Brigăzile Al-Qassam (brațul înarmat al Hamas). Sursa: Middle East Monitor/Mustafa Hassona/Anadolu Agency
În aceste zile care au urmat atacului terorist al Hamas în Israel, una dintre cele mai energice voci în sprijinul palestinienilor a fost cea a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Deloc de mirare și nu atât de vehement pe cât a fost alte dăți. Dar acesta a declarat că răspunsul Israelului la atacurile Hamas reprezintă un masacru (nu a spus nimic despre ce reprezintă atrocitățile comise de Hamas), a criticat prezența militară americană în estul Mediteranei prin portavionul adus acolo, iar Turcia nu recunoaște Hamas drept organizație teroristă. Mai mult, foarte explicit Erdogan declara în 2018, drept „O reamintire pentru Netanyahu”, că „Hamas nu este o organizație teroristă”. Cât de stranii par aceste cuvinte astăzi.
Sursa: Twitter
Dar Turcia nu doar că nu recunoaște Hamas drept organizație teroristă, dar, de foarte mult timp, Turcia și găzduiește lideri ai Hamas, iar organizații „umanitare” ale Turciei au fost acuzate de mai multe ori că au finanțat Hamas. Chiar anul acesta, teroriști Hamas găzduiți de Turcia au racolat 4 studenți palestinieni ca să întreprindă atacuri teroriste împotriva Israelului. Ismail Haniyeh, un lider de top al Hamas, de exemplu, are pașaport turcesc pentru a se putea deplasa cât mai liber la nivel internațional. Acest lider al Hamas din Turcia se pare că a fost șeful operațiunii prin care fostul șef al agenției turce TIKA în Gaza, Muhamad Murtaja, finanța teroriștii Hamas. O analiză a Institutului pentru Strategie și Securitate din Ierusalim detaliază câteva activități ale Hamas întreprinse din Turcia împotriva Israelului.
O altă analiză a The Meir Amit Intelligence and Terrorism Information Center (ITIC), parte a Israel Intelligence Heritage and Commemoration Center, este chiar și mai drastică. Acuză Turcia în mod direct că „este un stat-sponsor al terorismului” și că „Turcia îi permite Hamas să desfășoare activități teroriste de pe teritoriul ei”. Tot aici se spune căJihad Yaghmour, un terorist Hamas implicat în răpirea unui soldat israelian în 1994, ar fi unul dintre oamenii de legătură dintre Hamas, autoritățile turcești și serviciile secrete turcești (MIT).
Printre dimensiunile ajutorului acordat de Turcia pentru Hamas, această analiză enumeră:
● permisiunea de a direcționa operațiuni teroriste de pe teritoriul Turciei, devenind o bază pentru agenți operativi ai Hamas;
● Turcia reprezintă o bază de transfer de fonduri către operativi teroriști din Iudeea și Samaria (Cisiordania) și către sediul central al Hamas din Gaza (chiar fonduri iraniene ar fi transferate prin Turcia către Hamas);
● ajutor economic din partea Turciei către Hamas și, ca un ajutor indirect tot pentru Hamas, ajutor economic pentru palestinieni, în general. Aici sunt enumerate chiar agențiile turcești care fac obiectul analizei noastre mai jos, și anume TIKA și IHH;
● suport politic pentru Hamas și prin intermediul agențiilor menționate mai devreme, TIKA și IHH.
Ținând cont și de acestea, poate nu este degeaba avertismentul autorităților israeliene care au îndemnat marți, 17 octombrie, pe toți cetățenii israelieni să părăsească Turcia.
Multă lume s-a întrebat și cum a reușit Hamas acest atac terorist din 7 octombrie. Dacă o parte din vină rezidă în climatul tulbure intern al Israelului, unde disputele ideologice și protestele de anvergură, inclusiv din cadrul forțelor de securitate și militare, au slăbit fără îndoială capacitatea serviciilor secrete israeliene de a-și păstra obiectivitatea, pragmatismul și realismul în lupta împotriva amenințărilor teroriste (despre care noi am scris o analiză aici), pe de altă parte vina rezidă și în cei care au sponsorizat direct sau au deturnat, în favoarea teroriștilor Hamas, fonduri menite pentru ajutorarea civililor palestinieni. În aceste zile, chiar și Uniunea Europeană, Marea Britanie și alții și-au exprimat îngrijorarea pentru deturnări ale acestor fonduri destinate civililor din Fâșia Gaza, deși este tardiv. Iar printre cei care pretind că ajută civilii din Gaza, dar de fapt întrețin teroriștii Hamas se pare că se află și mai multe organizații „umanitare” turcești, conform analizei citate mai sus.
