Această analiză examinează acceptarea politică și publică a refugiaților ucraineni în Polonia și Marea Britanie. Acest aspect este important, deoarece retorica politică și atitudinile publice stau la baza procesului de integrare. În Polonia, am constatat o corelație puternică între retorica politică promovată de Guvern, mijloacele media din spectrul politic și opinia publică. În Marea Britanie, totuși, există o discrepanță între declarații și atitudinea Guvernului. În general, ambele țări sunt similare în ceea ce privește sprijinul public (populație) acordat refugiaților ucraineni.
Prezentăm astăzi prima parte a analizei.
O problematică uitată
A trecut puțin mai mult de un an de când Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022. În mijlocul evoluțiilor militare, un aspect care a fost adesea trecut cu vederea este situația ucrainenilor care au fost nevoiți să-și părăsească casele din cauza conflictului în desfășurare din țara lor.
Ultimele date furnizate de UNHCR indică prezența a 8.087.952 de refugiați ucraineni, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din populația Ucrainei, răspândiți în Europa la data de 21 februarie 2023. De fapt, până în prezent, un număr de aproximativ 18.843.973 de cetățeni au fugit din Ucraina din cauza războiului, iar 10.438.840 s-au întors în țară, după cum se poate observa în Figura 1 de mai jos.
Figura 1 [Sursa: CReAM, 2023]
Polonia, care împarte o frontieră cu Ucraina, a primit cel mai mare număr de refugiați de-a lungul timpului, cu un total de 9.751.646 de ucraineni care au trecut frontiera în Polonia. În prezent, Polonia găzduiește încă 1.563.386 de refugiați. Țara a fost lăudată pentru răspunsul său “remarcabil” și pentru “valul de solidaritate spontană” din partea cetățenilor polonezi. Aceasta ne-a surprins într-o oarecare măsură, având în vedere faptul că guvernul de dreapta, populist, cu retorica sa anti-imigranți, continuă să se bucure de susținere populară.
Marea Britanie a acordat 162.700 de refugiați din Ucraina vize pentru a se stabili temporar pe teritoriul sau. În contrast cu Polonia, guvernul britanic a fost criticat pe scară largă pentru gestionarea situației refugiaților ca fiind “haotică” și “mediocra”. Cu toate acestea, Marea Britanie a avut o oarecare similaritate cu Polonia în ceea ce privește atitudinile publice și politice față de imigrație – opoziția publică față de imigrare a crescut în anii 2010, iar teme anti-imigranți au apărut în discursul politic. De fapt, acest sentiment a fost unul dintre principalele motoare ale Brexit-ului.
Această contrastare între cele două țări este interesantă, dar și enigmatică, astfel încât în acest articol am ales să studiem și să comparăm retorica politică și atitudinile față de refugiații ucraineni în aceste două țări.
Ce știam până acum?
Sursa aici.
Retorica politică cuprinde modalitățile prin care politicienii pot convinge publicul larg, precum și studiul academic al acestui tip de discurs public. Atitudinile politice, în schimb, iau în considerare credințele și valorile oamenilor. Analiza acestor atitudini permite prezicerea modului în care oamenii se vor comporta (de exemplu, în ceea ce privește votul) prin înțelegerea forțelor motrice din spatele acțiunilor lor.
În contextul războiului din Ucraina, care a început oficial odată cu invazia Rusiei în teritoriul ucrainean în 2022, a devenit evident că diferite țări au abordat diferite modalități de a ajuta refugiații ucraineni. Atât Polonia, cât și Marea Britanie au o istorie a populației generale manifestând atitudini negative față de imigrație, totuși, în prezent, Polonia a acceptat aproape 1,6 milioane de refugiați, iar Marea Britanie doar aproximativ 155.000.
Reviziile articolelor de știri și statisticile chestionarelor din ultimele două decenii oferă o privire de ansamblu asupra modificărilor în retorica politică și percepția publică a refugiaților ucraineni în comparație cu atitudinile anterioare față de imigrație și solicitanții de azil în Marea Britanie și, respectiv, Polonia.
