Valentin Buda*
Republica Moldova s-a săturat să mimeze intențiile unui viitor european, revenind, cu „ajutorul” binomului Plahotniuc –Dodon, în zona suprarealismului geopolitic unde se afla acum 10 ani, în timpul guvernării comuniste. Concubinajul celor doi lideri politici actuali de la Chișinău nu mai lasă loc de credibilitate nici măcar pentru eventuale scenete patetice de devotament față de valorile lumii democratice, ca acelea care au adormit în ultimii ani vigilența oficialilor europeni, sensibilizându-i pe aceștia din urmă în încercarea de a aduce o umbră de normalitate în existența populației dintre Prut și Nistru. Pentru conducătorii RM, educația și învățământul au devenit activități… teroriste.
Sultanul Erdogan cere și binomul Plahotniuc-Dodon execută
Președintele Recep Erdogan și președintele Igor Dodon
Doar astfel se poate explica faptul că șapte dintre profesorii celei mai performante instituții de învățământ primar, gimnazial și mediu, liceele moldo-turce „Orizont”, au fost expulzați din fosta republică sovietică pentru a fi deferiți justiției subordonate lui Erdogan, dictatorul care a transformat Turcia într-un stat repudiat de lumea civilizată. Dar cum Republica Moldova se află departe de clubul statelor democratice și, prin gesturile din ultimele luni demostrează că nici măcar nu mai aspiră la statutul de vecin „igienic” al comunității europene, liderii de la Chișinău își permit asemenea aroganțe care arată disprețul față de ceea ce în declarații încă mai susțin că își doresc pentru proprii cetățeni. La mai puțin de două luni după ce a asistat din primul rând, în compania altor oficiali ai unor state exotice din punct de vedere al democrației, la înscăunarea noului sultan, Recep Tayyip Erdogan, Igor Dodon și-a onorat contractul de vasalitate față de dictatorul turc, îndeplinindu-i acestuia un moft mai vechi, acela de a distruge toate instituțiile de învățământ patronate de inamicul imaginar sau nu al tiranului de la Ankara. Toate acestea cu acordul tacit al coordonatorului de la Chișinău, cel care a confiscat toate instituțiile de pe malurile Bâcului, Vladimir Plahotniuc.
Ceea ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 6 septembrie 2018, este un deznodământ așteptat al unei povești de orgoliu personal a lui Igor Dodon. Șapte dintre profesorii celei mai bune școli din Republica Moldova au fost luați pe sus de angajați ai poliției secrete și, în circa 48 de ore, extrădați în Turcia pentru a fi torturați și condamnați pentru că nu sunt de acord cu despotismul lui Erdogan. Unii dintre ei din fața propriilor locuințe, alții din sălile de clasă unde predau. Nu a contat nici faptul că unii aveau cetățenia RM, nici că ceilalți solicitaseră deja azil politic în statul lor de adopție. Cu atât mai puțin deci faptul că, generații la rând, rețeaua de școli moldo-turce „Orizont” a stabilit un standarde de educație fără precedent în spațiul pruto-nistrean, monopolizând, practic, diplomele olimpiadelor școlare naționale și pregătind copii moldoveni pentru cele mai prestigioase universități din lume. Cu un avion închiriat de la Air Moldova, profesorii au fost trimiși rapid în Turcia, pentru a-și primi porția de torturi și temniță pentru delictul lor de opinie. Un act de o absurditate fără precedent, care a stârnit indignare și repulsie față de autoritățile de la Chișinău, atât din partea societății civile, cât și a reprezentanțelor diplomatice ale statelor care în ultimii ani au girat și finanțat incompetența guvernărilor așa-zis „pro-europene”.