Politica „întreprinzătoare și umanitară” a Turciei
Politica „întreprinzătoare și umanitară” a Turciei reprezintă o narațiune-cheie în strategia internațională a Turciei. Și în îndeplinirea obiectivelor sale de expansiune neo-otomanistă pe toate dimensiunile – economică, religioasă, culturală, militară și teritorială. Acest lucru reiese din multiplele poziționări ale diplomației turcești din ultimii ani, dar reiese și explicit dintr-un document programatic de pe site-ul MAE turc, unde sunt enunțate obiectivele politicii externe a Turciei și care se numește chiar astfel: Politica întreprinzătoare și umanitară a Turciei.
În această scurtă prezentare a politicii externe a Turciei apar nu mai puțin de 14 derivate ale cuvântului „uman” sau „umanitar”. O adevărată obsesie pentru a creiona o imagine de filantrop a lui Erdogan și a Turciei în lume. Dar este o strategie foarte inteligentă – pentru că dacă ai vrea să faci uitat Genocidul Armean, dacă ai vrea să faci uitat ajutorul dat Azerbaidjanului în Karabahul de Munte și în dramatica „curățare” a zonei de etnici armeni (și un posibil viitor război al Azerbaidjanului împotriva Armeniei?), dacă ai vrea să faci uitate comuniunea de idei și alianța cu extremista Frăție Musulmană, cu militanți fundamentaliști islamici din Al-Qaeda și Isis ajutați în Siria și trimiși drept mercenari în Libia, cu Hamas, dacă ai vrea să faci uitată instrumentalizarea suferinței a milioane de migranți pentru a șantaja Europa, după ce ai contribuit în primul rând la dislocarea acestor migranți din Siria prin intervențiile militare de acolo și ajutorul dat insurgenților în războiul civil sirian, atunci ar ajuta negreșit dacă ai ajunge să fii văzut drept cel mai mare filantrop al lumii.
● Tocmai de aceea avem acest accent deosebit pe „politica umanitară” a Turciei. Iar aici servesc intereselor lui Erdogan mai multe ONG-uri și agenții turcești. De altfel, puterea unor astfel de „ONG-uri” turcești este una foarte mare, de exemplu în 2014, în plin război civil din Siria, Serena Shim, o reporteriță americano-libaneză, la numai câteva zile după ce a primit amenințări de la serviciile secrete turcești (MIT), a fost ucisă în urma unui pretins accident rutier survenit în Turcia. Ea avea dovezi ce implicau ONG-uri și autorități turcești în traficul de teroriști ISIS peste granița turco-siriană, pentru a-i ajuta pe aceștia în lupta lor cu milițiile kurde.
● O analiză foarte recentă, din august anul acesta, indică faptul că un număr mare de „jihadiști care au intrat ilegal în Turcia și s-au ascuns acolo s-au mutat mai târziu în Africa de Vest sub deghizarea că ar întreprinde activități de ajutorare umanitară”. Din nou, Turcia, jihadiști, ONG-uri turcești și „ajutorare umanitară”.
● În aceeași analiză se arată că o investigație din Turcia în privința unor ONG-uri legate de ISIS a fost împiedicată chiar de președintele Erdogan.
● O altă organizație afiliată al-Qaeda, „funcționând sub acoperirea actelor de caritate, a strâns fonduri în mod continuu în Turcia pentru a susține grupări jihadiste din Siria, Africa și Asia de Sud-Est, ajutați fiind de sistemul bancar turcesc, în timp ce autoritățile se pare că au închis ochii.” Aceeași analiză vorbește despre un raport al unor investigatori ai ONU care afirmă că șeful operațiunilor ISIS din Sudan, Abu Bakr Al-Iraqi, își direcționează operațiunile prin Turcia. El ar avea chiar și o firmă de turism acolo. Sunt date și mai multe exemple.