În primul rând, s-a înregistrat o scădere generală a intoleranței față de imigranți și o preferință crescută pentru refugiații ucraineni în comparație cu alte etnii și naționalități, ceea ce explică de ce Polonia și Marea Britanie au fost mult mai permisive în politicile lor de acceptare a refugiaților ca urmare a războiului din Ucraina.
Cu toate acestea, în istoria Marii Britanii, a existat în mare măsură o preferință pentru reducerea migrației. Concluziile sondajelor și studiilor arată fără îndoială existența unei opoziții față de imigrație. Cu toate acestea, este important de remarcat faptul că caracteristicile individuale – cum ar fi nivelul de calificare, țara de origine, etnia, cultura, religia etc. – au o influență puternică asupra toleranței oamenilor. Atunci când discutăm posibile motive ale opoziției față de imigranți, Stansfield și Stone (2018) au identificat percepția imigranților ca „amenințări criminale” ca fiind cea mai importantă. Studiile descalifica corelațiile dintre imigrație și creșterea ratei de criminalitate, dar, cu toate acestea, publicul își menține în continuare percepția conform căreia imigranții recenți reprezintă amenințări criminale. Similar, dezvoltându-se pe baza acestui sentiment anti-imigranți, politicienii au adoptat o retorică care criminalizează imigranții, distorsionând evidențele privind frecvența și gravitatea infracțiunilor comise. În literatură, acest fenomen social și politic este considerat „criminalizarea imigrării”, descriind procesul de manipulare a statisticilor pentru a alimenta prejudecăți entice. Mai mult, cercetări extinse au demonstrat că mass-media promovează o narativă care dăunează imaginii imigranților. Astfel, Połońska-Kimunguyi a efectuat un studiu cantitativ și calitativ concentrat asupra a două publicații de referință din Marea Britanie, una de orientare stângă (The Guardian), iar cealaltă de orientare centru-dreapta (The Times). Metodologia sa a implicat identificarea mențiunilor de cuvinte cheie, selecționarea articolelor din perioada 2015-2018 din ambele publicații, iar apoi supunerea acestora analizei critice a discursului (CDA). Astfel, concluziile relevă faptul că ambele publicații contribuie la conturarea imaginii Europei ca fiind „sub asediu”, alimentând discursul închiderii frontierelor și restricționării migrației.
În ceea ce privește refugiații ucraineni, cercetătorii recunosc că nu există suficiente date pentru a formula o ipoteză cu privire la modul în care cetățenii britanici percep amenințarea criminală a imigranților din UE în comparație cu cei din afara UE. Mai mult, Stansfield și Stone (2018) recunosc două limitări ale studiului lor, legate de datele transversale și incapacitatea de a evalua cantitativ amenințările contextuale specifice. Cu toate acestea, cercetări recente care examinează atitudinile față de imigrație susțin că publicul a influențat guvernul în elaborarea schemelor si cadrelor legislative (de exemplu, “Case pentru Ucraina”) pentru a crește numărul de solicitanți de azil ucraineni admitși în Marea Britanie.
Atunci când se discută motivele opoziției față de imigrație și preferința pentru reducerea numărului de solicitanți de azil admiși, cercetătorii invocă două teorii: teoria interesului propriu și teoria identității sociale. Prima teorie cuprinde factori economici, argumentând că creșterea competiției pentru resurse determină statele să adopte politici de imigrație mai restrictive. Teoria identității sociale identifică o amenințare culturală colectivă asociată cu străinii, determinând statele să se opună imigrației pe motiv că minoritățile ar eroda cultura, tradițiile și obiceiurile țării gazdă.
În contextul social și politic al Europei de Est, cercetările anterioare bazate pe teoria identității sociale, au identificat atitudini prevalente de excludere cauzate de naționalismul orientat etnic, cunoscut si ca etnocentrism. Studiile recente susțin aceste concluzii prin demonstrarea suplimentară a faptului că cetățenii polonezi sunt mult mai deschiși în primirea imigranților etnic similari decât a celor de alte etnii. Aceasta poate explica schimbările drastice în atitudinea publică și retorica politică a Poloniei în ceea ce privește acceptarea solicitanților de azil înainte și după războiul din Ucraina. De exemplu, refugiații din Orientul Mijlociu și Africa de Nord au fost supuși unei narative construite pentru a-i pune în opoziție cu cetățenii polonezi, în timp ce refugiații ucraineni au fost percepuți ca făcând parte din același grup.
