NATO definește doctrina ca principiile fundamentale după care forțele militare își ghidează acțiunile în sprijinul realizării obiectivelor. Doctrina de securitate față de doctrina militară, consider că este mult mai mult decât atât. Dacă doctrina militară reiese dintr-un document strategic militar, doctrina de securitate reiese doar dintr-o analiză mult mai complexă, care ține de studiul cumulativ al documentelor formale (documentele strategice) cu acțiunile întreprinse și discursul public. Mai mult, o eventuală analiză predictivă a unei doctrine de securitate, ar trebui să țină cont inclusiv de contextul istoric, cultural și geostrategic. Dar nu despre asta este vorba acum (deși în cadrul concluziilor nu putem să nu abordăm și acest aspect). Consider că trebui să evităm să vorbim de doctrina de securitate a Ungariei moderne, fără s-o cunoaștem în primul rând pe cea a comunității din care face parte, pentru că Ungaria este parte a Europei, iar cetățenii săi se consideră cetățeni europeni de mai bine de 1000 de ani. Din aceste considerente, trebuie să evităm să discutăm de doctrina specifică guvernării Orban (ultimii 23 de ani de guvernare al statului ungar) fără a o pune într-un context mai larg, al paradigmei doctrinare europene, apoi într-unul și mai larg, al retoricii și al intereselor geostrategice proprii, al unor ambiții personale sau al unor traume istorice, uneori extrem de evidente. Oricum, consider că doctrina de securitate specifică Ungariei din perioada guvernării Orban, devine vizibilă și poate fi decodificată doar în spectrul unei analize complexe, în care judecățile trebuie emise într-un context de securitate extrem de larg.
Comunitatea europeană și Ungaria
Trebuie să cunoaștem faptul că doctrina de securitate a Uniunii Europene (a cărei membru este și Ungaria din anul 2004), a evoluat semnificativ de-a lungul timpului, reflectând schimbările și provocările din mediul global, dar și viziunea liderilor săi. Prin Tratatul de la Maastricht (1992), s-au pus bazele Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC) a UE. Acesta a recunoscut importanța securității și a cooperării în domeniul securității între statele membre și a promovat dezvoltarea unei politici externe comune. În cadrul Tratatului de la Amsterdam (1997) a fost adăugată dimensiunea securității interne la agenda UE. S-a instituit cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne (JAI), cu accent pe combaterea criminalității transfrontaliere, a terorismului și a imigrației ilegale. Apoi, Strategia Europeană de Securitate (2003) a fost prima strategie europeană de securitate în adevăratul sens al cuvântului, care a stabilit că principala responsabilitate a UE este protecția cetățenilor săi și promovarea valorile sale în lume. Strategia s-a concentrat pe noile amenințări cum este terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă și conflictele regionale. În 2009, cu ocazia Tratatului de la Lisabona a fost consolidat și mai mult dimensiunea securității în cadrul UE. A fost creat Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), care a oferit un cadru instituțional pentru coordonarea și implementarea politicilor externe ale UE. De asemenea, tratatul a definit importanța solidarității statelor membre în fața amenințărilor la adresa securității. Agenda globală pentru securitate (2015) a reprezentat o actualizare importantă a viziunii de securitate a UE. A pus accentul pe abordarea noilor amenințări și provocări globale, în special pe războiul hibrid, schimbările climatice, migrația și cyber-security.
Evoluția proiectului european influențează în mod inevitabil și doctrina de securitate a statelor membre, pentru că membrii unei comunități se aliniază firesc la narațiunea și dimensiune comună a securității. Să nu uităm, însă, că membrii comunității europene nu sunt soldați înregimentați care execută ordine fără să-și pună întrebări ci sunt unități suverane, state cu interese naționale și geostrategice variate; care sunt conduse, până la urmă de oameni, de lideri politici cu ambiții proprii, cu o cultură de securitate specifică educației pe care o au; care sunt constrânși de o realitate geopolitică. Acest lucru poate imprima statului membru o abordare specifică, în cazul nostru extrem de diferită, față de viziunea comună, europeană. Trebuie să recunoaștem că accederea în Uniunea Europeană în 2004 a avut, un impact semnificativ asupra politicii promovate de liderii maghiari. Integrarea în UE a însemnat că Ungaria a trebuit să îndeplinească (fără să-i provoace asta vreo satisfacție deosebită, dacă ne raportăm la atitudinea și retorica antieuropeană manifestată din ultima perioadă) anumite standarde și să se conformeze valorilor și politicilor europene. Totuși, vom observa că evoluția paradigmei de securitate de pe continentul european, de la unul axat pe pace până la o paradigmă neo-funcționalistă, a adus cu sine și o evoluție a politicilor (interne sau externe) maghiare, culminând în epoca Orban cu o politică și o retorică din ce în ce mai distanțată de valorile și principiile comune, europene.
