Tatiana Cojocari*
Sursa: http://www.wbur.org/onlyagame/2014/02/15/sexual-diversity-olympics-lenskyj
Acest material discută consecințele posibilului referendum pentru modificarea Constituției pe tema familiei tradiționale dincolo de rezultatul votului sau de valorile disputate. Analiza sugerează că referendumul ar putea induce în societatea românească o dispută axiologică fără precedent, ideologizând la maximum o polemică între diverse tabere din societatea românească și generând un potențial de intervenție pentru actori din afara României cu interese/scopuri destabilizatoare. Din perspectiva securității societale, referendumul poate deveni o sursă de false tensiuni și conflicte, fără precedent în România: creștini versus europeni și invers.
Cum mai sunt românii. O insulă de europenitate într-o mare de scepticism?
În România ultimilor doi ani au prins contur câteva schimbări sociale care pot redefini prioritățile de politică internă și externă a țării. Asistăm la un conflict social între taberele care susțin valorile „liberale” versus taberele valorilor „tradiționale”. Lupta nu este una nouă, nici nefirească într-o societate europeană, doar că de data aceasta contextul este diferit.
România, membră UE și NATO, a fost dintotdeauna copilul ascultător al acestora, cu adeziuni maxime în comparație cu alte state europene, manifestând atât la nivel politic cât și ca atitudine socială o orientare pro-europeană și pro-SUA. După zece ani de la aderare și în contextul unei tot mai acute crize de imagine a UE, românii încă mai cred în proporție majoritară în „cauza europeană”, manifestând un suport majoritar și încredere relativ mare față de instituțiile UE. Nu există deocamdată partide semnificative manifest anti-UE sau anti-NATO sau atitudini de genul celor consemnate în Polonia sau Ungaria.
Cu toate acestea, dacă am compara starea de spirit a românilor față de UE la începutul integrării cu cea din ultimii ani, observăm un trend descrescător. Da, România încă mai este unul dintre copiii cuminți ai Europei, cu scoruri pro-europene mari în comparație cu alte state, dar se pare că retorica anti-UE la nivel internațional creează fisuri ușoare și în interiorul societății românești.
Dacă în 2007 românii percepeau UE ca modernă (80%) și democrată (81%), în 2016 întrebați care sunt valorile care reprezintă cel mai bine UE, democrația a acumulat 32%. Lucrurile stau și mai prost dacă vorbim de funcționarea democrației în țară, unde doar 33% dintre români se declară mulțumiți.
Pe de altă parte…
România este considerată un stat laic, însă această precizare nu se regăsește în legea fundamentală a țării – Constituția. Inițiativa din 2013 referitoare la specificarea cuvântului laic în Constituție a eșuat, fiind respinsă cu vehemență de majoritatea parlamentarilor.
Nu putem nega faptul că de-a lungul timpului Biserica Ortodoxă a jucat, vizibil sau mai puțin vizibil, un rol însemnat în treburile interne și externe ale statului, iar majoritatea românilor se identifică ca ortodocși (86%). Mai mult, în acord cu tradițiile naționale, aspectul etnic și cel religios nu doar că sunt întrepătrunse, ci sunt practic inseparabile – a fi român pentru o mare majoritate a populației înseamnă a fi ortodox.
Pe parcursul ultimilor ani asistăm la tentative repetate de modificare a Constituției, însă de dată aceasta referitor la (re)definirea familiei, un subiect sensibil pentru majoritatea românilor, familia tradițională fiind asociată, de-a lungul timpului, cu – și perpetuată de – învățăturile creștine.
Doar că lucrurile sunt mai complicate decât atât. Un moment riscant pentru Referendum
Momentul ales pentru această inițiativă nici că putea fi mai neprielnic din perspectiva tensiunilor care pot apărea în societatea românească. Curentul eurosceptist care bântuie Europa, pătrunde încet-încet și în țara noastră, pe fondul nemulțumirii generale ale românilor față de instituțiile publice democratice, lipsa de transparență și eficiență a acestora și a dorinței unei vieți mai bune.
