Foto: moderator Claudiu Lucaci, ambasador Viorel Istricioaia Budura și profesorul Dan Dungaciu
Profesorul Dan Dungaciu, Director ISPRI – Academia Română, și Ambasadorul Viorel Istricioaia Budura, fost director general al Departamentului Asia-Pacific din cadrul Serviciului European de Acțiuni Externe (SEAE) al UE, au participat la dezbaterea moderată de Claudiu Lucaci, expert comunicare strategică. Organizatorii dezbaterii de joi, 26 mai, au fost LARICS (Laborator pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române) și German Marshall Fund România.
Dezbaterea poate fi urmărită AICI.
Dl Claudiu Lucaci enunță tema dezbaterii, care este destul de explicită și din titlu – și anume de ce SUA nu se implică militar direct în Ucraina, dar a declarat că ar face-o în Taiwan? Deși realitățile din Taiwan par foarte îndepărtate de România, totuși ne privesc și pe noi. O altă temă se referă tot la turneul recent al președintelui american Joe Biden în Asia-Pacific, unde acesta a avut și un mesaj aparte despre o recalibrare a relațiilor SUA-Asia-Pacific într-un nou format de natură economică și nu numai. De la parteneriatul Trans-Pacific, președintele american a trecut la un format economic Indo-Pacific. În urmă cu mai mulți ani a existat un parteneriat economic Trans-Pacific între SUA și mai multe țări din zona Asia-Pacific, președintele Trump a retras SUA din acel parteneriat, iar acum noul președinte Joe Biden nu a acceptat să reintroducă SUA în fostul parteneriat Trans-Pacific, ci vine cu un format nou care trebuie validat în continuare. Ce reprezintă această vizită a lui Joe Biden în această lume multipolară (sau nu) și care a fost reacția Chinei?
Foto: De la stânga la dreapta, prim-ministrul australian Anthony Albanese, președintele SUA Joe Biden, premierul japonez Fumio Kishida și prim-ministrul indian Narendra Modi pozează în holul de la intrarea biroului prim-ministrului din Japonia din Tokyo, marți, 24 mai 2022. Sursa aici.
Dl Viorel Istricioaia Budura salută tema dezbaterii și importanța vizitei lui Joe Biden în Asia, unde și-a vizitat și cei doi aliați foarte importanți cu care are tratate formale de securitate, și anume Coreea de Sud și Japonia, cu noul premier al Australiei din partidul laburist și cu primul-ministru al Indiei.
Iar la forumul recent de la Davos a atras atenția lipsa unui leadership, a unei autorități care să conducă remodelarea ordinii internaționale din punct de vedere economic și securitar. Președintele Joe Biden tocmai a reușit să arate că SUA sunt încă acolo, nu doar regional, ci are o agendă unde chestiunile regionale ridicate de dânsul în Asia se încadrează ca semnificații la un nivel mai larg, global, ca un fel de model poate pe care ar trebui să îl vadă comunitatea internațională pentru remodelarea ordinii internaționale.
În ceea ce privește Taiwanul, este cam a treia oară când președintele Biden afirmă explicit că SUA s-ar putea angaja militar în apărarea acestei insule. Din nou după această afirmație, cabinetul președintelui a nuanțat declarația, arătând că totuși aceasta nu înseamnă o schimbare a politicii americane în ceea ce privește politica „unei singure Chine”. În ceea ce privește securitatea, și cu un an în urmă în fața liderilor NATO, președintele Biden a declarat că SUA este gata să ofere securitate și pentru țările NATO și pentru Coreea de Sud, Japonia, dar și Taiwan. Între SUA și Taiwan nu este un angajament formal de securitate care să oblige SUA să ajute direct militar Taiwanul. Prin actul ce reglementează relațiile cu Taiwanul din 1979 există anumite prevederi care privesc înzestrarea militară și alte raporturi militare, vânzări de tehnologie și echipamente militare. Ceea ce s-a întâmplat acum, spune dl ambasador că ar crede unii, este că a intrat în joc autenticitatea unui lider ca Biden, care uneori spune exact ce gândește. Unii acordă o valoare semnificativă acestei declarații, privind-o ca un pas important spre asigurarea securității Taiwanului, în timp ce alții o văd mai mult ca o chestiune incidentală care trebuie văzută mai mult în contextul în care Taiwanul nu este recunoscut de ONU.
