Autor: Zanfir Razvan Cristian
De-a lungul timpului, Rusia a fabricat false narative pe care le propaga in mediul informațional global prin intermediul unui ecosistem de dezinformare si propaganda care include entități mass-media oficiale si proxy, activități intreprinse de “fermele de troli” pe rețelele de socializare, etc.
Kremlinul încearcă frecvent sa creeze aceste narative false si de a crea confuzie in mediul mediatic atunci când adevărul nu este in favoarea intereselor sale. Adesea oficialii rusi fac declarării intenționat neclare sau contradictorii menita sa arunce vina pe alți actori sau factori internaționali.
O demonstrație a acestei strategii a fost asasinarea fostului ofițer de Intelligence: Sergei Skripal si a fiicei sale Yulia, in Salisbury, Anglia, pe 4 Martie 2018. In următoarele 4 săptămâni de la incident, organizațiile de presa finanțate de statul rus: Russia Today si Sputnik, au diseminat 138 de narative separate si contradictorii prin intermediul a 735 de articole, conform unui studiu făcut de Policy Institute at King’s College London publicat in 1 Martie 2019.
Rusia a folosit tehnici asemănătoare in incidentul prăbușirii aeronavei Malaysian Airlines (MH17/MAS17) din 17 iulie 2014 si in invazia si ocupația din Georgia din 2008.
Aceste acțiuni au rolul de a distrage, de a crea confuzie si de a manipula adevărul in favoarea Kremlinului.
Revizionismul istoric:
Când istoria nu se aliniază cu obiectivele politice ale Kremlinului, oficialii guvernamentali rusi și vocile lor împuternicite neagă evenimentele istorice, sau distorsionează narațiunile istorice pentru a încerca să pună Rusia într-o lumină mai favorabilă și să-și servească agenda internă și geopolitică. De exemplu, pactul de neagresiune din 1939 dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă, cunoscut și sub denumirea de Pactul Molotov-Ribbentrop, care a contribuit la precipitarea celui de-al Doilea Război Mondial, este incomod din punct de vedere politic pentru regimul Putin. În 2020, în încercarea de a minimiza și raționaliza decizia lui Stalin de a se alinia cu Hitler, Putin a publicat o versiune deformată a începutului celui de-al Doilea Război Mondial, minimizând rolul sovietic și transferând vina pentru război asupra altor țări. Rusia face adesea acest lucru cu un pas mai departe, etichetându-i pe cei care nu sunt de acord cu versiunea sa distorsionată a istoriei drept naziști sau simpatizanți naziști.
De la anexarea ilegală a peninsulei Crimeea în 2014 și de la agresiunea militară în curs de desfășurare împotriva Ucrainei, Rusia a desfășurat o campanie susținută și coordonată de dezinformare controlată de stat, care vizează populația rusă, țările vecine cu Rusia, Uniunea Europeană și nu numai, având ca scop în special influențarea publicului. Susținute de mass-media controlată de stat și de un ecosistem mai larg de mass-media pro-Kremlin, autoritățile Ruse nu au pierdut nici o ocazie pentru a denigra Ucraina, a o prezenta ca amenințare la adresa securității globale și a ataca comunitatea internațională pentru că sprijină suveranitatea ucraineană, integritatea și independența în cadrul granițelor sale recunoscute internațional. Campania Rusă a vizat, de asemenea, direct rolul Uniunii Europene și al altor actori, în special al NATO, prezentându-i greșit drept presupuse amenințări agresive împotriva „preocupărilor legitime de securitate” ale Rusiei. Recenta consolidare militară a Rusiei, care a început în primăvara lui 2021 la granița cu Ucraina și în peninsula Crimeea, nu a făcut decât să intensifice acest baraj de dezinformare.
Rusia se prezintă ca o perpetuă victima a cărei reacții agresive sunt forțate de NATO si aliații sai. In suportul aceste imagini, Rusia face apel adesea la Rusofobie. După invadarea Ucrainei in 2014,
Statul Rus si Media controlata de acesta a început sa acuze criticii invaziei de xenofobie si rusofobie. Rusia afirma ca reacția negativa a comunității internaționale fata de invazia Ucrainei se datorează faptului ca lumea se teme de si uraște Rusia. Conform unui studiu efectuat de Digital Forensic Research Lab (DFRLab): cuvintele Rusofobie si Rusofob au început sa fie folosite tot mai des in mass-media Rusa si de către Ministerul Rus de Externe odată cu începutul conflictului din Ucraina.