Doctrina Orban
În calitate de membru al Uniunii Europene și al NATO, doctrina de securitate a Ungariei ar trebui să coincidă, în mod logic și firesc, cu doctrina de securitate a UE și NATO. Guvernarea Orban însă (perioada 2010 – prezent), prin acțiunile, legislația și retorica promovată, modelează o viziune de securitate proprie, diferită de doctrina UE, ceea ne îndreptățește să botezăm doctrina curentă de securitate a Ungariei, „Doctrina Orban”, după numele primului-ministru în funcție, Victor Orban. Deși, conceptul de securitate a UE se concentrează pe cooperarea în domeniul apărării, a combaterii terorismului, managementul situațiilor de criză și securitatea cibernetică, bazate pe o aliniere strictă a țărilor membre la cadrul comun european, nu există cu caracter obligatoriu o listă specifică de măsuri sau acțiuni la care statele membre trebuie să adere, însă există această așteptare naturală de a acționa conform principiilor și valorilor comune, europene. Cu toate acestea, parcursul Ungariei generează preocupări și critici cu privire la anumite politici și acțiuni ale guvernului ungar. În mod firesc, se ridică mari semne de întrebare cu privire la compatibilitatea acestora cu principiile și valorile UE.
O doctrină de securitate trebuie pusă în context, înainte de ai devoala conținutul.În primul rând, pentru a analiza contextul intern, trebuie să cunoaștem o serie de evenimente socio-politice care au avut loc în Ungaria, în perioada analizată. Astfel, la alegerile legislative din 2010, partidul FIDESZ condus de Viktor Orbán, a câștigat majoritatea în parlament, obținând 262 de manddin cele 386 de locuri. Acest rezultat a dus la o schimbare majoră în peisajul politic a Ungariei și a legitimat implicarea în forță a primului ministru Orban în modelarea politicii interne și externe a țării. Apoi, în 2011 a fost actualizată și adoptată noua Constituție a Ungariei, care a stârnit controverse în țară și în străinătate din cauza unor prevederi considerate că restrâng libertățile civile și care consolidează puterea guvernului. Aceasta reducea semnificativ și numărul deputaților în Parlament. Criza refugiaților din 2015 (Ungaria a fost una dintre țările din Europa Centrală și de Est care a avut de gestionat un număr mare de solicitanți de azil și imigranți) a avut o reacție neașteptată, dar fermă, din partea guvernului Orban care a promovat imediat o politică împotriva migrației și a construit garduri la granițele țării. FIDESZ a câștigat din nou alegerile în 2014, 2018 și 2022 iar Viktor Orbán a devenit prim-ministru de fiecare dată, consolidându-și poziția. Legitimitatea lui Orban, dar și justificarea exuberanței modului de impunere a politicilor sale cu riscul condamnării publice europene, reiese și din constanța rezultatelor alegerilor parlamentare din perioada 2010-2022, aspect reflectat prin diagrama prezentată în anexa nr.1. Observăm, cel puțin, o constantă remarcabilă a aprecierii publice și astfel o legitimitate susținută a guvernului în ceea privește perpetuarea narațiunii și a politicilor specifice din care putem înțelege, în mod naiv, că acesta nu face altceva decât să joace cartea populismului, atrăgând și menținând simpatia națională, în pofida criticilor.
Una dintre caracteristicile-cheie ale politicii interne a lui Orban este centralizarea puterii în mâinile guvernului și reducerea influenței instituțiilor independente. Acest aspect a dus la consolidarea puterii executive și controlul mai strâns asupra legislației, justiției, mass-media și sectorului ONG-urilor. Cum a reușit acest lucru? A efectuat mai multe modificări ale constituției Ungariei, care au consolidat puterea executivă și au redus puterea celorlalte instituții (parlamentul și sistemul judiciar). Aceste modificări au inclus limitarea rolului Curții Constituționale și extinderea competențelor parlamentului în numirea și destituirea unor funcții cheie. A reușit să restricționeze independența și controlul instituțiilor cheie printr-o serie de legi adoptate: a fost introdusă o nouă lege a mass-mediei, care a limitat libertatea presei și a dus la o concentrare a proprietății media în mâinile apropiaților guvernului. De asemenea, au fost adoptate legi care au restricționat activitatea organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri) și au redus puterea autorităților locale. Guvernul lui Orban a utilizat diverse metode pentru a-și exercita controlul asupra instituțiilor cheie. Acesta include numirea unor persoane afiliate partidului FIDESZ în poziții cheie din cadrul instituțiilor statului, cum ar fi Curtea Constituțională, Curtea Supremă și Consiliul Național al Justiției. De asemenea, au fost inițiate proceduri de demitere împotriva unor oficiali sau judecători care nu erau considerați a fi în concordanță cu guvernul. În paralel, a introdus reforme electorale care au avantajat partidul FIDESZ și au limitat capacitatea partidelor de opoziție de a câștiga în alegeri. Aceste reforme au inclus modificări în sistemul electoral, cum ar fi redistribuirea circumscripțiilor și restricționarea finanțării partidelor politice. Agenția pentru Apărarea Suveranității înființată la sfârșitul anului 2023 (Legea LXXXVIII) precum și prerogativele acesteia confirma în mod formal retorica privind nevoia de acțiune împotriva influențelor străine care urmăresc obiective și interese proprii pe teritoriul statului maghiar, altele decât cele naționale.