Indo-Pacific Economic Framework, acest nou format propus de Joe Biden, este o inițiativă interesantă, care aduce o abordare actualizată față de vechea inițiativă Trans-Pacific în ceea ce privește cadrul de cooperare economică și tehnologică cu statele din regiune. În primul rând, pornind de la denumire, acum avem Indo-Pacific în loc de Trans-Pacific, ceea ce înseamnă că atenția strategică se focalizează pe conexiunea strategică între Oceanul Indian și Oceanul Pacific și mai puțin pe restul Asiei. În plus, mai este și o asigurare a partenerilor SUA că aceasta integrează această zonă în preocupările sale. În ceea ce privește latura economică, ar trebui făcută o analiză comparativă a actualului format cu cel vechi, Trans-Pacific, la care participau și o parte din statele ASEAN.
Dl Claudiu Lucaci spune că unii analiști consideră că acest nou parteneriat al SUA a pornit de la ideea că SUA nu mai poate continua vechiul Trans-Pacific din cauza pierderilor locurilor de muncă din SUA în favoarea unora din Asia-Pacific. Totuși, revenind, de ce SUA ar fi mai dispuse să apere militar un stat ca Taiwanul care nu este recunoscut la ONU, de ce riscă să irite din nou China pe această chestiune cu astfel de declarații, în timp ce o țară recunoscută de ONU ca Ucraina este susținută militar cu multe precauții, cu grijă de a nu lăsa să se înțeleagă că este posibil să se ajungă la o confruntare directă?
Dacă SUA „pierd” Crimeea, nu se întâmplă nimic. Dacă „pierd” Taiwanul, statutul de hegemon se face țăndări
Dl Dan Dungaciu punctează că în ceea ce privește Ucraina, SUA a fost de la început prudentă, iar mereu comparațiile au fost făcute de către președintele Biden cu invazia Cehoslovaciei și Ungariei de către URSS, nu cu ceea ce s-a întâmplat în fosta Iugoslavie, când a intervenit NATO – ceea ce se traduce simplu prin semnale că acum SUA nu vor intra în război. Adică nu facem în Ucraina ce am făcut în fosta Iugoslavie.
De ce se comportă altfel față de Taiwan? Actul care reglementează relațiile dintre SUA și Taiwan din 1979, la nivel de securitate, sugerează cam aceeași relație pe care SUA o are acum cu Ucraina – adică SUA, dacă va fi nevoie, în cazul unui război, furnizează muniție, ajutor militar, Taiwanului, adică exact ceea ce face acum în Ucraina.
Totuși, de ce spune altceva despre Taiwan? Declarația dlui Biden nu a fost o gafă, ci arată că importanța strategică a acelui spațiu, a Chinei, a zonei, este pentru Statele Unite incomparabil mai mare decât a Mării Negre, a Ucrainei și chiar a Federației Ruse. Miza mare este acolo. În termeni globali, războiul din Ucraina nu este cel mai important eveniment. Pentru noi, din acest spațiu euro-atlantic, este, dar la nivel global, nu, iar SUA au dat un semnal.
Al doilea semnal este că pentru SUA, dacă pierd Crimeea sau Donbasul, nu se întâmplă nimic, prestigiul american rămâne în picioare, dar dacă pierd Taiwanul tot prestigiul american se risipește. SUA își joacă prestigiul în Taiwan, în Ucraina, nu. Tocmai de aceea dă semnale foarte clare pe Taiwan, pentru că dacă va interveni China și va lua Taiwanul, iar SUA nu ar putea opri asta, atunci prestigiul american ca „hegemonul bun”, capabil „să impună binele”, nu va mai avea nicio valoare. Tocmai în acest sens a fost făcută această declarație a lui Biden. SUA acum în Taiwan își joacă viitorul, nu în Ucraina, iar ceea ce vedem acum, cu apariția celor două „tabere”, cea „morală” care vrea continuarea războiului până la victoria deplină a Ucrainei, și tabăra „păcii”, tabăra „rațională”, care ar vrea oprirea confruntărilor cu trupele ruse pe teren, poate fi un indicator că și la Washington începe să se conștientizeze faptul că miza nu este în această confruntare nesfârșită cu Federația Rusă, ci că miza este în Indo-Pacific. În plus, unii probabil se gândesc și că acest război din Ucraina nu este nici un mare avantaj politic în vederea viitoarelor alegeri din SUA din noiembrie.
