Autor: Geanina Roșca
Sub pretextul inițial al derulării unor exerciții militare, după cele ruso-belaruse care au avut loc în cadrul evenimentului Zapad-2021, concentrarea de noi trupe rusești care a început în toamna aceluiași an la granița cu Ucraina a captat în totalitate atenția și se află pe agenda de lucru a organismelor internaționale cu rol militar și de securitate, iar din ce în ce mai multe guverne ale țărilor din proximitatea zonei militarizate au început să își exprime îngrijorarea și să emită diverse scenarii negative în ceea ce privește escaladarea tensiunilor între cele două state vecine.
Inițial, procesul de transfer al forțelor ruse la granița ucraineană, deja pentru al optulea an consecutiv pe fondul conflictului între cele două state, a acționat pentru Ucraina precum sindromul ”Petrică și lupul”. Un astfel de comportament al vecinului agresor a încetat demult să mai fie surprinzător sau înspăimântător pentru ucraineni, însă ochii vigilenți din exterior nu au privit încă de la început comasarea trupelor rusești la graniță ca pe niște exerciții „obișnuite”.
Dincolo de riscul iminent al escaladării situației și al declanșării unui conflict cu mijloace convenționale ori susținut de mijloace hibride, pericolul cu care se confruntă deja Ucraina și care reverberează la nivelul instituțiilor euro-atlantice este cel al dezinformării venite din partea Federației Ruse.
Dacă la început temerea unanimă a liderilor mondiali era legată strict de declanșarea unui nou conflict militar pe teritoriul Ucrainei, în prezent a devenit evident că aceste „mișcări neobișnuite” ale echipamentelor și ale armatei în regiunea de vest a Rusiei reprezintă doar un instrument de șantaj în arena politică internațională, Federația Rusă necomplicându-se că caute casus belli formale care să o determine să argumenteze necesitatea începerii unui război clasic.
Așadar, ostilitățile sistematice de utilizare a armamentului greu și acțiunile de sabotaj și de recunoaștere a amenințării militare reprezintă încă de la început o formă de dezinformare conștientă, asumată și utilizată de Moscova cu un scop mult mai complex și mai perfid decât poate părea la prima vedere. O dovadă în acest sens este tocmai numărul de militari ruși aduși la granița cu Ucraina, în doar câteva zile de la primele semnale acesta ajungând la aproximativ 100.000 de persoane.
Presiunea la nivel politic exercitată de Federația Rusă asupra Ucrainei și cea la nivel geopolitic, asupra Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și a membrilor acesteia, care se manifestă prin operațiuni psihologice și informaționale se traduce astfel într-o primă fază, din ce în ce mai amplă, prin dezinformări și alte instrumente specifice războiului hibrid.
Ca atare, pe lângă recentul atac cibernetic produs la nivelul instituțiilor de guvernământ din Ucraina, atac în care a fost confirmată implicarea Rusiei de către Serviciul de Securitate al Ucrainei, a apărut o serie de informații false ce au ca scop susținerea intervenției ruse pe teritoriul ucrainean și solicitările îndrăznețe cu privire la extinderea NATO pe flancul estic.
Direct proporțională cu amplificarea amenințării ruse de la granița cu Ucraina, campania de dezinformare condusă de Moscova inflamează și mai mult contextul politic și militar tensionat, prin lansarea unei serii de mituri false privind Ucraina, în primul rând, dar vizând de asemenea organismele euroatlantice.
Narațiuni precum „Ucraina lansează o ofensivă mai activă în Donbas”, „Ucraina se îndreaptă mai adânc în zona gri”, „degradarea și demoralizarea armatei ucrainene” sunt promovate activ de Rusia, dând naștere astfel unui complex al victimei, prin care orice fel de intervenție pare justificată și decisă pe fundamente defensive. Soluția pentru Ucraina este să își dezvolte propriul set de narațiuni, în sens pozitiv însă, pentru a întări reziliența și stabilitatea societății ucrainene la tipurile de agresiune rusă. Un grup de experți ucraineni a semnalat această necesitate în cadrul evenimentului „Tendințe recente în agresiunea hibridă a Rusiei împotriva Ucrainei: vectori ai dezinformării pe fondul amenințării militare”. (https://www.ukrinform.ua/rubric–presshall/3355188–ostanni–tendencii–gibridnoi–agresii–rfproti–ukraini–vektori–dezinformacii–na–foni–voennoi–zagrozi.html). Din concluzia că Federația
Rusă influențează aspecte conflictuale precum semănarea neîncrederii în instituțiile statului ucrainean, amplificarea conflictelor din Ucraina și dezechilibrarea societății ucrainene a derivat o alta care implică decizii la nivelul autorităților de guvernare, și anume necesitatea de a proteja spațiul informațional, în esență prin parcurgerea a trei pași principali: blocarea canalelor de discurs instigator la ură, crearea de conținut alternativ de calitate, inclusiv în limba rusă, și accentul pe educația media, astfel încât cetățenii înșiși să poată recunoaște falsurile mediatice.