Așadar, în spatele acestei adevărate campanii de imagine care portretizează guvernul lui Erdogan drept un mare filantrop, sunt interese cât se poate de pragmatice, de realiste, și multe ONG-uri și agenții care ajută fundamentaliști islamici și unele organizații teroriste. Realpolitik în spatele unor organizații „caritabile” și „culturale” turcești. Se pare că administrația de la Ankara a învățat foarte multe de la ONG-urile lui Fethullah Gülen (cu care Erdogan fusese aliat) și de la unele ONG-uri occidentale, instrumentalizând lecțiile de la acestea în interese proprii. Așadar, nimic nou în ceea ce privește mijloacele și metodele, ci doar privind scopurile.
Lider al Hamas Ismail Haniyeh și Recep Tayyip Erdogan în Ankara, 2012. Sursa: AP/Times of Israel
Ce este TIKA?
Una dintre agențiile esențiale în creionarea acestei imagini a lui Erdogan și a Turciei drept „cel mai mare donator umanitar din lume și cea mai generoasă țară raportat la PIB pe cap de locuitor” (în 2017), așa cum spune MAE turc în prezentarea citată mai sus, este TIKA [Agenția Turcă pentru Cooperare și Coordonare (Dezvoltare)]. Desigur, TIKA face și ceea ce spune, adică furnizează ajutoare umanitare și pentru dezvoltare, dar, după cum vedem mai jos, sunt multe surse care susțin faptul că acestea ar fi de fapt doar paravane pentru operațiuni de spionaj, finanțare a unor teroriști ca Hamas sau desuveranizare a unor zone, în interesul lui Erdogan și al neo-otomanismului turcesc, după cum acuza la un moment dat chiar Ministrul de Externe israelian. Vom detalia mai jos.
Despre unele astfel de activități cât se poate de pragmatice ale lui Erdogan prin intermediul TIKA aflăm de exemplu dintr-o analiză a Israel Hayom intitulată „Jihadul tăcut” al lui Erdogan, unde un rol de prim-plan aparține TIKA. Tot prin TIKA, peste tot în lume, așadar și în Israel, se spune că Erdogan și Turcia reafirmă „moștenirea otomană” a ocupației de circa 400 de ani a Imperiului Otoman asupra Israelului și Ierusalimului. Tot prin TIKA, se sabotează rolul Iordaniei (și al Arabiei Saudite) de curator al monumentelor islamice din Israel și subminează suveranitatea Israelului în Ierusalimul de Est.
Ministrul de Externe al Israelului din 2019, Israel Katz, declara, referitor la activități ale TIKA în Israel, că „Guvernul turc condus de Erdogan acționează astfel încât să creeze poluri de tulburare și instigare în Ierusalim prin finanțarea și desfășurarea unor activități islamice radicale [inspirate de către] Frăția Musulmană, sub auspiciile și masca unor activități religioase, sociale, culturale și educaționale.” Adică exact ceea ce face agenția turcă TIKA. Același Ministru de Externe, vizând scopul neo-otomanist al acestor acțiuni din partea lui Erdogan și a Turciei, punctat și de noi la începutul analizei, declara tot atunci că „Vremea Imperiului Otoman a luat sfârșit.” Unii de la Ankara însă nu cred aceasta.
Despre activitățile TIKA, același raport din Israel spunea că sunt „personal conduse de Erdogan”.
TIKA, IHH și finanțarea Hamas
Dar TIKA se pare că este mult mai mult decât atât, pentru că printre cei despre care am vorbit mai devreme că au finanțat teroriștii din Hamas se află chiar un fost șef al filialei TIKA din Gaza, Muhamad Murtaja, care a fost condamnat în 2018 la 9 ani de închisoare în Israel pentru atribuirea unor fonduri din Turcia în favoarea teroriștilor Hamas. Despre această situație, surse din intelligence-ul israelian spun că „Agenția turcă TIKA furnizează fonduri către Hamas cu știința lui Erdogan”. Adică ar fi furnizat fonduri ce au ajutat organizația teroristă Hamas, despre care am văzut cu toții ce a putut să facă în aceste zile, ca să se înarmeze și să se antreneze. Tot agenția TIKA a fost cea care a ajutat în 2014 teroriști Hamas să fugă din Gaza, prin Egipt, către Turcia, în timpul unei operațiuni lansate de armata israeliană împotriva Hamas, numită Operation Protective Edge. Cu ajutorul TIKA, teroriști Hamas s-au dus în Turcia pentru „tratamente medicale”.
