Tatiana Cojocari și Dzimitry Halubnichy

Rezumat

Anii 2014-2015 au creat o premisă fără precedent în zona Est Europeană. Ucraina a fost exemplul care a arătat că poate exista și un altfel de război – ,,războiul hibrid”, iar câmpul de luptă al acestui război  îl constituie era informațională, transformată abil  de către Federația Rusă, într-o era a dezinformării, manipulării și propagandei.  Astfel, statele din Estul Europei, prinse ani la rând în capcana  mass-mediei rusești, s-au trezit în plin război informațional purtat de Federația Rusă prin toate mijloacele posibile ale mass mediei: televiziune, internet, radio și presă scrisă, exploatându-li-se vulnerabilitățile și creându-se permise pentru o destabilizare internă. Sunt statele Est Europene capabile să facă față pe cont propriu, acestei noi amenințări la adresa securității lor naționale? 

 

Context

Razboiul informațional, prin toate elementele sale, dezinformare, propagandă și manipulare, constituie un potențial distructiv  la adresa stabilității și integrității unui stat, influențând negativ opinia publică autohtonă, afectând vectorii strategici de politică externă, influențând major politica internă, prin prejudicierea instituțiilor guvernamentale și diminuând încrederea societăţii în instituţiile sistemului naţional de apărare şi capacitatea lor de a proteja teritoriul ţării şi populaţia acesteia. Altfel spus, războiul informațional, întrunește toate elementele necesare pentru a fi perceput drept una dintre cele mai grave amenințări la adresa securității naționale a unui stat, în special pentru state cu o democrație tânără, cu instituții șubrede, erodate de corupție, cu populație lipsită de ideal național, valori democratice și spirit civic, dar mai ales, pentru statele din vecinătatea apropiată a Rusiei, cum sunt Ucraina, Republica Moldova și Belarus, unde mass media rusească se simte ca la ea acasă.

Faptul că cele trei state sunt membre ale Parteneriatului Estic le face și mai expuse față de un posibil risc al războiului hibrid pe teritoriul lor național, în particular, în momentul în care acestea îți vor asuma angajamente ferme pentru a se alinia la valorile Uniunii Europene. Ucraina deja și-a exprimat această intenție, făcând un pas înainte alături de Moldova prin negocierea și ratificarea Acordului de Asociere și şi de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (AA/DCFTA). Moldova este deocamdată blocată între ideologiile politice de Est și de Vest. Belarusul transmite semnale că ar putea fi următoarea țară în acest proces.

În acest context, este imperious necesar să se analizeze gradul de vulnerabilitate și expunere a acestor state față de amenințările războiului informațional, și cel mai important, capacitatea de contracarare individuală a fiecărui din cele trei state din regiunea Est-Europeană, astfel încât, învățând din lecția Ucraineană, să fie diminuată posibilitatea producerii unui scenariu asemănător pe teritoriile lor.

Ucraina: „sora mai mică” confrutându-se cu mass media „fratelui mai mare”

Atacurile informaționale asupra societății ucrainiene au început cu mult înaintea protestelor de la Euromaidan, anexarea Crimeei și conflictul din Donbas. Într-adevăr, în urma victoriei Revoluției Portocalii din 2014, principalele canale media Rusești au încercat să discrediteze autoritățile ucrainiene și aspirațiile lor pentru integrarea Ucrainei în Europa. În mod special, media rusă obișnuia să transmită fară limite în spațiul informațional al statului ucrainian, fapt ce facilita răspândirea de informații cu orice conținut asupra populației. În 2013, când protestele Euromaidan au început, numărul de mesaje cu sentimente explicit anti-ucrainiene au crescut dramatic. Conform unor cercetări recente, efectuate de Internews, 71% din populația regiunii Donetsk urmărea posturi TV rusești la începutul conflictului. Fiind una din cele mai populare surse de informare, posturile media rusești au început să folosească propaganda și știrile false ca principalul instrument de influență a populației și guvernului. Încercând să demonizeze Uniunea Europeană și să popularizeze așa numita “Lume Rusă” prin mesaje create de canalele federale, Rusia a reușit să obțină suportul populației din Crimea si Donbas, ce a dus la pierderea controlului asupra acestor teritorii de către guvernul ucrainian.

