Autor: Paula Toma*
Preambul (Comunicat)
În cinci ani de zile, fiecare capitală europeană importantă va avea un institut de cercetare dedicat Chinei. Nu e o chestiune de „modă”, nici o intruziune „prietenoasă” a Chinei în spațiul concurent, euro-atlantic, ci o necesitate obiectivă. Dacă China este – și este! – o „provocare structurală” pentru Vest, și nu doar o „problemă”, precum Federația Rusă, este limpede că imperativul major al oricărui stat serios este cunoașterea acelei provocări. URSS nu a fost pentru Occident, mai ales în ultimele decenii de viață, o provocare nici măcar comparabilă cu China de astăzi. Și totuși, institutele de sovietologie, publicațiile, conferințele etc. s-au dezvoltat vertiginos. Așa se va întâmpla și azi cu atitudinea față de China. Indiferent cum definești acest colos, cum te raportezi la el, important este să încerci să îl cunoști în datele lui reale. China va deveni, dacă nu a devenit deja, cel mai important subiect de politică externă pentru Occident, inclusiv academic.
Sub acest imperativ, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) pune bazele unui asemenea demers. Punctul de plecare este un proiect de cercetare intitulat „China la zi”, respectiv o analiza sistematică a situației din China plecând de la revista presei chineze pe care cercetătorii și bursierii institutului o vor realiza direct de la sursă și o vor comenta săptămânal. Proiectul este realizat împreună cu Fundația Universitară a Mării Negre „Mircea Malița” (FUMN), aflată sub egida Academiei Române, care oferă bursele de cercetare „Mircea Malița”, în memoria ilustrului academician și diplomat, inclusiv tinerilor specialiști sau în curs de specializare pe China.
Proiectul va demara, sistematic, începând cu luna septembrie, iar detaliile vor fi disponibile pe site-urile celor două instituții academice care girează acest proiect unic în România.
(ISPRI și FUMN)
China – uriașul necunoscut care s-a trezit
China, o putere în ascensiune, reprezintă o enigmă pentru noi toți. Nu încetează niciodată să ne uimească, chiar să ne șocheze, stârnindu-ne permanent atenția și curiozitatea.
Lăsând la o parte atitudinea noastră politică sau personală față de China, sau tot ceea ce citim în mass-media occidentală și imaginea pe care dorește uneori să ne-o creeze despre această țară, ar trebui să reflectăm asupra unui lucru, și anume: câți dintre noi își propun și reușesc cu adevărat să înțeleagă China de astăzi?
Răspunsul poate fi unul surprinzător. Vom realiza că puțini sunt cei care înțeleg modul de gândire, viziunea poporului chinez asupra vieții, sistemul politic al acestei țări, selecția elitelor, viziunile strategice, valorile promovate și că din orice perspectivă am privi-o, China este și va rămâne diferită de toate celelalte națiuni. Că ne place sau că nu ne place.
Pentru realizarea unui astfel de obiectiv în România, un punct util de plecare ar fi presa chineză, din care putem trage ușor concluzii despre mesajele transmise poporului chinez de către conducerea politică, schimbările care se produc zi de zi în această țară. Știm cu toții că „presa” face referire la toate mijloacele de comunicare existente într-o țară, la toate acele elemente de mass-media care se ocupă cu furnizarea de știri. Așadar presa include presa scrisă (ziarele, revistele), radioul, televiziunea și nu în ultimul rând, internetul (publicații online și bloguri), cel mai nou, dar și cel mai folosit mijloc de comunicare cu publicul larg.
Perspectiva de cercetare pe care ne-o asumăm în acest proiect este una obiectivă, echidistantă, de aceea, știrile prezentate publicului român vor fi traduse exclusiv din sursele chineze, așa cum apar în presa de acolo. Ne dorim ca, prin cele relatate, să oferim niște răspunsuri cât mai clare din perspectiva chineză la întrebări pe care probabil majoritatea dintre noi ni le punem atunci când vine vorba despre acest subiect; pe de altă parte, să avem la dispoziție un punct de plecare util pentru analize sistematice și dezbateri academice.
Câteva întrebări introductive.
- Câte ziare există în China și în câte limbi sunt publicate știrile?
- Care sunt ziarele oficiale, dar și cele mai cunoscute atât în China, cât și în străinătate?
- Prin ce se deosebește presa scrisă chineză de cea occidentală?
- Cine sunt formatorii de opinie publică din mass-media chineză?
- Cum se informează chinezii?
- Ce domenii stârnesc interesul publicului chinez?