Muhamad Murtaja, fostul șef al TIKA din Gaza, se pare că a fost un țap ispășitor pentru toată această întâmplare, pentru că Israel nu a vrut să tensioneze și mai mult relațiile cu Turcia din acel moment și nu a dus investigarea mai departe prin acuzarea întregii agenții TIKA.
În afară de Muhamad Murtaja, în același dosar, a scăpat de arest și Mehmet Kaya, un alt personaj-cheie dintr-o altă organizație „caritabilă și umanitară” turcească, IHH (Turkish Humanitarian Relief Foundation), desemnată ca organizație jihadistă teroristă în Israel începând din 2008. Această organizație turcească a fost în spatele incidentului Mavi Marmara din 2010, când 6 vase ale acestei organizații caritabile turcești au vrut să spargă blocada navală instituită de Israel asupra Fâșiei Gaza și nu au ascultat de avertismentele armatei israeliene. Când una dintre nave a fost abordată de un comando israelian, civili de pe navă au atacat soldații israelieni, ceea ce a dus la deschiderea focului din partea lor și la 9 victime civile de pe navă (8 cetățeni turci și unul turco-american) și 10 soldați israelieni răniți.
Revenind, motivul pentru care Israel nu a urmărit mai departe acuzațiile împotriva acestui personaj Mehmet Kaya și împotriva TIKA a fost acela spus limpede în această analiză: nu a vrut să tensioneze și mai mult relațiile cu Turcia. Israel a făcut concesii importante în acest caz, în speranța de a aplana conflictul diplomatic cu Turcia și de a nu exacerba tensiunile locale. Dar Hamas au fost cei care au câștigat pe termen lung, ceea ce se vede și astăzi, au continuat să câștige din deturnarea de fonduri „umanitare” până când au reușit să își construiască tabere de antrenament (una dintre ele chiar cu fondurile deturnate de fostul șef al IHH din Gaza) și un arsenal uriaș de arme și rachete.
Despre practica și schema finanțării teroriștilor Hamas prin intermediul personalului agenției turcești TIKA din Israel există mai multe mărturii, inclusiv din partea unor cetățeni turci, într-o analiză aici. Un fost angajat al TIKA povestește cum a fost impresionat de primirea plină de recunoștință ce i s-a făcut în Gaza de către Brigăzile Al-Qassam. De fapt, în Gaza era/este o cooperare în trei: cele două agenții turcești, TIKA, IHH, plus Hamas. Mehmet Kaya, de la IHH, se pare că era un prieten apropiat al directorului TİKA din acea vreme, Serdar Çam.
Membri ai Brigăzilor Al-Qassam. Sursa: National
TIKA și acuzațiile de spionaj
Dar TIKA, din nou, se pare că este chiar și mai mult decât atât. Nu doar că a ajutat teroriștii Hamas, nu doar că sunt rapoarte care atestă că acesta nu ar fi fost un caz izolat, ci o întreagă schemă bine pusă la punct, dar TIKA mai este indisolubil legată și de acuzații de spionaj în țările unde operează.
● Iată, în acest sens o întâmplare recentă din Asia Centrală. În 2021, șeful operațiunilor TIKA în Asia Centrală și Caucaz era Ali Özgün Öztürk, nimeni altul decât cumnatul lui Hakan Fidan, la acel moment șef al MIT, fost director al TIKA. Potrivit unor surse, serviciile secrete turcești (MIT) sub comanda lui Hakan Fidan la acel moment desfășurau operațiuni de intelligence sub acoperire în unele țări, iar agentul principal era chiar șeful TIKA Asia Centrală și Caucaz, Ali Özgün Öztürk, cumnatul lui Hakan Fidan. Mai mult, despre TIKA și operațiunile de spionaj, aceeași analiză spune explicit că „În unele operațiuni, TIKA a fost folosită drept acoperire, cu zeci de agenți MIT plasați drept lucrători pentru întrajutorare și dezvoltare.” Din nou, TIKA face „întrajutorare și dezvoltare”.