Dl Dungaciu crede că acest nou format Indo-Pacific propus de Biden este în primul rând unul politic și strategic, ci nu unul economic. Un acord de liber schimb cum a făcut Obama (Trans-Pacific Partnership – TPP), respins de Trump un an mai târziu, nu și-l mai dorește niciun lider american acum, pentru că aduce deficite, pierderea locurilor de muncă – președinții nu îl mai pot face singuri că nu mai au legislație, iar să-l treci prin Congres e imposibil, deci se mulțumesc cu ce se poate și se adaptează constrângerilor politice din SUA. În plus, pentru a atrage mai mulți potențiali colaboratori și participanți în proiectul anunțat, America nici nu a anunțat începerea negocierilor, ci „demararea demersurilor pentru începerea negocierilor”, astfel încât, ca o coincidență, să poată fi eventual încheiat în 2023 chiar înaintea alegerilor prezidențiale din SUA din 2024 – deci evident că este și un instrument politic.
Adevărul este că relația SUA – China va redesena lumea, nu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, iar unul dintre instrumente este și acest parteneriat propus. Toate aceste 12 state „curtate” de SUA, mai puțin India, sunt și parte a unui acord comercial încheiat cu China în 2022, așa numitul Regional Comprehensive Economic Partnership (RCEP), mai puțin India, iar unele state din ASEAN încearcă să joace și cu estul și cu vestul, se uită la securitate către SUA și economic către China. Iar unul dintre instrumente este și ceea ce face acum Biden și declară că nu va ceda Taiwanul.
Nu fără îngrijorare, dl profesor Dungaciu spune că are sentimentul că în ultima vreme tabăra „pragmatică”, cea care insistă pentru pace, câștigă teren, iar dacă aceasta se va întâmpla, atunci acest război este posibil să dureze mai puțin decât credem noi acum și să apară germenii unei negocieri, unei întâlniri. În plus, dl Dungaciu crede că apariția aceasta a taberei „păcii”, enunțată de curând și într-o declarație a dlui Kissinger (că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii pentru a se face pace), și declarațiile lui Biden din Japonia, sunt legate între ele. Cine va clipi primul, nu știm, dar vom vedea.
Henry Kissinger. Sursa: Christoph Soeder/Picture Alliance, via Getty Images și New York Times
Dl Dungaciu mai face o observație foarte interesantă – New York Times, care multă vreme a purtat oarecum stindardul bătăliei pentru Ucraina, a publicat acum câteva zile un articol / editorial, asumat deci de întregul corp editorial prin care spune că războiul din Ucraina nu ar trebui continuat cu orice preț: „…în cele din urmă, nu este încă în interesul Americii să se cufunde într-un război total cu Rusia, chiar dacă o pace negociată ar putea cere Ucrainei să ia niște decizii grele. Iar obiectivele și strategia Statelor Unite în acest război au devenit mai greu de deslușit, deoarece parametrii misiunii par să se fi schimbat”. Adică stidardul „taberei morale” își schimbă opinia inițială și acum spune că trebuie să fim mai pragmatici, mai atenți, ca să nu se întâmple vreun rău mai mare.
Dl Vasile Lucaci spune că înainte de războiul din Ucraina era limpede că centrul preocupărilor SUA era zona Asia-Pacific, dar la nivelul analizelor interne este posibil să își fi schimbat acum atitudinea față de conflictul din Ucraina și să se orienteze mult mai energic spre relația dificilă cu China, iar în acest sens va pune mai pregnant pe agenda sa relațiile cu statele din Asia-Pacific? Vedem state ca Vietnamul, India, care nu au fost alături de SUA în condamnarea războiului din Ucraina, dar sunt alături de SUA în aceste formate economice, deși sunt și cu China în astfel de formate.
Dl Viorel Istricioaia Budura arată cum focalizarea SUA pe Asia-Pacific arată în ce direcție merge noua ordine mondială, iar al doilea punct este că focalizarea doar pe Taiwan din mass-media este semnificativă, dar nu este singura poveste – mai avem relația SUA cu India. Taiwanul este doar o parte a agendei Indo-Pacific, agenda enunțată strategic la începutul anului, iar economic acum de curând prin acest parteneriat Indo-Pacific, bazat pe patru piloni, unde se regăsesc digital economics, cyber security, protecția mediului, comerțul, lanțurile de aprovizionare, infrastructură, fiscalitate și anti-corupția.
Taiwanul își dorea un acord de liber schimb și cu SUA și cu UE, dar aceasta nu i l-a acordat nici măcar Chinei, deși ca partener economic Taiwanul poate fi recunoscut ca atare. Dar nici SUA nu au acordat acest acord de liber schimb Taiwanului și acum nu pot oferi așa ceva din motive interne. Sunt și alte state care își doresc o relație semnficativ mărită economic cu SUA, dar oferta SUA este deocamdată doar promițătoare, dar fără substanță și pentru Taiwan și alte state din ASEAN și zona Indo-Pacific.
