Foto: președintele Xi Jingping și, pe atunci, vicepreședintele american Joe Biden.
Alegerile din Statele Unite nu au fost niciodată (doar) despre America. Prin consecințe, efecte strategice și tipuri de mesaje, acestea au afectat de fiecare dată întreg mapamondul. Este la fel și astăzi.
Finalizarea alegerilor din 2020 nu va fi în primul rând despre Joe Biden sau Donald Trump, va fi despre America, rolul ei în lume, statutul liderului lumii euroatlantice și, implicit, atitudinea față de ea. Iar, în acest sens, un mesaj fundamental va fi dat de modul în care aceste alegeri se vor finaliza – deocamdată nu sunt încheiate, formal vorbind – și, mai ales, impresia pe care sistemul american – marea democrație americană – o va transmite lumii. Nu atât în Europa sau chiar Rusia – Moscova se consideră (!) ca făcând parte din sistemul democratic și al economiei de piață – cât în statele în care sistemul politic și strategic este de altă natură.
Și nu vorbim de Iran aici; vorbim despre China.
- Eradicarea sărăciei nu mai este apanajul Occidentului
Foto: Președintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim vorbește în timpul unei conferințe de presă la reuniunile anuale Banca Mondială-FMI de la Washington, 2018. (Foto: AP / PTI)
Să nu ne facem iluzii. Beijingul citește totul în termeni de competiție și în termeni de sistem. Calmă, tăcută, cumpănită în afirmații, dar duduind pe dinăuntru de energie națională și dorință de revanșă, China a căutat de fiecare dată, fie și tacit, să arate lumii întregi că sistemul ei bazat pe o istorie unică este, de fapt, cel mai performant, capabil să concureze de la egal la egal cu sistemul occidental.
Primul pas a fost făcut atunci când, în pofida a tot ceea ce se credea în anii 90, după prăbușirea sistemului comunist, respectiv că nu poți să generezi prosperitate dacă nu își asumi democrația și economia de piață, Beijingul, printr-un efort colosal, a reușit să scoată din sărăcie sute de milioane: 500 de milioane de oameni în 2014, iar în 2018, 800 de milioane de oameni. China este o „poveste grozavă în istoria omenirii”, declara la vremea respectivă președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, la o întâlnire anuală a Băncii și a FMI de la Washington, subliniind că există „lecții de învățat” din această experiență chineză. Și încă: „Aceasta este una dintre marile povești din istoria omenirii, sincer… majoritatea progreselor realizate în ceea ce privește trecerea de la 40% din lume care trăiește în sărăcie extremă la mai puțin de 10% acum, au fost în China. Deci, căutăm întotdeauna lecții din această experiență… acest efort a fost istoric. Cred că încă încercăm să înțelegem exact cum 800 de milioane de oameni au fost scoși din sărăcie, dar a fost unul dintre marile succese istorice”, a conchis Președintele Băncii Mondiale.
Dincolo de date și de statistici, consemnăm o primă refutare a tezelor occidentale și un serios exercițiu de „suveranitate” conceptuală a Chinei. Chiar dacă nu s-a vorbit atunci explicit în asemenea termeni, pentru Beijing era o probă fundamentală a eficacității și chiar a superiorității sistemului chinezesc.
- Pandemia pe care doar noi o putem învinge
Când președintele chinez Xi Jinping a făcut, în luna martie 2020, prima vizită în oraşul Whuan de la izbucnirea epidemiei, salutul său confient nu era adresat doar locuitorilor oraşului care îl priveau de la balcoane precum un al doilea Mao, ci lumii întregi. În special, Americii.
Era semnul unei biruinţe chineze memorabile într-un război cu un duşman perfid şi nevăzut, dar la fel de periculos – şi la fel de sprijinit de Occident! – precum trupele Kuomitangului (Partidul naţionalist chinez) pe care Mao le-a învins în 1949 şi a impus comunismul. Salutul lui Xi Jingping înseamna confirmarea unei victorii de aceeaşi proporţii; ţara sa a triumfat acolo unde Occidentul nu părea să aibă soluţii. Era timpul ca lumea să afle asta. Şi Beijingul a făcut, prin așa zisa „diplomație a măștilor”, tot ce e posibil ca lucrul acesta să se afle…
Chiar dacă nu a spus-o niciodată explicit, scopul final al Beijing-ului este să demonstreze, și în acest caz, superioritatea sistemului său. E încă prea devreme să se facă asemenea afirmații explicite, dar, prin tot ceea ce face, scopul final răzbate tot mai intens.
De asta confruntarea cu China nu poate fi evitată, indiferentă de ce forme va căpăta aceasta: „îndiguire” (containment), „mare negociere” (big bargain), conflict militar etc.
A urmat apoi evoluțiile pe care le știm deja legate de pandemia de COVID 19, unde, iarăși, Beijingul aruncă pe masă, tacit, chestiunea comparației între cele două sisteme, respectiv sistemul occidental și sistemul chinezesc, sugerând că „al ei” a răspuns mult la repede și mai eficace la această provocare. Chiar dacă nu a spus-o explicit, asta a transmis, inclusiv prin controversata „diplomație a măștilor”. Cât a fost de eficientă este altă poveste. Dar că Beijingul – și nu numai el – gândește răspunsul la pandemiei în termeni de sistem, este neîndoielnic.