- Evoluția ziarelor chinezești
În anul 1949, imediat după ce a fost fondată Republica Populară Chineză, Partidul Comunist Chinez a început, din rațiuni propagandistice, să acorde o mare importanță jurnalismului, ceea ce a condus la o dezvoltare implicită a industriei ziarelor. Astfel, în China continentală au început să fie publicate din ce în ce mai multe ziare.
A urmat apoi o perioadă în care numărul ziarelor a început să varieze, fie creștea, fie scădea, fiind puternic influențat de fluctuațiile economiei.
Mai târziu, în anul 1978, când Deng Xiaoping a inițiat politica de reformă și deschidere spre exterior, a început să apară o mare varietate de ziare. Acestea nu numai că au ajuns să străbată majoritatea zonelor din China, dar numărul lor a început să crească și în străinătate. După cum era de așteptat, aplicarea unei astfel de reforme a influențat creșterea rapidă a economiei și implicit a multor industrii, printre care și cea a ziarelor.
Astfel, între anii 1950 și 2000, numărul ziarelor chinezești s-a înmulțit de zece ori. Pentru o mai bună înțelegere a acestui fenomen, trebuie menționat că, timp de cinci ani (între anii 1980-1985), într-un interval de o zi și jumătate apărea un ziar nou.
În prezent, există aproximativ 3000 de tipuri de ziare chinezești, Ziarul Poporului având cel mai mare tiraj de exemplare.
Ziarele din China se împart în mai multe categorii, în funcție de zonele în care sunt distribuite (pe plan local, național sau internațional), de subiectele tratate (cultură, educație, politică, economie, business, turism, sport și divertisment), de limba în care sunt scrise (chineză, engleză sau alte limbi), de periodicitate (jurnale, săptămânale, lunare, semestriale), de clasele sociale, de vârstă, minorități etc.
Pe plan intern, cu excepția publicațiilor apărute în limba chineză simplificată sau tradițională, destinate întregului popor chinez, există și ziare scrise într-o varietate de limbi, publicul țintă fiind grupurile etnice din China.
Republica Populară Chineză recunoaște oficial 56 de grupuri etnice distincte, dintre care, populația han reprezintă circa 92% din totalul populației. Celelalte 55 de naționalități, care au o populație mai puțin numeroasă decât populația han, sunt considerate minorități naționale. În principal, acestea sunt răspândite în nord-vestul, sud-vestul și nord-estul țării.
Foto: harta principalelor grupuri etnice din China (Han, Thai, Tibetan, Mongol, Uigur). Sursa: Reddit.com.
Partidul Comunist Chinez acordă o mare atenție instruirii jurnaliștilor care fac parte din aceste grupuri etnice și dezvoltă jurnalismul în zonele în care acestea trăiesc. Există peste 80 de ziare scrise în limbi specifice acestor minorități precum: mongolă, tibetană, uigură, kazahă etc. De asemenea, există 16 ziare care sunt publicate în 11 provincii și regiuni autonome ale Chinei. Toate aceste publicații reflectă caracteristicile și tradițiile acestor minorități, fiind – spun oficialii chinezi – „extrem de îndrăgite de cititorii lor”.
În ultimele două decenii, am fost martorii progreselor tehnologice din toate domeniile. Simțim din ce în ce mai mult că trăim într-o lume virtuală, într-o lume a online-ului. China nu face excepție. De aceea, ziarele chinezești figurează în prezent și cu o variantă în mediul online. Desigur, apariția unor astfel de site-uri a ușurat extrem de mult viața chinezilor și nu doar a lor. Teoretic, accesul la informațiile de care avem nevoie presupune un proces mai simplu, ajutându-ne să economisim atât resurse de timp, cât și financiare. Analizând și dintr-o altă perspectivă, în timp ce platformele de știri au ajuns să fie accesate într-un număr tot mai mare, numărul persoanelor care cumpără ziarele scrise, în format fizic scade din ce în ce mai mult. Gândindu-ne totuși la populația mare a Chinei și la cât de diferiți sunt oamenii între ei, acestea încă sunt cumpărate de la chioșcurile de ziare, în special de populația vârstnică.
Cum standardele societății și ale consumatorilor devin din ce în ce mai ridicate, fiecare produs creat trebuie să le satisfacă nevoile, de aceea aceste portaluri sunt permanent îmbunătățite. Ele sunt împărțite în domenii de interes pentru publicul țintă, articolele publicate prezintă imagini sau chiar video-uri cât mai expresive, iar știrile, inițial prezentate doar în limba chineză și engleză, sunt traduse din ce în ce mai mult într-o varietate de limbi.