Pentru a proteja spațiul informațional al Ucrainei, și pentru a opri răspândirea sentimentelor separatiste, autoritățile ucrainiene au luat câteva măsuri pentru interzicerea mediei rusești pe teritoriul Ucrainei. Legi precum 159-19 și 3359 interzic difuzarea de filme și seriale create de persoane private și corpuri legale ale Federației Ruse în care este prezentă propaganda autorităților ruse. Legea 2766, recent semnată de președintele Poroshenko, asigură excluderea conținutului originar din Rusia de la cuantumul de conținut creat în Europa, SUA și Canada, ceea ce duce la o scădere a produselor media rusești în peisajul media ucrainian. În același timp, Consiliul Audiovizualului Ucrainian, regulatorul de emisie al statului, reconstituit de parlament în 2014, a adoptat un număr de decrete ce interzic difuzarea canalelor ruse pe teritoriul Ucrainei. În final, unele organizații non-guvernamentale, precum “Detektor Media”, monitorizează peisajul media ucrainian pentru prezența de materiale de propagandă rusă, altele, cum ar fi “Stop-Fake”, se concentrează pe demascarea mesajelor false create de media rusă.

Una dintre cele mai controversate decizii ale guvernului ucrainian a fost să înființeze Ministerul Informației, considerat de partenerii europeni și de unele organizații ucrainiene (de exemplu mișcarea “Stop Censorship” (Încetarea Cenzurii), Institutul de Informare) ca fiind un fel de “minister al adevărului” sau “minister al cenzurii”. Cu toate acestea unele proiecte ale acestei instituții contribuie la contra-propagandă. Ministerul Informației a fondat “Forțele informaționale ucrainiene”, un proiect ce are ca scop implicarea utilizatorilor rețelelor sociale în distribuirea informațiilor credibile despre Ucraina și lupta împotriva propagandei ruse. Pe lângă asta, ministerul crează video-uri virale în zilele sărbătorilor naționale importante, în care sunt promovate identitatea națională ucrainiană și istoria tării.

Cu toate acestea mai sunt însă multe de făcut. În principal, difuzarea posturilor ucrainiene în teritoriile ocupate încă nu are loc. De asemenea, în zonele apropiate graniței, conținutul originar “LDNR” este difuzat liber. Canale ruse, precum “Zvezda” sau “Russia Today” și media separatiștilor (“Novorossiya-TV”, “First Republican Channel”) sunt prezente în spațiul informațional al teritoriilor ocupate, în timp ce posturile ucrainiene sunt absente. Ce este important este faptul că soldații armatei ucrainiene, situați aproape de graniță nu au acces deloc la canale TV ucrainiene și trebuie să urmărească posturile opoziției. Problema nu poate fi soluționată decât prin construirea de noi turnuri TV ce ar acoperi teritoriile controlate de auto-proclamata “LDNR”.

Guvernul ucrainian împreună cu ONG-urile au reușit să oprească creșterea popularității mediei ruse pe teritoriul țării și să ia măsuri pentru protejarea spațiului informațional al Ucrainei. Procesul reformei legislative în domeniul politicii informaționale a început. Cu toate acestea, transmisiile posturilor TV ucrainiene în teritoriile ocupate sunt încă problematice, deoarece guvernul nu a concretizat proiecte ce au ca scop construirea de turnuri TV adiționale și blocarea transmisiunilor separatiste.