- Sistemul politic american se degradează sub ochii noștri
Foto: Steagurile Americii au fost arse în timpul manifestărilor de protest din timpul campaniei prezidențiale pentru alegerea președintelui SUA (octombrie – noiembrie 2020).
Un alt prilej care se ivește pentru comparația – fie și tacită – a celor două sisteme este actuala tensiune politică din SUA. Fără precedent și extrem de riscantă, criza din America a atins apogeul în campania electorală, fără să dea semne de liniștire nici acum, după ce marile trusturi de presă, unanim, au anunțat victoria candidatului democrat Joe Biden. China, firește, a urmărit atent, de la început, și a relatat pe larg protestele și tensiunile de acolo, arătând lumii și publicului chinez, cu ostentație și satisfacție, în ce dificultăți s-ar zbate astăzi „marea Americă”, tensiunile care o macină, protestele fără sfârșit…
Treptat, a mers și mai departe. Prima dezbatere a celor doi candidați la funcția de președinte al SUA, Donald Trump și Joe Biden, din data de 30 septembrie 2020, a fost prilejul unor puncte pe „i”. Global Times publica în aceeași zi a dezbaterii un text cu un titlu elocvent: „Prima dezbatere Trump – Biden: expresia haosului din America…” („First Trump-Biden debate epitome of US chaos…”), în care putem citi: „Dezbaterea a fost ca țara: toată lumea vorbește, nimeni nu asculta. Nu se învață nimic. Este un dezastru… Acest haos este o expresie a politici SUA și o reprezentare a diviziuni din interiorul societății”.
Lucrurile sunt sugerate doar, aluziile sunt străvezii dar rămân, totuși, aluzii.
Alt mesaj este mai important. Editorialistul publicației citate, Hu Xijin, scria pe twitter un lucru pe care încă nu îl poate pune în ziar, doar – deocamdată – pe contul personal: „Such a chaos at the top of US politics reflects division, anxiety of US society and the accelerating loss of advantages of the US political system” (Un asemenea haos la nivelul de vârf al politicii SUA reflectă diviziunea și anxietatea societății americane, și pierderea accelerată a avantajelor sistemului politic american).
Acum e mult mai limpede și vedem aici un mesaj esențial, „testat” pe twitter, dar care va deveni, curând, linie de mesaj esențială. China sugera că ceea ce se petrecea în campania electorală și se putea viziona pe ecranele televizoarelor cu ocazia confruntărilor finale între cei doi candidații este doar expresia unei crize mai profunde, nu doar a politicului american, dar a sistemului american. Adică a democrației.
Editorialul din 6 noiembrie 2020 al aceluiași Global Times este o „lecție” politică adresată unei societăți americane care, de data aceasta, și spre deosebire de alte dăți, nu își va mai putea reveni la normal după „spectacolul politic” al alegerilor prezidențiale: „De data aceasta, nimeni nu mai crede că diviziunea socială la aceste alegeri este doar un spectacol. Diviziunea este atât de reală și de profundă, încât singurul lucru incert de data aceasta este cât de profund va afecta SUA… Schimbarea fundamentală este că SUA și-au consumat avantajele acumulate pe fondul globalizări”. Editorialul continuă. „Sistemul SUA are propria sa istorie și cultură, dar trebuie să se modifice în conformitate cu vremurile. Este timpul ca elitele SUA să-și ia rămas bun de la aroganța politică și să se angajeze într-o reflecție colectivă. Aceștia ar trebui să aibă o viziune corectă asupra problemelor sistematice din politica SUA și să ajungă la consensul că SUA trebuie să continue să se reformeze ca și alte țări. Doar pe această bază SUA pot fi cu adevărat determinate și conduse să se schimbe singure”.
Am ajuns la un punct care, cu ceva ani în urmă, era de neconceput. China dă lecții politice Statelor Unite, consemnând „eșecul” societății și incapacitatea elitelor americane de a se reforma!
Fără să fie afirmat explicit, tot eșecul sistemului politic american și, în oglindă, supremația sistemului chinezesc, este sunetul de fond al acestei critici.
Și încă ceva: am citat din presa chineză de limbă engleză, livrată pentru uz extern. Într-o Chină tot mai naționalistă și dornică de revanșă, e ușor de imaginat cum e livrată pentru uz intern evoluția electorală din rivala America…
- Tehnologia va înlocui ideologia în viitorul Război Rece
Foto: Speaker-ul Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi (dreaptă), alături de Wolfgang Schäuble, Președintele Bundestag-ului german (stânga), la Conferința de securitate de la Munchen, 2020. Sursa: MSC.