- Ziarele oficiale din China
Ziarul Poporului, platforma Xinhuanet creată de Agenția de Știri Xinhua și Global Times reprezintă principalele surse oficiale de presă chineză.
Ziarul Poporului( pinyin: Rénmín Rìbào, 人民日报)
Foto: pagină din Ziarul Poporului.
Ziarul Poporului, lansat în 1946, tradus în limba engleză People’s Daily, este ziarul oficial al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), publicat la nivel mondial cu un tiraj de 3-4 milioane de exemplare. El se află în clasamentul primelor zece ziare din lume. Oferind informații directe despre politicile și punctele de vedere oficiale, conducerea țării și PCC-ul îi acordă o mare atenție și un mare sprijin.
La 1 Ianuarie 1997 a apărut și portalul online al acestui ziar People’s Daily Online (pinyin: Rénmín wǎng, 人民网 ). Știrile de pe acest site sunt traduse într-o varietate de limbi precum engleză, franceză, rusă, spaniolă, japoneză, arabă, germană, portugheză.
Platforma Xinhuanet ( pinyin: Xīnhuà wǎng, 新华网) a Agenției de Știri Xinhua
O a doua sursă de presă chineză importantă este platforma Xinhuanet a Agenției de Știri Xinhua (vezi foto). Etichetată drept „o ferestră deschisă larg” internauților din toată lumea, platforma se angajează să furnizeze în timp real cele mai importante știri oficiale.
Agenția de știri Xinhua ( pinyin: Xīnhuá shè, 新华社 ) a fost fondată în anul 1931, sub numele de Red China News Agency, ca organism de presă al Partidului Comunist Chinez. În prezent, ea este extrem de populară, având reporteri în peste 100 de țări din întreaga lume, inclusiv în România.
Portalul de știri creat de Xinhua are 31 de canale locale, precum și canale în engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă, japoneză, coreeană, germană, portugheză, tibetană, uigură, mongolă și publică zilnic știri în șapte limbi. Acestea sunt chineză ( simplificată și tradițională), engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă, japoneză. Știrile publicate sunt din domenii precum politică, finanțe, sport, tehnologie, IT, sistem juridic, societate, divertisment, educație, lectură, automobile etc.
Din punct de vedere al publicării și al ratei de reeditare a știrilor, aceasta este cu mult înaintea celorlate medii online interne. Portalul este accesat de utilizatori din peste două sute de țări. Media vizualizărilor de pe calculator depășește 12 milioane, iar cea de pe telefoanele mobile 300 de milioane de persoane pe zi.
Potrivit clasamentelor făcute recent, Xinhuanet se află pe locul 70 în topul a peste 700nde milioane de site-uri web din lume, depășind semnificativ site-urile altor agenții de știri precum The Associated Press, Reuters, Agence France Presse, ocupând locul 11 în clasamentul național.
Global Times (pinyin: Huánqiú shíbào, 环球时报)
Global Times este un ziar internațional de știri sponsorizat de Ziarul Poporului. A fost fondat în ianuarie 1993 la Beijing. Reflectând naționalismul chinez și ideologia oficială, ziarul are o mare influență în China continentală. Stilul său este unul mai popular, mai direct, mai radical decât alte mass-media.
Global Times are atât versiune în limba chineză, cât și în engleză, are un centru global de cercetare și analiză a opiniei publice, cât și două reviste Life Times (pinyin: Shēngmìng shíbào,《生命时报》) Satire and Humor (pinyin: Fèngcì yǔ yōumò《讽刺与幽默》). Redactorul-șef al acestui ziar este Hu Xijin, un formator de opinie publică de mare importanță în China continentală. La fel ca și în cazul Ziarului Poporului, a fost creată o platformă online a Global Times (pinyin: Huánqiu wǎng, 环球网)
3. Ziarele cunoscute atât în China, cât și în străinătate
Bineînțeles că pe lângă ziarele oficiale, deja menționate, care prezintă opiniile celor care fac parte din aparatul statului, există și alte ziare importante. Datorită știrilor publicate zi de zi și a subiectelor diverse abordate din domenii precum economie, politică, teme sociale, China Daily, Shanghai Daily, South China Morning Post, BJD News, Reference News reprezintă la rândul lor surse de presă scrisă cu o mare influență atât în China, cât și în străinătate.
