Autor: Paul Gologan
preluare www.budapestbeacon.com
Parcursul Minority SafePack, început în urmă cu 10 ani, s-a finalizat cu un eșec, prin raportare la decizia Comisiei Europene de a nu legifera în domeniul supus atenției de promotorii inițiativei. Înainte de a puncta ultimele elemente procedurale din jurul demersului, se impune a fi menționat faptul că ofensiva în acest domeniu nu s-a încheiat, unul de importanță pentru actuala și, prin forța resentimentelor istorice alimentate mai ales de la venirea la conducere a lui Viktor Orban, viitoarea administrație ungară. Cea de a doua inițiativă, Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale, despre care LARICS a scris pe larg, a reușit să întrunească numărul minim de semnături în 10 state (cele mai multe provenind, precum în cazul Minority SafePack, din Ungaria, România și Slovacia), ceea ce înseamnă că pragul stabilit de regulamentul 788/2019 a fost nu doar atins ci și depășit. După data de 7 mai și această inițiativă va fi supusă procedurilor specifice.
Așadar, pe 17 decembrie 2020, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la Minority SafePack, urmare a 524 de voturi favorabile, 67 împotrivă și 103 abțineri. Cele mai multe voturi în cadrul ultimelor două categorii provin de la grupurile ECR (European Conservatives and Reformists) și ID (Identity and Democracy) sub umbrela cărora sălășluiesc partide naționaliste, de extremă dreaptă ori stângă cum ar fi Sweden Democrats, New Flemish Alliance, Vlaams Belang, Bulgarian National Movement, VOX, La France Insoumise, Rassemblement National și FPÖ.
Două posibile explicații pentru modul în care arată tabloul final al votului pot fi găsite. Prima în textul rezoluției și cea de-a doua în practica pasării responsabilității între instituțiile europene pentru deciziile incomode, mai ales cele ce poartă o aparență democratică. Practicile de acest tip nu sunt de dată recentă, ele putând fi întâlnite, sub alte forme, și pe alte dosare, cum ar fi cel al conflictelor din spațiul ex-sovietic în care a fost aplicată strategia „frânării în carusel” în demersurile UE pentru a evita iritarea Federației Ruse, strategie ce presupune întârzierea sau blocarea, pe rând, de către state a acțiunilor Uniunii într-o anumită cauză, statele cu interese similare celui care și-a manifestat dezacordul ascunzându-se în spatele opiniei acestuia.
De altfel, din prezentarea unui interviu acordat de mai mulți europarlamentari români ziarului Adevărul, se evidențiază elemente care întăresc ideea conform căreia a avut loc o pasare a responsabilității:
- Ramona Strugariu (USR-PLUS /Renew Europe) „a precizat din start că decizia finală e la latitudinea Comisiei Europene. Este un text foarte bun. Reflectă realiatea şi a fost agreat de mai multe grupuri.”
- Daniel Buda (PNL/EPP) „dacă dădeam un vot negativ ar fi însemnat să nesocotesc semnăturile a peste un milion de oameni. E o formă de respect. Mai mult, este şi decizia Tribunalului UE. Până la urmă nu Parlamentul, ci Comisia Europeană decide dacă merge mai departe. Ea decide dacă e nevoie de extinderea pachetului de drepturi. Şi fără votul meu şi al colegilor mei din PNL, iniţiativa ar fi trecut lejer”
Abordând prima posibilă explicație, urmare a confruntării textului rezoluției cu textul în care au fost detaliate intențiile inițiatorior, se remarcă caracterul echilibrat. Preocupările statelor de respectare a principiilor existente în tratatele UE au fost luate în considerare. Fără a avea pretenția de a crede că a fost decisivă, dar dovedindu-se utilă exemplificării, redăm poziția exprimată de România prin intermediul MAE „Ministerul Afacerilor Externe reiterează poziţia sa constantă de apreciere faţă de rolul iniţiativei cetăţeneşti europene ca instrument de consolidare a democraţiei Uniunii Europene şi susţine folosirea iniţiativei cetăţeneşti europene de către cetăţenii UE. MAE nu poate fi de acord, însă, ca acest instrument să fie folosit pentru a extinde competenţele conferite UE în baza tratatelor fundamentale,” care își găsește transpunere în construcții din rezoluție precum „întrucât inițiativa cetățenească europeană este primul instrument de democrație participativă transnațională din lume, permițând cetățenilor să colaboreze direct cu instituțiile UE” și „recunoaște că protecția minorităților naționale și lingvistice este în primul rând responsabilitatea autorităților statelor membre.”
Rezoluția a fost salutată și de Raportorul special al ONU pentru problemele minorităților.
Decizia Comisiei generează reacții în spațiul public
Foto: Liderul separatist catalan Carles Puigdemont. Sursa: Elnacional.
După anunțul Comisiei de a nu legifera în domeniul supus atenției de inițiatori, s-au evidențiat mai multe reacții în spațiul public, printre care se numără o scrisoare adresată președintelui CE Ursula von der Leyen și vicepreședintelui Věra Jourova. Apelând la moralitate, semnatarii acuză lipsa de empatie față de problemele persoanelor aparținând minorităților naționale și reacția negativă a instituției, în pofida susținerii „puternice” pe care inițiativa a avut-o, ei făcând referire la cele 1,1 milioane de semnături și votul din Parlamentul European, ca și cum acțiunea de colectare a semnăturilor nu ar fi fost viciată de interesele guvernului de la Budapesta și votul ar fi fost acordat exclusiv pentru implementarea celor 9 măsuri. În realitate, după cum am afirmat mai sus, a fost votat un document echilibrat, ce îndeamnă la analizarea propunerilor în limita competențelor atribuite Uniunii prin tratate. Faptul că răspunsul primit a fost unul negativ, ține strict de incompatibilitatea dintre ceea ce s-a propus și cadrul legal existent, asumat inclusiv de Ungaria prin aderarea la UE. Scrisoarea aduce o critică instituției și pentru faptul că a refuzat să urmeze calea adoptării de legislație conform deciziei Tribunalului UE dată în cauza T-391/17, împotriva căreia România a formulat recurs.
Totodată, inițiatorii susțin că prin decizia luată este afectată credibilitatea instituției pe plan intern și internațional în ceea ce privește apărarea valorilor europene și, mai mult, însăși viața democratică a Uniunii a avut de suferit. Ultima afirmație este parțial adevărată, dar în sensul că utilizarea de către guvernul lui Viktor Orban în scopul extinderii și consolidării influenței în statele vecine Ungariei a unui mecanism conceput pentru aducerea mai aproape a procesului decizional a avut efectul menționat în scrisoare.
Printre cei 71 de semnatari se numără europarlamentari maghiari din întreg spectrul politic al Ungariei (Momentum, MSZP, FIDESZ, KDNP, DK), reprezentanți ai partidelor secesioniste din Spania (Partido Nacionalista Vasco, Junts per Catalunya – Lliures per Europa, Esquerra Republicana de Catalunya), ori proveniți din Tirolul de Sud (Südtiroler Volkspartei). Scrisoarea a fost semnată și de europarlamentari ai Movement for Rights and Freedoms din Bulgaria, partid cu o puternică susținere a etnicilor minoritari, precum și de europarlamentarii partidelor Electoral Action of Poles in Lithuania, Swedish People’s Party of Finland și Latvian Russian Union. Trebuie menționat faptul că și liderul separatist catalan, Carles Puigdemont se numără printre semnatari, el fiind, de altfel, liderul formațiunii Junts per Catalunya – Lliures per Europa și unul dintre susținătorii inițiativei Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor. Recent, acesta chiar a avut intervenții la televiziunea maghiară M1 legate subiectul celor două inițiative europene.
Faptul că imaginea acestuia este, în mod voit, atașată inițiativelor de către promotorii lor, în pofida puternicelor reacții ale statului spaniol pe care mișcarea secesionistă coordonată de el le-a generat, ar putea avea două semnificații:
- contribuie la cultivarea unui orizont de așteptare al etnicilor minoritari care îmbrățișează măsuri precum autonomia teritorială și secesiunea
- marchează continua rezistență pe care etnicii interesați de atingerea obiectivelor politice conturate în jurul dorinței de prezervare a elementelor identitare ar trebui să o manifeste.
Kelemen Hunor, una dintre figurile centrale ale demersului MinoritySafePack, ca urmare a deciziei Comisiei, a transmis un mesaj prin care a exprimat faptul că nu va renunța la obiectivul obligării statelor membre, prin intermediul UE, de a respecta drepturile minorităților. Mesajul lui Kelemen Hunor se încheie cu formula „Nem adjuk fel, ne adjátok fel!” (Nu renunțăm, nu renunțați!), iar Vincze Lorant a postat pe o rețea de socializare mesaje în aceeași cheie, a continuării demersurilor de până acum.
Foto: Liderul UDMR, Kelemen Hunor, și premierul Ungariei, Viktor Orban. Sursa aici.
Poziția Comisiei Europene a generat reacția negativă și a parlamentului regiunii Frizia, parte componentă a Regatului Țărilor de Jos, acesta adoptând o moțiune prin care condamnă decizia instituției. Critici au apărut și din partea ministrului pentru afaceri europene al insulelor Aaland din Finlanda, provincie pentru care a fost dată prima lege a autonomiei teritoriale din Europa(1920), considerată un model de bune practici de către liderii UDMR.
Semnificația răspunsului Comisiei Europene
Foto: sediul Comisiei UE. Sursa: preluare www.eumetsat.int
Abordarea Comisiei Europene, începând cu primele momente în care nu a dorit să înregistreze cele două inițiative și finalizând cu momentul emiterii răspunsului negativ cu privire la toate propunerile expuse din Minority SafePack, deși inițiatorii au solicitat expres ca respingerea uneia dintre propuneri să nu afecteze luarea în considerare a celorlalte, are semnificația unui refuz categoric de a trata subiectul minorităților naționale. Comisia arată nu doar că nu dorește să implementeze măsuri care depășesc limita principiului non-discriminării, ci și că simpla punere în discuție a subiectului nu trebuie să aibă loc, rămânând ca acesta să fie abordat conform aranjamentelor politice și nevoilor din statele membre.
Tratând chestiunea minorităților din prezentul dosar doar din acest punct de vedere, al blocării oricărei abordări supranaționale, putem aprecia demersurile întreprinse de România, detaliate în materialele precedente ale LARICS, ca fiind un real succes, dar, în același timp, dincolo de această decizie favorabilă, decidenții politici români trebuie să-și pună serios întrebarea dacă cimentarea acestui mesaj va contribui, pe termen lung, la rezolvarea problemei în care țara noastră va trebui să acționeze ca un kin state în fața statelor europene, dacă se va reuși doar prin mecanismele bilaterale determinarea statelor pe teritoriul cărora trăiesc largi comunități de români să implementeze măsuri pentru protejarea identității acestora, unele costisitoare și cu repercusiuni politice. Este o întrebare la care trebuie să reflectăm, în spiritul și litera legislației europene.
Raportul de activitate al fostului Departament pentru românii de pretutindeni din 2019 indica faptul că numărul etnicilor români din Italia a ajuns la 1.200.000, în vreme ce Spania și Germania găzduiesc 1.000.000, respectiv 722.000 de etnici români. Aceștia sunt în prezent considerați migranți și tratați ca atare, deși manifestările unora ar putea fi cu succes încadrate în rândul celor specifice minorităților naționale pe baza Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, tratat de care sunt legate și cele 3 state menționate anterior.
În perspectiva alegerilor parlamentare din 2022 ce vor avea loc în Ungaria, ne putem aștepta ca răspunsul Comisiei, căruia i se adaugă recenta ieșire a FIDESZ din PPE, să alimenteze discursul naționalist al premierului maghiar și genereze o nouă campanie împotriva Uniunii Europene. Totodată, este posibil ca partidele de opoziție cu o abordare pro europeană(care îmbrățișează și comunitatea de valori a construcției, nu doar resursele financiare și pentru care Uniunea este un scop nu doar un mijloc de atingere a obiectivelor naționale) care au susținut Minority SafePack și criticat în unele momente investițiile direcționate de statul maghiar către comunitățile de minoritari din afara granițelor, să piardă puncte electorale.
Paul Gologan este colaborator LARICS și masterand al Centrului de Studii Europene din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.