*Nicolae Țîbrigan

De câteva săptămâni, rețelele de socializare (inclusiv aplicațiile de mesagerie privată) sunt folosite ca instrumente de propagare a unei conferințe video cu un grup de medici din Statele Unite autointitulat pompos „Frontline Doctors”. Aceștia au susținut în cadrul conferinței, organizate chiar în fața Capitol Hill, că tratamentul cu hidroxiclorochină pentru COVID-19 este simplu și eficient și că nimeni nu poate muri din cauza noului coronavirus.

Am vrut să deslușesc întreaga poveste din spatele acestei înregistrări video de 44 minute, așa că m-am înarmat cu multă răbdare.

Iată câteva idei principale ale acestor medici care au ținut musai să se îmbrace în halate albe, deși se aflau în afara vreunui spital sau clinici:

  • Mesajul lor este cenzurat și de aceea se află acum în Washington, DC pentru a împărtăși direct publicului american câteva informații foarte importante. De altfel, același grup de medici au organizat și un „Summit al halatelor albe” pentru a împărtăși cu alți colegi din breaslă experiențele în tratarea și vindecarea bolnavilor. Nimic de reproșat până aici.
  • Americanii sunt copleșiți de frică, iar aceasta ar „constrânge și suge sângele poporului american”. E amuzant în condițiile în care, din acest punct de vedere, mult mai înfricoșători par a fi țânțarii din America.
  • Există, chipurile, un tratament pentru prima fază (incipientă) a virusului. De fapt, acesta este doar un mit deoarece până acum nu avem niciun medicament specific recomandat pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus (COVID-19). Cu toate acestea, pot fi tratate doar unele simptome ale pacientului în funcție de starea sa clinică, potrivit site-ului oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
  • Medicația cu hidroxiclorochină, zinc și zithromax poate preveni și vindeca boala COVID-19, în timp ce purtarea măștilor și măsurile de distanțare fizică n-ar avea niciun rost. Pentru a demonta acest fake trebuie să ne întoarcem în timp. Într-adevăr, hidroxiclorochina figurează încă din martie în ghidurile terapeutice din China, Italia Belgia și SUA, inclusiv într-un protocol de tratament al Institutului Național de Sănătate Publică, numai că documentul mai menționează că: „Mecanismul molecular de acțiune al clorochinei și hidroxiclorochinei nu a fost complet elucidat” (!). Ce înseamnă asta? Că încă avem nevoie de mai multe date și cercetări pentru a aproba un medicament al infecției COVID-19.

Captură după protocolul de tratament al INSP publicat în martie 2020

Sursa: cnscbt.ro

Al doilea aspect ține de purtarea măștilor de protecție și distanțarea fizică, despre care deja s-a discutat și s-au făcut numeroase experimente, toate ducând la aceeași concluzie: măsurile de protecție, cum ar fi păstrarea distanțării fizice, purtatul măștii de protecție și spălatul des pe mâini sunt cele mai eficiente măsuri de prevenire a îmbolnăvirii de coronavirus. Urmăriți aici un video interesant realizat de Vox pe acest subiect.

  • „Nimeni nu poate muri de acest virus”, lăsând impresia că ar fi vorba despre o conspirație globală, unde infuziile enorme de capital către companiile farmaceutice (Big Pharma) pentru producerea de vaccinuri – cum altfel – ar reprezenta de fapt o operațiune de manipulare a americanilor menită să-i îmbogățească pe „oamenii de știință falși”. Nici până acum nu am înțeles în ce calitate îi acuză acei medici pe cercetătorii și oamenii de știință din domeniu ca fiind „falși”. Pare mai degrabă a fi un bias de confirmare, prin care orice studiu sau cercetare care intră în contradicție cu propriile convingeri merită și trebuie a fi etichetat ca fiind „fals”: „Așa că, dacă vreun om de știință plătit de companiile farmaceutice vine la noi să ne spună: am efectuat studii care arată că nu funcționează, vă spun în mod categoric că e vorba de o falsă știință”. Ce să înțelegem din această logică a discursului? Că hidroxiclorochina nu e produsă de vreo companie farmaceutică, și prin urmare studiile despre acest medicament nu ar fi realizate de „oameni de știință falși”? Hidroxiclorochina crește în pomi sau e produsă și ea de companii farmaceutice interesate acum de astfel de studii și campanii de promovare? Ar fi interesant să aflăm ce au de spus medicii de la „Frontline Doctors”, dar astfel de întrebări incomode n-au fost puse.

De la „pacientul zero” la sursele din România

În SUA acest video fusese vizionat în scurt timp de peste 20 milioane de utilizatori de internet, fiind redistribuit pe Twitter inclusiv de președintele Donald Trump și fiul său – postare ștearsă apoi de platforma de socializare.

