Foto: Familiile de refugiați ucraineni care ajung în România, traversând podul de la granița de la Sighetu Marmației. Sursa aici.
În câteva analize precedente de la LARICS, pe baze statistice, s-a demontat narațiunea falsă a unui profesor austriac care acuza că societatea românească ar fi „pro-rusă”. Aceste analize sunt disponibile aici și aici. Dar ni se pare că mult prea des există și astfel de voci chiar din interiorul societății românești care își acuză propria societate de „pro-rusisme” la prima ieșire din linia narativă oficială a Kievului sau la prima manifestare a unei atenții mai mari în privința intereselor naționale ale României care contravin uneori celor ale Ucrainei sau altor state. Aceleași tipuri de narațiuni apar și în interpretarea subiectivă a unor sondaje, neîncercând să afle care sunt cauzele reale ale unor astfel de date statistice care nu se potrivesc mereu cu narațiunea „războiului total” sau a „Ucrainei imaculate”. Dar toate aceste narațiuni, toate aceste exerciții lipsite de obiectivitate și de preocupare pentru societatea internă nu fac decât să agraveze anumite probleme mari din această societate.
Exact aceste tipuri de abordări, în care percepția este că mereu primează alte interese, ale altora, pe care „noi trebuie să îi înțelegem”, mereu alte preocupări, în detrimentul intereselor societății românești, au apărut peste tot în mass media și chiar în unele declarații oficiale, membri ai cabinetului fiind acuzați de exemplu de „inflamare” pe tema lucrărilor ilegale ale Ucrainei pe Bâstroe și Chilia, foarte multă lume devenind subit avocați ai părții celeilalte (oricare ar fi ea), nu ai propriilor cetățeni, ceea ce îndepărtează un segment important al acestei societăți de instituții și uneori chiar de Europa. Ceea ce este foarte grav.
Tocmai de aceea ne-am propus ca în acest material să încercăm să devoalăm câteva dintre aceste narațiuni care circulă în societatea noastră și care se grăbesc mereu să acuze de „pro-rusism” această societate, scuzând în același timp orice fac alte societăți, chiar atunci când aduc atingere intereselor cetățenilor români.
În primul rând, trebuie să spunem explicit că este limpede că există și în România diferiți agenți ai unor interese rusești. Dar în ciuda unor declarații recente ale unora sau altora, dacă într-adevăr ne-ar interesa subiectul și nu doar instrumentalizarea mediatică sau politică a lui, atunci ar fi interesant aici de luat în considerare și toate privatizările și vânzările unor elemente-cheie strategice ale industriei românești către diferite entități controlate de oligarhi ruși, indisolubil legați de regimul și serviciile secrete de la Moscova, în anii precedenți. Inclusiv a unor utilaje certificate NATO de la Târgoviște, inclusiv elemente ale industriei energetice românești, inclusiv falimentarea unor fabrici de pulberi și armament din România pentru ca noi ulterior să importăm pe filieră rusească praful de pușcă din Serbia. Am scris despre câteva dintre aceste aspecte într-o analiză precedentă disponibilă aici.
Revenind, totuși, dincolo de unele personaje cel puțin excentrice care în mod întâmplător vizitează Ambasada Rusiei chiar în timpul acestei invazii din Ucraina, personaje care în mod întâmplător propun anexări teritoriale chiar în timpul acestei invazii criminale a Rusiei în Ucraina, reușind să compromită parcă dinadins prin acțiuni și discursuri lupta perfect legitimă, reală, pentru drepturi legale, conform tratatelor internaționale, pentru românii din aceste zone, societatea românească în ansamblul ei nu este sub nicio formă pro-rusă, nu este sub nicio formă anti-europeană. Dar dacă o vom trata cu același dispreț, condescendență și superioritate ca și până acum, dacă îi vom deturna în continuare interesele și preocupările legitime conform valorilor ei, să nu ne mirăm dacă într-o zi va fi. Iar aceste lucruri, pe care Vladimir Putin cu toată propaganda lui, înmulțit cu 1.000, nu ar reuși niciodată să le facă, este posibil să le facă unele elemente iresponsabile chiar din elita societății noastre și de peste granițe.
Este societatea românească pro-rusă și anti-europeană?