Război informațional în Republica Moldova: ,, a fi sau a nu fi”

Gradul de expunere al Republicii Moldova la operațiunile războiului informațional, poate fi raportat la percepția și încrederea populației în mass media.  Astfel, conform unui studiu calitativ realizat de CJI și IMAS în 2015[1]  –   67,9% din cetățenii R. Moldova, consideră televiziunea cea mai de încredere sursă de informare atunci când aceștia caută o știre cu tematică socio-politică, iar și mai notabil este faptul că pentru 19% din moldoveni, mass media în limba rusă reprezintă sursa exclusivă de infomare, 29% preferă mass-media în ambele limbi, iar 76,6% urmăresc mass media influențată într-un fel sau altul de media rusă. Cetățenii din R.Moldova, nu au încredere în mass media locală, fiind de părere că aceasta manipulează opinia publică din interesul anumitor partide politice, aceștia având mai mare încredere, când vine vorba de știri socio-politice, în mass media din Rusia (46,3%). Presa din alte state, este considerată de către cetățenii Republicii Moldova străină sau inaccesibilă, încrederea în aceasta fiind nesimnificativă . Altfel fiind spus, mai mult de două sferturi din Rep. Moldova este expusă într-un fel sau altul războiului informațional rus, iar faptul că o parte semnificativă a societății, are mai mare încredere în mass media rusească, decât în cea autohtonă sau din alte state europene, trage mari semnale de alarmă.

Cu toate acestea, în Republica Moldova, nu există un discurs clar și unanim despre prezența fenomenului războiului informațional pe teritoriul său național, iar cercetările în domeniu , relatează mai degrabă despre: dezinformare, manipulare, propagandă. De fapt și de drept, acestea fiind elementele constitutive ale războiului informațional și niște indicatori cât se poate de relevanți pentru măsurarea prezenței fenomenului la nivel național și chiar regional.

Conștienți sau inconștienți de amplitudinea fenomenului mai degrabă decât de noutatea lui, o parte a  societății civile din Republica Moldova,  instituțiile statului, dar și anumite partied politice tind să se manifester într-un fel sau altul asupra problemei, încercând să aducă pe agenda publică acest subiect. Acțiunile acestora fiind mai ales accentuate începând cu anul 2014, când, ca urmare a intensificării celor trei elemente constitutive ale războiului informațional în contextul evenimentelor din Ucraina, atât societatea civilă, cât și instituțiile statului, au adoptat câteva măsuri ca răspuns la această amenințare.

Remarcabilă în acest sens, a fost activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Moldova (Raport de Monitorizare CCA, 2015), care a demarat în 2015 câteva monitorizări tematice a emisiunilor informativ-analitice în urma cărora s-a constat clar că prin ,, difuzarea buletinelor informative şi a emisiunilor informativ-analitice transmise/retransmise din Federaţia Rusă de către posturile de televiziune „Prime”, „TV 7”, „Ren Moldova”, „RTR Moldova” şi „Rossia 24” are loc intoxicarea spaţiului mediatic public naţional. Astfel, manipularea opiniei publice se efectuează prin mesaje propagandistice şi manipulatorii, prin modul de formulare şi comentare a evenimentelor, prin difuzarea unor mesaje de ură şi dezbinare interetnică” . Ca urmare a acestor monitorizări și unor sesizări individuale, Consiliul a decis amendarea posturilor mai sus menționate și sistarea transmisiei postului Rossia 24 pe teritoriul R. Moldova. Postul ,,Rossia 24” nu este la prima abatere de acest fel, o decizie asemănătoarea a mai fost aplicată și în anul 2014, și evident că și de această dată, măsura nu a rămas fără un răspuns din partea anumitor grupuri politice apropiate Rusiei (Partidul Socialiștilor), cât și din partea Federației Ruse însăși, fiind catalogată drept o măsură nedemocratică, împotriva pluralismului de opinii, menită să instaureze cenzura și să îngreuneze și mai mult relațiile ruso-moldovene.