În general, cercetătorii atribuie apariția narativelor negative despre refugiați în Polonia anului 2015, care coincide cu “Criza Refugiaților din Europa”, și recunosc guvernul partidului PiS (partid național-conservator și populist de dreapta) ca principal actor, urmat de media conservatoare și Biserica Catolică, în consolidarea acestor narative. Astfel, analiștii susțin că 2015 a reprezentat momentul în care retorica islamofobă, xenofobă și rasistă a devenit parte a discursului politic mainstream. Guvernul PiS a canalizat ulterior acest sentiment în campaniile lor.
În contrast, refugiații ucraineni beneficiază de atitudini pozitive. Cercetătorii atribuie acest fenomen faptului că Ucraina și Polonia au avut un istoric de “agresor comun“. Susținând această ipoteză, Hargrave, Homel și Dražanová (2023) au realizat interviuri, care concluzionează că cetățenii polonezi percep refugiații ucraineni ca făcând parte din grupul lor, deoarece aceștia se aliniază cu “valorile europene”.
În concluzie, a devenit evident cum forțele politice au folosit aspecte culturale și istorice ale fiecărei țări pentru a influența nivelul de acceptare a refugiaților ucraineni în comparație cu alte etnii și naționalități – ucrainenii sunt considerați mai europeni și, astfel, mai apropiați cultural de britanici și, în special, de polonezi. Cu toate acestea, rămâne neclar cât de echitabilă și justă este această preferință în procesul de luare a deciziilor politice față de alți refugiați de război. Nivelul de influență pe care discursurile politicienilor și retorica politică o au asupra opiniei publice în formarea viziunilor despre imigranți necesită cercetări suplimentare, deoarece este crucial să se înțeleagă dacă acțiunile țărilor reflectă cu adevărat valorile oamenilor sau sunt rezultatul manipulării politice. Prin urmare, este important să se înțeleagă mai profund de ce au apărut diferențele în ajutorul oferit refugiaților între Polonia și Marea Britanie.
Ce s-a întâmplat în Marea Britanie?
Marea Britanie este cunoscuta pentru atitudinea ostilă față de imigranți și refugiați. După cum a afirmat Shabi în The Guardian, retorica politică toxică și negativă față de imigranți a fost declanșată în 2010 de către Gordon Brown (prim-ministrul Regatului Unit la acea vreme) atunci când l-a numit pe o pensionară care vota cu Partidul Laburist „o femeie bigotă”, după ce aceasta și-a exprimat preocupările în legătură cu „invazia” imigranților în Marea Britanie.
Articolul oferă un rezumat al evenimentelor și tendințelor sociale din perioada 1999-2019 care au condus la dezvoltarea unei retorici politice ostile față de imigranți și refugiați. Punctele principale vor fi rezumate mai jos.
Conform constatărilor statistice privind atitudinile publicului față de imigrație, în 1997 doar 3% din populația Regatului Unit considera imigrația o problemă importantă, în timp ce în 2016 (în jurul perioadei referendumului privind UE) 48% din populație avea această opinie.
Până la criza financiară din 2008, media a creat o narativă aparent toxică despre numărul, rasa și etnia imigranților care intrau în Marea Britanie (Shabi, 2019). Articolul evidențiază, de asemenea, modul în care, în ciuda “globalizării economice neoliberale” a Marii Britanii, care a cauzat o mare dereglementare a piețelor, interesul mediei s-a concentrat în continuare asupra imigranților care “invadau” statul.