4. Cum se informează un chinez?
Încercarea de a găsi un răspuns la întrebarea „Cum se informează un chinez?” ne va conduce spre descoperirea noilor progrese făcute de companiile chineze. Mai exact, este vorba despre apariția unor aplicații care, create inițial cu alte scopuri, au ajuns să fie atât de dezvoltate încât au început să reunească principalele știri oficiale publicate de cele mai importante și de încredere portaluri din China. Numărul aplicațiilor de tipul acesta crește semnificativ, funcțiile lor fiind din ce în ce mai variate.
Toutiao (pinyin: Tóutiáo, 头条)
Spre exemplu, aplicația Toutiao accesată de chinezi de toate vârstele, colectează și sortează extrem de bine știrile importante, astfel printr-un singur click și alocarea a câteva minute, cititorii chinezi sunt puși la curent cu noutățile, cu toate transformările care se produc în lume.
Aplicația este foarte diversificată. Pe lângă platforma de publicare a informațiilor lansată pentru mass-media (unde ajută guvernul, diversele mass-medii cât și unele companii din China să își publice conținuturile), aceasta prezintă și multe alte funcții precum: funcție de tracking (de depistare a persoanelor dispărute), funcție aritmetică (de citire a datelor mari), identificarea de informații false etc.
Referitor la ultima funcție menționată, trebuie adăugat faptul că, deși conținutul unei știri de pe un portal din China nu prezintă critici ori comentarii (știrile sunt o raportare de evenimente), nu există libertatea de exprimare a opiniei publice (așa cum există în presa scrisă occidentală și cum o înțelegem noi în Europa). Există acolo o rubrică unde cititorii pot adresa întrebări, își pot exprima părerile sau chiar posta conținuturi noi. Așadar, o astfel de funcție de identificare a informațiilor false este benefică și absolut necesară pentru a câștiga încrederea utilizatorilor. Din acest motiv, mulți chinezi folosesc cu încredere aplicația. Pe baza celor prezentate mai sus, putem spune că din perspectiva conținutului, această aplicație semi-oficială este mai liberă decât multe altele – după criteriile presei din China, firește.
Toutiao este foarte lăudată de chinezi. Are și mult divertisment, dar și videoclipuri educative despre istoria Chinei.
Destul de inovative aceste aplicații, nu-i așa? Acum, dacă ar fi să analizăm și numele dat acestei aplicații, acesta este la fel de smart gândit, precum și aplicația în sine. Denumirea completă „今天头条Jīnrì Tóu tiáo” s-ar traduce prin „Știrile de astăzi”, însă prin varianta scurtă„头条” , primul caracter semnifică „cel/ cea dintâi”(știre), așadar ne induce sentimentul că ne transmite cele mai importante știri. După același concept funcționează și aplicația Sina (pinyin: Xīnlàng新浪, în traducere „ Noul Val ” (de știri)).
5. Diferențele dintre presa scrisă chineză și cea occidentală
Analizând conținutul știrilor din presa scrisă chineză, stilul în care acestea sunt redactate, valorile care sunt promovate, libertatea de exprimare a opiniei publice, chiar și principiile după care se ghidează reporterii, vom observa că presa scrisă chineză este radical diferită de cea occidentală.
O perspectivă obiectivă
Deși există un număr foarte mare de ziare în China, dacă ne raportăm la știrile transmise la nivel național, strict din ziarele oficiale, vom observa că informațiile sunt în mare parte aceleași. Fiecare sursă de presă are și editoriale, care diferă mult față de cele din Occident. Nu se fac analize, comentarii, critici. În China, comentariile se fac la nivel înalt.
O altă diferență majoră între publicațiile din China și cele din Occident o reprezintă libertatea de exprimare. Din perspectiva occidentală, este considerată o cenzură impusă de China, în timp ce din perspectiva chineză este o filtrare a informațiilor.
În timp ce în publicațiile străine, informațiile sunt transmise dintr-o perspectivă subiectivă, presa chineză pune mare accent pe ceea ce ea numește „perspectiva obiectivă”. Desigur, prin relatarea de știri sau selecția acestora sunt transmise în mod indirect anumite mesaje, dar nu așa cum obișnuiește Occidentul să o facă. Conducerea chineză dorește să stimuleze și să transmită poporului său o energie cât mai pozitivă, făcându-l astfel să lupte pentru un viitor mai bun și mai prosper. De aici și stilul știrilor livrate populației chineze, care sunt „filtrate”, cum spun chinezii, inclusiv prin prisma efectelor sociale și morale ale acestora. Este o viziune net diferită de cea occidentală, iar ideea strictă de „cenzură politică” nu acoperă realitatea chineză din acest punct de vedere.