Un răspuns simplu și scurt la aceste întrebări este „nu”. Așadar, la fel de limpede este și faptul că cetățenii români, într-o largă majoritate, nu au fost niciodată și nu sunt nici acum „pro-ruși”. După cum se vede din cercetări sociologice veritabile, ca Barometrul de Securitate a României, ediția octombrie 2022, nu după unele păreri nefundamentate științific vehiculate drept „opinii” de diferite personaje din România sau din străinătate.
Încrederea în Rusia este infimă în 2022 față de cea din 2021. Sursa: LARICS, Barometrul de Securitate a României
Aceeași concluzie, că românii nu au devenit deloc „pro-ruși” sau „anti-europeni”, reiese și din alte analize ale acestui Barometru, ca de exemplu de aici.
În privința unui așa-zis „anti-europenism”, iată că aproape 75% dintre cetățeni cred că este mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei.
Sursa: LARICS, Barometrul de Securitate a României
Dar aceiași cetățeni români doresc și o mult mai bună reprezentare și urmărire a intereselor lor în fața oricui. Așa cum este și normal.
Sursa: LARICS, Barometrul de Securitate a României
Aceste trei grafice de mai sus credem noi că arată destul de explicit care este situația în societatea românească în privința atitudinii vizavi de Uniunea Europeană și de Rusia, dar și unde se acumulează frustrări, nemulțumiri, din ce cauză și ce ar trebui făcut.
Dar ar fi bine să încercăm să inventariem și noi câteva astfel de narațiuni în baza cărora se acuză de „pro-rusisme” la modul colectiv societatea românească chiar în aceste momente dificile pentru toată lume, când o colaborare reală cu interesele rusești ar fi într-adevăr condamnabilă pentru oricine și ar aduce compromitere automată. Dar uneori chiar și simpla acuză, fără o bază reală, aduce o compromitere, iar poate că aici stă de fapt una dintre mize.
Începem cu narațiuni întemeiate pe diferite sondaje, urmând ca, poate într-o analiză viitoare, să tratăm și alte astfel de narațiuni care au ca numitor comun acuza de „pro-rusism” la adresa unor mari segmente ale societății românești. Cât de întemeiată sau nu, am văzut mai sus și vom vedea și în analizele următoare.
Sondajele care se arată public
Unele dintre principalele narațiuni care acuză cetățenii români de „pro-rusisme” sunt bazate pe diverse sondaje.
Un astfel de sondaj este menționat aici într-un articol pe Deutsche Welle, unde autoarea se întreabă insinuant „Cum au ajuns românii atât de împăciuitori cu Rusia?”. Tot acolo se spune că „Această atitudine ține în mare parte de radicalizarea electoratului, de (in)capacitatea democrației de a-și demonstra virtuțile, dar și impactul propagandei.” Adică vina este în primul rând a electoratului care se radicalizează, a (in)capacității democrației, dar și a impactului propagandei (adică oamenii sunt păcăliți și devin „pro-ruși”) Dar nu ni se explică deloc de ce se întâmplă acestea, ci ni se oferă doar sentințe fără proces. Conform acestui sondaj citat, ar fi reieșit că românii ar fi pe locul 3 (deci nu pe locul 1!) dintre cele 10 țări cuprinse în sondaj în privința faptului că și-ar dori să se încheie acest război cât mai repede, chiar dacă ar însemna ca Ucraina să cedeze teritorii. Iar asta i-a făcut vinovați.
Sursa: European Council on Foreign Relations
Este ușor de judecat, dar atunci când agricultura, transportul, exportul, minoritarii din Ucraina, limba română din Ucraina, canalul Bâstroe (cu canalul Sulina sabotat în anii ʼ90 chiar de Ucraina), toate sunt puse sub o presiune neloială din partea Ucrainei, atunci când mai avem și relații tensionate în mod istoric, atunci când aceiași cetățeni români sau minoritari nu sunt protejați nici de reprezentanții Statului Român așa cum ar trebui, atunci se adună frustrări în societate. Frustrări se mai adună și atunci când România primește fonduri insignifiante de la Bruxelles ca să compenseze unele pierderi ale agricultorilor români din cauza cerealelor ucrainene și este lesne de înțeles de ce mulți își doresc ca războiul să se încheie mai repede.
Astfel de frustrări reies și din procentul uriaș al celor din România care nu știu ce să creadă despre Rusia: 37%, de departe cel mai mare procent dintre toate țările cuprinse în acest sondaj. Este dramatic faptul că oamenii nu știu ce să creadă despre un stat care are o istorie exclusiv de agresor raportat la România, raportat la toți vecinii săi și raportat și la contextul actual, invadând Ucraina. Așadar, acest procent este dramatic, dar trebuie să înțelegem de unde vine. Iar faptul că interesele cetățenilor nu sunt urmărite și respectate nici de propriile elite, nici de state din UE, nici de Ucraina, face pe mulți cetățeni să nu mai vadă prea bine de unde vine mereu un pericol uriaș pentru România – adică dinspre Rusia.
Sursa: European Council on Foreign Relations
Iar procentul celor 15% care văd Rusia drept un partener necesar cu care ar trebui să avem o cooperare strategică, deși nu este cel mai mare, este din nou dramatic – dar trebuie pus din nou în context cu multe dintre acțiunile Ucrainei (care îi fac pe mulți să nu vadă o deosebire între acțiunile ei și cele ale Rusiei din trecut) și inacțiuni ale propriilor elite care nu dau încredere cetățenilor în politicile și strategiile României, ceea ce îi face să creadă că, dacă avem astfel de politici, cu praf de pușcă importat din Serbia și multe altele, ținuți la ușa Schengen, va trebui să ținem cont de Federația Rusă pe viitor vrem-nu vrem.
În aceste chei ar trebui interpretate astfel de rezultate, iar nu prin prisma unor superficiale acuze de atitudini „pro-rusești” din partea societății din România, care nu au prins niciodată rădăcini la noi și nici nu vor prinde – dacă elitele și diferite instituții ale statului și mass media își vor face datoria în mod obiectiv, așa cum trebuie, față de interesele cetățenilor în larga lor majoritate, nu a unor minorități din rândul lor.
Și nu numai că ar fi un fals grosolan să asimilezi toate aceste frustrări justificate, bazate pe evenimente reale, unei atitudini „pro-ruse”, dar ar fi totodată și un semn de rea-voință față de societatea românească să nu vrei să îi vezi adevăratele probleme care generează aceste frustrări și să le expediezi pe toate ca fiind rodul unor atitudini „pro-ruse”. Sau să insiști să vezi lucrurile mereu prin prisma altor societăți sau narațiuni, fără să te apleci deloc asupra adevăratelor motive care fac societatea românească nu să fie „pro-rusă”, ci doar să își dorească să se încheie războiul mai repede. Reamintim tuturor, noi trăim în societatea românească, iar mulți dintre noi au în fișa postului apărarea, îngrijirea și dezvoltarea acestei societăți românești, nu a alteia. Tocmai din aceste discrepanțe, tocmai din această lipsă a măsurilor, politicilor și narațiunilor care să țină partea societății românești apar aceste frustrări, iar aceasta nu vor mulți „formatori de opinie”, „analiști” sau instituții mass media să o înțeleagă.
Un alt exemplu de articol bazat pe un sondaj anunță bombastic faptul că „Românii, cei mai sceptici europeni în privința ajutorării Ucrainei”, sub un titlu care se dorește la fel de edificator: „Românii sunt europenii care se opun cel mai mult ajutării Ucrainei în fața invaziei rusești”. Iar ca acestea sunt multe alte titluri alarmiste în presa din România anunțând explicit sau implicit „pro-rusismul”, succesul propagandei rusești în România și lansând acuzații în mod colectiv asupra societății noastre.
Sondajele care nu se arată public
Dar ceea ce nu a fost prezentat aproape deloc în societatea românească sunt alte sondaje care arată faptul că tot cetățenii români, aceiași care au fost acuzați de „pro-rusisme” și „scepticism” și „că nu vor să ajute Ucraina”, aceiași acuzați că vor ca războiul să se termine mai repede, sunt cetățenii din Europa care au ajutat cel mai mult refugiații ucraineni pe diferite planuri, sunt cetățenii din Europa care au acordat refugiaților ucraineni cel mai mare număr de locuințe fără plată, iar sondajele pe refugiații ucraineni au arătat că, în mijlocul cetățenilor români, acești refugiați au suferit cele mai puține rele tratamente dintre toate statele europene studiate. Oare astfel se comportă o societate care este „pro-rusă”??
