(Articol în memoria Maestrului Constantin Tănase, de la a cărei trecere la cele veșnice s-au împlinit, în toamna aceasta, patru ani.)

Dan Dungaciu*

În ce limbă se desfășoară ședința comună de guvern România – R. Moldova din 22 noiembrie 2018?… În limba română, firește. Dar, dacă așa stau lucrurile, cum se facă că partidul care și-a trimis guvernul la București (Partidul Democrat al dlui Plahotniuc) pentru continuarea proiectelor finanțate de partea română a refuzat și refuză să accepte acest fapt și, cu cinismul regimului Voronin de tristă amintire, a preferat să lase în Constituția R. Moldova denumirea „limbă moldovenească în grafie latină” (Art. 13), în loc să valideze decizia Curții Constituționale (nr. 36 din 5 decembrie 2013) și să îi spună, limpede, clar și cinstit – limbă română?

Am tot scris în această pagină despre refuzul autorităților R. Moldova al oricărei manifestări dedicate Unirii cele Mari, la care Basarabia a participat la 27 martie 2018. Dar iată că, indirect, au făcut totuși gesturi de Centenar: la 27 de ani de la Declararea independenței, puterea de la Chișinău, partener strategic (?) al României de azi, refuză, pe 1 noiembrie 2018, cu ostentație, să valideze în Parlament numele corect al limbii vorbite de majoritatea cetățenilor de peste Prut.

Și aici nu e vorba numai de limbă. Căci refuzul acceptării limbii române la Chișinău merge mână în mână cu refuzul acceptării aderării republici la Uniunea Europeană și la spațiul occidental de valori. Nu e niciun secret că, dacă citești cu atenție istoria tânărului stat R. Moldova, firul roșu este evident: orice îndepărtare de România a însemnat și înseamnă și o îndepărtare de spațiul euro-atlantic, și invers. Relația cu Bucureștiul din perspectivă identitară este hârtia de turnesol a europenității spațiului de peste Prut.

Dar să o luăm cu începutul.

Puterea de la Chișinău refuză (din nou) limba română. „M-am răzgândit! Științific sunt un bou!”

Există un episod faimos la Chișinău legat de denumirea limbii, foarte actual și astăzi. Este vorba despre o polemică a regretatului Constantin Tănase cu Marian Lupu, fost lider al Partidului Democrat, acum undeva în umbra lui Vladimir Plahotniuc.

f2

M-am răzgândit: științific, omul nu mai este o creație divină, cum spuneam anterior, ci o maimuță puturoasă.

M-am răzgândit: științific, Stalin nu mai este un criminal, cum spuneam anterior, ci un părinte drag și scump.

M-am răzgândit: științific, doi ori doi nu mai fac patru, cum spuneam anterior, ci cu mult mai mult.

M-am răzgândit: științific, Moldova nu mai este situată în Europa, cum credeam anterior, ci în Asia.

M-am răzgândit: științific, Soarele nu se mai numește Soare, cum spuneam anterior, ci Lună.

M-am răzgândit: științific, mama mea nu se numește mamă, cum spuneam anterior, ci cățea.

M-am răzgândit: științific, nu mai sunt om, cum spuneam anterior, ci bou.

Pe 25 septembrie 2012, cel mai mare gazetar român de dincolo de Prut, și cel căruia îi este dedicat acest material, publica acest text ca replică la declarațiile anterioare făcute de Maria Lupu. Iată toată povestea.

Pe 8 februarie 2012, Marian Lupu, pe atunci liderul PDM, spune la o emisiune televizată că limba română și limba moldovenească sunt aceleași, dar există o nuanță la denumirea ei. Rugat să precizeze cum se numește limba pe care o vorbește, liderul democrat a precizat că aceasta se numește „română din punct de vedere științific, moldovenească – din punct de vedere politic”.

Zece luni mai târziu, pe 24 septembrie 2012, în cadrul aceleiași emisiune televizate, Marian Lupu se răzgândește și spune că limba română nu mai este, nici științific, limba care se vorbește în R. Moldova.

