Autor: Crainicu Mihai-Gabriel
Odată cu răspândirea fenomenului de globalizare de la începutul secolului XXI și dezvoltarea tehnologiei prin noile modalități de comunicare, arena internațională a fost supusă unui test eminamente de factură tehnică și psihologică. Schimbarea paradigmelor internaționale cu privire la evoluția industriei, economiei și a sferelor de natură tehnică au afectat atât planul individual, microsocial, cât și planul de ansamblu, macrosocial. Pe de o parte, tehnologizarea a presupus avansarea unei infrastructuri de natură digitală pe plan orizontal, deoarece cetățenii de rând, statele, instituțiile, corporațiile și organizațiile internaționale și transnaționale au fost nevoite să se adapteze la noile inovații, dar și apariția mijloacelor de comunicare în timp real, utilizate în cadrul internetului, la care fiecare individ a trebuit, mai devreme sau mai târziu, să se adapteze. Pe de altă parte, dezvoltarea tehnologiei este legată și de factorul psihologic individual, în grup sau la nivel macrosocial, deoarece a fost creat un mediu propice pentru amplificarea fenomenului de fake-news sau cu alte cuvinte, de dezinformare, care a constituit una dintre vulnerabilitățile pe care rețelele social media le au asupra ființei umane.
În această analiză, mi-am propus să definesc fenomenele de fake-news și de dezinformare și să le aduc în discuție, în mod particular, în contextul campaniei masive de dezinformare produsă de
Republica Populară Chineză și, mai precis, în analiza știrilor false cu privire la tratamentul pe care China îl administrează populației minoritare uigure în regiunea Xinjiang prin lagărele de concentrare și de muncă forțată ce ar reprezenta, în varianta oficială, centre profesionale. Informațiile s-au transmis inițial prin intermediul presei locale chineze și, ulterior, distribuite publicului larg cu ajutorul internetului prin rețelele de social media (Facebook, Whatsapp, Twitter). De asemenea, o altă știre falsă reprezintă campania de contra-terorism derulată de autoritățile chineze în această regiune.
Dezinformarea și fenomenul de fake-news reprezintă operațiuni de tip psihologic elaborate de actori statali sau non-statali și produse asupra unui grup sau a unei populații, punându-se accent pe conținutul informației răspândite și pe efectul informației la nivelul publicului țintă, acesta constând de obicei în accentuarea fricilor, stimularea emoțiilor negative și, uneori, a elementelor de factură cinică sau sceptică. În analiza produsă de Consiliul Europei, respectiv în raportul intitulat „INFORMATION DISORDER: Toward an interdisciplinary framework for research and policy making”, dezinformarea este definită ca fiind „Informații care sunt false și create în mod deliberat pentru a dăuna unei persoane, unui grup social, unei organizații sau unei țări”[1], iar fenomenul de fake-news este definit ca reprezentând „articole de știri care pretind a fi factuale, dar conțin inexactități intenționate de fapt pentru a stârni pasiuni, a atrage spectatori sau a înșela.”[2] Aceste două concepte se deosebesc de ideea de „misinformation”/ „informații eronate”, care reprezintă de asemenea informație falsă, dar care nu este difuzată sau distribuită cu un scop malefic, ci, de cele mai multe ori, în necunoștință de cauză: „Informații care sunt false, dar nu sunt create cu intenția de a provoca daune.”[3] Principalul scop al dezinformării este de a influența decizii individuale, de grup sau decizii strategice guvernamentale, ascunzând adevăratele obiective, iar campaniile de dezinformare pot fi derulate de actori statali sau non-statali pentru a semăna discordie în interiorul societății sau de a dezvolta o contra-narațiune[4]. Dependența ființei umane, a firmei, corporației sau chiar a statului fata de internet s-a acutizat, iar aceste elemente micro- și macrosociale devin extrem de valoroase pentru cei care urmăresc împlinirea anumitor scopuri strategice și politice.
Astfel, Republica Populară Chineză reprezintă una dintre cele mai importante state aflate pe arena internațională, atât din punct de vedere al capabilităților sale militare, politice și economice, cât și în ceea ce privește amenințarea tot mai accentuată pe care o ilustrează pe tabla de șah internațională.
Începând cu anul 2015, narațiunea folosită de China vizavi de comportamentul său la nivel internațional este descrisă ca fiind un actor dornic de negociere, cooperare, într-ajutorare în relație cu alte state și un actor important al dezvoltării sustenabile din punct de vedere regional și global. De la presiunile asupra Taiwanului și regiunii Hong Kong, marea strategie utilizată în contextul proiectului de infrastructură teritorială și maritimă numit „Belt and Road Initiative” până la propagarea informațiilor eronate și a campaniei de dezinformare cu privire la originea virusului
COVID-19 și tratamentului inuman administrat populației uigure din regiunea Xinjiang, China devine o putere din ce în ce mai asertivă din punct de vedere politic și economic.
O campanie de dezinformare pe care am ales-o și care constituie o temă de dezbatere la nivel global este încălcarea drepturilor omului și a crimelor împotriva umanității în cazul minorității uigure din regiunea Xiajiang. Uigurii reprezintă un grup etnic, de confesiune religioasă islamic-șiită, situată în Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang, un adevărat lagăr de concentrare care are scopul de a modifica mentalitatea și comportamentul localnicilor și de a asimila populația minoritară populației majoritare chineze prin comiterea unor abuzuri de distrugere a identității și culturii uigure. Regiunea Xinjiang este o regiune cu o populație mixtă: pe de o parte, majoritatea populației este de origine turcică, turcmenă, precum uigurii și cazahii și, pe de altă parte, un procent semnificativ este ocupat de către chinezi, având o istorie bogată de peste 2000 de ani.
În timpul perioadei interbelice, localnicii au înființat, pe rând, Prima Republică a Turkistanului de Est, fiind desființată de către armata Kuomintangului, și cea de-a Doua Republică a Turkistanului de Est, care a fost desființată de Armata de Eliberarea a Poporului a lui Mao Zedong, în 1949.[5] În 1955, a fost înființată Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang, cu capitala la Urumqi[6]. Între anii
2009-2014, au existat un număr limitat de revolte din partea populației uigure, uneori soldându-se cu victime, precum revoltele de stradă din capitală din anul 2009 sau atacul din orașul Hotan din anul 2011, iar, începând cu anul 2002 până în anul 2020, pe listele organizațiilor teroriste, a fost inclusă și Mișcarea Islamică a Turkmenistanului de Est drept o mișcare radicală separatistă[7].
Aparatul de propagandă derulat și controlat de Partidul Comunist Chinez desfășoară o amplă campanie de difuzare de știri false și dezinformări cu privire la comportamentul autorităților chineze în relație cu populația minoritară, mizând pe narațiunea conform căreia regiunea Xinjiang este brăzdată de grupuri radicale, mișcări teroriste și ultra-religioase. Conform unei conferințe de presă susținută de către Consulatul General al Republicii Populare Chineze în Jeddah, între anii
1990 și 2016, au existat „separatiști etnici, extremiști religioși și teroriști violenți”[8] care au efectuat
„câteva mii de acte de atacuri teroriste violente și incidente conexe în Xinjiang, provocând moartea unui număr mare de oameni nevinovați și pierderi enorme de proprietăți”. În plus, în această conferință de presă se susține și faptul că există așa numitele instituții de educație și training care au scopul de a deradicaliza populația și de a combate elementele de extremism religios și sursele de terorism: „școli bine echipate pentru a-i ajuta pe stagiari să se elibereze de controlul extremismului religios exercitat asupra minții lor, să-i învețe limba comună națională, dreptul și abilitățile profesionale, în locul așa-numitelor <<lagăre de concentrare>> în orice privință”[9].
Un document oficial în care este specificată lupta împotriva terorismului în regiunea Xinjiang este strategia de defensivă națională, publicată de China în anul 2019, unde elemente precum terorism și extremism reprezintă elemente de destabilizare: „Din 2014, PAP a asistat guvernul Regiunii Autonome Uigură Xinjiang în scoaterea a 1.588 de bande teroriste violente și capturarea a 12.995 de teroriști.”[10]
De asemenea, an alt mod prin care autoritățile desfășoară campania de dezinformare este prin intermediul social media, canalele de televiziune aferente având pagini prin care își promovează propriile narațiuni în ceea ce privește politica de stat. Astfel, canalul de știri și publicația online CGTN, care este utilizat pentru propagarea versiunii oficiale a statului, publică o serie de documentare propagandistice sau de dezinformări cu privire la „centrele vocaționale de training” sau combaterea terorismului în regiunea uigură[11].