„Repetă o minciună destul de des și devine adevăr”, spune legea propagandei atribuită nazistului Joseph Goebbels și cunoscută de asemenea drept „iluzia adevărului”. Conform scalei Goebbels de zece puncte, propaganda rusă a atins recent nivelul cincisprezece, la fel ca în perioada 2014-2015, aceasta devenind politica informațională de stat a Rusiei (https://www.ukrinform.ua/rubric-society/3365280-za-desatibalnou-skalou-gebbelsa-rosijskapropaganda-pracue-na-15-baliv-cimbaluk.html). Din punct de vedere psihologic, date fiind temele predilecte ale dezinformării ruse, este indubitabil că repetarea acestora le face să pară cât mai apropiate de adevăr, indiferent dacă este sau nu așa. Doar înțelegerea acestui efect poate contribui la evitarea căderii în capcana propagandistică.
Narațiunile false de dezinformare au ca punct de pornire ideea construcției ideologice care datează din vremea imperială și care a fost folosită mereu ca instrument de subminare a suveranității și identității naționale ucrainene. Invocând originea comună și dorința de a face o reparație istorică, Rusia nu dorește decât să mențină sfera de influență favorabilă asupra Ucrainei, însă a apărut o serie de construcții mult mai sofisticate și specifice în contextul dat.
- „Tensiunile actuale sunt rezultatul comportamentului agresiv al Ucrainei și al aliaților săi din Occident. Iar Rusia nu face altceva decât să se apere”
(https://euvsdisinfo.eu/disinformation–about–the–current–russia–ukraine–conflict–sevenmyths–debunked/), acuză Federația Rusă, pentru a argumenta creșterea îngrijorătoare a numărului său de trupe la graniță.
În realitate, Federația Rusă este cea care subminează și amenință integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, prin anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea și prin alimentarea neîntreruptă a conflictului din Donbas. În calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a încălcat nu mai puțin de 12 tratate internaționale și bilaterale, printre care Carta ONU, Actul final de la Helsinki și Carta de la Paris, ce garantează egalitatea suverană și integritatea teritorială a statelor, inviolabilitatea frontierelor, abținerea de la amenințarea sau utilizarea forței și libertatea statelor de a alege sau de a schimba propriile aranjamente de securitate.
Mai mult decât atât, victimizarea Rusiei este demitizată de însăși starea de fapt, căci forțele NATO erau insesizabile pe flancul estic înainte de anexarea Crimeei, în anul 2014, iar în prezent acestea devin tot mai vizibile în regiune și se mobilizează tocmai ca o formă de contrabalansare la provocarea rusă.
- Pe aceeași tonalitate, Rusia atacă cu o narațiune care învinovățește Occidentul de provocare, prin înarmarea țării vecine, și Ucraina de a fi încălcat în mod deliberat acordurile de la Minsk; întorcând situația în favoarea sa, Rusia urmărește de fapt să își justifice prezența militară de la graniță, ca mod de reacție defensivă.
De fapt, tocmai Rusia este cea care a comasat deja impresionanta cifră de 140.000 de soldați, precum și echipamente militare, la granițele Ucrainei; tot Rusia este cea care nu a îndeplinit punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk, nu a respectat deciziile de încetare a focului, de retragere a armamentului, ori de asigurare a furnizării de asistență umanitară pe baza unui mecanism internațional. Mai mult decât atât, administrația Putin nu permite accesul neîngrădit al monitorilor OSCE, inclusiv la granița dintre Ucraina și Rusia, unde misiunea de monitorizare, oricum limitată, a fost întreruptă ca urmare a dreptului de veto în vara anului 2021.