Alimentând aceste semne de îndoială, a apărut inițiativa de modificare a Constituției care constituie pretextul acestui articol. Și parcă lucrurile nici nu păreau atât de grave – în fond este vorba despre o inițiativă democratică a cetățenilor români, doar că vâlva intenționat creată de aceasta a stârnit dezbateri intense în societate.
Sub umbrela redefinirii noțiunii de familie explicit ca rezultând în urma căsătoriei unui bărbat și a unei femei, în detrimentul termenului de ,,soți”, s-a lansat o veritabilă ruletă rusească pentru societatea românească, jucându-se o carte veche, însă una care nu poate da greș în societățile creștine – cea a persoanelor LGBT. Potențialul de conflict, inclusiv geopolitic, este enorm, după cum vom arăta mai jos.
Deși susținătorii Coaliției pentru Familie afirmă la nivel public că ei nu sunt în niciun caz anti-europeni – mulți dintre ei fiind parte a procentului masiv de adeziune pro-europeană din țara noastră -, acțiunile lor ating un punct sensibil în România dar, mai ales, la nivelul percepției europene: minoritățile sexuale.
Mai mult, inițiativa Coaliției este ca o piesă de domino, atrăgând după ea în lanț o serie de alte măsuri sensibile pe agenda publică – campanii anti-avort, reglementări speciale referitor la divorț sau sexualizarea precoce a copilului, etc., și acestea sunt doar câteva dintr-o serie lungă pe care promite să le inițieze Coaliția pentru Familie, cu susținerea potențială a bisericii și a partidelor politice.
Observăm însă, din perspectiva analizei noastre, că avem rețeta unui conflict potențial, indiferent de scopurile sau intențiile inițiale ale celor care au declanșat referendumul. Repetăm: inițiativă este corectă și justificabilă din perspectivă democratică. Nu asta discutăm aici, ci posibile consecințe societale și strategice.
Pompierul care stinge focul. Dar îl și pune.
Ca să înțelegem potențialul strategic și chiar geopolitic al unui eventual referendum, să luăm un exemplu elocvent, de la vecina de peste Prut, Republica Moldova.
Sursa: https://ioanatan.files.wordpress.com/2013/07/img_0165.jpg
Când guvernul de la Chișinău s-a lansat relativ credibil în cursa apropierii de Uniunea Europeană, se petreceau două lucruri.
În primul rând, Comunitatea LGBT, apărută subit după venirea la guvernare a pro-europenilor, vorbitoare exclusivă de limba rusă, cel puțin în manifestările publice, devenea tot mai vocală și contesta legislația discriminatorie a Republicii Moldova.
Când apăreau inițiative de modificare a legislației intervenea al doilea actor în scenă: Biserica Rusă. Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (parte a Bisericii Ortodoxe Ruse) dădea frâu liber artileriei grea de sub oblăduirea sa (anumite personalități religioase ca Episcopul Marchel, asociații religioase, „Fericita Maica Matrona”, etc) care era îndreptată către țapul ispășitor – persoanele LGBT. Europa era strict asociată cu comunitatea LGBT, depravare, păcat, cădere etc. Afișele anti-europene au împânzit capitala Chișinău și nici nu mai era clar nici măcar pentru protestatari împotriva cui mărșăluiau. A comunității LGBT sau a Europei?
Campania cea mai dură inițiată de Mitropolia Chișinăului la adresa persoanelor LGBT a fost în 2011, odată cu propunerea, apoi în 2012 cu votarea, în Parlament a Legii cu privire la asigurarea egalității, fiind şi una dintre condițiile Uniunii Europene pentru liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova.
Acesta nu este un caz singular, problema minorităților sexuale fiind mereu exploatată de către Mitropolia Chișinăului, chiar dacă nu mereu asumată direct, cu anumite scopuri politice și geopolitice, reușind de fiecare dată să divizeze societatea în două (false) tabere – europeni și tradiționaliști.