In 2019, Consiliul Drepturilor Omului, o suborganizație inter-guvernamentală fondată de către Adunarea Generală ONU în anul 2006, la rândul ei una dintre cele mai importante componente ale
Organizației Națiunilor Unite, a emis o declarație redactată de 50 de țări membre ale ONU, nr. A/HRC/41/G/17, prin care țări precum Cambodgia, Rusia, Irak, Pakistan, Coreea de Nord sau
Belarus iau apărarea comportamentului Chinei vizavi de modul în care gestionează problema combaterii terorismului și a extremismului religios, minoritatea uigură bucurându-se de un „sentiment mai puternic de fericire, împlinire și siguranță”[12]. Statele semnatare declară faptul că au trimis jurnaliști și oficialități care au luat parte la procesul de apărare a drepturilor omului, așazise dovezi care infirmă rapoartele oficiale internaționale cu privire la abuzurile contra minorității uigure. De asemenea, acestea critică, în mod paradoxal, comportamentul Consiliului Drepturilor
Omului care nu abordează unele tematici în mod „obiectiv, transparent, neselectiv, constructiv, neconflictual și nepoliticizat”[13] în comparație cu China, care tratează scena internațională cu „deschidere și transparență”[14].
După ce am ilustrat câteva dintre narațiunile strategice folosite de China pentru a-și justifica acțiunile în regiunea Xinjiang locuită de populația uigură, voi menționa, descrie și analiza câteva dintre cele mai importante rapoarte internaționale, realizate pe baza unor analize, mărturii și interviuri. Unul dintre cele mai importante documente emise în anul 2020 de către Statele Unite ale Americii pentru protejarea minorității uigure este Legea Uigură cu privire la Drepturile Omului (Uyghur Human Rights Policy Act), document prin care SUA condamnă violarea și încălcarea drepturilor omului de către Partidul Comunist Chinez prin muncă forțată și prin supravegherea în masă a populației uigure. Numărul victimelor din aceste lagăre la care face referire documentul este de peste 1.000.000, care sunt supuse unor discriminări continue prin suprimarea drepturilor la „liberă exprimare, libertate religioasă, libertate de mișcare și dreptul la un proces echitabil”[15]. Alineatul 3 al Secțiunii 3 al prezentului document menționează patru documente internaționale fundamentale pe care la care China a aderat la timpul respectiv, pe care le-a semnat și pe care le încalcă cu privire la abuzul și crimele în masă comise împotriva populației uigure: „Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială”, „Convenția împotriva torturii şi altor pedepse şi tratamente cu cruzime, inumane sau degradante”, „Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice” și „Declarația Universală a Drepturilor Omului”16. Alineatul 5 al aceleiași secțiuni surprinde faptul că deținuții trebuie să demonstreze loialitate pentru a fi eliberați și enumeră mijloacele prin care drepturile omului sunt încălcate și pe care le-am menționat mai sus, în plus fiind încălcarea drepturilor religioase și cele lingvistice: „Aceste victime au confirmat că li s-a spus de către gardieni că singura modalitate de a securiza eliberarea lor a fost de a demonstra suficientă loialitate politică”[16]. Secțiunea 4 a prezentului document descrie atribuțiile președintelui cu privire la sancționarea oricărui cetățean străin, incluzând oficiali ai Guvernului republicii Populare
Chineze, care se dovedește a fi vinovat de tortură, răpirea și detenția nejustificate sau alte negări flagrante ale dreptului la viață, libertate sau securitate[17]. Restul documentului descrie cum instituțiile establishmentului american, precum instituțiile de intelligence și Departametul de Stat, trebuie să apere minoritățile persecutate de către Partidul Comunist Chinez și două cereri privind eliberarea unui raport oficial cu privire la situația uigurilor din regiunea Xinjiang și un raport cu privire la securitatea și implicațiile economice ale represiunii uigurilor[18].