ASEAN. Sursa: asempea
SUA vrea să își asume rolul de leadership, de aceea vine cu aceste programe, dar un leadership care să coste mai puțin. Pe când statele asiatice vor tocmai să câștige mai mulți dolari, acces pe piață, scăderi de tarife. În Trans-Pacific erau acestea, dar erau impuse alte reguli și reforme și standarde. Tocmai de aceea multe state își doresc acum să se reîntoarcă la Trans-Pacific.
După două administrații americane care s-au dezangajat în Asia, este foarte bine că a venit acum dl Biden cu acest turneu și să spună că încă suntem aici din punct de vedere al securității, să dea astfel de semnale pentru aliați. Dl Budura continuă și spune că este sigur că nu va muri niciodată un soldat american în Strâmtoarea Taiwan, sigur că niciodată vreun scenariu de război în proximitatea teritoriului chinez nu va avea succes, pentru că și doar istoric vorbind aceste lucruri ar fi inacceptabile pentru China, în memoria căreia a rămas trauma celor două Războaie ale Opiului din secolul 19, pierdute de aceasta în fața puterilor coloniale occidentale, apoi umilințele la care a fost supusă de URSS-ul lui Stalin, până la ruptura dintre cele două.
Ucraina pentru China este însă o lecție uriașă. Până unde se merge, cine învinge, cum învinge, despre sancțiuni, despre război, despre reziliența spațiului euro-atlantic, acum totul se învață în China fără ca ei să tragă un singur foc, adaugă și dl Dungaciu, tot ce se întâmplă acum în Ucraina se analizează tot acum în China la milimetru.
Dilema Asiei este între securitate și prosperitate
Dl Dungaciu continuă, dincolo de a fi doar multiplicatori și copiatori, așa cum sunt multe prejudecăți false în Occident despre China, această China a devenit demult și inovatoare, creativă – de exemplu bătălia pentru 5G este o bătălie tehnologică acută, unde China este deocamdată în frunte, bătălie care poate desena viitoarea configurație a unui eventual viitor război rece în orice formă. Dacă în fostul război rece se putea întreba spune-mi ce fel de ideologie ai, ca să știu în ce câmp strategic te afli, mâine se poate întreba spune-mi la ce rețea ești conectat, ca să știu cu de cine ești, cu americanii sau cu chinezii. Deci Occidentul este în relație cu China și într-o confruntare tehnologică, ceea ce, evident, nu este cazul cu Rusia. De aici pericolul chinez, oncomparabil mai profund, mai dens, mai greu de gestionat.
Pivotul spre Asia anunțat mai demult de Obama nu a fost făcut totuși în realitate nici de acesta, nici de Trump. Trump a anulat acel acord Trans-Pacific (TPP) pe principiul că „America First”, deci ar fi fost dezavantajos pentru americani, ar din acel moment nici un președinte american nu va mai putea să facă astfel de acorduri care pot fi problematice pentru economia americană. Multe s-au schimbat în perspectivele americii, incluisv perspectiva SUA față de Europa s-a schimbat, nu doar de la Trump la Biden, dar și chiar în interiorul mandatului Biden de până acum: la început a fost Germania, sau Germania și Franța, Biden a acceptat și Nord Stream 2, după invazie prioritățile se schimbă, „Old Europe” trece pe locul doi, remarcăm creșterea importanței Poloniei, poate chiar și a României, dar incomparabil mai redusă, fără investiții sau proiecte concrete comparabile cu ce fac americanii în Polonia. Turneul lui Biden în Asia vrea să dea semnale noi, interne și externe, inclusiv în Statele Unite că totuși Pivotul către Asia nu s-a uitat, încercând să întâmpine și unele semnale critice din Congres, despre cum și cine și cât se cheltuiește în Ucraina în timp ce China doar stă și ia lecții. Turneul a fost unul așteptat, și în SUA și în Asia.
Pare o mică forțare ce încearcă să facă SUA acum în Asia, pentru că statele bogate din ASEAN sunt toate mai conectate economic cu China decât cu SUA, iar întrebarea fundamentală este ce vor face acum aceste state? Pentru că dacă SUA nu le va furniza piața de care au nevoie, reducerea tarifelor, cum vor alege acestea între securitate și economie?