Acum vine replica lui Constantin Tănase ilustrată mai sus care conchide că s-a răzgândit și el și că, științific, e un bou.

De ce este semnificativ acest episod? Pentru a arăta că, de fapt, niciodată chestiunea identitară, cu rarisime excepții, nu a depășit la nivel politic etapa sovietică. Că moldovenismul liderilor de la Chișinău nu mai era sovietic, ci a devenit chiar moldovenism europenist, asta e altceva, dar, identitar vorbind, tot moldovenism a rămas. Suntem și azi în aceeași realitate. Politico-identitar, URSS a învins.

Suntem și azi sub semnul „boului” lui Constantin Tănase.

Limba română și (ne)integrarea europeană

f3

Foto: graffitti la Chișinău.

Cum spuneam mai sus, nu e vorba doar de limbă. Ci de un complex mai amplu, care cuprinde inclusiv orientarea strategică a R. Moldova și jocul ei periculos, la două capete, din punct de vedere strategic. O să vedem mai jos că, în realitate, limba română a fost pretextul excelent al autorităților de la Chișinău să scoată din discuție, în perspectiva alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, ideea de „integrare europeană” a statului din stânga Prutului. Înainte de a înțelege de ce s-a petrecut asta, să descriem faptele.

Pe data de 18 octombrie 2018, puterea de la Chișinău propunea votul în Parlament pentru introducerea în Constituție a sintagmei „integrare europeană”. Într-un material publicat pe blogul LARICS, la 17 octombrie 2018, anticipam rezultatul votului din 18 octombrie din Parlamentul R. Moldova, respectiv eșecul introducerii sintagmei „integrare europeană” în Constituția R. Moldova. Nu era nicio șansă pentru a trece votul, pentru că asta s-a dorit de la început. Votul a fost solicitat de către PDM tocmai ca să nu treacă, pentru ca Partidul Democrat să scape de problema aceasta bifând o victorie pe ambele fronturi, Bruxelles și București, mai ales spre cel de-al doilea, căci la Bruxelles oricum nu îl mai ascultă nimeni. Scopul era să se auto-proclame european și, concomitent, să dea drumul la o rușinoasă campanie de presă după care PDM condus de Vladimir Plahotniuc a rămas singurul partidul european din republică. În al doilea rând, să dea un semnal către Est, Rusia și Transnistria, că din moment ce a căzut la vot, chestiunea europeană este închisă și că, odată înlăturat acest obstacol, proiectul de integrare al regiunii transnistrene poate continua nestingherit inclusiv după alegerile parlamentare.

De ce a avut nevoie PDM de acest joc de scenă? Să nu uităm că dl. Plahotniuc, liderul PDM și al întregii republici, a început să guverneze jonglând, concomitent, cu cinci bile pe care spera că le poate ține în aer: bila moldovenească, bila rusească (inclusiv Transnistria), bila americană, bila europeană și bila românescă. Prima a căzut din mână, respectiv credibilitatea internă a acestui partid s-a surpat complet. Dl. Plahotniuc nu a reușit să păcălească pe nimeni la Chișinău (raiting-urile sale sunt tot foarte jos), iar legitimitatea lui internă este bazată în continuare strict pe controlul pârghiilor de putere. Frica e atât de mare, că nici măcar nu mai e nevoie de plată sau mituire pentru a obține ceea ce dorește.

Bila europeană a căzut și ea, rapid, Bruxelles-ul închizând ușa cu duritate Chișinăului care nu mai are niciun credit acolo.

Bila americană nici nu se mai vede, deocamdată e irelevantă. R. Moldova nu există, în realitate, pentru Washington, urmează să vedem instrucțiunile noului ambasador trimis de Donald Trump la Chișinău.