Ce va urma? Ceva care, deocamdată, este nerostit până la capăt. Următorul pas al confruntării, și care va fi iarăși pretextul pentru ceea ce am numit bătălia sistemelor, va fi bătălia pentru supremația tehnologică. În ciuda tehnicalităților cu care e învăluită, este, acum, nucleu dur al confruntării. În esență, bătălia tehnologică devine un soi de substitut pentru bătălia ideologică din timpul Războiului Rece. Dacă până acum am asistat la diverse forme de exprimare (implicită) a superiorității chinezești – performante economice, reacție la pandemie, sistem politic etc. – va urma și dimensiunea tehnologică a acestei bătălii sistemice. Și aceasta va avea de a face cu rețele 5G și ceea ce înseamnă prezența unei companii precum Huawei.
Că există un consens la Washington legat de competiția cu China este evident, iar diferența între Trump și Biden la acest punct e mai degrabă stilistică. Fără să o poată exprima cu atâta fermitate acasă, în SUA, din rațiuni electorale, Speker-ul Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, a spus-o cu subiect și predicat la Conferința de securitate de la Munchen din 14 februarie 2020: „Acum voi spune ceva care poate nu va fi plăcut pentru mulți dintre voi, cei de aici, dar pentru că ați invitat sinceritatea – nu prelegerea, ci sinceritatea – voi spune acest lucru legat de subiectul 5G și al securității cibernetice. China încearcă să-și exporte autocrația digitală prin gigantul său de telecomunicații, Huawei, amenințând cu represalii economice împotriva celor care nu îi adoptă tehnologiile. Statele Unite au recunoscut Huawei ca o amenințare la adresa securității naționale, plasând-o pe lista noastră de entități inamice, restricționând angajamentul cu companiile americane. Națiunile nu pot ceda infrastructura de telecomunicații Chinei pentru oportunitate financiară. O astfel de concesiune prost concepută îl va încuraja pe Xi, deoarece subminează valorile democratice, drepturile omului, independența economică și securitatea națională”.
Ce spune Pelosi este limpede (și este consonant cu mesajele administrației Trump): tehnologia se suprapune, în cazul chinez, cu politica, căci „a permite rețeaua 5G cu tehnologie chineză ar fi alegerea autocrației în locul democrației… eu cred că este un pericol real să punem toată acea putere în personificarea 5G și trebuie să fim foarte atenți la modul în care mergem înainte… să nu acordăm această putere unei entități create de Armata Populară de Eliberare”.
Semnalul este evident. Nu doar despre tehnologie e vorba aici, ci despre tehnologie ca marker esențial al apartenenței la un sistem de putere internațional. Spune-mi ce rețele ai în țară și ce companii ca să îți spun (cu) cine ești! Acesta va fi motto-ul geopolitic al secolului XX!
Tehnologia va înlocuit ideologia, iar blocurile mari de putere vor pivota, se pare, în jurul acestei opțiuni tehnologice (nu explicit ideologice). Prin urmare, competiția pe această dimensiune este incomparabil mai serioasă decât pare, căci aici, la acest nivel, superioritatea tehnologică va cântări enorm. Iar China pune, din această perspectivă, presiuni nemaiîntâlnite pe lumea euroatlantică, care, inclusiv America, pare că se află acum în defensivă la acest capitol.
Ce va urma în competiția tehnologică, vom vedea. Dar este limpede însă că tehnologia va deveni de aici înainte – dacă nu a și devenit deja – o caracteristică de sistem.
Bătălia dintre două sisteme
Și revenim acum la dubletul sacrosant al anilor 90: economia de piață și democrația. Fukuyama a considerat că asistăm la „sfârșitul Istoriei”, căci alternativă la așa ceva nu există. Cea mai bună dintre lumile posibile, cea care oferă libertate, prosperitate, performanță tehnologică și demnitate umană este lumea occidentală. Globalizarea însemna expandarea acestui model asupra cât mai multă parte din globul pământesc.
Astăzi, aceste teze sunt (de ceva vreme) perimate, iar China este exemplul cel mai elocvent.
Prin succesul scoaterii din sărăcie a sute de milioane de oameni, China și-a probat eficacitatea sistemului, cel puțin pe dimensiune economică; prin reacția rapidă și furibundă la pandemie a dorit să transmită masajul eficacității nepereche a sistemului său; iar prin Huawei, vrea să arate capacitatea tehnologică neegalată a uriașei Chine.
Ce urmează? Urmează, insistent și insidios, subminarea dimensiunii politice a sistemului occidental, respectiv democrația. Și de unde să începi această subminare dacă nu din „centrul” civilizației vestice, adică din America. De aici și importanța crucială a alegerilor și mai ales evoluțiilor din SUA.
Să nu ne facem nicio iluzie. Ceea ce face acum China în raport cu dezbaterea politică din America nu are legătură doar cu această țară. Cine crede asta și se bucură, greșește. Pe termen mediu și lung, are legătură cu bătălia între cele două sisteme pe care China speră să o tranșeze, în timp, în favoarea ei.
China este nu doar o amenințare oarecare la adresa Vestului, în integralitatea lui, ci este o amenințare sistemică la adresa Occidentului.
Cea mai mare din Istorie.
*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.