Un alt raport oficial cu privire la situația uigurilor din regiunea Xinjiang este „Legea uigură de prevenție a muncii forțate” (Uyghur Forced Labor Prevention Act) din anul 2021, alcătuit de comisiile specializate americane, prin care sunt impuse o serie de restricții economice legate de Regiunea Autonomă uigură Xinjiang și impunerea unor sancțiuni celor care sunt direct implicați sau responsabili de încălcarea drepturilor omului sau crime împotriva umanității. Acest act susține faptul că, în conformitate cu imagini din satelit, mărturii ale unor foști deținuți din lagăr, rapoarte ale presei și documente oficiale scurse de la Guvernul Republicii Populare Chineze, munca forțată este o practică folosită de autorități pentru represiunea comunităților uigure din regiunea Xinjiang[19]. Legea evidențiază sistarea și interzicerea importului oricăror produse și bunuri manufacturate prin intermediul muncii forțate și încurajarea comunității internaționale să reducă, la rândul lor, importurile din această regiune21. La rândul ei, Uniunea Europeană, prin rezoluția nr. P9_TA(2020)0375 adoptată de Parlamentul European urmează condamnă politicile Chinei cu privire la situația uigurilor din regiunea Xinjiang și încurajează statele membre să inițieze un dialog cu autoritățile chineze „pentru a convinge guvernul chinez să închidă taberele de detenție și să pună capăt tuturor încălcărilor drepturilor omului în Xinjiang.”[20]
În plus, o altă expunere este alcătuită de Uyghur Human Rights Project, intitulat „Cei mai fericiți musulmani din lume. Dezinformare, propagandă și criza uigură”, conform căruia în mass-media internațională și în numeroase surse de informație deschisă, au fost publicate, de-a lungul
timpului, numeroase reportaje, investigații și mărturisiri, inclusiv ale unor foști supraviețuitori, având ca subiect principal abuzurile îndreptate împotriva drepturilor omului, care pot rezulta în
„tortură fizică, traume psihologice și moarte”[21]. Presupusa existență și luptă împotriva terorismului intern și împotriva extremismului religios nu constituie decât simple pretexte și narațiuni ale Chinei pentru a-și justifica acțiunile derulate vizavi de lagărele de muncă forțată și de abuzurile coordonate împotriva minorității uigure. Același raport susține faptul că ideologizarea populației se face pe cale de partid, astfel combatând orice opinie care nu este în concordanță cu narațiunea promovată de către autorități. De asemenea, este clar specificat faptul că autoritățile au invitat un număr de diplomați, cercetători în domeniu și jurnaliști pentru a ilustra situația „ideală” în care trăiesc uigurii din Turkmenistanul de Est, construind aparența ideii că taberele de internare sunt realizate sub forma unor centre vocaționale și de training[22].
Astfel, se creează o imagine pacifistă a Chinei, care, în realitate, are toate elementele unui spectacol de teatru regizat prin amplasarea unor terenuri de baschet sau alte elemente de divertisment pentru a-și susține narațiunea și pentru a masca adevărul asupra lucrurilor: prin
„Utilizarea imaginilor cu internați zâmbitori și imagini cu uiguri care mărturisesc că au renunșat la obiceiuri extremiste datorate “formării profesionale”, autoritățile au creat imagini vizuale înșelătoare ale condițiilor reale în interiorul acestor tabere.”[23]. Spre exemplu, conform unui articol de pe site-ul Radio Free Asia, în anul 2019, un profesor universitar din Albania, Olsi
Jazexhi, era foarte sceptic cu privire la rapoartele vestice despre situația uigurilor din regiunea
Xinjiang și a fost acceptat să participe la o conferință, timp în care a vizitat câteva din centrele de detenție. După ce a observat faptul că deținuții nu portretizau chipurile unor teroriști și că erau ținuți acolo împotriva voinței acestora, profesorul s-a convins de veridicitatea celor scrise de presa și de organizațiile internaționale, acesta susținând că „îndoctrinarea uigurilor cu cultura chineză Han și respectul față de guvern prin încarcerare în masă, adăugând că regretă că nu au pus în aplicare aceste politici în anii 1970.”[24]
În concluzie, nici până în prezent, statul opresor nu a renunțat la politicile sale de
deznaționalizare forțată a minorității uigure. Situația dramatică a acesteia din regiunea Xinjiang nu a putut fi ascunsă definitiv opiniei publice de valul de știri false difuzate prin toate mijloacele, oficiale sau neoficiale, de către conducerea comunistă chineză, deoarece au apărut în presa internațională o serie de documente, rapoarte și mărturii ale unor foști deținuți care au scos la iveală realitatea din spatele cortinei.
