Radu Cupcea*
Sursa: Moldnews, Chișinău, R. Moldova.
Dezbaterea „De la furtul miliardului la furtul alegerilor. 25 ianuarie – începutul campaniei electorale din R. Moldova”, organizată la București, marți, 22 ianuarie, de Fundația Universitară a Mării Negre, la care au luat parte – alături de ambasadorul Segiu Celac, academicianul Victor Voicu, Dan Dungaciu sau Petrișor Peiu – și liderii blocului electoral ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, a deranjat foarte mult establishmentul de la Chișinău.
În timp ce liderii principalelor partide pro-europene prezentau în capitala României situația dezastruoasă în care a ajuns Republica Moldova și gravele derapaje democratice ale actualei guvernări, președintele Partidului Democrat de la Chișinău, Vladimir Plahotniuc, împreună cu președintele Parlamentului, Adrian Candu, au susținut un briefing de presă la sediul PDM, amânat cu 15 minute tocmai pentru a se informa și de situația dezbaterii de la București.
Dacă primul a prezentat programe guvernamentale și promisiuni din doctrina sa politică numită „a patra cale”, „PRO Moldova” sau „Pentru Moldova”, o doctrină orientată spre izolarea republicii, speakerul Parlamentului a criticat opoziția pro-europeană și a făcut o referiri la adresa Fundației Universitare a Mării Negre și a evenimentului organizat concomitent cu briefingul acestuia.
Ce a spus la Chișinău Adrian Candu…
Captură foto de pe YouTube
Ce a spus dl Adrian Candu? Citez din spusele speakerului parlamentului de la Chișinău în cadrul briefingului de presă (min. 19:10 – 19:45):
„Chiar în aceste momente, la București, are loc o masă rotundă, într-un hotel de lux, care este organizată de o fundație condusă de un fost consilier al domnului Roșca, unde participă liderii opoziției blocului șomerilor ACUM. Se discută nu altceva de către acești reprezentanți ai opoziției în respectiva conferință cu genericul «De la furtul miliardului la furtul alegerilor»”.
…și ce a apărut în presa de la Chișinău
Dincolo de faptul că nimeni din conducerea FUMN nu a fost niciodată „consilier al domnului Roșca”, cum insinuează dl Candu, este foarte interesant să vedem cum au fost reproduce cuvintele sale în presa de la Chișinău, cea arondată Binomului Plahotniuc-Dodon (presa majoritară, cu o pondere de 70-80%).
Atragem atenția la trei chestiuni incredibile în orice stat democratic, dar care developează perfect adevărata față a presei de peste Prut controlată de dl Plahotniuc.
- o serie de publicații din Republica Moldova i-au modificat vorbele speakerului Parlamentului Republicii Moldova și i-au pus în declarații cuvinte în plus. Nu există nicio reacție din partea speakerului de la Chișinău.
- Mai concret, au adăugat sintagma „de domnul Dungaciu”, pe care dl Adrian Candu, repet, nu a spus-o (a ieșit: „o fundație condusă de un fost consilier al domnului Roșca, de dl Dungaciu”,)
- Deși în briefingul său dl Candu nu a folosit sintagma „dl Dungaciu”, TOATĂ presa arondată Binomului Plahotniuc Dodon a „greșit” în același fel, și a pus în relatare sintagma cu pricina, în același loc, în același fel. Asistăm la o culme a presei: speakerul parlamentului ține un briefing de presă, presa prezentă relatează greșit declarația adăugând o sintagmă în plus, și toată presa greșește la fel!
Curat murdar, coane Fănică!
Televiziunea Publika deschide balul
Captură foto Publika.md
Primii care au realizat un articol cu declarațiile lui Andrian Candu au fost jurnaliștii de la Publika.md. Ei au reprodus secvențe din declarație, inclusiv cea în care vicepreședintele PDM face referire la evenimentul de la București, apoi au adaugat de la ei sintagma „de domnul Dungaciu”. La foarte scurt timp, un lung șir de publicații au reprodus brifingul de presă al dlui Candu, cu aceeași adăugire ilicită. Să fie o greșeală? Dar cum au putut comite aceeași greșeală intenționată atâtea publicații? Nu au auzit bine ce a spus domnul Candu sau, mai degrabă, e vorba de aceeași sursă pentru toate?
Având în vedere că atât Vladimir Plahotniuc cât și Andrian Candu au citit mesajul de pe un ecran instalat pe tribuna din sala de conferințe, nu este greu de înțeles faptul că publicațiile cu pricina au postat textul pe care l-a distribuit serviciul de presă al PDM.
Foto: protv.md
Ce se întâmplă de fapt?
Captură foto Deschide.md
Evident că lucrurile sunt clare pentru toată lumea. De fapt, ideea unei „coincidențe” și a unei erori comune a unei bune părți a presei este absurdă. Publicațiile de la Chișinău nu s-au înșelat în același fel, pur și simplu lucrurile funcționează acolo cu totul altfel.
Presa dlui Plahotniuc primește dintr-un centru unic textele și materialele politice care trebuie publicate (cam așa cum se întâmplă și în presa din Ungaria, unde un centru unic livrează către presa din provincie materialele care trebuie difuzate). Iar acest text primit de presă este reprodus cu mici modificări, uneori de titlul, fără ca să se schimbe ceva important în conținut. Deseori, se recurge la citări sau preluări circulare, în care organele de presă ale Binomului, mai mari sau mai mici, se citează sau se preiau reciproc.
Un veritabil consorțiu politică, cu numeroase publicații, de la televiziuni cu audiență până la „agenții” de presă sau portal-uri de știri cu un singur angajat, menite doar să amplifice mesajul politic primit în plic.
Lista rușinii
Captură foto ziarul Timpul.
Din textul expediat cel mai probabil de serviciul de presă al Partidului Democrat și care adaugă la mesajul speakerului vorbe în plus (din motive pe care nici nu are rost să le comentăm) s-au inspirat fără să crâcnească următoarele publicații:
- Publika.md (televiziune);
- Prime.md (televiziune);
- Canal 2 (televiziune);
- Canal 3 (televiziune);
- Timpul.md (a preluat materialul de pe site-ul hotnews.md);
- Deschide.md;
- hotnews.md (ce a indicat drept autor pe cineva cu inițialele SV);
- allmoldova.com (ce a indicat drept sursă hotnews.md);
- today.md;
- Mesaj.md;
- evenimentul.md;
- politics.md.
Este doar o parte din lista publicațiilor care fie sunt controlate direct de președintele Partidului Democrat din Moldova, fie s-au conformat în fața dictaturii (și) de presă a dlui Plahotniuc. Asta nu e presă, în orice caz nu e presă democratică. Presa din R. Moldova este, în realitate, în mic, imaginea societății. Sau direcția ei. O simplă „eroare” de genul celei pe care am discutat-o aici, și am mai putea aduce și alte exemple de acest fel, a demonstrat cum articolul scris la partid este diseminat către public prin rețeaua prezentată mai sus.
Astăzi la Chișinău, prin aceste mecanisme, informarea publicului reprezintă de fapt dezinformarea lui.
O floare cu care nu se face primăvară…
În final, să menționăm și un lucru pozitiv. Singurul post care nu a căzut în capcană PD atunci când a relatat despre briefingul de presă al dlui Candu a fost ProTV Chișinău. Restul presei nu au redat mesajul speakerului parlamentului.
*Radu Cupcea este doctorand la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române.