Narativele construite de rusia pentru a justifica actiunile din Ucraina:
-Tensiunile actuale sunt rezultatul comportamentului agresiv persistent al Ucrainei și al aliaților săi din Occident. Rusia nu face altceva decât să-și apere interesele legitime și nu este responsabilă pentru acest conflict:
Cert este că Rusia continuă să încalce dreptul internațional, precum și alte acorduri la care s-a angajat. Prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea și comiterea unor acte de agresiune armată împotriva Ucrainei, Rusia, unul dintre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, a încălcat mai multe tratate internaționale și bilaterale. Acestea includ Carta ONU, Acordurile de la Helsinki și Carta de la Paris, care garantează egalitatea suverană și integritatea teritorială a statelor, inviolabilitatea frontierelor, abținerea de la amenințarea sau utilizarea forței și libertatea statelor de a alege sau de a schimba propriile politici de securitate.
Cu alte cuvinte, acțiunile Rusiei care subminează și amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, în special în Donbas, sunt ilegale. Ei continuă să amenințe ordinea europeană de securitate și pun în pericol ordinea internațională bazată pe reguli.
În ceea ce privește victimele, Ucraina a suferit pierderi grave în conflictul în curs cu Rusia. Agresiunea Rusiei a ucis aproximativ 14.000 de ucraineni și a rănit mult mai mulți de atat. De asemenea, conflictul a strămutat peste 1,5 milioane de locuitori din peninsula Crimeea și din estul Ucrainei, conform datelor furnizate de statul Ucrainean și ONU.
-Situația din Ucraina a declanșat acest conflict. Există dovezi că Ucraina comite atrocități împotriva populației sale de vorbitoare de limbă rusă din estul țării. Rusia trebuie să intervină, nu în ultimul rând pentru că Ucraina și Rusia sunt „o singură națiune”. Ucraina aparține pur și simplu sferei de influență a Rusiei:
Acuzațiile conform cărora Ucraina își atacă propriul teritoriu și își persecută proprii cetățeni sunt absurde. Pentru a galvaniza sprijinul intern pentru agresiunea militară a Rusiei, mass-media rusă controlată de stat a căutat să denigreze Ucraina, acuzând-o de presupus genocid (9 Decembrie 2021 Kremlin) în estul Ucrainei, făcând paralele fără temei cu nazismul și al Doilea Război Mondial (1 Mai 2014 Moscova) și fabricarea de povești menite să lovească o coardă emoțională negativă cu publicul.
Există multe exemple de astfel de povești inventate, cel mai bine ilustrat este un reportaj de postul de televiziune rus Pervy Kanal care acuză forțele ucrainene că au crucificat un băiat în estul Ucrainei la începutul conflictului. Verificatorii faptelor s-au grăbit să demonstreze că povestea a fost în întregime inventată. Povești similare continuă să fie produse.
În realitate, nu există nicio dovadă că locuitorii rusofoni sau etnicii ruși din estul Ucrainei se confruntă cu persecuția,cu atât mai puțin cu genocidul, din partea autorităților ucrainene. Acest lucru a fost confirmat în rapoartele publicate de Consiliul Europei, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și OSCE.
Afirmația des folosită că Ucraina și Rusia sunt „o singură națiune” este unul dintre cele mai vechi și mai adânc înrădăcinate mituri folosite împotriva Ucrainei. Chiar și dintr-o perspectivă istorică pe termen lung, acest argument nu este valabil. Deși au rădăcini comune care datează din Rusia Kieveană, care a existat din secolul al IX-lea până la mijlocul secolului al XIII-lea, nu este adevărat să argumentăm că ucrainenii și rușii sunt o singură națiune 800 de ani mai târziu. În ciuda perioadelor lungi de stăpânire străină, Ucraina are o cultură și o identitate națională puternică și este o țară suverană.
