de România atunci când capitalul românesc se va simți ca la el acasă în Republica Moldova, pentru că deocamdată nu este așa. Dacă guvernul României investește atâția bani publici în Republica Moldova, dar în urma lor nu vine capitalul privat, nu înseamnă că avem o problemă? Iar într-o astfel de relație vinovat este cel mai puternic. Soluțiile sunt la București, și nu numai prin ajutoare financiare, pentru că în Republica Moldova unele elite nu vor aceste soluții, pentru că ar deranja corupția de acolo. Iar singura care poate ajuta aici în perspectiva unei integrări europene este România.

Dl Ioniță susține ceea ce a spus și dl Dungaciu, un minister al integrării Republicii Moldova în UE la București ar fi foarte necesar, ca să pună pe agendă subiecte reale. Nu trebuie numai ajutoare financiare de la București, care să amâne doar rezolvarea unor probleme grave, ci trebuie proiecte concrete care să scoată Republica Moldova din captivitate instituțională, de infrastructură. În Republica Moldova situația este foarte gravă, atâta timp cât capitalul românesc nu este acolo la el acasă, înseamnă că avem un sistem economic vicios.

România are politici față de R. Moldova, dar nu are politică

Dl Prof. Dungaciu completează ceea ce a spus dl Ioniță și arată că semnul mediocrității unei viziuni externe este atunci când te faci că lucrezi, adică atunci când ai politici pentru fiecare domeniu, dar nu le integrezi într-o viziune. Ai POLITICI, dar nu ai POLITICĂ. Dacă ai o politică, știi unde vrei să ajungi, știi la ce să îți folosești banii și ești mai asertiv. România nu a fost vizionară la așa ceva, mereu a avut „policies”, dar nu a avut „politics” și nu a fost mai asertivă, mai ales în aceste feluri de privatizări halucinante de la Chișinău.

Acum este o șansă mare de politică externă și pentru România și pentru Republica Moldova dacă aceasta primește statutul de candidat la integrare în UE, mai ales dacă vrei să trimiți un semnal clar că oricine vrea să discute despre Chișinău, sună și la București. Ar merita făcut un minister pentru integrare a Republicii Moldova și toate subiectele de la gaze până la Mitropolia Basarabiei ar trebui repuse pe agendă, pentru că, începând de la domeniul energetic până la contactul cu populația din Republica Moldova, România nu stă foarte bine. Iar în privința percepției populației și România are o mare responsabilitate, pentru că nu se poate aștepta ca altcineva să schimbe această percepție în locul ei.

În opinia dlui Claudiu Lucaci, așa cum arată acum Republica Moldova, nu este capabilă să facă efortul de integrare în UE. România este capabilă să ducă Republica Moldova pe acest drum?

Dna Alina Achim-Inayeh susține că dacă România ar avea această viziune despre care s-a vorbit în această dezbatere (și care lipsește), atunci ar putea să ajute substanțial Republica Moldova în drumul ei către integrare europeană și România ar trebui să își asume asta, să își propună și să aibă o viziune.

Face o paralelă între societatea din Republica Moldova, care este împărțită între est și vest, și societatea românească, ce își pune și ea tot felul de întrebări. Dar asta nu înseamnă că România nu ar trebui să aibă o viziune și să fie mai asertivă pe dosarul Republica Moldova și în cadrul UE, unde de fapt România nu prea are o voce despre nimic în Uniunea Europeană, nu doar despre Republica Moldova.

Dl Claudiu Lucaci încheie dezbaterea sperând să mai fie ocazii cât de curând de a vorbi despre acest subiect, menționând cât de mult ne interesează de fapt pe mulți dintre noi ceea ce se întâmplă cu Republica Moldova.

Proiect LARICS realizat în parteneriat cu GMF Romania.