Dan Dungaciu*
Premierul Pavel Filip (dreapta) urmărit atent de șeful lui de partid, Vladimir Plahotniuc
Premierul Filip a spus-o în The Guardian. Cu subiect si predicat. Pentru guvernul de la Chișinău, Unirea cu Romania este exclusă. Sigur, toți știau asta, chiar și cei care se prefăceau că nu știu. Era o minciună frumoasă, o „ambiguitate constructivă”, cum ar numi-o, pedant, analiștii. Șocul declarațiilor din publicația britanică ale prim-ministrului moldovean vine din altă parte: a încălcat o linie roșie de comunicare. A spus ceea ce nu se cuvenea să spună. Și a spus-o tare, în public. Nu e frumos, nu e politicos. A spus ceea ce gândea, el și partidul său, încălcând o convenție asumată tacit. Dacă mă minți, minte-mă frumos… De aici și jena de a comenta declarațiile sale pe ambele maluri ale Prutului.
Dar Pavel Filip a mai spus ceva în interviul cu pricina. Și asta e mult mai grav. Pentru prima dată la Chișinău, un șef de guvern „european” acreditează ideea că ceea ce fac Rusia și România în R. Moldova este la fel, doar cu semn schimbat. Și asta este cu adevărat inacceptabil, inadmisibil și impardonabil.
Dar să le luăm pe rând.
Premierul Filip dă jos masca Binomului Plahotniuc-Dodon
Premierul Pavel Filip în The Guardian
Declarația cu excluderea Unirii nu e gravă în sine, ci prin consecințe. Este, cum spuneam, o cădere a măștilor. O dezvrăjire a spațiului politic moldovenesc.
Narațiunea oficială suna așa. Împăratul cel Bun (Vladimir Plahotniuc) și curtea sa (guvernul lui Pavel Filip și majoritatea parlamentară), se luptă din răsputeri cu Balaurul cel Rău (Președintele Igor Dodon). Primii vor în Europa, vor relații frățești cu România, vor ca Bucureștiul să fie principalul partener etc. etc. A doua tabără vrea confruntare cu UE, cu Bucureștiul, este anti-românească și anti-unionistă. De aceea trebuie susținută, cu orice preț și fără crâcnire, guvernarea Filip în această luptă – imaginară – între îngeri și demoni.
Evident, tabloul e fals. După cum am scris aici la Larics cu un an în urmă, geografia politică din RM este alta. Binomul Plahotniuc-Dodon face jocurile și, fie că au cuțitele la spate și că se concurează în alegerile parlamentare din noiembrie, în acest moment nu există un război între Plahotniuc și Dodon. Relațiile dintre ei au fost de fiecare dată jucate, rolurile distribuite, așa cum s-a petrecut și recent la Chișinău, cu ocazia zilelor de 8 și 9 mai, când au colaborat și și-au împărțit frățește Piața Marii Adunări Naționale sărbătorind și o zi sovietică și una „europeană”. Vițelul moldovenesc joacă, ca de obicei, la două capete. Singura diferență este că acum are și el două capete.
În ceea ce privește „unionismul”, Dodon și socialiștii sunt anti-unioniști, Plahotniuc/Filip și partidul Democrat – ne-unioniști. Declarația lui Filip din The Guardiat nu a făcut decât să expliciteze asta și să o spună în față. Nu e nicio diferență de fond, doar de nivel.
Prin această grilă de lectură, singura corectă, devine limpede acum de ce în R. Moldova nu s-a organizat NIMIC dedicat Centenarului Marii Uniri, de către nicio instituție oficială guvernamentală, parlamentară sau prezidențială, că au fost ignorate sistematic și ostentativ evenimentele de acum 100 de ani. Aceasta este explicația și de ce actuala majoritate parlamentară nu redenumește în an centenar parlamentul de la Chișinău în Sfatul Țării, de ce nu se votează în forul legislativ schimbarea, conform deciziei Curții Constituționale, articolului 13 privitor la limba de stat, care, în continuare, se cheamă oficial „limba moldovenească cu grafie latină”. Identitar, nu există pe fond nicio diferență între Vladimir Voronin, Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc sau Pavel Filip.