Nu sunt de ignorat nici numeroasele rețineri ale tătarilor crimeeni care încă au curaj să se opună regimului instaurat în Peninsula Crimeea și măsurilor restrictive în ceea ce privește drepturile etnicilor de acolo.
- După ce invocă faptul că, din cauza expansiunii agresive a NATO, Rusia este acum „încercuită de inamici” și trebuie să se apere, fără niciun argument valid care să îl susțină, însă menținându-și pretențiile lipsite de temei legate de dreptul său de veto asupra deciziilor suverane ale Ucrainei, Rusia contrazice această narațiune cu una care se referă la faptul că „Ucraina ar trebui să se îndrepte către Rusia, pentru că UE și Occidentul nu sunt interesați de țară și au abandonat-o”
- (https://euvsdisinfo.eu/disinformation-about-the-current-russia-ukraine-conflict-sevenmyths-debunked/).
Făcând abstracție de sprijinul ferm acordat de UE Ucrainei în ultimii ani, de granturile și împrumuturile alocate, dar mai ales de parteneriatele încheiate de această țară cu Uniunea Europeană – Parteneriatul Estic, Acordul de Asociere UE-Ucraina și Zona de Liber Schimb
Aprofundată și Cuprinzătoare, Federația Rusă deturnează atenția de la acestea, aducând acuzații fără temei împotriva statelor membre.
Tot efortul acestor organizații din ultima perioadă, toate dialogurile purtate în vederea găsirii unor soluții pașnice și convenabile părților implicate nu fac decât să susțină interesul acestora pentru atenuarea unor astfel de stări conflictuale.
- Pretextând că „UE, în orice caz, este slabă și irelevantă. De ce să vă deranjați să vorbiți cu UE?” (https://euvsdisinfo.eu/disinformation–about–the–current–russiaukraine–conflict–seven–myths–debunked/), Rusia nu dorește decât să discrediteze această instituție europeană și să semene frica în rândul populației obișnuite, pe un fond oricum ridicat de incertitudine și instabilitate de securitate.
Este bine-cunoscut faptul că pentru mecanismul rus de propagandă organizațiile euroatlantice sunt o țintă predilectă, scopul fiind dus la extremă, căci recent ministrul de Externe Serghei Lavrov a mers până într-acolo încât a acuzat UE de „impotență”. Agresivitatea crescută a Rusiei în această direcție nu este însă întâmplătoare, dat fiind faptul că în luna ianuarie 2022, UE a fost desemnată cea mai mare zonă economică integrată din lume și cel mai mare partener comercial al Ucrainei. Alături de ambițiosul Acord de Asociere dintre UE și Ucraina, prin care se oferă sprijin în direcția implementării reformelor, deschiderii pieței unice a UE, armonizării legilor, standardelor și reglementărilor din diverse sectoare, Ucraina devine tot mai proeuropeană și mai demnă să adere la organisme de acest tip.
- Nu în ultimul rând, Federația Rusă atrage atenția publicului printr-o narațiune care se referă la o promisiune pe care i-ar fi făcut-o NATO, de a nu se extinde în Estul Europei.
Pe motiv că Alianța Nord-Atlantică nu și-ar fi onorat această promisiune, Rusia pozează în postura de victimă amenințată cu represalii militare nefondate; însă, pentru a nu îi fi devoalată narațiunea și pentru a nu risca o decredibilizare stânjenitoare, Rusia susține că ar fi vorba despre niște înțelegeri verbale cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov, evident imposibil de probat.
Membrii NATO nu și-au luat niciodată angajamente politice sau juridice obligatorii de a nu extinde alianța și, dincolo de ieșirile în presa controlată de stat, organismul european combate dezinformarea folosindu-se chiar de afirmația lui Gorbaciov, care a negat acest fapt într-un interviu acordat în anul 2014. În plus, o astfel de afirmație ar fi în totală contradicție cu natura alianței, deciziile privind apartenența revenindu-i fiecărui solicitant individual și a celor 30 de aliați actuali ai NATO.