Shabi (2019) evidențiază apoi faptul că media a continuat să copleșească publicul cu conținut despre „sugătorii slovaci” și „cehi înșelători”. Acest tip de limbaj negativ a fost folosit și de Daily Mail într-o poveste despre „inundația de solicitanți de azil falși care copleșește Dover”; afirmații precum „Țiganii invadează Dover sperând să primească ajutoare” au fost de asemenea folosite de Independent. Aceasta arată că un limbaj defăimător a fost folosit împotriva imigranților care intrau în Marea Britanie, alimentând prejudecățile pe care oamenii le aveau deja despre imigranți.
În realitate, în 2004 rata respingerii cererilor de azil a atins cel mai înalt nivel, cu 88% dintre acestea fiind response. În plus, în afara faptului că Regatul Unit are cea mai mare rată de respingere a solicitanților de azil, conform articolului “Cum se compară Regatul Unit cu alte țări?” (2018) al grupului Southampton and Winchester Visitors, 41% dintre deciziile Biroului de Imigrație sunt anulate de instanță. Luând în considerare opinia unor consilieri conform căreia atitudinile negative larg răspândite față de solicitanții de azil au început să fie îndreptate tot mai mult împotriva subiectului imigrației în general, devine evident că tratamentul mediatic al imigrației este exagerat și parțial inexact.
Ceea ce susține în continuare această afirmație este lucrarea lui Blanchflower și Lawton din 2008, intitulată “Impactul extinderii recente a UE asupra pieței muncii din Marea Britanie”, în care aceștia afirmă că „Faptul că Marea Britanie și-a deschis frontierele pentru o flux de lucrători mobili cu înaltă calificare, motivați, educați și cu costuri reduse în urma extinderii UE a fost o lovitură de geniu, pentru care guvernul britanic ar trebui să primească laude”.
Potrivit lui Shabi, răspunsul guvernului la aceste tendințe în opinia publică a fost producerea în continuare a unei retorici negative în legătură cu acest subiect, ceea ce a condus în mod consecvent la încercarea lui David Cameron de a introduce în 2010 un “obiectiv” privind un “număr net de imigrație”. Din cauza incapacității partidului Tory de a-și îndeplini promisiunile, publicul s-a înfuriat și mai mult.
Shabi propune apoi ideea că ar putea fi efectele acoperirii excesive și în mare parte negative a imigrației de către mass-media care au format opinia publică cu privire la acest subiect și nu invers.
Statisticile (vezi Figura 2) prezentate de Migration Observatory în “Un deceniu de imigrare în presa britanică” contrazic parțial afirmația lui Shabi, deoarece în perioada 2008-2012 numărul articolelor care menționează „imigrația” sau „migrarea” a fost la cel mai scăzut nivel. Aceasta nu susține în mod necesar ideea că atenția excesivă acordată de mass-media a generat atitudini negative față de imigrație. Numărul articolelor care menționează aceste aspecte a crescut rapid doar în perioada 2013-2015, ceea ce ar putea fi o consecință și o reflectare a atitudinilor și îngrijorărilor publicului cu privire la problemele crescânde legate de imigrație – aspect pe care Shabi l-a contestat. Aceasta menține aspectele de claritate în determinarea măsurii în care media a influențat atitudinile publicului.
Figura 2 [Sursa: Allen, 2016]
În plus, graficul publicat de Migration Observatory care ilustrează “Indexul de problematică pentru imigrație” în perioada 2006-2015 (vezi Figura 3) reflectă bine tendința datelor prezentate în Figura 1, unde media a început să menționeze imigrația într-o măsură mai mare în jurul anului 2014 decât înainte, deoarece în Figura 2 putem observa că tocmai în jurul anului 2014 “imigrația” a început să depășească “economia” ca principală problemă în Marea Britanie. Acest lucru susține din nou ideea că mass-media reflecta preocuparea publicului cu privire la această problemă în loc să o amplifice în mod excesiv.