Relevant este și ce s-a întâmplat în Australia – un partid conservator care era foarte dur față de China s-a schimbat la putere cu un partid laburist care, deși nu își poate schimba radical atitudinea față de China, nici politica externă, acest partid va pune politic problema unor cheltuieli, ca de exemplu cei 2% din PIB pentru apărare, care nu îi vor ajunge pentru cheltuielile militare angajate deja de Australia. Dar acest partid laburist cât va pune pentru apărare și cât va pune pentru politici sociale? Deci în Australia nu vor fi zguduiri majore în politica externă, dar e limpede că vor fi nuanțe și tensiuni, poate că inclusiv față de relația cu China. Australia este exemplul cel mai elocvent de alegere între securitate (SUA) și economie (China). Doar că pentru Australia, țară occidentală, cel puțin comparativ, este mult mai simplu să aleagă decât pentru o țară asiatică.
Declarația lui Biden că se va interveni militar pentru Taiwan a fost făcută la câteva zile după ce ministrul de externe al Australiei spusese că ar fi o iresponsabilitate să credem că Australia se va implica într-o confruntare militară cu China pentru Taiwan. O tensiune între securitate și economie este foarte reală în zonă și este posibil chiar ca această tensiune să fi contribuit la schimbarea de garnitură politică în Australia.
Iar o întrebare fundamentală este cum va reuși America să fie atrăgătoare pentru statele din zonă, în condițiile în care acestea au deja acorduri economice de liber schimb cu China, iar China are o proiecție de creștere economică mai mare decât a SUA. Cine alege securitatea, cine alege economia?
Iată și percepția țărilor din ASEAN despre cea mai influentă putere economică în zonă:
Sursa: iseas
Dl Claudiu Lucaci spune că totuși dincolo de războiul din Ucraina la care ne uităm, la problema Taiwanului sau Asia-Pacific, sunt și alte zone care pot fi supuse unor altfel de pericole, adică cel al unei foamete. Arată cum la Davos au fost mai multe semnale legate de pericolul iminent nu pentru o nouă criză alimentară, ci pentru o foamete. Blocajele legate de acest război din Ucraina au dus la probleme grave legate de aprovizionarea cu cereale din Rusia și Ucraina, iar semnalele de la Davos indicau un pericol mare în special pentru statele din Africa sau chiar și Liban. Este posibil să ne trezim într-un alt tip de scenariu în care un stat important ca SUA sau China să intervină să aplaneze problema, după modelul prin care SUA au ajutat la aplanarea unor efecte ale crizei energetice din Europa prin transportul masiv de gaze lichefiate? Ar putea interveni vreuna dintre aceste țări și acum pentru a preveni un haos în aceste zone care pot provoca migrație, conflicte zonale sau alte feluri de probleme?
Geopolitica foamei
Dl Viorel Istricioaia Budura spune că și țările ASEAN se vor alarma, pentru că ele importau și multe cereale și energie și au și o demografie însemnată, astfel că acestea vor fi interesate de o soluție a conflictului, se vor ralia la încercări ale unor instituții internaționale dacă va fi cazul. Iar la rezoluțiile ONU s-a observat că un număr de state semnificative, ca Mexic, Brazilia, India, nu s-au aliniat poziției occidentale față de războiul din Ucraina din motive diferite – relații politice, militare sau economice cu Rusia, care le silesc să adopte propriile politici. Problema alimentară și securitatea alimentară este o problemă cât se poate de serioasă și în aproape toată Asia, în unele zone abia de curând rezolvată. Tocmai de aceea multe state nu s-au raliat pozițiilor occidentale, din cauza acestei dileme dintre securitate și economie. Toate și le doresc pe amândouă și asta încearcă – să vină SUA, dar nu doar promisiune de angajare militară, ci și consistență economică.
Dl Lucaci arată din nou cum în spatele crizei de natură militară din Ucraina crește ca un val o criză alimentară care va fi mai mult decât o simplă criză alimentară, pentru că acum converg mai multe crize economice, criza energetică, a lanțurilor de aprovizionare. Cine le gestionează?
China se uită la război și notează, evaluează, estimează ce i s-ar putea întâmpla
Dl Dungaciu crede că totul va debușa într-o criză politică și strategică majoră. Criza alimentară va avea consecințe politice și strategice. Invazia Federației Ruse este o problemă doar pentru vest – America de Sud, Africa, Asia, Orientul Mijlociu nu s-au aliniat neapărat pozițiilor Occidentale sau americane – de exemplu cazul Indiei, aliat strategic al SUA. În toate aceste crize se vor căuta și vinovații în percepția publică, iar aceasta va avea consecințe politice – Occidentul, în perspectivă, riscă să fie încasatorul acestui blam din multe zone ale globului, iar alții vor fructifica această situație, ca de exemplu China. Tot ce va comunica China va fi în sensul acesta. Sigur, asta comunică și Federația Rusă acum, dar ea are, pe bună dreptate, o credibilitate foarte redusă în aceste momente. Cine să-i mai creadă?