Noutatea care apare este că nici bila românească nu se simte foarte bine, dă semne că până la alegerile din 24 februarie ar putea să cadă din mâna dlui Plahotniuc. Și asta nu e ceva de neglijat, căci dl. Plahotniuc știe foarte bine că dacă este un actor extern care ar putea prin mesaje politice clare să decidă soarta alegerilor din 24 februarie 2019 aceasta nu este nici America, nici UE, ci… România!

Cât privește bila rusă, ea este manipulată de către dl Plahotniuc inclusiv cu ajutorul lui Igor Dodon. Rușii știu bine acest joc dar, cât timp le convine, iar negocierile cu Tiraspolul curg în favoarea clară a Transnistriei, îl tolerează. Ei obțin ceea ce doresc. Și tocmai pentru ca să nu scape bila rusească/transnistreană din mână, dl, Plahotniuc nici nu poate să fie fățiș cu UE. Pur și simplu nu se poate. Șmecheria pe care au inventat-o este distincția clară, evidentă, care este un reper de politică externă la Chișinău, între „integrare europeană” și „integrare în UE”.

Această șmecherie ieftină este traducerea modernă a vechii formule „și cu slănina în pod și cu sufletul în Rai”.

Merită să o dezvăluim aici.

În „limba moldovenească”, „integrare europeană” NU înseamnă integrare în UE!

f4

Foto: Marian Lupu, în Parlamentul RM, 18.10.2018, făcând teoria distincției între „integrarea europeană” și integrarea în UE.

 Să revenim acum la ședința din parlament din 18 octombrie 2018. Primul pas fusese propunerea PDM de includere în Constituția R. Moldova a sintagmei „integrare europeană”, propunere făcută cu o săptămână înainte, pe 12 octombrie. A venit pasul doi, adică al partidelor de opoziției din Parlament, Partidul Liberal și PLDM, care au condiționat votarea de includerea în Constituție și a sintagmei limbă română (era nevoie de același număr de voturi pentru ambele propuneri). PDM refuză obstinat orice punere în discuție sau la vot a limbii române și le mai lasă o săptămână să se gândească. Dar e inutil, căci PL și PLDM nu votează nici pe 18 octombrie propunerea de „integrare europeană”.

Să revenim acum la substanța „integrării europene” sau, mai exact, la traducerea acesteia în „limba moldovenească” (a Partidului Comuniștilor lui Vladimir Voronin, a Partidului Socialiștilor lui Igor Dodon și a Partidului Democrat al lui Vladimir Plahotniuc).

În viziunea PDM, „integrarea europeană” nu înseamnă deloc ceea ce pare că ar însemna. Teoretizarea distincției între integrarea în UE și „integrarea europeană” a făcut-o tocmai în aceea zi fostul lider PDM, Marian Lupu. A fost cel mai important moment al zilei de 18 octombrie 2018 din Parlamentul R. Moldova. Marian Lupu spune de fapt, explicit, ce înseamnă pentru PD „integrarea europeană”. Și iată ce înseamnă: „Acest exercițiu nu are doar importanță simbolică, politică. Azi vreau să spun că această nou sintagmă NU vine cu ideea de integrare ÎN Uniunea Europeană. Nicio integrare în structurile UE nu se poate produce fără referendum. Este o mare diferență. Rog ca nimeni să nu speculeze și să inducă în eroare”.

E clar, nu? Deci nu discutăm despre integrare în UE, ci vag, despre „integrare europeană”, care înseamnă pentru dl Lupu doar modele de dezvoltare, principii de dezvoltare, pe ideea demult discutată la Chișinău că integrarea trebuie să o facem „la noi acasă”. Plus, în continuare, etichetarea în bloc a PAS, PD, PL și PLDM că nu ar mai fi pro-europene, că au devenit „partide unioniste”.