Figura 3 [Sursa: Allen, 2016]
Graficul de la Migration Observatory care prezintă nivelul de ‘opoziție față de imigranți/imigrație’ pe parcursul anilor 1964-2018 (vezi Figura 4) arată că nivelurile de opoziție au scăzut semnificativ de-a lungul timpului și sunt la un minim istoric în 2018. Acest lucru este reflectat și în limbajul tot mai pozitiv utilizat de mass-media și politicieni în ultimii ani, precum exemplul lui Jeremy Corbyn (membru al parlamentului britanic), care afirmă că libera circulație “îmbogățește viețile tuturor dintre noi”.
Figura 4 [Sursa: Allen, 2016]
În plus, conform Ipsos, ceea ce a determinat oamenii să adopte o concepție mai pozitivă asupra imigrației este creșterea conștientizării și înțelegerii contribuției imigranților în domenii importante, cum ar fi sănătatea și asistența socială.
Graficul (vezi Figura 5 mai jos) arată că începând din octombrie 2016, aproape jumătate dintre britanici au avut atitudini destul de pozitive în ceea ce privește impactul imigrației asupra Marii Britanii. Aceasta demonstrează că există o acord general în date în ceea ce privește faptul că imigrația nu mai este percepută la fel de negativ ca în deceniile anterioare.
Figura 5 [Ipsos, 2022]
Cu toate acestea, odată cu această schimbare către atitudini publice mai pozitive, s-a înregistrat și o modificare a opiniilor cu privire la nivelul de atenție acordat de media imigrației. În trecut, s-a ridicat multă îngrijorare din cauza presupusei acoperiri excesive a mediei, însă în 2022 aproximativ 44% dintre britanici consideră că imigrația a fost discutată prea puțin în loc să fie discutată prea mult, conform Ipsos. Acest lucru ridică întrebarea cu privire la modul de determinare a momentului în care media a făcut prea mult sau atunci când reprezintă cu adevărat o preocupare publică reală. Cercetări suplimentare asupra efectelor pozitive și/sau negative ale mass-media în timp ar permite trageri de concluzii mai concludente.
Cu toate acestea, în ciuda acestor atitudini pozitive în creștere, sondajele din 2022 arată în continuare că populația britanică nu este mulțumită de modul în care guvernul gestionează imigrația. Pe lângă acest lucru, aproximativ 41% dintre britanici afirmă că “prea multe persoane li se permite să solicite azil în Marea Britanie” și 52% că “nu se face destul pentru a opri trecerile migranților prin Canalul Mânecii”. Acest lucru arată că, chiar dacă discursul general în jurul migrației a devenit mai puțin ostil și negativ, nemulțumirea generală față de politici și acțiunile întreprinse de guvern rămâne persistentă.
Când a început Războiul din Ucraina la data de 24 februarie 2022, s-a realizat un alt sondaj și surprinzător, 63% dintre persoanele din Marea Britanie au susținut ideea de a introduce un program pentru reasezarea refugiaților ucraineni care au fost nevoiți să fugă din țara lor ca rezultat al războiului. Această cifră a crescut la 75% și a rămas relativ neschimbată de atunci.
Atitudinea pozitivă a politicienilor poate fi considerată unul dintre factorii care au condus la această atitudine publică de sprijin față de refugiatii ucraineni: Boris Johnson (prim-ministrul Marii Britanii la acea vreme) a declarat că Marea Britanie “este în frunte în ceea ce privește disponibilitatea de a ajuta refugiații”. El a fost, de asemenea, unul dintre primii lideri mondiali care s-a alăturat ferm Ucrainei în acest război, afirmând că Vladimir Putin “trebuie să eșueze”. În plus, Liz Truss (secretarul de externe al Marii Britanii la acea vreme; ulterior prim-ministrul Marii Britanii) a continuat această atitudine de sprijin afirmând că Marea Britanie “va merge mai departe și mai rapid pentru a alunga Rusia din întreaga Ucraină”.
Marea Britanie a acordat un sprijin militar covârșitor țării ucrainene, dar a fost mai rezervată în ceea ce privește refugiații, în ciuda a ceea ce a fost raportat de un purtător de cuvânt, unde prim-ministrul a declarat că Marea Britanie “va fi generoasă în măsura în care ne putem sprijini refugiații ucraineni și Secretarul de Interne a prezentat resursele suplimentare pe care le punem la dispoziție pentru procesarea vizelor pentru cei ucraineni care au fost nevoiți să fugă”.