De menționat că, la respectiva conferință de presă organizată de medicii americani, n-au fost prezenți mulți jurnaliști, iar singura sursă online care a preluat și distribuit rapid mesajul grupului de medici fusese Breitbart News – site cu opinii și comentarii de dreapta sau chiar de extrema dreaptă. De exemplu, New York Times a descris Breitbart News ca fiind organizație cu „jurnaliști care acționează ideologic”, și care sunt o sursă de controverse „cu material misogin, xenofob și rasist”.

Apoi înregistrarea video a conferinței fusese rapid blocată pe Facebook, YouTube și Twitter, deoarece conținea informații false despre existența unui așa-numit „leac” miraculos împotriva COVID-19. La noi, video a ajuns prin intermediul YouTube, fiind urcat cu traducere în limba română de un administrator de blog fără prea mare succes, și al cărui nume nu doresc să-l menționez (pentru a nu-i face publicitate gratuită).

Cert e că acum, video-ul circulă nestingherit pe grupurile de mesagerie privată, fiind disponibil pe o platformă video alternativă după ce YouTube a hotărât eliminarea inclusiv a variantei traduse în limba română.

Totuși, decizia de a bloca un conținut multimedia pe o platformă de socializare este destul de serioasă în SUA și, prin urmare, ar trebuie riguros documentată și argumentată. Așa că propun să descoperim împreună acele elemente false care au stat la baza deciziei de a elimina acel video de pe social-media.

Cine este „doctorul Covid” Stella Immanuel?

Unele din cele mai grave dezinformări, identificate inclusiv de jurnaliștii de la AP și BBC, au fost lansate de Dr. Stella Immanuel, un medic din Houston (Texas) care se laudă că a reușit să trateze 350 de pacienți folosind hidroxiclorochina – un medicament anti-malaric despre care Agenția Europeană a Medicamentului a avertizat deja că poate duce la „potențiale efecte secundare letale”, în special în cazul unor doze ridicate sau în afara schemelor de tratament aprobate de specialiști.

„Am venit aici în Washington pentru a spune Americii că nimeni nu trebuie să se îmbolnăvească”, declara Stella Immanuel în conferința filmată. „Acest virus are un leac și se cheamă hidroxiclorochină, zinc și zithromax. Știu că vreți să vorbiți despre măști. Hei! Nu aveți nevoie de măști! Există un leac. Eu știu că ei nu vor să deschidă școlile. Nu! Nu e nevoie să bagi oamenii în carantină. Există măsuri de prevenție și vindecare”.

Născută în 1965, Dr. Immanuel este absolventă a Universității de Medicină din Calabar (Nigeria), iar în prezent practică medicina în Statele Unite potrivit site-ului Texas Medical Board.

Pe deasupra, este pastor și fondatoare a Fire Power Ministries în Houston – platformă pe care o folosește pentru a răspândi diverse teorii ale conspirației pe tema COVID-19. De altfel, puteți să urmăriți și câteva predici de-ale doctoriței Immanuel pe canalul personal de YouTube. Unele sunt de-a dreptul amuzante.

Într-una din postările sale pe contul de Twitter (indisponibil momentan), „doctorul Covid”, așa cum s-a autointitulat Dr. Immanuel, își îndemna pacienții să declare public prin mesaje video că i-a vindecat de COVID-19. „Dacă nu vă veți face vocea auzită, feți rămâne o cantitate neglijabilă”. Drept rezultat, tweet-ul ei fusese redistribuit de peste 27 de mii de utilizatori.

Rețeaua pe Twitter a Dr. Stella Immanuel (@stella_immanuel) prin intermediul căreia a fost redistribuită înregistrarea video a conferinței organizate de grupul de medici de la „Frontline Doctors”

Sursa: Twitter

Acum patru ani, aceasta considera că în tratamentele medicale este folosit ADN de extratereștri și că savanții pregătesc un vaccin pentru a-i programa pe oameni să respingă religia.

După ce Facebook a șters înregistrarea video a controversatei conferinței, Immanuel a amenințat compania că Isus îi va distruge serverele dacă nu își va vedea video-urile urcate din nou online. Până acum Facebook nu a raportat nicio problemă la nivel de servere. Poate altădată.

La scurt timp, fanii doamnei „doctor Covid” au demarat o adevărată campanie de promovare a „eroinei” de pe Twitter, în paralel cu denigrarea unui alt personaj cunoscut conspirologilor de pretutindeni – nimeni altul decât Bill Gates!

Campanie de promovare a Dr. Stella Immanuel pe rețelele de socializare, în urma cenzurării conținutului de promovare a hidroxiclorochinei ca medicament pentru COVID-19.

Sursa: Twitter

Ce spun specialiștii?