Aici este cheia de înțelegere a acțiunii dlui Plahotniuc: integrarea europeană în Constituție nu înseamnă integrarea ÎN Uniunea Europeană. Despre asta e vorba, până la urmă. Este de fapt inovația terminologică a guvernării de la Chișinău de a juca și cu Estul și cu Vestul. Dacă ar fi să rezumăm, după ședința parlamentului din 18 octombrie 2018, doctrina politică a PD-ului, ea are trei puncte:

  1. Nu limbii române în Constituție;
  2. Partidele de opoziție din stânga Prutului (PAS, PD, PL și PLDM) nu sunt pro-europene, sunt unioniste, deci devin vinovații de serviciu;
  3. Integrarea europeană NU înseamnă integrare în UE.

Aici este șmecheria care scapă multora. De fapt, șiretlicul ideologic a fost inventat pentru două motive:

  1. ca să anuleze suspiciunile Estului (Tiraspolul și Moscova să stea liniștite că nu are nimeni de gând să se integreze cu adevărat) și
  2. vorba rușilor, să pună„macaroane pe urechile decidenților de la București sau ale unor europarlamentari de la Bruxelles care încă se mai îmbată cu apă rece și să-i iluzioneze în continuare cu ideea că bila integrării europene este tot în aer. Evident că la București distincția între „integrarea europeană” și integrarea în UE e de neconceput, e o aberație care nu poate trece prin mintea cuiva, și pe asta se bazează și tehnologii dlui Plahotniuc. E, de fapt, praf în ochi…

„Integrarea europeană” dispare subit din peisaj

f5

Foto: Vladimir Plahotniuc, liderul PDM, sărbătorind pe 9 mai, alături de veteranii sovietici și urmașii lor, Ziua Victorie.

 Cea mai bună probă că ideea de „integrare europeană” era doar praf în ochi este rapiditatea cu care a dispărut de pe agendă. La sfârșitul zile de 18 octombrie, în parlamentul RM, dl Adrian Candu, speakerul din partea PDM, tuna și fulgera amenințând opoziția cu un referendum pentru integrare europeană chiar în ziua votului din 24 februarie 2019. Nu ne vom opri aici! Vom duce totul la referendum! Vom întreba poporul! Vom demonstra că partidele care nu au votat azi sunt dușmanii „integrării europene”.

Cam așa vitupera în Parlament vijeliosul speaker. Ați mai auzit ceva de asta? Evident, nu. Bățoșenia s-a stins când s-a înțeles ce capcană ar fi fost un referendum. Primul risc ar fi apărut în Parlament, când urma să se decidă întrebarea la referendum. PL și PLDM ar fi putut foarte clar să ceara ca întrebarea să fie legată explicit de „integrarea ÎN UE”, nu generică, despre „integrare europeană”. Ce ar fi spus cei de la PD? Ar fi refuzat, desigur. Dar cum ar fi argument? Acum minciuna lor ține pentru unii naivi, pentru că lumea nu are timp să urmărească ședințele parlamentului de la Chișinău ca să priceapă distincția aberantă a partidului dlui Plahotniuc între „integrarea europeană” și integrarea în UE. Acum sunt protejați de propria noastră ignoranță. Dar odată cu anunțarea și lansarea procedurilor pentru referendum cortina ar fi căzut. PD ar fi identificat de toată lumea așa cum e în realitate: nu îl interesează, de fapt, integrarea în UE! Și asta ar fi dat o muniție politică enormă celor patru partide – PAS, DA, PL și PLDM, pe care dl Lupu le considera „unioniste”. Riscul se va amplifica cu cât duci referendumul mai aproape de alegerile din 24 februarie sau concomitent. În timpul campaniei electorale, când toți politicienii sunt extrem de prezenți public, când lumea urmărește ce se întâmplă, să fii întrebat în direct ce înțelegi prin integrare europeană și de ce nu pui la referendum integrarea în UE este mult mai grav. Iar acolo nu va mai merge cu discursuri gen Marian Lupu de azi…. Aici e problema. Ceea Adrian Candu credea că va fi o armă redutabilă prin care vor combate și anihila tabăra anti-Binom, adică PAS, DA, PLDM, PL etc. se va întoarce împotriva lui. Bâta referendumului ar fi devenit bumerang și i-ar fi lovit dureros în creștet. De aceea au renunțat urgent la idee.