Rapoarte asemănătoare, care monitorizează și posturile rusești retransmise dar și cele autohtone, sunt de asemenea constant demarate de către o serie de organizații neguvernamentale, sub egida ,,Stop Fals”, având ca scop promovarea integrității și pluralismului presei din Republica Moldova.  Doar că în ciuda faptului că sunt accesibile pe deplin publicului larg, acestea au o rată de vizibilitate scăzută, cel mai probabil neajungând la publicul expus direct războiului informational (populație în mare parte rurală, fără acces facil la internet și cu un nivel de educație mediu).

O serie de reacții aprinse în cadrul opiniei publice din Republica Moldova s-au manifestat recent (vara nului 2016) față de două inițiative legislative propuse de partide politice pro-europene (PL și PLD), pentru modificarea Codului Audiovizualului, respectiv Lg.nr.125/02.04.2015 și Lg.nr.218/22.05.2015.

Aceste inițaitive legislative, argumentează autorii, au apărut în contextul necesității securizării spațiului informațional autohton de către influența străină (rusească), fiind inspirate din eforturi asemănătoare din Letonia, Lituania și Ucraina. Prevederile lor, vizează în special programele străine retransmise pe teritoriul național, limba de emisie și încurajarea produselor mediatice autohtone. Cea mai controversată fiind însă modificarea referitoare la interzicerea difuzării pe teritoriul național a știrilor sau programelor de informare din țările care nu au ratificat Convenția europeană din 2002 privind televiziunea transfrontalieră. Rusia, țară predominantă în difuzarea unor astfel de programe pe teritoriul R.Moldova, a semnat, însă nu a ratificat pactul.

Cele două proiecte legislative, au fost supuse dezbaterii publice, fiind solicitată și opinia experților reprezentanți ai instituțiilor europene, tocmai în contextul în care un număr de 30 organizații neguvernamentale din R.Moldova, au solicitat ca adoptarea acestor proiecte să fie amânată, deoarece prevederile acestora poate afecta libertatea editorială, și chiar să amenințe libertatea de exprimare. Mai mult decât atât, consideră reprezentanții mass-media, prevederile privind combaterea propagandei din partea posturilor TV ruseşti pot fi considerate drept „o mască importantă” și o capcană, ce vor duce la introducerea unor restricţii jurnaliștilor de a mediatiza Guvernul Republicii Moldova.  Răspunsul expertizei externe (OSCE Consiliului Europei, Freedom House), a fost rezervat, în mare, susținând opinia societății civile și menționând că unele dintre aceste prevederi trebuie clarificate pentru a nu duce la cenzură.

În momentul de față, pe agenda instituțiilor naționale, se află o serie de propuneri de proiecte legislative prioritare care pot impacta într-un fel sau altul capacitatea statului de a contracara efectele războiului informațional. Unul dintre acestea fiind Legea noului Cod al Audiovizualului, cerut de societatea civilă. De asemenea, inițitiva de modificare și completare a legii privind accesul la informație, la elaborarea căruia au luat parte și organizațiile neguvernamentale; inițiativa legislativă cu privire la reformarea Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, criticat de societatea civilă; precum și inițiativa de elaborare a unei noi strategii de apărare a Republicii Moldova, care poate fi considerată la momentul de față, unicul document în care se vorbește la nivel oficial despre o noua vulnerabilitate, cea a propagandei straine de pe teritoriul RM, inclusă la categoria război informațional. Situația acestor propune legislative, râmâne totuși incertă în contextual actualei direcții politice din Rep. Moldova.

După aproape doi ani de la declanșarea războiului informațional în regiune și în ajunul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, cea mai mare parte din măsurile concrete adoptate de către instituțiile responsabile de securitatea națională a statului, se rezumă pe de o parte, la propuneri legislative care se află momentan într-o fază încipientă, criticate dur de societatea civilă, invocându-se intenția statului de a se transforma într-un Big Brother după modelul KGB-ist. Pe de altă parte, la măsuri tangibile, deja implementate precum decizia Consiliului Audiovizualului de a amenda și sista anumite posturi retransmise de Federația Rusă, pe teritoriul R.Moldova. La aceste eforturi se poate adăuga și inițiativa unor organizații neguvernamentale de a desfășura activități de ,,watch dog”  pentru promovarea unui jurnalism de calitate.