Promovând o politică naționalistă puternică, anti-globalizare, anti-șoroșistă, concentrându-se pe protejarea și promovarea identității și valorilor naționale maghiare, Orban a adoptat politici conservatoare în domenii precum familie, educație și cultură, susținând valorile tradiționale și criticând liberalismul occidental. Retorica naționalistă (ușor iredentistă, am putea spune fără să greșim) și politicile publice care țintesc conaționalii de peste hotare (în special cele din țările vecine Ungariei) are rădăcini istorice. Cunoaștem faptul că, veșnicul regret național, Tratatul de la Trianon din 1920, a impus Imperiului Habsburgic pierderi semnificative de teritoriu și populație. Acest moment istoric a alimentat mai mereu un sentiment naționalist în Ungaria și a influențat politica lui Viktor Orban, care promovează o retorică puternic naționalistă, axată în special pe protecția drepturilor maghiarilor de peste granițe (deși cetățeni ai țărilor vecine, considerați și astăzi membrii națiunii maghiare din teritoriile pierdute).
În discursul său din cadrul Universității de Vară Tusvanyos, din 26 iulie 2019, a evidențiat importanța capacităților puternice de apărare, inclusiv militare, informații și securitate cibernetică, pentru a proteja interesele naționale ale Ungariei. El a subliniat necesitatea unei Ungari puternice și independente în fața provocărilor globale. La aceeași Universitate de Vară, dar în 2023, Orban își începe discursul într-o notă veselă spunând: „Trecând peste oștile române am ajuns aici”, referindu-se la grupuri de români care se adunaseră în apropierea locației. O remarcă aparent banală, cu impact emoțional puternic pentru ambele părți, totuși, o alegorie cel puțin controversată care poate genera efecte periculoase.
În contextul crizei migrației din Europa, Ungaria lui Orban a adoptat politici stricte anti-migrație și a investit în măsuri de securitate ferme la frontiere. La 10 februarie 2019, Orban a ținut un discurs despre starea națiunii, concentrându-se pe provocările cu care se confruntă Europa, inclusiv migrația, terorismul și schimbările demografice. El a subliniat necesitatea unui stat național maghiar puternic, care să apere identitatea națională, moștenirea culturală și valorile tradiționale ca mijloc de asigurare a securității.
În discursul său de la conferința de securitate de la München din 16 februarie 2019, a criticat conceptul de „imperiu liberal” și a subliniat importanța suveranității naționale și a politicilor independente de securitate pentru fiecare națiune europeană. Orban a pledat pentru revenirea la o Europă a statelor-națiuni puternice și suverane. Guvernul a construit garduri la frontiera cu Serbia și Croația și a promovat o retorică puternică împotriva imigrației și a influențelor culturale străine.
Încă din iulie 2010, într-un discurs public, Orban a subliniat importanța securizării granițelor Ungariei și a abordării migrației ilegale ca aspect cheie al securității naționale. El a pledat pentru un sistem de apărare puternic și controale mai stricte asupra imigrației pentru a proteja Ungaria de amenințările externe. Apoi, la 16 februarie 2020, în același context, a susținut importanța securizării granițelor Ungariei și a gestionării efective a migrației. El a subliniat succesul gardului de frontieră în prevenirea imigrației ilegale și menținerea securității interne.