Iată mai jos o mostră elocventă de cum se „războiește” președintele Dodon cu premierul Filip când e vorba despre declararea anului 2018 Anul „Ștefan cel mare și Sfânt” (manifestare inventată pentru a ignora și dubla Centenarul românesc).
Jena resimțită la Chișinău, dar și la București, ca urmare a interviului lui Pavel Filip din presa britanică de aici provine. A confirmat tabloul de mai sus, cunoscut de aproape toată lumea, dar nu recunoscut. O ambiguitate strategică, cum ziceam, care acum nu mai e ambiguitate. E o evidență.
Cum vom reacționa la ea? Simplu. Ne vom face cu toții că nu există.
Presa oficială de la Chișinău tace și ea
Încurcătura provocată de declarațiile premierului și conștiința acută că s-au depășit liniile roșii ale „ambiguității strategice” s-a resimțit și la Chișinău. Astfel, trustul de presă a lui Vladimir Plahotniuc – șeful partidului de guvernare, inclusiv al lui Pavel Filip – a încercat să minimalizeze sau să deturneze declarațiile din The Guardian, excluzând din comentarii și știri orice referire la România.
Iată două mostre. Prima este de la televiziunea oficială de partid și de stat Publika, care titrează radios despre cele 60 de procente care ar dori aderarea republicii la UE.
În realitate, titlul este un fake news. Aceasta nu este o declarație a premierului Filip făcută în interviu, ci o menționare a autorului britanic menite să contextualizeze declarațiile premierului moldovean. Iată paragraful: „A recent Imas poll showed that 60% of Moldovans would vote to join the EU… However, previous pro-EU coalitions have been undone by corruption scandals”.
Faptul că s-a preferat această formula și nu citarea direct a afirmațiilor tranșante ale lui Pavel Filip arată limpede că Chișinăul oficial vrea să țină în viață, prin perfuziile dezinformării, minciuna pro-românismului actualei guvernări.
Dacă a ținut până acum, de ce nu ar ține și în continuare?
În același fel procedează și Canal 2, tot un oficios al Partidului Democrat, de guvernământ. (Pentru cei care se fac că uită, Canal 2, parte a trustului lui Vladimir Plahotniuc, transmite acum pe frecvența care, altădată, era a TVR 1. În vremea lui Voronin i-a fost luată frecvența, iar în vremea lui Filat/Plahotniuc nu i-a mai fost redată televiziunii române niciodată!)
Aici nu se mai falsifică declarațiile premierului și se alege, strategic, una neutră, trecându-se cu vederea ostentativ orice referință la România, unionism sau echivalarea României cu Rusia.
Semnale sunt clare. Mesajul era pentru Occident și Rusia, nu pentru București sau publicul din republică, unde guvernarea trebuie să joace, în cadrul Binomului, rolul fratelui european radical diferit de socialiști, inclusiv sau mai ales în atitudinea față de România.
Tăcerile unionismului plahotnicist
Și încă o tăcere mai trebuie semnalată aici. Tăcerea adepților – explicit sau tacit – ai unionismului plahotnicist. L-am definit în altă parte. Este vorba despre acel unionism lansat/girat de oficialii de la Chișinău – unionism cu voie de la poliție, cum ar zice Caragiale – și care se manifestă strict prin atacul asupra lui Igor Dodon și menajarea ostentativă a lui Vladimir Plahotniuc și a guvernului Filip. Este vorba despre cei care, declarați unioniști și vânători de potcoave de politicieni morți din România, nu atacă niciodată nici guvernul sau majoritatea de la Chișinău – doar președinția (de parcă aceasta ar avea vreo putere reală!). Răul, inclusiv anti-unionismul, ar veni doar de acolo. Igor Dodon este încarnarea răului, iar, prin recul, Vladimir Plahotniuc ar fi Binele care, camuflat, ascuns, dar metodic, ar pregăti în taină Unirea… În plus, unioniștii plahotniciști, tocmai pentru a-și justifica adeziunile, caută orice virgulă sau aluzie neunionistă a Maiei Sandu, de pildă, și îi sancționează nemilos deviaționismul de la „Cauză”.
Și acum apare dilema! Dacă premierul moldovean, la fel precum Dodon, exclude Unirea, ce mai rămâne din unionismul plahotnicist? Cu ce este mai bun Plahotniuc/Filip decât Dodon din punctul acesta de vedere? Căci Pavel Filip le-a spus-o în față. Unirea cu România se exclude. Și punctum.