Doar că nici aceste activități, nici amenzile aplicate de CCA, nu au împiedicat însă radiodifuzorii să comită din nou derogări de la lege. Aceasta se datorează faptului că amenzile constituie sume insignificative care nu afectează prea mult bugetul televiziunilor amendate, dar și presiunilor care vin din partea partidelor politice locale apropiate Federației Ruse, care fac apel la libertatea de exprimare a minorităților și dreptul acestora de a avea posture de televiziune în limba maternă.

 

Dependența Belarusului de Mass-media rusă

Influența informațiilor ruse în Belarus este facilitată de o parte importantă a mass mediei locale. Principalele canale TV Ruse – First Channel, RTR, NTV, Ren-TV – fac parte din pachetul TV obligatoriu disponibil – 9 canale a căror diseminare este organizată și sponsorizată de guvern. Cu toate acestea, conținutul rusesc este difuzat sub mărci originale rusești doar în cazul NTV și RTR. Conținutul First Channel și Ren-TV sunt difuzate ca parte a programelor belaruse – respectiv ONT (cel mai popular post TV din Belarus) și STV. Datorită problemelor economice numărul de emisiuni produse în totalitate in belarus a scazut dramatic în 2015-2016 (ajungând la aproximativ 30%). Asta face posturile dependente de cele ruse. Această dependență este ulterior sporită de lipsa accesului direct a posturilor TV belaruse la piața internațională de reclame, deoarece trebuie să lucreze cu vânzătorul de reclame rus Video International. Acest fapt limitează substanțial oportunitățile mediei statului Belarus.

Al cincilea din cele 9 posturi obligatoriu accesibile este canalul Mir, difuzat de CIS interstate TV and Radio Company, ce este de asemenea influențat puternic de Rusia (sediul central al postului este în Moscova), deși conținutul său încearcă să fie bazat pe un consens al tuturor țarilor CIS și astfel neutru din punct de vedere politic.

Alte medii de influențare directă a informațiilor de către Rusia în Belarus includ site-urile web, incluzând site-ul web si redacția recent deschise in Minsk ale agenției de presă Russia Today, precum și latura belarusă a Yandex. De asemenea, abonații la TV prin cablu sau satelit au acces la o gama și mai variată de conținut rus.

Autoritățile belaruse au abilitatea tehnică de a întrerupe transmisia posturilor ruse diseminate în Belarus. Acest lucru a fost făcut în rânduri repetate în 2010 când Moscova ducea o propagandă puternică anti-Lukashenko în pragul alegerilor prezidențiale. De atunci însă nu au mai existat alte cazuri. În general, posturile TV naționale sunt însărcinate cu producerea a cât mai mult conținut original, însă această cerință este cu greu îndeplinită din cauza situației economice.

În general, influența informațională rusă în Belarus este de neoprit. Audiența belarusă a fost expusă la propaganda anti-ucrainiana și anti-vestică agresivă după începerea crizei din Ucraina și consumă în continuare informații puternic părtinitoare despre aceste subiecte.

Mulți utilizatori ai rețelelor de cablu belaruse (concentrate predominant în orașele mari precum Minsk, centrele regionale, Bobruisk, Baranovichi, Borisov, Molodencho și altele) au acces la conținutul Euronews care le oferă o privire europeană asupra evenimentelor curente.

Cu toate acestea, deși guvernul cheltuie sume semnificative pe rețeaua ideologică, media statală nici nu încearcă să producă conținut de calitate pentru piața domestică. Dacă e necesar, media belarusă este capabilă să ofere doar conținut de știri complet autohton, însă nu va putea concura cu media rusă.

