Autor: Robert-Gabriel Nuțu
Un subiect de o importanță deosebită, ce se discută frecvent în zilele acestea și care a pus întreaga lume “pe gânduri” este posibila invazie a Federației Ruse în Ucraina, țară care a fost parte integrantă a fostului bloc sovietic (URSS).
Există oare posibilitatea, cel puțin teoretică, să înceapă un război? Iar acesta să fie doar un prim pas în izbucnirea unei noi conflagrații mondiale?
Invadează sau nu Putin, Ucraina? La astfel de întrebare e greu să dai un răspuns exact. În ultima perioadă au apărut diverse informații și opinii în presa internațională și cea românească legat de acest subiect, unele credibile, altele mai puțin credibile. Au apărut o sumedenie de declarații și ipoteze/scenarii ai unor conducători de state, diplomați, politicieni și analiști vizavi de acest subiect, presa jucând un rol important în mediatizarea acestora. “Că vine războiul…”, “Să ne pregătim pentru ce este mai rău”, “Că va fi o mobilizare generală în rândul tinerilor“, fel și fel de titluri care nu au făcut altceva decât să alimenteze imaginația lumii și totodată să inducă o stare de temere și incertitudine.
Cât este adevăr și cât este dezinformare în legătură cu un posibil conflict politico-militar? În cele ce urmează o să încerc să-mi susțin punctul de vedere legat de acest subiect, să fiu cât mai obiectiv în opinii și argumente.
Situația a devenit îngrijorătoare în Europa de Est, după ce Rusia a comasat un număr uriaș de trupe și tehnică militară la granița Ucrainei, stat care se teme că Rusia va săvârși o nouă agresiune militară împotriva ei după cea din urmă cu opt ani, atunci când, în urma unei invazii, Rusia a anexat peninsula Crimeea, pe care tot ei o cedaseră Ucrainei în 1954.
Ministerul Apărării din Ucraina a precizat presei că în acest moment sunt concentrați aproximativ 100.000 de soldați ruși la granița țării. Pe de altă parte Moscova spune că nu e vorba de niciun plan de invazie și denunță asemena scenarii fanteziste și fataliste ale Vestului, precizând că trupele efectuează doar exerciții militare. Să nu uităm însă că Rusia refuză în continuare să recunoască agresiunea împotriva Ucrainei și sprijinul pe care îl oferă separatiștilor proruși care luptă în Donbas, preferând narativul fals al unui „război civil” din Ucraina. În pofida numeroaselor dovezi cu privire la sprijinul financiar și militar pe care Rusia îl oferă separatiștilor, Kremlinul neagă orice implicare. Războiul în estul Ucrainei, soldat cu peste 13.000 de morţi de la declanşarea sa, a început la scurt timp după fuga în Rusia a preşedintelui ucrainean prorus Viktor Ianukovici şi sosirea la putere la Kiev a forţelor prooccidentale. În tot acest climat, Moscova a anexat ilegal în 2014 peninsula ucraineană Crimeea.
Făcând un arc peste timp, întorcându-ne în anii 60, în perioada Războiului Rece, personal apreciez că, ceea ce se petrece acum în Europa de Est, poate fi comparat și asemănat într-o oarecare măsură cu “Criza rachetelor din Cuba din 1962”. Acea criză a fost privită ca fiind momentul în care, Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear și să se transforme în Al Treilea Război Mondial. Pe 14 octombrie 1962, spionajului american a descoperit că, sovieticii construiau baze de lansat rachete cu rază medie de acțiune (2000 km) în Cuba, care puteau în orice moment să lovească un număr foarte mare de orașe importante, inclusiv Washingtonul. Atunci, acea tensiune și acel război care stătea să înceapă (a fost cea mai mare criză a Războiuului Rece care putea duce la izbucnirea celui de-al treilea război mondial) au fost evitate pentru că au avut loc negocieri drastice între cele două mari puteri militare de atunci (URSS și USA). Consecințele ale acelor negocieri (în care fiecare parte a câștigat sau a cedat ceva), au fost retragerea sistemelor de rachete sovietice din Cuba, de partea cealaltă americanii retrăgându-și rachetele din Turcia.