Filtrarea informațiilor. Filosofia „știrii pozitive” la chinezi
Administrația de Stat pentru Presă, Publicații, Radio, Film și Televiziune, instituție coordonată cu Departamentul pentru Publicitate a Partidului Comunist Chinez autorizează întreaga activitate a mass-mediei și a new-mediei. Ea este cea care eliberează licențele de funcționare a tuturor instituțiilor de presă din China, fie ele tradiționale sau new-media. După cum ne sugerează și denumirea sa, aceasta controlează în mod direct companiile mass-media de nivel național (CCTV- postul central de televiziune, postul național de radio, Radio China Internațional), precum și studiourile de film, televiziune și organizațiile neguvernamentale din domeniu.
Occidentul comentează într-un registru negativ cenzura impusă de statul chinez. Însă, ne-am întrebat vreodată cum vede populația Chinei acest lucru? Dar chinezii ajunși în străinătate? Cum resimt ei această filtrare a informațiilor?
Mai întâi trebuie spus faptul că poporul chinez pune un accent deosebit pe importanța armoniei familiale și sociale. China s-a dezvoltat urmărind menținerea armoniei între grupurile sale etnice, cel puțin în teorie. A simțit nevoia de a induce societății un comportament în limitele morale și politice ale statutului. Așadar, s-a urmărit în permanență ca toate subiectele care puteau declanșa panică, tensiuni în popor să fie evitate. Însă, acest lucru nu înseamnă că presa scrisă chineză reflectă numai lucrurile bune, pozitive din societate. Există și știri în care se fac dezvăluiri de cazuri de corupție, accidente etc. Sentimentul pe care îl ai după citirea unui ziar din China este complet diferit de cel din Occident. Lipsesc acele știri piperate, de scandal sau programele audio-video marcate de scene (chiar) obscene.
Deocamdată, cel puțin, trebuie să recunoaștem un fapt: majoritatea chinezilor se pare că au foarte mare încredere în guvern și, pentru mulți dintre ei, nu există o țară mai bună, mai prosperă decât China. De aceea poate nici nu resimt atât de puternic fenomenul cenzurii din presa lor; care cenzură, din perspectiva occidentală, este fenomentul dominant și determinant al presei din China.
6. Formatorii de opinie publică
După cum am precizat deja, comentariile, criticile cu privire la anumite teme importante din presa scrisă se fac la nivel înalt. Odată cu trecerea presei în mediul online, a început să se dezvolte și un sistem al bloggurilor, al formatorilor de opinie publică.
Spre deosebire de Occident, formatorii de opinie publică din China nu sunt editorialiștii, ci oameni care s-au specializat neîntrerupt în anumite domenii de cercetare și comentează strict felia lor de competență. În general, aceștia sunt absolvenți ai celor mai prestigioase universități din China, deveniți ulterior profesori, ocupând în același timp și alte funcții importante la nivel de administrație academică și nu numai.
Selecția care urmează este, evident, una personală și extrem de sumară.
Jin Canrong (pinyin: Jīn Cànróng, 金灿荣)
Un astfel de exemplu este profesorul Jin Canrong, cunoscut și din postura de prodecan al Institutului de Relații Internaționale al Universității Renmin (Renmin University of China, pinyin: Rénmín dàxué, 人民大学) din Beijing. Acesta este foarte urmărit în mediul online, atât în China, cât și peste hotare, canalul său figurând și pe Youtube – canalul său YouTube金灿荣频道. (Site: https://www.youtube.com/channel/UCBXcmuXNObHgRzMHwXP2sLQ)
El se remarcă în primul rând, prin studiile absolvite. A urmat cursurile a trei universități prestigioase din China, obținând o diplomă de licență în Științe Politice de la Universitatea Fudan din Shanghai (Fudan University, pinyin: Fùdàn dàxué, 复旦大学), diplomă de master de la Academia Chineză de Științe Sociale (Chinese Academy of Social Sciences, pinyin: Zhōngguó shèhuì kēxuéyuàn, 中国社会科学院)și una de doctor de la Institutul de Relații Internaționale din cadrul Universității din Beijing (Peking University, pinyin: Běijīng dàxué,北京大学)
Prin munca sa de cercetare, prin lucrările și analizele făcute, Jin Canrong a devenit un renumit politolog chinez, un expert în Relații Internaționale, mai ales în direcția China-SUA. Sistemul politic american și cultura politică, diplomația SUA, relațiile sino-americane și ale marilor puteri, diplomația și strategiile Chinei reprezintă principalele sale domenii de cercetare.