Doctrina Orban și contextul global
În cea ce privește contextul internațional, putem afirma fără să greșim căperioada guvernării Orban (2010-prezent), a fost una tumultoasă pe plan regional și global. Vorbim despre un val de revolte și proteste populare care a cuprins mai multe țări arabe (Primăvara Arabă, 2010-2012), ducând la instabilitate politică, schimbări de regim și conflicte armate în țări precum Tunisia, Egipt, Libia, Yemen și Siria. Conflictul sirian (războiul civil izbucnit în 2011 și care încă nu s-a stins), declanșat de Primăvara Arabă, a fost unul dintre cele mai devastatoare conflicte din istoria recentă. A dus la un război civil prelungit, o criză umanitară și ascensiunea unor grupuri extremiste precum ISIS. Impactul războiului a inclus strămutarea în masă, destabilizarea țărilor vecine și implicarea mai multor actori regionali și internaționali. Anexarea Crimeei de către Rusia de la Ucraina în 2014 a marcat o schimbare semnificativă în dinamica securității europene. A dus la o deteriorare a relațiilor dintre Rusia și Occident, implicând sancțiuni economice (cu implicații indirecte serioase inclusiv asupra țărilor europene, printre care și Ungaria), o creștere a tensiunilor militare și mai apoi exacerbarea acestora prin invazia Ucrainei. Apariția Statului Islamic (ISIS) în 2013-2014 a avut iarăși un impact profund asupra securității globale. Grupul a câștigat controlul asupra unor teritorii mari din Irak și Siria, a comis atrocități în masă și a comis atacuri teroriste în întreaga lume. Ascensiunea ISIS a determinat coaliții militare internaționale și a intensificat eforturile de combatere a terorismului la nivel global.
Cele două crize de securitate actuale, războiul din Ucraina și conflictul dintre Israel și Hamas, sunt teme la care Orban reacționează, în mod evident, ca un lider care își dorește să conteze în sistemul de securitate internațional iar retorica maghiară face din nou notă discordantă. Deși UE susține sprijinul militar pentru Ucraina, într-un interviu al premierului maghiar la Radio Kossuth din 2 februarie 2024, acesta spune că de fapt Bruxelles-ul este cuprins de febra războiului și este pro-război, iar Ungaria trebuie să urmeze o politică pro-pace și în mod categoric nu va furniza arme sau bani pentru arme Ucrainei. Se confirmă și în acest caz o disensiune între viziunea europeană și cea maghiară. În cadrul aceluiași interviu, premierul Orban reia din nou ideea de bază a retoricii sale populistă-naționaliste insistând că: „Ungaria este a maghiarilor.” În cazul crizei din Orientul Mijlociu, Ungaria a votat împotriva rezoluției ONU privind încetarea ostilităților, susținând dreptul Israelului de a se apăra, în contradicție cu partenerii NATO care susțineau un acord de pace umanitar. Războiul din Ucraina (coroborat cu dependența de gazele rusești), poziționează în mod clar Ungaria într-o poziție cel puțin incomodă față de viziunea comună europeană de securitate. Fapt vizibil printr-o exacerbare a retoricii antieuropene (chiar pro-ruse, ca efect) a liderilor maghiari și o utilizare sfidătoare, abuzivă am putea spune, a puterii politice în chestiuni de securitate regională și globală (aprobarea ajutorului UE pentru Ucraina sau aderarea Suediei la NATO).
Perioada 2010-2022 a fost martoră la o creștere semnificativă a amenințărilor cibernetice, inclusiv atacuri cibernetice sponsorizate de stat, incidente de hacking și încălcări ale datelor (atacurile Stuxnet, WannaCry sau scandalul PEGASUS). Interesul continuu al Coreei de Nord privind armele nucleare și rachete balistice cu rază lungă de acțiune a creat tensiuni în Asia de Nord-Est și a avut implicații mai largi pentru securitatea globală. Testele nucleare, lansările de rachete și retorica în creștere între Coreea de Nord și Statele Unite au ridicat îngrijorări cu privire la stabilitatea regională și la potențialul de conflict. Izbucnirea pandemiei de COVID-19 de la sfârșitul anului 2019, care s-a intensificat în 2020 și a continuat până în 2022, a avut implicații profunde pentru securitatea globală. În concluzie, repercusiunile acestor evenimente, inclusiv războaiele civile și ascensiunea grupurilor extremiste, au avut implicații majore la nivel global iar Ungaria nu avea cum să evite nici ea climatizarea acestor factori de insecuritate.
Dar doctrina este teorie plus acțiune, fără nici un dubiu, în acest sens, pentru a decodifica doctrina de securitate al Ungariei, trebuie să cunoaștem câteva documente strategice pe care le vom pune în contextul politicii promovate de prim-ministrul Ungariei, Victor Orban.
(Partea a II-a a acestei analize va fi publicată luni, 11 martie 2024)
Szasz Marton este colaborator LARICS și student în cadrul Masterului de Studii de Securitate al Universității din București.