Astfel de afirmații și campanii pentru promovarea hidroxiclorochinei ca medicament eficient în tratarea COVID-19 au fost susținute de un număr semnificativ de oficiali de rang înalt în domeniul sănătății, și asta în condițiile în care medicamentul în sine abia fusese inclus studiile clinice din SUA. În cele din urmă, majoritatea acestora a demonstrat deja că hidroxiclorochina nu a fost mult mai eficientă decât un placebo.

Chiar și Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național al SUA pentru Alergii și Boli Infecțioase și unul dintre experții americani de top în COVID-19, a reiterat avertismentele în privința hidroxiclorochinei: „Datele științifice, datele cumulate despre studii, studiile clinice care au fost validate [științific – n.r.] și anume studiile clinice care au fost randomizate și controlate în mod corespunzător – toate aceste studii arată în mod constant că hidroxiclorochina nu este eficientă în tratarea bolii coronavirusului CIVID-19”.

Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) a accentuat faptul că respectivul tratament „nu a demonstrat vreo eficiență în reducerea ratei deceselor sau a recuperărilor rapide”.

De fapt, prin înregistrarea video a celor de la „Frontline Doctors” s-a încercat doar să se legitimeze fake news-ul despre hidroxiclorochină ca panaceu, prin trimiterea la un studiu vechi din 2005 efectuat de National Institute of Health. În realitate, cercetătorii au examinat atunci efectele clorochininei (nu a hidroxiclorochinei) asupra SARS, descoperind că există efecte antivirale puternice în urma interacțiunii medicamentului cu virusul SARS (nu cu SARS-CoV-2). Doar că niciun medic din grupul „Frontline Doctors” nu menționase la conferință faptul că respectivul studiu clinic a examinat efectele medicamentului doar asupra celulelor de primate, și nu a oamenilor, iar clorochinina nu este același medicament cu hidroxiclorochina. Mai mult, SARS și noul coronavirus SARS-CoV-2 sunt doi viruși diferiți, chiar dacă fac parte din aceeași familie.

În iunie, National Institute of Health a realizat propriul studiu clinic pentru a descoperi efectele hidroxiclorochinei asupra coronavirusului, iar rezultatele au demonstrat că medicamentul nu este dăunător, dar, în același timp, nu a avut vreun efect benefic (pentru recuperare) asupra pacienților bolnavi de COVID-19.

Iată ce spune Dr. Anthony Fauci despre mulțimea aceasta de studii clinice neconcludente și de ce trebuie să fim foarte atenți la fazele, metoda de randomizare, trial clinic, etc.:

În loc de concluzii

În ciuda dovezilor incontestabile prezentate de specialiștii în virusologie și epidemiologie, unii medici continuă să promoveze acest medicament ca singura soluție eficientă în prevenirea îmbolnăvirii de COVID-19. Inclusiv OMS a specificat pe site-ul oficial că în prezent nu există niciun remediu unic pentru acest virus care a ucis peste 760.000 de persoane la nivel global.

Problema e că înregistrarea video cu grupul de medici, urcat pe platformele de socializare, nu numai că a promovat hidroxiclorochina, dar a și atacat recomandările făcute de înalți reprezentanți și specialiști din domeniul sănătății publice, punând în pericol viața oamenilor. De exemplu, nu poți recomanda eliminarea măștilor de protecție, în condițiile în care nu avem nici vaccinuri (aflate momentan în faze de testare), și nici vreun medicament validat prin studii clinice riguroase. Ori, purtarea măștii de protecție previne răspândirea coronavirusului prin aerosoli, în condițiile în care este respectată inclusiv distanțarea fizică recomandată de 1,5-2 m. Chiar dacă măsurile de autoizolare la domiciliu a populației au perturbat viața de zi cu zi, experții și statisticienii au demonstrat că aceste decizii au ajutat în primele luni să reducă substanțial rata transmiterii virusului, oferind sistemelor sanitare timpul necesar de pregătire pentru alte valuri ale pandemiei.

Ce învățăminte ar trebui să tragem de aici?

În primul rând, să ne gândim de două ori înainte de a distribui un filmuleț care ne indignează sau ne enervează extrem de mult. Deseori, aceste tipuri de postări funcționează ca niște capcane abile întinse pentru naivi. În al doilea rând, ar trebui să fim foarte atenți și la sursa care a urcat/distribuit respectivul video. Personal, prefer să mă informez de la profesioniști și experți în virusologie și epidemiologie, decât să ascult sfaturile și zvonurile lansate de diverși ginecologi, pediatri sau medici plictisiți de COVID-19.

Iar pentru că suntem zilnic bombardați de informații false despre pandemia de coronavirus, vă recomand să consultați și site-urile oficiale:

Informați-vă din surse sigure și de calitate. Think Before You Share!

*Nicolae Țîbrigan este membru în Consiliul de Experți LARICS și expert asociat LID Moldova.