● Conform unei alte analize, care citează chiar surse din interiorul guvernului de la Ankara, serviciile secrete turcești (MIT) au agenți operativi în mai multe agenții turcești guvernamentale care se ocupă cu comunitățile turcice și musulmane din afara țării și se ocupă cu recrutarea de agenți din cadrul acestor comunități: „Agențiile care au fost folosite pentru operațiuni de intelligence sub acoperire sunt identificate ca fiind Agenția Turcă pentru Cooperare și Coordonare (Türk İşbirliği ve Koordinasyon Ajansı sau TİKA), agenția pentru diaspora Președinția pentru Turcii din Afara Țării și Comunitățile Înrudite (Yurtdışı Türkler ve Akraba Topluluklar Başkanlığı sau YTB), brațul cultural al guvernului în afara țării, Institutul Yunus Emre și entitatea responsabilă pentru îndoctrinare și prozelitism, Fundația Maarif.” Nu putem să nu observăm cum TIKA este prima agenție de pe această listă. Despre modul în care serviciile secrete din Turcia încearcă să recruteze agenți secreți/lobbyști prin YTB se poate citi mai mult aici.
● Despre modul în care decurge recrutarea de agenți secreți de către MIT, sursa respectivă detaliază: „Prima dată, agenții care au fost selectați pentru a fi viitori operativi au fost angajați pe baza unui contract temporar de către agenții guvernamentale ca YTB, TIKA și altele. Odată ce se determina că aceștia ar fi valoroși pentru agenția de spionaj, erau transferați la MIT și trecuți în mod permanent pe statul de plată.” Aceste recrutări de agenți secreți de către MIT, prin intermediul unor agenții ca TIKA și unele ONG-uri (din nou, ONG-urile turcești), ar avea loc în special în Europa și s-ar face în special din rândul comunităților turcești/musulmane din diaspora. Toate aceste dezvăluiri ar trebui să ne pună serios pe gânduri.
● Într-o analiză se arată cum coordonatorul TIKA din Columbia, Mehmet Özkan, ar fi recunoscut că TIKA spionează activiștii mișcării Gülen din America Latină.
● Toate aceste afirmații de mai sus par a fi susținute de exemplu și de faptul că actualul Ministru de Externe al Turciei, Hakan Fidan, a fost director al TIKA înainte de a deveni puternicul șef al serviciilor secrete turcești (MIT), cel mai longeviv șef al acestora de la înființarea lor în 1960. Atât de puternic, încât nici măcar scandaluri din presă despre predarea unui ofițer sirian dizident către serviciile lui Bashar Al-Assad nu i-au putut clătina scaunul. Nici măcar tentativa de puci eșuată împotriva lui Erdogan din 2016, soldată cu multiple epurări din serviciile secrete și militare turcești, nu i-au clătinat scaunul de șef al serviciilor secrete lui Hakan Fidan. Nici acuzațiile conform cărora regimul lui Erdogan și MIT au furnizat arme teroriștilor ISIS din Siria. Destul de impresionant pentru un fost „umil” șef al unei „umile” agenții TIKA, ce se ocupă cu acțiuni „culturale și umanitare” pentru „țările în curs de dezvoltare” ca România sau Croația.
Înainte de a fi fost șef al TIKA, toate preocupările academice ale lui Hakan Fidan erau tot din sfera securității și armatei, fiind delegat chiar la Corpul de Reacție Rapidă al NATO. Pare mult prea bruscă trecerea acestui personaj de la preocupări de securitate și militare la preocupări „umanitare și culturale”, apoi șef al serviciilor secrete turcești, apoi ministru de externe, pentru ca să fie reală. Cel mai probabil, Hakan Fidan a făcut parte tot acest timp din serviciile de intelligence turcești, cu mult înainte de a ajunge șef al acestora.
De ce are TIKA birouri și în România?
Mai sus, după ce am arătat legăturile dintre TIKA din Israel și teroriștii Hamas, responsabili de crimele îngrozitoare din aceste zile, ne putem întreba pe bună dreptate, oare de ce i s-a permis TIKA să deschidă un birou la București anul trecut? Cu atât mai mult cu cât nicio altă țară din Uniunea Europeană nu are sedii oficiale ale TIKA pe teritoriul ei, în afară de Croația. De ce România?