Dar Occidentul își asumă un risc politic – toate aceste crize, economică, energetică, socială, alimentară etc. pot rezulta în milioane de migranți care nu se vor duce în Africa, nici în America (unde sunt chiar mai fermi cu imigrația decât Europa), ci vor veni spre Europa. Vor pune o presiune foarte mare pe Uniunea Europeană, iar o tentativă de a se opri toate acestea este posibil să se întâmple sub ochii noștri – adică revenind la tabăra „pragmatică” sau a „păcii”, care începe să aibă o oarecare supremație acțională și nu întâmplător această tabără este condusă de europeni, pentru că europenii simt că ei sunt victima colaterală a acestei confruntări.
În plus, ruptura foarte gravă a clasei politice interne din SUA, unde partidele sunt aproape la 180° pe anumite subiecte, îi pune pe gânduri și pe europeni și pe asiatici – ce se va întâmpla dacă se schimbă administrația acolo? Câtă încredere poți avea într-un acord semnat de o administrație? Actualul acord-cadru economic propus de administrația Biden este realizat la nivel de administrație, de guvern, nu este trecut prin Congres, ceea ce înseamnă că eventuala viitoare administrație din 2024 îl poate anula în 3 zile. Deci politicile SUA pe termen lung sunt mai puțin credibile din cauza acelei rupturi interne politice de acolo, care este cea mai mare amenințare pentru America – America nu are dușmani externi, doar interni. Iar problema civilizației occidentale, a spațiului euro-atlantic, se pune în termeni acuți, pentru că s-ar putea consecințele pe termen mediu și lung ale acestui război să fie la fel de grave ca cele pe termen scurt. Și cine vor fi beneficiarii, cine va profita din asta? China este clar unul dintre candidați, luându-și notițe în aceste momente, despre tot ce se întîmplă.
SUA a înțeles asta și au acționat în consecință. De aici și posibilele replieri, cu ochii la China, dar și la… alegerile din noiembrie sau cele prezidențiale din 2024. Resursele, experiența enormă și prestigiul american sunt totuși factori care contează enormă. Prin comparație, China este o putere tânără, care încă învață cum să acționeze în lume…
În Ucraina: sau victorie militară pentru Kiev sau Minsk 3
În regiunea noastră, oricât de dramatice sunt și vor mai fi lucrurile, pentru că este posibil să fie și mai dramatice, fără o victorie militară clară a Ucrainei, Rusia câștigă pe teren. Nu se poate compensa cu o așa zisă victorie politică o ne-victorie militară a Ucrainei. Soluția în Ucraina este ori o victorie militară, ori un acord de genul Minsk 3. Dar dincolo de toate acestea trebuie să învățăm să ne uităm mai atenți la China și Asia, ceea ce încercăm să facem și noi prin Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR), pentru că așezarea ordinii mondiale și bătălia cea mare se va da pe aceste direcții – SUA și China, restul fiind aproape note de subsol, iar inclusiv Europa riscă să devină mult mai puțin relevantă strategic.
Se vor întâlni Biden și Xi Jinping?
Dl Viorel Istricioaia Budura pune și dânsul aceeași întrebare – de unde va veni soluția? Și vine cu un lucru foarte interesant, și anume faptul că se preconizează, după o informație transmisă președintelui Biden chiar în timpul acestui turneu asiatic, că la sfârșitul lunii mai este posibil să se aranjeze o întâlnire directă cu președintele Chinei. Deci, în ciuda declarației lui Joe Biden despre securitatea Taiwanului, liderii americani au o reflecție foarte atentă asupra relației cu China și probabil că nu întâmplător Taiwanul nu a fost inclus în acest cadru economic propus de SUA și, adaugă dl Dungaciu, în plus din teama de a nu aliena și alți posibili parteneri ai SUA din zonă.
Dl Claudiu Lucaci promite noi emisiuni pentru publicul care dorește să înțeleagă politicile internaționale ale unor state relevante și mișcările globale care au efecte asupra noastră a tututor.
Proiect LARICS susținut de GMF România.