Acesta a publicat 100 de lucrări academice, peste 1000 de articole pentru mass-media, 10 cărți scrise și 5 traduse, incluzând „The Liberal Tradition in America” (Louis Hartz), „Between Hope and History: Meeting America’s Challenges for the 21st Century” (președintele Bill Clinton) și „Diplomacy” (Henry Kissinger).
În vârstă de 59 de ani, profesorul Jin Canrong stârnește interesul, admirația și curiozitatea întregului public chinez. Profesori universitari, oficiali chinezi, studenți, persoane interesante de domeniul Relațiilor Internaționale, Politică, Diplomație și nu numai urmăresc cu mult interes postările sale de la diverse emisiuni unde este invitat să vorbească. Limbajul său concis, direct, perspectivele din care analizează fiecare problemă, argumentele aduse sunt principalele particularități prin care acesta a cucerit publicul chinez. Darul său este de a explica foarte clar, pe înțelesul tuturor situația internațională complexă.
În mediul online, Jin Canrong este extrem de apreciat și mulți internauți spun că succesul său se datorează cunoștințelor, experienței de studii din străinătate, numărului mare de țări vizitate (peste 80 de țări), cât și a timpurilor și schimbărilor pe care le-a trăit și experimentat.
Wang Jisi (pinyin: Wáng Jīsī, 王缉思)
Foto: profesorul WangJisi.
WangJisi se remarcă datorită pregătirii sale, a muncii de cercetare și a funcțiilor deținute. A fost decanul Institutului de Relații Internaționale al Universității din Beijing. În perioada 2005-2013 a fost membru al Comitetului Consultativ pentru Politică Externă al Ministerului de Externe al Chinei.
A fost consultant pentru un număr mare de instituții (Institutul Asia Society Policy, School of Global Affairs and Public Policy at the American University in Cairo, International Crisis Group, Afghan Institute of Strategic Studies) și reviste internaționale (The American Interest și Global Asia). A fost nominalizat de două ori (în anul 2005 și în 2012) de revista Foreign Policy ca făcând parte dintre primii 100 gânditori globali.
Diplomația celor două mari puteri – SUA și China, relațiile sino-americane, problemele de securitate în regiunea Asia-Pacific,teoria politicii internaționale constituie domeniile sale de cercetare, iar majoritatea lucrărilor publicate au legătură strictă cu acestea.
Ye Hailin (pinyin:Yè Hǎilín, 叶海林)
Foto: Ye Hailin.
Ye Hailin,cunoscut din postura de prodecan al Institutului Național de Strategii Internaționale al Academiei Chineze de Științe Sociale este un alt expert în problemele internaționale.La fel ca și ceilalți profesori menționați mai sus, el a absolvit specializarea Relații Internaționale a prestigioasei Universității din Beijing, înscriindu-se ulterior la cursuri de master de drept.
Pe lângă funcția pe care o deține, el este și redactor-șef adjunct și directorul departamentului editorial al revistei științifice „Studii privind Asia de Sud” (South Asian Studies, pinyin: Nányà yánjiū,《南亚研究》); directorul Centrului de Cercetare al Asiei de Sud (Center for South Asian Studies, pinyin: Zhōngguó shè kē yuàn nányà yánjiū zhōngxīn 中国社科院南亚研究中心) al Academiei Chineze de Sțiințe Sociale. Din 2000-2004 a fost funcționar public, în perioada 2004- 2006 a fost secretar III al Ambasadei Chinei în străinătate.
Politicile regionale ale Asiei de Sud, relațiile internaționale, antiterorismul și securitate netradițională reprezintă domeniile sale de interes.
Jurnaliști chinezi reputați
Hu Xijin (pinyin: Hú Xījìn, 胡锡进), redactorul șef al ziarului Global Times
Foto: Hu Xijin.
Hu Xijin este un reporter chinez foarte cunoscut atât în China, cât și în străinătate. Este urmărit de publicul internațional pe canalul său de Youtube Global Times Hu Xijin. A fost reporter în Statele Unite, Japonia, Taiwan și alte țări.
A relatat nenumărate știri în exclusivitate și a participat la organizarea multor interviuri. În anul 1982, a absolvit Institutul de Relații Internaționale al Armatei de Eliberare a Poporului Chinez în anul 1986 s-a alăturat Partidului Comunist Chinez, iar un an mai târziu a început cursurile de masterat ale Universității de Studii Străine din Beijing (Beijing Foreign Studies University, pinyin: Běijīng wàiguóyǔ dàxué 北京外国语大学). În 1989 a obținut și o diplomă de master în fosta Uniune Sovietică.