Noțiunea de „națiune integrală rusească” fără granițe politice este o construcție ideologică care datează din vremea imperială și a fost folosită ca instrument pentru a submina suveranitatea și identitatea națională ucraineană. Din 2014, guvernul rus a cultivat acest mit cu o vigoare reînnoită, în încercarea de a raționaliza și justifica agresiunea militară împotriva Ucrainei.
Noțiunile de „sfere de influență” nu-și au locul în secolul XXI. La fel ca toate statele suverane, Ucraina este liberă să-și stabilească propria cale, politicile și alianțele sale externe și de securitate, precum și participarea la organizațiile internaționale și alianțele militare.
Pentru a promova ideea că Ucraina aparține „sferei de influență” a Rusiei, autoritățile ruse și mass-media controlate de stat susțin frecvent că Ucraina nu este un stat „real”. Propaganda rusă susținută de stat încearcă să denatureze istoria pentru a legitima ideea că Ucraina aparține sferei naturale de interese a Rusiei.
-Ucraina ar trebui să se îndrepte către Rusia pentru că UE și Occidentul nu sunt interesați de aceasta și au abandonat-o:
UE are un parteneriat strategic cu Ucraina. Ucraina a devenit unul dintre cei mai apropiați parteneri ai UE, un parteneriat consolidat în ultimii ani prin Acordul de Asociere UE-Ucraina și Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare. Astăzi, UE este cel mai mare partener comercial al Ucrainei, reprezentând peste 40% din comerțul său. UE sprijină o gamă largă de programe în Ucraina în cadrul Parteneriatului estic al UE și sprijină Ucraina în implementarea agendei sale de reformă. Din 2014, UE a oferit Ucrainei 17 miliarde EUR în împrumuturi și granturi.
Din 2014, UE a sprijinit ferm suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional și a impus măsuri restrictive împotriva Rusiei pentru destabilizarea deliberată a Ucrainei, inclusiv în peninsula Crimeea. UE sprijină, de asemenea,
Ucraina în consolidarea rezistenței sale la dezinformare și la atacurile cibernetice.
-Criza actuală este vina NATO și a Occidentului. Dacă și-ar fi onorat promisiunea de a nu extinde alianța, Rusia nu s-ar simți amenințată.
O astfel de promisiune nu a fost niciodată făcută și nici nu a fost vreodată cerută de NATO. Mass-media rusă controlată de stat a susținut adesea că liderului sovietic Mihail Gorbaciov i s-a promis „verbal” că NATO nu se va extinde dincolo de Germania reunificată. De fapt, însuși Gorbaciov a negat această afirmație într-un interviu din 2014, spunând că „subiectul „extinderii NATO” nu a fost deloc discutat și nu a fost adus în discuție în acei ani. Spun asta cu toată responsabilitatea. Nici o singură țară din Europa de Est nu a ridicat problema, nici măcar după ce
Pactul de la Varșovia a încetat să existe în 1991.”
Aceste așa-zise înțelegeri verbale sunt o ficțiune. Membrii NATO nu și-au luat niciodată angajamente politice sau juridice obligatorii de a nu extinde alianța dincolo de granițele Germaniei reunificate.
Afirmația care susține că NATO a promis că nu se va extinde reprezintă fundamental greșit natura alianței. NATO, ca alianță defensivă, nu se „extinde” în sens imperialist. Deciziile privind apartenența la NATO aparțin fiecărui solicitant individual și a celor 30 de aliați actuali ai NATO. Fiecare stat suveran își poate alege calea, iar statele limitrofe, în acest caz Rusia, nu au dreptul de a interveni. (Dan Dungaciu: au promis americanii rușilor că NATO nu se va extinde?)
-Din cauza expansiunii agresive a NATO, Rusia este acum „încercuită de inamici” și trebuie să se apere. (Narativa victimei)
Nicio țară sau alianță nu complotează să invadeze Rusia. Nimeni nu amenință Rusia. De fapt, UE și Ucraina sunt susținători fermi ai ordinii de securitate europene stabilite. Rusia este cea mai mare țară din lume după geografie, cu o populație de peste 140 de milioane și are una dintre cele mai mari forțe armate din lume cu cel mai mare număr de arme nucleare. Este absurd să înfățișăm Rusia ca pe o țară aflată sub amenințare. În ceea ce privește geografia, mai puțin de 10% din granița terestră a Rusiei este cu membri NATO. Din cele 14 țări la granița cu Rusia, doar cinci sunt membre NATO.