Cu atât mai mult cu cât și Diyanet (Directoratul Pentru Afaceri Religioase), o altă structură esențială a planurilor externe ale lui Erdogan, este acuzat de Stockholm Center for Freedom că ar fi spionat în România prin unii imami. Prin Diyanet, Erdogan vrea să direcționeze, să controleze și să ideologizeze credincioșii musulmani în direcțiile dorite de el. Chiar ne-am dori asta?
Acum ceva vreme, noi am mai scris într-o altă analiză LARICS despre TIKA (Organizația Turcă pentru Cooperare și Dezvoltare), o agenție aparent obscură, care, printr-o mișcare evazivă, pe sub radare, a fost lăsată să își deschidă în mod oficial birouri la București. Noi am scris și despre potențialul pericol reprezentat de această agenție, care „este mâna lungă a lui Erdogan”, după cum spune chiar o analiză israeliană.
În Nota de fundamentare făcută de Guvernul României pentru deschiderea acestui birou al TIKA, se spune că „Obiectivul acestui Acord este crearea cadrului juridic și instituțional pentru finanțarea unor proiecte în anumite domenii prioritare de cooperare: educație, socio-cultural, mediu, sănătate, turism.” Adică ni se servesc exact aceleași narațiuni dezavuate de Ministrul de Externe israelian mai sus, despre care spunea că guvernul turc al lui Erdogan creează poluri de neliniște și de instigare prin „finanțarea și desfășurarea unor activități islamice radicale [inspirate de către] Frăția Musulmană, sub auspiciile și masca unor activități religioase, sociale, culturale și educaționale.” Aceleași pretexte „educaționale, culturale, sociale” și la București și în Ierusalim și aceeași agenție, TIKA.
În aceeași Notă de fundamentare ni se spune din nou ceea ce spune propaganda turcească despre ea însăși, și anume că: „Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA) este o structură din cadrul aparatului guvernamental al Republicii Turcia, care sprijină politica externă a Turciei prin acordarea de asistență în special țărilor în curs de dezvoltare, în cadrul unor proiecte și programe economice, sociale, tehnice, culturale și educaționale.” Din nou, pretextul „economic, social, tehnic, cultural și educațional”. Și nici nu știm dacă să ne declarăm jigniți sau foarte recunoscători și bucuroși că reprezentanții României ne-au spus că suntem o „țară în curs de dezvoltare” pe care Erdogan, campion recunoscut al democrației și al filantropiei la nivel mondial, o ajută în mod „umanitar”. Pare un scenariu de piesă de teatru.
Concluzii
Credem că am punctat destule informații mai sus care să ne îndreptățească să ne întrebăm despre oportunitatea înființării unui sediu al TIKA la București, ținând cont de istoricul de analize și rapoarte de racolare de agenți și spionaj, colaborare și finanțare a teroriștilor Hamas, desuveranizare a Israelului etc. asociate acestei agenții.
Totuși, se pare că „mâna lungă a lui Erdogan” a găsit destulă putere de convingere la București, în ciuda unor astfel de informații din spațiul public, precum cele analizate de noi aici. La fel cum companii de construcții turcești apropiate de Erdogan, poate tot datorită vreunei „mâini lungi a lui Erdogan”, au început parcă dintr-odată să câștige pe bandă rulantă contracte masive de construcții de autostrăzi de miliarde de euro în România și achiziții de mijloace de transport turcești care, în ciuda unor rapoarte despre calitate îndoielnică, neomologate, au beneficiat de lobby puternic din partea unor politicieni români de la cel mai înalt nivel. Toate acestea, repetăm, parcă s-au petrecut dintr-odată, ca la un semnal nevăzut.
În concluzie, rapoartele citate de noi mai sus indică faptul că politica „întreprinzătoare și umanitară” a lui Erdogan pare un adevărat sistem, o adevărată strategie foarte bine pusă la punct de la Ankara și dusă la îndeplinire de o armată întreagă de ONG-uri și de agenții care finanțează sub acoperire multiple organizații teroriste în Orientul Mijlociu, Africa și Asia și servesc scopurilor declarate sau nu ale lui Recep Tayyip Erdogan – spionaj asupra dizidenților turci, musulmani, ideologizare, creare de grupuri de lobby, expansiune a Turciei pe multiple dimensiuni. Probabil, doar să nu vrem să nu vedem aceste curente.
Matei Blănaru este doctorand al Universității din București și expert LARICS.