Bibliografie
CGTN. “Lies and truth: Vocational education and training in Xinjiang”. 25 08 2020. Accesat la https://news.cgtn.com/news/2020–08–25/Lies–and–truth–Vocational–education–and–training–in–XinjiangTeSMTJq2gU/index.html la data de 30.01.2022
“Combating Target Disinformation Campaigns. A whole-of-society issue”. Public-Private Analytic
Exchange Programme, 2019. Accesat la
https://www.dhs.gov/sites/default/files/publications/ia/ia_combatting–targeted–disinformationcampaigns.pdf la data de 27.01.2022
FALKENHEIM, Victor C. “Xinjiang, autonomous region, China”. Accesat la https://www.britannica.com/place/Xinjiang la data de 26.01.2022
“H. R. 1155 Uyghur Forced Labor Prevention Act”. 117th Congress, 12.08.2021. Accesat la https://www.congress.gov/117/bills/hr1155/BILLS–117hr1155eh.pdf la data de 30.01.2022
Laili, ed. “Counter-Terrorism, Deradicalization and the Vocational Education and Training Program”. 29 01 2022. Accesat la http://jeddah.china-consulate.org/eng/xnyfgk/202004/t20200408_5337771.htm. la data de 29.01.2022
LIPES, Joshua. “Skeptical Scholar Says Visit to Xinjiang Internment Camps Confirms Western Media
Reports”. 29 08 2019. Accesat la https://www.rfa.org/english/news/uyghur/scholar08292019164346.html la data de 30.01.2022
“Munca forțată și situația uigurilor din regiunea autonomă uigură Xinjiang Rezoluția Parlamentului
European din 17 decembrie 2020 referitoare la munca forțată și situația uigurilor din Regiunea Autonomă
Uigură Xinjiang (2020/2913(RSP))”, Parlamentul European. Accesat la https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA–9–2020–0375_RO.pdf la data de 30.01.2022
“The East Turkestan Islamic Movement (ETTM)”. 04 09 2014. Accesat la
https://www.cfr.org/backgrounder/east–turkestan–islamic–movement–etim la data de 27.01.2022
“The Happiest Muslims in the World”: Disinformation, Propaganda and the Mass Detention of Uyghurs”. Washington: Uyghur Human Rights Project, Iulie 2020. Accesat la
https://www.rfa.org/english/news/uyghur/scholar–08292019164346.html la data de 30.01.2022
The State Council Information Office of the People’s Republic of China, “China’s National Defense in a New Era”. Beijing: Foreign Languages Press Co. Ltd., 2019. Accesat la https://www.andrewerickson.com/2019/07/full–text–of–defense–white–paper–chinas–national–defense–inthe–new–era–english–chinese–versions/ la data de 27.01.2022
United Nations General Assembly. „A/HRC/41/G/17.” 9 08 2019. Accesat la https://undocs.org/pdf?symbol=en/A/HRC/41/G/17 la data de 29.01.2022
“UYGHUR HUMAN RIGHTS POLICY ACT OF 2020”.” 116th Congress, 17.06.2020. Accesat la https://www.congress.gov/116/plaws/publ145/PLAW–116publ145.pdf la data de 30.01.2022
WARDLE Claire, DERAKHSHAN Hossein. „“INFORMATION DISORDER: Toward an
interdisciplinary framework for research and policy making”.” Council of Europe. 10 2017. Accesat la https://edoc.coe.int/en/media/7495-information-disorder-toward-an-interdisciplinary-framework-forresearch-and-policy-making.html la data de 26.01.2022
[1] Claire WARDLE, Hossein DERAKHSHAN, “INFORMATION DISORDER: Toward an interdisciplinary framework for research and policy making”, Council of Europe report DGI(2017)09, Strasbourg, Octombrie, 2017, p. 20, accesat la https://edoc.coe.int/en/media/7495–information–disorder–toward–an–interdisciplinary–frameworkfor–research–and–policy–making.html la data de 26.01.2022