Ce este interesant de sesizat e că ambii actori în conflictul artificial creat aveau, direct sau indirect, legături cu Moscova.
Întorcându-ne acasă, în 2017, observăm în dezbaterea publică de asemenea, conturate două tabere: europeni și tradiționaliști, practic un conflict social creat cu premeditate pentru a demantela societatea românească.
Pe cine favorizează această situație? Pescuitorii în ape tulburi sunt pregătiți
La polul opus al Occidentului, avem actorul internațional cel mai interesat de această mișcare tectonică a societății românești – Federația Rusă, gata mereu să-și facă noi aliați în lupta acerbă contra „occidentului sodomizat”.
Deja nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni că sub Vladimir Putin societatea sovietică seculară a început să-și regândească locul în lume, înlocuind normele civice cu valori și credințe conservatoare religioase. Spre exemplu, chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Soci din 2014, în contextul întregului scandal creat datorită promulgării de către Kremlin a legii de propagandă anti-gay, Putin anunța că Rusia va deveni protectorul ,,valorilor tradiționale”, afirmând că ,,interzicerea propagandei relațiilor non-tradiționale nu ar trebui considerată discriminativă, ci doar ar întări valorile familiei tradiționale, care reprezintă una din garanțiile măreției Rusiei….”.
Sursa: http://www.davidmixner.com/russia/
Desigur, discursul anti-gay este doar unul dintre pilonii pe care se bazează ideologia conservator tradiționalistă și nu ar trebui să ne cramponăm doar de acesta dacă vrem să înțelegem un fenomen mult mai complex. Doar că, așa cum am precizat și mai sus, acesta este un pas dintr-un șir mai lung pe care s-a construit direcția ideologică a Rusiei și pe care mizează excesiv instigatorii.
Astfel, Rusia și-a creat o întreagă rețea așa numită ,,soft” de instrumente și metode, prin care să-și promoveze interesele de politică externă fără a apela la forța militară: ONG-uri și Think Thank-uri, stații TV și radio cu difuzare internațională (Sputnik, Russia Today), agenții de știri fake sau de stat, social media și troli, ideologi (Alexander Dughin), oameni de afaceri (Konstantin Malofeev), jucători politici (majoritatea din partidul Rodina, cum este Dmitrii Rogozin) și nu în ultimul rând Biserica Ortodoxă Rusă, în frunte cu Patriarhul Kirill.
Această rețea este folosită de guvernul rus pentru a influența subtil agenda internațională, pentru a provoca dispute majore legate de valorile democratice promovate de vest, pentru a divide Europa, pentru a obține suport autohton și a crea percepția că statele membre sunt state eșuate. Aceste instrumente sunt adesea folosite pentru a dezvolta și promova extremism, separatism și atitudini naționaliste extreme, pentru manipularea opiniei publice, astfel încât să conducă la o infiltrare directă a Rusiei în treburile politice interne a statelor suverane.
Putin a descoperit „arma” pe care tot noi (cetățenii UE) i-o punem la dispoziție gratis, datorită faptului că am devenit confuzi în definirea și păstrarea tradițiilor și inapți în a fi o civilizație coerentă și coezivă. Mai mult, ne împărțim în tabere opuse și ne creăm criterii care să ne diferențieze cât mai mult de oponent.
Că doar un european nu poate fi și tradiționalist, nu?
România ultimul bastion anti-rus din zonă
Aruncând un ochi pe harta Europei, observăm că România este înconjurată pe flancul sud-vest de state orientate către Rusia direct, sau prin intermediul unor partide de extremă dreaptă.
Sursa: HotNews.
La sud, în Bulgaria, opinia publică favorizează o relație a țării cu Federația Rusă, iar partidul naționalist anti-UE Ataka, format încă din 2005, este unul dintre cei mai înfocați și deschiși susținători ai relației pro-ruse.
La sud-vest avem deja o relație consacrată a Serbiei cu Rusia, iar valorile cultural tradiționale pan-slaviste și religia ortodoxă, ca și în Bulgaria, favorizează o apropiere de Federația Rusă. Președintele nou ales, Aleksander Vucic, în ciuda faptului că este considerat mai pro-european decât predecesorii săi, nu dorește să renunțe la relația apropiată cu Rusia. Faptul că de curând acesta a numit prima femeie lesbiană din istoria Serbiei în funcția de Prim-Ministru, nu îl face mai pro-european, ba din contra, mulți experți consideră această mișcare una inteligentă pentru a-și securiza influența deplină, dar și a da bine spre Vest.
La vecinii de la vest – Ungaria, a început în forță pregătirea pentru alegerile din 2018 cu slogane anti – Soros ,,să nu-l lăsăm pe Soros să râdă ultimul” și bannere de campanie pro Jobbik. Nu cred că este necesar să mai accentuăm faptul că Jobbik este un partid antisemit de extremă dreaptă ce pledează pentru menținerea relațiilor bune cu Rusia.
Un pic mai la Vest de Ungaria, în Slovacia, ca și în Serbia și Bulgaria, politicile și ideologiile pro-ruse se bucură de un suport considerabil printre partidele locale. Partidul Național Slovac are cea mai puternică poziție și influență în acest sens, dar nu trebuie ignorant nici partidul lui Robert Fico, ambele fiind partide de extremă dreaptă. Ce e esențial de menționat aici, este faptul că Fico a susținut alături de Biserica Catolică din Slovacia inițiativa și mai apoi referendumul din Slovacia pentru interzicerea căsătoriilor gay în Constituția țării.
Geopolitica tradiționalismului și tensiunile referendumului
Spre fericirea noastră, Rusia nu s-a putut bucura de un sprijin direct în interiorul României în toți acești ani, deși a tot încercat și tatonat terenul în nenumărate rânduri, fiind clar că România constituie ultima piesă lipsă din puzzle-ul geopolitic al acesteia. Nu a reușit din două motive simple: orientarea puternic pro-europeană și pro-NATO a României și faptul că societatea românească încă mai este vaccinată, datorită trecutului care a marcat memoria colectivă, față de tot ce vine dinspre Rusia.
Însă, pe fondul unui început de scepticism pro-european și în contextual unei societăți demantelată de valorile tradiționale versus valori liberale, Rusia poate găsi un canal prin care să pătrundă în România.
Semnalele vin atât din interiorul societății, cât și din exterior: vizitele ideologului Dughin în România; declarațiile din vara aceasta a lui Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, cunoscut drept anti-european și cu atitudini vehemente față de România, în care adresează cuvinte de mulțumire ,,guvernului României” pentru renovarea grădiniței din localitatea de baștină a acestuia, numindu-i pe români ,,prietenii și partenerii noștri de peste Prut”; știri recente în presa rusă de stat care relatează faptul că ,,liderii Bulgariei și României au declarat despre relațiile prietenoase cu Rusia”; și recenta încercare a unui post rusesc RTR, de a pătrunde pe piața media din România, toate acestea susținând deci cel mai bine faptul că Rusia are un interes în zonă și urmărește îndeaproape tot ce se petrece în România.
În contextul enunțat mai sus, referendumul poate constitui, cu voie sau fără voie, acel canal prin care Federația Rusă să aibă acces în România, să influențeze agenda publică, să se insereze, concomitent, printre instigatorii și contestatarii referendumului, cu scopul de a amplifica scandalul, disputa, de a polariza pe linia creștinism versus Europa (Occident), etc. Scopul celor care pescuiesc în ape tulburi este să promoveze și perpetueze scandalul, tensiunile, disputa. Nu are nicio importanță cine va câștiga la referendum, principalul e să se creeze cât mai multe tensiuni în societate. Consecința va fi că românii (majoritar creștini și pro-europeni) vor fi obligați pentru prima dată să facă această falsă alegere, între religie și Europa.