La fel de semnificativă precum tăcerea trustului de presă al puterii este și tăcerea unioniștilor plahotniciști, muți precum lebedele în fața enormităților premierului pus de Vladimir Plahotniuc. Nimeni nu observă, nu comentează, nimeni nu se indignează, nimeni nu iese din front.
Ar fi comic, dacă nu ar fi penibil.
Dar vorba faimoasei reclame: „Tăcerea ta îmi spune multe”…
Dintr-o parte Rusia, din alta, România
Ajungem acum la cea mai gravă dintre afirmațiile premierului Pavel Filip. Aici lucrurile sunt grave de tot. Și fără precedent. O asemene afirmație reflectă, incomparabil mai bine decât excluderea Unirii, viziunea strategică și politică a guvernării de la Chișinău.
În declarațiile din The Guardian, premierul RM „a avertizat actorii externi asupra interferențelor în Republica Moldova. ‘Noi ne confruntăm cu țări care pompează sentimente naționaliste și întăresc această diviziune’, a spus premierul, menționând Rusia și România. ‘Și noi nu vrem să fim prinși în acest joc’.”
Ați înțeles acum? R. Moldova este o insulă de pace și europenitate într-o junglă de naționalism de unde se aud, fioros, răgetele fiarelor care vor răul „micii Elveții”. La Est – Rusia, la Vest – România! Acesta este mesajului lui Pavel Filip, premierul R. Moldova, pentru presa Occidentală!
Dacă România spune că moldovenii sunt români sau vorbesc limba română, dacă sugerează că poate nu ar fi rău ca Centenarul să fie (măcar) menționat la Chișinău, chiar și sărbătorit, dacă menționează „cuvântul cu U” (U Word) înseamnă că „pompează sentimente naționaliste” și trebuie pusă pe același plan cu Rusia!
O asemenea abordare a mai fost sugerată, în glumă, căci atunci nu și-a permis mai mult, de un lider al aceluiași Partid Democrat condus de Vladimir Plahotniuc, respectiv Marian Lupu, care repeta de câte ori putea că cea mai bună situație pentru Republica Moldova a fost când „au plecat rușii și nu au venit românii”. Evident, această situație nu a existat, istoric, niciodată în stânga Prutului, dar ce mai contează o minciună în plus în repertoriul moldovenismului sovietic/europenist. Intenția e totul și mesajul către România era evident.
De data asta lucrurile sunt mult mai grave, mai ales că vin din partea unui premier declarat pro-european care, fără sprijinul explicit, concret al Bucureștiului nu și-ar mai fi menținut republica pe linia de plutire. A echivala acțiunile României și ale Rusiei în Republica Moldova nu este doar incorect sau imoral, dar este o palmă pe obrazul politicienilor sau diplomaților din România, și nu numai a lor, care s-au străduit, cum și cât au putut, să ajute Republica Moldova chiar și în pofida majorității europene care nu agrea în niciun fel guvernarea de la Chișinău. Dincolo de suportul politic, Bucureștiul, prin banii contribuabilului român, a repus Republica Moldova pe linia de plutire și a făcut-o finanțabilă de către instanțele internaționale. Dacă nu erau banii românești, republica intra în colaps.
Când premierul moldovean primea tranșele din partea României zâmbetul era până la urechi, iar atitudinea față de București, entuziastă. Acum, relativ cu sacii în căruță, Chișinăul intră în altă logică: România este apostrofată în presa internațională, comparată cu Moscova. Rusia, cea care nu numai că nu a dat nimic, nici un ban, niciun sprijin, ci își menține în continuare trupele străine acolo, închide piețele pentru produsele din R. Moldova, pedepsește muncitorii moldoveni din Federația Rusă, sprijină separatismul și difuzează fotografii în care apar Vladimir Putin și Igor Dodon.
Cu această Rusie ajunge România să fie comparată astăzi de premierul moldovean „european” Pavel Filip – nu de comunistul Vladimir Voronin! – în presa internațională. O performanță fără precedent și fără echivalent.
Și fără rușine.
*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de experți LARICS.