Horia Blidaru*
Foto: Valea Uzului a devenit pretextul reluării cererii de autonomie pentru Ținutul Secuiesc
În Valea Uzului, doar morții mai trăiesc. Și fantomele trecutului, înviate de UDMR. Așa cum este reclamația lui Kelemen Hunor privind crucea de piatră din cimitirul satului, pentru că ar fi simbol legionar. Și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” s-a „crucit” în fața aberantei solicitări ca Ministerul Culturii să-și retragă avizul pentru valoarea artistică a simbolului creștin.
Din 2017, nu mai există niciun locuitor în satul lipsit de drum asfaltat, canalizare, apă curentă și electricitate. Dar depopularea nu preocupă pe nimeni. Așa cum nu interesează nici faptul că scandalul privind cimitirul internațional de la Valea Uzului, înființat în 1926-1927, a pornit, de fapt, de la reconfigurarea impusă printr-un transfer de teren efectuat ilegal, în 2001, de directorii de cadastru din Harghita și Bacău. Să fi pus atotputernica mafie forestieră din zonă ochii pe cele 6000 de hectare de pădure? Să fie exacerbarea extremistă a acestei false dispute și un paravan al jafului, nu doar sămânța de scandal de care UDMR avea nevoie pentru a trece pragul electoral la europarlamentare?
Institutul „Elie Wiesel” a risipit acum și ultima acuzație, cea referitoare la simbolistica monumentului funerar din cimitirul de la Valea Uzului, unde odihnesc 1306 militari de șapte naționalități, căzuți în cele două războaie mondiale: „Simbolul este răspȃndit ȋn ȋntreaga Europă, cu o frecvență sporită pe monumente funerare din Irlanda și Scoția. Ȋn Romȃnia, se ȋntȃlnește cu precădere ȋn zona Maramureșului, atȃt pe monumente funerare, cȃt și pe porțile de lemn maramureșene”.
Foto: Cea mai veche cruce celtică păstrată în lume, cu o vechime de peste 1000 de ani, este monument național în Irlanda
De asemenea, adăugăm noi, pe lângă insulele britanice, crucea celtică se regăsește și în Franța – în Normandia și Masivul Central. Cele mai vechi cruci păstrate de acest fel datează din secolele IX-X, precum cea de la Monasterboice, din Irlanda, considerată monument național. Faptul că fugitiv, în cursul istoriei, acest simbol a fost utilizat de grupări de extrema dreaptă ce înseamnă – că toate crucile celtice, din Irlanda la porțile maramureșene, trebuie trecute prin foc?
Ce ar trebui făcut atunci cu statuile lui Horthy și piețele ce-i poartă numele în Ungaria, servind cultul – unic în Europa! – al unui dictator fascist responsabil de moartea a 600.000 de evrei din Ungaria și Transilvania ocupată?
Din păcate, acest cult fascist hrănește o politică revizionistă pentru care circul în jurul cimitirului de la Valea Uzului e doar un episod din spirala a ceea ce profesorul Dan Dungaciu acuză ca fiind co-suveranizarea Transilvaniei – strategie din care face parte, de altfel, și preluarea în curs a presei de limbă maghiară din Ardeal sub controlul financiar și ideologic al guvernului Orban.
„Astăzi, Ungaria nu vrea să rupă Transilvania de România, că ştie că nu poate. Dar va dori un statut special pentru această regiune. La fel ca Rusia, în Transnistria şi în Dombas. Consecinţa slăbiciunii statului român va duce la decuplarea Transilvaniei de Bucureşti şi la manifestarea ei autonomă, eventual în siajul Budapestei nu ca supusă, dar sub o influenţă maghiară. În Transilvania este cultivată de ani de zile o stare de spirit favorabilă unui astfel de scenariu, pe fondul neputinţei clasei noastre politice. Putem asista, deci, la o federalizare de facto a României. Nu e nevoie ca Ungaria să ceară modificarea frontierelor, pe care nimeni nu o va aproba”, avertiza, de anul trecut, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.
Este un avertisment sever în acest sens scandalul de la Valea Uzului – cândva, un important obiectiv de pe Linia Arpad, sistemul de fortificații ridicat de Ungaria horthystă în Carpații Orientali. Și, înainte vreme, în octombrie 1916, locul rezistenței victorioase a trupelor române comandate de generalul Ioan Istrate în fața ofensivei austro-ungare din Munții Ciucului. „15 octombrie – Splendidă ținută a Armatei Prezan; succes pe Trotuș și încă mai mare succes în valea Uzului” – nota, la acea vreme, Alexandru Marghiloman.
A fost nevoie, din păcate, de un întreg circ de factură extremistă pentru a se pune problema preluării necropolei de război în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Dincolo de disputa teritorial-administrativă dintre primăriile comunei Sânmartin (jud. Harghita) și orașului Dărmănești (jud. Bacău) și de caracterul ilegal al lucrărilor efectuate în cimitir fără avizele Oficiului Național al Cultului Eroilor, statul român are obligația de a asigura cultul eroilor, conform convențiilor internaționale, începând cu Tratatele din 1919 de la Versailles, articolele 225 şi 226 și de la Saint-Germain-en-Laye, art. 171 și 172, precum și Tratatul de la Trianon din 1920, art. 155 și 156, toate reglementând în termeni similari obligația guvernelor semnatare de „a respecta și a întreține mormintele soldaților”, indiferent de naționalitatea lor.
Foto: Crucile eroilor români au fost acoperite cu saci negri de plastic
Dreptul internațional contrazice revendicarea actuală a extremiștilor maghiari de stopare a așa-zisei „naționalizări” a cimitirului. De altfel, demonstrațiile pe această temă, precum cea de la Miercurea Ciuc din 18 iunie, s-au dovedit a fi instrumentări grăbite ale cazului în vederea reiterării cererii de autonomie pentru Ținutul Secuiesc, cele întâmplate în cimitir fiind considerate „o insultă pentru comunitatea secuilor”, care ar fi tratați drept „cetățeni de mâna a doua”. „Incidentele recente în jurul cimitirului austro-ungar au redat vigoare revendicărilor autonomiste ale ungurilor din România”, s-a grăbit să vestească propaganda maghiară. A cărei influență este vizibilă și în modul în care Euronews a relatat despre tensiunile diplomatice dintre România și Ungaria pe acest subiect.
Iată de ce Valea Uzului devine un caz-școală despre modul în care se creează un focar de tensiune și este pusă la încercare capacitatea de anticipare, prevenire și reacție a statului român într-un punct nevralgic.
Iar provocarea e abia la început.
*Horia Blidaru lucrează în Bruxelles şi este membru al Consiliului de Experți LARICS.