Marea Britanie a primit critici internaționale pentru abordarea conservatoare în ceea ce privește acceptarea refugiaților, chiar și președintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat îngrijorarea afirmând că “în ciuda tuturor declarațiilor grandioase… guvernul britanic a continuat să aplice regulile actuale care însemnau că nu primeau refugiați ucraineni care doreau să ajungă în Marea Britanie”. Un avocat specializat în imigrație și azil, Colin Yeo, a afirmat că războiul a creat o situație de urgență care necesită politici flexibile în privința refugiaților, pentru care “țările din UE au renunțat la cerințele de viză” și că “este greu de înțeles de ce Marea Britanie se consideră specială în acest sens”.
În plus, Financial Times a calificat politica refugiaților din Marea Britanie ca fiind “rușinoasă” – politicile existente anterior erau atât de rigide și uneori atât de extreme, încât în timp ce oamenii ucraineni erau nevoiți să-și părăsească în grabă casele în timp ce bombele cădeau din cer, adesea uitând să aducă pașapoarte sau fără a avea timp suficient pentru a pregăti toate documentele pentru a satisface cerințele de intrare exigente ale Marii Britanii, Boris Johnson a trebuit să recunoască că “refugiații ucraineni ar putea fi deportați forțat în Rwanda dacă ajung în Marea Britanie prin mijloace neautorizate”.
Cu toate acestea, politicienii din Marea Britanie continuau să exprime cât de primitoare și de ajutătoare este Marea Britanie față de ucraineni: “Cred că suntem o națiune foarte ospitalieră” a spus Keir Starmer pentru The Times. Încercările de a arăta solidaritatea și accentuarea legăturii pe care o simt oamenii britanici față de ucraineni au fost bine exprimate în declarația lui Matt Hancock pe contul său de Twitter: “Voi semna și voi deschide casa mea pentru a sprijini prietenii noștri ucraineni. Îndemn pe toți cei care pot să ajute să se înregistreze și să primească cu bunăvoință o familie în nevoie disperată. Trebuie să stăm alături de Ucraina”.
Pe baza cercetărilor prezentate anterior, etnia și rasa au jucat întotdeauna un rol semnificativ în opoziția manifestată față de anumite categorii de migranți. Faptul că refugiatii ucraineni sunt albi și provin din Europa ar putea fi un factor esențial în facilitarea acestui răspuns pozitiv din partea publicului larg și, implicit, a politicienilor.
Cu toate acestea, devine clar că, în ciuda acestui fapt, Guvernul Marii Britanii este încă reticent să-și modifice abordarea conservatoare în ceea ce privește imigrația. Având în vedere nemulțumirea oamenilor față de acțiunile guvernului în acest domeniu și afirmațiile și atitudinile lor adesea contradictorii în momentele de criză, care exprimă o mare simpatie față de refugiați, dar nu reflectă în mod corespunzător acțiunile sau deciziile guvernului, devine evident că problema centrală legată de migrație provine direct de la guvern.
Megan Baker a rezumat aceste aspecte în articolul său “Pericolele retoricii guvernului britanic privind imigrația”, afirmând că “guvernul trebuie să-și modifice limbajul inflamator și să înceteze să perpetueze dezinformări despre refugiați pentru a evita instigarea la ură împotriva acestora, consecințele cărora le-am putut vedea deja”.
Acum, este evident cum, în timpul atacului violent al Rusiei asupra Ucrainei, care, până în februarie 2023, a ucis aproximativ 100.000 de oameni și a forțat aproximativ 14 milioane de ucraineni să se refugieze, Marea Britanie a acceptat doar aproximativ 150.000 de refugiați.
(Va urma – partea a doua a materialului, dedicată Poloniei, va apărea miercuri, 2 august 2023)
Ioana Păun este studentă la University College London, BSc Politică și Relații Internaționale
Thea Pali este studentă la University College London, BA Filosofie.