Chișinăul pune „gülen-ismul” pe lista terorismului internațional
În comunicatele de presă ale Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău a fost repetată obsesiv partitura pericolului la securitatea națională pe care o reprezenta prezența pe teritoriul statului a acestor „teroriști”. A căror singură vină a fost că a dinamitat media locală de imbecilitate, construind un sistem de învățământ după model occidental, într-un areal în care politicieni semianalfabeți care se succed de 27 de ani la cașcaval nu s-au lămurit încă ce limbă vorbesc. Practic, toate luările de poziție ale SIS pe această temă nu au făcut decât să discrediteze și mai mult serviciul de informații, demonstrând clar că acesta a devenit doar o sculă prin care potentații zilei își reglează conturile și debitele.
De ce un deznodământ previzibil? Pentru că nu mai e un secret pentru nimeni că acesta este prețul pe care Dodon și l-a asumat, de la prima întânire cu Erdogan, atunci când președintele Turciei i-a promis renovarea clădirii Președinției de la Chișinău, devastată în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Cu cinismul și încăpățânarea caracteristică, Dodon a așteptat doar momentul potrivit pentru a se achita față de binefăcătorul său. Și ce prilej mai bun decât acum, când relația de amor cu Plahotniuc este la apogeu, iar imaginea de stat degenerat, după anularea alegerilor locale de la Chișinău și gesturile anti-europene din ultima vreme ale guvernării, nu mai poate fi înrăutățită, fiind deja la nivelul minim de după Independență, cu toate șansele unui suport comunitar compromise? Să schimbi viețile unor familii și ale unor oameni care au servit cu devotament copiilor moldoveni, cu vopselele, tencuiala și gresia de la reședința prezidențială este un barter care nu iese din standardele „morale” ale unui președinte dovedit ca mincinos și corupt, cum este Dodon. Reținerea de către agenți ai SIS, la aeroportul din Chișinău, a directorului general al școlilor, în primăvara acestui an, anunța, de asemenea, acest final „moldovenesc” al răfuielii lui Dodon cu dascălii.
Intră în scenă aburitorii Occidentului
Premierul Filip, Speakerul Adrian Candu și vice-ministrul Iurie Leancă (de la stânga la dreapta)
Tot circul mediatic ieftin pus în scenă de complicii lui Igor de Sadova, nu a făcut decât să întregească imaginea de aranjament al binomului de la Chișinău. Modul în care lacheii lui Plahotniuc au mimat indignarea față de acțiunea SIS a completat senzația de dezgust a celor care au înțeles complicitatea lor la această ticăloșie. Pe lângă marionetele Filip și Leancă, iese în evidență însă discursul șefului Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, cel care a reiterat că rețeaua de licee „Orizont” nu va fi închisă. Ceea ce a uitat speakerul să declare este faptul că, prevăzător, ca orice tată responsabil, și-a retras fiica de la această școală, mutând-o din acest an de învățământ, care a debutat cu câteva zile înainte de expulzarea profesorilor, la o altă instituție de educație.
Desigur, aceasta este doar o coincidență.
Chișinău sfidează opinia publică euro-atlantică
Decapitând conducerea unui liceu de elită din Chișinău, contrar declarațiilor tuturor celor care au participat la acest act de ticăloșie, Republica Moldova nu devine un loc mai sigur. Iar „teroriștii” despre care delirează SIS, tineri cu un coeficient de inteligență individul mai mare decât cel al consilierilor lui Dodon luați la un loc, vor prefera să își „detoneze” muniția intelectuală în folosul altor state, acolo unde profesorii nu sunt ridicați de poliția politică din fața elevilor, pentru a fi trimiși la tortură și moarte pentru că se opun unui scelerat. Iar nota de plată pentru capriciile ciudaților care conduc Republica Moldova nu se oprește aici. Judecând după intensitatea și frecvența gesturilor de ostilitate față de principii elementare ale democrației, urmează o perioadă nedeterminată de carantină pentru pacientul geopolitic pruto-nistrean. Cel care până nu demult se visa membru cu drepturi depline al Uniunii Europene…
Valentin Buda* este membru al Consiliului de Experți LARICS.