Și atunci (în Cuba), ca și acum, chiar dacă Rusia și-a comasat trupele militare la granița cu Ucraina, nu înseamnă neapărat că Rusia are de gând să înceapă un război. Simpla prezență amenințătoarea a trupelor rusești și a tehnicii militare la granița Ucrainei este o mișcare inteligentă din punct de vedere strategic, dar mai ales psihologic, fiind o “unealtă” de negociere
(pentru Rusia, amenințarea militară este singura strategie de negociere veritabilă pe care o are la dispoziție). Bineînțeles, deși probabilitatea este foarte mică, nu se exclude începerea unui război.
Ce urmărește Rusia? Federația Rusă și-a masat trupele din mai multe motive. Se termină o perioadă istorică, aflându-ne într-o stare de incertitudine cu privire la incapacitatea de a rezolva modul în care această perioadă se termină.
Este vorba de perioada istorică a extinderii frontierei euro-atlantice spre est. Acum am ajuns într-un moment în care NATO și Uniunea Europeană nu se mai extind, și trebuie să definim clar ce înseamnă capătul acestui proiect. Adică, cum gândim vecinătatea spațiului Uniunii Europene și NATO, fără a mai lua în calcul varianta extinderii. Nu putem cunoaște deocamdată și nici nu putem să prevedăm finalul acestei perioade care a început în anii 90, imediat după “implozia” URSS-ului, însă trebuie să stabilim cum se raportează aceasta la frontiera rusă. Federația Rusă nu mai e la fel de puternică ca acum 30 de ani, iar imediat după destrămarea URSS-ului, în primii 10 ani, perioada lui Elțin, anii pe care rușii îi numesc “ani răi, anii negrii sau vremurile negre”, se vede din vest ca prima tentativă de democratizare și liberalizare a fostului bloc sovietic. Rușii au fost frustrați atunci și au reproșat occidentului catastrofa prin care s-a prăbușit URSS-ul, iar acea frustrare și-o descarcă acum. Datele problemei din perspectiva Federației Ruse sunt clare: Extinderea euro-atlantică trebuie să se oprească! (Rusia nu acceptă ca Ucraina să intre în NATO, și nici ca NATO să intre în Ucraina). Să ne fie clar un aspect – Rusia nu este egala Statelor Unite, așa cum pretinde Putin și așa cum lasă să se înțeleagă. Importanța Rusiei pentru America este mult mai mică decât importanța Americii pentru Rusia! Pentru Rusia geopolitica este existențială aici, în timp ce pentru occident și pentru
Statele Unite nu este o geopolitică existențială. Așa cum America nu putea permite în anii 60 să existe sisteme de rachete sovietice în Cuba, Rusia nu poate permite în prezent să existe sisteme de rachete americane în Ucraina. Din punct de vedere al dreptului internațional, ar trebui să țină de suveranitatea Ucrainei de a-și alege de partea cui intră, sau dacă râmâne întro zonă de neutralitate. E fix problema Ucrainei și a cetățenilor ucrainieni să-și decidă singuri soarta. La nivel internațional și implicit în relațiile internaționale, lucrurile sunt mai complexe, puterile semnificative gândind în “teoria sferelor de influență”, la fel și Federația Rusă gândește tot în “teoria sferelor de influență. Ea gândește lumea în pachete de țări suverane. Kremlinul gândește că așa trebuie orânduită lumea, de a gândi o nouă ecuație și viziune de securitate globală în care să fie parteneri egali Americii, Uniunii Europene, Chinei. Rusia nu gândește în niciun caz în termeni de suveranitate națională, iar Ucrainei îi spune că, “dacă intră în NATO” îi periclitează securitatea, iar atunci are dreptul sa reacționeze. Aceasta este poziția Federatiei Ruse care este convingătoare și pertinentă din anumite puncte de vedere. După dezmembrarea
URSS-ului, Ucraina a avut 30 de ani de zile să își hotărască soarta, iar acum nu este vina occidentului pentru situația ei. Ucraina nu poate să ceară acum occidentului să-i vină în ajutor într-un război cu Rusia, pentru că occidentul nu o va ajuta, iar americanii de asemenea. În plus de asta, nici măcar ideea unei sancțiuni economice dure împotriva Rusiei, nu e o idee de agreat pentru occidentali și mai ales pentru americani. Ideea unui regim prin care Rusia este decuplată de la sistemul bancar global (SWIFT), ar însemna o prăbușire a Federatiei Ruse, chiar dacă pe termen scurt. Este posibil ca ulterior, Federația Rusă să intre într-o criză (care va fi greu de gestionat). Mai mult de atât, Vladimir Putin nu are în acest moment suportul populației ruse pentru invadarea militară a Ucrainei. Dacă se prăbușește acest regim, asta ar însemna o “retrogradare” de 30 de ani, “întorcându-se” în anii 90.