Bai Yansong (pinyin: Bái Yánsōng, 白岩松), comentator și prezentator CCTV
Foto: Bai Yansong.
Bai Yansong, de naționalitate mongolă, este un cunoscut prezentator, reporter, comentator de știri și scriitor chinez. Este fost absolvent al Universității de Comunicare din China (Communication University of China, pinyin: Zhōngguó chuánméi dàxué,中国传媒大学), specializarea Jurnalism. În prezent este comentatorul programului TV „Știri 1+1” (pinyin: Xīnwén 1+1,新闻1+1) și prezentatorul programului de știri săptămânale al postului central de televiziune CCTV, vicepreședinte al Societății Crucea Roșie din China și concomitent vicepreședinte al Asociației tinerilor voluntari din China.
Ascensiunea sa a fost foarte interesantă: în 1993, a participat la înființarea programului TV Oriental Horizon (pinyin: Dōngfāng shíkōng, 东方时空); în 1997, a participat succesiv la emisiunile TV difuzate în direct, în cadrul cărora au fost prezentate evenimente extrem de importante precum redobândirea Hong Kong-ului și închiderea Barajului Celor Trei Defileuri, cunoscut și ca Barajul Sanxia, un subiect foarte controversat. În anul 1999, a transmis în direct momentul în care China a recâștigat suveranitatea asupra Macao și a luat parte și la transmisia în direct a celei de-a 50-a aniversări a Zilei Naționale.
În 2000 i-a fost acordat titlul de “Top Ten Youth Outstanding Youths”. Trei ani mai târziu, Bai Yansong a devenit prezentatorul programului de știri „News Weekly” pinyin: Xīnwén zhōukān, 新闻周刊) difuzat pe canalul de televiziune CCTV-13. În 2009, 2010, 2016 a fost premiat pentru calitățile sale excepționale de prezentator. Premiul din 2016, îl clasează în topul celor 10 cei mai buni prezentatori din China. În anul 2012 a fost comentator al ceremoniilor de deschidere și de închidere ale Jocurilor Olimpice de la Londra.
Ma Xiaolin (pinyin: Mǎ Xiǎolín, 马晓霖), comentator de știri și afaceri externe
Foto: Ma Xiaolin.
Ma Xiaolin, este un alt expert în probleme internaționale, comentator de știri și afaceri externe, redactor șef al dialogurilor din cadrul interviurilor despre Decodarea inițiativei Un drum, o centură („Belt and Road Initiativ Deciphered”, pinyin: Jiěmǎ yīdài yīlù, 解码一带一路).de la NING XIA SATELLITE TV. Principalul său domeniu de cercetare îl reprezintă studierea Orientului Mijlociu, diplomația chineză, problemele internaționale, relațiile marilor puteri, terorism, securitatea energetică reprezintă domeniile sale de cercetare. A lucrat pentru Agenția de Știri Xinhua timp de 17 ani (1988-2005) în calitate de editor de știri internaționale, editor șef, reporter acreditat al filialei din Kuweit, fondator şi reporter şef al filialei Gaza.
Ma Xiaolin a fost și profesor la prestigioasa Universitate de Studii Străine din Beijing. Este primul director al programului „Observații și comentarii internaționale”, membru expert al „Grupului principal de raportare a războiului din Irak” al Agenţiei de Ştiri Xinhua, corespondent special al războiului din Irak, redactor şef al revistei „Globe”, cercetător în cadrul Centrului de studiu al problemelor mondiale .
Din 2005 s-a consacrat internetului. A creat două platforme IDGVC Partners și platforma www.bishe.com (Bólián shè), primul blog privat din China și prima comunitate de blog cu nume reale, prima care a inițiat modelul de gestionare a sistemului de rețele din China.
Yang Yu (pinyin: Yáng yǔ, 杨禹), CCTV, „cel mai bun comentator de știri din istorie”
Foto: Yang Yu.
Comentator important al postului central de televiziune CCTV, Yang Yu este foarte cunoscut atât în țară, cât și în străinătate. El este și vicepreședintele cotidianului China Reform Daily (pinyin: Zhōngguó gǎigé bàoshè, 中国改革报社). În mediul online, este considerat a fi „cel mai bun comentator de știri din istorie”. În noiembrie 2018 câștigă premiul care îl clasează printre „cele 100 de modele de energie pozitivă de pe internet”.