 

Câteva idei finale

Retrospectiva scurtă a măsurilor luate pentru combaterea elementelor războiului informațional în Ucraina, Rep. Moldova și Belarus, conturează un scenariu nu tocmai pozitiv pentru viitorul regiunii. Acestea se reduc de cele mai multe ori la propuneri legislative, în stadiu incipient, aspru criticate de societatea civilă și instituțiile UE și a căror eficiență nu poate fi măsurată datorită prelungirii intenționate a adoptării acestora. Ucraina este cu un pas înainte, reușind să creeze Ministerul Infomației, care în ciuda tuturor criticilor aduse, pare să aibă rezultate și instrumente specific în lupta anti-propagandă.

De o importanță semnificativă este și faptul că elitele politice ale Republicii Moldova și Belarusului încă nu își asumă faptul că statul guvernat de ei este expus războiului informațional rus. Mai mult decât atât, pare că în Belarus o astfel de acțiune nici nu este dorită, atâta timp cât efectele fenomenului nu afectează direct imaginea Președenției.

Grăitor este și faptul că cele trei state analizate nu au propriu-zis o reală alternativă la prezența masivă a mediei rusești pe teritoriul lor național. Mass-media occidentală nu este răspândită, bucurându-se de o popularitate restrânsă, inaccesibilă marii majorități direct expusă războiului informațional. Posturile de televiziune locale, rămân singura opțiune care poate fi utilizată în diminuarea impactului războiului informational perpetuat de mass-media rusă. Doar că, atât în Republica Moldova, cât și în Belarus, acestea nu au o capacitate de a produce și difuza produs autohton mai mult decât acestea o fac deja și nici nu pot câștiga  în  competiția cu radiodifuzorii rusești. Și chiar dacă acestea vor reuși cumva să rezolve această problemă, televiziunea locală are un țel mult mai important  – să recape încrederea telespectatorilor săi naționali.

Recomandările UE în acest sens sunt vagi, ceea ce sugerează sau că aceasta nu reușește pe deplin să înțeleagă realitățile din cele trei state, sau că nu dispune de soluții viabile pentru această nouă amenințare. Așa că, deocamdată, statele Estice trebuie să fie pe cont propriu pe terenul de luptă.

Recomandări

  • Adoptarea formatului de lucru 3+2 (Ucraina, Republica Moldova, Belarus+NATO, UE) pentru elaborarea unei strategii regionale comune pentru implementarea măsurilor de contracarare a războiului informațional rus;
  • Crearea unui parteneriat strategic la nivel regional pentru securizarea comună a spațiului informațional.
  • Reformarea instituțiilor de securitate națională și crearea unui departament specializat în noile amenințări de tip război hibrid;
  • Deschiderea spațiului mediatic național pentru partenerii externi prin adoptarea unui cadru legislative în conformitate cu legislația europeană;
  • Crearea în cadrul  statelor Parteneriatului Estic, a unui fond special destinat:
  • Încurajării și devoltării jurnalismului independent;
  • Suportului financiar pentru producătorii media locali;
  • Formarea experților în studii de securitate și noile amenințări de tip război hibrid;
  • Încurajarea organizațiilor neguvernamentale să desfășoare activități de monitorizare constantă a propagandei din mass media locală și retransmisă și promovarea exemplelor de bună practică.

Recunoaștere specială pentru contribuțiile aduse acestui studio se datorează: Elena Mârzac, Director Centrul de Informare și Documentare Nato; Olexiy Zakharchenko, journalist, activist social; Yuri Tsarik, Președinte Consiliul de Conducere, Centrul pentru Studii Startegice și Politici Internațioanle.

 

Tatiana Cojocari este membru al Consiliului de experți ai LARICS; Dzimitry Halubnichy este Analist debutant la Centrul de Studii Strategice și Politici Internaționale.