Paul Gologan*
Afiș de propagandă unguresc. Sursa: www.ujszo.com
După anunțarea rezultatelor primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de anul trecut, liderii principalelor partide politice reprezentate în Parlamentul României au făcut declarații. Asupra uneia dintre ele merită a ne fi îndreptată atenția întrucât vine să scoată în evidență o serie de elemente, ce ating prin valențele ce le poartă sensibilitățile unei părți considerabile din rândul cetățenilor români. Liderul UDMR, Hunor Kelemen, a dat de înțeles că niciun candidat nu s-a adresat în timpul campaniei minorității maghiare, nu a oferit o perspectivă de dezvoltare și aprofundare a coeziunii sociale în acele zone unde cetățenii au origini etnice distincte, nici măcar sprijinul la nivel declarativ nu a fost cerut, fapt ce a determinat conducerea partidului să decidă că „maghiarii nu vor face campanie pentru niciun candidat. Noi avem încredere în înțelepciunea alegătorilor noștri. Îi îndemnăm să iasă la vot și să decidă înțelept.”
O consultare a site-ului Biroului Electoral Central a evidențiat următoarele: Covasna 37,02%, Harghita 42,32% prezență la vot în primul tur, în vreme ce în cel de-al doilea procentele s-au redus: Covasna 25,86%, Harghita: 22,86%, cele mai scăzute din țară, fapt ce duce la concluzia că lipsa de abordare a elementelor specifice acestei categorii electorale o determină, în parte, să nu își exprime opțiunea politică, iar argumentul provenienței și în ultimul tur de scrutin a unui candidat dintr-o categoria etnică inferioară din punct de vedere numeric, nu a convins. Fenomenul nu este de dată recentă, iar vina pentru modul în care sunt receptate mesajele politicienilor români aparține în primul rând lor. Practic, chestiunea maghiară nu a fost deloc abordată, deși e tot mai evident că minoritatea maghiară se decuplează politic de societatea românească.
Ținta devine Budapesta, nu Bucureștiul.
Minoritatea maghiară este sprijinită să NU se integreze
S-a evitat de-a lungul timpului abordarea reală a problematicii specificităților pe care le prezintă cetățenii români cu origini etnice diferite de cele ale majorității, iar faptul că discursul politic a gravitat în jurul construcției Noi-Voi nu a făcut decât să adâncească antagonismele. Desigur, liderii acestor minorități – la toate nivelele – nu au urmărit de fapt o integrare, date fiind controversatele proiecte promovate în Parlament ce încearcă acreditarea/formalizare ideii identității de grup (autonomie culturală și teritorială):
- Propunerea UDMR pentru o Lege privind minoritățile naționale și comunitățile autonome – 1993;
- Propunerea legislativă privind Statutul de autonomie a Ținutului Secuiesc – 2004 și 2005;
- Propunere legislativă din 2019 pentru implementarea – într-o interpretare distorsionantă – subpunctului 1 al punctului III din Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918-2018);
- sprijinul constant venit dinspre Budapesta pe cale legislativă (Legea privind maghiarii care trăiesc în țările vecine adoptată la 19 iunie 2001 de legislativul maghiar);
- penetrarea prin investiții din Ungaria a principalelor ramuri de activitate: infrastructură, cultură, economie, sport din zona bazinului carpatic cu scopul de a conecta minoritățile maghiare direct cu Budapesta și de a le deconecta de statele gazdă,
- Desele declarații ale oficialilor maghiari printre care cele ale președintelui comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt ce constituie o resuscitare a disensiunilor istorice și intensifică „conștiința abandonării” atât de prezentă în narativul istoric maghiar;
- Subjugarea ideologică a etnicilor maghiari prin discursuri specifice perioadei interbelice, fenomen ce se accentuează odată cu venirea la putere a lui Orbán Viktor și crește în intensitate după intrarea în vigoare a Constituției din 1 ianuarie 2012, trecută prin parlament in 9 zile, fără a fi dezbătută sau supusă unui referendum.
Foto: cazul comunei Ditrău, locuită în majoritate de etnici maghiari, este emblematic pentru modul în care cuplarea maghiarilor din România la propaganda de la Budapesta produce efecte.
„Europenizarea” separatismului maghiar. „Minority SafePack”
Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, abordările au căpătat o nouă dimensiune, de această dată fenomenul depășind cadrul statal. Mai mulți promotori ai drepturilor minorităților au uzitat de mecanismele UE pentru a-și promova proiectele, aflate de cele mai multe ori chiar în contradicție cu legislația statelor membre și cea europeană.
Două dintre acestea se cuvine a fi analizate întrucât au fost intens promovate în cercurile etnicilor maghiari și contestate de România în fața Tribunalului Uniunii Europene și Curții de Justiție a UE. În același timp, lipsa de consens în mediul internațional cu privire la înțelegerea națiunii în sens etnic sau civic este relevantă în acest context, întrucât practica neunitară în procesul de trasare a granițelor oferă precedent noilor mișcări ce urmăresc autonomia și mai departe secesiunea. Precedent oferă și structurile europene care, în cazul destrămării Iugoslaviei, au venit cu o abordare distinctă, sprijinind stabilirea frontierelor internaționale pe baza fostelor delimitări administrative din interiorul statului. Cel de-al doilea proiect, ca urmare a posibilei lui aplicări, ar putea dezvolta mișcări din categoria celor amintite mai sus, de aceea va fi tratat mai pe larg.
Uniunea Europeană încurajează participarea activă a cetățenilor în ceea ce privește soluționarea problemelor cu care ei se confruntă, din această perspectivă „potrivit Tratatului UE, în cadrul unei inițiative cetățenești europene, ICE (asemănătoare inițiativei legislative cetățenești din Constituția României Art.74 (1), un număr de cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii, resortisanți ai unui sfert dintre statele membre, pot lua inițiativa de a invita Comisia să propună legiuitorului Uniunii adoptarea unui act juridic în vederea punerii în aplicare a tratatelor. Înainte de a începe strângerea numărului de semnături necesar, inițiatorii trebuie să o înregistreze la Comisie, care îi examinează obiectul și obiectivele. Comisia poate refuza înregistrarea, printre altele atunci când obiectul acesteia din urmă iese în mod vădit din sfera sa de competență.”
Redau mai jos doar câteva elemente ce au atras atenția în privința primului proiect de inițiativă: Conform Comunicatului de presă al Tribunalului UE Nr.120/2019, la 15 iulie 2013, un comitet de cetățeni a prezentat Comisiei o propunere de ICE intitulată „Minority SafePack – One million signatures for diversity in Europe”. Această inițiativă urmărește să invite UE să îmbunătățească protecția persoanelor care aparțin unor minorități naționale și lingvistice și să consolideze diversitatea culturală și lingvistică în UE prin adoptarea unei serii de acte legislative. Din comitetul inițiatorilor fac parte Hans Heinrich Hansen (Danemarca), Hunor Kelemen (România), Karl Heinz Lambertz (Belgia), Jannewietske Annie De Vries (Ţările de Jos), Valentin Inzko (Austria) şi Alois Durnwalder (Italia) şi Anke Spoorendonk (Germania).
Sursa: www.minority-safepack.eu
Prin decizia din 13 septembrie 2013, Comisia a refuzat să înregistreze propunerea de ICE pentru motivul că aceasta se afla în mod vădit în afara sferei sale de competență. UDMR a catalogat-o ca fiind una politică.
Mai târziu, „organizatorii inițiativei cetățenești europene au contestat decizia Comisiei în fața Tribunalului UE care, prin Hotărârea sa din 3 februarie 2017, a anulat această decizie pentru motivul neîndeplinirii de către Comisie a obligației sale de motivare.” Citind hotărârea se observă că inițiatorii au fost susținuți în demersul lor doar de Ungaria, în calitate de intervenient, deși aceștia provin din alte state europene, care, dacă ar fi apreciat propunerea ca fiind benefică, ar fi putut susține cauza. Pentru menținerea deciziei de refuzare a înregistrării inițiativei, Comisia Europeană a fost sprijinită de România și Republica Slovacă (ambele având puternice mișcări ale comunității maghiare pe teritoriu). Importanța pentru ambele părți a procesului a fost evidențiată în anul 2014, când, Kelemen Hunor, Ministru al Culturii la acea vreme, a demisionat din funcție motivând „Nu pot să fiu şi în Guvern şi parte a procesului din partea iniţiatorilor”. A ales să nu fie de partea guvernului. S-ar putea aprecia că agenda partidului pe care îl reprezenta, la acea vreme, nu corespundea cu cea a Guvernului României, în ansamblu, pe subiectul în cauză.
În urma hotărârii Tribunalului, Comisia a înregistrat parțial inițiativa cetățenească prin decizia din 29 martie 2017, fapt ce a determinat România să solicite anularea deciziei Comisiei, acțiune care a fost respinsă.
Conform paginii oficiale a inițiativei, s-a reușit strângerea de 1.320.000 de semnături în 11 state, cele mai multe provenind din Ungaria-527.687, România-254.871, Italia-78.396,Slovacia-63.272.
Parcursul ei poate fi urmărit accesând site-ul http://www.minority-safepack.eu/
Sursa: www.minority-safepack.eu
Dorința de întărire a mecanismelor de protejare a identității persoanelor ce aparțin minorităților naționale este de înțeles în contextul în care există mari decalaje de tratament în spațiul european, ce încep de la stabilirea unor măsuri adecvate și care să răspundă nevoilor reale ale acestor persoane, și continuă până la însăși recunoașterea minorităților. Sistemele implementate de statele membre prezintă carențe, și chiar cele ce abordează subiectul satisfăcător la nivel legislativ, instituind o egalitate de tratament, de cele mai multe ori uită că transpunerea în fapt a elementelor de drept necesită măsuri active, nu doar declarative. Privită din acest punct de vedere, problematica minorităților merită a fi discutată, și ar trebui sa fie de interes inclusiv în legătură cu comunitățile istorice de români ce trăiesc în Ucraina, Serbia sau alte state. Totodată, fostul Ministru pentru Românii de Pretutindeni declara în iulie 2019 că 5,6 milioane de români sunt în diaspora”. Dintre aceștia, luând în calcul prezența la vot în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, anume 944.077 votanți, ce pot fi catalogați ca fiind cei mai puternic atașați de situația politică din România, și deci prezintă cele mai mare șanse de a se întoarce în țară, se poate concluziona că numărul cetățenilor români care vor rămâne definitiv în afara granițelor este extraordinar de mare. Aceștia nu intră sub incidența reglementărilor internaționale de protecție a minorităților, dintre care cea mai importantă este Convenția-cadru. Însă, până și Convenția prezintă disfuncționalități, ea nu stabilește ce se înțelege prin minoritate națională, fapt ce a dat posibilitatea statelor semnatare să formuleze rezerve și declarații, alegând să includă preferențial anumite categorii etnice în grupul minorităților. Elementele identitare ale românilor din afara granițelor sunt abordate prin intermediul altor norme, protecția instituită de mecanismele aferente fiind una precară, și care nu răspunde satisfăcător situației actuale. Sunt recunoscute drept minorități grupuri cu rădăcini istorice, ce numără mii de membri, în detrimentul celor ce manifestă o dorință activă, ajunsă la a treia generație, de a-și desfășura traiul în alt stat decât cel de origine, dar care exprimă, în același timp, atașament față de valorile cu care se identifică predecesorii lor și care numără sute de mii de persoane, în cazul celor din Italia cifra trece de un milion.
De ce abordarea Budapestei nu este europeană
Modalitatea în care Ungaria înțelege să abordeze subiectul minorităților naționale nu poate fi decât dăunătoare. Protejarea identității acestor persoane nu reprezintă un scop pentru statul maghiar, ci un mijloc de captare a influenței și resurselor din zona fostelor teritorii ale sfintei coroane, ajunse la finalul Primului Război Mondial în componența altor state. Având doar o atitudine de reacție față de acest subiect și evitând să propună o altă abordare, România pierde șansa construirii unui dialog deschis pe subiectul mai mare al protejării reale a identității acelor persoane ce își desfășoară activitatea, sau au ales să se stabilească, in afara granițelor țării.
Politica Ungariei poate destabiliza nu doar statele cu care se învecinează, ci întreg spațiul Uniunii Europene, după cum se deduce din cea de-a doua inițiativă.
(Va urma)
*Paul Gologan este student al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași unde urmează cursurile Facultății de Drept alături de cele ale Facultății de Filosofie și Stiințe Social-Politice, Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene.