Ioana Constantin Bercean*
Cu centrifugele IR9, capacitatea de îmbogățire a Iranului va fi de 50 de ori mai mare. Sursă: Iran Sputnik News
Context
Presupusele capabilități nucleare ale Republicii Islamice Iran au fost una dintre principalele teme ale dezbaterilor internaționale, mai cu seamă ale celor din cancelariile occidentale. În timp ce liderii iranieni au insistat mult timp că în țara lor nu se construiesc arme nucleare, îmbogățirea uraniului și diplomația caracterizată de neîncredere și amăgiri reciproce au condus la crearea unui climat ostil între Iran, pe de o parte, și occident – căruia i s-au alăturat și câțiva actori regionali (Israel și Arabia Saudită în mod special) – pe de altă parte. Totuși, în 2015, după mai bine de un deceniu de amenințări reciproce și peste treizeci de ani de sancțiuni economice, Iranul și grupul P5 + 1 (SUA, Marea Britanie, Franța, China, Federația Rusă și Germania) au convenit să amelioreze situația, care devenea din ce în ce mai tensionată, gest transpus în practică prin ceea ce se cunoaște azi a fi JCPOA (Joint Comprehensiv Plan of Action) sau acordul nuclear iranian. Acesta stabilește limitele activității nucleare iraniene, în schimbul ridicării sancțiunilor economice care au întrerupt exporturile de petrol și aproape au înghețat economia Iranului. Apoi, aproape trei ani mai târziu, președintele american Donald J. Trump a anunțat, pe 8 mai 2018, că SUA se va retrage din acord și va reimpune sancțiunile. Iranul a răspuns un an mai târziu încălcând limitele acordului privind îmbogățirea uraniului. Mai mult, Ali Akbar Salehi, președintele Organizației Energiei Atomice din Iran (AEOI), a admis că a aprobat înființarea unei instalații de îmbogățire a uraniului (Fordow), iar Hamid Baeidinejad, ambasadorul iranian în Marea Britanie, a declarat într-un interviu că Iranul va contesta acordul nuclear „la fiecare două luni”, cu excepția cazului în care Uniunea Europeană va lua măsuri, în special față de sancțiunile impuse de Washington.
Fostul ministru de externe al Spaniei, Josep Borell, care a preluat la 1 noiembrie rolul de Înalt Reprezentant pentru afacerile externe și politica de securitate a UE, are în față o muncă (aproape) de Sisif, deoarece Orientul Mijlociu se confruntă, dincolo de vechile conflicte, cu emergența unor noi frământări sociale în Iran, Irak și Liban, iar retragerea militară din regiune anunțată de Washington, va crea un vid politic și de putere regional, pe care UE va fi nevoită să îl administreze, deoarece crizele din regiune își vor face simțite efectele și în spațiul european. În timpul audierii din Parlamentul European, Borell a declarat că „trebuie să menținem în viață acest acord [JCPOA] pentru a ne apăra interesele, securitatea și a evita ceva mai rău”.
Josep Borell la audierea din PE. Sursă: VOA News
În iulie 2019, Iranul a confirmat că a depășit limita convenită pentru stocul de uraniu și nivelul admis de puritate, adăugând și o nouă capacitate de îmbogățire. Teheranul și-ar fi dorit ca părțile europene (EU3 – Franța, Marea Britanie și Germania), susținute de China și Federația Rusă, nu doar să mențină acordul, dar să pledeze și pentru ridicarea sancțiunilor americane. Iranienii speraseră că acordul nuclear va stimula creșterea economică, însă retragerea SUA din acord a provocat în schimb nu numai o recesiune, dar și amplificarea fricțiunilor dintre segmentul moderat și cel ultra-conservator al clasei politice iraniene.
Cu toate acestea, INSTEX – instrumentul pentru susținerea schimburilor comerciale (Instrument for Supporting Trade Exchanges) – instituit de Franța, Germania și Regatul Unit la începutul anului 2019 pentru a permite comerțul cu Iranul și a eluda sancțiunile americane, nu este încă operațional. Nu este clar dacă INSTEX se va aplica dincolo de livrări medicale, alimente și ajutor umanitar. Dacă, între timp, INSTEX va acoperi și alte tranzacții la îndemâna sancțiunilor extrateritoriale ale SUA, Teheranul poate considera acest lucru ca fiind suficient de simbolic și să revină la punerea completă în aplicare a angajamentelor sale asumate prin JCPOA. Cu toate acestea, timpul este limitat, iar europenii vor trebui să ofere suficiente garanții că schimburile comerciale, în special vânzările de petrol, vor putea fi reluate.
Fundalul contextului
După revoluția islamică din 1979, programul nuclear iranian a devenit un simbol al decadenței occidentale. Mai mult, unul dintre cei mai înțelepți politicieni iranieni, Ali Akbar Rasfanjani, fost președinte al Republicii Islamice și apoi șef al Consiliului Gardienilor, a declarat în cadrul unei întâlniri din 2004 cu fostul director al Agenției Internaționale a Energiei Atomice, Mohamed El-Baradei: „Am văzut atât de mulți iranieni morți în urma atacurilor cu armele chimice în timpul războiului dintre Iran și Irak. Nu se poate ca, pe de-o parte să susțin dialogul dintre civilizații, iar pe de altă parte să fabric arme atomice”. Și totuși, Iranul a reluat activitatea nucleară, împotriva ideilor revoluționare și împotriva convingerilor fostului președinte iranian.
În conformitate cu religia șiită, majoritară în Iran, este acceptabil, uneori, să minți pentru o cauză dreaptă. Conceptul se numește taqqiya, care înseamnă, în traducere, protejarea cuiva de rele. Taqqiya era o dispensă legală care permitea negarea credinței sau comiterea de acte ilegale, dacă viața credinciosului era în pericol. Dacă în 2004 politica externă a Iranului nu era decât o mașinărie stricată, fiind doar o expresie sporadică a politicii interne, în 2019 Teheranul are o strategie bine gândită, pragmatică dar și oportunistă, în mod particular la nivel regional. Chiar dacă puterile occidentale nu sunt mulțumite de nuanțele gri ale mesajelor venite dinspre Teheran, acestea vor trebui să accepte, în special SUA, că Iranul nu va (re)veni la masa negocierilor complet dezbrăcat. Este aproape o naivitate să crezi că Iranul – sau orice altă țară – va renunța la propriile pârghii de negociere.
Ieșirea din acord a SUA a declanșat o nouă ghicitoare iraniană, care, favorizată de contextul regional, chiar dacă unul instabil și extrem de dinamic, este un furnizor continuu de semne de întrebare și incertitudini. Iranul știe aproape sigur că se poate baza, cel puțin la nivel discursiv, pe sprijinul Chinei și mai ales pe cel al Federației Ruse, nu neapărat dintr-un simț al protejării relațiilor diplomatice, cât mai ales din dorința de a pune sub semnul întrebării, în mod public, deciziile americane. Și, desigur, pentru a păstra în regiune un aliat puternic și o zonă de influență cât mai extinsă. În timp ce administrația americană se gândește și răzgândește în ceea ce privește reluarea dialogului cu Teheranul, iar liderii UE, deși la nivel retoric sunt susținători ai acordului nuclear, par a nu găsi încă soluții viabile, diplomații ruși și chinezi își afirmă în mod direct sprijinul pentru Teheran și pentru păstrarea termenilor din acord, denunțând explicit sancțiunile impuse de Washington.
Camaradul de la Kremlin
Mikhail Ulyanov, reprezentantul permanent al Federației Ruse la AIEA, a tras recent un semnal de alarmă cu privire la încercările de subminare a JCPOA: „Observăm noi încercări de subminare a JCPOA, prin orice mijloace; ultimul fiind “scurgerea” către agențiile internaționale de presă a recentului raport confidențial al AIEA, la câteva minute după prezentarea acestuia în cadrul Consiliului Director al agenției, și devenirea acestuia obiect de interpretări negative”, a declarat diplomatul rus pentru RIA Novosti.
Mikhail Ulyanov. Sursă: RIA Novosti
În perioada 7-9 noiembrie a. c., Moscova a găzduit Conferința Internațională privind Neproliferarea, cu participarea unor înalți diplomați din peste 40 de state, inclusiv Iranul fiind reprezentat de adjunctul ministrului de externe iranian, Abbas Aragchi. Acesta nu a luat cuvântul în plenul conferinței, limitându-se doar la comentarii oferite presei în limba persană. Aragchi a menționat că Iranul dorește menținerea acordului nuclear, dar trebuie avute în vedere și interesele economice ale Teheranului. Potrivit diplomatului iranian, dacă țara sa nu va putea beneficia de avantajele economice convenite prin JCPOA, obligațiile față de acesta vor fi reduse.
În plenul aceleiași conferințe, ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, în intervenția sa intitulată „Prioritățile politicii externe ale Rusiei în sfera controlului asupra înarmării și dezarmării în contextul schimbării arhitecturii globale de securitate”, a declarat că „Cu toate acțiunile cunoscute și inacceptabile ale SUA, JCPOA nu și-a epuizat importanța. Acesta a permis neutralizarea tuturor bănuielilor/problemelor AIEA la adresa Teheranului, a creat un regim de maximă transparență privind programul nuclear al Iranului și dreptul acestei țări de a-și dezvolta tehnologii pentru utilizarea pașnică a energiei atomice, sub controlul AIEA”. Lavrov a menționat că în baza JCPOA, Iranul este cea mai controlabilă țară din lume și a reiterat sprijinul Rusiei pentru acord, precum și susținerea eforturilor întreprinse de UE, care însă, din păcate, până în prezent nu au dat rezultate.
Serghei Lavrov. Sursă TASS.