Țintele sunt de aceea multiple:
- Asocierea strictă a Europei cu „păcatul”, cu minoritățile sexuale, în general portretizarea Europei și a lumii occidentale în general ca necreștină, chiar anticreștină, în ochii românilor;
- În oglindă, prezentarea Rusiei ca singurul bastion al credinței, al Ortodoxiei pure și dure, cum o declară de fiecare dată însuși președintele Vladimir Putin;
- Compromiterea Bisericii Ortodoxe Române în ochii politicienilor români, a credincioșilor și a Europei, prin subminarea poziției acesteia și ideea că BOR intră în politică, devine factor legislativ. Scopul Rusiei este clar aici: BOR – singura biserică ortodoxă latină – este biserica a doua ca și forță și consistență în lumea Ortodoxă, deci „concurentul” principal al Bisericii Ortodoxe Ruse;
- Crearea de tensiuni în societatea românească pe o axă de polarizare fără precedent: creștinism versus Europa.
Zarurile sunt deja aruncate, miza este enormă.
Potențial exploziv există. Nu aprindeți fitilul!
Potrivit cercetării realizate de Pew Research Center (2017), în statele majoritar ortodoxe, Rusia este văzută ca un important oponent al influenței vestice în regiune și ca un protector global al ortodocșilor și etnicilor ruși. Această afirmație predomină chiar și în rândul populației din cele trei țări majoritar ortodoxe, parte a Uniunii Europene: Bulgaria, Grecia și România.
Spre exemplu, 52% din românii intervievați susțin că o Rusie puternică este necesară pentru a balansa influența Vestului, iar 65% dintre respondenți sunt de acord în totalitate sau în mare parte cu afirmația că Rusia este obligată să protejeze creștinii ortodocși și în afara granițelor sale.
Și mai uimitor este faptul că 74% dintre românii intervievați consideră că Rusia are obligația să-și protejeze etnicii ruși și în afara granițelor sale, în condițiile în care Crimeea a fost anexată tocmai pe aceste considerente, iar momentan Rusia își apără pe cale militară așa- zișii ,,co-naționali” ucraineni.
Dacă mergem și mai departe, descoperim și că 51% dintre respondenții români consideră că valorile tradiționale românești ar putea să fie în conflict cu cele vestice, iar 46% consideră că guvernul ar trebui să ofere sprijin răspândirii valorilor religioase.
În loc de concluzii
Orice societate democratică se bazează pe competiție, diferență de valori, de viziuni, de ideologie. Referendumurile sunt exerciții democratice care, în mod natural, polarizează societatea. Nu asta discutăm aici, avertizăm însă asupra mizelor enorme, dată fiind emoția pe care o stârnește, pe care referendumul pentru familie le are.
Referendumul care stă să vină, din perspectiva societală și a consistenței societății românești, poate eroda mai mult ca niciodată societatea românească, pornind mecanismul subiectelor sensibile care pot exploda social. Fenomenul va căpăta și mai mare amploare atunci când acesta va fi încurajat politic și religios, inclusiv din afara României.
Miza principală este distincția între a fi creștin și a fi european. Se creează ideea falsă că a fi european înseamnă a nu avea o familie tradițională și a fi credincios/tradițional înseamnă a nu fi nicidecum pro-european. În realitate, există în România, în majoritate, cetățeni care au familii tradiționale și se consideră europeni, așa cum există și persoane LGBT credincioase.
Acest material este un semnal de alarmă care se adresează tuturor taberelor aflate în dispută. Nu știm ce se va întâmpla cu referendumul, când și dacă se va desfășura – nu acesta este scopul acestui material. Chiar dacă va avea loc, va fi obligația actorilor publici implicați local să-și reevalueze și regândească discursul și să reușească să comunice bine aspectele sensibile. Scopul este să nu creeze false dihotomii și, pe cale de consecință, divizarea până la ruptură în interiorul societății pe distincții artificiale, care nu servește în niciun caz românilor.
*Tatiana Cojocari este Membru al Consiliului de experți LARICS.