De asemenea, nu există niciun argument care să sugereze că forța militară este singura soluție. Există mai multe organizații internaționale, acorduri bilaterale și forumuri în care Rusia se poate angaja într-un dialog pașnic de colaborare,de exemplu în cadrul OSCE și în regimurile de control al armelor. UE menține deschise canalele de comunicare cu Rusia, ca parte integrantă a politicii UE în Rusia. Cu toate acestea, ca țară suverană, Ucraina are tot dreptul de a-și alege politicile și alianțele. Ideea că Rusia ar trebui să aibă drept de veto asupra deciziilor suverane ale Ucrainei este lipsită de temei. În acest sens, nici UE, nici NATO nu pretind că au un drept de veto asupra statelor care pot fi membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), deoarece UE și NATO nu iau parte la acel tratat.
-Rusia nu este responsabilă pentru tensiunile actuale din Ucraina. Ucraina a încălcat în mod deliberat acordurile de la Minsk, iar Occidentul înarmează în continuare Ucraina. Rusia trebuie să reacționeze rapid apărându-și granițele. Provocarea vine din Occident
De fapt, Rusia este cea care a adunat 140.000 de soldați și echipamente la granițele Ucrainei, inclusiv în peninsula Crimeea pe care a anexato ilegal.
Rusia a luat parte la semnarea acordurilor de la Minsk, iar acestea sunt cele mai recente documente formale în care Rusia a afirmat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Cu toate acestea, Rusia nu și-a îndeplinit punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk. Partea rusă și împuterniciții săi nu au reușit să pună în aplicare o încetare a focului, să retragă toate armele grele, să pună în aplicare schimbul total de prizonieri politici sau să asigure furnizarea de asistență umanitară pe baza unui mecanism internațional. Dimpotrivă, Rusia a consolidat formațiunile armate ilegale din estul Ucrainei. De asemenea, Rusia nu permite accesul neîngrădit al monitorilor OSCE SMM (misiuni speciale de monitorizare), inclusiv la granița dintre Ucraina și Rusia, unde misiunea de monitorizare (foarte limitată) a fost întreruptă din cauza dreptului de veto al Rusiei în vara anului 2021.
Fără implementarea deplină a încetării focului, retragerea armelor grele, precum și permisiunea de acces deplin pe toate teritoriile pentru misiunea de monitorizare a OSCE, este dificil să discutăm despre implementarea părților politice din Minsk II. Cu toate acestea, Ucraina a implementat atât de multe dintre acordurile de la Minsk cât se poate face în mod rezonabil, fără a avea control asupra teritoriului și a abordat fiecare punct. A adoptat – și a extins cu reînnoiri – legislația privind statutul special și amnistia (2014) și a pregătit un proiect de lege privind alegerile locale (2014). Ucraina a adoptat amendamente constituționale pentru a oferi mai multă autonomie teritoriilor aflate în prezent în afara controlului său (2015).
-UE este o organizatie slaba si irelevanta:
Instituția politică rusă a muncit din greu pentru a convinge lumea că UE este slabă și nu are niciun interes în promovarea păcii și securității internaționale. Oficialii ruși și mass-media de stat prezintă în mod obișnuit UE ca fiind irelevantă și incapabilă de a face față crizelor, fie că este vorba de conflictul Rusia-Ucraina sau de orice altă problemă internațională. În ianuarie 2022, ministrul de externe Serghei Lavrov a mers până acolo încât a acuzat UE de „impotență”.
Faptul că Europa s-a bucurat de pace de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial este o dovadă suficientă pentru a respinge această afirmație. UE, în coordonare cu ONU, NATO, OSCE, Consiliul Europei, membrii G7 și alți parteneri internaționali, a adus contribuții tangibile la pace și securitate în regiunea europeană extinsă și nu numai, inclusiv în Ucraina.