Factorul Israel
Aliați de nevoie și totuși inamici declarați, Iranul și Israelul sunt în realitate statele care decid politica regională, iar legătura indestructibilă dintre Tel Aviv și Washington, ranforsată în mod evident în timpul mandatului lui Donald Trump, pare să fi fost unul dintre factorii care au contribuit major la retragerea unilaterală a SUA din JCPOA. Iar Teheranul nu irosește nici un efort și nici o oportunitate să amintească tuturor acest fapt. De partea cealaltă, guvernul israelian, susținut de oficiali americani, nu pierde nici o ocazie să acuze Iranul de aproape orice conflict din regiunea Orientului Mijlociu. Cel mai recent schimb de replici a fost cauzat de ultima rundă a violențelor dintre regiunea Gaza și Israel, când secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că Iranul își folosește „procura teroristă, Jihadul Islamic Palestinian (PIJ) pentru a-l lovi pe marele nostru aliat Israel. Iranul nu vrea pace în regiune”
Rachetă lansată din Gaza de gruparea PIJ. Sursă Times of Israel.
Cu toate acestea, o anumită doză de incertitudine există cu privire la capacitatea Israelului de a se baza pe aliatul său major, după de președintele american a retras trupele militare din nordul Siriei și nu a luat măsuri în urma doborârii dronei americane de către iranieni, doar cu doar câteva luni în urmă. Într-un interviu acordat jurnalului australian The Strategist, fostul director al Mossad-ului, Haim Tomer, afirmă că politica americană în regiune s-a schimbat dramatic într-o perioada foarte scurtă. Tomer a descris „balanța de descurajare” din regiune ca fiind inversată, fiind de părere că președintele rus Vladimir Putin s-a mișcat rapid pentru a umple vidul lăsat de SUA în regiune. „Rusia înțelege că Trump nu mai este un jucător în Orientul Mijlociu”, și are astfel ocazia să își consolideze poziția în Siria, dar și să întărească relațiile cu Iranul, jucând cartea diplomației pozitive.
Argument
Problema acordului nuclear iranian va fi abordată cu siguranță atât la „Conferința privind instituirea unei zone fără arme nucleare și alte arme de distrugere în masă în Orientul Mijlociu”, din perioada 18-22 noiembrie a. c., New York, cât și la reuniunea anuală a statelor membre NATO, din 3 decembrie la Londra. Este de urmărit abordarea Iranului, în contextul în care tocmai s-a descoperit un nou zăcământ de petrol în provincia Huzestan, aproape de granița cu Irakul, fiind estimat la 53 de miliarde de barili. Cu toate acestea, perspectivele dezvoltării sale sunt extrem de incerte, deoarece, în contextul sancțiunilor, Iranului îi va fi imposibil să atragă investitori străini mari. Este însă interesantă implicarea companiei Gazprom, care, în pofida sancțiunilor americane, nu a abandonat ideea construirii gazoductului Iran-Pakistan-India, cu o lungime de 1200 km. Pe de altă parte, recentele acțiuni ale Iranului ar putea fi interpretate și ca pe o încercare de creștere a presiunii asupra părților rămase în acord, pentru a găsi o soluție în ceea ce privește sancțiunile economice, nu neapărat ca pe o dorință nesăbuită de a obține capabilități nucleare.
De asemenea, în timp ce așa-numita strategie a lui Donald Trump, a presiunii maxime, nu a produs efectul scontat, deși era considerată inițial ca fiind singura modalitate reală de a forța Teheranul spre negocierea unui nou acord (care să cuprindă și problema spinoasă a rachetelor balistice), președintele american și-a subminat singur planul, arătându-se extrem de nerăbdător să se întâlnească cu președintele iranian Hassan Rouhani la ONU, sugerând chiar că ar putea susține planul propus de Franța de a oferi 15 miliarde de dolari credit Iranului, doar pentru a-l readuce în marja prevederilor din acordul nuclear.
Președintele Donald J. Trump. Sursa The Daily Beast
Această abordare poate indica iranienilor că Trump a clipit primul, că are neapărată nevoie de această victorie a politicii externe americane, atât în scop electoral cât și pentru a demonstra că este întra-adevăr un bun negociator. Pe de altă parte, dacă Washington-ul păstrează tonul ridicat în dialogul de la distanță, și mai ales va înăspri sancțiunile, rezultatul va fi scăderea moralului populației iraniene. Memoria imperială persană, alături de dezamăgirile ulterioare semnării JCPOA (moment în care iranienii și-au setat un anume tip de așteptări de dezvoltare economico-socială și integrare internațională), sunt două variabile independente principale care vor determina pe termen scurt și mediu viitorul construct discursiv al elitei politice.
În contextul actual, principalele întrebări pe care și le pun iranienii sunt dacă ar fi înțelept să negocieze cu SUA în circumstanțele date și ce ar avea Iranul de câștigat de aici.
*Ioana Constantin Bercean este doctorand la Universitatea din București și expert LARICS pe problematica Orientului Mijlociu.