Ca să sporească însă și mai mult ridicolul situației – și a personajelor implicate – Vladimri Plahotniuc anunță intempestiv… tot un referendum! Și tot în ziua alegerilor! Dar despre cu totul alt subiect: „Prima propunere a PD-ului privind optimizarea Parlamentului este de a reduce nr. de deputați de la 101 la 61 de deputați. Credem că un parlament optimizat va deveni mult mai eficient. Deputații vor fi mult mai responsabili, iar activitatea lor va fi supravegheată mult mai ușor. A doua propunere este instituirea controlul cetățenilor asupra deputaților. Cetățenii vor putea retrage mandatele deputaților atunci când aceștia i-au dezamăgit”.

Curat murdar, coane Fănică! „Integrarea europeană” s-a evaporat din peisaj! Să mai spunem în treacăt, pentru a contura penibilul situației, că ideea cu reducerea numărului de parlamentari este de fapt o ideea mai veche a lui Igor Dodon, care propunea cu ceva vreme în urmă o scădere a numărului de aleși ai poporului de la 101 la 71.

Limba română și integrarea european cad împreună

f6

Să amintim aici un episod extrem de relevant. Pe 14 septembrie 2018, s-a reunit la Chişinău Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat din Moldova. În cadrul unui briefing de presă, liderul Vlad Plahotniuc, a prezentat o serie de modificări extrem de sugestive din perspectivă strategică. Cea mai importantă schimbare este un „plan de acţiuni prin care PDM să se definească mai categoric ca un partid pro-Moldova“. Nu pro-european, pro-occidental sau orice altă adeziune geopolitică. Nici cu Estul nici cu Vestul. Simplu, „pro-Moldova“!

Iată „argumentaţia“: „PDM va trece prin mai multe schimbări privind modul în care activează, precum şi poziţionarea pe scena politică. Până acum cetăţenilor li s-a creat falsa impresie că trebuie să fie pro-european, pro-rus etc. şi să se mişte într-o direcţie. Nici un partid nu a acţionat pentru Moldova, s-a creat falsa impresie că cineva din exterior are grijă de noi… Am discutat cu colegii un plan de acţiuni prin care PDM începe de azi să se definească un partid pro Moldova, care acţionează pentru cetăţeni şi problemele cu care aceştia se confruntă“. Şi încă: „Vrem să ne asigurăm că PDM îndeplineşte voinţa poporului. Întreaga echipă a PDM va lucra pentru a colecta aceste propuneri de la cetăţenii din localităţile ţării“, a mai specificat Vlad Plahotniuc. „Guvernul îşi va adapta lucrul la cerinţele populaţiei. PDM va veni cu o serie de propuneri şi proiecte apărute în urma consultărilor cu oamenii în teritoriu“.

Pe 21 octombrie, al mitingul din Piața Marii Adunări Naționale, Vladimir Plahotniuc anunța, în fața unei mulțimi de simpatizanți, ce-a de-a patra cale pentru Moldova.

S-a pus punct la Chișinău, cel puțin până la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, și „integrării europene” și, concomitent, limbii române în Constituția republicii.

  1. Moldova azi. Ghid de utilizare

f6

Foto: Dmitri Kozak (stânga), reprezentant special al Rusiei pentru R. Moldova, și președintele Vladimir Putin

Cum să înțelegi carul de contradicții, duplicități și incoerențe pe care îl reprezintă astăzi R. Moldova? Într-un singur fel: schimbând radical perspectiva. Căci toată această incoerență este de fapt expresia și rezultatul unei poziționări defectuoase. Ne uităm la R. Moldova dinspre România și dinspre Vest și nu înțelegem nimic. Nimic din ceea ce știam noi că ar fi trebuie să reprezinte o R. Moldova apropiată de UE sau de România nu se potrivește. Totul este pe dos. Și confruntați cu asemenea aporii, refuzăm să mai înțelegem subiectul.