La sondajul la care ne referim au răspuns refugiați ucraineni și acesta se numește Fleeing Ukraine: Displaced peopleʼs experiences in the EU și este disponibil aici. A fost făcut public pe 28 februarie anul acesta și a fost întreprins de European Union Agency for Fundamental Rights. Dar să vedem câteva tabele din acest sondaj.
● Iată cum în România, doar în urma Estoniei, le-au fost explicate cel mai bine drepturile refugiaților ucraineni într-o limbă pe care să o înțeleagă. S-ar fi putut face acest efort aparent banal atât de bine într-o societate „pro-rusă”?
● În continuare, iată cum doar 2% dintre ucrainenii din România ar vrea să se mute într-o altă țară din UE, la egalitate cu cei 2% din Polonia, și doar din Germania ar vrea să plece într-o altă țară UE mai puțini ucraineni, adică 1%. Dacă ar fi locuit într-o societate atât de bolnavă de „pro-rusisme”, așa cum ne este nouă prezentată de multe ori, ucrainenii nu ar fi simțit aceasta și nu ar fi vrut cumva să se mute în altă parte în UE mult mai mulți decât cei 2%?
Sursa: Europa.eu
● România și cetățenii români sunt cei care le-au asigurat cazare refugiaților în cel mai mare procent, într-un fel sau altul. S-ar face aceasta într-o societate „pro-rusă”? Oare așa se comportă societatea din Europa care ar fi pe ultimul loc la ajutorarea ucrainenilor, așa cum ar insinua un articol de mai sus?
Sursa: Europa.eu
● Tot în România este de departe cel mai mare procent al celor care nu plătesc absolut nimic pentru cazare, 65%. S-ar putea așa ceva într-o societate atât de „pro-rusă”?
Sursa: Europa.eu
● Tot dintr-un tabel din acest sondaj putem să ne facem o idee despre calitatea cazării refugiaților ucraineni și se vede cum calitatea cazării în România este mai bună la absolut toate capitolele decât cazarea din Germania sau din Polonia. Iarăși ne întrebăm, ce societate „pro-rusă” sau bolnavă de „naționalism”, așa cum acuză unii, ar trata astfel refugiații ucraineni?
Sursa: Europa.eu
● În privința felului în care se descurcă în viața de zi-cu-zi în țările în care s-au refugiat, iată că doar în Germania sunt un pic mai puțini ucraineni care se descurcă greu și foarte greu decât în România. Credem că înseamnă ceva aceasta pentru modul în care o societate tratează refugiații, mai ales dacă ținem cont și de posibilitățile economice din Germania și cele din România.
Sursa: Europa.eu
● Și iată că ajutorul dat ucrainenilor din România nu vine preponderent de la stat, ci vine din partea societății românești, atât de blamată de „pro-rusisme” – oamenii obișnuiți, voluntarii, bisericile, fundațiile, instituțiile, afacerile locale din România, în mod cumulat de departe cu cel mai mare procent de implicare dintre toate statele din sondaj, s-au asigurat că în România este cel mai mic procent (doar 3%) al ucrainenilor care au declarat că nu au primit niciun fel de ajutor. Ar fi posibil așa ceva într-o societate „pro-rusă”? Ar fi posibil așa ceva într-o societate care nu vrea să ajute Ucraina, așa cum se spunea mai sus?
Sursa: Europa.eu
● În privința accesului la servicii medicale, iată cum în România au fost refuzați sau au fost tratați necorespunzător cei mai puțini ucraineni, 4% cumulat, mult mai puțini chiar și decât în marea lor prietenă, Polonia, exemplul care ni se oferă în contrapondere deseori.
Sursa: Europa.eu
● Iar dacă toate cele de mai sus nu au fost de ajuns, iată în ce procent covârșitor România este de departe țara unde ucrainenii au fost tratați cel mai bine, cel mai corect, 91% nefiind niciodată sau foarte rar tratați în mod incorect. Într-o societate acuzată de „pro-rusism” și că nu ar vrea să ajute.
Sursa: Europa.eu
Concluzii
Cum se potrivesc toate aceste date statistice, oferite chiar de către refugiați, cu narațiunile potrivit cărora societatea românească ar fi atât de „infestată de propagandă și de pro-ruși” și nu ar vrea să îi ajute pe ucraineni? Nu se potrivesc absolut deloc, tocmai de aceea sunt lăsate la o parte și din buletinele de știri și din analizele mass media, care preferă o variantă simplistă și deformată a situației din România.