Și șirul unor astfel de exemple poate continua. Toți acești profesori, comentatori, reporteri sunt un exemplu de mândrie și de inspirație pentru publicul chinez; cel puțin pentru marea lui majoritate. În mediul online, mulți susțin că, datorită încrederii pe care aceștia o au în ei, transmit o energie pozitivă și încredere publicului. Bineînțeles că apar și critici la adresa acestora. Întotdeauna vor exista păreri pro și contra, chiar și în China. Unii sunt de părere că datorită funcțiilor pe care le dețin, acești comentatori sunt oameni ai guvernului, însă mulți îi îndrăgesc și refuză să îi privească în felul aceasta.
Există și situații în care acești formatori de opinie publică aduc unele critici statului. De exemplu, Jin Canrong a susținut la un moment dat că politicile PCC sunt mult prea radicale. Hu Xijin, considerat uneori mult prea radical, a afirmat că pentru a da speranță poporului chinez, societatea chineză trebuie să dea dovadă de o altfel de vitalitate.
7.Domeniile de interes ale chinezilor
După cum putem observa, mijloacele de comunicare din China sunt extrem de variate.
Dar oare toți chinezii citesc presa scrisă? Cum se informează un chinez obișnuit?
Informarea se face bineînțeles în funcție de interesul și timpul fiecăruia. Dacă unele persoane urmăresc zilnic presa scrisă ori canalele formatorilor de opinie publică, altele află principalele știri prin intermediul televiziunii, în principal prin urmărirea telejurnalului, care începe de la ora 19 în fiecare seară și durează o jumătate de oră.
Televiziunea, un pilon al informării oficiale
CCTV, postul central de televiziune din China, cu cele 50 de canale ale sale pe care sunt difuzate diferite tipuri de programe, este accesibil pentru mai mult de un miliard de telespectatori în șase limbi diferite. Majoritatea programelor sale sunt un amestec de știri, documentare, educație socială, comedie, divertisment și dramă etc. Postul a fost înființat la 1 mai 1958 ca o agenție de știri și opinie publică de stat, care acționează ca purtător de cuvânt al PCC. CCTV a creat chiar și o platformă de știri transmise în limba engleză CCTV com English.
CGTN, CCTV News sau CCTV-9 așa cum era cunoscut înainte, este un canal internațional de știri transmise în limba engleză, unul dintre cele șase canale care aparțin de compania China Global Television Network, cu sediul în Beijing. În prezent, CGTN are trei birouri din care își efectuează transmisiunile. Biroul central se află la Beijing, iar celelalte două la Nairobi și Washington D.C, precum și alte 70 de birouri în întreaga lume. Acest canal de televiziune transmite buletine de știri, programe de știri și reportaje amănunțite.
Xinwen Lianbo (pinyin: Xīnwén liánbò, 新闻联播), telejurnalul cel mai vizionat
Telejurnalul menționat anterior se numește Xinwen Lianbo și constituie unul dintre cele mai vizionate programe de știri, fiind redat pe toate posturile TV locale din China continentală. Programul reprezintă un mijloc prin care statul își informează cetățenii cu privire la întâlnirile guvernamentale, problemele economice și politice majore și activitățile liderilor Chinei. Acesta reflectă pozițiile oficiale ale Partidului Comunist Chinez cu privire la o gamă largă de chestiuni.
O altă cale de comunicare și de informare este radioul, folosit în mare parte de populația mai vârstnică din China.
În privința domeniilor de interes este foarte greu de făcut un clasament. Fiecare cetățean chinez se informează în funcțiile de nevoile și problemele care îl interesează. Există categorii de oameni care sunt interesați în mod special de sursele oficiale, ziarele oficiale, principalele dezbateri făcute de formatorii de opinie, de purtătorii de cuvânt ai Ministrului de Afaceri Externe. O altă categorie a societății are domenii de interes mai diverse precum politică, economie, divertisment, în timp ce populația în vârstă a Chinei este preocupată și de alte probleme precum tratarea unor boli etc. Poporul chinez își va găsi sursa potrivită având în vedere diversitatea extraordinară a tot ce înseamna mass-media în China. Diversitate, desigură, în termenii chinezi, incomparabili, cum am mai spus, cu mass media cu care suntem noi obișnuiți.
În concluzie, sperăm ca toate cele prezentate în cadrul acestui material introductiv să contribuie la o cât mai bună înțelegere a ceea ce reprezintă presa chineză în ziua de astăzi.
Evident, este o picătură din imensitatea comunicării publice de acolo.
*Paula Toma este cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” și bursieră „Mircea Malița” în cadrul proiectului „China la zi”.