Ce ar trebui să se întâmple? Ar trebui “stabilizată” Federația Rusă, deoarece cu diferența majoră de acum 30 de ani este că, astăzi rușii sunt incomparabil mai antioccidentali decât erau în anii 90. Americanii nu-și doresc așa ceva, “ținta” lor principală nu se află aici, ci în altă parte (în China și în zona Atlanticului). Este posibil ca, dezorganizând Rusia, aceasta să se îndrepte spre China, lucru pe care occidentul nu și-l dorește și vrea să-l evite.
Un alt aspect important pe care nu trebuie să-l omitem este pachetul Nord Stream 1 și 2, care conectează Rusia de occident, ceea ce face ca Rusia să fie și mai aproape de spațiul occidental. Rusia nu vrea să se ducă înspre China. Ea se teme și de America, dar și de China. În consecință, nimeni nu vrea război cu Rusia, și nici pedepsirea ei, până a o duce într-un prag de colaps care ne întoarce în timp cu 30 de ani, ca să “stabilizăm” încă o dată. Nu cred că occidentul mai are astăzi forța să o “stabilizeze”. Nimeni nu vrea război, nici Ucraina, nici Rusia, nici Europa, dar mai ales nici Statele Unite.
Ce urmează? Decizia coboară, de la nivelul liderilor la nivelul grupurilor de experți. Ce înseamnă asta?! Înseamnă că, totul se va discuta. Începând de la forțele convenționale, prezenta trupelor convenționale în Europa, până la perspectiva extinderii. Se va face atfel spus, o acomodare, care va viza toate aspectele de securitate. Această acomodare se va face până în iunie 2022 când va fi summitul NATO de la Madrid, unde se va elabora noul concept NATO.
Deci până în iunie 2022, lucrurile trebuie să fie clare, pentru că se va intra în noul concept
NATO, cu această negociere inclusă. Nu se va elabora viitorul concept NATO, fără această negociere. Urmează o perioadă a unor negocieri foarte importante, foarte complicate.
Acomodarea se va face indiscutabil, este cert că acest lucru nu va putea fi evitat.
Personal, cred că se vor rezolva problemele pe cale diplomatică. Ne aflăm într-o criză de securitate extrem de gravă în Europa. Nu este vorba doar despre Ucraina, este vorba de pacea, securitatea și stabilitatea întregului continent european. O arhitectură de securitate atotcuprinzătoare în Europa este imposibilă fără restabilirea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. De ce? Pentru că aceasta ar însemna restabilirea dreptului internațional și a regulilor internaționale. Un factor important îl reprezintă corpul diplomatic ucrainian, care a dovedit forță unității europene și euroatlantice pe fondul ultimaturilor rusești. Datorită acestor eforturi, Kremlinul nu a obținut ce și-a dorit. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere caracterul ilegitim și uluitor al cererilor rusești. Moscova niciodată nu a avut un motiv plauzibil pentru a comasa peste 100.000 de militari în jurul Ucrainei în același timp alimentând retorica militantă. Ucraina nu a planificat și nici nu planifică nicio operațiune militară ofensivă în Donbas. Dimpotrivă, diplomația ucraineană împreună cu partenerii internaționali, inclusiv cu România, au conlucrat încă de anul trecut și până în prezent la căutarea unor soluții politice și diplomatice bazate pe Acordurile de la Minsk, pe baza dreptului internațional. Chiar în ciuda negocierilor și consultărilor, Rusia continuă să-și consolideze forțele armate și mijloacele în apropierea frontierei Ucrainei. De altfel, în perioada 10-20 februarie sunt planificate exerciții militare ale trupelor rusești și belaruse, în Belarus. Amenințarea în continuare a unei escaladări a situației de securitate de către Rusia rămâne suficient de ridicată. În cazul în care mișcarea forțelor militare continuă în același ritm, Rusia va acumula suficiente forțe armate și mijloace pentru a lansa o ofensivă suplimentară la scară largă împotriva Ucrainei. Un astfel de scenariu, în pofida faptului că astăzi este teoretic, rămâne actual, rămâne plauzibil și amenințător pentru Ucraina și întreaga comunitate internațională. Acesta ar fi cel mai rău scenariu, în care Rusia ar putea submina arhitectura de securitate a Europei, ar submina arhitectura care s-a format după Războiul Rece, și ar schimba cu forța frontierele, principiile si valorile comunității internaționale civilizate.