Dar aceste date arată fără îndoială că societatea din România este una profund umană, profund preocupată de soarta refugiaților ucraineni de aici, oameni simpli ca și noi, și societatea românească știe în mod lucid să facă diferența între politicile uneori iresponsabile de la Kiev și oamenii simpli care au nevoie de tot ajutorul pe care li-l putem oferi. Și ne bucurăm că îl primesc.
Dar ceea ce mai face acest sondaj este să arate în mod limpede că nu este nicio afinitate pentru propaganda Moscovei, nicio îndrăgire subită a Moscovei și a rușilor, nicio reticență în privința ajutorării ucrainenilor (așa cum păreau să indice alte sondaje), ci doar că, preocupați și de propriile lor probleme, de care se pare că nimănui nu îi pasă, cetățenii români ar vrea totuși să se sfârșească mai repede războiul. A nu se înțelege că aceasta ar fi neapărat și opinia noastră, noi acum discutăm despre analiza sondajelor.
Iar românii nu doresc sfârșitul războiului într-un mod egoist, așa cum insinua un articol citat mai sus, pentru că lipsa de egoism se vede din aceste date oferite chiar de către refugiații ucraineni. Românii nu sunt de un „naționalism egoist” așa cum se insinua în acest articol, ba dimpotrivă, sunt cei mai generoși dintre toate statele din sondaj pe multe dimensiuni, în ciuda unei situații economice mai dificile decât a majorității celorlalte state. Dacă românii, cei mai generoși din sondaj, ar fi de un „naționalism egoist”, ce se poate spune despre ceilalți, despre spanioli, despre italieni sau germani?
Cel mai probabil, cetățenii români s-au săturat însă să fie mereu pe locul doi, s-au săturat ca interesele altora să primeze mereu în fața intereselor lor. Și probabil este și o revoltă provenită dintr-un fel de dezamăgire cronică din societatea românească atunci când unii reprezentanți ai instituțiilor statului, atunci când „formatorii de opinie”, mass media, „analiștii” și „experții” sunt mereu mai preocupați de interesele altora, dau sentințe cu dispreț și superioritate fără să le pese de inculpatul care este la modul colectiv mereu societatea românească.
Așa cum bine spune un proverb, mereu se bate calul care trage în comunicarea publică oficială și neoficială din România ultimei perioade, adică mereu vinovată este societatea românească, iar aceste lucruri se observă și se acumulează la nivel societal. Niciodată nu este vinovat pentru vreo problemă cineva de la Kiev, de la Bruxelles, Berlin sau de la București, vinovați sunt doar cei care trag semnalul de alarmă că unele lucruri totuși nu sunt în regulă. Iar dacă este totuși limpede că Moscova este de departe principala vinovată în această criză, poate nu ar fi rău totuși să fim mai realiști și să abordăm corect și alte spețe în privința intereselor legitime ale societății noastre atunci când sunt implicați și alți actori. Doar așa propaganda rusească nu va reuși să prindă teren.
Pentru că toți acești alți actori își urmăresc nestingheriți propriile interese, dar percepția este că doar România și societatea românească nu au voie să facă același lucru, pentru că ar fi „pro-ruse”, ar fi „egoiste”, „naționaliste” și „anti-europene”, așadar din nou este bătut calul care trage. Ce exemplu mai potrivit decât faptul că, deși societatea românească este cea mai generoasă cu refugiații ucraineni, după cum arată sondajul de mai sus, iată că vocile preponderente din mediul public și din mass media din România bat calul care trage și susțin în mod vocal chiar contrariul.
Nici că se poate face o greșeală de abordare mai mare și care va înstrăina și mai mult societatea românească de decidenți, de instituții, de comunicatori și de mass media. Ar trebui să devenim mult mai obiectivi și realiști dacă ne pasă într-adevăr să rezolvăm problemele din societate, iar nu doar să demonizăm la modul colectiv o societate, fără să vrem sau să putem să o înțelegem și făcând abstracție de faptele care contrazic unele narațiuni formate a priori.
Matei Blănaru este doctorand al Universității din București și cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).