De fapt, privirea corectă asupra R. Moldova este astăzi dinspre Est (Tiraspol și Moscova). De acolo, și numai de acolo, se poate înțelege ce se petrece la Chișinău. Și dinspre Est privind, totul de vine coerent. Miza evoluțiilor de la Chișinău este una strategică, geopolitică, nu simplu politică. În realitate, se confirmă un lucru limpede de multă vreme: în RM nu se face politică, ci geopolitică. Partidele nu sunt partide politice, ci partide geopolitice.

De aici și consecințele. Pentru că Binomul Plahontiuc-Dodon, pe care noi, cei de la LARICS, îl teoretizăm de mai bine de un an și jumătate, are un proiect strategic, respectiv reintegrarea regiunii transnistrene, care astăzi NU se poate face decât în condițiile rusești și sub supravegherea Kremlinului, are și o serie de linii roșii pe care nu le poate trece.

Repetăm, dinspre Est, totul devine coerent:

  • Limba română: nu se poate face reintegrarea regiunii separatiste cu limba română în Constituție. E inutil să mai explicăm de ce. Statutul limbii române în R. Moldova NU este doar identitar: este unul politic și geopolitic. A-ți asuma limba română și identitatea românească este o declarație strategică de asumare a Vestului. De aici și refuzul categoric al Binomului Plahotniuc-Dodon pentru un asemenea proiect.
  • Integrarea în UE: pe aceeași logică, nu te poți duce la Tiraspol cu ideea integrării în UE, așa cum nu poți flutura pe la Moscova așa ceva. De fapt, proiectul reintegrării Transnistriei înseamnă tocmai opusul, adică asigurarea Moscovei că așa ceva nu se va mai petrece niciodată! Prin urmare, pentru a menaja sensibilitățile în primul rând ale Bucureștiului, Chișinăul a purces la tertipul ieftin al „integrării europene” (imediat și prompt teoretizat de către Marian Lupu în Parlament ca nu cumva să fie greșit interpretat la Tiraspol sau Moscova). Au făcut PLDM și PL o falsă ofertă, care nu se putea accepta (să voteze „integrarea europeană” fără limba română). Iar prin refuzul votului în Parlament, PDM și Binomul au răsuflat ușurați pentru că au scăpat de problema integrării europene până la alegerile din 24 februarie 2019 (iar ei speră că și după!).
  • „Pro-Moldova”: validarea deplină și formală a faptului că RM nu are de gând să meargă spre Europa este formula politică adoptată recent de către PDM sub denumirea de „Pro-Moldova” sau doctrina celei de-a patra căi: nici UE, nici Eurasia, nici România. Ideologia „Pro-Moldova” este de fapt patul nupțial așternut pentru cuplul Plahotniuc-Dodon care se va așeza în el după alegerile parlamentare din 24 februarie și va zămisli o republică reintegrată cu Transnistria sub privirile severe și atente ale moașei din Federația Rusă.
  • Unionismul: evident că nici măcar nu se discută. Aceasta a fost în realitate rațiunea pentru care Partidul Liberal a fost decimat de către PD, în pofida faptului că, pe fond, nu reprezenta nicio amenințare politică. Era de fapt un sacrificiu aproape ritualic, un semnal că PD-ul lui Plahotniuc se căiește în fața Moscovei și a Tiraspolului că a coabitat atâta vreme cu PL și indezirabilul – pentru orice proiect de tip răsăritean! – Mihai Ghimpu.
  • Cetățenia moldovenească pentru fostul președinte Traian Băsescu: intră în aceeași logică. Este tot o linie roșie. Fostul președinte al României, care a ratat naiv și spectaculos relația „personală” cu Vladimir Voronin după 2005, a călcat din nou pe aceeași greblă, cu Vladimir Plahotniuc de data asta. A crezut că îl poate folosi și s-a înșelat (din nou). De fapt liderul PDM l-a folosit într-un joc pervers al „unionismului plahotnicist” – pe care îl va face și în perspectiva alegerilor din 24 februarie. Dar fără Traian Băsescu! A da cetățeni moldovenească unui fost președinte român care este asociat la Est cu unionismul și anti-rusismul e o linie roșie a Moscovei pe care, evident, Vladimir Plahotniuc NU o putea trece. Și nu a trecut-o, lăsând în ofsaid un proiect naiv al unui fost președinte care a crezut – și nu e singurul! – că politica din R. Moldova se poate baza strict pe relații personale. Ironia este la ea acasă: Mihai Ghimpu și Traian Băsescu, inamici politici ireconciliabili, sunt de fapt, victima aceluiași proiect rusesc implementat la Chișinău prin Binomul Plahotniuc-Dodon. Ambii au crezut la un moment dat că poți dansa cu diavolul. Dar când începi să faci asta, în realitate diavolul dansează cu tine.
  • Refuzul obstinat al Centenarului: Chișinăul nu poate, tocmai pentru că este prizonierul – asumat! – al unui proiect estic, să pomenească măcar ideea de Centenar, de 100 de ani de la Unirea la care Basarabia a participat spectaculos și emoționant! Unirea și pomenirea ei țin de un eventual proiect vestic, occidental și pro-românesc, pe când acum R. Moldova a Binomului Plahotniuc-Dodon este implicată într-un proiect opus, de reintegrare patriotică a regiunii separatiste. Dar patriotismul moldovenesc de acest tip este opusul a oricărui proiect strategic occidental. Transnistria este cheia strategică a Rusiei și esența patriotismului moldovenesc – care e ne-român, chiar anti-român, și, prin consecință, pro-rus, chiar dacă el nu este pro-rusesc sau pro-Putin prin definiție. Tragedia românilor moldoveni este că dacă devin patrioți moldoveni intră automat în brațele lui Putin. Mulți dintre ei nici nu înțeleg asta, nu înțeleg drama lor existențial statală și cred că dacă integrează acum Transnistria câștigă o bătălie cu Rusia. De fapt o pierd. Și se pierd. Rușii știa asta și îi joacă pe degete. Sovieticii au pus bazele patriotismului moldovenesc, politicienii de la Chișinău în imensa majoritate l-au perpetuat după 1990, Putin culege roadele. Deci asta e șmecheria pe care o fac rușii, iar occidentalii puțin o înțeleg, inclusiv pentru că Bucureștiul oficial nu a fost în stare să le-o explice.
  • Autocefalia: nu v-ați întrebat de ce în toiul discuțiilor despre autocefalie ca instrument de confruntare geopolitică și „eliberare” din brațele Rusiei (cazul Ucrainei de azi) Chișinăul a tăcut și tace asurzitor? De ce, adică, nimeni de la conducere nici măcar nu murmură vreo sugestie legată de autocefalia așa numitei „Biserici moldovenești”? Și nu fac asta nici membrii corului de susținători ai PDM și ai dlui Plahotniuc, care cântă de obicei pe tonalități multiple, mai nuanțate sau mai grobiene, mai inculte sau mai „spălate”, mai profesioniste sau mai diletante – fiecare după capacități și după buget! – pe diverse teme de interes pentru liderul de la Chișinău. De ce oare? Dintr-un singur motiv. Același. Autocefalia moldovenească, chit că unii patrioți moldoveni și-o doresc, este însă o linie roșie în orice perspectivă de reintegrare a Transnistriei. Așa cum nu te poți duce la Tiraspol cu limba română în Constituție tot nu te poți duce acolo cu propunerea să îi rupi de Biserica Ortodoxă Rusă. Căci Biserica Ortodoxă Rusă este un odgon puternic care te ține ancorat de portul Kremlinului.

 

 

Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.