UE este, de asemenea, cea mai mare zonă economică integrată din lume și cel mai mare partener comercial al Ucrainei. Ambițiosul Acord de Asociere dintre UE și Ucraina aduce Ucraina și UE mai aproape, sprijinind reformele din Ucraina, deschiderea pieței unice a UE, armonizarea legilor, standardelor și reglementărilor din diverse sectoare.
-Sancțiunile sunt o abordare greșită și acestea nu au efecte:
Sancțiunile economice au demonstrat deja valoare practică și normativă ca răspuns la comportamentul inacceptabil al Rusiei.
Sancțiunile occidentale au fost impuse pentru prima dată în martie 2014, după ce Rusia a anexat
Crimeea și au escaladat pentru a pedepsi o gamă tot mai largă de acțiuni.
Afirmația că sancțiunile nu funcționează este greșită din mai multe motive. În primul rând, în momentele cheie, sancțiunile au fost esențiale în influențarea acțiunilor Rusiei. Există dovezi că perspectiva unei escalade severe a sancțiunilor, în combinație cu hotărârea militară a Ucrainei, a ajutat să descurajeze forțele separatiste susținute de ruși din estul Ucrainei de a lua orașul strategic Mariupol în septembrie 2014. Perspectiva sancțiunilor ar fi putut, de asemenea, să fi descurajat și mai mult. înaintarea forțelor separatiste susținute de Rusia și după deplasarea trupelor ucrainene la Debaltseve în februarie 2015
Până acum, Rusia a fost sancționată timp de șapte ani, un timp relativ scurt. Regimurile anterioare de sancțiuni împotriva unor ținte mai mici au durat de obicei mai mult pentru a fi eficiente. De exemplu, Iranul a fost sancționat timp de 10 ani înainte de a conveni asupra Planului de acțiune cuprinzător comun (JCPOA) în 2015. În plus, multe sancțiuni sunt concepute pentru a avea un impact cumulativ prin restricționarea accesului sectoarelor critice la tehnologie și finanțare. Cu cât sunt aplicate sancțiuni mai lungi, cu atât efectele lor sunt mai puternice. Iar unele dintre cele mai semnificative măsuri cum ar fi „Countering America’s Adversaries Through Sanctions” din 2017 și sancțiunile severe ale Trezoreriei SUA asupra oficialilor și oligarhilor ruși în aprilie 2018 sunt, de asemenea, cele mai recente.
BIBLIOGRAFIE
https://web.archive.org/web/20220112233518/https:/www.kcl.ac.uk/news/how-russian-state-mediaweaponises-news
https://web.archive.org/web/20220109055041/https:/medium.com/dfrlab/putinatwar-how-russia-we aponized-russophobia-40a3723d26d4 https://www.osce.org/helsinki-final-act
https://www.osce.org/files/f/documents/0/6/39516.pdf https://www.un.org/en/about-us/un-charter
https://ukraine.un.org/sites/default/files/2021-10/Conflict-related%20civilian%20casualties%20as%
20of%2030%20September%202021%20%28rev%208%20Oct%202021%29%20EN.pdf
https://www.rt.com/russia/542741-genocide-in-donbass-putin/ https://apnews.com/article/37686ff581ee4e0390609f5a57133309
https://euromaidanpress.com/2021/04/08/four-ukrainians-killed-on-donbas-front-line-as-russia-dra ws-troops-to-borders-and-escalates-propaganda/ https://rm.coe.int/16800c5d6f
https://www.ohchr.org/Documents/Countries/UA/HRMMUReport15June2014.pdf https://www.osce.org/hcnm/117175
https://ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/countries/ukraine/ https://eeas.europa.eu/diplomatic-network/eastern-partnership_en https://www.consilium.europa.eu/en/policies/sanctions/ukraine-crisis/ https://www.rbth.com/international/2014/10/16/mikhail_gorbachev_i_am_against_all_walls_40673.
html
https://euvsdisinfo.eu/report/nato-violated-its-pledge-not-to-move-eastwards https://larics.ro/dan-dungaciu-au-promis-americanii-rusilor-ca-nato-nu-se-va-extinde/ https://www.osce.org/special-monitoring-mission-to-ukraine https://www.mid.ru/en/foreign_policy/news/1794396/
https://www.consilium.europa.eu/en/policies/sanctions/iran/jcpoa-restrictive-measures/
