Foto: Președintele Franței Macron (stânga), lângă vicepreședinta SUA Kamala Harris (centru).

« Suntem la începtul unei noi ere bogată în provocări dar și în oportunități ». Au fost cuvintele vicepresedintei americane Kamala Harris, la capătul întrevederii de la Palatul Elysée cu președintele Emmanuel Macron. Acesta a fost și scopul vizitei de cinci zile (10-14 noiembrie), o vizită neobișnuit de lungă pentru un demnitar de rangul vicepreședintei SUA, dar care a avut drept obiectiv continuarea procesului de reconciliere cu Franța după lansarea alianței anglosaxone în regiunea indo-pacifică, AUKUS, și pierderea contractului de submarine de către compania franceză Naval Group.

Presa a scos în evidență numai pierderea acestui contract în valoare de 34 de miliarde de euro, din care numai 8 ar fi intrat în « visteria » industriei militare franceze, restul fiind împărțiți între investițiile pe plan local și sistemele de armament ce ar fi fost puse la dispoziție de partenerul american Lokheed Martin. O sumă notabilă dar care reprezenta numai 10-15% din carnetul de comenzi al companiei franceze. Adevărata problemă pentru Franța era crearea alianței Statele Unite- Australia-Marea Britanie (AUKUS) și excluderea sa ca partener privilegiat din regiunea indo-pacifica în ciuda faptului că este cea mai mare prezența europeană atât prin controlul celor peste 10 milioane de kmp de ape teritoriale, prezența militară permanentă prin Forțele de Suveranitate (7000 de militari) și formularea unei strategii indo-pacifice complementară cu Statele Unite ale Americii. De asemenea, Parisul vedea în această alianța AUKUS și deturnarea aliatului britanic (de care era legat prin acordurile militare de la Lancaster House încheiate de Nicolas Sarkozy și David Cameron) din zonele de proximitate ale Europei pentru a se consacra cu prioritate secondării Statelor Unite în Indo-Pacific. Dar însăși strategia franceză în această vastă regiune geopolitică primea o mare lovitură, Franța nefiind luată în considerare nici de AUKUS dar nici de alianța cu format mai flexibil QUAD, Dialogul Cvadrilateral de Securitate, care grupează alături de SUA, India, Japonia și din nou Australia, și care este considerată drept un NATO în stare embrionară al regiunii indo-pacifice.

Reacția puternică a Franței care a procedat chiar la rechemarea ambasadorului de la Washington (ambasadorul Philippe Etienne, una dintre figurile legendare ale diplomației franceze, care între 2002 și 2005 și-a reprezentat țara în post la București), a fost urmată de o atenție cu totul deosebită din partea Statelor Unite de a aplana criza. În ultima lună și jumătate președinții Biden și Macron s-au întreținut de două ori la telefon, consilierul pentru securitate națională Jacke Sullivan a fost primit la Palatul Elysée, secretarul de stat Anthony Blinken a efectuat o vizită la Paris, șeful Pentagonului Llyod Austin a purtat discuții cu omoloaga sa franceză Florence Parly în marja ministerialei NATO de la Bruxelles, în sfârșit, în marja reuniunii G20 de la Roma, președintele american se deplasa într-un gest simbolic la Vila Bonparte, celebra reședință a Ambasadei Franței pe lângă Sfântul Scaun, pentru a inaugura oficial alături de omologul său francez începutul procesului de reconciliere. În aceste condiții, vizita vicepreședintei Kamala Harris de la Paris nu poate fi scoasă din acest context al reconcilierii care înseamnă mai mult decât acordarea unor compensații în termeni de contracte militaro-industriale părții franceze.

Posibile semnificaţii ale înţelegerilor franco-americane

Mai toate comunicatele franco-americane din ultima vreme amintesc de sprijinul pentru « autonomia strategică europeană » complementară cu NATO, cooperarea în regiunea Sahel și în spațiul indo-pacific. La capătul întrevederii cu Macron, vicepreședinta Kamala Harris a extins agenda comună la sănătatea mondială, schimbările climatice, competiția spațială – unde Statele Unite cooperează cu Franța pe tema modificării dreptului internațional – securitatea cibernetică și alianța democrațiilor, un proiect far al administrației Biden. Summitul schimbărilor climatice desfășurat la Glasgow au găsit Statele Unite și Franța de aceeași parte a baricadei în acordul de finanțare a tranziției energetice a Africii de Sud care deschide nu numai o piață semnificativă pentru exportul tehnolgiilor eficiente energetic ale celor două puteri dar acestea pun piciorul într-un stat-cheie pentru prezența în întreaga Africă subsahariană. Dar mai mult, acordul cu Africa de Sud permite construcția unei prezențe occidentale solide într-un spațiu strategic în contextul competiției mondiale cu China și al noului interes al Rusiei pentru statele emisferei sudice (Republica Centrafricană, Mali). Implicarea rușilor pe terenul țărilor francofone din Sahel are darul de a strânge legăturile dintre Paris și Washington. Am amintit într-una din analizele trecute cazul Greciei, al complementarității dintre strategiile franceză și americană de întărire a acestui stat, de transformare într-un adevărat avanpost al NATO în Mediterana de Est dar putem observa dezvoltarea unui interes francez complementar cu cel american și în spațiul ex-sovietic. În ultimele zece luni, președinta Maia Sandu a fost primită de două ori la Palatul Elysée, ceea ce este destul de rar pentru un șeful unui stat care nu se află în pré-carré-ul Franței, iar guvernul de la Paris  finanțează modernizarea căii ferate Chișinău-Ungheni care face legătura cu România. Anul acesta în februarie, pentru prima dată de la Războiul Crimeii, Franța și-a afirmat la nivel oficial interesul pentru Marea Neagră prin lansarea de către Ministerul Apărării a unei strategii oficiale în care își exprimă angajamentul pentru o prezență militară mai consistentă cu scopul de a contribui la asigurarea stabilității regionale și a libertății de navigație.

Sursa: BenarNews.

Negocierile dintre Statele Unite și Franța sunt însă un proces aflat abiala început. Statele Unite însele sunt în plin proces de definire a propriei doctrine strategice globale care să le permită, alături de concentrarea resurselor în regiunea indo-pacifică, menținerea unei prezențe credibile în celelate spații strategice precum cel euro-atlantic dar și Orientul Mijlociu, Africa și America Latină. Șeful Pentagonului, generalul în retragere Lloyd Austin, s-a făcut promotorul “doctrinei descurajării integrate” care ar presupune crearea de alianțe și rețele de state având în centru elemente de integrare tehnologică, adaptate în funcție de peisajul strategic al fiecărei regiuni. Franța însăși este în proces de redefinire doctrinară, astfel încât să își păstreze valoarea de întrebuințare de prim plan pentru aliatul american dar în același timp să își afirme individualitatea ca centru de putere cu amprenta globală. În orice caz, Parisul dorește să dea o dimensiune europeană procesului de reconciliere cu Washingtonul.

Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene, care va debuta la1 ianuarie va fi axată pe apărarea europeană. Un prim summit european pe această temă va fi organizat în primăvară și ar trebui să adopte așa-numita « busolă strategică » a uniunii, inclusiv mijloacele care vor fi puse la dispoziție de țările membre pentru a face față la provocările securitare. În același timp, viitorul summit NATO de la Madrid din iunie, va adopta conceptul strategic reviziuit al alianței. Sunt două momente la care Parisul urmărește să aibă în prealabil o înțelegere deja stabilită cu Washingtonul.

Analiză de Ştefan Popescu, analist şi comentator de politică externă, fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.