Dilema ce ne pune sub semnul întrebării este, dacă Rusia poate face acest lucru. Practic, dacă privim înspre anul 2008, vedem Rusia care a invadat Georgia, sau înspre anul 2014 când de asemenea Rusia a ocupat ilegitim Crimeea și a lansat războiul.
Ideea că nealierea Ucrainei la blocuri politico-militare poate pacifica Rusia este greșită, chiar dacă aceasta circulă în unele cercuri. În 2014 neutralitatea Ucrainei era confirmată prin legislație, dar acest lucru nu a împiedicat Rusia să ocupe ilegal Crimeea și Donbasul. Rusia încearcă să demonstreze și să convingă cetățenii săi, că occidentul este slab și nehotărât. În acest context, Kievul îndeamnă NATO, UE, partenerii internaționali, inclusiv România, să-i dovedească lui Putin și conducerii Rusiei, că ei greșesc.
Ucraina nu este membră a NATO, așa că Statele Unite nu au obligația de a o apăra prin tratat. Dar așa-numitul flanc estic al alianței – foștii sateliți sovietici și țările baltice – sunt îngrijorați că ar putea fi următorii pe lista lui Putin. Astăzi asistăm la încercarea Rusiei de a forța Wasingtonul să se așeze la masa tratativelor pentru o reîmpărțire a sferelor de influență globale. Așadar, masarea de trupe rusești la granițele cu Ucraina nu este decât o “perdea de fum”, creată de președintele Vladimir Putin pentru a ascunde această intenție și pentru a menaja președinția SUA, în fața opiniei publice americane, în cazul că Washingtonul decide să negocieze pe fond.
În esență Rusia vrea următoarele:
- să-i fie garantată oprirea extinderii NATO, mai ales în Ucraina;
- garanții pentru a bloca intrarea NATO în Ucraina, dacă invers nu se poate, respectiv blocarea transformării Ucrainei într-o Cubă a Americii;
- retragerea infrastructurii NATO la situația dinainte de 1997.
În ultima perioadă au apărut în presă, informații cum că, Rusia cere NATO retragerea trupelor din România și Bulgaria. Total greșit! Rușii nu cer retragearea NATO din România și Bulgaria.
Asta ar însemna o cerere puierilă, care cu siguranță nu i se va da curs. Rușii nu cer excluderea României sau Bulgariei din Alianță, ci retragerea infrastructurii NATO de pe teritoriul acestora (de exemplu – scutul antirachetă de la Deveselu)
În concluzie, nu poate fi credibilă o invazie a Rusiei în Ucraina. Rusia are nevoie să “lucreze” cu occidentul, să vândă în occident, are nevoie să-și găsească o acomodare cu America, are nevoie să-și găsească o poziționare într-o “viitoarea bătălie”. Ea nu se poate epuiza într-o bătălie fără sfârșit, deoarece ucrainienii nu vor ceda, iar rușii vor sta într-un război de gherilă, în care se vor consuma fără îndoială, într-un război costisitor și de uzură.