[2] Ibidem, p. 16
[3] Ibidem, p. 20
[4] Public-Private Analytic Exchange Programme, “Combating Target Disinformation Campaigns. A whole-of-society issue”, October, 2019, p. 4, accesat la https://www.dhs.gov/sites/default/files/publications/ia/ia_combatting–targeteddisinformation–campaigns.pdf la data de 27.01.2022
[5] Victor C. FALKENHEIM, “Xinjiang, autonomous region, China”, Encyclopedia Britannica, accesat la https://www.britannica.com/place/Xinjiang la data de 26.01.2022
[6] Ibidem
[7] “The East Turkestan Islamic Movement (ETTM)”, Council on Foreign Relations, 4.10.2014, accesat la https://www.cfr.org/backgrounder/east–turkestan–islamic–movement–etim la data de 27.01.2022
[8] Laili (Ed.), “Counter-Terrorism, Deradicalization and the Vocational Education and Training Program”,
Tianshannet, accesat la http://jeddah.china–consulate.org/eng/xnyfgk/202004/t20200408_5337771.htm la data de
29.01.2022
[9] Ibidem
[10] The State Council Information Office of the People’s Republic of China, “China’s National Defense in a New Era”, Foreign Languages Press Co. Ltd., People’s Republic of China, Beijing, July 2019, p. 14, accesat la https://www.andrewerickson.com/2019/07/full–text–of–defense–white–paper–chinas–national–defense–in–the–new–eraenglish–chinese–versions/ la data de 27.01.2022
[11] “Lies and truth: Vocational education and training in Xinjiang”, CGTN, 25 august 2020, aceesat la https://news.cgtn.com/news/2020–08–25/Lies–and–truth–Vocational–education–and–training–in–XinjiangTeSMTJq2gU/index.html la data de 30.01.2022
[12] United Nations General Assembly, Human Rights Council, A/HRC/41/G/17, 2019, 9 august 2019, p. 5, accesat la https://undocs.org/pdf?symbol=en/A/HRC/41/G/17 la data de 29.01.2022
[13] Ibidem, p. 5
[14] Ibidem, p. 5
[15] “UYGHUR HUMAN RIGHTS POLICY ACT OF 2020”, 116th Congress, 17 iunie 2020, p. 2, accesat la https://www.congress.gov/116/plaws/publ145/PLAW–116publ145.pdf la data de 30.01.2022 16 Ibidem, p. 3
[16] Ibidem, p. 3
[17] Ibidem, p. 6
[18] Ibidem, p. 9
[19] “H. R. 1155 Uyghur Forced Labor Prevention Act”, 117th Congress, 12 August 2021, p. 2, accesat la https://www.congress.gov/117/bills/hr1155/BILLS–117hr1155eh.pdf la data de 30.01.2022 21 Ibidem, p. 6
[20] “Munca forțată și situația uigurilor din regiunea autonomă uigură Xinjiang Rezoluția Parlamentului European din 17 decembrie 2020 referitoare la munca forțată și situația uigurilor din Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang
(2020/2913(RSP))”, Parlamentul European, p. 9, accesat la https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA–9–
2020–0375_RO.pdf la data de 30.01.2022
[21] “The Happiest Muslims in the World”: Disinformation, Propaganda and the Mass Detention of Uyghurs”, Uyghur
Human Rights Project, Washington, Iulie 2020, p. 3, accesat la
https://docs.uhrp.org/pdf/Disinformation_Propganda_and_the_Uyghur_Crisis.pdf la data de 27.01.2022
[22] Ibidem, p. 13
[23] Ibidem, p. 20
[24] Joshua LIPES, “Skeptical Scholar Says Visit to Xinjiang Internment Camps Confirms Western Media Reports”, Radio Free Asia, 29.08.2019, accesat la https://www.rfa.org/english/news/uyghur/scholar-08292019164346.html la data de 30.01.2022
