Scriam cu ceva vreme în urmă, sub titlul „De ce presa «cu tendință» trebuie să fie nătângă” că cel mai grav lucru care reflectă criza presei este atunci când evenimentul devine doar pretext pentru exhibarea propriei agende. Nu contează altceva, doar agenda proprie, toată realitatea fiind deformată ca să se plieze pe miza inițială și să susțină „cauza” (vezi aici).
În aceeași idee, doi „jurnaliști” de la Presshub (vezi aici) publică un articol mustind de „tendință” și care se intitulează „Dan Dungaciu a câștigat șefia unui institut al Academiei Române, după ce a concurat singur. De două ori”.
În urma acestui articol în care diferența de intenție/emfaza titlului și realizare/conținutul materialului îți sugerează un elefant care a născut un șoricel, venim cu câteva precizări pentru public.
- Ca să își dai seama de seriozitatea documentării articolului de mai sus, e suficient un singur element. Articolul „documentat” de doi „jurnaliști”, nu de unul singur, începe prin a spune că „Academicianul (subl.n.) Dan Dungaciu conduce din 2011 Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ (ISPRI) din cadrul Academiei Române…”. O primă ratare, din plecare. Căci avem de-a face cu doi jurnaliști care scriu despre cineva al cărui statut… nici măcar nu îl cunosc! Nu sunt „academician”, sunt profesor universitar la Universitatea din București, cercetător principal și director al ISRPI. După publicarea articolului pe site-ul presshub.ro, este evident că cineva le-a arătat greșeala de „documentare” (J) și cei doi, deontologic, au șters atributul de „Academician”, fără să mai spună la nimeni. Doar că Internetul are o memorie mai lungă, și a lăsat urme evidente.

- În continuare, ni se spune că „Dan Dungaciu conduce din 2011 Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ (ISPRI) din cadrul Academiei Române. A obținut încă două mandate, în 2015 și 2019. Fără contracandidat. În total, 11 ani”. Cei doi veritabili Pristanda ai presei române, numără anii precum spumosul personaj al lui Caragiale. Dacă am obținut două mandate, fiecare a patru ani, în 2015 și 2019, de unde ies… 11 ani? Evident că nu ies, dar autorii, tot deontologic, amestecă lucrurile și numără… din 2011, sugerând că, nu-i așa, Dan Dungaciu ar fi condus 11 ani un institut al Academiei Române câștigând concursul fără alți competitori. (În esență, nici asta nu ar fi fost o vină care poate fi atribuită celui care a candidat, dar voi reveni). Deocamdată să reținem însă acestă șmecherie ieftină. Adevărul este că, la obținerea primului mandat, în 2011, au fost… trei candidați la postul de director, pe care, în final, l-am câștigat eu. Dar asta, evident, lipsește din documentarea „jurnaliștilor”. De ce lipsește? E evident. Păi cum era să apară un titlu de genul: „Dan Dungaciu a câștigat șefia unui institut al Academiei Române, după ce a concurat de două ori singur și o dată cu încă doi competitori”? Ce ar mai fi rămas din insinuarea din titlu? Evident, nimic. Și nu ar mai fi rămas nimic nici din articol, care tocmai pe această insinuare se bazează… Și numai pe aceasta.
- Revenind acum la „acuza” insinuată că nu ar mai fi fost competitori. Simplu fapt de a reproșa/imputa asta celui care participă la un concurs e ridicol. Concursurile sunt concursuri, anunțate public, după legislația în vigoare. Se prezintă cine vrea și îndeplinește condițiile. Dacă cei doi „jurnaliști” ar fi dorit să cerceteze fenomenul acesta, ar fi constatat, cu siguranță, că multe dintre instituțiile în care se desfășoară concursuri la Academia Română (AR) – sau la universitățile de prestigiu din România – există un singur candidat. Mai ales la posturile cu calificare mai înaltă. Și e logic să fie așa, dar nu insist aici. Din această perspectivă, ISPRI nu e nicio excepție în cadrul Academiei Române – procedura este aceeași în toate secțiile AR, în toate institutele. Mai mult, organizăm în cadrul institutului concursuri de cercetare pentru candidați – din institut sau din afara lui -, conform legislației de profil. Nu odată, avem un singur candidat înscris la concurs. Nimic ilegal și nimic de imputat. Cum ar fi să îl apostrofăm pe candidat: „De ce ești singur/ă domnule/doamnă”? Ridicol, firește. Așa cum ridicolă e, cum ziceam, discrepanța din acest articol dintre emfaza insinuantă a titlului și conținut.
- În final o singură precizare: am absolvit ca șef de promoție Facultatea de Sociologie a Universității din București, după care, cu două excepții, unde nu se presupunea concurs – numirea în funția de subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și cea de Consilier pentru probleme de integrare europeană la Președinția R. Moldova – toate posturile pe care le-am ocupat au fost prin concurs. Am trecut prin preparator, asistent, lector, conferențiar – pe linia universitară (Universitatea din București); respectiv prin posturile de cercetător principal III, II și I – pe linia cercetării științifice (ISPRI al Academiei Române). Repet, toate prin concurs, și la Universitate și la Institut. La acestea se adaugă postul de director, pe care l-am obținut tot așa, prin concurs, inclusiv pe baza unui dosar academic pe care l-am construit în zeci de ani de carieră în România și în afara ei.
- Insinuări de tipul celor prezentate aici nu sunt și nu pot fi calificate ca jurnalism onest. Faptul că vin de pe o platformă care de revendică de la respectata Freedom House, care are ca repere maximale probitatea jurnalistică, nu le sporește nici valoarea nici credibilitatea. Doar afectează, din păcate, valoarea și credibilitatea girantului.