Sabie cu două tăișuri, această retorică agresivă a Kremlinului, ce produce o stare de incertitudine ale cărei consecințe sunt foarte dificil de anticipat, este de asemenea energofagă. În ceea ce le privește pe autoritățile ucrainene, acestea au fost preocupate multă vreme de impactul unor astfel de știri asupra populației: evitând discuțiile despre război, s-a considerat că se vor minimiza riscurile de a „destabiliza situația din interiorul țării” (https://www.ukrinform.ua/rubric-polytics/3375653-rosia-pragne-destabilizuvati-ukrainu-zseredini-danilov.html), dacă ele nu vor semăna panica în rândul cetățenilor. Mai mult decât atât, Președintele Zelenskyi, a acuzat mass media de violență mediatică, atrăgând atenția că panica indusă nu face decât să ajute inamicul. Această stare este însă alarmantă pentru comunitatea internațională, care monitorizează îndeaproape situația din și în jurul Ucrainei. Discrepanța se observă în primul rând în evaluările modului de reacție în cazul unui posibil nou atac asupra Ucrainei, Kievul, pe de o parte, tinzând să o privească mai degrabă ca pe o tentativă de intimidare decât ca pe reale intenții militare.
Până recent, se considera că doar aderarea oficială a Ucrainei la NATO este văzută de Moscova ca depășind „linia roșie”. Însă în luna octombrie 2021, în cadrul unei întâlniri a Clubului Valdai, Vladimir Putin a lăsat să se înțeleagă că, deși Ucraina nu a aderat încă la NATO, „extinderea militară” a Occidentului în această țară este un pericol pentru Rusia.
Utilizând acest argument întărit de ideea că partenerii occidentali au exacerbat situația furnizând Kievului arme letale și efectuând manevre provocatoare în Marea Neagră, Federația Rusă a transmis că nu mai dorește să tolereze exercițiile bilaterale tradiționale americane sau britanice cu Ucraina, precum și furnizarea de arme antitanc americane.
Pentru a-și atinge scopul, propaganda rusă se transformă și se perfecționează, promovând narațiuni sovietice deja desuete sau producând altele noi, exploatând orice aspecte problematice ale guvernului ucrainean, semănând contradicții în societate. Potrivit experților, principalul obiectiv strategic al Kremlinului a fost și va rămâne cel puțin federalizarea Ucrainei, ceea ce va însemna de fapt dependență de Moscova.
Luând în considerare numeroasele probleme cu care se confruntă societatea rusă, de la inegalități sociale la criza demografică, există tentația de a crede că Federația Rusă se află întro incapacitate de a susține un conflict clasic, de a pune în aplicare metode hard power – mult mai costisitoare, chiar dacă cu efect imediat, justificând astfel apelul, cel puțin inițial, la practici soft power – care nu implică nici pe departe atât de multe resurse financiare, cu toate că efectele acestora devin vizibile într-un timp mai îndelungat. Astfel, conducerea Federației Ruse tinde să își atingă într-o primă etapă obiectivele prin influențe psihologice – presiune politică, diplomatică și de propagandă, nu prin forță.
Jocul politic al Rusiei, prin care se încearcă dezbinarea atât în interiorul Ucrainei, cât și în planul relațiilor internaționale, este o provocare majoră în mai multe sensuri. Pornind de la premisa că Ucraina nu este scopul final al lui Vladimir Putin, ci că manevrele Federației vizează o parte a țărilor europene, privite ca părți componente ale NATO, vigilența și pregătirea pentru orice scenariu, pentru a răspunde eficient la pericolul unor represalii militare din partea Rusiei, sunt cuvintele de ordine în vederea reducerii riscurilor de securitate ale acestora și ale NATO în sine.
Cum însă garanțiile de securitate revendicate de Moscova nu pot fi oferite de către
Statele Unite și NATO, la fel cum nici revizuirea principiilor cheie ale securității europene nu poate avea loc în condiții impuse din exterior, la acest nivel se impune stringent continuarea seriei de evenimente diplomatice între Statele Unite și Rusia, precum și NATO și OSCE, după cum s-a întâmplat pe tot parcursul lunii ianuarie 2022.
La modul ideal, soluțiile diplomatice sunt cele recomandate pentru evitarea unui potențial conflict armat. Numeroasele evenimente diplomatice care au avut loc în Europa în ultima perioadă, pentru dezbaterea problemelor de securitate europeană și pentru reducerea tensiunilor asupra Ucrainei au fost din păcate și o ocazie pentru Vladimir Putin de a pune presiune pe decidenți cu privire la oferirea garanțiilor de securitate, pentru care începe să dea chiar ultimatumuri.
Nu este exclus ca escaladarea situației să marcheze sfârșitul lumii actuale și să deschidă o nouă eră, fără reguli internaționale. Cu toate că prezența vectorilor de dezinformare pe fondul pericolului militar este tot mai amenințătoare, iar intențiile Kremlinului de a crea condițiile preliminare pentru o escaladare pe scară largă a conflictului și creșterea amenințării militare, însoțite de răspândirea dezinformării multi-vectorale pentru a incita la proteste și pentru a exercita influență psihologică pun mare presiune pe comunitatea internațională, NATO își menține poziția fermă de a nu abandona politica de uși deschise pentru alte națiuni, în speță Ucraina.
În contextul narațiunilor ostile care au vizat provocarea de panică sau radicalizarea societății (probleme energetice, apeluri anti-vaccinare, criză migrațională, amenințare cu ostilități) într-o operațiune specială hibridă pe scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, Moscova refuză să ofere Statelor Unite ale Americii garanții de neagresiune împotriva Ucrainei.
Kremlinul consideră că este nepotrivit ca Statele Unite și NATO să ceară „anumite măsuri pe teritoriul său”.
După ce la finalul anului trecut Ucraina a adoptat Strategia de securitate informațională, ca instrument eficient de luptă împotriva dezinformării la nivelul societății ucrainene, sprijinită și de înființarea Platformei NATO-Ucraina de Contracarare a Războiului Hibrid, această țară are acum ocazia să își întărească lupta cu dezinformarea agresivă a statului-agresor și să tragă un semnal de alarmă tuturor statelor și organismelor internaționale care se confruntă cu agresiuni de acest tip.
În România, în calitate de țară vecină cu Ucraina, situată pe flancul estic al NATO, are loc de asemenea o acutizare a îngrijorării populației. Însăși recenta ședință a CSAT este un indicator al faptului că temerile privind amenințarea acțiunilor Rusiei din proximitatea granițelor României, în contextul tensiunilor din Ucraina, iau amploare. Aceeași idee este transmisă și de sondajul realizat în urmă cu puțin timp de către Avangarde, care măsurat percepția publicului asupra acestei situații. Având convingerea că Rusia reprezintă o amenințare la adresa României în contextul tensiunilor din Ucraina și susținând amplasarea de trupe suplimentare ale NATO în Europa de Est, peste 50% dintre respondenți sunt preocupați de gestionarea eventualei crize generate de o invazie a Rusiei, cu atât mai mult cu cât Kremlinul a cerut NATO să își retragă trupele din țara noastră.
În țara noastră, propaganda rusă acționează cu instrumente de varii tipuri. Cel mai acut pentru relațiile dintre România și Ucraina este cel al minorităților naționale, pe fondul nemulțumirilor apărute ca urmare a promulgării Legii Educației Naționale, care se speculează că va afecta puternic calitatea învățământului pentru comunitățile de români. În realitate, și aceasta este o exagerare majoră, căci legea vizează în primul rând în subsidiar reducerea influenței ruse și la nivel cultural și lingvistic. Astfel, rusa este singura limbă în care învățământul din Ucraina se va face preponderent doar în clasele primare, procentul urmând să scadă foarte mult până la clasele liceale, după modelul aplicat de țările baltice. Restul limbilor – ale minorităților naționale și ale statelor membre UE, limba română încadrându-se în ambele categorii, sunt mult mai favorizate din acest punct de vedere, căci ponderea orelor de studiu în limba maternă este mult mai ridicată decât cea a limbii ruse.
Chiar dacă efectul de domino nu va putea fi evitat pentru Europa și cu toate că întreaga campanie rusă de dezinformare vizează destabilizarea situației pe toate planurile, precum și justificarea unei noi posibile invazii a Ucrainei, acest context poate fi un impuls util pentru statele europene să dezvolte noi mecanisme și să îmbunătățească vechile instrumente pentru a lupta împotriva mașinii de propagandă a Rusiei.
În situația de față, când ținta provocărilor propagandistice o reprezintă apropierea dintre
Ucraina și NATO, amenințătoare pentru Federația Rusă în perspectiva unei viitoare aderări a vecinei sale la acest organism, singura salvare pare să fie însăși Alianța, întruchiparea garantului de securitate, chiar dacă aceasta este o provocare uriașă și pentru ea.
Bibliografie:
